Fraterniteatru

 

Adio,  Ion Caramitru!

Duminică seara eram în sala Teatrului Național la un spectacol, la al cărui final un actor a anunțat trista, incredibila și insuportabila veste. A fost un șoc teribil. Nu numai eu, dar întreaga sală a înmărmurit. Mai toți îl credeam aproape fără vârstă, veșnic tânăr și încărcat de glorie, străbătând deceniile cu glasul lui melodios. Vestea a părut atât de incredibilă încât, la un moment dat, am crezut că n-am înțeles bine ce s-a întâmplat sau că este o glumă proastă, sau o greșeală de exprimare. Numai când sala, înțelegând bine momentul, s-a ridicat în picioare și a ținut un minut de reculegere, am înțeles pe deplin că s-a întâmplat, un fapt ireparabil: Caramitru nu mai există! Sufletul lui a zburat spre alte zări, spre alte stele.

Caramitru a apărut la ani distanță de marii săi înaintași, care au făurit gloria autentică a teatrului româmesc (Aristide Demetiad, George Vraca, N. Bălțățeanu...), citez la întâmplare, ca un produs autentic al școlii românești de teatru, pe care spirtul ideologiei comuniste, caz rar,  nu l-a atins, nu l-a devorat cum s-a întâmplat cu o întreagă generație.

A interpretat  cele mai importante roluri pe care și le-ar fi dorit orice actor de talent. A fost Romeo, a fost Eminescu, a fost Hamlet, iar la senectute a fost Prospero. Dar ce n-a fost? A fost chiar revoluționar autentic într-o piesă la care a participat întreaga țară și într-o vreme a jucat pe „adevăratelea” rolul de al doilea om în stat... A fost și ministru, și director de teatre, și regizor, dar ce n-a fost... A purtat versul eminescian în zeci de recitaluri, a adus pe scenă prima piesă anticomunistă (Comedie Roșie). Dar marile lui realizări sunt extrateatrale: a înființat Uniter-ul, strângând laolaltă breasla LUMII TEATRALE, încercând să-i ajute pe cei mai nevoiași și a reabilitat clădirea Teatrului Național, făcând din ea un edificiu remarcabil de cultură, de fapt, un imperiu al domeniului teatral pe care l-a păstorit cu înțelepciune, după cum au fost timpurile, după cum au „bătut vânturile” și, MAI ALES, după posibilități. Moștenirea lui este încă o „ladă” necunoscută, pe care generațiile viitoare au datoria de a o aduce la lumină. Pentru toată lumea însă e vie silueta lui în balconul defunctului Comitete Central strigând: NU MAI TRAGEȚI! VĂ VORBEȘTE ION CARAMITRU!

Când o națiune a reușit să nască un asemenea exemplar, înseamnă că are viitor.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul.

 

05. 09. 2021                                               Candid Stoica