candid Stoica

candid Stoica

miercuri, 2 decembrie 2020

 

              Ba pila, ba-ranga!                                                                                     Sau avatarurile unui medic dramaturg 

Televiziunea română și-a continuat după o scurtă pauză  drumul său spectaculos de prezentare a unor spectecole de teatru produse cu ani în urmă sub egida sa, altele realizate de teatrele existente. Sfântul Mitică Blajinul de Aurel Baranga, prezentat de curând  e un spectacol din anul 1981 regizat de Nae Cosmescu cu o distribuție impresionantă din care mai trăiesc doar câțva (ultimi doi): Petre Gheorghiu, Stela Popescu, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Dan Damian, Dumitru Chesa, Hamdi Cerchez, Sorin Medeleni, Sorin Gheorghiu, Rodica Negrea, Gabriela Popescu, .                                                                                      A. Baranga a fost un dramaturg care a ocupat până la refuz cu producțiile sale toate scenele teatrelor româniei comuniste: Mielul Turbat, Siciliana, Adam și Eva, Pentru fericirea Poporului (în colaborare), Opinia Publică, Fii cuminte Cristofor, Sfântul Mitică Blajinul, Interesul General, Travesti, Viața unei Femei sunt câteva titluri din mult mai marele repertoriu al pieselor sale care au făcut sute de reprezentații la teatrele unde au fost montate. În câteva din piesele înșirate am jucat și eu.                                                                                                               Scrierile pentru scenă ale lui Baranga au fost jucate mult şi cu consecinţe pecuniare dintre cele mai consistente, el, Aurel Baranga şi Paul Everac fiind maeştrii incontestabili ai propagandei prin dramaturgie din vremea comunismului. Ahtiat ca și unul din personajele sale, după funcții a fost până la moarte membru în CC al PCR, megaloman având obiceiul de a se fotografia intodeauna lângă mai mari partidului și ai guvernului. Ridicat în slăvi de un cor de laudători, detestat de alți, invidiat de colegi de breaslă, acuzat că ar fi unul din inițiatori procesului de destituire  de la conducerea Teatrului Bulandra a  lui Liviu Ciulei și de interzicere a spectacolului cu Revizorul, trecut pe linie moartă de cerberii Partidului Comunist care i-au reproșat că fiul său a fugit în străinătate a răspuns că nu el de vină ci  scoala și organizația UTC care l-au educat!!!                                                    Şi totuşi acum la trecerea a 40 de ani la dispariția sa te poți întreba pe bună dreptate  Cine a fost Aurel Baranga? Odată cu mine s-au întrebat mai mulți cronicari actuali. Unii dintre ei ca Alex. Ștefănescu  a dat un răspuns tranșant  ”Un I. L Caragiale produs de cultura comunistă, dar un I.L. Caragiale cuminţel, decolorat şi previzibil”.                                                                                                                                               Da, se poate afirma că n-a fost un Caragiale, nici un Cehov, nici Breht, nici Ionescu, dar a fost un dramaturg acid, cam moralizator, nu cinic explicit, destul de echivoc și de multe ori prozaic sau cu alte cuvinte un dramaturg simptomatic pentru deceniile de comunism în care “să ai pantaloni de tergal, să mergi la teatru cu o Dacie, să bei un Cico şi să vezi un spectacol cu o piesă de Aurel Baranga era idealul multor români”, scrie același Alex Ștefănescu. Și totuși fără să fie propulsat, împins piesele lui atrăgeau ca un magnet spectatorii de toate categoriile și de multe ori replicile din