candid Stoica

candid Stoica

marți, 30 mai 2017

O nouă apariție: Lansarea Sâmbătă 3 Iunie ora 18 la Teatrul de Comedie în cadrul Festivalului Fest Com

sâmbătă, 27 mai 2017



Ziarele și mai toate canalele de televiziune s-au  ocupat intens zilele astea de un gest ce a făcut furori la întâlnirea  de la Bruxeles dintre președintele SUA Donald Trump și președintele Franței, Emanuel Macron. Cu mare greutate președintele SUA și-a smuls mâna din acea a președintelui Franței.                                                                 Gestul respectiv îmi amintește de unul similar între Kirk Douglas și...Papil Panduru. Prin anul 1966 Kirk Douglas a fost la București și a vizitat studiorile din Buftea unde se filma Dacii. A făcut multe fotografii. Există una, pe care Panduru a arătat-o multora, când Douglas dă mâna cu mai mulți actori români printre care și cu Papil care  însă nu i-a dat drumul la mâna marelui actor american, care era cu spatele, (în amorsă) decât după ce a simțit blițul fotografului

vineri, 26 mai 2017

          Fără cuvinte. Ce era de anunțat e scris!

luni, 15 mai 2017

Şi a venit Stăpânul, iar trepăduşii noştri au intrat în trepidaţie. A venit șeful ăl mare de la Bruxelles. Ca de obicei, politicienii dâmbovițeni au început să facă „sluj“ și să se gudure pe lângă manșetele pantalonilor ștabului european. În servilismul lor bolnav nici nu și-au dat seama că au ratat o mare șansă pentru România. Poate ultima. De ce s-a întâmplat acest lucru, ne vom lămuri în continuare. Intrarea României în Uniunea Europeană a avut și are profitorii ei. Primii dintre ei sunt politicienii și rudele lor. Sau amantele…(din Cotidianul)
Eurovizion 2017. Juriul de specialitate din România format din Luminiţa Anghel, Mihai Trăistariu, Tavi Colen, Paula Seling şi Cezar Ouatu, toți cinci cântăreți care știu foarte bine ce înseamnă Eurovision, au acordat punctaje care i-au șocat pe telespectatorii votanți.
Aceștia au văzut prestația olandezelor ca fiind cea mai bună, în timp ce publicul care a votat prin sms a ales să nu acorde niciun punct Olandei.
Românii au votat masiv piesa Moldovei, care a fost una foarte apreciată de absolut toate țările participante la concurs, însă juriul a ales să dea doar 8 puncte moldovenilor de la SunStroke Project.
Olanda a terminat pe locul 11 concursul.
Vezi și Ce țări au acordat României puncte la Eurovision

Iată preferințele juriului național, potrivit Adevarul:

Paula Seling: „Lights and Shadows“ (Olanda), „Beautiful Mess“ (Bulgaria) şi „Where I Am“ (Danemarca)
Luminiţa Anghel: „Beautiful Mess“ (Bulgaria), „Hey Mamma“ (Moldova) şi „Lights and Shadows“ (Olanda)
Mihai Trăistariu: „Hey Mamma“ (Moldova), „Lights and Shadows“ (Olanda) şi  „Beautiful Mess“ (Bulgaria)
Tavi Colen: „Lights and Shadows“ (Olanda), „Hey Mamma“ (Moldova) şi „Beautiful Mess“ (Bulgaria)
Cezar Ouatu: „Beautiful Mess“ (Bulgaria), „Lights and Shadows“ (Olanda) şi „Hey Mamma“ (Moldova)

Iată cum a ales publicul din România:

Moldova: Sunstroke Project – „Hey Mamma“ (12 puncte)
Ungaria: Joci Pápai – „Origo“ (10 puncte)
Bulgaria: Kristian Kostov – „Beautiful Mess“ (8 puncte)
Portugalia: Salvador Sobral – „Amar Pelos Dois“ (7 puncte)
Italia: Francesco Gabbani – „Occidentali’s Karma“ (6 puncte)
Belgia: Blanche – „City Lights“ (5 puncte)
Franţa: Alma – „Requiem“ (4 puncte)
Croaţia: Jacques Houdek – „My Friend“ (3 puncte)
Suedia: Robin Bengtsson – „I Can’t Go On“ (2 puncte)
Grecia: Demy – „This Is Love“ (1 punct)

duminică, 14 mai 2017

A plecat dintre noi spre alte zări extraordinara actriță  TATIANA IEKEL.  A plecat modestă fără tam tam, așa cum și-a trăit toată viața pe care a dedicat-o teatrului și numai teatrului, lăsându-ne mai săraci fără zâmbetul ei fermecător.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul.

