candid Stoica

candid Stoica

duminică, 31 ianuarie 2010

Teatrul Junior

Exersez arta scrisului...

Un spectacol în aşteptarea publicului


Spectacolul „Gin cu scandal”,   este adaptat  dupa piesa  „Gin rummy” ,  scrisa in 1976.   Premiera spectacolului cu titlul original The Gin Game a avut loc pe Broadway in 1977,  in regia lui Mike Nichols, cu Jessica Tandy si Hume Cronyn, castigand in 1978 Premiul Pulitzer. In Romania, spectacolul a fost pus in scena, pentru prima data, la Teatrul Bulandra.
Spectacolul aduce in lumina reflectoarelor povestea a doua personaje, Weller Martin si Fonsia Dorsey, care isi duc traiul intr-un sanatoriu. Un banal joc de carti reuneste, la aceeasi masa, povestile de viata a doi oameni trecuti prin incercari grele. Cei doi sunt uitati de familie, nu sunt vizitati de nimeni, nu mai spera la nimic, sunt secerati de amintiri dureroase, care ii fac nervosi, recalcitranti si, totodata, resemnati cu propria soarta. Weller Martin si-a trait viata ca pe o carte de joc. A intrat in jocul afacerilor, a riscat, a castigat, dar a si pierdut tot. Fonsia Dorsey traieste drama singuratatii, a despartirii de familie. Este avida de comunicare, de socializare, de descarcare a unui preaplin afectiv. Partidele furtunoase de joc dintre cei doi sunt momente de catharsis, de eliberare de pasiuni, ca o purificare de emotii. Cei doi prieteni se resping, dar se si inteleg in acelasi timp. Un joc in doi, un joc al despartirii si al unirii prin suferinta.

Smângălici


...aşa mă numeşte Constantin Paraschivescu - autor al unui excepţional volum despre Teatrul de Televiziune - în excelenta revistă Teatrul Azi nr. 1-2 pe 2010 condusă de inimoasa şi neobosita Florica Ichim. După ce mă identifică că sunt „cunoscutul actor de la Teatrul de Comedie şi actualul căruţaş dintr-o publicitate TV”, recenzează modestul meu volum intitulat Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei, obiectând că deşi e prea greu, are 530 de pagini, totuşi în volum sunt relatate cu autentică însuşire epică momente din viaţa teatrului de comedie, unele de înfiorată tensiune, altele denumindu-le răscolitoare, sau excepţionale reconstituiri ale poveştilor lui Nea Marin, precum si portretizări inspirate ale colegilor, ale monştrilor sacri R. Beligan, I. Lucian sau a Lilianei Ţicău, Mircea Şeptilici, D. Rucăreanu şi chiar a mea (mă denumesc Molia).
De asemenea recunoaşte că l-am  amuzat cu multe din bancurile povestite de colegi la Carul cu Bere şi se pare că este de acord cu caracterizarea  pe care mi-a făcut-o maestrul Beligan în prefaţă că a descoperit în paginile cărţii mele un remarcabil scriitor care mă situează între Teodor Mazilu şi I. Băieşu. Deşi nu cred că  va avea timp să viziteze blogul meu îi transmit pe aceasă cale, recenzentului meu, multe şi sincere mulţumiri.

