candid Stoica

candid Stoica

vineri, 30 ianuarie 2015

Radu Iftimovici dramaturg
(În loc de cronică dramatică)


Autorul masivului tratat de istorie universală a medicinii și farmaciei, premiat anul trecut de Academia Română, și a multor cărți de popularizare științifică (unele în colaborare) precum și a inflamantului volum de amintiri intitulat ”Veșnica mea pomenire” care a stârnit destul comentari negative în media, paradoxal scrie și teatru. S-au mai precis, a scris. Când părăsește microscopul și studiile despe istoria Celulei se ocupă și de…dramaturgie care i-a devenit un fel de Violon D Ingres. Scenarii radiofonice, piese scurte, o piesă mai mare (”Nu împușcați caii verzi”) jucată pe vremea Împușcatului cu un succes incendiar la Tg. Mureș și ulterior interzisă.
După evenimentele din Dec, 89 a recidivat cu explozivul pamflet dramatic ”Curve de Lux” un atac fulminant anti ilescian și anti fesenist jucat de un teatru particular (Incomod) la înființarea căruia a contribuit, ca un nabab în mizerie, atât financiar cât și organizatoric. Spectacolul ”curvelor de lux” regizat de Mihai Lungeanu, cu o distribuție din care făcea parte Iurie Darie, Monica Ghiuță, V. Teodosiu și subsemnatul s-a jucat cu săli pline în Capitală, la Iași, Timișoara și Chișinău. La București s-a jucat în sălile teatrelor Național, Nottara, Giulești, Operetă, Comedie, C. Tănase stârnind aplauze entuziaste cât și animozitatea unor spirite podibonde, revoltate, siderate de titlul incomod atât al textului, cât și al conținutului. La unele spectacole, în unele săli publicul era împărțit: o parte striga bravo, altă parte, huo. La Chișinău am fost nevoiți să intrerupem spectacolul, rugând respectuos publicul să nu mai aplaude la fiecare replică, rugăminte acceptată tacit, dar când, peste câteva minute, am rostit replica: ”Numai când UDMR va deveni UNIUNEA DEMOCRATĂ A MARILOR ROMÂNI”, am crezut că se dărâmă sala de aplauze…(desigur există mult subiectivism în această afirmație). Dar după o piesă cam leșinată dar cu un titlul incitant, ”Poftă bună canibali” care se ocupa de privatizările frauduloase, un fel de Vizita bătrânei doamne” nefinalizată, a dispărut inexplicabil din peisajul teatral cufundându-se total în ce a ce va devenii opera sa capitală, ”Istoria universală a medicinei și a farmaciei” De curând, însă, la inițiativa mea, la Clubul Dramaturgilor patronat de ICR și implicit de neobositul și infatigabilul dramaturg Horia Gârbea președintele secției de dramaturgie a uniunii Scriitorilor, autorul piesei ”Funcționarul Destinului”… și al romanului ”Crime la Elsinore”, a avut loc lectura piesei Ah, ce grozav e să faci amor pe ploaie, titlu schimbat de organizatori de frică să nu fie acuzați că la ICR SE PRACTICĂ PORNOGRAFIA. Piesa a fost numită mai blând Iubind în Ploaie, crezându-se că în felul acesta vor adormi vigilența cenzorilor prezuntivi de care suntem asigurați că există!!!! Cazul poate fi catalogat ca aparținând de domeniul teatrului absurdului. ”Ah, ce grozav e să faci amor pe ploaie” este un text la fel de incomod, apărut în revista Teatrul în 1996, la fel de acid, axat tot pe realitățile amare din România post decembristă: într-o cabană părăsită, undeva pe lângă Bușteni se întâlnesc printr-un ”malatadu de neînțelegere”, cum ar zice Mușatescu, o reporteră de televiziune, participantă fără voia ei la ceea ce s-a numit ulterior îmbulzeala din Dec. 89, și un fost informator al securități căruia în zilele acelea fierbinți i-a fost împușcat din greșală fiul. După ce se lămurește așa zisa neînțelegere și modestul informator al securități declară brusc că a atras-o pe distinsa reporteră acolo ca s-o… omoare, făcând-o vinovată de moartea fiului său, care la apelul disperat al ei, pe postul Tv a plecat să apere televiziunea care era atacată de așa ziși teroriști, cei doi încep să-și arunce acuzații reciproce și discuția dintre ei i-a forme paroxistice, fiecare aruncându-i celulalt acuzații incendiare care până la urmă se termină cu o scurtă încercare de sinucidere a tatălui îndurerarat de moartea propriului său fiu, care… își taie vinele, sinucidere întreruptă de un telefon ”anonim” care chiamă înformatorul, subaltern, la ordine…piesa se termină printr-un lung monolog al mamei celui împușcat care și-a făcut din moartea fiului, declarat erou al revoluției, o profesiune. Am încercat cu umilele mele