vineri, 12 mai 2017

                                        E de povestit, e de auzit...

vineri, 5 mai 2017

Niciunul dintre cei trei candidați la postul de director al Teatrului din Brașov nu a luat notă de trecere din partea comisiei de examinare. Minimul ar fi fost nota 7.
În urma celei de a doua etape din cadrul concursului pentru ocuparea postului de director al Teatrului „Sică Alexandrescu“, Comisia de evaluare a stabilit că nici unul dintre cei trei candidați, care s-au calificat în această etapă, nu a reuşit să susţină proiectul de management la nivelul aşteptat.
Astfel, cei trei finaliști - Dan Cogălniceanu, Mihai Giurițan și Dan-Marius Zarafescu - care au susţinut această probă în data de 26 aprilie, au obţinut note care nu le-au permis ca media finală să fie peste 7, nota minimă de trecere. 
„În urma evaluării de la proba de susținere a proiectului de management, membrii comisiei au stabilit că aceste prezentări nu sunt pe măsura nivelului proiectelor analizate în prima etapă, astfel că notele din cea de a doua etapă sunt semnificativ mai mici decât cele din prima etapă“, a declarat preşedintele comisiei de evaluare, Bogdan Stanoevici  
Comisia a fost alcătuită din actorul Bogdan Stanoevici (fost ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni şi fost secretar de stat în Ministerul Culturii), Romeo Pop (de la Teatrul Bulandra din Bucureşti), Mihai Constantin (managerul Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte) şi Nicolae Boghir (managerul Teatrului Alexandru Davila din Piteşti), alături de doi reprezentanţi din partea Primăriei Brașov. 
În perioada următoare va fi numit un director interimar, urmând ca procedura pentru angajarea unui manager al Teatrului Sică Alexandrescu să fie reluată. 
Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov a rămas fără director în luna noiembrie 2015, când Claudiu Goga a demisionat. De atunci, concursul pentru  ocuparea locului rămas vacant s-a organizat de trei ori, de fiecare dată fiind contestat prin proteste în fața teatrului sau a Primăriei. Interimatul este asigurat, acum, de actrița Viorica Geantă-Chelbea, după ce actorul bucureștean Doru Ana, propus de Primăria Brașov pentru a asigura interimatul, a fost înlăturat de aceiași protestatari.





