candid Stoica

candid Stoica

sâmbătă, 22 martie 2014

Întâlnire neașteptată

Mă duceam cu mașina spre noul sediu al poliției din Pipera. La un moment dat în fața mea rula pe un scuter, sau motoretă cineva care semăna cu Titică Rucăreanu, deși avea pe cap casca respectivă pe care o poartă motocicliștii și nu I se vedea mustața. L-am clacsonat, l-am depășit și am tras pe dreapta. La fel a făcut și el. Am ieșit din mașină și m-am dus spre el. După ce și-a scos casca mi-am dat seama că nu greșisem. Era chiar Rucăreanu. Avea pantaloni de piele și bluzon așișderea, iar în mâini mănuși galbene, ca motocicliștii adevărați. L-am felicitat pentru achiziția scuterului.
- Nunu ee al memeu. E a lui Gigigi Didinică. La câțtigagat la o totombobolă. Dada nunu memerge cu el, didi mai multe momo cauze. Aare vertiti amețeli și nunu mai aaude bibine. Mi l-a dadat mie cacadou…aacucu mămă duduc în vizită la un pri pri amic, mi-a spus zâmbitor Titică, ca și cum ar fi fost într-un salon sau în holul unui teatru. Scu scuze, nunu popot sta mamai mumult. Susunt cu tataxiul.
- Ești cu scuterul nu cu taxiul l-am corectat eu.
- Susunt șiși cucu tataxiul. Uite-l colo. Tataxiul ăăla cacare s-a oopririt mamai încolo e cu mimine.
- Cum e cu tine dacă tu ești cu scuterul. Taxiul trebuie să fie cu altcineva.
– Taxiul e cucu mimine. L-am cocomamandat pepentru că nunu știu uunde e strada pri pri amicului lala care mămă duduc. Tataximetristul însă știe.
- Atunci de ce ai mai luat scuterul.
- Ca săsă am cuu ce să mămă into into revin aacasă.
- Cu taxiul ca acum.
– Acucum a venit, dar știu eu dadacă la noapte o săsă vină? M-am aasisigugurat că pot pleca când dodo rere vreau. Nunu îmi place săsă dedepind dede cicineva.
Un clacson lung și strident ne-a interupt conversația
- Scuscuze, trebuie să plec. Aapaparatul taxează.
A încălecat lent, fără să se grăbească și a dispărut într-un nor de fum.


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu