Septimiu Sever a plecat dintre noi în urmă cu zece zile. Un excelent actor. Putea să joace orice. A fost Răzvan în Răzvan și Vidra, a fost Marchizul de Posa, dar a fost și Mitrea Cocor și unul dintre frații Buzești în filmul unde Mihai viteazul era Amza Pellea, unde a rostit replica, rămasă celebră: Veniți după mine . Pe care politrucii Ceaușiști au tăiat-o. Era o plăcere să-l privești. L-am văzut în atâtea spectacole, l-am cunoscut personal la Montreal cu ocazia turneului pe care l-am făcut în 2003 cu piesa Patru pe o canapea plus valetul de Marc Camoleti, spectacol al primului Teatru particular din România după evenimentele din Dec. 89, (Incomod) când a venit ca spectator și când a ținut un mic discurs și i-a oferit maestrului Iurie Darie un inel, iar pe mine m-a invitat să joc la teatrul lui de la Montreal, invitație fără urmări. Era însoțit de o tânără doamnă pe care a numit-o hormonul său tânăr

Nume si Prenume In Romania. Pe bune!!

In anuarul statistic al româniei figurau prenume ca: Paracetamol,
Termopan, Impărăteasa, Papanaş, Televizor.

Şi numele de familie ale românilor atrag nu doar atenţia, ci şi
zâmbetul - au descoperit autorii cărţii.

Potrivit Anuarului Statistic al României, zeci de concetăţeni ai
noştri au nume de animale, păsări, ţări, fructe, instrumente
muzicale, organe anatomice, culori, copaci şi multe altele. Cele mai
frecvente sunt:

Curcă (purtat de circa 4.600 de persoane),

Păsărică (1.600),

Bucă (2.996),

Bucilă (228),

Coi (3),

Mortu (581),

Pipi (226),

Curu (6),

Bounegru (611),

Boubătrân (119),

Puţică (244),

Regulatu (27),

Sfârc (16),

Găinaţ (61),

Bulan (7),

Gunoi (50),

Jegu (90),

Nespălatu (71),

Găleată (276),

Castron (25),

Belibou (507),

Labă (880),

Flocea (1.728),

Sulică (540),

Muia (233)

sau Oasenegre (109).

In românia trăiesc şi 22 de persoane care se numesc Ministru, iar alţi 10 români se mândresc cu numele Preşedinte.

Săptămâna Mălăele

S-a făcut foarte cald. Canicula s-a dezlănțuit atingând cote alarmante. Mercurul termometrelor a luat-o razna. Europa pare un continent ars de…caniculă. Gabriela Firea ca și primarii urbelor europene nu mai pridibesc cu măsurile de ajutorare a oamenilor copleșiți de căldură. Dar mai ales cu sfaturile. Se distribuie apă prin mai toate punctele de control unde persone avizate caută să vină în ajutorul celor năpăstuiți de…căldură.