miercuri, 3 mai 2017



ACTUALITATEA
unei PIESE DE SERTAR

După 1989 s-a scris și s-a vorbit enorm despre romanul și poezia de sertar, despre teatrul de sertar. Lucrări care nu au putut fi publicate sau jucate, din cauza conținutului lor considerat reacționar, dar în afara  piesei lui Titus Popovici O noapte nefurtunoasă (care lua în răspăr politica culturală a lui Nic. Ceaușescu, text rămas până azi în manuscris) și a poemului lui Radu Gyr, Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane, scris în închisoare, până la ora actuală nu s-a  semnalat niciun asemenea text.                                                                                                                                     Cenaclul de dramaturgie Dragon 2 (Dramaturgi Goniți) găzduit de  Casa de Cultură a sectorului 2 (Calderon) își face o  datorie de onoare, de a prezenta în premieră un asemenea text iconoclast venit din lumea întunecată a comunismului autohton.
Dan Psatta, cercetător științific la Institutul de Neurologie al Academiei Române (născut în 1935), n-a  avut deloc simpatie pentru regimul comunist, dându-și  seama de la început de minciuna pe care s-a constituit. N-a fost membru de partid și mai toată rezerva și antipatia lui față de regimul instalat cu ajutorul tancurilor sovietice s-a canalizat scriind piese care să reflecte realitatea așa cum o vedea el. Ani de zile a scris fără să se gândească la faptul că piesele  ar putea fi jucate. Era conștient de conținutul lor periculos, în răspăr cu mai toată literatura angajată de partid, în contradicție cu așa zisele capodopere ale literaturii dramatice, care preamăreau realitatea socialistă și regimul ceaușist.  Dar după evenimentele din Decembrie ʼ89, nemaiexistând restricții și cenzură și-a tipărit în anul 2008, la o editură particulară (Anamarol), două volume  care conțin cinsprezece piese de teatru. Toate   conținând  adevăruri crude ale  realități societății socialist multilateral dezvoltate, destul de dureroase despre care nu se vorbea  , așa cum le percepea Dan Psatta și foarte mulți dintre noi. Așa cum poate nimeni nu a avut curajul să scrie, pentru că de publicat nici nu putea să fie vorba. Sigur că din când în când, în anumite texte ale unor anumiți autori consacrați, apăreau diverse, așa zise, șopârle dure la adresa regimului ca de exemplu în piesele Nu ucideți cai verzi de  Radu Iftimovici sau Concurs de Frumusețe de Tudor Popescu (spectacol considerat un atac împotriva șefului statului), dar care erau în ultimă instanță ca un strop de apă într-un ocean,  față de enormitatea de maculatură partinică care apărea pe scenele teatrelor din România.                                
Sfânta Ioana corupției, este o piesă, un text dramatic care se petrece în mare parte într-un spital. Dar nu în saloanele cu bolnavi. Personajele sunt medicii spitalului care uneori sunt mai bolnavi decât cei din saloane.   Lectura textului dirijată de subsemnatul a avut norocul de o echipă senzațională de actori care s-au dăruit textului, eliminându-i de multe ori inabilitățile, scoțându-i în evidență subtilitățile și mai ales aducând la iveală critica acerbă a realităților pe care, în ultimă instanță, le-am trăit majoritatea dintre noi, dar mai ales a mentalităților care s-au prelungit până în zilele noastre ajungându-se la catastrofala situație existentă în spitalele de azi, când mor pe capete pacienți din cauza proastei gospodăriri, situație semnalată de foarte multe ori de paginile ziarului Viața Medicală.
Petre  Moraru, Radu  Zetu, Romeo Tudor, Valeriu  Păunescu, Ina Roman, Sonia Neagu, Gabriela Tănase, actori de mare anvergură, cu o bună carieră în spate, au reușit să redea cu adevărat „fauna” celor care atunci când ne îmbolnăvim se străduiesc să ne repună pe picioare, dar care în viața lor particulară fiecare dintre ei au micile lor obiceiuri, micile lor marote și mai ales, nu pot să se dezbare de obiceiul milenar de a lua, ceea ce se numește în mod obișnuit sfânta Șpagă!
George Grigore  și Doina Ghițescu creionează cu vervă două crochiuri de nomenclaturiști, care știu foarte bine să se folosească de situația lor privilegiată, deși, oameni modești, vin și ei înarmați  cu micul plic cu care vor să li se garanteze sănătatea.  Sonia Neagu, o prezență extrem de agreabilă și subsemnatul reușesc un cuplu amuzant, răsplătit cu aplauzele celor prezenți:  el nu  crede că e bolnav și nu vrea să se opereze, fiind convins că soția vrea să-l omoare ca să-i mica avere agonisită din greu, iar soția e convinsă că e bolnav și insistă să fie operat, amândoi fiind înarmați, bineînțeles, cu ceace este înrădăcinat de zeci de ani să ai și să dai atunci când mergi la medic.    Cu un fizic extrem de plăcut, cu o voce caldă, ademenitoare, cu o prezență plină de feminitate, cu o drăgălășenie greu de imitat, în rolul principal al piesei, secretara spitalului, tânăra actriță a Teatrului Țăndărică  Petronela Tănase (Purima)a produs o impresie excelentă printr-un joc inteligent, matur, dozându-și efectele, reușind printr-un tur de forță să redea imaginea unei tinere femei ariviste,  care se luptă să supraviețuiască folosind și ea armele mediului ce o înconjoară. Petronela Tănase (Purima) a interpretatat rolul respectiv cu argumentele și modestia unei mari artiste. Și pentru această interpretare merită, alături de ceilalți, toată admirația.   În final, în discuțiile care au urmat, cunoscutul dramaturg, Dinu Grigorescu, autor a peste cinzeci de piese, directorul revistei de cultură Ciripit de păsărele, care apare lunar, nelipsit de la ședințele cenaclului, a punctat calitățile atât ale piesei, cât și ale autorului printr-o frază lapidară: Dan Psatta în Sfânta Ioana corupției a realizat o serie de portrete excepționale, pentru care merită multe felicitări. El ar trebuit să-și numească piesa: Spitalul bolnav!

