O "crimă la Teatrul de Comedie

“Cine-i autotul care a făptuit omorul

În cinci acte cu sete
Ca o crimă pe-ndelete?”
(Emil Botta: Spectacol


O "crimă" la Teatrul de Comedie
O piesă scrisă de un medic conţinând cinci puduri de dragoste: Pescăruşul!
A. P. Cehov, fiu de mic negustor, ajuns medic, trecând prin stadiul de ucenic cismar şi apoi, printr-o perseverenţă de invidiat, scriitor admirat de toată lumea, divinizat de actori şi regizori. Piesă emblematică a teatrului modern, Pescăruşul constituie, împreună cu celelalte trei (Unchiul Vanea, Trei surori, Livada de vişini) una din pietrele de temelie ale teatrului modern.
 Scrisă în 1898 (la 38 da ani), după un insucces, la un teatru din Petersburg, apoi reluată cu un succces imens (scriu martorii oculari) de Teatrul de Artă din Moscova, piesa devine un fetiş al teatrului modern, divinizată de actori si mai ales de regizori, fiecare vrând să aibă la activ, un Pescăruş al său: Stanislavski, (cu Stanislavski in rolul lui Trigorin), Ciulei, (Teatrul Bulandra în 1975 cu Clody Bertola, I. Besoiu, Adrian Pintea) Pintilie, (la Theatre de la Ville, Paris, 1975 şi Gutherie Theater, Mineapolis, 1983, supranumind spectacolul “Un Hamlet în zdrenţe”), Cătălina Buzoianu, (la Teatrul Mic cu V. Seciu, Cristi Iacob, Gh Visu în 1996) l-au avut în palmares. Există scriitori tulburaţi în asemenea hal de opera lui Cehov încât au scris, la rândul lor, piese cu subiect cehovian: Matei Vişnec, “Maşinăria Cehov”, Horia Gârbea, “Pescăruşul din Livada cu vişini”, Puşi Dinulescu, “Pescăruşul lui Hamlet”!
Spectacolul Teatrului de Comedie regizat de Claudiu Goga, care foloseşte o traducere a Maei Dinescu, un décor minimalist semnat de Lia Dogaru şi costumele moderne ale Lilianei Cenan, curge lent, ca o apă de câmpie, fără praguri, fără vâltori, decât accidental si se audiază cu plăcere, distribuţia fiind corectă, actori sunt distribuiţi adecvat, deşi mulţi dintre ei sunt adevărate vedete: Emilia Popescu, Ştefan Bănică Jr, Vl. Găitan
Asta dacă n-am cunoaşte piesa. Cu riscul de a fi categorisit drept pudibond voi comenta câteva derapaje observate la o privire atentă a textului, când am descoperit cu surprindere multe lucruri ciudate. Bineînţeles, că nu se putea, fără anumite “artificii”, făcând parte, incontestabil, din moda timpului şi din arsenalul teatrului “modern”. Nu era posibil ca într-o piesă în care se vorbeşte până dincolo de linia orizontului, până la saţietate de dragoste, să nu existe scene de sex. De aceia regizorul introduce chiar două! Şi dacă prima poate trece neobservată, petrecându-se într-o barcă, între doi oameni tineri, în care se presupune că sângele fierbe nestăvilit (Maşa şi Medvedenko) .cel de al doilea se petrece în plină scenă între doi oameni maturi, (Arkadina şi Trigorin), la ţară, unde oamenii rar îşi pun fustele în cap. Sau dacă şi le pun riscă oprobiul public…Primul moment de sex se petrece chiar la începutul piesei, dar regizorului fiindu-i, probabil, teamă, că momentul ar putea să treacă neobservat de către spectatorul abia aşezat în scaun, o pune pe excelenta actiţă Mirela Oprişor să-şi pună chiloţii sub rochie, iar pe minunatul actot Huluba să se încheie la prohab. Cel de al doilea moment