Candide de Voltaire la păpuși

Una din atracțiile, Fest Bulevard-ului, organizat de Teatrul Nottara, cu puțin timp în urmă, a fost și spectacolulul Teatrului Țăndărică cu o dramatizare a romanul lui Voltaire, Candide.. Candid sau optimismul, o capodoperă de nici o sută de pagini, scrisă la vârsta de 60 de ani de Francois-Marie Arouet, cunoscut sub numele de Voltaire, a amuzat, a bine dispus, a făcut deliciul multor generații iscând sute de imitații și pastișe, iar eroul cu numele respectiv a devenit prototipul tânărului naiv care din cauza ingenuității, credulități înăscute ajunge să îndure cele mai nemaipomenite grozăvii, cele mai cumplite chinuri, perigrinând, străbătând aproape tot globul, împreună cu servitorul său Cacombo, printre războaie crâncene, sângeroase, naufragii terifiante, violuri abjecte, cutremure, catastrofe apocaliptice, violențe indescriptibile, urmăriri nebunești, urmate de regăsiri miraculoase, erodându-și treptat entuziasmul, ajungând în final să propovăduiască, ca unica salvare, exercițiul muncii, slogan care mult mai târziu, preluat de naziști, printr-o răsucire de 180 de grade a valorilor, să fie scris deasupra intrărilor în lagărele naziste de exterminare, sub forma de: Arbeit macht frei. Și toate astea numai din cauză că fusese hrănit spiritual, din copilărie, cu filozofia lui Leibnitz, pe care i-a insuflat-o mentorul său, profesorul Panglos, care preda tinerilor metafizica-teologica-cosmolo-tontologia, care susținea că nu există efect fără cauză, că această lume e cea mai bună, iar prin extrapolare castelul în care locuiau al baronului Thunder den Tronck, era cel mai frumos din toate castelele, iar d-na baroană, care avea în jur de o sută şi şaptezeci de kg, era cea mai bună dintre baroanele posibile…(la vremea când eram student admirabilul profesor I. Toboşaru ne explica, nouă studenţilor, că marxism-leninismul şi materialismul dialectic sunt cele mai înaintate învăţături din lume şi că numai aprofundându-le vom putea înţelege societatea socialistă în curs de construire, cea mai evoluată societate din lume! Extrapolând, conform teoriei expuse, aş putea susţine și eu azi, pe drept cuvânt, că România, ţara în care m-am născut, e cea mai frumoasă ţară din lume, oraşul Bucureşti, cel mai mare și mai curat oraș din ţară, iar săptămânalul Viața Medicală cel mai interesant Ziar de pe glob) Micuțul roman Candid sau optimismul, scris într-un ritm alert și pe un ton de zeflemea, cu intenții vădit satirice, a fost receptat de lumea modernă ca o capodoperă, iar Voltaire, devenind ulterior una din figurile preopinente a iluminismului francez, consemnează istoriile literare, a îmbinat, de-a lungul vieți aventura cu studiul fiind atras concomitent și de literatură dar și de știință, scriind enorm, de la scrieri și tratate filozofice, la tragedii unde lărgind cadrul istoric și introducând teme filozofice produce o adevărată revoluție. După peregrinări prin câteva curți imperiale, fălindu-se cu prietenia câtorva capete încoronate, care au grijă totuși de al și incarcera la propriu, sfârșeste la proprietatea sa din micul sătuc, Freney, de la granița dintre Franța și Eleveția unde dezvoltă spre uimire multora o adevărată activitate socială în interesul localnicilor, iar pe patul de moarte, deși se declarase ateu convins, totuși cheamă un preot să-i dea ultima împărtășanie Dar cred că aș jigni cititori dând mai multe informații despre un reprezentat de frunte a iluminismului francez . (Ca o complectare amuzantă: am vizitat la ansamblul arhitectural de la Sans-Souci, camera pe care i-o pregătise să locuiască Frederic al II-lea după ce va ieși din inchisoare, care era tapetată pe absolut toți pereții cu caricaturi, în relief, ale marelui scriitor, care s-a vrut prieten cu mai mari lumii) Spectacolul Teatrului Țăndărică a cărui premieră a avut loc, de fapt, cu câțiva ani în urmă, a cărui regie, scenografie, animație computerizată poartă semnătura plurivalentului om de teatru, Cristian Pepino, a fost unul din reușitele Festivalului amintit, apreciat și de juriu cu un