candid Stoica

candid Stoica

marți, 20 iunie 2017



Eveniment teatraL :Capriciile destinului
Regizorul Lucian Giurchescu, creatorul atâtor excelente spectacole pe scenele teatrelor din România și din lumea întreagă, a revinit în atenția publicului românesc la vârsta venerabilă pe care o are, nu cu un spectacol de teatru, ci cu o incitantă  carte biografică, de fapt  un dialog spiritual de peste 400 de pagini cu excelentul istoric de teatru Vera Molea, căruia i se confesează cu subiecte ce vor interesa în mod sigur nu numai oamenii de teatru dar și publicul larg de spectatori.                                                                               La lansarea cărții, intitulată sugestiv, Capriciile Destinului,  au fost prezenți critici și istorici de teatru (Claudia Dimiu, I.Cazaban)  și foștii colaboratori: scenograful Puiu Antemir, actorii  Sanda Toma, Eugen Racoți, Candid Stoica, etc.   Criticul Adrian Mihalache a vorbit pe un ton ce s-a vrut glumeț atât de cariera fulminantă a regizorului de la începuturile ei anevoioase din anii obsedantului deceniu, trecând prin sângeroasa etapă a vizionărilor ceaușiste până la ultimele spectacole creiate în deplină libertate. Desemenea s-a ocupat de activitatea (ipostaza) laborioasă a acestuia ca director în două mandate,  cât și despre personalitatea deosebită a excelentului  istoric de teatru Verea Molea care a știut să atace cu minuozitatea-i caracteristică atât momentele cheie ale vieți artistului dar și momentele mai umbroase ale vieții sale (plecarea și stabilirea definitivă în străinătate, alungarea din Teatrul de Comedie, etc), neferindu-se să-l întrebe despre animozitățile pe care le-au stârnit spectacolele  sale anumitor oameni de teatru, (critici, dramaturgi, etc), înregistrând mărturisiri vitriolante de multe ori despre anumiți oameni de teatru, încercând  pentru o clipă să dea jos aureola encomiastică a multora pe care posteritatea s-a obșinuit să-i recepționeze favorabil.    
                                                                                     Candid Stoica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu