Concertul

În loc de cronică de film

Auzind că filmul lui Radu Mihaileanu “Concertul” e extraordinar m-am dus să-l văd. Filmul mai rulase în urmă cu o lună, dar din varii motive n-am putut ajunge la el. Acum am vrut să ajung mai devreme pentru că mi-am închipuit că lumea va da năvală, că va fi mare îmbulzeală, va fi omor.  Dar din cauza traficului nu am putut ajunge decât cu câteva minute înainte de ora de începere şi mare mi-a fost mirarea că n-am găsit pe nimeni la intrare. Doar casieriţa somnola în ghişeul ei şi în jur nici un spectator. Probabil publicul e deja în sală şi filmul a început, mi-am zis, sau s-ar putea să se ivit o defecţiune, s-o fi schimat ora de începere. Şi am vrut să intru, arătând legitimaţia de intrare gratuită eliberată de ministerul  Culturii….

- E o problemă, mi s-a spus.

- Cu legitimaţia am exclamat alarmat, ştiind că multe cinematografe, chiar teatrul Naţional resticţionează acest drept câştigat de tinerii pensionari pe motivul hazliu că a fost acordat de vechiul ministru al culturii.

- Nu, legitimaţia e bună dar nu ştim dacă i se va da drumul filmului…

- A fost interzis, am întrebat eu înfiorat amintindu-mi de o situaţie similară petrecută cu ani în urmă, în vremea împuşcatului, tot la cinema Studio, cu filmul lui Dan Piţa Schimb în doi.                                                 

- Nici pomeneală. Au trecut timpurile alea. Acum nu sunteţi decât d-stră singur şi sunt necesari cinci spectatori, că aşa e legea.   - Patru, am corectat-o eu pe femeia de la intrare care rupe biletele…şi cu mine cinci…

- Cinci, fără d-stră. D-stră nu sunteţi plătitor. Nu sunteţi luat în consideraţie. Intraţi pe de-a moaca… Trebuiesc cinci spectatori plătitori. Aşa e legea.

- Atunci plătesc biletul.

- Tot nu putem să dăm drumul la film. Mai trebuiesc patru spectori plătitori, aşa e legea. Aşteptaţi, poate aveţi noroc şi mai vine cineva.

Într-adevăr au sosit două persoane de aceiaşi vârstă cu mine, dar care aveau ca şi mine legitimaţii de intrare gratuită şi nu puteau fi luate în consideraţi, că aşa e legea. Le-am propus să cumpere bilete ca şi mine dar mi-au spus jenaţi că nu au atâţia bani (20 de lei pentru 2 bilete).

Minutele treceau şi situaţia era cam disperată pentru noi, cei trei cinefili înrăiţi, care aveam ambiţia  să vedem filmul atât de lăudat despre care ziarele comentau deja că va fi sigur un candidat la Oscar…

- Veniţi la spectacolul următor, atunci poate o să aveţi mai mult noroc, ne-a spus casieriţa.

- Lăsaţi-i în pace pentru că situaţia s-ar putea repeta, a intervenit doamna care rupe biletele la intrare.

- Pe noi să nu contaţi că locuim în Berceni, au anunţat cei doi posesori ai legitimaţiei de intrare gratuită şi seara e cam dificil de umblat la vârsta noastră.  Dorinţa mea devenise atât de arzătoare încât le-am propus celor doi bătrâni cinefili să le plătesc eu biletele dar ei mi-au refuzat cu demnitate oferta, fapt care m-a făcut să-i  privesc cu simpatie.

Dar probabil cineva de sus, un sfântul Petru cinefil sau vreun înger vagabond pe plaiurile mioritice s-a îndurat de noi şi deodată ca un deus ex machina au năvălit 6 (şase) tineri gălăgioşi şi fără prea multe comentarii am năvălit şi noi cei mai în vârstă în sală….                                                           

În timpul rulării  filmului am auzit multe râsete, chiţcăieli, comenarii adecvate la mai toate siuaţiile din film care veneau de la tinerii plătitori. Filmul a fost excelent. A meritat efortul. La final, mulţumit, încântat, cu capul încă vâjâind de acordurile melodioase ale celebrulul concert pentru vioară de Ceaikovski, dar mai ales  impresionat de comprehensiunea arătată filmului de tinerii spectatori,  i-am întrebat dacă le-a plăcut.

- Cred că da, a fost destul de haios, dar n-am prea fost atenţi că am avut altă ocupaţie, mi-a răspuns un tânăr uitându-se şăgalnic la tânăra de lângă el. O să văd filmul integral la calculator după ce am să-l trag de pe Net!

- În timpul drumului spre casă m-am tot întrebat ce fel de ocupaţie putea să aibă tânărul în timpul rulării filmului şi deabia într-un târziu mi-am adus aminte că, contrar aparenţelor, am fost şi eu tânăr şi că asemenea lor, în timpul rulării multor filme am avut asemenea ocupaţii cu diverse partenere…

Încolo, repet, filmul a fost excelent.

P.S 1: La iesire, casieriţa mi-a înapoiat preţul biletului…

PS 2 : Colegul meu de cabină de la Teatrul de Comedie, V. T. interpret în film, mi-a devoalat confidenţial că actorii români au fost plătiţi cu maximum 500 (cinci sute) de euro pentru o zi de filmare, în timp ce actori ruşi aveau 3000 (trei mii) de euro pentru acelaşi timp de filmare. Un caz de  discriminare strigător la cer. (Fantazează V.T, fantazez şi eu)

(sursa foto: http://static.cinemagia.ro/img/resize/db/movie/02/61/09/le-concert-279922l-175x0-w-eec6476c.jpg)