- Căldură ca în vara asta n-a mai fost nicicând este replica auzită pe mai toate străzile ai acelora care sunt sfătuiți să nu circule decât în caz de nevoie și totuși o fac, constatare ce a fost auzită și în anii precedenți. Se anunță pe mai toate canalele de televiziune că ambulanțele nu mai fac față cererilor de ajutor. 300 de bucureșteni ar fi căzut pe stradă din cauza …căldurii. Chiar Simona Halep a Întrerupt meciul cu Makarova de la Washinton din cauza căldurii… Cei de la Cațavencu propun mai în glumă mai în serios, că așa le e menirea, ca autoritățile să înmagazineze căldura actuală în containere speciale și să o distrubuie la iarnă populației nevoiașe… Teatrele au tras de mult Cortina. Marii artiști, câți mai există își odihnesc trupurile obosite pe plajelele însorite ale mărilor de pretutindeni în funcție de onorariile încasate ]n timpul stagiunii sau de pensile îmbogățite de actualii guvernanți Chiar Teatrul Tv în aer liber care anunța cu surle și tromboane o activitate susținută a dat bir cu fugiții anunțând publicul că datorită unor anumite dificultăți sunt obligați să-și reducă activitatea. Doar Teatrul Național a rămas pe metereze oferind publicului larg cu gentilețe și cu… aer condiționat, în sala mare, spectacole cu Horațiu Mălăiele ca un semn de omagiu la împlinirea vârstei de 65 de ani. Ca Matei Millo pe vremuri! Șapte spectacole al cărui protagonist e H. Mălăiele ori ca regizor ori ca actor: Revizorul, Cafeneaua, Podu', Dineu cu proști, Caramitru-Malaele-Cate'n lună și in stele, Valea cu parfum de flori si zumzet de albine,..…s-au jucat timp de o săptămână pe scena mare a Teatrului Național… Ce poate să-și doreasc mai mult un actor al zilelor noastre? E o performanță. E adevărat în două dintre spctacole joacă și Ion Caramitru actualul director, pentru cine nu știe, al Teatrului Național. Pe toate spectacolele le-am văzut, comentându-le, ceea ce n-am s-o mai fac acum când voi încerca doar să analizez amploarea fenomenului. H. Mălăele a realizat însă mult mai multe spectacole. Are în spate o adevărată panoplie de titluri. Unele dintre ele din păcate de un gust îndoelnic, ca acela de la Teatrul Național cu O Scrisoare pierdută, care nu mai are titlul original ci doar Scrisoarea la care a extirpat cu de la sine putere, actul trei. Dar oare ce mare creator n-a avut…rateuri? Primele spectacole din înșiruirea de mai sus sunt spectacole cu o vechime apreciabilă: Peste zece ani! (Revizorul a avut premiera în 2006, iar a celor cu Cafeneaua și Podu li s-a pierdut urma…premierei). Din două piesuțe destul de anonime a făcut cu ajutorul marilor actrițe Dana Dogaru și Emilia Popescu un excelent spectacol care se joacă de ani de zile cu săli arhipline pe mai toate scenele din țară. Capodopera sa e însă indiscutabil Revizorul pe care l-a despicat excelent după ce bine înțeles l-a puricat bine, actuala versiune ținând doar o oră și jumătate. Interpretarea sa din Dineu cu proști e însă magistrală în ciuda titlului îndoelnic al piesei. Se pare că coabitarea cu I. Caramitru e benefică pentru că a dat naștere la încă un spectacol pentru marele public (…câte-n lună și în stele) dar și pe el și pe Caramitru eclipsându-i, ușor, formidabilul muzicant Adrian Naidin cu violoncelul său. Ascensiunea lui H. Mălăele e fascinantă. În mai puțin de zece ani printr-o ambiție concentrată, printr-un volum de muncă ce ar fi înăbușit poate orice aspirație, mai palidă, printr-un mod de a tăia fără milă din piesele pe care le pune în scenă , printr-o modalitate specială de a interpreta și a vorbi care a devenit în ultimul timp, pentru mulți, un model, chiar un fel de modă. Pe maestrul Radu Beligan îl mai putea imita, pe H. Mălăele nicicând. E imposibil. Personajul lui Radu Beligan era intelectualul de la cafenea sau dintr-o sală de curs sau conferințe. Era omul care privea malițios ce era în jur nefăcându-și scrupule să se înfrupte din potul cel mare (a se vedea participarea sa la congresul lui Ponta). Întruchipările lui H. Mălăele sunt mai reticente. N-au mari aspirații sociale sau nu le dă încă la iveală. Pe scenă e omul de rând, de pe stradă: vorbește ca el, de multe ori ininteligibil, înjură și nu se sfiește să întrebuințeze anumite cuvinte considerarate tabu, cum ar fi cur și… altele, nu le mai numesc, se uită chiorâș la ce-i din jur, care, ca și și el, merg impleticit spre un viitor abulic ca tot românul. Dacă Beligan mai avea idealuri, personajul lui Mălăele nu mai are. E adevărat că uneori are accente de revoltă dar se potolește repede, autodefinindu-se în final ca…orb, sau chioir, ca în titlul spectacolului său one man show. Radu Beligan a lăsat în urma sa cărți, Mălele încercând să-l imite a a scos și el una intitulată la a doua ediție Rătăciri pe care o mai intitulează, un ghiveci intelectual. În mod sigur el n-a țâșnit din neant. A izbucnit din bogăția de bază, de nestemate a poporului care a dat la iveală atâtea și atâtea talente. Poporul care l-a dat și pe Tândală nu numai pe Păcală. Poporul care l-a născut și pe Ion Creangă nu numai pe Eminescu…dar și pe Brâncuși. Mălăele, deși unii îl socotesc unic, poate fi asemuit cu specia rară de talente inimitabile cum au fost mulți pe scenele din România ca George Vraca, I. Iancovescu, Dem Rădulescu, Amza Pellea, citez la întâmplare, Forin Piersic și alții…
Amploarea fenomenului Mălăele a generat luări de poziție din partea unor fini observatori ai vieții artistice și sociale : Caricaturiștii îl cred actor, actorii îl cred caricaturist, el însă se crede om normal. Adică genial.
Unii colegi i-au făcut o epigramă sau un madrigal: Spun cei ce te cunosc / spun gurile rele / Că de mic te-ai ținut numai de belele / Pictor ai vrut să te faci / Să combini vopsele / N-ai putut și ai ajuns doar un Mălăele

