Dare de seamă

Dare de seamă de la un cenaclu de dramaturgie

N-avem din păcate multe lucruri. N-avem autostrăzi, n-avem profilaxie în spitale, n-avem o lege a sănătății acceptată de toată lumea, nici o lege atractivă a sponsorizării, dar avem cenacluri. Sunt la modă. De tracologie, de dacologie, de farmacie, de poezie, de brâncușiologie, de bucătărie, de gastronomie, de fotografie, de urologie, de coregrafie, de stomatologie, de teatrologie și de...dramaturgie. Sunt multe: ”câtă frunză și iarbă”, cum zice poetul. Toată țara e împânzită cu ele, pentru că, deși ”românul s-a născut poet, scriind vesuri la closet, văzând că banii din altă parte curg, a zis: Stați, fraților, că mă fac dramaturg”, cum s-a exprimat un poet popular, într-un catren antologic. Dar dincolo de toate considerațiile, atât serioase cât si ironice, cenaclurile de dramaturgie sunt - sau ar trebui să fie – laboratoarele de creaţie ale teatrelor noastre. Din ele și-ar suge seva. Ca atare, secretarii literari și directorii de teatru ar trebui să le viziteze în permanență. Asta în mod normal. Dar, probabil, că cei pomeniți sug din altă parte. Ca atare, în urma acestei situații, de curând, la Centrul de cultură al sectorului doi, din strada Calderon, condus cu pricepere și entuziasm de d-na Elena Scurtu, în cadrul cenaclului de dramaturgie „Dragon 2” (adică dramaturgi refuzați), înființat de un grup de oameni de teatru format din subsemnatul actor și dramaturg Candid Stoica, scriitorul C. Turturică și de ziaristul Denis Dinulescu, precum și de dramaturgul Dinu Grigorescu, a avut loc lectura piesei, „Cel mai bine-i în avion” de C. Turturică, având subtitlul: ”Comedie cu evrei și români stresați”. Lucrarea are drept subiect frământările și chinurile unei familii de evrei comuniști, înaintea plecării definitive din România, spre Ţara Sfântă. În rândurile ce urmează refac filmul celor două ore, cât a durat citirea piesei, vrând să scot din anonimat un fapt artistic, cum e cel al citirii unei piese de teatru în premieră mondială, în cadrul unui cenaclu. Personal, sunt convins că ea ar putea fi considerată o capodoperă. Sigur, acum e nemediatizată, aproape anonimă, dar asta nu înseamnă că nu a fost un eveniment. Citită cu emoția primei lecturi, dar și cu aplomb, de actorii Candid Stoica, Sergiu Ionescu, Florentina Tănase, Izabela Drăghici, Denis Dinulescu și prof. Ion Maftei, atât interpreţii, cât şi cei care au participat la lectură, vor înscrie momentul în memoria nescrisă a întâmplărilor neîntâmplătoare. De aceea, asemeni lui Miron Costin, m-am înhămat la sarcina dificilă de a consemna evenimentul în hrisovul timpului, chiar dacă se cunoaște, din istorie, că respectivul cronicar a fost descăpățânat…Prin urmare, notez că în asistență au fost prezenți dramaturgii Dinu Grigorescu, Puși Dinulescu, scriitorul Emil Lungeanu, teleastul Eugen Dumitru și, bineînțeles, autorul. Cu toţii au ascultat cu interes lectura incitantei și deloc convenționalei lucrări dramatice. Asistența a fost plăcut surprinsă de lectura inteligentă, a regizorul Tv Sergiu Ionescu, în postura inedită de actor, pe care, din păcate, nu o mai profesase de mult, ca și de prestația cinicului ziarist și dramaturg Denis Dinulescu, autor al pieselor ”O zi din viața lui N. Ceaușescu” (jucată la Teatrul Mic ) și ”6 din 49” (citită în deschiderea actualului cenaclu). Acesta, în lipsa unui interpret, a citit cu excelentă dicție rolul respectiv, dovedind un talent deosebit de actor, pe lângă cele pe care le are la degetul mic, adică de ziarist, dramaturg și… cârciumar. Numai că, lectura prelungindu-se, a pus la grea încercare răbdarea atât a interpreților cât, mai ales, a celor din asistență... Unii dintre ei