Fraterniteatru

                                       Teatrul Dramaturgilor

                                                                                                                                                                                   Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, de curând, cu 35 de voturi "pentru”, opt voturi "împotrivă” şi nicio abţinere, organigrama Teatrului Dramaturgilor Români, care cuprinde 25 de posturi, dintre care trei de conducere"  (Ziarele)                                                                                            Am putea  scrie că minunea s-a întâmplat.  Un deziderat mai vechi al oamenilor de teatru s-a realizat. Dramaturgii pot sta acasă la ei și creia liniștiți pentru că un organism nou creiat de stat va aduce publicului larg rodul muncii lor, adică, cu alte cuvinte li se vor juca  piesele scrise de ei.    Pe scena acestui teatru!                                                           Cum scriam minunea a avut loc.                                                                                         Deși există ideia că o minune nu se poate petrece de mai multe ori, se mai întâmplase o dată.       De mult de tot, în urmă cu 70 de ani, cu noile teatre înființate de regimul communist după evenimentele din 23 August 1945, 15 la număr în țară și 10 în București care  aveau stipulat în regulamentul de funcționare  datoria expresă de a juca dramaturgia originală.                                                                                                         Tânăra dramaturgie originală.                                                                                             Bineînțeles o anumită dramatugie.  Cea izvorâtă din docucumentele partidului conducător, unic.  Și au jucat-o cu vârf și îndesat. Atât de mult au jucat-o că până la urmă au compromise-o, publicului acrindui-se de ea: Pentru fericirea poporului, Marele fluviu își adună apele, Minerii, Vadul Nou, Cumpăna, Poarta, Citadela Sfărâmată. Secunda 58, Simple coincidențe, Fluturele pe lampă, (citez la întâmplare) doar câteva din “capodoperele” acelor vremuri, care au încercat să pervertească mintea copiilor de scoală.  Bineînțeles a urmat un alt val de dramaturgi care au încercat  unii dintre ei  reușind să dea o altă față dramaturgiei originale, mai aproape de nevoile intelectuale ale maselor de spectatori și în care vestitele șopârle erau la loc de cinste, aplaudate cu o veselie de nedescris, unele piese atacând  pieptiș  poncife al timpului.                                                                        Teodor Mazilu, I. Băieșu, Alex Mirodan, Ecaterina Oproiu, Radu. F. Alexandru, Tudor Popescu  sunt câțiva dramaturgi (citez la întâmplare) care, luptându-se din răsputeri cu comisiile de vizionare, au încercat să dea o altă față, mai umană textelor scrise de ei.       (Unul dintre texte, Concurs de frumusețe de la Teatrul de Comedie a fost considerat un atac împotriva șefului statului).                                                                                          După evenimentele din Decembrie 89 ministrul culturii, Andrei Pleșu, aprobă înființarea unnui nou teatru, intitulat  Thetrum Mundi cu indicația expresă de a juca dramaturgia original contemporană, ceace a rămas stipulat și urmașului de astăzi, Teatrul Metropolis, care însă preferă să joce dramaturgie interbelică sau piesuțe anemice luate de pretutindeni, dar mai ales promovarea vizuală a noului său director. Dar noua generație de regizori și mai ales noii directori de teatre proveniți în majoritate din foștii secretari de partid (Arșinel, Mihăiță  și alții, se știu ei)) și-au făcut un stindard de a refuza sistematic dramaturgia originală alungând-o pur și simplu de pe scele teatrelor, deși încă mai funcționa obligativitatea de a juca dramaturgie originală lăsând dramaturgii actuali fără produsul muncii lor.

  Revenind la tema noul înființat teatru al dramaturgilor. Dar deabia  a apărut  comunicatul oficial de constituire al noului  teatru că au și apărut contestările:    - Am sunat azi un dramaturg român. Mi-a spus ca sunt piese care se joacă si altele care nu se joacă. Nu are niciun sens să inventam un teatru pentru autori care nu sunt jucați. O să facem o institutie moarta din start, a declarat Nicușor Dan, consilier general USB.                                                                                          Deasemenea Revista Observatorul cultural se face și ea ecoul acestor contestări în care câțiva cronicari  care se ocupă în mod constant de fenomenul teatral cred că nu e bine, nu e nimerit, e o greșală să se înființeze un asemenea teatru cu un asemenea profil deziderat:                    - În primul rînd, „ghetoizarea“ dramaturgiei locale – impresia soluționării problemelor, reale ori imaginare, ale dramaturgiei din România prin relegarea obligativității montării ei într-un anume teatru – poate, probabil, satisface niște frustrări ale unor scriitori nemontați (au fost astfel de discuții despre impunerea obligatorie a unor cote de dramaturgie românească în teatrele publice; credeam că vremea lor a trecut), (Iulia Popovici)                                                                                 Există o glumă care se petrece în Iad. După orele de muncă dracii se odihnesc   plângându-se de extenuanta munca  ce o prestează : fiecare țară are cazanul ei în care sunt fierți păcătoșii care încearcă din răsputeri să iasă la suprafață. Slujba dracilor constă în ai împiedica să iasă din cazan, lovindu-i cu un ciocan. Slujbă extenuantă. Numai dracul de la cazanul cu români nu se plânge:                                                                   - La mine e o liniște deplină pentru că cum încearcă unul dintre păcătoși să scoată capul ceilalți, de la fund îl trag de picioare.

