candid Stoica

candid Stoica

duminică, 23 februarie 2020


                      Veșnică Pomenire: Radu Iftimovici
                                                 Despre morți ÎN NICI UN CAZ numai de bine
                                                                                                                             Radu Iftimovici

De curând a plecat dintre noi spre alte zări, în plină forță creatoare, Radu Iftimovici, un neobosit căutător de adevăruri incomode. N-a avut mari funcții, nici multe decorații oficiale, n-a fost ministru sau subsecretar de stat, n-a condus spitale, iar  dispariția lui n-a fost salutată de salve de tun, dar a lăsat o opera validă, suculentă, valabilă, plină de surprize  care să delecteze și să înnobileze gândirea generațiilor următoareși să fie un exemplu de urmat.
Membru al Academiei de Științe Medicale, profesor universitar acreditat, istoric, om de știință (cercetător virusolog), eseist, biograf și dramaturg. Piesele sale de teatru au fost jucate la radio și televiziune, pe scenele teatrelor din capitală și din țară. Titlurile acestor piese sunt de fapt niște incisive eseuri mascate: Nu ucideţi caii verzi (1983) ‒ o dezbatere de idei despre adevăr şi morală în lumea medicală; Joc ciudat după scăpătat (1987); A cincea cameră a inimii (1989); Poftă bună, canibali; Creşteţi vipere la sân; Curve de lux (1996) ‒ prima piesă anicomunistă, antifesenistă și antiliesciană; Ah ce bine e să faci amor pe ploaie prima piesă scrisă despre evenimentele din Decembrie ʼ89: Aventurile pravoslavnicilor Mitică și Petrică (2018, Mitică fiind de fapt Dimitrie Cantemir și Petrică, Petru cel Mare).
Visa la realizarea unui spectacol total, cu zece actori, plus el, care să spună bancuri politice la scenă deschisă.
Radu Iftimovici înainte de toate avea curajul opiniilor și era un întreprinzător îndrăzneț, care nu se speria de obstacolele birocratice sau de altă natură, ba chiar le aborda fățiș cu un curaj, uneori de nebănuit. Îmi amintesc că atunci când a vrut ca piesa Curve de lux să fie montată pe scena unui teatru de stat, și văzând că de directorii de teatre aveau rețineri, din lașitate și obediență, față de guvernanții de atunci datorită conținutului ei incendiar, a luat hotărârea să  realizeze spectacolul în regim particular, ceea ce pe vremea aceea, în anii 1995‒1996, părea un gest nebunesc… un fel de sfidare a bunului simț și al autorităților.
Printre preocupările sale esențiale s-a aflat și aceea de a cinsti memoria unor celebrii oameni de știință, producând  42 de filme de televiziune, dedicate vieții și operei acestora. Drept recompensă UNESCO i-a acordat premiul „Kalinga”(1971), destinat să răsplătească persoanele evidențiate pentru activitatea de popularizare ai științei. A scris o suculentă și acidă carte de amintiri, intitulată ironic, Veșnica mea pomenire… în care a luat în răspăr multe din poncifele vremii și pe mulți potentați ai regimului comunist. Dar opera sa capitală, pentru care a primit premiul Academiei Române, este Istoria Medicinei și a Farmaciei, o lucrare masivă de 1500 de pagini, care prin bogăția informațiilor nu mai necesită prezentare.
Ne-am cunoscut în 1995 când m-a abordat direct pe stradă, punându-mi în mână un text. O piesă de teatru cu un conținut incendiar, care multora li s-a părut la vremea respectivă indecentă. Citind-o, mi-am dat seama că nu poate fi realizat un spectacol în niciun teatru existent și atunci cu acordul lui am pornit împreună la realizarea primului spectacol de teatru în regim particular stârnind uimirea profesioniștilor, a oamenilor care o viață întreagă au fost stipendiați din fondurile statului comunist.
A fost fiul unui medic, ofițer al armatei române, prizonier, care a refuzat categoric să revină ân țară în rândurile diviziei Tudor Vladimirescu, gest care l-a costat încă trei ani de detenție în gerul siberian. Radu Iftimovici, în particular, era o fire veselă, mereu dispus la calambururi și șotii intelectuale, având câteodată o plăcere nespusă de a șoca cu orice preț... declarându-se ateu convins și neregretând regimul comunist. Era, printre altele, de o generozitate mascată sub forma unei severități profesionale. N-a fost om care să apeleze la ajutorul său și să nu-l ajute, bineînțeles în limita posibilităților sale. Iubea un citat celebru al lui Blaise Pascal pe care și-l-ar fi dorit ca epitaf: Când mă privesc mă detest, dar când mă compar mă admir,  dar... „lucra” neîncetat la unul personal.
Desigur, se pot spune multe despre toate activitățile profesorului, scriitorului Radu Iftimovici, unele chiar nebănuite, dar închei cu o binecunoscută glumă care, deși nu-i aparținea, îi făcea întotdeauna plăcere să o reproducă: Oamenii de valoare se duc și nici eu nu mă simt prea bine…!           A avut dreptate!
Dumnezeu să-i odihnească sufletul neobosit!
15.02. 2020
                                                                  Candid Stoica


vineri, 14 februarie 2020

De curând profesorul, dramaturgul, istoricul medicinei  ne-a părăsit plecând spre alte zări. A fost un neobosit căutător de adevăruri incomode, Dumnezeu să-l odihnească!..

joi, 6 februarie 2020

Cenaclul și-a reluat lucrările . Dramaturgi din din România și din toată cilibia, dați năvală, vă aștept cu dor în piept.