profesiunea d-nei warren

O afacere de familie: Profesiunea d-nei Warren la Teatrul Mic.


G. B. Shaw (1856-1950) irlandezul, considerat de unii critici demn urmaş al lui Shakespeare, laureiat al premiului Nobel pentru literatură în anul 1925, dramaturg realist, incomod, incitant, prolific, provocator, inconfundabil, a dăruit teatrului de pretutindeni un număr de peste 70 de piese de mai toate genurile …majoritatea având ca temă…demascarea moravurilor puritane ale societăţii engleze victoriene,
G. B. Shaw a fost şi un ziarist incisiv, redutabil dar din păcate cu idei controversate, chiar discutabile…în care a susţinut, printre altele, că regimul bolşevic e poate unul din cele mai fericite, iar Stalin un dulce şi atent conducător, lăsând la latiudinea scormonitorilor de arhive să descopere dacă n-a fost, cumva, şi agent K.G.B acoperit, nu numai aşa numit „tovarăş de drum”. În compensaţie a lăsat posterităţii scânteietoare aforisme şi paradoxuri despre femei, despre căsnicie, onoare, teatru, existenţă, limbaj, artă, critici, prostie, pornografie, irlanda şi irlandezi, actori şi actriţe, despre moravuri şi bineînţeles despre sine ca autor dramatic.
Profesiunea d-nei Warren făcând parte din piesele intitulate incomode a avut premiera, în 1902, generând un scandal similar cu cel de la premiera Nopţii furtunoase de la noi, fiind interzisă ulterior în Anglia. Dar piesa ajunsă celebră a fost jucată pe mai toate marile scene ale lumii, făcându-l pe G. B. Shaw să exclame într-un celebru panseu: “Reputaţia mea de dramaturg creşte cu fiecare piesă care nu îmi este jucată”
Kitty Warren proprietara unui bordel, a ascuns acest fapt fiicei sale Vivie, pe al cărei tată nu vrea să-l deconspire, şi pe care, cu banii strânși din deplorabila ei afacerea, a educat-o la Cambridge. Vivie, fiinţă sinceră şi inocentă este oripilată când află adevărul despre meseria mamei sale care într-o scenă lacrimogenă de melodramă o lămureşte că necazurile cu care s-a confruntat în tinerețe au obligat-o să se ocupe cu de o asemenea profesiune dezonorantă, dar că ea niciodată nu şi-a vândut sufletul. Deșii înțeleage lucrurile, Vivie, femeie modernă, influenţată de ideile feministe ale vremii își va părăsi mama (la finalul piesei) când realizează că aceasta își continuă afacerea, respingând avansurile lubrice, impudice şi obscene ale bărbaţilor din anturajul mamei sale, având dorinţa să se realizeze, prin ea însăşi, prin muncă cinstită, devenind poate primul erou a ceace s-a numit ulterior, omul nou al teatrului de idei realist socialist!!!
Catalogată ca o piesă uricioasă, pentru vremea când a fost scrisă, dar actualmente când prostituţia şi pornografia a luat o amploare neobişnuită, veniturile obţinute din industria sexului fiind socotite cele mai rentabile, şi-a pierdut asperităţile şi incisivitateate atacului iniţial. Prostituţia, practicată din vremuri imemoriale a fost considerată una din cele mai vechi meserii, iar acum în unele ţări ea este legalizată. Adresele zeiţelor amorului se găsesc pretutindeni în ziare şi reviste de mare tiraj, iar internetul este invadat de pornografie, dar piesa a oferit şi mai oferă încă marilor actriţe o partitură de desfăşurare cu mare întindere şi combustie, L. S. Bulandra, Maria Filotti, şi mai aproape de noi (în 1975) Olga Tudorache, în acest acest rol (se spune, s-a scris) au oferit publicului românesc interpretări memorabile…
Spectacolul Teatrului Mic este pus în scenă de Claudiu Istodor, actor de talent (cu o traducere proprie), care încearcându-şi forţele şi norocul în arta regiei spectacolului…fiind, se pare la prima încercare de acest gen, probabil l-a apucat frica. Pe cine poţi să te bazezi mai întâi şi întâi într-o astfel de întreprindere, dacă nu pe familie? De aceia, bănuiesc, a distribuit-o în rolul principal, întradevăr, pe soţia sa, deşi soţia nu mai e demult soţie şi într-unul din roluri pe copilul rezultat din această căsnicie care actualmente e caducă…şi nemai având alte rude printere actori (unchi, veri, verişoare, mătuşi) a fost nevoit să apeleze totuşi la actorii Teatrului Mic. (Asta din cauză că s-a căsătorit de puţine ori spre deosebire de un alt coleg al său (Fl. Z) care atunci când ajunsese rectorul Institutului de Teatru şi-a angajat toate nevestele (trei) şi