candid Stoica

candid Stoica

marți, 19 aprilie 2022

                                         Dostoevski la Teatrul Mic

 

În pletora de reluări,  de dramatizări, de piese clasice cărora li se schimbă titlul, în sărăcia vizibilă cu ochiul liber a repertoriilor teatrelor, imbibate cu piese de mâna cincea, care au făcut succes în secolul trecut, spectacolul cu o veche dramatizare a Frațiilor  Karamazov de la Teatrul Mic, teatru care a devenit printr-un concurs de împrejurări nefavorabile, extrem de mic, constituie un reviriment cât se poate de fericit…                                                                                                                                               Gogol, Cehov, Dostoevski, au făcut întodeauna dealungul timpului casă bună   cu actorii și regizorii români. Istoria teatrului amintește de un spectacol cu frații Karamazov la unul din primele teatre particulare din timpurile modern, la Teatrul Regina Maria (compania Bulandra, Manolescu) .                                                                                                                             Regizoarea Nona Ciobanu, titrată  de multe facultăți și universități din străinătate, mult premiată cu diverse distincții,  autoare sau participantă la numeroase workshop-uri de la Amsterdam și La Valeta la Cambridge a avut îndrăzneala să reia un vechi proiect Dostoevski realizat în 1981 de Horia Lovinescu și Dan Micu cu o echipă de excelenți interpreți ai Teatrului Nottara din vremea aceia (din care a făcut parte Dragoș Pâslaru (Alexei) care ulterior printr-o tulburătoare coincidență religioasă, s-a călugărit.                                                                                                                                  Spectacolul de atunci ca și cel de acum a constituit  pentru mulți din cei implicați o piatră de încercare a …potențelor artistice.  H. Lovinescu aflat la vârsta senectuții după ce se plictisise să facă critica socetății burgheze în Lumina de la Ulmi (o piesă proletcultistă prin excelență) și Citadela Sfărâmată s-a hotărât să rupă încăodată cu trecutul său încercând să se reinventeze cu acest scenariu )                                                                                                                                            Dramatizarea sau mai curând scenariul lui H. Lovinescu și Dan Micu se constituie  de fapt  ca un decupaj uneori cinematografic, uneori prezentând scene separat decupate (ca aceea cu Marele Inchizitor), cu un decor care se metamorfozează continuu, lumea Karamazovilor  aratându-se publicului, astăzi, paradoxală, complexă,  lume în care suferinţa este necesară, asumată, mântuitoare; o lume polifonică, în care sufletul omenesc e întors pe toate feţele, până la ultima consecinţă”, descriere pe care  Nona Ciobanu încearcă să o redea   ajutată de o trupă de actori (din noile generații) curajoși și pasionați de textul Dostoevskian și de un décor mai mult decât ingenios, (Peter Kosir) care pe parcursul desfășurării spectacolului devine un fel de participant activ la trama dramatizării, combinându-se în nenumărate ipostaze, devenind când     sală de tribunal, când mânăstire, când bibliotecă, etc.transportând povestea spre spații mai apropiate de  noi.                                                                                                                                                     Cei patru Karamazovi, care sunt de fapt cinci sunt întruchipați de  Marian Râlea, (Bătrânul, Feodor), de Cristian Iacob (Ivan), de Radu Zetu (Dimitri ), de Rareș Florin Stoica (Alexei ) la care se adaugă   figura fiului nelegitim, Smerdiacov ( Bogdan Talașman), care duc o luptă cu textul romanului timp de două ore și jumătate, în final lăsând publicului o impresie excelentă…         Marian Râlea realizează cu mijloace care-i sunt la îndemână figura odioasă, rapace a bătrânului Feodor, eșuat într-un măscărici, cum singur se autodefinește,  care împreună cu autori scenariului nu-i redă decât partea cavernoasă a personalității sale, fără nici o urmă de umanitate.              