STATUIA

Dracul m-a pus să trec de curând pe calea Victoriei şi să văd în scuarul din faţa Teatrului Odeon ceva ce cu multă bunăvoinţă s-ar putea numi statuie. M-am oprit. Puteam să trec mai departe, dar m-am oprit, nu mai m-aș fi oprit. M-am oprit ca să mă bucur că în faţa unui teatru a fost amplasat un monument al unui slujitor al Thaliei. Așa credeam. Dar apropiindu-mă am descoperit că pe soclul respectiv se afla un cap de bărbat total necunoscut. - Cin’ să fie, l-am auzit întrebându-se, pe un bătrânel care se învârtea în jurul monumentului. Parcă seamănă cu Mihăilescu-Brăila…

- Ăsta e Tănase toată ziua! şi-a dat cu părerea un rotofei negricios care se oprise și el la fel ca și mine. - Asta n-are nasu’ lu’ Tănase, că-i ieşise vorba: „după colţ apare un nas, hop şi Tănase dup’un ceas!”, l-a contrazis rapid bătrânelul.
- E Arşinel parşivel, şi-a dat cu părerea o tânără trecătoare. - Spanac! Unde-i Stela? Că ei sunt nedespărţiti! Ca şi Stan şi Bran. Adică lui să-i facă statuie lui şi pe ea s-o lase de izbelişte? nu se poate, a contrazis-o un bodyguard de la hotelul Majestic din apropiere
- E Bombonel toată ziua maică! s-a amestecat în vorbă o femeie între două vârste care strângea hârtii şi le aşeza într-un tomberon. Că are acasă la el o ghiotură de drăcii d’astea. Mi-a spus o vecină care-i face curăţenie’n casă!.
- Care casă că am auzit că are şase? s-a interesat bodyguardul.
- Dracu’să-l pieptene, poa’ să aibă şi o sută, că umblă vorba că e coios rău! Acum s-a dus vorba că nu-i mai ajugea ce casă avea şi şi-a luat o închisoare.
- N-ai înţeles: închisoarea l-a luat pe el
- Seamănă cu Năstase la figurat, s-a pronunţat cu glas de stentor un domn elegant care venea de la un meeting pentru avea o lozincă: „Ieşi afară javră ordinară”
- Adică cum seamănă la figurat, a cerut lămuriri bătrânelul.
- Adică la figură! l-a lămurit domnul elegant.
- Bag mâna-n foc că e Băsescu toată ziua! s-a repezit din nou rotofeiul negricios. E oţ mare! Le pune pe şestache. Azi una aici, în centru, mâine alta în Drumul Taberei, poimâne înca una în Balta Albă şi peste un an umple tot Bucureştii cu mutra lui zbanghie! nu s-a lăsat mai prejos rotofeiul negricios - Lăsaţi caterinca şi citiţi fraţilor ce scrie pe soclu, doar nu sunteţi analfabeţi! le-a strigat un tânăr suit pe o scară proptită de clădirea Teatrului Odeon
Ca la un semnal toţi ne-am bulucit să citim.
- Mustafa Kemal Ataturk, l-am auzit silabisind pe bătrânel. Ăsta a fost om mare la turci, mai ceva decât Tudor Vladimirescu şi Miron Cosma la un loc! - Uitaţi cum sta chestia, a continuat explicaţiile tânărul coborând de pe scară. Eu instalând telefoane în zonă am aflat că blocul din stânga a fost cumpărat de un barosan turc şi din stimă pentru domn’ Mustafa, a comandat ce se vede...Şi unde să o fi pus omu’ dacă nu în faţa casei lui?
- La Călugăreni trebuia s-o pună, ca să-şi amintească ce mamă de bătaie le-am tras noi românii!s-a răţoit la el bătrânelul
- Aoleu, doamne mânca-ţi-aş curul, peste ce pacoste dă om am dat, s-a jeluit rotofeiul negricios. Ce ai, domne, cu turcii, ce vrei dela ei? - Vreau să ne dea înnapoi, sabia lui Ştefan cel Mare, a sărit ca ars bătrânelul întreptându-se ameniţător spre cel ce devenise avocatul turcilor. - Hristosu’ şi mama ei dă viaţă, şi-a trântit de asfalt şapca rotofeiul negricios. Uitaţi-vă, mi s-a adresat mie, moartea îl caută pe acasă şi el vrea de la turci sabia lu’ Ştefan cel Mare! Păi, pă sărăcia asta sabie ne trebuie? Ce să facem cu ea? Poate doar să ne-o băgăm în cur! - Facem ce vrem, că e a noastră! s-a auzit o voce care venea dintr-un Cielo oprit lângă trotuar. Dacă o să le-nstrăinăm pe toate se duce de râpă ţărişoara asta! Cu ani în urmă ne-au luat sabia lui Ştefan cel Mare, ne-au şterpelit Basarabia şi Insula Şerpilor, mâine va venii rândul Ardealului, că străinii ăştia pe care voi îi pupaţi în cur şi le trageţi limbi de un cot, ne vor lua tot!
Ca la un semn toți ne-am întors spre locul de unde venea vocea - Că turcu’ a pus statuia aici e una, dar eu întreb cine i-a dat voie? Acum nu mai poţi trage un pârţ fără impozit la Primărie, a continuat aceeaşi voce din Cielo, aparţinând unui bărbat a cărui faţă era ascunsă de ochelari mari negri - E anarhie! am strigat toţi în cor... - Nu e anarhie, e mânărie! s-a auzit glasul subţirel al bătrânelului... - Nu ştiţi lozinca: Nihil sine şpaga?, s-a auzit iar glasul din Cielo, în timp ce demara în trombă stârnind înjurăturile trecătorilor de pe Calea Victoriei... De atâta agitaţie mi se uscase gura, aşa că am părăsit terenul de luptă şi am intrat în primul bufet din apropiere. Desigur, poate ar fi fost minunat, ca după o viaţă sbuciumată, în goana neostenită după himera gloriei, ar fi fost bine ca actorii să-şi găsească liniştea în încremenirea unei statui, mă gândeam eu cu tristeţe după primul pahar de bere...
După următoarele pahare am întrezărit o luminiţă: dacă i s-ar aduce la cunoştinţă barosanului că a existat un actor român de origine turcă cu numele de Hamdi Cerchez (D-zeu să-l odihnească!) căruia, dacă i-ar comanda şi lui o statuie, amplasând-o în partea dreaptă a scuarului, ar creea un echilibru atât arhitectonic cât şi etnic îndubitabil.
După alte pahare, în geamul bufetului mi-au apărut pentru câteva clipe chipurile mustrătoare ale lui Ştefan Bănica, Mihăilescu-Brăila, pe care i-am i-am iubit şi care ar merita cu prisosinţă câte o o statuie în acest loc.
- Ştiu fraţilor, le-am şoptit eu, ar trebui să mă leg cu lanţuri de soclul statuii ăsteia, şi în felul ăsta să pot obţine pentru voi o amărâtă de statuie ca să aveţi şi voi satisfacţia că nu v-aţi irosit viaţa în zadar, că lumea nu va uitat încă, dar după cum vedeţi acum turcul plăteşte şi românul se ploconeşte!

După ultimul pahar de la ultima sticlă pe care am băut-o, nu s-a mai întâmplat nimic. M-am dus acasă şi m-am culcat, gândindu-mă că pe sărăcia asta, ar fi greu să cumpăr lanţuri, dracu ştie cât or costa şi totul ar fi în zadar. Cu statuie sau fară statuie tot săraci....murim..

(Apărut în Almanahul Cervantes)