Alegro ma non troppo sau…tropăind
prin clasici
(Ion Minulescu la Teatrul
Național)
” Bate
miezul nopții
E ora când amanți – alt dată
Sorbeau
cu amantele-mreună
Otrava binecuvântată”
(celei care
minte)
Care actor nu s-a emoționat spunând ”Romanța tinereții? Ce spectator n-a lăcrimat
ascultând-o recitată?
Autorul ”Romanțelor de mai târziu” și a romanului
autobiografic ”Corigent la limba română” a avut ambiția să scrie și teatru. 11
piese, poartă semnătura sa. Mai toate au fost jucate, mai toate au fost tipărite,
autorul fiind, într-o vreme ministrul
Educației și Școalelor, girând pentru
câteva luni chiar direcția Teatrului Național. Dar dacă
poezia sa de esență simbolistă a avut un
real succes, ”romanțele” sale fiind pe buzele tinerelor generații, nu de același
aprecieri s-a bucurat teatrul său care a enervat și contrariat multă lume cu
subiectele sale în care apăreau obsesiv atât amante cât și amanți,.
Piesa ”Amantul anonimm” a iscat un scandal în urma căruia chiar autorul a
cerut, nici mai mult nici mai puțin, scoaterea piesei de pe afiș, pentru că
atenta la…bunele moravuri!!! Se poate observa că la distanță de ani se repeta același scenariu ca în incidentul cu ”O Noapte furtunoasă” acuzată,
la rândul ei, de același viciu. Se mai poate afirma că dacă francezii au
inventat ”triunghiul conjugal”, românii, sincronici, au patentat ”patrulaterul
conjugal”. (caz real) Tony era căsătorit cu Migry. Migry însă îl iubea pe Val.
iar Tony pe Tanța!
După subiectele pieselor sale, mulți oameni în
epocă s-au întrebat dacă sub aspectul de
burghez cumsecade, nu cumva s-a ascuns în persoana lui I. Minulescu, un amant
feroce, un Don Juan priapic? Întrebare, desigur, retorică, pentru că mai toți
știau că de fapt lumea amantelor și a
amanților, a Don Juanilor, din piesele sale era doar o temă literar…teatrală.
Înfluențat cu bună știință de teatrul pirandelian, de teatrul francez de bulevard, dar mai ales de
teoria sincretismului literar elaborată de Eugen Lovinescu, tema predilectă pieselor sale este dualitatea, ficțiune,
realitate ilustrată prin celebrul triunghi conjugal: soția, soțul, amantul
soției, amanta soțului și eventual amantul amantei soțului. În mai toate exista
o actriță volitivă, plină de farmec și
temperament pe care o juca Marioara Voiculescu, un soț înșelat interpretat în
permanență de marele actor I. Sârbu, un milionar, un îmbogățit peste noapte și
un dramaturg sărac jucat de tinerii de atunci N. Bălțățeanu și A. Pop Marțian.
Alegro ma
non troppo nu face excepție. Subiectul, deși insolit pentru dramaturgia românească
din vremea respectivă, pare tras la xerox în mai toate piesele sale: un
milionar are ambiția să scrie o piesă de teatru împreună cu un dramaturg,
susținând, sus și tare, că neapărat e necesar, chiar veridic, ca în finalul
piesei la care lucrează amândoi, după ce cei doi amanți sunt surprinși de soțul
înșelat, să fie uciși (împușcați) chiar de el, soluție pe care dramaturgul nu o
agreiază defel…
Milionarul întreprinde în problema respectivă chiar
un fel de interviu cu apropiații lui: soția, servitoarea, alt prieten și mai toți refuză soluția extremă, care se
dovedește imediat că realitatea o neagă.
Dramaturgul din piesă profesionist se opune
soluției extreme propuse de milionar, nu din motive etice sau morale, ci pentru
că el și soția milionarului… se iubesc. Pam-pam!
Spectacolul tânărului regizor, care nu mai e
demult tânăr, e cuminte, calm
desfășurând linear parametrii descriși de autor, fără inovații
regizorale insolite și are o distribuție cât de cât potrivită. Regizorul și
echipa cu care a lucrat și-a propus ca spectatorul de azi să asculte în liniște
cu zâmbetul pe buze o istorioară care cu anii în urmă a scandalizat publicul și
cronicarii pudibonzi. Și Marius Rizea (milionarul) și Gavril Pătru
(dramaturgul), excelenți în alte spectacole, chiar și Eugen Cristea (proaspăt
pensionat) sunt tipologic personajele respective din piesă și n-ar trebui să
facă mai nimic, dar parcă le lipsește ceva, un clenci, o nebunie, un plus de
participare, care să emoționeze. Sunt prea liniștiți și le ghicești și gesturile
și replicile. L-aș ruga pe Marius Rizea să își aducă aminte de derapajele de
infatuare ale latifundiarului din Pipera care în ciuda agramatismului ajunsese
șeful comisiei juridice din parlament. De la Eugen Cristea cu experiența pe
care acumulat-o jucând alături de marii monștri sacri ai naționalului ași fi
așteptat la mai mult. Se revanșează însă cu un farmec inedit, cu o voce clară,
cu o distincție scenică remarcabilă și cu o siluetă de invidiat Costina
Ciuciulică în ciuda numelui imposibil
cel poartă, demn mai curând de o subretă la un teatru comic de cât de o actriță
la primul teatru al țării. Ea, jucând, drama
personajului îndrăgostită sincer,
de un alt bărbat decât soțul ei legitim, cu vigoare și profunzime,
dovedește calități de mare artistă cu care se va impune în mod sigur în prim
planul tinerei generații de actori. Asta dacă va vrea și Grivei!!! Grivei fiind
personificarea mai multor ”personaje”, reprezentând atât regizorii cât și
directorii manageri. La
fel o surpriză plăcută într-un rol mai mic realizează Victoria Dicu. De fapt o
mică bijuterie de intenții puse cap la cap. Este și o izbândă a regizorului
care a reușit să compună împreună cu Victoria Dicu din mici amănunte un rol de plan doi dar care iese puternic în evidență.
Dovada se observă după simpatia cu care actrița a fost aplaudată la scenă
deschisă. Alyn Cadir în rolul destul de ingrat al amantei milionarului și-a
etalat costumul și a debitat corect cele ce avea de spus ca să înțelegem mai
bine trama piesei, jucând corect o tânără frivolă, atrasă de mirajul bărbatului
milionar, iar Costică Lupșa având un dublu
rol s-a achitat conștiincios de amândouă. Este și regizorul tehnic al
spectacolului este și Jandarmul care în
final îl arestează pe ucigașul altor doi
amanți surprinși, cărora li s-a aplicat pedeapsa extremă, preconizată de
milionarul improvizat în dramaturg, când a fost la obiect și în uniformă. Una peste
alta, Răzvan Popa prin intuiția cu care și-a conceput distribuția și prin multe
momente ale spectacolului realizate cu bun gust și fantezie, cred că a trecut
cu brio hopul debutului în arta regizorală sau dacă deja a debutat are cale
liberă spre alte texte interesante. Dece nu un nou Minulescu?
Florentina Popescu Fărcășanu și Maxim Corciovă au
realizat un decor de fațadă utilitar preîntâmpinând
ca actorii nu cumva să se ciocnească de mobile sau de pereți Împreună cu
publicul am ascultat cu interes o piesă despre moravurile ale unei lumi de
altădată, despre care astăzi se vorbește cu zâmbetul pe buze, și despre teorii
teatrale pe care realitatea întotdeuna le depășește și care, în ultimă
instanță, se potrivesc foarte bine ca două picături de apă, lumii actuale. În
altă ordine de idei, teoriile din piesă despre conflict dezacord, opoziție de
idei, dispută, luptă între două sau mai multe personaje, sau catharsis, dintr-o
operă literară, reprezentând diverse sentimente, opinii, rațiuni, ar fi bine să
le asculte și d-na Rodica Popescu – Bitănescu, autoarea piesei ”Cinci femei de
tranziție” jucată cu succes de Teatrul Național. Felicitări Teatrului Național care a readus în
atenția publicului pe autorul versurilor
care au făcut epocă și au fost recitate de generații întregi de bărbați,
adolescenți îndrăgostiți înșelați sau neînșelați și pe un dramaturg interesant, prin ideație, aproape uitat, de generațiile comuniste cărora cuvântul amant le
producea panică și fibrilații,
”Eu știu că ai să mă-nșeli chiar mâine
Dar pentru că azi mi te dai toată
Am
să te iert, e vechi păcatul
și nu ești prima vinovată
1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu