candid Stoica

candid Stoica

joi, 5 mai 2011

Aprecieri după lectură

Piesa domnului Candid Stoica despre actorul Mircea Şeptilici este o reuşită reconstituire a perioadei în care acest actor special şi-a desfăşurat activitatea, o fidelă incursiune în meandrele vieţii sale şi, nu în ultimul rând, o excelentă frescă a epocii traversate de Mircea Şeptilici. Personajele piesei sunt bine conturate şi au, într-un termen extrem de potrivit, „carne pe ele”, îşi desfăşoară relaţiile clar, fără ambiguităţi şi reuşesc să convingă spectatorul. Totul este extrem de documentat, de bine articulat într-o intrigă captivantă şi colorată de prezenţa unor figuri memorabile, cum ar fi aceea a Luciei Sturdza Bulandra. Ritmul piesei are valenţe cinematografice, este antrenant şi plin de substanţă. Cine nu are nicio idee despre omul Mircea Şeptilici, despre viaţa sa plină de evenimente tumultoase, dramatică de fapt în cel mai propriu sens al cuvântului, sau despre epocile tulburi prin care el s-a străduit să lase urme luminoase, va afla lucruri surprinzătoare, uneori incredibile, dar poate tocmai de aceea, cu mare impact la un public divers. Tinerii pot învăţa de ce sunt oamenii mai în vârstă atât de ataşaţi de anumite figuri ale istoriei lor recente, iar publicul trecut în partea a doua a vieţii va înţelege ce mult a însemnat pentru teatrul românesc prezenţa unor personaje asemenea lui Mircea Şeptilici. Dacă ar fi să ne referim numai la episodul „complotului” care a dus la reprezentarea piesei lui Mihail Sebastian, „Steaua fără nume”, în martie 1944, în plină dictatură antonesciană, în mijlocul unui timp extrem de tragic pentru evrei, episod care este foarte bine tratat în piesă, şi ar fi suficient pentru a încadra piesa domnului Candid Stoica într-un document literar artistic pertinent şi foarte „viu”.
Cred că această piesă poate avea o rezolvare scenică pe deplin meritată, pentru că totul în ea freamătă de viaţă, în ciuda faptului că majoritatea celor prezenţi sunt de fapt în lumea umbrelor. Probabil că acesta este şi rolul teatrului de calitate: să fie credibil şi să emoţioneze. Domnul Candid Stoica reuşeşte prin acest text să satisfacă aceste două deziderate ale adevăraţilor iubitori de teatru.

Dr. Constantin Venerus Popa
Dramaturg, membru al Uniunii Scriitorilor din România

*



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu