Ghipsul lui Stănculescu

De curând s-a dat pe un canal TV filmul cu procesul Ceauşeştilor. Filmul cu care ne-au chinuit acum 20 de ani o noapte întreagă… Deşi acum era dublat în franceză şi titrat în limba romînă procesul s-a dovedit încă odată o catastrofă. Am avut aceeaşi impresie ca acum 20 de ani: am fost conduşi de două stafii (aşa arătau). Dar şi prestaţia complexului de judecată a fost de belea. Dezastruoasă. Nici în comedii nu ai obţine un efect mai mare ca apărătorul acuzatului să devină mai acuzator decât procurorul… Pe băncile observatorilor, atunci şterse acum se lăfăiau adevăraţi judecători: V. Măgureanu, G. Voican Voiculescu şi artizanul revoluţiei, omul cu piciorul în ghips, generalul Stănculescu, de data asta cu piciorul liber, teafăr, fără ghips… Am făcut şi eu, fără să generez o revoluţie şi un proces cu decizia dinainte stabilită, experienţa asta cu ghipsul şi ştiu ce greu e să stai două zile cu un picior sănătos învelit într-un ”aliaj” de ghips: În 1961 eram angajat la teatrul Ţăndărică, dar reuşisem la Institutul de Teatru şi eram decis să-l părăsesc când teatrul m-a solicitat insistent să plec într-un turneu în R. D. Germană. Era vacanţă, cursurile nu începuseră şi nu aveam de la cine să mă învoiesc. După multe discuţii, după multe sfâşieri lăuntrice am acceptat soluţia oferită de ”buni sfătuitori”, că altă soluţie nu am, decât să-mi rup un picior!!! (Cea care a avut îngenioasa idee a fost colega mea de atunci: Brânduşa Zaiţa-Silvestru. Fratele ei lucra la Salvare chiar la sectorul ghipsuri). Problema pe care o aveam era că lipseam tocmai când începeau cursurile şi dacă n-aveam o motivare legală era posibil să fiu eliminat. (Îmi era frică, mai precis)
Deci chiar în ziua plecări am fost ajutat să înscenez o cădere de pe scara unui tramvai (pe vremea aceea se mai putea călătorii pe scara vagoanelor de tramvai) chiar în apropierea spitalului de Urgenţă şi de urgenţă am fost transportat la sala de anvelopare cu ghips. O zi întreagă, până la plecarea trenului am stat cu piciorul fixat într-un…ghips de jos de la talpă şi până la bazin. (fratele Brânduşei a dat dovadă de exces de zel), iar când a plecat trenul am început să-l sparg, dar n-am reuşit de unul singur. M-au ajutat toţi cu ce aveau mai la îndemână, cuţite, furculiţe, foarfeci, tirbuşoane, deschizătoare de conserve, bricege, lame de ras, dar dacă nu venea conductorul cu un ciocan de spart ghiaţa, să lovească puternic şi să-mi elibereze piciorul şi acum cred că-l mai purtam. D-l general Stănculescu nu cred că a avut asemenea greutăţi deoarece a lucrat cu specialişti în dezinformare, care n-aveau voie de asemenea unelte. În orice caz eu îi mulţumesc pentru gestul său, că dacă nu-i urca el în elicopter pe Ceauşeşti poate şi astăzi îi aveam conducători.