vineri, 24 noiembrie 2023
Toamna 5
Toamna și-a
intrat în drepturi
plouă rar, dar plouă
aud streșinile curgând frunzele
cad îngălbenite tapetând
asfaltul alelor e
rece, dar nu e frig
Parcul e gol cele
34 de bănci sunt goale
dar nu mă mai întristează ca
ieri și alaltăieri pentru
că am fost la teatru
pasiunea din copilărie
și am râs, m-am distrat
ca în vremurile de altădată
la o veche comedie jucată
de actori tineri
care a alungat din sufletul meu
nostalgia anilor și a amintirilor!
luni, 17 iulie 2023
O piesă românească
resuscitatată
Două vedete actuale autentice din generații diferite Rodica Mandache și
Marius Manole precum și actorul și
regizorul moldovean (născut la Chișinău) adoptat de Teatrul Național din Iași, Radu Ghilaș au descoperit într-um text din
1983 scris de băcăuannul Viorel Savin (n. în 1941), ”Bătrâna și Hoțul”
au avut excelenta idee de a realiza un spectacol care să intereseze
publicul spectator de azi sub firma Ateneului Național din Iasi, tema fiind
poate și mai actuală, dar neavând aspecte care să supere autoritățile
de care se feresc înstituțiile de cultură, recte teatrele. Texrul a mai fost
juct la teatrul Mic în vremea comunismului având girul unei mari actrițe, Irina
Răchițeanu - Șiruanu creatoarea a zeci
de roluri, (profesoara a zeci de studenți) și a tânărului Sorin Medelani la
început de carieră..(din păcate dispărut prematur) Deasemenea spectacolul a fost televizat. Intriga piesei
e devoalată de la început de titlu. Un
hoț „amator”„ intă prin efracție în casa unei bătrâne cu intenția de a fura un
tablou valoros. Dar lucrurile nu merg așa cum a plănuit hoțul care nu este atât
de priceput, iar. bătâna nu e atât de pasivă și speriată împotrivindu-se cu mijlocele ei simple, unele
șirete. (povești împresionante care să-l convingă să renunțe, leșinuri, și
unele amenițări care înfrâng întucâtva dorința de furt a hoțului, care până la
urmă, după câtva timp, (evident, cât durează de fapt piesa) va fi descoperit și arestat
pentru că, nu-i așa, oameni legi
ajung la timp, nu numa mai în filme) ca să împiedice o fărădelege și să o
elibereze pe sărmana bătrână, Regizorul
într-un decor semnat de Viorica Petrovici destul de simplu dar frumos colorat
(de fapt o cameră) realizează un spectacol agreabil nici prea dur, dar nici
prea ușurel care să dea acțiunii un iz derizoriu, punctând corect intriga
piesei, actorii evoluând în nota lor obișnuită, (excelentă de fapt) sub care au
mai realizat cu succes și alte roluri, oferind în sala mare a Teatrului
Național (10000 de locuri) un spectacol în alte spectacole, agreabil cu o piesă
românească scrisă pe timpul
comunismului, în vreama asta caniculară. Mi-a făcut plăcere să văd o sală
arhiplină aplaudând frenetic doi actori de mare talent.
16. 07.2023. Candid
Stoica
marți, 7 martie 2023
O PIESĂ POLIȚISTĂ
Dramaturgul american Neil Simon (1927- 2018) este pote cel mai jucat
autor de de succes de către aproape toate teatrele din lume, piese mai toate inspirate din viața reală de toate zilele,
și a numeroase scenarii de filme, Extrem de numeroasele piese jucate mai întâi pe scenele din Brodway, au
fost traduse și reprezentate în întreaga lume, dobândind un loc de frunte în
repertoriul teatral universal din secolele al XX-lea și al XXI-lea. Poate nici una din toate piesele care
s-a scris și se vor scrie nu sunt mai savurate de marele public decât o piesă
polițistă. ….„Desculț în parc” este piesa cea mai jucată
la noi în țară mai ales de trupele particulare În Bârfe zvonuri și
minciuni. o întâmplare ciudată se
petrece în casa viceprimarului New York-ului, chiar la aniversarea căsătoriei
acestuia. Crimă? Tentativă de sinucidere? Sau şi una, şi cealaltă? Mister, care
trebuie elucidat pe loc de către invitații la petrecere, orice scurgere de
informaţie le-ar pune în pericol cariera. Regretatul Ion Caremitru în
calitate de regizor ajutat de scenograful Anghel Ionescu Arbore (care a
construit o sufragerie în stil american) și de Ștefania Cenan, autorea unor
costume adecvate, a înțeles foarte bine
mecanismul piesei polițiste și a alcătuit o distribuție exactă cu false
piste și bineînțeles cu un final deschs în care spectactorul după ce a încecat
în gând să găsească vinovatul pleacă acasă satisfăcut dacă a dibuit făptașul.. Monica
Davidescu. (Chris Gorman),
o extrem de agitată invitată, Rodica Ionescu (Cookie Cusac, Cecilia Bârbota (Clare
Glanz), o bârfitoare de mare clasă,
Florentina Tilea (Casie Cooper) , o frumoasă apariție feminină, Marius Bodochi (Ken Gorman), Silviu
Biriș, (Leny Glanz, atunci când nu
slujește la o biserică pentu că în timpul liber e preot), Armand Calotă (Ernie
Cusak, Gavil
Pătru
(Glen Cooper) reușesc compoziții elegante, uneori pline de haz alteori
doar zgomotoase, nervoase care au rolul de a ține spectarorul sub presiune. Cu
ocazia aniversării primarului, (de fapt absent) invitții descopără adevăruri
reale sau false a relațiilor dintre ei, deja cunoscute de majoritatea celor
prezenți, pe care le comunică unii altora cu mare satisfacție comentându-le sarcastic cu un soi de humor
englezesc uneori de bună calitate. Foarte elegant în îmbrăcămine și prezență
fizică se prezintă cuplul Cooper, foarte exotic este cuplul Cusak. Una peste
alta este un spectacol bine rodat (se joacă de câțva ani ) și pare la fel de
proaspăt ca la premieră. A fost o reală plăcere să vezi atâția actori de
calitate strânși la un loc. Desigur că textul (traducere a regretatei Oana
Ioachim) ar fi trebuit prin unele locuri mai strâna pentru că uneori
spectacolul în sine se lungește ...