premiu, realizându-se cu această ocazie dintr-un singur foc un dublu rezultat: acela de a scoate, din anonimat două teatre: Nottara și Țăndărică. Teatrul de marionete și păpuși Țăndărică are în spate o istorie glorioasă. Chiar grandioasă! Pe lângă faptul că, de-a lungul timpul, chiar de la înființare, sub firma sa au avut loc spectacole extrem de interesante ca ”Mâna cu cinci degete”, ”Eu și materia Moartă”, Cabaret-issimo sau mai târziu ”Visul unei nopți de vară” sau ”Til Eulenspigel” , citez din memorie fără să fac o ierarhizare, teatrul a fost, dealungul anilor gazda unor multiple festivaluri mondiale de artă păpușerească, când alături de trupe internaționale prestigioase teatrele de marionete și păpuși din întreaga țară au avut posibilitatea de ași arăta producțiile, existând, la nivel național o emulație artistică extraordinară, pentru vremurile acelea, iar colectivul teatrului Țăndărică fiind distins cu nenumărate premii naționale și internaționale dintre care cel mai prestigios este premiul Erasmus, pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea teatrului modern de păpuși După prima generație de actori păpușari formată din Carmen Stamatiade, Justin Grad, Rita Stoian, Brândușa Zaița-Silvestru, Valeriu Simion, M. Prujinski, alături de care am jucat, și iar citez fără să fac o ierarhizare, a urmat a doua serie, sau mai bine zis generație, care a avut în componența ei talente cu totul și cu totul excepționale, pe care le-am cunoscut foarte bine ca Florentina Tănase, Valentina Roman, Sara Dan-Meerovici, Liviu Berehoi, Angela Filipescu, , Magdalena Slabacu, Cristina Roșianu, de care siteul oficial actual al teatrului nu vrea să pomenească, ca și cum persoanele respective n-ar fi existat. Creatorul, sufletul, creierul și inițiatorul acestul fabulos fenomen care a fost Teatrul Țăndărică a fost directoarea lui timp de mai multe decenii, Margareta Niculescu, care actualmente, la venerabila vârstă pe care o are, (e născută în 1923) conduce un centru internațional de artă păpușerească de la Charleville. Cunosc foarte bine activitatea teatrului Țăndărică de-a lungul anilor. Aici mi-am început activitatea artistică în calitate de actor mânuitor în anul, oho, 1955 luând parte la făurirea, scuzați limba de lemn, a două mari succese: ”Mâna cu Cinci degete” și ”Eu și Materia Moartă” și am călătorit cu respectivul teatru, în turnee în Albania, R. F. Germania și URSS, Teatrul Țăndărică fiind vestit, chiar invidiat, pentru multiplele și numeroasele sale turneie artistice pe care le-a efectuat de-a lungul timpului peste hotare: Cehoslovacia, Polonia, India, Spania, Franța, Doamne, Dumnezeule, dar care teatru din România n-are o istorie plină de succese răsunătoare? De asemenea timp de o jumătate de an am fost profesor de arta actorului la IATC I .L. Caragiale, la prima promoție de actori păpusari și marionetiști, după evenimentele din Decembrie 89. Deși ni se înfățișează doar o parte din întâmplările nefericitului optimist, Candide (nici nu se putea altfel) reprezentația este de fapt ceace se numește, un spectacol de echipă în care fiecare artist mânuitor interpretează, fatal mai multe roluri, manipulând la vedere păpușile cu o dexteritate demnă de invidiat. Deși uneori apar hiatusuri de neînțelegere, care se datorează limbii în care este vorbit, o limbă universală plină de fantezie, până la urmă totul, interpretare, scenografie, păpuși se încheagă într-un melanj încântător, tineresc, plin de ritm, de exuberanță și mai ales de haz. Echipa care a produs acest mic fenomen artistic, o revelație pentru mine, este compusă din Mihai Dumitrescu, Petronela Purima, Liliana Gavrilescu, Marin Fagu, Geo Dinescu și…aș evidenția pentru grația și acuratețea cu care își prezintă personajele, fără a știrbi cu nimic efortul artistic al celorlanți, pe Petronela Purima. Felicitări tuturor și în special creatorul spectacolului, regizorul Cristian Pepino, care este și autorul unui excelent volum intitulat:” Dicționarul teatrului de păpuși, marionete și animație din România”, apărut în anul 2000 (unde sunt trecut și eu)