candid Stoica

candid Stoica

miercuri, 29 septembrie 2021

 Paul Goma: „Toți securiștii, toți activiștii, toți beliții ăștia care ne-au chinuit timp de peste patru decenii, care ne-au supt de vlagă, ne-au supt sufletul... au devenit mari patrioți...”

luni, 27 septembrie 2021

 

CINE, CINE, CINE ESTE BĂRBATUL RESPECTIV?

 

                Amor amar la Teatrul „Teatrelli”

Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului București (CREART), din Piața Lahovari, deține o mică și elegantă sală de teatru, numită „Teatrelli”, pe scena căreia sunt prezentate săptămânal spectacole de interes pentru marele public. Unul dintre acestea este și Amor amar de Pierre Seuvil, pus de scenă Mircea Cornișteanu.

Cred că nu mai e nevoie să povestesc subiectul pe larg, pentru că, evident, din titlul se poate înțelege ușor despre ce e vorba: Marina are un iubit, pe Antoine, dar se îndrăgostește de Joachim, iubitul Rozaliei, și de aici, bineînțeles, zeci de încurcături, unele imprevizibile, altele chiar  surprinzătoare, făcând din Amor amar ‒ în ultimă instanță ‒ o piesuță construită ca să amuze sau ca să ne arate unele inconveniente ale amorului în trei. Dar Amor amar devine o mică bijuterie în mâna unor actori excepționali, așa cum sunt cei care formează distribuția: Monica Davidescu, Mircea Constantinescu, Liviu Lucaci, Simona Popescu. Sunt actori cu mari disponibilități artistice, mânuiți cu inteligență și pricepere de Mircea Cornișteanu, un vajnic artizan al teatrului, autor a nenumărate montări scenice.

Monica Davidescu  joacă cu inteligență și cu multă feminitate pe Rozalie, o femeie încă tânără, care nu intră în panică când hârșitul și urâciosul ei iubit, Joachim (pe care-l găzduiește în casa sa), acceptă avansurile Marinei (prietena bună a Rozaliei) și chiar se despart. Până la urmă, Rozalie ‒ grație unor trucuri feminine sugerate de de o amică psiholoagă ‒ îl recâștigă. Monica Davidescu are o biografie de actor american: a fost învățătoare, dansatoare, model, secretară, manechin și studentă la clasa lui Grigore Gonța. Din1998 joacă cu brio pe scena Naționalului bucureștean, remarcându-se prin jocul ei în roluri importante (Goneril din Regele Lear și Helena din Visul unei nopți de vară de W.Shakespeare, Ranevskaia din Livada de vișini de Cehov.  Monica Davidescu, ca orice mare actriță, are prestanță, are feminitate, are umor, are un glas plăcut și melodios, un trup de sirenă  și e capabilă să atace și alte mari roluri ale dramaturgiei universale.

Dar surpriza spectacolului o reprezintă Mircea  Constantinescu ‒un talent autentic capabil să atace cu succes o diversitate - în micul rol Antoine, iubitul Marinei ‒ care, cu o mască caraghioasă și un joc „chaplinian”, reușește să ne convingă că e un actor de comedie autentic, amintind pe alocuri de Gr.Vasiliu-Birlic și chiar de Marin Moraru.

Liviu Lucaci, în rolul ursuzului Joachim, se străduiește, cu farmec, să nu pară chiar un necioplit, un posomorât, ceea ce de multe ori îi reușește de minune.

Tânăra Simona Popescu, jucând între „moștri sacrii”, se străduiește timidsă facă față unui rol dificil, de îndrăgostită perpetuă, de multe ori reușind, alteori trecând pe lângă rol cu nonșalanță.

Unicul decor, semnat de Ștefan Caragiu, e funcțional, iar costumele Lilianei Cenan adecvate (mai ales cele ale Rosaliei), pastelate și realiste.

 

24.09. 2021                                                                       Candid Stoica

 

Va apare vineri 1 Oct. 2021 în ziarul Viața Medicală

 

A group of people posing for a picture

Description automatically generated with medium confidence

vineri, 10 septembrie 2021

 

Adio,  Ion Caramitru!

Duminică seara eram în sala Teatrului Național la un spectacol, la al cărui final un actor a anunțat trista, incredibila și insuportabila veste. A fost un șoc teribil. Nu numai eu, dar întreaga sală a înmărmurit. Mai toți îl credeam aproape fără vârstă, veșnic tânăr și încărcat de glorie, străbătând deceniile cu glasul lui melodios. Vestea a părut atât de incredibilă încât, la un moment dat, am crezut că n-am înțeles bine ce s-a întâmplat sau că este o glumă proastă, sau o greșeală de exprimare. Numai când sala, înțelegând bine momentul, s-a ridicat în picioare și a ținut un minut de reculegere, am înțeles pe deplin că s-a întâmplat, un fapt ireparabil: Caramitru nu mai există! Sufletul lui a zburat spre alte zări, spre alte stele.

Caramitru a apărut la ani distanță de marii săi înaintași, care au făurit gloria autentică a teatrului româmesc (Aristide Demetiad, George Vraca, N. Bălțățeanu...), citez la întâmplare, ca un produs autentic al școlii românești de teatru, pe care spirtul ideologiei comuniste, caz rar,  nu l-a atins, nu l-a devorat cum s-a întâmplat cu o întreagă generație.

A interpretat  cele mai importante roluri pe care și le-ar fi dorit orice actor de talent. A fost Romeo, a fost Eminescu, a fost Hamlet, iar la senectute a fost Prospero. Dar ce n-a fost? A fost chiar revoluționar autentic într-o piesă la care a participat întreaga țară și într-o vreme a jucat pe „adevăratelea” rolul de al doilea om în stat... A fost și ministru, și director de teatre, și regizor, dar ce n-a fost... A purtat versul eminescian în zeci de recitaluri, a adus pe scenă prima piesă anticomunistă (Comedie Roșie). Dar marile lui realizări sunt extrateatrale: a înființat Uniter-ul, strângând laolaltă breasla LUMII TEATRALE, încercând să-i ajute pe cei mai nevoiași și a reabilitat clădirea Teatrului Național, făcând din ea un edificiu remarcabil de cultură, de fapt, un imperiu al domeniului teatral pe care l-a păstorit cu înțelepciune, după cum au fost timpurile, după cum au „bătut vânturile” și, MAI ALES, după posibilități. Moștenirea lui este încă o „ladă” necunoscută, pe care generațiile viitoare au datoria de a o aduce la lumină. Pentru toată lumea însă e vie silueta lui în balconul defunctului Comitete Central strigând: NU MAI TRAGEȚI! VĂ VORBEȘTE ION CARAMITRU!

Când o națiune a reușit să nască un asemenea exemplar, înseamnă că are viitor.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul.

 

05. 09. 2021                                               Candid Stoica