Stagiunea s-a închis, dar „anul Caragiale” continuă.

Da, e vară şi teatrele din capitală, conform unui vechi obicei, deşi au fost mai toate, dotate, prin grija primăriei, cu aer condiţionat, au tras cortina, iar actorii, dragii de ei, iubiţii de ei, au plecat în vacanţă şi au lăsat loc spectacolului politic, intens mediatizat de multiplele canale de televiziune, care au prezentat cu lux de amănunte, într-o sarabandă uluitoare, demnă de cele mai teribile romane Science - fiction, sau de spectacole în aer liber, mai întâi demisia unui ministru al culturi care s-a gândit că nu e rău să ia bani de la două instituţii ale statului, apoi condamnarea urmată de încercarea de sinucidere a lui Adrian Năstase, care nu a acceptat că el, fost prim ministru, fost ministru de externe, fost şef de partid să fie condamnat de cel mai mare for juridic al ţării…formidabilă telenovelă care ne-a ţinut treji câteva nopţi la rând…Spectacolul mediatic continuând într-o cascadorie nebună cu demascarea furtului intelectual săvârşit de primul ministru Victor Ponta, în viaţa civilă procuror, nu un conţopist modest care să nu cunoască ce sunt ghilimelele…apoi comedia atroce, demnă de pana unui scriitor satiric, cu suspendarea comisiei care deja stabilise calitatea de „copy paste” a plagiatului, urmată de terifianta, noapte în care au fost abrogate şi suspendate cu nonşalanţă legi şi cutume stabilite de constituţie, iar pe deasupra au fost ameninţaţi că vor fi puşi pe liber unii judecători ai curţii constituţionale, apoi daţi afară cu constituţia în cap, pe rând într-o singură zi şi o noapte, unul după altul avocatul poporului, preşedintele senatului şi al camerei deputaţilor, cu explicaţia că şi cei dinainte au fost înlocuiţi tot aşa prin rapt şi înşelăciune, şi, bomboana de pe colivă, chiar s-a reuşit a doua suspendare a preşedintelui ţării…construcţie care va intra sigur în Guiness-book… Veritabile spectacole emoţionale de mare anvergură, plasând, în comparaţie, reprezentaţiile teatrale pe un ultim loc. .. Ce act dramatic, ce piesă cu suspans a fost duelul din parlament dintre preşedintele suspendat ţării şi preşedinte interimar care a produs două replici memorabile, demn de teatrul romantic lui Victor Hugo:
Crin Antonescu: Dacă la referendum Băsescu nu va fi demis eu îmi dau demisia din viaţa politică!
Preşedintele suspendat T. Băsescu: Vă las aici o foaie ca să vă scrieţi demisia!
Ce dramaturg ar avea inspiraţia şi curajul să scrie asemenea replici?
Ce să mai mergi la teatru, ce să mai asişti la spectacole când spectacolul vieţii politice e grandios. Ce personaje, ce faună de mincinoşi, de linguşitori, ce liotă de arivişti, Caţavencu fiind în comparaţie un dulce copil. Ce personaj tenebros poate fi un simplu profesoraş ajuns interimar, doar pentru câteva zile care şi- a permis să ţipe la un grup de academicieni…ce Pristanda poate fi un ministru de interne care declară că toţi de la Platon şi Aristotel încoace, mai toţi au plagiat…
Cum să povăţuieşti copii să nu mai copieze la examene când au un exemplu de urmat într-un înalt demnitar al ţării?
Totuşi acum la sfârşit de stagiune, sau la spartul târgului cum se spune, după ce pe multe scene se juca „O scrisoare pierdută” şi spectatorii în sală vedeau „Năpasta”, cum observa un distins ziarist, am avut revelaţia unui spectacol eveniment pe teme caragialeşti realizat de… un balerin: Gigi Căciuleanu. Tot e bine. Chiar dacă nu e regizor de teatru. Chiar dacă nu e actor. E coreograf şi a realizat, nu cu vorbe, nu cu replici, ci cu idei cu paşi de dans, repet, un fascinant spectacol care a umplut inimile spectatorilor din sala mare a Teatrului Naţional, ce s-a dovedit prea mică, dovedind, dacă mai era nevoie, că îl putem comemora creator, inteligent pe Nenea Iancu, nu abracadabrant, nu apelând la vulgaritate, nu inventând mici amănunte nesemnificative ci descoperind esenţa spiritului său…
Sunt în spectacolul „De ale noastre” al lui Gigi Căciuleanu momente antologice pe care publicul le-a descoperit, le-a decriptat cu o plăcere nespusă, ca de exemplu jocul cu bileţele dintre Fănică Tipătescu şi Zoe, dar mai ales discursul fără cuvinte a lui Caţavencu realizat de Lari Georgescu …un moment terifiant în care poţi recunoaşte pe toţi marii demagogi ai lumii, începând cu Hitler, Musolini, Ceauşescu, până la emulii mai noi, de la noi, ca C. V. Tudor şi Ion Iliescu…Acelaşi Larii Georgescu mai are un moment extraordinar atunci când îl întruchipează pe Ion din Năpasta ca pe un înger nefericit, căzut… Spectacolul conţine, de fapt 21 de secvenţe cu sens conflictual, cum ar fi: „Fraţi de Partid”, „Cetăţean Be-at”, „Revoluţie în papuci”, „Mitici”, „De ale Mahalalei”, „Carnaval” care mi s-au părut excelente, mici bijuterii de teatru…coreografic şi altele care par alături de subiect, dar în Istvan Teglas, Ioana Marchidan, Adrian Nour, Rasmina Calbăjos, Ştefan Lupu, Vanda Ştefănescu, Ramona Bărbulescu, Cristian Niculescu, lipsa spaţiului mă împiedică să-i scriu pe toţi, toată trupa lui Căciuleanu are interpreţi care s-au dovedit extraordinari. Nu mai vorbesc de costumele create de Corina Grămoşteanu care sunt pur şi simplu electrizante, nu mai amintesc de coloana sonoră originală în care se îmbină compoziţii semnate Lucian Stan, Marius Mateşan, Dan şi Cristina Handabur, alături de inserturi muzicale din Vivaldi Johan Straus, Mozart, Beethoven, Verdi, Bizet, Enescu, Bach (enumerarea conform caietului program)…Bravo Gigi Căciuleanu, bravo trupei tale şi scenografului tău, am strigat şi eu alături de toată sala entuziasmată, când interpreţi au coborât în sală şi prin gesturile lor am înţeles că şi noi, cei din sală, face parte din lumea reprezentată pe scenă.