25. 04. 2017                                                            


                      O piesă cu sperieturi la Teatrul Naţional

Spectatorii pot învăţa cum se pot  speria de o  bonetă, de o  perucă, de un  pantof de femeie, de o umbrelă cu cap de maimuţă  si de  o bucată de cărbune dacă merg la  spectacolul Teatrului Naţional din Bucureşti  cu piesa Crimă din strada Lourcine  de Eugene Labiche…E şi asta o artă…  Pe vremuri era un capitol care se exersa neapărat la conservatoarele particulare. Se povesteşte chiar că un bătrân actor adus din provincie în capitală după nenorocitul  eveniment de la 23 August 1944 i-ar fi spus unui tânăr regizor care îi explica respectivului actor supra tema piesei pe care o repetau:                -Lasă asta, mie să-mi spui de cine să mă sperii în piesa asta!                                                                                                                               Prolificului dramaturg francez Eugen-Marin Labiche (1815-1889)  un fin și lucid observator al moravurilor, gusturilor, viiciilor micii burghezii din vremea celui de al doilea imperiu și  de la începutul celei de a treia republici, scriu invariabil mai toate istoriile literaturii franceze a fost autorul a peste 100 de piese, comedii, vodeviluri, (unele compuse în colaborare). Celebru în epocă pentru arta sa de a încâlci și de a descâlci ițele și intriga pieselor sale adevărate capodopere sau mici bijuterii de tehnică și artă teatrală, care au prilejuit multor teatre și multor actori  succese de public enorme, piesele  lui fiind permanent în repertoriul mai tuturor teatre din lume. Labiche e poate autorul cel mai jucat în România comunistă. Celebra Pălărie Florentină a făcut parte din programul de liberalizare a repertoriului teatrelor care jucaseră până atunci numai piese sovietice, anti americane și bineînțeles piesele unor autori români care machiau realitatea.   O pălărie de pai din Italia (Un chapeau de paille din I.) a devenit în românește Pălăria Florentină și spectacolul pus în scenă de L. Giurchescu cu Cornel Vulpe în rolul principal din anul 1965 la fostul Teatru din Giulești a făcut mii de reprezentații (ulterior refăcut de T. Mărăscu cu altă distribuție mai tânără jucându-se în continuare cu același mare succes) Cu titlul scurtat, doar Pălăria și cu G. Mihăiță în rolul principal H. Mălăiele a dat o variantă originală a piesei dar care trunchiată, ”măcelărită”, după un obicei patentat de regizor,  s-a jucat doar câteva stagiuni 
 Marius Manole, Istvan Teglas, Mihai Calotă  şi Rodica Aprodu, protagoniștii spectacolului regizat de Felix Alexa, cu ajutorul autorului,  au găsit  diverse modalităţi de a face spectatorii să râdă speriindu-se în diverse moduri destul de variate. Şi totuşi spectatorii nu râd, mai deloc deşi actorii respectiv se sperie  cu talent şi credinţă.  E un paradox. Te apucă, dacă nu jalea, în orice caz jena. Deşi Marius Manole se sperie ca un petrecăreţ intelectual, Teglas ca un apucat, ca un acrobat, Rodica Aprodu ca o frumosă doamnă cu educaţie, când posesiv, când drăgăstos, Mihai Calotă cu moderaţia şi blândeţea  falitului. (Singurul care nu se sperie e Victor Ţepeanu., valetul Justine, fiind foarte serios, care de fapt ar fi trebuit să se sperie ca un ţap ispăşitor ce devine, dar care demn şi trist nu se sperie.) Se întâmplă un fenomen de care se pare n-a ţinut seamă regizorul. Se întâmplă ca o sperietură să treacă dincolo de normal, să devină spaimă şi atunci râsul încetează matematic. Aglomerarea de prea multe sperieturi a produs în public spaima că ele nu se vor mai termina şi atunci el, publicul, s-a retras înfricoşat în carapacea sa urmărind plictisit acţiunea totuşi banală a piesei…                                             Ca să dăm până la urmă cei al cezarului, trebuie să amintim că regizorul simţind  totuși că subiectul e destul de anemic iar sperieturile foarte multe, s-a gândit că nu are decât o singură soluție:s să schimbe registrul. Piesa numindu-se vodevil, cel mai nimerit lucru  ar fi să-i facă pe actori să cânte, ceea ce ei  cu totul şi cu totul neaşteptat au făcut cu mare vioiciune şi spontaneitate ridicând  sala-n picioare după ce timp de oră  asistase la enorm de plicticoase sperieturi.               Am aplaudat și eu  gândinu-mă în același timp cu tristețe la faptul  că talentul exceptional al unor actori români este pus în slujba unei simple comedioare.    Dar citind excelentul program alcătuit de Anca Mocanu misterul aducerii în repertoriu acestei piesuţe se desleagă ușor: Regia, versiunea scenică, ilustraţia muzicală şi lichting design sunt semnate de o singură persoană: Felix Alexa!                                                                                                            Se naște o întrebare legitimă: Oare câți bani a plătit Teatrul Național ca să aducă pe scenă acest… spanac?                                                                                                                             

19. 03. 2017                                             Candid Stoica