Dar cel mai cinstit ar fi să aflăm poziția sa pe care și-a definit-o clar într-un recent interviu: Horaţiu Mălăele: Reprezint instituţia Mălăele al cărei director, muncitor şi şomer sunt. Cred în teatrul care emoţionează, cred în forţa gândului, în dictatura ideii. Cred în teatru, indiferent de categoria stilistică ce îl impune.. În final îmi face plăcere să amintesc că pe vremuri Matei Millo a jucat în beneficiul său spectacole pe care le denumea generic Haine noi sau Zdrențe politice, de curând Rodica Popescu- Bitănescu a avut un festival cu numele ei, și acum suntem în fața unei Săptămâni Mălăele. În beneficiul…publicului. Pe când și alte nume sonore care probabil așteaptă la rând? Draga Olteanu, Victor Rebenciug, Stela Popescu, Tamara Buciuceanu, Florin Piersic, Marcel Iureș, Șt. Bănică Jr. , Alex. Arșinel…(care n-a mai așteptat la un rând) și mulți alții…

07. 07. 2017. Candid Stoica

Eu și cărțile mele

                      Eu și cărțile mele

                                                   Eu și cărțile mele

Nicol  Kidman? După cum se vede...în carne și oase!

O adevărată revoltă a actorilor îndreptată împotriva sistemului are loc la Brașov, acolo unde artiști ai Teatrului „Sică Alexandrescu”, dar și din alte instituții culturale din țară, îl acuză pe George Scripcaru, primarul orașului, de implicare într-un „aranjament” prin care și-ar fi impus favoritul la șefia instituției de cultură.

O adevărată revoltă a artiștilor împotriva Sistemului are loc la Brașov, acolo unde Teatrul „Sică Alexandrescu” nu are un director de circa doi ani de zile. În urma celui de al cincilea concurs, organizat în această perioadă, care a avut loc între 7 și 30 iunie, favoritul primarului, adică actorul Dan Cogălniceanu, ar fi câștigat postul mult râvnit, prin intervenția lui Scripcaru. Asta deși, la precedentul concurs, nu obținuse note de trecere, adică peste 7.00. „Pe data de 3 iulie ( în prima zi de contestații n.r.), primarul a venit, la ora 20.30, să se asigure că a fost ales cel pe care îl prefera, adică Cogălniceanu. La ultimul concurs, au fost îndepărtați din comisie cei care îl respinseseră pe acesta, pe merit”, susține unul dintre artiști.
Actorii chestionați de EVZ au declarat că cei care decid soarta conducerii sunt reprezentanții Primăriei, adică eșicherul politic din jurul edilului George Scripcaru. Motivul: fondurile de care depinde existența teatrului sunt alocate de la bugetul local. Artiștii nu au cerut decât o comisie de examinare și un concurs corect de ocupare a funcției de manager al teatrului. În acest sens a pledat și UNITER – Uniunea Teatrală din România. Propunerea a fost, însă, ignorată de autoritățile locale.

