Florin Piersic

Un fenomen canicular: Florin Piersic.


(Cronică encomiastică)
Luni 24 Iunie ora 18: Erau 35 de grade la umbră şi eu mă îndreptam într-un modest Matiz, într-o stare de aprehensiune totală, cauzată de faptul că nu ştiam dacă voi găsi un loc de parcare, nefiind forţat să ajung în acest scop în comunele limitrofe… spre Teatrul Tineretului din cartierul cu acelaş nume, unde avea loc ultimul spectacol al stagiunii cu piesa scriitorului tunisian care trăieşte la Paris Eric Assoun, “Străin în noapte”, cum glăsuia reclama de pe internet, unde primisem o invitaţie din partea firmei “Bilete. Ro”. Înaintea şi în urma mea maşini elegante şi puternice: Toyota Corola şi Avensis, Renault Fluence (12.000 euro), Ford Mondeo şi Fiesta (13.000 de euro), Peugeot 306 (15.000 de euro), Chevrolet Orlando (17.000 de euro) Nisan Micra (11.000 de euro), Fiat Bravo (14.000 de euro), Dacia Duster (11. 000 euro), Opel Astra Facelift ( 15.850 euro) şi Opel Ampera (47500 euro) etc care se îndreptau spre aceeaşi ţintă. Din asfalt ieşeau aburi. Pomii, blocurile, chiar clădirea teatrului radiau ca nişte sobe. O clipă am stat la îndoială dacă nu cumva fac un act sinucigaş dacă intru în sală…
O cunoşteam. Jucasem cu luni în urmă în piesa Stăpânul Ciolanului, (o piesă despre corupţia actuală, cu doar un sfert din capacitatea săliii, peste 800 de locuri, care, acum, pe măsură ce timpul trecea, se umplea până la refuz cu studenţi şi studente, elevi şi eleve (deşi biletul costa 70 de lei), mame cu copii mici în braţe, bunici aduse de fi şi nepoţi iubitori, funcţionari
de la mai toate primăriile de sector, actriţe (Anca Pandrea, Magda Catone, Lamia Beligan), actori incognito, ziarişti ai puzderiei de jegoase foiţe de scandal, medici curanţi ai protagonistului, comercianţi şi investitori autohtoni sau străini (Pericle Gheorghiaş, vecinul meu de scaun, care după ce a cumpărat Fabrica de pâine Dâmboviţa, a demolat-o pentru alte scopuri),
top modele cât mai dezbrăcate (dar cu chiloţii necesari), unii din recenţii premianţi ai prestigioaselor premii ai Teatrului de Comedie, care absentaseră la distribuirea lor, zeci de cameramani de la mai toate canalele de televiziune, chiar şi eclesiastice, miniştrii mai mărunţei, actuali, foşti şi viitori, angrosişti cu aspect prosper şi funcţionari cu aspect de milogi, văduve neconsolate ale unor decedaţi celebri, cupluri matusalemice care doreau să-şi revigoreze relaţia, cocalari în căutare de noi aventuri, tinere dormice să-şi afişeze busturile şi posterioarele, personae uzate fizic dar cu visul tinereţii în priviri, care-l ştiau pe Florin de pe vremea lui Peer Gynt, coafeze, manichiuriste în căutare de clienţi statornici, posesori de pensii nesimţite, capabili să plătească 70 de lei pentru un bilet la 5 persoane, generali în civil, cărora li s-a mărit pensia, funcţionari de la bănci, care, fiind sărbătoarea Rusaliilor aveau zi liberă, dealeri de maşini second hand, paralitici în cărucioare, lume pestriţă, evantaie chinezeşti, lornioane şi ocheane, ochelari cu lentile progresive, telefoane mobile (Samsung Galaxi: 2543 lei), Chanel, Lancome, Givenchi, Guci, Yves Saint Laurent, Guerlain, Dior, Bulgari, Nina Rici, Paco Rabane, Prada, Versace, la discreţie, aer condiţionat abia adiind…Câteva clipe m-am gândit că dacă, cumva, se merge în ritmul ăsta şi se tot intră, vom fi nevoiţi să stăm doi pe un scaun… O bătrână octogenară căreia i s-a făcut rău, intrebată de ce a venit, a răspuns că de teamă că n-o să-l mai vadă în toamnă. - Crezi că n-o să-l mai apuci?
- Nu, el poate nu mai apucă să joace în toamnă
La ora 20.10 când peste toată sala, care mugea de bunăstare, bătea un vânt de nerăbdare, a apărut din culise protagonistul închinându-se, mirat de cât puhoi de lume e în sală…
(Avea dreptate să se închine: care actor n-ar fi făcut la fel.)