19. 02. 2023.
Candid Stioca
|
|
|
|
|
|
Galerie -video
Tur virtual
.
luni, 27 februarie 2023
Mihai Șora
Zilele trecute ne-a părăsit un reper moral: filozoful și eseistul Mihai
Șora A plecat spre alte zări și ne simțim mai săraci, mai singuri și mai
oropsiți fără ființa lui. El și viața lui ne era multora dintre noi un
îndreptar și un imbold de a fi cutezători, de fi sinceri cu noi și cu cei din
jur. Va rămâne viu în amintirea noastră vorbele lui de duh totdeauna calde și
încurajatoare și cele din cărțile lui. Martor al istoriei acestei țări, a fost
un cărturar cum apar doar odată la zeci de ani. A fost decorat de familia
regală și soția sa a lăsat pe facebook un mesaj sfâșietor .Când era ministru mergea cu…metroul ! Mihai Șora nu mai este printre noi. dar
ne-a transmis să fim buni și ne-a lăsat atâta înțelepciune, încât va fi mereu
parte din noi. Avea 106 ani pe care i-a străbătut cu demnitate și inteligență. Cel de sus
să-i ocrotească sufletul.
26.02. 2023 Candid
Stoica
sâmbătă, 28 ianuarie 2023
George Banu, un împătimit al
artei teatrului
Iarăși timpul neîndurător, neînduplecat
ne răpește un mare artist. A plecat dintre noi fulgerător, când aproape
nimeni nu se aștepta, în floarea vieți și a creației, teatrologul, profesorul,
criticul de teatru, doctor Honoros Cauza
a Untc. George Banu, lăsând
pentru mult timp locul de „decan” în lumea critici teatrale, liber. Era cam
peste tot. Nu exista un spectacol interesant, pe care să nu-l comenteze doct cu
frenezie, cu simpatie găsindu-i conexiuni cu marea artă europeană. Nu exista un
festival de teatru în țară sau în străinătate
care să nu se bucure de prezența
sa și să nu-le comenteze cu zeci de epitete glorioase arătându-le importanța,
găsindu-le unicitatea. Iubea teatrul cu o pasiune nedisimulată, S-ar putea
putea spune că și-a oferit viața ca „ofrandă” teatrului pe care l-a iubit la
superlativ. Avea câțva idoli pe care i-a adorat încontinu cu pasiune fără să-i
trădese vreodată; Peter Brook și A. P. Cehov și bineînțeles Andrei Șerban
cărora le-a închinat zeci, sute de pagini de comentari pline de adevăr în
cărțile sale cum aproape nimeni nu a făcut-o. Era nelipsit, om de bază, de la
festivalul de de teatru de la Sibiu pe care îl deschidea și-l închidea în fiecare
an și pe care l-a comentat în fel și chip pe unde avea posibilitatea. Despre
regizorii și actorii români avea păreri extraordinare asemuindu-i și pe unii și
pe alții cu marii actori europeni ai timpului. Cărțile sale despre Shakespeare,
despre Cehov și despre teatrul modern vor rămâne pentru mult timp repere și un
îndreptar pentru cei ce iubesc și admiră arta teatrului. Vor găsi în ele un
izvor de inspirație și mai ales de iubire pentru că deseori declara că fără
iubire nu se poate ajunge la marea artă! Se
pregătea în adolescență să fie actor dar unul din mari noștri profesori de
teatru, I. Fintrșteanu observându-i posiblitățile l-a îndrumat
spre...Teatrologie descoperindu-i cu ocazia asta adevărata sa vocație!
Scria pentru oricine iubea teatrul,
specialist sau cititor de rând într-un limbaj
simplu și în același timp, fără emfază, fără pretenții de autoritate
supremă, dar cu o iubire totală. Articolele, cărțile luările sale de cuvânt nu conțineau nici un pic de
răutate sau ironie, totul fiind acoperit de marea lui pasiune pentru arta
teatrului și pentru talentul fenomenal al marilor creatori de teatru. De multe
ori comentariile sale era ascultate cu reliigiozitate pentru că veneau de la un
om care își dedicase viața iubiri teatrului ca artă supremă. Dacă ceilalți care
scriu despe fenomenul teatral sunt într-un fel doar cronicari...el era, iată că
deja vorbim despre el la trecut, ceace se numește un critic adevărat și avizat
de teatru. Într-un fel el a fost, neoficial,
ambasadorul Artei teatrului româneasc în spațiul european. Era Român,
trăia la Paris dar vorbea și gândea ca un European. Titluli cărți sale este edificator:
„Viața și teatru pe scena lumiii”! Cel
de sus să aibă grijă de sufletul său.
22. 01.2023.
Candid Stoica