Eveniment teatraL :Capriciile destinului

Regizorul Lucian Giurchescu, creatorul atâtor excelente spectacole pe scenele teatrelor din România și din lumea întreagă, a revinit în atenția publicului românesc la vârsta venerabilă pe care o are, nu cu un spectacol de teatru, ci cu o incitantă  carte biografică, de fapt  un dialog spiritual de peste 400 de pagini cu excelentul istoric de teatru Vera Molea, căruia i se confesează cu subiecte ce vor interesa în mod sigur nu numai oamenii de teatru dar și publicul larg de spectatori.                                                                               La lansarea cărții, intitulată sugestiv, Capriciile Destinului,  au fost prezenți critici și istorici de teatru (Claudia Dimiu, I.Cazaban)  și foștii colaboratori: scenograful Puiu Antemir, actorii  Sanda Toma, Eugen Racoți, Candid Stoica, etc.   Criticul Adrian Mihalache a vorbit pe un ton ce s-a vrut glumeț atât de cariera fulminantă a regizorului de la începuturile ei anevoioase din anii obsedantului deceniu, trecând prin sângeroasa etapă a vizionărilor ceaușiste până la ultimele spectacole creiate în deplină libertate. Desemenea s-a ocupat de activitatea (ipostaza) laborioasă a acestuia ca director în două mandate,  cât și despre personalitatea deosebită a excelentului  istoric de teatru Verea Molea care a știut să atace cu minuozitatea-i caracteristică atât momentele cheie ale vieți artistului dar și momentele mai umbroase ale vieții sale (plecarea și stabilirea definitivă în străinătate, alungarea din Teatrul de Comedie, etc), neferindu-se să-l întrebe despre animozitățile pe care le-au stârnit spectacolele  sale anumitor oameni de teatru, (critici, dramaturgi, etc), înregistrând mărturisiri vitriolante de multe ori despre anumiți oameni de teatru, încercând  pentru o clipă să dea jos aureola encomiastică a multora pe care posteritatea s-a obșinuit să-i recepționeze favorabil.    

                                                                                     Candid Stoica

                                       Teatrul Dramaturgilor

                                                                                                                                                                                   Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, de curând, cu 35 de voturi "pentru”, opt voturi "împotrivă” şi nicio abţinere, organigrama Teatrului Dramaturgilor Români, care cuprinde 25 de posturi, dintre care trei de conducere"  (Ziarele)                                                                                            Am putea  scrie că minunea s-a întâmplat.  Un deziderat mai vechi al oamenilor de teatru s-a realizat. Dramaturgii pot sta acasă la ei și creia liniștiți pentru că un organism nou creiat de stat va aduce publicului larg rodul muncii lor, adică, cu alte cuvinte li se vor juca  piesele scrise de ei.    Pe scena acestui teatru!                                                           Cum scriam minunea a avut loc.                                                                                         Deși există ideia că o minune nu se poate petrece de mai multe ori, se mai întâmplase o dată.       De mult de tot, în urmă cu 70 de ani, cu noile teatre înființate de regimul communist după evenimentele din 23 August 1945, 15 la număr în țară și 10 în București care  aveau stipulat în regulamentul de funcționare  datoria expresă de a juca dramaturgia originală.                                                                                                         Tânăra dramaturgie originală.                                                                                             Bineînțeles o anumită dramatugie.  Cea izvorâtă din docucumentele partidului conducător, unic.  Și au jucat-o cu vârf și îndesat. Atât de mult au jucat-o că până la urmă au compromise-o, publicului acrindui-se de ea: Pentru fericirea poporului, Marele fluviu își adună apele, Minerii, Vadul Nou, Cumpăna, Poarta, Citadela Sfărâmată. Secunda 58, Simple coincidențe, Fluturele pe lampă, (citez la întâmplare) doar câteva din “capodoperele” acelor vremuri, care au încercat să pervertească mintea copiilor de scoală.  Bineînțeles a urmat un alt val de dramaturgi care au încercat  unii dintre ei  reușind să dea o altă față dramaturgiei originale, mai aproape de nevoile intelectuale ale maselor de spectatori și în care vestitele șopârle erau la loc de cinste, aplaudate cu o veselie de nedescris, unele piese atacând  pieptiș  poncife al timpului.                                                                        Teodor Mazilu, I. Băieșu, Alex Mirodan, Ecaterina Oproiu, Radu. F. Alexandru, Tudor Popescu  sunt câțiva dramaturgi (citez la întâmplare) care, luptându-se din răsputeri cu comisiile de vizionare, au încercat să dea o altă față, mai umană textelor scrise de ei.       (Unul dintre texte, Concurs de frumusețe de la Teatrul de Comedie a fost considerat un atac împotriva șefului statului).                                                                                          După evenimentele din Decembrie 89 ministrul culturii, Andrei Pleșu, aprobă înființarea unnui nou teatru, intitulat  Thetrum Mundi cu indicația expresă de a juca dramaturgia original contemporană, ceace a rămas stipulat și urmașului de astăzi, Teatrul Metropolis, care însă preferă să joce dramaturgie interbelică sau piesuțe anemice luate de pretutindeni, dar mai ales promovarea vizuală a noului său director. Dar noua generație de regizori și mai ales noii directori de teatre proveniți în majoritate din foștii secretari de partid (Arșinel, Mihăiță  și alții, se știu ei)) și-au făcut un stindard de a refuza sistematic dramaturgia originală alungând-o pur și simplu de pe scele teatrelor, deși încă mai funcționa obligativitatea de a juca dramaturgie originală lăsând dramaturgii actuali fără produsul muncii lor.

