Emil Hossu, un actor veșnic tânăr
E greu să scri când aflii că a murit un tânăr de 70 de ani. Rămâi electrizat. O nenorocire e prea puțin spus. A murit ca un naiv neștiind că e cardiac. Într-o secundă s-a stins. Atâta e necesar, câteodată ca un om să părăsească acestă viață!
Medicii sunt de altă părere: ”Era cardiac cronic și investigațiile ar fi pus în evidență o suferință gravă: tromboză coronariană acută cu obstrucția completă a coronarei stângi” (Dr. Dan Demengiu) Milu, cum îi spuneau prietenii era, deja vorbim de el la trecut, o natură solară, binevoitoare, bine stîpânită în chingile rațiuni. Talent contemplativ, dublat de o energie molipsitoare era în stare să sprijine cu entuziasm mai toate ințiativele colegilor. Până și opțiunea politică a colegului și directorului teatrului în care funcționa ca artist, teatru care nici acum la decesul actorului n-a fost în stare să-i complecteze pe siteul respectiv alături de fotografia sa și o fișă cu rolurile pe care le-a jucat...
După unele hopuri în tinerețe datorate origini sociale a avansat ușor fiind unul din tinerii autentici ai filmului și teatrului românesc pe care era o plăcere să-l privești pentru că emana sănătate, bucurie, sinceritate și avânt tineresc.. L-am urmărit din în 1967 când debuta în spectacolul cu piesa lui Horia Lovinescu ”Petru Rareș” (a terminat IATC. în 1965 cu profesorii G. Dem Loghin și Dem Rădulescu având drept colegi, printre alții pe Olga Bucătaru, Ștefan Sileanu și Dorel Vișan) până la spectacolul ”Doi pe o bancă”, piesă la care ținea foarte mult și pe care o juca cu mare plăcere împreună cu Catrinel Dumitrescu din 1995.
...Marele poet Adrian Păunescu, dus și el dintre noi în cerul umbrelor, a scris un poem sfâșietor despre moartea actorilor…”Și parcă nici nu mai simțim / că mor artiști în șapte arte / când ei din scena lor au fost / goniți demult, din altă moarte / Ei n-au măcar un rol mințit / în teatrul patriei sărace / când mor actorii unei țări / ea, zidul morții, ei și-l face / …Tragedian disimulat / el pleacă-n moarte bărbătește / ”Ce aer tare e aici!”/ îngână și se prăbișește /
Glosând se poate glumi în încheiere cu celebra frază spusă de confrate anonim: ”Se duc marii oameni și nici eu nu mă simt prea bine”
Milu era un optimist incurabil: ”Mereu am înclinat spre bine și am încercat să văd întodeauna jumătatea plină a paharului” declara el într-un cotidian cu doar o săptămână înainte de a părăsi aceast lume.
Plecând dintre noi la începutul unui spectacol pe care timpul nu l-a mai lăst să-l joace, într-o vreme când asupra orașului se abătuse o iarnă aprigă și un maraton de mintinguri, ne-a lăsat amintirea unor roluri în teatru și în film, a unui tânăr mereu zâmbitor de care necazurile cotidiene al vieții încă nu se atinsese încă.
45 de ani de carieră plină de succese. A trăit o viață în teatru și a murit în teatru.. A fost dus de colegi și prieteni acolo, la locul umbrelor, unde se opresc toate onorurile vieți, unde coincidență funestă, s-au întâlnit cu alți colegi și prieteni care îl conduceau pe ultimul drum pe alt mare dispărul dintre noi, regizorul Tudor Mărăscu...Trist început de an.
Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi
P.S. Regizorul Tudor Mărăscu a fost îngropat în capătul Aleii actorilor, numită „Gheorghe Dinică“. În timp ce actoriiau stat lângă groapa în care era depus Tudor Mărăscu, la capela cimitirului Bellu a avut loc, în absenţa acestora, slujba pentru Emil Hossu. Înmormântarea lui Tudor Mărăscu era anunţată la ora 13.00, dar ceremonia a întârziat şi s-a suprapus peste cea dedicată lui Emil Hossu.
Vladimir Găitan, coleg şi prieten al lui Emil Hossu, a povestit:: „Emil a avut parte de un infarct clasic, pe care, sărăcuţul, nu l-a trecut. Noi, de obicei, înainte de spectacole, mai stăm şi repetăm unele replici. Asta făcea şi Emil, când, brusc, a căzut la podea. Eu am păţit asta acum un an, la filmări cu Sergiu Nicolaescu. Repetam cu Horaţiu Mălăele, când am simţit acea gheară cumplită în piept". Găitan a avut şansă şi a fost
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu