Un interviu cu Silviu Stanculescu

Acum o lună s-au împlinit 12 ani de la plecarea din lumea noastră a lui Silviu Stănculescu. (23 Oct. 1998). Public în premieră ultimul lui interviu.

08.07. 1998. Îl întâlnesc în cabină pe Silviu Stănculescu. Scria de zor. Obținuse de câteva luni o rubrică permanentă la ziarul Prosport pe care și-o intitulase Sport și artă. Printre altele mi-a spus că va pleca într-o vacanță la Kushadashi (A plătit deja biletele) și că se simte fericit și liber. Copii, Catrinel și Radu, sunt mari și pentru prima oară pleacă într-o vacanță cu Corina (cu care e căsătorit din 1957). N-au fost niciodată în vacanță în străinătate. I s-a spus că stațiunea respectivă e excelentă și pentru un preț mediu vor petrece două săptămâni departe de tot și de toate.
A fost de acord să-mi dea un interviu pe care de mult timp il cer. Am apăsat pe tasta Play a micului reportofon Sony și un beculeț roșu îmi indica faptul că funcționează... Prima întrebare:
- E adevărat că ți se spune Lulu?… - Da, era un joc cu mine însumi: mă exprimam eliptic. Câteodată. Înlocuiam un cuvânt uzual cu… Lulu…Adică cam așa: Am fost la sesiunea… Lulu (M.A.N) și am ascultat cuvântarea lui Lulu …(N. Ceaușescu ) și am bătut din… Lulu (palme) împreună cu toți Lulu (deputații), că altfel ar fi fost lulu…(nasulie)
- Ai faima un mare cuceritor. Umblă vorba prin târg că zeci de femei au fost îndrăgostie lulea de tine…
- Nu recunosc. Lulu, fabulații.
- S-a povestit că două tinere îndrăgostite de tine, te-au urmărit zile întregi, chiar cu mașina, și până la urmă, cuprinse de pasiune, au intrat intempestiv într-o ședință cu Învățământul de partid, aici în teatru, doar am fost martor…
- Ha, ha, Ha, (râde cu capul dat pe spate)…e adevărat, dar a fost o lulu, neînțelegere: Fetele mă căutau pentru o asigurare la mașină și voi ați crezut că erau moarte după mine... Ce se întâmplase? Eram vecin de scaun la lulu…scuză-mă, la MAN cu directorul de la Lulu, asta Adas, căruia m-am plâns că nu am timp să-mi fac lulu la mașină, adică asigurare și el, atunci, le-a ordonat, era general, subalternelor, să mă lulu, urmărească până când vor reușii să-mi facă lulu, asigurarea.
-Ai întruchipat pe scenă mulţi eroi, de la Miroiu, la Avram Iancu, care ți-a fost mai drag? Dar renunţă la lulu că mă zăpăceşti..
- Cel pe care nu l-am jucat niciodată deși l-am repetat îndelung din ”Avea două pistoale cu doi ochi albi și negri , pentru că eu doar i-am ținut locul lui Șerban Ionescu, care filma ...
-Detailează ca să se înțeleagă. Eu cunosc, dar trebuie să știe și lulu, cititorul.
- Regizorul Gonța făcuse lulu, distribuția: l-a vrut pe Şerban Ionescu în rolul respectiv (era un rol dublu), dar la prima repetiție n-a venit că începuse mai de mult să filmeze la Ion. I-am promis că o să-l înlocuiesc eu în perioada când va lipsi şi așa am făcut. Dar filmările la Ion s-au prelungit și el n-a venit decât cu o săptămână înainte de premieră. Din povestea asta m-am ales cu mustrările regizorului şi cu bârfele împrăştiate de Ionescu că i-am luat rolul, de unde şi proverbul că facerea de bine e…complectează tu restul
- Ai fost director la Teatrul de Comedie 20 de ani…
- Recunosc, dar de unde știi?
- Eram angajat în teatru, când ai fost adus de L. Giurchescu în 1970 pentru spectacolul cu ”Cher Antoine” de J. Anouilh, în locul maestrului Beligan.
- Acum aflu, evident lulu, glumesc, deși sunt etichetat actor de lulu, dramă.
- Se zice-n târg că ai fost numit director chiar de Elena Ceaușescu. Ea te-ar fi arătat cu degetul pe un ecran de televizor în timp ce recitai poezii care le preamăreau personalitatea, dar te rog fără lulu
- Nu recunosc, lulu, scorneli, dar e lulu, posibil… ieşise un lulu, zvon
- Unii colegii declară că de multe ori te-au rugat să-ți dai demisia
- Am auzit, recunosc. Am vrut de multe ori să-mi dau lulu, demisia dar lulu, „tovarăşi” de la primărie n-au vrut să mi-o primească din cauza zvonului de care ai vorbit mai înainte, pe care ei erau convinşi că e lulu, real.