piesele sale, celebrele ”șopârle” pe care așteptau ca un un fruct interzis,   circulau liber ca bancuri: ”Las-o să facă chiftele, să vedem din ce le face”: ”Eu n-am părinți. Sunt copil din flori”: ”Unde nu e organizare e haos”: ”Prima calitate a unui secret e că-l știe toată lumea”. Caracteristicile generale al pieselor sale vădesc deplina stăpânire a tehnici teatrului bulevardier: creșterea treptată a tensiunii dramatice, și simultan acumularea comicului, umorul natural aparent necăutat, cultul calamburului, al ticului verbal al clișeelor diurne.                                           În România comunistă, Mitică Blajinul este un bărbat care lucrează de 20 de ani la arhivele unei instituții de stat. În ziua  când împlineste 60 de ani directorul Ion Cristea, tipul  demagogului perfect, uns cu toate alfiile,  vrea să-l pensioneze împreună cu colega sa Adela Cosâmbescu, o  experimentată dactilografă pe care  vrea s-o transfere la o școală  îndepărtată, totul pentru a le face loc unor acoliți. Însă  cei doi  Mitică și Adela pun în aplicare un plan care  deturnează intențiile directorului inventând  o grotescă înscenare de tip polițist, că chipurile ar fi spioni și au transferat arhiva instituției unor forțe străine și cu un curaj nebun, în final,  îi demască pe ticăloși ….asta este pe scurt subiectul piesei pe care cei din generația mea sunt sigur că îl cunosc.                 Nae Cosmescu folosește în spectacolul său nume consacrate și actori experimentați, târșiți în ale scenei pentru care rolurile respective (unele extrem de suculente) mai ales ale lui Mitică (Petrică Gheorghiu), al Adelei (Stela Popescu), și al directorului Cristea (Amza Pellea)  n-au reprezentat  probleme și cu imensa lor  experiență scenică  reușesc să dea (rolurilor respective) o coloratura adecvată și personală pentru o comedie acidă. De remarcat o inedită scenă hazlie dacă n-ar fi dramatică despre rotirea cadrelor exersată la maximum de conducătorul României comunste.                               În jurul celor trei personaje pivotează uneeori excellent, alteori doar corect cu accente de multe ori hazlii marea actriță Tamara Buciuceanu (Frosa)  Dem Radulescu (Mitrofan), Sorin Gheorghiu (Mateescu), Dumitru Chesa (Ionescu), Dan Damian (Vasile Vasile),. Hamdi Cerchez (Gică), Gabriela Popescu (Doina), Rodica Negrea (Geta) făcându-ne pe noi spectatorii de azi să zâmbim de ce lucruri ne amuzam și ne bucuram în lipsa unor libertăți fundamentale. Cinste lor că au reușit să facă cu inteligență și talent, ceea se numește artă în rigorile unui regim mincinos.                                                                                        În altă ordine de idei  Aurel. Baranga, autorul care și-a denumit unele piese  ”farse atroce” în final a pus la cale, în cârdășie cu iubita sa soție, Marcela Rusu, o farsă, de data asta, macabră. A lăsat cu limbă de moarte să fie  incinerat și oficialitățile i-au aranjat o îmormântare...oficială, di granda.. plină de coroane dar mai ales cu discursuri pompoase despre activitatea  politică a decedatului în cadrul Partidului Comunist, (la care am fost martor ocular) dar în timp ce flăcările cuprindeau sicriul s-a răspândit svonul că...  cosciugul era gol, maestrul comediei românești decedase de o săptămână și fusese înmormântat fără onoruri, anonim sub numele de Leibovici la cimitirul Filantropia. (Fapt  consemnat și de Marian Popa în Istoria literaturii române de azi pe mâine) Deși A. Baranga a fost medic n-a profesat medicina niciodată!