Spectacolul propus spre deschidere se numește  “Confidential. Scene argheziene”, este realizat pe baza unor schite dramatice mai putin cunoscute ale lui Tudor Arghezi, in regia lui Dan Tudor, și este un compozit alcătuit de Dan Tudor, unul din cei mai prolifici regizori actuali,  care a avut loc in Sala Noua a Teatrului de Comedie (strada Sfânta Vineri, nr. 11) și s-a vrut un fel de omagiu adus marelui poet care însă a scris doar tangential teatru,  fiind de fapt  o cooproductie a Teatrului Dramaturgilor Romani, a Muzeului National al Literaturii Romane, in parteneriat cu Teatrul de Comedie.           Din distributie fac parte: Marius Bodochi, Eugen Cristea, Tudorel Filimon, Cristina Deleanu, Afrodita Androne, Luana Lute. Scenografia fiind semnată de Corina Grămoşteanu, muzica de Vlaicu Golcea şi coregrafia de Florin Fieroiu.

 Acum câteva cuvinte despre spectacolul propriu zis interpretat admirabil de câțiva excelenți actori , (unii vajnici pensionari), unii încă în stare de funcționare și  de două tinere promițătoare, toți obligați prin natura profesiunii lor, să dea coerență și un cât de cât adevăr scenic în lipsa celui mai mic indiciu că pe scenă s-ar afla un cât de cât  conflict dramatic coherent în ciuda unei vânjoleli permanente, care vrea să dea impresia că se întâmplă ceva dramatic. Intradevăr se deschid și se închid excelent de zeci de ori două uși, actorii intrând și ieșind pe ele cu brio, dovedind o îndemânare deosebită,  cațărându-se undeva la o deschizătură care vrea să dea impresia că e o fereastră, vorbind încontinuu, schimbându-și permanent înfățișarea, cu perucă sau fără, monologând permanent, subiecte numai de ei înțelese, stropșindu-se la spectator, că așa e modern, așa s-a văzut în spectacolele lui Andrei Șerban, ciocnindu-se unii de alți, chiar târându-se spasmodic pe jos, un impesionanant moment se realizează prin pipăirea unei servitoare răstignită la un perete, creind cu success, demn de cauză mai bună, un absurd al absurdului, totul asamblat într-un mecanism îndelung studiat și pus la punct de coregraful Fl. Fieroiu, în care nimic nu e întâmplător sau rodul unei improvizații pasagere, dar în final desamăgirea fiind totală.                                 Arghezi în lunga lui viață a  avut de înfruntat două regimuri vitrege, ostile care au încercat, fără success să-l reducă la tăcere. (pentru pamfletul „Baroane”a  făcut chiar puşcărie!), care puteau oferi un excelent material dramatic.                                              El este autorul unor replici celebre intrate de mult în folklor. Ne-am fi așteptat să auzim sau  să vedem intepretată celebra replica adresată lui Zaharia Stancu care îi ofera gentil oțigarăKent:                                                                                                                                  - Adică una zicem și alta fumăm!                                                                                 Sau doleanța pe care o face lui Gheorghiu Dej:                                                                   - Domnu’ Dej, bună ziua, aici Arghezi!...Ce mai faceţi?...eu aş avea poftă de ceva cegă, nu am mai mâncat de multă vreme!”.                                                                     Sau cum și-a scăpat fiul de la închisoare cu ajutorul lui Ana Pauker  pe care o cunostea:                                                                                                                             - Am vorbit cu Ana Pauker,  pe care o ştiu de când era împachetatoare la Facla”. Tovarăşa Ana împacheta ediţiile ziarului lui N.D. Cocea, unde colaboram cu mulţi ani în urmă.                                                                                                                          Sau scena celebră de la un spectacol de teatru în care Miron  Radu Paraschivescu în calitate de spectator, în pragul unei crize de alienație mintală a strigat furios peste capul spectatorilor:                                                                                                                       - Să iasă din sală nenorocitul de Arghezi!                                                                         Dorință care iritând la maximum  un spectator l-a făcut să strige:                                    - Care ești Arghezi ieși dracului din sală!                                                                           Sau dacă autorii s-ar fi  ocupat de celebra campanie dusă împotriva sa de Sorin Toma prin publicarea în ziarul Scânteia a articolului: Tudor Arghezi sau Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”, am fi avut parte de un portret întradevăr dramatic al marelui poet ostracizat care a fost obligat poate ca nimeni altul, să reziste presiunilor morale ale conteporaneități istorice. Dar ce vedem, și  auzim debitat excelent de actori profesioniști, ilustrează perfect ideia  inutilității demersului efectuat, precum și teza că nu e nevoie de un teatru cu un asemenea repertoriu desprins de realitatea de azi a României, purgat de orice aluzie la vremurile pe care le trăim și la oamenii care locuiesc în acest teritoriu numit România. Este un exemplu tipic de teatru numit altădată de Mihail Sebastian Teatru cu punțile tăiate!                                                   Prin ce opțiune stranie s-a ajuns la această situație este de neînțeles și oare cine se face vinovat de un asemenea eșec al unei ințiative catalogată de mulți,  excelentă și la care eu ader necondiționat.