Cristian Iacob creiază un tip de intelectual auster în luptă cu demonii gândirii, întrebarea care îl obsedează  fiind : „dacă poate fi iubită o viaţă atât de absurd orânduită?  Îl poţi crede pe cel care a rânduit-o astfel?” …Rareș Florin Stoica vădit persecutat de replici încearcă și de multe ori reușește să redea un personaj în care naivitatea sufletească, aproape angelică, aproape neomenească este pe primul plan. Crescut într-o mânăstire, sub influenţa egumenilor şi mai ales a credinţei în Dumnezeu, acesta crede neîncetat în mântuirea sufletelor fraţilor şi a  tatălui său.                                                                                                   Radu Zetu (Dmitri, la fel de desfrânat si petrecareț, ca și tatăl său ), realizează, cred, personajul cel mai împlinit, cel mai complect  al spectacolului  reușind de multe ori cu siguranță o adevărată creație…                                                                                                                                             Simona Mihăescu (Gușenka) și Gabriela Iacob (Katia) se străduiesc  cu înfrigurare să dea aparițiilor lor  greutate nu numai corporalitat , efortul lor fiind fatal opturat de  de scenariu.      O apariție impresionantă aproape fără replici realizează Petre Moraru în starețul Zosima, demonstrând, dacă mai era nevoie că deși în teatru de multe ori primează replica, cuvântul, și tăcerea poate contribui din plin  la efectul dramatic. …                                                                               Despre ciudatul, halucinantul personaj al lui Smerdiacov, care ocupă un mare capitol în roman  se pot spune multe, dar despre prestația lui Bogdan Tălmășan (Smerdiacov) din păcate nu se poate spune mare lucru, cu toate bunele inteții ale ale  actorului,  secvența respectivă nefiind din păcate semnificativă.                                                                                                                                            Mai apar în mici roluri Avram Birău și Ion Lupu încercând să caracterizeze prin mici atitudini doi vecini, participanți la celebra discuție din chilia starețului Zosima, iar Oana Albu produce o surprinzătoare apariție în două rolișoare (Rakitin și Procurorul )                                                                              La reușita spectacolului contribuie în mare măsură  și Vasili Șirli care rescrie o muzică care nu se vrea doar ilustrativă, ci devine un personaj conflictual denumindu-se ca un spațiu sonor adecuat…                                                                                                                                      Despre costumele marei creatoare Doina Levințea nu se poate spune decât că sunt…aproximative. Probabil că așa și-a propus… Multe felicitări pentru numeroasa echipa tehnică care mișcă în diverse ipostaze decorul cu o precizie de ceasornic elvețian și celor care au alcătuit caietul program distribuit, atenție,  gratis…                                                                                                                În final,  scenariul destul de trunchiat al lui Horia  Lovinescu și Dan Micu, adnotat pe ici pe colo de regizoare poate lăsa liberă o  întrebare esențială: cum se  poate dramatiza corect, benefic un roman celebru?                                                                                                                                                         Dar dincolo de succesul spectacolului, dincolo de calitățile sau defectele lui, problema mare importantă, primordială care se pune actualmente, este aceia a soartei Teatrului Mic, acest așezămân cultural care a făcut dealungul timpului istorie în teatrul românesc, ajuns astăzi într-un mare impas.                                                                                                                                                        Care va fi soarta lui?                                                                                                                                                 V-a continua să fie un teatru de buzunar cu 70 de locuri sau  va fi repus în circulație, redâindu-se în întregime sala?