P. S. Sintagma Ba pila ba ranga devenise un slogan popular (în folclorul teatral) odată cu spectacolul Teatrului C. Nottara ”Sonet pentru o păpușă” de Sergiu Fărcășan, regizat de Lucian Giurchescu în 1964        

                      20.07. 2020                                               Candid Stoica       

 

vineri, 27 noiembrie 2020

 

Doi pe o bancă la Tv...sau scena vieții!

Piesa Doi pe o bancă a cunoscutului  dramaturg născut în Moldova de peste Prut, Alexandr Ghelman a fost o mină de aur pentru actori și pentru teatrele din România fiind jucată în exces de majoritatea  lor  precum și a trupelor de teatru particular. A reprezentat o ofertă strașnică. Doar două personaje și o ...bancă! Înițial piesa se numea chiar BANCA! Două roluri complexe în care doi actori își puteau dezvolta  la maximum toată gama talentelor lor, jucând o piesă în care scenele de comedie alterau cu cele de dramă, scene care  parcă sunt rupte din viața de fiecare zi cu care mai toți ne-am putut  întâlni sau le-am  fi putut ...trăi.                   La Satu Mare, la Constanța, la Brașov (în 1985), la București s-a jucat de mai multe ori Doi pe o bancă cu sălile pline...V. Rebengiuc, Ion Mâinea, Costache Ababei, Fl. Zamfirescu, Mihai Bendeac, Luminița Gheorghiu, Melania Niculescu, Adela Popescu, Tania Filip și alți au încarnat dealungul timpului  pe cei doi protagoniști, Vera și Fedia, de fapt doi nefericiți care se regăsescc, după o lungă pauză în care fiecare a avut experiențe nefericite, două destine, două suflete care încearcă să-și regăseacă liniștea și să dea un sens nou vieții lor.                                            Regretatul Emil Hosu, dispărut prematur și Catrinel Dumitrescu precum și regizorul Tudor Mărăscu (și el dispărut prematur)..artiști în plină forță creatoare, în spectacolul difuzat  de curând de Televiziunea Română (de fapt o coproducție cu Teatrul C. Nottara)  au căutat și au reușit de multe ori cu succes să dea o cât mai credibilă autenticitate destinelor celor doi naufragiați de pe scena vieți, zeci de amănunte artistice populând jocul celor doi protagoniști într-un duel verbal încontinu în ciuda unor interente apropieri urmate de ieșiri violente iscate pe neașteptate relevând de fapt atât adevărata lor intimitate și mai ales toate ”motivele” care i-au despărțit în urmă cu ani: minciuni, vise și amăgiri de care se fac vinovați amândoi...                                   Dar independent de piesa respectivă poate tot atât interesant ca destinul  celor două personaje din piesă a fost soarta a două personaje din scena vieți: a autorului și al lui Emil Hossu, actori de data asta pe scena vieți, cu un text scris de soartă. Amândoi au fost  expulzați la un moment dat, în timpul copilăriei din... scena vieți...Alexandr Ghelman (evreu de origine fiind) a fost trimis cu toată familia într-un ghetou (la Berșad în Ukraina) de către autoritățile românești care reocupaseră Basarabia și administrau așa numită zonă a Transnistriei și de unde care nu s-a mai întors decât el, iar la rândul său Emil Hossu și familia sa a fost trimis, printr-un complex de împrejurări nefericite, la sfârșitul ultimului război, într-un lagăr de concentrare în Germania. Dar amândoi au avut forța, desigur și norocul sau șansa să revină cu succes în spectacolul vieții și să se realizeze plenar: Alexandr Ghelman după un lung șir de ocupați pasagere (soldat sovietic, tehnolog, ziarist, scenarist) a devenit un dramaturg cunoscut care trăiește actualmente  la Petersburg,  iar Emil Hossu. a devenit actor de succes jucând chiar de la începutul carierei la Teatrul Nottara și apărând în foarte multe filme, cel mai cunoscut fiind  Secretul lui Bachus, dar care din păcate  a decedat cu opt ani în urmă lăsând un gol mare în inima colegilor, a publicului larg și mai ales a soției sale Catrinel  Dumitrescu.    În final tot același canal de televiziune a prezentat un Portret In Memoriam Emil Hossu, realizat de Daniela Ciolan unde au povestit întâmplări emoționante și tulburătoare despre Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, Cristian Șofron, Constantin Dicu, Rareș Stoica, Adrian Răuță, mai ales episodul decesului brusc și neaștepat pe scenă la una din repetiții. O pioasă aducere aminte. Dumnezeu să-l odihnească!

 

01.11. 2020.                                            Candid Stoica  

miercuri, 18 noiembrie 2020

 

Vladimir  GĂITAN

A apărut ca o cometă strălucitoare în filmul Reconstituirea, al lui Lucian Pintilie, care i-a deschis instantaneu o minunată carieră în instituțiile artistice și mai puțin artistice, oficiale și mai puțin oficiale. Înzestrat de Cel de Sus cu un fizic plăcut,  cu o alură blândă, pe care vârsta s-a așezat cu greu, și cu un talent incontestabil, a atras ca un magnet multă simpatie, la mai toate nivelurile. A intuit poate ca nimeni altul că vremurile se vor schimba inerent şi şi-a luat unele  măsuri de siguranţă, măsuri ce se puteau lua pe vremea aceia....Rodul stăruințelor lui artistice sunt nenumăratele roluri atât în filme, cât și în teatru, ultimele fiind în două spectacole ale Teatrului de Comedie, care s-au jucat intens, ani de zile, cu sălile pline: ...escu de Tudor Mușatescu și Poker de Adrian Lustig. Dar Vladimir Găitan sau Duțu, cum îi spuneau apropiați, a fost atins la mijlocul vieți de o boală necruțătoare, care până la urmă l-a învins, în ciuda eforturilor sale disperate de a se salva, reușind să-l ia de lângă cea mai mare izbândă a sa, familia care a devenit în ultimă instanţă gloriia lui  incontestabilă!

Dumnezeu să-l odihnească!

Lui Duțu Găitan și tuturor colegilor mei dispăruți     

Acesta a fost sfârșitul, amicilor.

Acesta a fost sfărșitul, unicii mei prieteni,

sfârșitul planurilor noastre,

sfârșitul a tot ceea ce avem de spus,

și al trădărilor noastre,  

sfârșitul adânc.

Nu ne vom mai privi în ochi vreodată,

Acesta este sfârșitul,

dragii mei tovarăși de visuri, de avânturi și de suferință.

Mă doare că m-ați părăsit,

mă doare că ați plecat spre un necunoscut infinit.

Aș vrea să vă eliberez, să vă înviez,

dar nu sunt Crist, cel trimis de Dumnezeu

să ne lumineze, și să ne îmbuneze.         