- Ai fost deputat în M A N unde aplaudai împreună cu ceilalți
- La fiecare capăt de rând stăteau, lulu, tovarășii care comandau aplauzele
- Se zice-n târg că ai prezis revoluția…există martori care au declarat că ai fi zis: o revoluție nu se face cu o piesă sau cu o poezie ci atunci când miile de muncitori din marile uzine ale capitalei vor ocupa piața din fața Comitetului Central ….
- Recunosc, am zis și…ca să vezi, așa lulu, s-a întâmplat
- Cum a fost cu profesoara de la Liceul Sf. Sava care la sfârsitul unui recital al tău de ziua femeii, la liceul amintit, unde învăța fiul tău, a declarat că: ”a fost prezent unul din maeștrii teatrului românesc care ne bântuie nopțile noastre extraconjugale”…A zis sau n-a zis?
- Recunosc, aşa a zis. Ce nu zic femeile în anumite situaţii (privește melancolic spre portretele lui R. Beligan și L. Oliver, fixate pe perete deasupra oglinzii de machiaj)
- Dar cu poeziile pe care le recitai la zilele de aniversare ale celor doi?
- Recunosc, aveam doi copii de crescut.
- Martori povestesc că te scuipau oamenii pe stradă
- Mă ștergeam și mergeam mai departe, aveam doi copii de crescut…
- Alți martori declară că nu prea veneai prin teatru cu zilele și că te căutau disperați când trebuia să semnezi statele de plată
- Nu recunosc, lulu, minciuni
- Este adevărat că în 1974 la un spectacol cu Noaptea Furtunoasă la teatrul de Comedie, unde jucai rolul lui Chiriac, ai venit beat cui și că ai jucat , vorbind cam așa: Jne tr sș mdt de arstr ptr. tke pantfru dla sf. lefri, text care ar fi însemnat spus normal: Jupâne trebuie să facem mandat de arestare pentru Tache Pantofaru de la Sfântul Elefterie
- Recunosc, dar n-a fost un spectacol cu public. A fost un spectacol special pentru un lulu, impresar din străinătate, cu sala aproape goală…
- Un an mai târziu, la spectacolul cu ”Trei surori” de Cehov, sala plină când trebuia să intri în scenă, chiar la începutul spectacolului - jucai rolul lui Verșinin - tu nu erai și ai venit după câteva minute în timp ce în scenă colegii improvizau…recunoști? - Lulu, asta, recunosc…
- Într-o jumătate de minut, cabinierele te-au dezbrăcat de hainele tale și te-au îmbrăcat cu cele ale personajului și când ai intrat în scenă s-a pornit un hohot de râs, homeric?
- Nu știu, nu-mi mai amintesc…de ce?
- Pentru că intra-se-și cu șapca cu cozorocul la spate și cu sabia la umăr în locul epoletului care stătea la șold în locul sabiei…
- E lulu, posibil, nu-mi mai amintesc…a fost lulu, zăpăceală mare
- Iar în scena cu Stela Popescu, deșii erai beat vroiai să-i faci totuși declarația de dragoste și de teamă să nu vorbești ca un bețiv și publicul să-și dea seama de asta, Stela, ți-a pus o mână pe gură împiedicându-te să vorbești spunând ea tot textul tău: că știe că esti îndrăgostit de ea, că simte că o iubești, că ești nefericit în căsnicie, că ai o soţie care se sinucide regulat?
- Recunosc, dar te rog nu-mi mai aminti, a fost un lulu… - Adică, fii mai lulu, na, că m-am molipsit şi eu. Fii mai explicit? - Adică un coșmar…
- Și că trei ani mai târziu la teatrul Mic s-a întâmplat mai rău la spectacolul ”Cititorul de Contor” de P. Everac și că, acolo, spectacolul s-a suspendat
- Recunosc, dar fii lulu, amabil și treci peste lulu, subiectul ăsta
- Dar cum a fost cu profesoara de limba franceză de la Fălticeni îndrăgostită de tine lulea care s-a dus la soția ta și i-a spus: ”Haideți să-l prindem că ne ne înșeală pe amândouă!” Persoana respectivă, mi-a mărturisit chestia asta, de curând, când la un vernisaj ne-m întâlnit şi mi-ai ars o scatoalcă
- Nu recunosc. Sunt lulu, adică falsuri, fabulații…
- Dar cu telefonul de la Pitești când ai format greșit numărul de telefon de acasă, fiind convins că suni la o iubită …invitând-o să petreacă o noapte de vis…și de fapt ai vorbit cu soția ta, tot fabulaţii au fost?
- În lulu, povestea asta… s-ar putea să fie ceva lulu, adevărat, că erai lângă mine când am dat lulu, telefoanele cu pricina…
- Dar când ai anunțat că pleci de acasă într-o deplasare de trei zile și chiar a doua zi ai intrat în apartament în pijama și cu găleata de gunoi pe care o dusese-și la ghenă, pentru că erai la o iubită chiar în blocul în care locuiai?