copii rezultaţi din căsătoriile respective, cărora nu le mai ştiu numărul) S-a dovedit, dacă mai era cazul, că la nevoie, fostele soţii se…cunosc. Nu ştiu de ce, cei trei, nu au înfiinţat încă un teatru de familie cum se practică oriunde în lume. Ar fi rentabil pentru că, se zice, conform unor norme actuale intreprinderea respectivă ar fi scutită de impozite. Spectacolul notabil, vioi, antrenant, simplu, clar, fără sofisticării şi încărcături dramatice inutile, cu seriose croşete ale textului, cu un decor pastelat având un ţel unic demascarea ipocriziei, filistinismului socetăţii secolului în care a trăit si a creiat marele dramaturg, se bucură de o distribuţie excelentă. Maia Morgenstern desvoltă în rolul d-nei Warren toată gama talentului ei neobişnuit. Ea, cu enorma ei experienţă, este pe rând seducătoare, faţă de bărbaţii din jur, apoi mamă insolentă, autoritară, uneori dându-ne impresia (prin declaraţii), că e foarte bună comerciantă, iar uneori …ştie să fie calină şi mângâietoare, chiar umană, făcând chiar şi o baie la picioare, care pe căldura asta, cred că îi prinde foarte bine. O secondează cu aplomb Dan Condurache, care încercând o suculentă compoziţie amintind de un personaj tot atât de odios al vechiului regim, un adulator profesionist, autor de incendiare omagii, obţine mult succes de public.
Ceilalţi, Radu Gheorghe (Praed) Sorin Medeleni (reverendul Gardner) , Aaron Istodor - fiul fostului cuplu- (Frank Gardner, trei acte cu şapcă pe cap, ultimul fără şapcă) şi în special tânăra Ilinca Manolache, cu o surprinzătoare maturitate şi siguranţă (în dificilul rol al lui Vivie) se străduiesc să ofere compoziţii credibile, să nu se ciocnească între ei sau de mobile, vorbind unii mai clar, alţi mai înăbuşit, într-un spectacol vioi, de multe ori antrenant, frumos colorat de scenografa Maria Miu, despre o lume aproape dispărută
Teatrul Mic prin Mihai Dinvale (nu am reţinut niciodată dacă numele său este format din trei sau două părţi) - unul dintre directorii săi - a oferit la sfârşitul spectacolului de premieră un alt spectacol poate mai emoţionat prin unicitatea sa. O întâlnire cu interpreţii spectacolului din anul 1975, care din păcate n-au putut fi decât doi: Const. Codrescu (interpretul lui Crofts) şi vesela, diafana Magda Popovici (interpreta lui Vivie Waren).
O parte din ei, sunt în ţara umbrelor de unde probabil ne privesc şi ne urmăresc: Sorana Coroamă (regizoarea spectacolului), Tudorel Popa (Praed), Jean Lorin (reverendul Gardner). D-na Olga Tudorache deţinătoarea rolului principal nu a putut fi prezentă din motive de sănătate, iar G. Mihăiţă interpretul tânărului Frank Garner fiind plecat “Undeva în Pallulia” lui Silviu Purcărete, nu a putut onora întâlnirea, dar a fost prezent Dan Condurache care preluaase rolul de la G. Mihăiţă, acum prezentându-se într-o altă formulă, interpretând cu aplomb dificilul rol al magnatului Crofts, arătându-ne pe viu imaginea trecerii implacabile a timpului… Maestrul Constantin Codrescu (poate unul din ultimii mohicani) care la venerabila vârstă de peste 80 de ani, pare încă în vigoare şi fragila şi nebunatica pe vremuri Magda Popovici acum mai tinerică decât maestrul Codrescu, cu un deceniu, la fel de veselă, la fel de atrăgătoare în ciuda anilor… Amândoi vizibil emoţionaţi au vorbit în cuvinte calde tulburătoare despre dragostea şi pasiunea lor pentru teatru, care i-au ţinut în viaţă în ciuda tuturor vicisitudinilor timpului pe care l-au traversat, îndemnând publicul tânăr din sala de spectacol să urmărească cu drag noile generaţii de actori, poate tot atât de talentaţi ca şi ei, şi au coborât de pe scenă demni şi plini de talent cum au fost toată viaţa, fără să li se întâmple vreun incident neplăcut, ajungând în înapoi sală în aplauzele spectatorilor şi în deplinătatea funcţiilor lor vitale.
Felicitări Mihai Dinvale!

Un actor nu e un bibelou
de porţelan, cum deobicei se spune
cu afecţiune
El e un fel de minune Un pachet de nervi
E un calculator
E o lume de sentimente
Un termometru
Un seismograf
o vorbă bună aruncată-n vânt
Îl poate ridica în slăvi de fericire
Sau în groapa desnădejdei îl aruncă
De mâhnire,
O nedreaptă batjocorire.
Aveţi grijă cu ei cum vă purtaţi
Într-o viaţă lungă
Unii, chiar miniştrii, pot să ajungă

11. 05. 2011.