Știu, nu veți mai veni lângă mine vreodată,

Sfârșitul veseliei noastre nebune

și al plânsului tăcut,

al trădărilor noastre.

Sfârșitul serilor și nopților,

când am încercat să murim pe scenă

cu inima și sufletul în mâini,

și apoi să reînviem,

și să ne bucurăm ca și copiii.

Acesta este... sfârșitul reînvieri noastre.

Și, Doamne, câte planuri au rămas,

în gândurile noastre fără sfârșit,

neîmplinite, doar visate...

Deși a căzut peste voi Cortina,

nu veți muri niciodată în sufletul meu.

Mergeți cu bine!

 

 

 

 

miercuri, 21 octombrie 2020

 

Deschidere de stagiune în Pandemie !

Teatrele din România au primit în 16 martie 2020 prin declararea stării de urgență  o lovitură extrem de dură. Aproape mortală. Lovitură care ar fi putut năuci o întreagă breaslă. Teatrele însă n-au capitulat nici o clipă, au continuat să existe, (bineânțeles suvenționate de la buget) publicul simțindu-le prezența online unde au putut să-și promoveze  nestigherite  spectacolele, propriile producții pe site-urile lor respective sau cu ajutorul televiziunii române care a transmis săptămânal (sâmbătă și duminică) spectalcole realizate de ea ca și cele ale teatrelor. Chiar anumite ziare și-au luat permisiunea de a trasmite unele  reprezentații (cum a fost cazul ziarului Gândul). Cel mai greu a fost încercată  salba de teatre particulare apărute în ultimii ani care neavând spectatori plătitori care să le asigure existența, au fost obligae să lase  cortina, unii actorii îndreptându-se spre alte activități cum ar fi politica (C. Bleonț, Magda Catone, Bogdan Stanoevici) sau comerțul și reclamele                                                                                      Dar după aproximativ șapte luni de izolare, de inactivitate când toți am urmărit creșterea de la o zi la alta a îmbolnăvirilor  populației, după anemiicile răzmerițe și luările de atitudine împotriva restricțiilor,  teatrelor li s-a permis să prezinte spectacole în condiții cu totul și cu totul speciale cum ar fi tot felul de  grădini improvizate unde s-au prezentat însă producții vechi, exemplul cel mai concludent fiind al teatrului Național din București care a deschis stagiunea cu spectacolul Noii Infractori, o piesă a unui autor Israelian, iar Teatrul de Comedie și o piesă arhicunoscută și jucată  până la epuizare, Doi pe o bancă!!! Spectacole noi probabil că mai așteaptă să apară. în curând vor  dacă Pandemia va mai ceda din intensitate..                                                                                   Pandemia privită la început cu neîncredere, luată chiar în derâdere de de anumite cercuri, adepți așa numitei oculte internaționale, care cred cu strășnicie, netulburată demnă de o cauză mai bună  că îmbolnăvirile sunt fictive  și decesele de covid neadevărate, trucate,  aserțiuni ce asaltează și combat viral acțiunile guvernului de protejare a populației, fiind necesar, printr-un joc al destinului să se îmbolnăvească nume celebre ca Adriana Trandafir și Horațiu  Mălăiele ca Pandemia să fie luată în serios.             Marele eveniment teatral al acestui început de stagiune a fost totuși Gala premiilor UNITER din care spicuim..                                                                                                                  Peste 250 de artiști, profesioniști din lumea culturală, apropiaţi ai fenomenului teatral, au fost prezenți la cea de-a 28-a ediție a Galei Premiilor UNITER. Gala a avut loc la Craiova, cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea teatrului craiovean „Marin Sorescu”, într-un spațiu deosebit, în aer liber, la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu”..Iată premiile

   Debut: Andrei Chifu, pentru rolul El din spectacolul „Casa de pe graniţa” de Slawomir Mrozek, un spectacol de Ada Lupu Hausvater la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara                                                                                                          Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

„Hamlet” de William Shakespeare, adaptarea radiofonică şi regia artistică Mihai Lungeanu, producţie a Societăţii Romane de Radiodifuziune                                           Cel mai bun spectacol de teatru TV „Manifest. Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţara” de Ruxandra Cesereanu, regia Cornel Mihalache, producţie a Societăţii Romane de Televiziune (Casa de Producţie a TVR)                                                            Cea mai bună scenografie: Cristina Milea, pentru scenografia spectacolului „Legături primejdioase” de Christopher Hampton, după romanul lui Choderlos de Laclos, regia Cristi Juncu la Teatrul Mic Bucureşti                                                               Cea mai bună actriţă în rol secundar: Pușa Darie, pentru rolul Mama din spectacolul „Dansul Delhi” de Ivan Viripaev, regia Radu Afrim la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi        Cel mai bun actor în rol secundar: Cristian Grosu, pentru rolul Caliban din spectacolul „Furtună” de William Shakespeare, regia Gabor Tompa la Teatrul Naţional Cluj-Napoca –                                                                                                                     Cea mai bună actriţă în rol principal: Anca Hanu, pentru rolul Chiritza Barzoi din spectacolul „Chiritza în concert”, după Vasile Alecsandri şi Matei Millo, un spectacol concert de Ada Milea la Teatrul Naţional Cluj-Napoca                                                     Cel mai bun actor în rol principal: Lucian Ionescu, pentru rolul Gomez Addams din spectacolul „Familia Addams”, regia, coregrafia şi costumele Răzvan Mazilu la Teatrul Excelsior Bucureşti                                                                                                                  Cea mai bună regie: Eugen Jebeleanu, pentru regia spectacolului „Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba” la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi Compagnie des Ogres                                                                                                              Cel mai bun spectacol: „Chiritza în concert”, după Vasile Alecsandri şi Matei Millo, un spectacol concert de Ada Milea la Teatrul Naţional Cluj-Napoca                                     Premii speciale UNITER 2020                                                                                Premiul pentru întreaga activitate actriţă – Rodica Mandache
Premiul pentru întreaga activitate actor – Mircea Rusu
Premiul special pentru video mapping – Andrei Cozlac
Premiul pentru întreaga activitate – scenograful Constantin Ciobotariu
Premiul special pentru teatru de păpuşi şi marionete: Festivalul „Puppets Occupy Street” / „Păpuşile ocupă strada”, Ediţia 2019 cu tema „Evoluţie prin Revoluţie” organizat de Teatrul pentru copii şi tineret Colibri Craiova
Premiul British Council – Compania de Teatru Giuvlipen
Cea mai bună piesă românească a anului – „Hai să vorbim despre viaţa”, de Ana Sorina Corneanu
Premiul de Excelenta – Festivalul Naţional de Teatru                                                              Premiul pentru întreaga activitate – Mia Liontescu                                                           Premiul special pentru machiaj de scena – Minela Popă                                                      Premiul special pentru activitatea de 6 decenii în editarea cărţii de teatru – Viorica Matei (Articol  apărut în săptămânalul Viața Mesicală Nr. 41 din 16 10 2020)

vineri, 9 octombrie 2020

 

Anul acesta, (2020) Premiul Nobel pentru Literatură i s-a decernat poetei  și eseiste de origine americană  Louise Glück:  pentru „vocea sa poetică inconfundabilă, care, cu o frumusețe austeră, transformă existența individuală într-una universal,”a fost motivația alegeri, Academiei  Suedeze.