posibilități, secondat de excelentele mele colege Florentina Tănase și Florina Luican, să dau cât de cât viață și adevăr acestui text stufos, plin de meandre și invective la adresa celor care au deturnat și acaparat idealurile sincere al revoluției, care s-a lansat ca una anti ceaușistă, ajungând în final, spre disperarea foștilor nomenclaturiști, o mișcare anticomunistă Discuțiile animate ce au urmat au apreciat pe lângă calitățile insolite ale textului față de evenimentul care a schimbat soarta României și realizarea cu totul și cu totul ieșită din comun a spectacolului lectură care n-a fost o citire simplă a textului, ci aproape un spectacol de teatru, deși interpreții țineau textul în mână. Spectacolul a avut multe momente de suspans, neobișnuite pentru asemenea reprezentații. Primul: declar că interpretul unuia dintre roluri din varii motive (repetiții) nu a venit și că în lipsa lui mă sacrific eu să-l suplinesc.
Al doilea: H. Gârbea mărturisește că el a schimbat titlul piesei de frica delațiunilor unor răvoitori invidioși
Al treilea: Un moment sexi: reportera din piesă excitată la culme dorește să fie neapărat violată și cere imperios să i se scoată pantaloni, cee a ce partenerul său care o ademenise în acest bârlog se execută cu toată vârsta înaintată a interpretului.
Un moment ultra naturalist creând chiar oroare în asistență, dar fără a provoca leșinuri, a fost încercarea de sinucidere, când sîngele a șiroit abundent din vena mâinii drepte a personajului principal, efect obținut cu cerneală roșie de bună calitate. Horia Gârbea, Dinu Grigorescu, Dan Puican, Marilena Dumitrescu, confratele în ale criticii teatrale N. Havriliuc, Marilena Caraghiaur (autoarea recentului volum: Doooor) precum și alți spectatori ocazionali a lăudat decent calitățile textului, unicitatea lui în peisajul dramatic actual, observând fără dificultate că totuși în final există o fisură între prima parte și cea de a doua. Toți au remarcat calitățile de regizor ale subsemnatului, care a reușit să animeze acest text insolit, poate primul de acest fel despre subiectul revoluției române, cât și interpretarea mea vibrantă a ca și a celor două actrițe: Fl. Tănase și Florina Luican în care au recunoscut cu plăcere pe frumoasa interpretă a filmelor cu Păcală, acum la vârsta senectuții. Alți spectatori, ca excesiv de frumoasele poete Coca Popescu (autoarea volumului ”Încertitudine”) și Maria Timuc, sau funanbulescul și nebunaticul Denis Dinulescu, din varii motive au preferat să tacă expresiv, aducând prinosul de laude în mod personal. Un om de specialitate, interesantul regizor al Teatrului Național, Răzvan Popa autorul recentei premiere cu piesa lui I. Minulescu ”Alegro ma non tropo” m-a felicitat personal atât pentru regie cât și pentru interpretare. O spectatoare care a preferat să rămână anonimă mi-a comunicat a doua zi telefonic că din cauza tensiuni dezvoltate în timpul reprezentației lectură, la sfârșitul ei, se aștepta să fie arestată. Dramaturgul C. Turturică, autorul piesei ”Comedie Roșie” jucată la Teatrul Național cufundat în amintirile sale de urmărire operativă a trio-ului Cuclin, Carandino, Țuțea, pe care le-a evocat în cartea sa ”Scula Securității” a preferat să nu se pronunțe și evitând discuțiile a șters-o englezește Împresionată, de scena veristă a sinuciderii în care sângele a șiroit abundent, o dramaturgă, autoare ocazională de romane polițiste (Lucia Verona) mi-a sugerat un final palpitant: după ce o omoară pe reportera tv. fostul informator, prinzând gustul sângelui, invită în același loc, cu același pretext - asasinarea cuplului Ceaușescu la Târgoviște n-ar fi fost efectuată de plutonul de execuție, ci de un căpitan - o altă reporteră Tv pe care, și pe aceasta, o… omoară… În lipsa unui cronicar avizat care să consemneze evenimentul (care a lipsit din motive de boală) iarăși a căzut ”măgăreața” pe mine sacrificându-mă (pentru a doua oară) ca să scriu un fel de cronică subiectivă a evenimentului.
29. 01. 2015. Candid Stoica

2 comentarii:

  1. Bună ziua, doresc nr. de telefon al dlui RADU IFTIMOVICI, sunt Mihai Popescu din București și sunt interesat de câteva cărți ale domniei sale.
    Mulțumesc anticipat 0722500242

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc f f mult pentru amabilitatea dv ,cu tot respectul, v-am cerut "prietenia" pe Facebook adineauri

    RăspundețiȘtergere