Boema133

De o vreme pârjolit de amintirea dureroasă a pierderi fiinţei dragi, mi-am găsit un refugiu într-un local modest, dar popular, populat cu oameni de seamă, fără a fi academicieni, miniştri sau senatori, modeşti, dar având conştiinţa proprii lor valori în valută…Localul se găseşte pe prelungirea căii Dacia, exact în faţa staţiei maşini 133, de unde şi-a luat o parte din nume, pentru că firma cocoţată sus de tot pe acoperiş stabileşte numele complect: Boema133! Aflat la joncţiunea mai multor influenţe, culturale e un loc unde iţi poţi odihnii creierul dacă ţi-a mai rămas, de agitaţia străzii şi de tumultul de neoprit al marilor cuceritori de averi. Este un loc unde încă se mai simte tacit sgomotul buldozelor care într-o noapte la ordinul expres şi oral al geniului carpatin, executat de obedienţii adolatori, care au măturat câteva case nevinovate deschizând o fantă mai largă prin care să poată trece în sens unic viitorii deputaţi şi senatori spre calea victoriei… lor Aici ravagiile crizei se observă după numărul sticlelor de bere consummate parcimonios de economic şi după feţele îngândurate ale mesenilor care privesc cu neîncredere ecranul plasmei televizor, instalat generos în mijlocul localului, unde guvernantul solitar anunţă că scroafa e moartă-n coteţ şi că românului i se va confisca şi ultimul bun pe care îl mai deţinea: punctual de pensie. Asta din simplu motiv că n-a fost atent în ce urnă a băgat botul, pardon, votul. E poate ultimul aşezământ public în care fumatul nu e interzis şi consumatorii tigărilor de contrabandă cumpărate la preţ minim în mai toate pieţele din Bucureşti atent supraveghiate de poliţia română, pot savura în voie deliciile nicotinei… Localul e vecin cu faimoasa oficină de eliberare a paşapoartelor, unde încă se mai aud, de către cei care au urechi de auzit aşa ceva, suspinele celor care plângeau că nu mai pot trăi în raiul statului multilateral desvoltat şi cerşeau să intre în iadul capitalist care acum ne-a năpădit…Alături sunt 2 chioşcuri de ziare, adevărate foruri de cultură unde se vând tot ce se poate vinde în materie de maculatură culturală, printre care şi două cărţi ale unor faimoşi colegi deveniţi peste noapte autori de best-seluri cu coperţi lucioase, unde se pot citi însemnări fabulos de interesante, ca de exemplu când într-o zi o autoare (fata unui iubit actor) notează cu curaj: “Chestiii”, iar în altă zi: “Chestii cu trestii”, fulminante şi originale observaţii care nu mai pot fi găsite, nici dacă sunt căutate cu lumânarea, în niciun jurnal, carte de bucate sau volum de amintiri din copilărie… Localul este străjuit de două schelete melancolice a unor foste magazine prospere, acum paragini ale unor foste glorii apuse..Mai departe, la numai câteva zeci de metri se găseşte un focar al culturi române trecute prin faţa căruia trec sute mii de trecători dar nu intră decât decedaţii…Boema133 este un loc unde drumeţul, din mine, care după ce a parcurs anii grei ai socialismului victorios, i s-a părut că a găsit un refugiu de observator pasager… Clienţi, sunt oameni de treabă. şi cu un trecut dacă nu ireproşabil în schimb scuzabil şi bineînţeles recrutabili din foşti şi actuali gazetari, fosti si actuali informatori foşti şi actuali actori, dramaturgi în formare, reprezentanţi anonimi ai unor bresle scriitoriceşti, care aspiră în tăcere la notorietatea premiului Nobel precum şi al Oscarului pentru carii în dinţi, visători de pe domeniile nesfârşite al imaginaţiei precum şi foşti şi actuali bărbaţi, iar chenerii sunt oameni înadoritori care nu pretend neapărat bacşiş de cât în cazuri excepţionale şi nu se supără dacă nu primesc decât buna ziua…


Localul mai are un nume ante adios ca un susur de isvor : Boema, vrând să reamintească pesimiştilor, răuvăitorilor, bârfitorilor din toate clasele sociale, că boema nu moare chiar dacă s-a predat, atestată de mai multe broşurele care care circulă în regim de samizdat, dovedind, dacă mai era cazul, cum spune şi un vechi proverb Malgaş, şi anume că dacă e să se întâmple ceva atunci se întâmplă sigur. Incitat de farmecul nu atât virginal şi plurivalent al localului, cât mai ales de faptul că e central, îl frecventez nu cu asiduitate, dar cu tenacitate, nu mult, dar des, consumând o stică de bere Timişoreana recomandată de medical meu curant ca tratament pentru purgaţie, dar şi pentru simplu fapt că nu e vizitat de cerşetori, vânzători ambulanţi sau femei cu trecut glorios dar deochiate. Ajuns destul de cunoscut în local după aproape 50 de ani petrecuţi la scândurile scenei şi cam tot atât pe sticla televizoarelor datorită unui clip în care exclamam, “Hai să te repar”, care dându--mi iluzia notorietăţi, m-a convins că aşi avea capacitatea de scrie o serie de relatări de la faţa locului, care să poarte titlul global de: “Hai să te bag în 133!”