de sex se produce cu lenjeria intimă pe cei doi protagonişti, (Arcadina şi Trigorin) doar cu mişcările copulatorii, adecuate, ale eroinei. Nici violenţa nu poate lipsi dintr-un spectacol modern. Ar fi prea plictisitor. De aceea regizorul îl pune pe timidul, învăţător Medvedenco s-o bumbăcească, în văzul tuturor pe nevastă-sa! Dar astea pot părea fleacuri pe lângă scena în care Nina contrar oricărei logici este omorâtă (de regizor) şi îngropată la vedere pe scenă de către omul care o iubea, când ea de fapt trebuia să plece conform indicaţiilor autorului piesei, la Elţ, unde urma să joace un spectacol. Şi chiar ar fi plecat, dacă ar fi lăsat-o regizorul…
Mă întreb, în absurd, amestecând realitatea cu ficţiunea, ce oare va face impresarul de la Elţ dacă Nina nu va ajunge acolo, din cauză de deces la Bucureşti? Desigur va anunţa publicul că din motive independente de voinţa lui, este nevoit să suspende spectacolul şi să dea banii înapoi. Un fapt la care regizorul ar fi trebuit să mediteze, dacă nu a fost suficientă îndicaţia autorului că Nina pleacă, şi mai ales că declară clar (citez din memorie) ”Acum ştiu că ceace facem noi, ori că am juca pe scenă, ori că am scrie, nu e gloria, ci puterea noastră de a îndura, de a ne duce crucea…deaceia nu mă mai tem de viaţă”. Dar probabil că D-l Goga e adeptul formulei argheziene, că una declarăm şi alta fumăm.
Încolo numai lucruri bune despe absolut toţi interpreţi dintre care se detaşează prin înţelegere deosebită a rolului şi prin eleganţa cu care-l rosteşte Vl. Găitan (Dorn). Desigur Emilia Popescu e prea severă cu Arkadina, (are şi două toalete care o desavantajează) golind-o excesiv de sentimentalism. Şt. Bănică se vede că încearcă cu sinceritate să afle tainele rolului, lui Trigorin, dar e încă la poarta cetăţii. Cred, fără ironie, că l-ar ajuta mult, dacă atunci când vorbeşte de Tolstoi şi Turgheniev, mental le-ar înlocui numele cu cele ale lui Pristley şi Tom Jones. Fl. Dobrovici, e simplu de tot şi prea puţin din Sorin. Gh. Dănilă e uneori prea mitocan decât era necesar, (Şamraev) alminteri excelent distribuit, dar Carmen Tănase (Polina) şi Mirela Oprişor (Maşa) m-au încântat prin, originalitatea şi în acelaşi timp, simplitatea, cu care au abordat rolurile, iar tinerii, Alexandru Pavel şi Anca Dumitru sunt foarte tinerii, tineri si promiţători …şi de care, desigur, vom mai auzi.
Ce se mai poate adăuga? E Treplev un adevărat talent, creator de forme noi, sau un ratat cum îl categoriseşte mama sa, care e, oare, o mare actriţă sau o comediană de duzină aclamată doar de unii studenţii “entuziaşti”, iar Nina are întradevăr talent sau e doar ispitită de chemările gloriei? Trigorin este un scriitor mediocru, un cabotin al simţămintelor, sau poartă această mască ca să-ţi ascundă sensibilitatea, iată intrebări pe care critica şi le-a pus cu obstinaţie dealungul vremii, întrebări tulburătoare la care spectacolul de la Teatrul de Comedie nu ne dă nici un răspuns. Dar, poate, că nici nu trebuie.
Eu îi felicit pe toţi, char şi pe regizor şi mai ales Teatrul de Comedie care oferindu-le această nestemată, perlă a Pescăruşului, le-a pus talentul la încercare!

*Un pud = 16, 38 kg.

21. 04. 2013. Candid Stoica