 18. 02. 2018.                                                                                          Candid Stoica

miercuri, 13 aprilie 2022

 Adio, Traiane!

Era ca un brad.

Avea statura marilor eroi,

avea o voce când caldă,

și învăluitoare,

când aspră și severă.

Și când apărea pe scenă

te făcea să-l crezi

că e personajul respectiv.

Printr-un fluid ascuns

trezea instantaneu tandrețea

femeilor frumoase,

inspirându-le marea pasiune. 

Avea îndrăzneala lui Achile

și nu-i rezita niciun piept...

 

Era bănățean

și cei născuți acolo

avea semeția de a fi primii în toate

Și el s-a străduit cât a putut

să fie la cinstea

celor din rândurile

de unde a pornit.

 

Dar și brazii uneori se îndoaie

și se prăbușesc de tineri...

uneori de inimă amară.

12.04. 2022                                Candid Stoica

 

A fost studentul prof. G. Dem Loghin. A avut colegi pe 

duminică, 3 aprilie 2022

 

O comedie de familie

 

O excelentă comedie cu subiect casnic

Ludmila Ulițkaia, autoarea piesei Nepotul meu Veniamin, cunoscută la noi de publicul cititor, este considerată de critica de specialitate una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane. Cărțile ei, tipărite de prestigioase edituri europene, s-au vândut în  milioane de exemplare.

S-a născut într-un sat din Urali, în 1943. După ce și-a luat licența în biologie la Universitatea din Moscova, a lucrat un timp în cadrul Institutului de Genetic, iar la sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film, romane apreciate cu premii internaționale și piese de teatru.                                                                              În altă ordine de idei, Ludmila Ulițkaia,  a susținut protestele anti-Putin din anii 2011 și 2012 și s-a opus războiului din Ucraina. A fost declarată  trădătoare împreună cu alți intelectuali cu poziții similare. Într-un interviu publicat în 2019,  Ulițkaia a declarat :„Apropo de Putin și frică - mie nu mi-e frică de el. Dar știu că Putin poate să mă omoare. Și Putin este, într-adevăr, unul dintre acei stăpâni actuali ai Rusiei care ține în mâna sa firele multor vieți și e capabil să omoare foarte mulți oameni. Ăsta este un motiv de îngrijorare. Pe de altă parte, dacă mă gândesc la mine, eu am deja 76 de ani și o să mor oricum - dacă nu de asta, din alt motiv. Deci, de ce să-mi fie frică?”                                                                                  Nepotul meu Veniamin este o piesă cu subiect „casnic” .  Adică o felie din viața unei familii evreiești normale, modeste, cu habitudinile ei, dar și cu dramele ei ascunse, bântuită de vechile cutume, dar și cu rezistența la ele ale unor noi generații din Rusia Sovietică.                                                                Spectacolul regizat de Vlad Massaci pentru Teatrul Evreiesc și găzduit cu generozitate de Teatrul de Comedie, este dominat de marea actriță Maia Morgenstern, care reușește în rolul bătrânei Esfir Livovna o creație  de zile mari. Actrița  ajunsă la maturitate, cu o enomă experiență scenică, e neobosită, jucând în fiecare stagiune mai multe roluri,  știe să decanteze cu artă scenele de suferință de cele care pot strârni râsul, creeind un personaj tragi comic.   Este de remarcat scena de suferiță, care i - o stârnește vestea că soțul ei a părăsit-o pentru totdeuna, care de multe ori are accente comice, sfârșindu-se cu aruncarea ei pe fereastră, gest care ar fi  putut să-i fie fatal, dar care până la urmă se dovedește doar un  accident mai puțin grav: doar o mână fracturată. O secondează cu tact și mare înțelegere de excelenta actriță Emilia Popescu și ea reușind la rândul o compoziție teatrală ireproșabilă în rolul celelalte bătrâne care e opusul temperamenal al celelaltei bătrâne (E aproape de nerecunoscut). Tânăra Andreea Alexandrescu, în rolul „naivei clasice” (Sonecika)  se descurcă binișor între cele două mari actrițe, dovedind întradevăr destulă naivitate pentru vârsta ei, dar tânărul  îndrăgostit Răzvan Krem Alexe, face eforturi vizibile de a se remarca, asta și din cauza rolului mai puțin  puțin conturat.  Din decorul liniar al Iuliei Vâlsan  destul  încărrcat  lipsește.... o menoră!!!!...Încolo spectacolul este alert bine structurat spre poanta finală.  cu scurte  internemezz-uri  muzicale semnate de Vasile Șirli, acest maestru al muzicii de scenă.

16. 03. 2022                                           Candid Stoica