O piesă mai actală ca oricând

O piesă mai actală ca oricând

În timp ce în Piața Universității se scandau sloganuri antiprezidențiale și antiguvernamentale pe scena Teatrului de Comedie, aflată doar la doi pași de ”locul crimei” unde  se juca ...Escu de Tudor Mușatescu  la un moment dat un personaj (Iorgu Langada.)  intrând în scenă   anunțând: ”Fraților a căzut guvernul”  a  aruncat sala într-un delir de nedescris...                                        De prisos să mai fac analogii între teatru ca ficțiune și realitatea diurnă. Întodeauna teatrul a dat scânteia care a aprins multe realități...Așa a fost... de când e teatrul teatru...

Altă coincidență: în spectacol eroul piesei  este demis din postul de  ministru, iar în realitate asta s-a întâmplat  cu ministrul de externe, celebrul domn Baconschi.           Mă opresc aici pentru că, cine știe,  similitudinile pot continua...                                                          Scrisă acum 80 de ani piesa ...Escu, deși i s-au recunoscut calitățile scenice și replicile pline de haz și de vorbe de spirit, a fost primită cu destulă răceală  de presa interbelică,  fiind considerată o umbră palidă a capodoperei sale ”Titanic Vals” și o floare cam ofilită, scoasă  din tolba marelui Caragiale. Ridicată mai apoi în slăvi de scribălăii regimului comunist,  în timp ce autorul ei era nevoit să scrie la negru sau să lipească pungi, ajungând ”pungaș”, după propria-i mărturisire, ca să aibă cu ce să-și hrănească familia, (cum scrie în excepționalul său jurnal, o probă de supraviețuire, apărut târziu după moartea sa)...Escu și-a dovedit în prezent    perenitatea,  fiind în actualele condiții, când traseismul politic, întruchipat în piesă excelent de personajul principal stă la loc de cinste în peisajul politic actual, făcând din ...Escu  o piesă mai actuală ca oricând.
Autorul, a cărui carte de vizită era umorul, un demn urmaș al lui Caragiale, un risipitor al banilor și a vorbelor nestemate, așa zisele Mușatisme, (risipite prin diverse reviste umoristice), care și-a dorit toată viața, spun cei ce l-au cunoscut, să moară de ”subit”, și” numai după ce a trăit”, după ce scrisese câteva piese de mare succes (Titanic Vals, Visul unui nopți de vară, Escu) trecute în patrimoniul de aur al comediei românești și peste 400 de piese, majoritatea localizări, dramatizări, comedii muzicale în colaborare cu V. Timuș și Sică Alexandrescu  (Figura de la Dorohoi, Călugărul din vechiul schit, Birlic, Teoria Cocoșului, Așa începe dragostea) a  ajuns la senectute în prag de faliment scriind piese într-un act pentru amatori (Teatrul la domiciliu, Târâie Brâu, Zvoniștii, etc) Dar trebuie să-l salutăm cu respect și să ne închinăm în fața lui dacă nu ca la un sfânt, căci sfânt n-a fost, dar ca în fața unui om care și-a păstrat demnitatea până în ultima clipă, necedând în fața fabricatorilot de ode encomiastice la adresa regimului comunist. A murit sărac, lăsându-ne drept moștenire un fiu și o comoară de vorbe nestemate                                                                                                                  ...Escu este jucată cu succes de Teatrul de Comedie de 10 ani. E un spectacol serios conceput și jucat în dulcele stil clasic care se întâlnește tot mai rar pe scenele teatrului din România.  Matur, solid construit, de Alexandru Dabija, realist în plină epocă a desmățului regizoral, se joacă, o minune, integral textul lui Mușatescu, fără adăugiri de circumstanță și, altă minune, parcă faptele de pe scenă s-ar petrece astăzi...
Rolul principal, vioara întâi a spectcolului îi aparține lui Vladimir Găitan care, contrar apariților lui anterioare și a figurii blânde de Crist realizează cu succes un prototip al figurii politicianului, arivist, mincinos și în ultimă instanță corupt. Găitan este excelent în acest rol întins și greu, capabil în cele trei finaluri de acte să ridice sala în picioare.
Îl secondează cu succes toată distribuția: Gabriela Popescu, plină de un farmec inegalabil propriu tuturor actrițelor Popescu care au făcut faima teatrului românesc, în lume, realizează în rolul Mizei cu mijloace simple o compoziție suculentă, admirabilă, inegalabilă. Eugen Racoții, care a preluat rolul de la regretatul Dumitru Chesa, realizează cu modestie rar închipuită  o compoziței plină de savoare a unui ”moș Teacă” pensionat din toate funcțiile, dar mai ales din aceia de soț. Maestrul I. Lucian și I. Chelaru sunt, fiecare în stilul său irezistibili și inimitabili în rolul bătrânul ciocoi, stâlp de cafenea, Iorgu Langada
Delia Nartea cu un joc interiorizat fără să facă apel la farmercele fizice realizează în dificilul rol al  ”damei voalate” un tur de forță de invidiat...
D-tru Rucăreanu, zis Titică și Subsemnatul îl înlocuim cu succes de replică și de prezență pe Gh. Șimonca, în rolul fratelui depravat, rol scris parcă anume să ia aplauze la fiecare apariție. Florea Vizante, datorită înclinațiilor sale comice   face față cu brio rolului ingrat al intrigantului Bebe Damian, iar Mihaela Teleoacă realizează cu finețe și sensibilitate un personaj opus faunei din care face parte, o femei cinstită, fidelă despre care toți cronicarii s-au întrebat  unde a autorul găsit un asemenea personaj și de ce l-a adus pe scenă în anii când nu era imperios necesar un personaj pozitiv
Suculente apariții de un comic irezistibil, inedit, realizează George Georgevici și Grigore Grigore în doi agenți electorali, Fane și Pișlică 
Laura Măcelaru și Dan Rădulescu sunt întradevăr tineri și au ingenuitate vârstei iar Marius Drogenu desenează elocvent, din câteva replici, silueta unui polițist aservit puterii.
Pot fi suspectat de multe...dar mai ales că am fi scris rândurile de mai sus ca să mă pun bine cu colegii lăudându-i la unison, dar nu este așa. Cine nu mă crede să vină să vadă spectacolul. Va avea o seară încântătoare. Trei ore de râs!