fiind veniți acolo în speranța că la sfârșit li se vor oferi, cum se obișnuiește în genere, plăcinte, fursecuri, un pahar de vin sau măcar de Coca-cola, o pungă de plastic, un pix. Fapt care însă nu s-a întâmplat, deoarece autorului, cam strâns la pungă, i se terminase pensia pe luna în curs și noua pensie încă nu-i fusese adusă de postaș… Dar nici invitaţii nu şi-au ţinut gura. De pildă, cinicul ziarist, nu s-a dezmințit și - la final - a mărturisit confidențial unor apropiați că deși a participat cu plăcere, totul a fost de fapt un… rahat! Despre d-na Florentina Tănase, prezentă până de curând pe unele imense panori publicitare ale unei bănci, nu pot spune că doar a citit, fiindcă dânsa chiar a interpretat, cu un farmec special și o intuițe iesită din comun partitura din piesă care-i revenea, ceea ce o recomandă să atace cu mai mult curaj și alte roluri din dramaturgia națională și universală. Asta, în cazul în care regizorii vor vedea în ea ce este vizibil și de aproape și de pe panouri: o excelentă actriță modestă. Semnatarul acestor rânduri, dramaturg și el (autorul volumului ”6 piese în căutarea unui teatru”), dar încă nejucat, dominat de ambiție și cu experiența pe care o posedă în îndelungata-i carieră de artist comico-lirico-dramatic, m-am străduit să fiu la înălțimea rolului fabulos al evreului Herșovici - de fapt marea realizare a autorului - și, de multe ori, cu modestie, recunosc că am reușit.În lipsa unui actor adecvat, prof. Ion Maftei prezent în distribuție ca o soluție de avarie, ne-a arătat o mostră de amatorism cu toate calităție și defectele unei asemenea aventuri. Cireașa de pe tort însă a fost oferită de tânăra actriță Izabela Drăghici, care a citit rolul tinerei eroinei din piesă cu un talent și cu o dezinvoltură cu totul și cu totul specială, relevând – pe lângă o prezență femenină de excepție - un mare talent artistic. Cel mai atent, mai „în problemă”, dintre toți cei prezenți, a fost d-l Dinu Grigorescu, un fin recenzent al literaturii dramatice contemporane, autor al volumului ”Rezervația dramaturgilor”, recent apărut și al piesei ”Ciripit de Păsărele”jucată cu mulți ani în urmă de Teatrul de Comedie. Dar, mai cu seamă, a câtorva volume cu piese de teatru, care așteaptă de mult să fie reprezentate pe scenele bucureștene și din țară. Dl. Grigorescu, prezent, de altfel, la mai toate manifestările de acest gen, venind puțin mai târziu și neajungându-i lectura actorilor, a citit de unul singur textul, desigur în gând. La sfârșit, după ce și-a exprimat regretul că secretarii literari şi directorii de teatru sunt absenți de la o asemenea manifestare, l-a felicitat pe autor pentru interesanta temă a piesei, aproape unică în literatura română dramatică actuală. D-l Puși Dinulescu - membru fondator al Cenaclului, autorul celebrului panseu, ”Un bou s-a îndrăgostit de Luminița, boul sunt eu”, precum și a 20 de volume de beletristică, dintre care se distinge corosivul și scandalosul eseu, „Gașca și Diavolul” - un atac violent împotriva președintelui Uniunii Scritorilor, d-lui Nic. Manolescu - a apreciat că, tema de bază a piesei e neașteptat de bună, dar i-ar mai trebui adăugată o a doua, care nu este, În același timp, a transmis ideia că lecturile cenaclului ar trebui, bineînțeles continuate, dar într-un stil mai alert, mai vivace, îmbinând lectura cu mișcarea și vorba cu fapta, esențialmente în atragerea publicului .D-l Emil Lugeanu, autor a peste 50 de volume, dintre care se distinge eseul exploziv despre Shakespeare și poemul întitulat ”Odiseia literară a lui Florentin Popescu”, pe care l-a scris de bună voie și nesilit de nimeni, fiind foarte obosit după o zi extenuantă de muncă, la clubul Boema 133 nu