vineri, 2 octombrie 2020

 

Mesagerul sau Securitatea și fantasticul față în față

 Dayan nuvela  care a stat la baza Teleplay-lui cu Mesagerul realizat de Televiziunea Română în 1995 și retransmis de curând, în plină Pandemie, este alături de nuvela Strada Mântuleasa, poate cel mai surprizător și direct atac al autorului celebrei Istorieii a Religiilor împotriva sinistrei securități române ambalat în terminologia și elementele specifice literaturii stiințifico fantastice din mai toate nuvelele sale, dovedind indubitabil că era conectat din plin la realitățile din România comunistă deși trăia  de  o jumătate de secol   departe de țară                                                                                                                  Nuvela, mai puțin cunoscută a fost  scrisă în mod sigur după 1968 când deja generalul Moshe Dayan  devenise, după așa numitul război de șase zile, eroul israelian al luptei împotriva arabilor. Mircea Eliade  imaginează în nuvela respectivă că un eminent student român la matematică Constantin Orobete în Bucureștii anilor 70 și-a luat obiceiul de ași acoperi ochiul stâng, ca și marele general, cu un bandaj negru, fapt care i-a deteminat pe uni dintre colegii săi să-l poreclească...DAYAN...iar pe altții, mai  ”grijulii” să anunțe forurile de resort, în speță securitatea, care, bineînțeles, se sezizează imediat urmărindu-l neîncetat, pas cu pas și în final intrigați de straniile călătorii efectuate de Dayan  și de „posibilitățile lui extrasenzoriale”, ofițerii de la Securitatea comunistă îl izolează într-un sanatoriu psihiatric special, ca suspect incurabil bântuit de întrebarea: când va fii sfârșitul lumi, întrebare care de secole bântuie omenirea și pe care studentul Dayan  i-o adresează unui personaj extrem de ciudat, de proveniență fantastică, care  declară cu de la sine putere că ar fi celebrul ”jidov rătăcitor” pe numele lui adevărat, Ahașverus, blestemat de Issus Cristos să colinde omenirea dealungul  veacurilor.              Scenariul scris de Constantin Dicu și filmat de Liviu Pojonii (director de imagine) în general bine articulat se diversifică de multe ori în detrimentul verbozități și prolixității textului cu accente strict filozofice având momente mai greu de înțeles pentru spectatorul obișnuit cu toate eforturile tânărului Dayan, alias Marius Stănescu de ași etala  atât teoria sa, cât și căutările sale, adevărate descoperiri, ce sunt declarate de savanți, epocale, dar considerate extrem de nocive de securitatea vremii reprezentată de un tip anonim (fără nume) interpretat cu aplob scenic de Ion Pavlescu care reușește în scurtele sale apariții o mică creație antologică (ce păcat că ne-a părăsit prea devreme). Constantin Dinulescu  cu facies-ul său nemachiat ne oferă cu generozitate un personaj  fictiv care vine din mitologia iudeo creștină deși istorici au stabilit că a existat mult mai inainte ca personaj real în persoana regele  persan Xerxes. Replicile personajului îi vin ca o mănușă actorului care de multe ori, fără un minim efort,  realizează un fel de magie  dându-ne impresia că vedem întradevăr un personaj real și nu o închipuire artistică.  Drumul ințiatic făcut de cei doi prin diverse spații simbolizând trecerea  timpului este un momennt de antologie care poate sta foarte bine alături de cel din  filmul ”Călăuza” lui Andrei Tarkovski. Mai apar creonând fugitiv personaje  Mircea Rusu (un decan), Ion Chelaru (un medic) și Carmen Stimeriu (o soră medicală) care îi prilejuiește regizorului și operatorului printr-o succesiune rapidă de imagini cu chipul sorei medicale în diverse ipostaze un mic moment cinematografic de antologie  pe care în mod sigur actrița nu-l  va mai întâlni.  Numai cuvinte de laudă pentru muzica Lidiei Danciu care însoțește permanent obsedant acțunea întâmplărilor creeind un halou 

misterios. Cred că tele–play-ul Mesagerul realizat în condiții libere create după evenimentele din Decembrie 89 (a primit premiul UNITER în 1995) este poate cea mai bună realizare a neobositului și meticulosului realizator al tcatrului de televiziune, Constantin Dicu, acum la vârstă respectabilă, care și-a închinat toată viața (de când a terminat IATC) televiziunii române realizând sute de spectacole, care de care mai diverse și mai interesante și cu care am colaborat de multe ori fructuos. Felicitări

20. 09. 2020.                                         Candid Stoica

Apărut în Viața Medicală din 02.10. 2020

 

                                            

  

sâmbătă, 26 septembrie 2020

 

                         Plicul  la TV!

Piesa Plicul scrisă  de Liviu Rebranu în 1923 despre realitățile dintr-un oraș de provincie privită la început cu nîncredere și respectuasă reținere a avut dealungul anilor un succes permanent fiind jucată de majoritatea teatrelor din țară și chiar de echipele de amatori.   Deși  pare ruptă  din pulpana scrierilor lui I. L. Caragiale ea prezină  fapte,  întâmplări, și personaje  ca și cum s-a petrece în România zilelor de azi. Personajul principal al piesei  însă este... plicul – binecuvântatul și prețiosul, blagoslovitul  Plic..pe care și-l visează funcționarii corupți, ariviști, personajele certate cu legea, etc                                    Mai întâi și întâi este plicul în care soţia primarului primeşte o declaraţie de dragoste de la şeful gării; apoi plicul în care un ziarist local primeşte bani pentru a scrie un articol "la comandă" despre o anume fundaţie a femeilor condusă de soţia primarului ori despre porcii pe care trebuie să-i vândă naşul acesteia; urmează plicul cu bani primit de un mare inspector ”incorptibil” pentru a se face că nu observă neregulile de la gară; și în final plicul (tot cu bani) pe care îl primeşte şeful gării pentru a da aprobare ca  vagoanele CFR-ului să transporte lemnele necesare încălzirii oraşului. La mijloc, în fond  e o ”mică” deturnare de fonduri: se iau banii de la ”fondul milelor” destinat ajutorării săracilor și se trec în buzunarul personal al șefului de gară ca acesta să dea vagoanele la timp care să transporte lemnele destinate să fie vândute locuitorilor orașului pentru că era o iarnă geroasă...bani ce vor intra în buzunarele celor ce au aranjat bănoasa afacere...Nu seamănă cumajoritatea excrocheriilor de azi? Cu cazul Belina, cu cel al lui Fenechiu de la Iași care a vândut statului transformatoare luate de la gunoi, cu cel al construcțiilor neautorizate din Herestrău sau, și cu alte zeci, sute  de cazuri. de smecherii bine garnisite.....Spectacolul realizat sub sigla  televiziunii române de Nicoleta Toia (un nume nou) în 1974 ...are o distribuție excelentă: Marian Hudac, Hamdi Cerchez, Cornel Vulpe realizează tipuri de politicieni ariviști avizi de îmbogățire rapidă, politicieni demagogi care n-au decât o dorință, aceia de a acumula rapid avere, duhul aurului plutind peste afacerile lor necurate. Pe Victoria Arzăreanu. într-un fel o altă Zoe Trahanache o joacă cu o  discreție convenabilă și cu un farmec desuet Dorina Lazăr (înainte de a căpăta proporți ) cu aere de Mata Hari, prinzând destul de bine versatilitatea cu farmec a personajului care trăiește într-o lume în care ce e alb poate părea negru și invers, personajul ei fiind de fapt marele câștigător al excrocheriilor  apropiaților ei.. O apariție surprinzătoare e Mitică Iancu) în rolul inspectorului Minta, un actor cu reale calități comice și cu un haz  de multe ori involuntar. (un actor mai puțin cunoscut care a realizat la Galați o  excelentă Coana Chirița). Partea leului îi revine însă marelui actor  Octavian  Cotescu, în rolul primarului Jean Arzăreanu  care a încercat cu succes o tipologie ce ne amintește izbitor de Liviu Dragnea desfășurând  un joc subtil   inefabil descriind în volute sigure un mare pișicher ajuns primar sub egida eroului de la Mărășești în care bravează...Valentin Plătăreanu  realizeaă cu mijloace sigure un tip de cuceritor, cu un facies a la Valentino, jucând dilema și îndoiala eroului clasic de tragedie: Să ia mită sau să nu ia?  Să primească plicul  sau nu, dilemă pe care o rezolvă binișor dăruind ca un cavaler adevărat  rodul șantajului său farmecelor Victoriei Arzăreanu.        Atmosfera de agitație înainte de câștigarea ponturilor este întreruptă brusc de apariția unei văduve care cere un  minim ajutor  pe care sleahta combatanților  îl refuză cu nerușinare, moment care ne arată, dacă mai era nevoie, toată ticăloșia celor de la conducerea orașului...Mai apar în roluri episodice dar bine conturate Petre Gheorghiu,  Alexandru Hasnaș și Mona Cherebețiu..Întregește spectacolul cu accente acide scenografia Georgetei Itigan și imaginea semnată Edvga Adelman, Constantin Lungu și Alexandu Condurache fideli și stabili combatanți ai Televiunii Române..

PS  În 1976 Teatrul de Comedie a realizat un spectacol cu Plicul în regia lui L. Giurchescu.cu o distribuție de excepție din care făcea parte Stela Popescu (Victorița), D. Rucăreanu (Arzăreanu), Mircea Șeptilici, A. Giurumia, C. Vulpe (Albeanu), I. Darie (Șeful gării). M. Pălădescu, Liliana Țicău (o văduvă), Anca Pandrea și Candid Stoica (Tudor Popescu)). Spectacol care s-a jucat dealungul anilor de 300 de ori și la rândul său a fost televizat

 

 04. 09. 2020.                                               Candid Stoica

vineri, 28 august 2020

 


ȘERBAN CELEA

(10 iunie 1982‒20 august 2020)

N-a părăsit de curând un excelent actor... S-a dus dintre noi modest, tăcut, fără focuri de artificii și de arme, fără sunet de fanfară și fără lovituri de tun, departe de premii, diplome și alte onoruri oficiale. S-a dus aproape în floarea vârstei, după o carieră prodigioasă la Teatrele de Comedie,  Bulandra și Metropolis, unde a interpretat multe și diverse roluri pe care a căutat să le șlefuiască cât mai bine, devenind în interpretarea lui adevărate giuvaeruri. A fost unul din actorii favoriți ai regizorului Alexandru Tocilescu, cu care a colaborat îndelung și cu succes, având în același timp în spate o filmografie internațională impresionantă, jucând alături de nume celebre ca:   Rutger Hauer si Julia Ormond (Nostradamus), Peter Weller și Tom Berenger (Enemy of My Enemy / Diplomatic Siege), Wesley Snipes (The Detonator), Jean-Claude Van Damme (Second in Command)…

Rolul care l-a marcat pentru totdeauna, cum a și mărturisit, a fost însă cel al lui Bottom din Visul unei nopți de vară de W.Shakespeare, în regia lui Alex. Darie, spectacol al Teatrului de Comedie.