  Revenind la tema noul înființat teatru al dramaturgilor. Dar deabia  a apărut  comunicatul oficial de constituire al noului  teatru că au și apărut contestările:    - Am sunat azi un dramaturg român. Mi-a spus ca sunt piese care se joacă si altele care nu se joacă. Nu are niciun sens să inventam un teatru pentru autori care nu sunt jucați. O să facem o institutie moarta din start, a declarat Nicușor Dan, consilier general USB.                                                                                          Deasemenea Revista Observatorul cultural se face și ea ecoul acestor contestări în care câțiva cronicari  care se ocupă în mod constant de fenomenul teatral cred că nu e bine, nu e nimerit, e o greșală să se înființeze un asemenea teatru cu un asemenea profil deziderat:                    - În primul rînd, „ghetoizarea“ dramaturgiei locale – impresia soluționării problemelor, reale ori imaginare, ale dramaturgiei din România prin relegarea obligativității montării ei într-un anume teatru – poate, probabil, satisface niște frustrări ale unor scriitori nemontați (au fost astfel de discuții despre impunerea obligatorie a unor cote de dramaturgie românească în teatrele publice; credeam că vremea lor a trecut), (Iulia Popovici)                                                                                 Există o glumă care se petrece în Iad. După orele de muncă dracii se odihnesc   plângându-se de extenuanta munca  ce o prestează : fiecare țară are cazanul ei în care sunt fierți păcătoșii care încearcă din răsputeri să iasă la suprafață. Slujba dracilor constă în ai împiedica să iasă din cazan, lovindu-i cu un ciocan. Slujbă extenuantă. Numai dracul de la cazanul cu români nu se plânge:                                                                   - La mine e o liniște deplină pentru că cum încearcă unul dintre păcătoși să scoată capul ceilalți, de la fund îl trag de picioare.

Spectacolul propus spre deschidere se numește  “Confidential. Scene argheziene”, este realizat pe baza unor schite dramatice mai putin cunoscute ale lui Tudor Arghezi, in regia lui Dan Tudor, și este un compozit alcătuit de Dan Tudor, unul din cei mai prolifici regizori actuali,  care a avut loc in Sala Noua a Teatrului de Comedie (strada Sfânta Vineri, nr. 11) și s-a vrut un fel de omagiu adus marelui poet care însă a scris doar tangential teatru,  fiind de fapt  o cooproductie a Teatrului Dramaturgilor Romani, a Muzeului National al Literaturii Romane, in parteneriat cu Teatrul de Comedie.           Din distributie fac parte: Marius Bodochi, Eugen Cristea, Tudorel Filimon, Cristina Deleanu, Afrodita Androne, Luana Lute. Scenografia fiind semnată de Corina Grămoşteanu, muzica de Vlaicu Golcea şi coregrafia de Florin Fieroiu.