duminică, 24 ianuarie 2010

Concertul

În loc de cronică de film
Auzind că filmul lui Radu Mihaileanu Concertul” e extraordinar m-am dus să-l văd. Filmul mai rulase în urmă cu o lună, dar din varii motive n-am putut ajunge la el. Acum am vrut să ajung mai devreme pentru că mi-am închipuit că lumea va da năvală, că va fi mare îmbulzeală, va fi omor.  Dar din cauza traficului nu am putut ajunge decât cu câteva minute înainte de ora de începere şi mare mi-a fost mirarea că n-am găsit pe nimeni la intrare. Doar casieriţa somnola în ghişeul ei şi în jur nici un spectator. Probabil publicul e deja în sală şi filmul a început, mi-am zis, sau s-ar putea să se ivit o defecţiune, s-o fi schimat ora de începere. Şi am vrut să intru, arătând legitimaţia de intrare gratuită eliberată de ministerul  Culturii….
- E o problemă, mi s-a spus.
- Cu legitimaţia am exclamat alarmat, ştiind că multe cinematografe, chiar teatrul Naţional resticţionează acest drept câştigat de tinerii pensionari pe motivul hazliu că a fost acordat de vechiul ministru al culturii.
- Nu, legitimaţia e bună dar nu ştim dacă i se va da drumul filmului…
- A fost interzis, am întrebat eu înfiorat amintindu-mi de o situaţie similară petrecută cu ani în urmă, în vremea împuşcatului, tot la cinema Studio, cu filmul lui Dan Piţa Schimb în doi.                                                 
- Nici pomeneală. Au trecut timpurile alea. Acum nu sunteţi decât d-stră singur şi sunt necesari cinci spectatori, că aşa e legea.   - Patru, am corectat-o eu pe femeia de la intrare care rupe biletele…şi cu mine cinci…
- Cinci, fără d-stră. D-stră nu sunteţi plătitor. Nu sunteţi luat în consideraţie. Intraţi pe de-a moaca… Trebuiesc cinci spectatori plătitori. Aşa e legea.
- Atunci plătesc biletul.
- Tot nu putem să dăm drumul la film. Mai trebuiesc patru spectori plătitori, aşa e legea. Aşteptaţi, poate aveţi noroc şi mai vine cineva.
Într-adevăr au sosit două persoane de aceiaşi vârstă cu mine, dar care aveau ca şi mine legitimaţii de intrare gratuită şi nu puteau fi luate în consideraţi, că aşa e legea. Le-am propus să cumpere bilete ca şi mine dar mi-au spus jenaţi că nu au atâţia bani (20 de lei pentru 2 bilete).
Minutele treceau şi situaţia era cam disperată pentru noi, cei trei cinefili înrăiţi, care aveam ambiţia  să vedem filmul atât de lăudat despre care ziarele comentau deja că va fi sigur un candidat la Oscar…
- Veniţi la spectacolul următor, atunci poate o să aveţi mai mult noroc, ne-a spus casieriţa.
- Lăsaţi-i în pace pentru că situaţia s-ar putea repeta, a intervenit doamna care rupe biletele la intrare.
- Pe noi să nu contaţi că locuim în Berceni, au anunţat cei doi posesori ai legitimaţiei de intrare gratuită şi seara e cam dificil de umblat la vârsta noastră.  Dorinţa mea devenise atât de arzătoare încât le-am propus celor doi bătrâni cinefili să le plătesc eu biletele dar ei mi-au refuzat cu demnitate oferta, fapt care m-a făcut să-i  privesc cu simpatie.
Dar probabil cineva de sus, un sfântul Petru cinefil sau vreun înger vagabond pe plaiurile mioritice s-a îndurat de noi şi deodată ca un deus ex machina au năvălit 6 (şase) tineri gălăgioşi şi fără prea multe comentarii am năvălit şi noi cei mai în vârstă în sală….                                                           
În timpul rulării  filmului am auzit multe râsete, chiţcăieli, comenarii adecvate la mai toate siuaţiile din film care veneau de la tinerii plătitori. Filmul a fost excelent. A meritat efortul. La final, mulţumit, încântat, cu capul încă vâjâind de acordurile melodioase ale celebrulul concert pentru vioară de Ceaikovski, dar mai ales  impresionat de comprehensiunea arătată filmului de tinerii spectatori,  i-am întrebat dacă le-a plăcut.
- Cred că da, a fost destul de haios, dar n-am prea fost atenţi că am avut altă ocupaţie, mi-a răspuns un tânăr uitându-se şăgalnic la tânăra de lângă el. O să văd filmul integral la calculator după ce am să-l trag de pe Net!
- În timpul drumului spre casă m-am tot întrebat ce fel de ocupaţie putea să aibă tânărul în timpul rulării filmului şi deabia într-un târziu mi-am adus aminte că, contrar aparenţelor, am fost şi eu tânăr şi că asemenea lor, în timpul rulării multor filme am avut asemenea ocupaţii cu diverse partenere…
Încolo, repet, filmul a fost excelent.
P.S 1: La iesire, casieriţa mi-a înapoiat preţul biletului…
PS 2 : Colegul meu de cabină de la Teatrul de Comedie, V. T. interpret în film, mi-a devoalat confidenţial că actorii români au fost plătiţi cu maximum 500 (cinci sute) de euro pentru o zi de filmare, în timp ce actori ruşi aveau 3000 (trei mii) de euro pentru acelaşi timp de filmare. Un caz de  discriminare strigător la cer. (Fantazează V.T, fantazez şi eu)
(sursa foto: http://static.cinemagia.ro/img/resize/db/movie/02/61/09/le-concert-279922l-175x0-w-eec6476c.jpg)

"Mareşalul" Antonescu




"Mareşalul" Antonescu (Marshal Turism), pe lângă faptul că sponsorizează cărţi, are grijă şi de onomasticile oamenilor de teatru.

