Anul Caragiale

I.L. Caragiale atacat pe toate fronturile



Caragiale a fost transformat de politrucii regimului comunist într-un mit. Era sacrosanct, inatacabil, indestructibil, infailibil, indimenticabil, de neatins...
Au fost destule încercări de a revitaliza cu elemente noi piesele marelui satiric dar au fost rapid sancționate de mari mari zilei, la care s-au adăugat corul papagalilor de serviciu care le-au condamnat cu asprime cu severitate scoțând chiar și o lege nescrisă: Din Caragiale nimic nu-i în plus, nimic nu se schimbă, totul rămâne așa cum a fost de la început. Un spectacol cu o noapte furtunoasă la Bulandra, (regizor regretatul Dan Micu) interzis înainte de premieră și un altul la Comedie (la care am fost martor) luat rău în tărbacă de un comando demolator constituit ad-hoc (Eugen Barbu, Săraru și...respectabila Dina Cocea) l-a fel interzis...Spectacolul de la T. de Comedie (regizor Lucian Giurchescu) a fost după părerea mea antologic, scoţând pentru prima dată piesa din cutia italiană şi dându-i un spaţiu larg de desfăşoare rupând definitiv cu tradiţia, a fost un exemplu, de revigorare creatoare a „patrimoniului” clasic. Dar iată că după revoluția, sau mai bine zis după evenimentele din Decembrie 89, nemaiexistând consilii și comitete de cultură, comisii de vizionare, ceomeuri, directori înfricoșați pentru scaunul pe care-l ocupau, membrii de partid doctrinari, cenzori vigilenți, informatori de seviciu, observatori benevoli și alți oameni de bine care să raporteze ”neregulile” şi „grozăviile” care se întâmplau în domeniul artei teatrului, asta pe deoparte, iar pe de altă parte lipsa unor personalități intelectuale care să analizeze fenomenul în adevăratele sale dimensiuni, au dat undă verde atacului furibund asupra mitului...și rezultatele se văd în cele mai năstrușnice montări. Scrisoarea pierdută de la T. De Comedie se desfășoară într-o pivniță mizeră, unde prefectul doarme pe o amărâtă de bancă, iar la T. Nottara sala este transformată într-un apartament al Jupânului, care este constructor şi face parte dintr-o armată care nu există decât în mintea regizorului, iar la Iaşi scena cuprinde toată curtea jupânului în care la loc central se află privata unde Ipingescu citeşte ziarul…Pe vremuri un tânăr regizor azi destul de bătrân, a imaginat scena citirii ziarului în timp ce jupânul face baie într-un hârdău, normal în puţa goală (jupânul eram eu)…Nu vreau să fiu un bătrân urâcios care negă şi arătă cu degetul eventualele derogări de la textul sacrosanct - ca celebrii politruci de pe vremuri - care „înfierează” toate nebuniile, toate inovațiile, toate fanteziile regizorale, aplicate pieselor lui Caragiale, dar o reamintire a lor, spre amuzament cred că e utilă: Într-un spectacol studențesc, cu anii în urmă (1999) Spiridon era un extraterestru catapultat pentru o acţiune misterioasă ce urma să se desfăşoare ulterior, în casa jupânului…La Teatrul Mic, în 1988, Tipătescu se relaxa. cântând la flaut, iar Trahanache era chefliu şi umbla cu lăutari după el. Peste doar unsprezece ani, pe scena Naţionalului bucureştean apare o muziciană – fata lui Pristanda, care cântă la vioară şi primeşte un dolar de la Caţavencu, pe chestia asta, iar, bietul prefect este victima tuturor nebunilor lui Zoe, căci doar de-aia şi recunoaşte aceasta: ”da, sunt nebună!”(drept care aruncă-n el cu pantofi, apoi îl ameninţă cu arma), iar Agamiţă Dandanache devenise nici mai mult, nici mai puţin decât un ...vampir!!!…În acelaşi an (1999), la Satu-Mare, doamna Trahanache stătea într-o cadă transparentă, mascată-n ...sirenă, şi trăgea cu urechea la ce discută Fănică şi Caţavencu. Peste un an, la Chişinău, prefectul, în şort, se antrena la un sac de box, iar Caţavencu devenea...femeie…La Timişoara, Zoe se multiplica şi bietul Fănică nu se lupta cu una, ci cu trei doamne Trahanache!. În 2003, la Naţionalul bucureştean, cuplul Scrisorii era un duo de telenovelă, urmărit la televizor de Cetăţeanul turmentat.