Apariţia protagonistului într-o splendidă haină albă, vestă, pantalon, cravată a electrizat pur şi simplu sala care l-a aplaudat frenetic, iar el trecând, modest, de la mirare la bucuria de a vedea atâţia prieteni şi-a început arta seducţiei publicului, iubindu-i… A salutat prezenţa în sală a actriţelor Magda Catone, Lamia Beligan şi Anca Pandrea pe care le iubeşte şi le transmite câte un sărut fierbinte şi colegial, mărturisind, că este, în acelaşi timp, profund indurerat de plecarea dintre cei vii a colegilor Irina Petrescu şi Şerban Ionescu, doi excelenţi şi unici artişti, în cinstea căroara va juca spectacolul din seara respectivă… După care a început să povestească avatarurile realizării acestui spectacol, care nu s-a numit aşa, ci “Les Montagnes Russes”, piesă pe care maestrul Beligan o văzuse la Paris la Teatrul lui Robert Houssein cu Alain Delon în rolul principal şi care i-a spus că numai el poate juca rolul respective, afirmaţie cu care el, Fl. Piersic, a fost de acord …dar mai ales despre lucrul cu maestrul Beligan şi partenera sa de atunci fermecătoarea Emilia Popescu, pe care a iubit-o şi o mai iubeşte încă, evident platonic şi collegial pentru minunatele ei calităţi şi regretă au trebuit să se despartă din cauză că aveau programe care se suprapuneau…A vorbit despre emoţia putenică pa care a simţit-o la premieră când a aflat că autorul este în sală…acest “titanic autor” care a scris sumedenie de superbe piese, ca şi asta pe care o va juca, care s-au bucurat de immense succese peste tot…şi a făcut un pas spre culise…pas înşelător deoarece s-a întors lent şi a rugat publicul să închidă telefoanele mobile pentru că n-ar mai vrea să mai păţească ce I s-a întâmplat odată când la un spectacol, cu mulţi invitaţi celebrii în faţa cărora ar fi vrut să facă prin jocul său, o bună impresie, când ajunsese la cel mai dramatic moment al piesei, atunci a sunat un mobil al unui spectator din rândul întâi. A simţit că nu poate merge mai departe şi a făcut o pauză sperând că spectatorul va închide rapid telefonul. Dar ţi-ai găsit! Spectatorul fermecat de jocul său aştepta ca el să meargă mai departe. Dar el nu mai putea să meargă mai departe. Şi telefonul suna, suna în disperare. Atunci, într-um moment de mare răscolire sufletească s-a dus la rampă şi i s-a adresat nefericitului spectator: “Răspunde odată,că eu nu mai pot să joc mai departe”. Dar spectatorul electrizat de turnura pe care o luase situaţia tăcea. Şi telefonul suna în continuare în neştire. Publicul neştiind ce se petrece era în extaz.
- Dă-mi mie telefonul să răspund eu, i s-a adresat el spectatorului…
Şi a povestit şi ce a vorbit cu cel care suna pe telefonul mobil…care nerecunoscînd vocea prietenului său la intrebat cine este - Florin Piersic, i-a răspuns: Florin Piersic!
- Bine, aşa te cheamă, dar cine mă-ta eşti, l-a întrebat necunoscutul de la celălalt capăt al firului invizibil…răspuns urmat de o cascadă de râsete . Şi când credeam că va ocupa cu povestirile lui tot spaţiul de timp în care trebuia să se desfăşoare acţiunea piesei, totuşi Florin s-a oprit. Era deja ora 20. 30!
A fost un moment unic. A fost o clipă, când m-am gândit că va renunţa la a mai juca piesa şi se va lăsa pradă amintirilor şi povestirilor…
Piesa ca piesa! O simplă melodramă în care el dezvoltă cu măiestrie capacitatea sa de seducţie asupra unei tinere invitate cu care vrea, printre povestiri şi alte vicleşuguri s-o facă să-i ceze şi care până la urmă se temină cu strigătul fericit al tinerei femei: “Tatăăăăă!!!”
Au urmat năvala de aplauze al publicului ridicat în picioare pe care el cu greu le-a potolit cu alt rând de povestiri şi alt rand de declaraţii de iubire adresate publicului urmate de alt moment unic: N-a mai avut forţă să mai povestească şi să facă alte declaraţii de iubire, deşi era vizibil că ar mai vrea…şi îmbrăţişând-o pe tânara şi excelenta actriţă, partenera care i-a suportat toate asalturile, dar si celebritatea - Medeea Marinescu- Florin s-a indreptat agale spre culise, dovedind publicului că este încă în vigoare…
Era ora 22. 30.Vorbise, fără pauză de la ora 20.10.
O performanţă!
Şi totuşi sub posibilităţile sale. Se povesteşte că altădată a vorbit patru ore cât dura drumul de la Constanţa la Bucureşti, povestindu-i colegului Eusebiu Ştefănescu isprăvile sale sentimentale Un campion al performanţei!
Un idol fermecător încă în viaţă!
P.S: Ar fi nedrept să termin cronica fără a adăuga ceva de lupta continuă a Medeei Marinescu de a face faţă cu profesionalism simpatiei publicului faţă de “monstrul sacru” de lângă ea.

N.A: Am scris în volumele mele de amintiri (“Acele lucruru aiuritoare ce se petrec în spatele scenei” şi “Culise 1990-2000”) pagini intregi despre eroul acestei seri, marele actor Florin Piersic, pe care după ce le-a citit, a obiectat că nu-s prea favorabile. Cred că actualele rânduri îl vor mulţumi.



(apărut în Viata medicală nr. 28)