 Acum câteva cuvinte despre spectacolul propriu zis interpretat admirabil de câțiva excelenți actori , (unii vajnici pensionari), unii încă în stare de funcționare și  de două tinere promițătoare, toți obligați prin natura profesiunii lor, să dea coerență și un cât de cât adevăr scenic în lipsa celui mai mic indiciu că pe scenă s-ar afla un cât de cât  conflict dramatic coherent în ciuda unei vânjoleli permanente, care vrea să dea impresia că se întâmplă ceva dramatic. Intradevăr se deschid și se închid excelent de zeci de ori două uși, actorii intrând și ieșind pe ele cu brio, dovedind o îndemânare deosebită,  cațărându-se undeva la o deschizătură care vrea să dea impresia că e o fereastră, vorbind încontinuu, schimbându-și permanent înfățișarea, cu perucă sau fără, monologând permanent, subiecte numai de ei înțelese, stropșindu-se la spectator, că așa e modern, așa s-a văzut în spectacolele lui Andrei Șerban, ciocnindu-se unii de alți, chiar târându-se spasmodic pe jos, un impesionanant moment se realizează prin pipăirea unei servitoare răstignită la un perete, creind cu success, demn de cauză mai bună, un absurd al absurdului, totul asamblat într-un mecanism îndelung studiat și pus la punct de coregraful Fl. Fieroiu, în care nimic nu e întâmplător sau rodul unei improvizații pasagere, dar în final desamăgirea fiind totală.                                 Arghezi în lunga lui viață a  avut de înfruntat două regimuri vitrege, ostile care au încercat, fără success să-l reducă la tăcere. (pentru pamfletul „Baroane”a  făcut chiar puşcărie!), care puteau oferi un excelent material dramatic.                                              El este autorul unor replici celebre intrate de mult în folklor. Ne-am fi așteptat să auzim sau  să vedem intepretată celebra replica adresată lui Zaharia Stancu care îi ofera gentil oțigarăKent:                                                                                                                                  - Adică una zicem și alta fumăm!                                                                                 Sau doleanța pe care o face lui Gheorghiu Dej:                                                                   - Domnu’ Dej, bună ziua, aici Arghezi!...Ce mai faceţi?...eu aş avea poftă de ceva cegă, nu am mai mâncat de multă vreme!”.                                                                     Sau cum și-a scăpat fiul de la închisoare cu ajutorul lui Ana Pauker  pe care o cunostea:                                                                                                                             - Am vorbit cu Ana Pauker,  pe care o ştiu de când era împachetatoare la Facla”. Tovarăşa Ana împacheta ediţiile ziarului lui N.D. Cocea, unde colaboram cu mulţi ani în urmă.                                                                                                                          Sau scena celebră de la un spectacol de teatru în care Miron  Radu Paraschivescu în calitate de spectator, în pragul unei crize de alienație mintală a strigat furios peste capul spectatorilor:                                                                                                                       - Să iasă din sală nenorocitul de Arghezi!                                                                         Dorință care iritând la maximum  un spectator l-a făcut să strige:                                    - Care ești Arghezi ieși dracului din sală!                                                                           Sau dacă autorii s-ar fi  ocupat de celebra campanie dusă împotriva sa de Sorin Toma prin publicarea în ziarul Scânteia a articolului: Tudor Arghezi sau Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”, am fi avut parte de un portret întradevăr dramatic al marelui poet ostracizat care a fost obligat poate ca nimeni altul, să reziste presiunilor morale ale conteporaneități istorice. Dar ce vedem, și  auzim debitat excelent de actori profesioniști, ilustrează perfect ideia  inutilității demersului efectuat, precum și teza că nu e nevoie de un teatru cu un asemenea repertoriu desprins de realitatea de azi a României, purgat de orice aluzie la vremurile pe care le trăim și la oamenii care locuiesc în acest teritoriu numit România. Este un exemplu tipic de teatru numit altădată de Mihail Sebastian Teatru cu punțile tăiate!                                                   Prin ce opțiune stranie s-a ajuns la această situație este de neînțeles și oare cine se face vinovat de un asemenea eșec al unei ințiative catalogată de mulți,  excelentă și la care eu ader necondiționat.