- Ha, ha, ha, (râde copios, dând capul pe spate).. e bună…bună rău de tot, dar nu mi s-a întâmplat mie ci, sunt sigur, că lui Vulpe…
- Dar când la un spectacol în deplasare la URMOAS, cu ”Măseaua de minte” ai făcut prima apariție, după care ai plecat și n-ai mai venit și am întrat eu în locul tău și în rolul meu, regizorul tehnic, recunoști?
- Gata, am recunoscut prea multe și nu mai am lulu, timp. Observ că ai un întreg pomelnic cu acuzații…Astă seară am ultimul spectacol cu ”My Faire Lady” la Operetă și mâine plec într-un lulu, concediu într-o stațiune din Turcia Este primul meu concediu cu Corina, după ani de zile, singuri, singuri şi sunt lulu, fericit. Am apăsat pe butonul Stop şi micul reportofon Sony s-a oprit.
Era ziua de 8 Iulie…
Lulu s-a întors mai repede de la Kușhadashi. Se povestește, că în avion, spre staţiunea respectivă, un medic din grupul de turiști, i-ar fi spus lui Lulu că nu-i place cum arată, că după părerea lui Lulu e f. bolnav și ar trebui să se întoarcă de urgență în țară să se trateze…N.a fost luat în seamă. Dar după câteva zile i s-a făcut întradevăr rău, a leșinat și atunci a hotărât să se întoarcă neapărat în țară, lucru care la făcut internându-se de urgență la Institutul de inframicrobiologie Victor Babeş, suspectat de leucemie
23. 10. Silviu Stănculescu a părăsit această lume. Cu o zi înainte a cerut să mănânce o friptură. I s-a dat, a mâncat cu poftă şi cei din jurul lui au fost siguri că se va însănătoşii, dar a doua zi, în zori, Lulu, s-a stins din viaţă… A fost înmormântat la cimitirul Bellu, pe aleia artiștilor cu multă lume, cu colegi, prieteni și mai ales oameni care l-au văzut și la admirat în atâtea filme unde juca deobicei rolul bărbatului calm, iubitor de poezie și de frumos, măsurat, cu caracter integru… La mormânt un coleg inspirat a rostit câteva cuvinte reproducând unul din gândurile defunctului: ”Existăm ca artiști câtă vreme suntem pe scenă. Restul sunt mărturii mai mult sau mai puțin fidele”…Pe marginea mormântului, Corina, soția îndurerată, un fel de Penelopă care i-a suportat cu stoicism mai toate infidelitățile, copii care au rămas acum, când aveau nevoie mai mult, fără un sprijin patern. Dumnezeu să-l odihnească și să-i ierte păcatele. A fost un suflet bun, de multe ori curajos, cunoscând sistemul dinăuntru știa că nu se poate opune și a acceptat tacit de dragul accensiunii sociale mai toate servituțile ce i se ofereau și cărora i se supunea nu fără cârtelile de rigoare…A fost îmbrăţişat de majoritatea publicului feminin care vedea în el un model de iubit… Era măsurat în atitudini deşi și-a dat obolul servituțiilor sociale. A fost un recitator perpetuu la toate manifestările oficiale și a învățat fără să crâcnească tone de poezie agitatorică și encomiastică…A fost numit director la cererea expresă a Elenei Ceaușescu, din cauza căreia funcționarii obedienți din ministerul culturii le era frică să-i primească demisia pe care el a încercat să și-o dea de mai multe ori…
A căutat să se strecoare printre furcile caudine ale ideologiei și moralei de partid câteodată cu succes de multe ori schiopătând. Dorea din tot sufletul să satisfacă cerințele câtor mai mulți …am întâlnit oameni care vorbeau despre el ca despre un sfânt. Am jucat amândoi în mai multe spectacole, Concurs de frumusețe și Agamemnon, pe care amândoi le-am iubit tare mult…A căutat să conducă teatru cu blândețe și eleganța pe care o inspira dar, târziu, și-a dat seama că în teatru ca să fii ascultat îți trebuie neapărat un bici (a mărturisit asta)…mergi liniștit în lumea de umbre, dragul meu personaj cu a cărui personalitate am înnegrit multe file de amintiri…eu n-o să te uit până când voi închide ochii….și am să mai scriu multe din multele întâmplări pe care le-ai înfăptuit…încăodată Dumnezeu să te odihnească…. Am participat cu Silviu, Lulu, cum îl alintam noi la multe înmormântări ale colegilor noștri. De fiecare dată el găsea să spună cuvinte calde despre cei decedați. Și iată că acum asist plin de mâhnire la plecarea lui din lumea asta. Deși jurăm că nu îi uităm pe cei decedați, odată intrați în vălmășagul vieții ne aducem aminte de ei doar când avem ceva de povestit… nu mai pot scrie, mă podidesc lacrimile deși mi-am jurat de multe ori să nu devin sentimental…
Interviul, din varii motive, n-a apărut. L-am tinut ascuns într-o tainiţă a sufletului meu.