Mă mândresc că a acceptat să se fotografieze cu mine.
Candid Stoica

.

Statuia



Acum câtva timp  am observat în scuarul din faţa Teatrului Odeon ceva ce cu multă bunăvoinţă s-ar putea numi statuie. M-am  bucurat că în faţa unui teatru a fost amplasat  un monument al unui slujitor al Thaliei dar apropiindu-mă am descoperit că pe un soclu, se afla un cap de bărbat necunoscut.
- Cin’ să fie, l-am auzit  întreabându-se, pe un bătrânel…seamănă cu Mihăilescu-Brăila…
- Poate dintr-o parte... E Tănase...i-au pus statuia aici…să se uite  la teatrul care-i poartă numele, de peste drum, şi-a dat cu părerea un rotofei negricios.
- Ăsta n-are nasu’ lui…Tănase avea un nas de-i ieşise vorba că după colţ apare un nas, hop şi Tănase dup’un ceas, l-a contrazis rapid bătrânelul…
- E Arşinel, şi-a dat cu părerea o trecătoare tânără.  
- Spanac! Unde-i Stela? Că ei sunt nedespărţiti, ca şi Stan şi Bran. Nu putea să-i facă statuie lui şi pe ea s-o lase de izbelişte, a contrazis-o  un bodyguard dela hotel Majestic.
- E Bombonel toată ziua maică, s-a amestecat în vorbă o femeie între două vârste care strângea hârtii şi le aşeza într-un tomberon, că  are acasă la el o ghiotură de drăcii d’astea...mi-a spus o vecină care-i face curăţenie’n casă.
- Care casă că am auzit că are şase, s-a interesat bodyguardul.
- Şase, şapte, dracu’să-l pieptene... poa’ să aibă şi o sută, că  umblă vorba  că e coios rau
- Seamănă cu Năstase la figurat, s-a pronunţat cu glas de stentor un domn elegant care venea dela un meeting pentru ca avea o lozincă pe care se putea citii: Văcăroiu şi al lui, Fenei-işti neamului
- Adică cum la figurat, a cerut lămuriri bătrânelul.
- Adică la figură, l-a lămurit domnul elegant.
- Bag mâna-n foc că e Băsescu toată ziua, s-a repezit din nou rotofeiul negricios. E oţ mare! Le pune pe şestache...Azi una aici, în centru, mâine alta în Drumul Taberei, poimâne înca una în curte la Cotroceni şi peste un an umple tot Bucureştii cu mutra lui zbanghie, nu s-a lăsat mai prejos rotofeiul negricios.      

- Lăsaţi caterinca şi citiţi fraţilor ce scrie pe soclu, ce dracu...doar nu sunteţi analfabeţi, le-a strigat un tânăr suit  pe o scară   proptită de clădirea teatrului Odeon.
Ca la un semnal toţi s-au bulucit să citească.
- Mustafa Kemal Ataturk s-a auzit silabisund bătrânelul...ăsta a fost om mare la turci...mai ceva decât Tudor Vladimirescu şi Miron Cosma la un loc... 
- Uitaţi cum sta chestia, a continuat explicaţiile tânărul coborând de pe scară. Eu am instalat telefoane în zonă şi am aflat că blocul din stânga fost cumpărat de un barosan turc şi din stimă şi consideraţie pentru domn’ Mustafa,  a comandat ce se vede... Şi unde s-o fi pus omu’ dacă nu în faţa casei lui?
- La Călugăreni trebuia s-o pună ca să-şi amintească ce mamă de bătaie le-am tras noi româniii s-a răţoit bătrânelul.
- Aoleu, doamne mâncaţi-a-şi curul, peste ce pacoste dă om am dat, a început rotofeiul negricios să se jeluiască. Ce ai domne cu turcii, ce vrei dela ei?                                                                                    
- Vreau să ne dea sabia lui Ştefan cel Mare, a sărit ca ars bătrânelul întreptându-se ameniţător spre avocatul turcilor.                                                                                                                                                        
- Hristosu’ şi mama ei dă viaţă, şi-a trântit de asfalt pleaşca de şapcă, rotofeiul negricios Uitaţi-vă, moartea il caută pe acasă şi el vrea dela turci sabia lu’ Ştefan cel Mare! Păi, pă sărăcia asta sabie ne trebuie? Ce să facem cu ea? Poate doar să ne-o băgăm în cur...                                                                                     
- Facem ce vrem că e a noastră, s-a auzit o voce ca de megafon care venea dintr-un Cielo negru  parcat lângă trotuar. Dacă o să le-nstrăinăm pe toate se duce de râpă ţărişoara asta. Cu ani în urmă ne-au luat sabia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt,  ne-au şterpelit Basarabia şi insula Şerpilor, mâine va venii  şi rândul Ardealului...că străinii ăştia pe care voi  îi pupaţi în cur şi le trageţi limbi de un cot, ne vor lua tot...
Ca la un semn toată lumea adunată s-a întors spre locul de unde venea vocea                                                
- Că turcu’ a pus statuia  aici e una, dar eu întreb cine i-a dat voie. Acum nu mai poţi trage un pârţ fără impozit  la Primărie, a continuat aceiaşi voce aparţinând unui bărbat ale cărui trăsături erau ascunse de un guler ridicat şi de nişte ochelari mari negri.
- E anarhie, au strigat aproape toţi în cor...
- Nu e anarhie, e mânărie, s-a auzit glasul subţirel al bătrânelului...  
- N-aţi auzit de lozinca: Nihil sine şpaga, s-a auzit iar glasul din Cielo, în timp ce demara în trombă stârnind  înjurăturile participanţilor de trafic de pe bătrâna Cale a Victoriei... 
....De atâta agitaţie mi se uscase gura, aşa că am părăsit terenul de luptă şi am intrat în primul bufet din apropiere....Sigur, poate ar fi fost minunat, ca după o viaţă sbuciumată, în goana lor neostenită după himera gloriei, ar fi fost bine ca actorii să-şi  găsească liniştea în încremenirea unei statui mă gândeam  eu cu tristeţe după primul pahar de bere...
După următoarele pahare situaţia nu mi se părea  atât de dramatică şi chiar am întrezărit o luminiţă. S-ar putea să-i se aducă la cunoştinţă barosanului că a existat un actor român de origine turcă cu numele de Hamdi Cerchez (D-zeu să-l odihnească) căruia, dacă i-ar comanda şi lui o statuie, ar putea s-o amplaseze în partea dreaptă a scuarului, creind în felul acesta un echilibru atât arhitectonic cât şi etnic îndubitabil.
După alte pahare...în geamul bufetului au apărut pentru câteva clipe chipurile mustrătoare ale lui Ştefan Bănica, Mihăilescu-Brăila, Corado Negreanu, pe care i-am cunoscut, i-am iubit şi care ar merita cu prisosinţă o statuie în acest loc.
- Ştiu fraţilor, le-am şoptit eu, ar trebui să protestez, ar trebui să mă leg cu lanţuri de soclul statui, ca să aveţi şi voi satisfacţia că nu v-aţi irosit viaţa în zadar, că lumea nu va uitat încă, dar după cum vedeţi acum...turcul plăteşte...şi  românul se... ploconeşte..
După ultimul pahar de la...ultima sticlă nu  s-a mai întâmplat nimic. M-am dus acasă şi m-am culcat, gândindu-mă că pe sărăcia asta ar fi destul de greu să cumpăr lanţuri...dracu ştie cât or costa...şi totul ar fi în zadar. Cu  statuie sau fară statuie tot săraci....murim...
...Am trecut pe acolo de curând. Situaţie era schimbată radical. S-a pavat cu marmură, s-au pus lumini, iar soclu şi bustul au fost aşezate în centrul scuarului. Mai mult. S-au amplasat lumini fosforescente şi reflectoare care...luminează aceiaş meschină statuie..a unui mare om de stat, amplasată după părerea mea, într-un loc nepotrivit...
Oare cei dela Primărie care răspund de amenajarea oraşului chiar nu observă  anomalia
  
                                                                               Candid  Stoica

duminică, 17 ianuarie 2010

Galy Gay - 30.09.2007


O reîntâlnire fascinantă după 40 de ani
cu Lucian Giurchescu şi Galy Gay