s-a pronunțat asupra lecturii, dar a promis că va transmite considerațiile sale personal autorului, ceea ce, până la data când scriu rândurile de față, nu s-a întâmplat La fel și ceilalți spectatori au apreciat, e drept, tacit, calităție incontestabile ale textului, promițând că vor veni negreșit la ședința următoare a cenaclului însoțiți de prieteni, vecini și rude apropiate. La plecare, au ţinut să precizeze, de data asta destul de sonor, că nu e bine, nu e sănătos, e chiar păgubos și antinațional, e chiar ”nașpa”, să-ți renegi credința pe care ai moștenit-o de la părinți, pentru o situație socială privilegiată, ca eroii piesei, pentru că, până la urmă, ajungi pe mâna dramaturgilor care te freacă și te încondeiază cum vor mușchii lor. Autorul, devenit cunoscut după romanele sale ”Nu eşti obligat să mori tâmpit” și ”Scula Securității”, în care își mărturisește activitatea de infomator al sinistrei instituții, dar, mai ales, după reprezentarea piesei sale ”Comedie roșie” la Teatrul Național din București, dar și datorită faptului că este tatăl incisivului ziarist de la ”România liberă”, Dan Turturică, este unul din principalii consumatori de cafea, în cadrul unui grup, aparținând vârstei a treia, care își are sediul - în zilele de lucru - în restauranului „Boema 33”, din apropierea Pieței Romane. Autorul, deci, a observat cu tristețe absența prietenilor de la numitul restaurant, din rândurile cărora face parte celebrul general maior de aviație (actualmente pensionar), Kuki Borislavski, cunoscut, atât în calitate de cumnat al fostului prim-ministru al României, după așa zisa ”buluceală din decembrie 89”, (petre Roman) cât și după unele declarații ale unor martori oculari, care l-au acuzat că a condus, cu fervoare și abnegație, echipele de mineri spre sediile partidelor istorice în Iunie 90, acuzații pe care el le neagă cu vehemență. De asemenea, autorul a regretat enorm (de altfel altceva nu avea de făcut), absența marelui și neobositului editor, Florentin Popescu (pe care din varii motive nici nu l-a invitat). Deşi este făuritor a unor minunate reviste lunare, autor a nenumărate volume de beletristică, dar, mai cu seamă, eroul în viață al volumul amintit. Tot la capitolul regrete, autorul l-a amintit pe fostul ziarist eminent al paginii de agricultură a oficiosului partidului comunist, ”Scânteia”, Ștefan Dorgoșan, actualmente autor al seriosului roman ”Călaie” și al altor interesante volume de proză, cu care bate, de mai mult timp, la porțile Uniunii Scriitorilor, dar care declarându-se bolnav a fost scuzat apriori. C. Turturică, care, tot timpul lecturii, a fost extrem de atent, corectând câteodată pronunția interpreților, observând și el cu tristețe lipsa directorilor de teatru și a secretarilor literari. Deși era cuprins de o emoție puternică (ca și altădată D’Anunzzio care, octogenar fiind, şi asistând la premiera ultimei sale piese, s-a întrebat, ”Eu să fi scris porcăria asta?”), a reușit, totuși, să ducă până la capăt o scurtă luare de cuvânt, în care a mulțumit actorilor, dar mai ales participanților, care au rupt din timpul lor liber atât de prețios, ca să asculte modesta lui piesă. În încheiere, a mărturisit că lectura respectivă a fost pentru el benefică, descoperindu-i atât calitățile, cât, mai cu seamă, defectele. Şi că, deja se gândește ca, imediat ce ajunge acasă - dar mai ales după ce încasează pensia pe luna în curs - să facă profunde schimbări structurale…A plecat anonim, așa cum venise de altfel, spre mașina 137, manifestarea terminându-se, de fapt, cum spune românul, fără surle și tromboane, dar, cu speranța că umătoarele ședințe al cenaclului vor desfunda urechile directorilor de teatre.


Candid Stoica