Sub aspectul uneori vesel, alteori nonșalant, la fel ca unele din personjele pe care le-a interpretat cu brio, se ascundea de fapt un om sensibil, cinstit care își iubea cu pasiunea meseria, teatrul fiind viața lui autentică, ca și a altor actori ajunși astăzi la vârsta senectuții. Dincolo de firea lui veselă care lua viața de multe ori în râs, capabil de multe și amuzante farse, avea însă un ochi scrutător acid al vremurilor în care trăia, neacceptând, ca și alți actori, demagogia patriotardă a regimului comunist.

Va rămâne în urechile celor ce l-au cunoscut imitația extraordinară de autentică, pe care o producea pentu apropiați, a glasului șefului statului comunist, de credeai că vorbește chiar personajul respectiv: N. Ceaușescu!  

Era pescar amator, pasionat automobilist, muzician de ocazie, bucătar înrăit, iubitor de animale (avea șase pisici și doi căței), adorator al sexului frumos, călător temerar pe tot mapamondul ‒ călătoriile fiind  un alt hobby al său ‒ dupa 1990 colindând  aproape toata lumea. Acum, probabil, o vizitează pe cea din cer... Dumnezeu să-l odihnească!

22. 08. 2020.                                                           

miercuri, 8 iulie 2020

De curând sau împlinit 18 ani de la plecarea spre alte zări a prietenului meu, veselul actor Zepfy Alșec, fondator al Teatrului din Ploiești și interpret a multor personaje din filmele românești. Dumnezeu să-l odihnească!

miercuri, 1 iulie 2020

Ieri ne-a părăsit  o mare actriță: Marieta Luca. Se stabilise de mult la Montreal. Ștudentă a maestrului Radu Beligan a jucat în multe teatre acoperind cu talentul și feminitatea sa foarte multe roluri cu o gamă extrem de variată, trecând cu dezinvoltură de la tragedia antică la teatrul clasic și de aici la teatrul contemporan. A fost un om cald prietenos dornică de colaborare, pasionat de fenomenul  artistic. atingând de multe ori în interpretările sale culmi nebănuite, admirate de spectatori dar și de colegi. Dumnezeu s-o odihnească!

marți, 30 iunie 2020

       O CARTE INTERESANTĂ, O LECTURĂ PALPITANTĂ

duminică, 21 iunie 2020

PENSIE SPECIALĂ


Valer Dorneanu
322.200 – pensie specială
74.424 lei – pensie specială parlamentar
22.844 lei – pensie de stat (contributivitate)
301.809 lei – salariu CCR
50.852 lei – salariu Universitatea Nicolae Titulescu

marți, 16 iunie 2020

Era în Iunie 1990...În Piața Universități se instalase un grup de protestatari care opriseră circulația de mai multe zile. La teatrul de Comedie se repeta de 2 ori pe zi Visul unei nopți de vară de W. Shakespeare. Făceam drumul de acasă la teatru de două ori pe zi făcând mici escale în Piața Universități luând parte la mitingul din seara fiecărei zile Odată o florăreasă brunetă m-a apostrofat: Fire-al dracului de securist, de 4 ori pe zi ne spionezi! 

duminică, 14 iunie 2020


Maia Morgenstein își face reclamă...Se Propune...Ok. E adevărat. Sunt manager. De fapt sunt...menagera. La feminin. Atunci fie, menajeră. Nu-i nicio rușine, nu-i nicio problemă. Ofer servicii de...manajeriat. Până se lămuresc dânșii ce și cum și cât și unde...mă ofer. Să muncesc. Menajeră. Am o plajă, paletă largă de servicii... Pot să înveselesc atmosfera: glume, bancuri( naționale și internaționale)... ba chiar și din acelea interzise ( cu...înțelegeți voi!!!). Dacă nu și nu, cu perdea. De mărgele. Să nu bâzâie muștele.
La cerere, pot interpreta mici (medii sau mari - a piacere, după dorință) scenete/ scene din repertoriul clasic sau modern: Sofocle, Euripide...Shakespeare, Cehov, Moliere.. Strindberg....Ionescu, Caragiale. Shalom Alechem.
Dacă vorbim despre evenimente private, și vorbim numai despre susnumitele, pot fredona cântece de pahar, pot cânta de bunăvoie melodiiiiii ( ziceam sa fac un spirit, da nu e! Nu e, nene, nu e) de voie bună, din repertoriul internațional. Și...ce se mai dorește. Cântece de inimă albastră, verde, trefla. Și de ghindă, dacă e. Zic, decât zic.
Între timp, pot efectua curățenie. Generală.
Zău că pot. Și fac
Aștept provincia. Merge și Aix en ( an) Provance

vineri, 22 mai 2020

Așa frumos și singur
ningea pe întuneric
și frigul strâmba sticla.
Eu într-un pântec sferic.
E foșnet, e mătase de-afară…
Și te iubesc, un dor intern.
Mi-a mai rămas doar aerul
din acest glob matern.

Poezie de Gabriela Melinescu