(care iniţial trebuiau să fie 13, eu fiind unul din cei 13) Peste trei ani, la Cluj, piesa era jucată de femei, singurul bărbat rămânând, fireşte, Zoe. În 2008, la Bulandra, nevasta prezidentului era...o fată din Moldova… în 2011 la Comedie Cetăţeanul Turmentat e femeie şi fredonează cântecele Adei Milea, iar în finalul piesei Caţavencu, (M. Iureş), cade pe jos de beat ce este…şi exemplele pot continua la nesfârşit… Acum, la Nottara, Spiridon cade victimă furiei geloziei și este omorât (împușcat) chiar la vedere și chiar ingropat în casă de asasini..(Chiriac şi Jupân Dumitrache), fără aviz de înmormântare…
Pe vremuri (anii 1966, la Ploești într-un spectacol pus în scenă de R. Vulpescu Zița făcea un adevărat striptis povestind întâlnirea cu Țârcădău, striptis care se oprea la un costum de baie, condamnat drastic de comisia de vizionare, dar aici, la Nottara, Chiriac și Veta fac sex la vedere în mai toate...pozițiile, iar Rică V. o ”penetrează” pe Veta în.. closet, pe la...spate!!! Tipătescu de la Comedie este găsit dormind pe o banchetă într-un subsolul mizer și murdar, iar la Nottara Jupân Dumitrache cu o cască de protecție în cap și cu o roabă în mâini umblă nervos prin sala G. Constantin povestind amicului Ipingescu, îmbrăcat într-o uniformă liliachie a unei armate imaginare (probabil a salvării) despre ce s-a întâmplat la „Union”, poveste întreruptă nu numai de desele și rapidele incursiuni cu roaba prin casă, ci chiar de o apariție fantomatică a Vetei care vine să-i ațâțe simțurile jupânului, aşezând-se în roaba pe care o manevrează, în poziţia „răscrăcărat” arătându-i sexul, ca şi cum Jupânul nu-l cunoştea
Nefiind de meserie pudibond mi-a plăcut în schimb, cum este decupată lunga scenă de dragoste dintre Veta și Chiriac...și chiar am râs, odată cu sala, la humorul involuntar pe care-l stîrnește, I. Haiduc când spune, că e un ”june”, dar la scena din closet când Veta este „penetrată” din greşeală n-am marşat. Dar, „De gustibus non…est disputandum”, a zis latinul şi poate n-a greşit, deşi românul a adăugat: „dă-ncolo că pre e prea e gogonată!”. Se întâmplă în spectacolul de la Nottara multe minuni, nu vreau să le devoalez, tânărul regizor Mâzgăreanu dovedind o abilitate cu totul ieşită din comun de a întoarce pe dos semnificaţia anumitor scene, mânuind cu iscusinţă actorii spre linia unei sexualităţi debordante, norocul lui fiind, ca şi a altor regizori din generaţia lui, că are la dispoziţie, o echipă de excelenți actori care execută cu o râvnă teribilă, demnă de o cauză mai bună și cu un talent cu totul ieșit din comun, indicaţiile, regizorale, aceştia fiind: Crenguța Hariton (Veta), Ion Haiduc (Rică), Dan Bordeianu (Chiriac), Raluca Vermeșan (Zița), Gabriel Răuță (Jupân Dumitrache), Alex. M. Gheorghiu (Ipingescu), Șt. Gomoi (Spiridon)…
Dar dacă anul e considerat ”Caragiale”, atunci hai să atacăm subiectul din toate pozițiile, având piesele lui la îndemână, la baionetă, şi-au zis unii regizori şi ce se întâmplă pe așa zisa scenă de la sala George Constantin nu știu dacă se poate numii tragedie cum a vrut, pornind de la replica lui Rică ”o ce noapte furtunoasă oribilă tragedie”, dar sigur este rodul imaginației debordanto-sexualo-masochiste ale regizorului Mâzgăreanu, deșii, paradoxal, se rostesc exact replicile lui Caragiale dar în altă...cheie. Ăsta cred, am mai scris-o, e marele noroc al tinerilor regizori care își fac mâna, cum se zice, cu o o generație de actori dotaţi cu un talent ieșit din comun capabil să umple toate „noutăţile” gândirii regizorale pe care publicul tânăr le privește înmărmurit.


P. S : Mă gândesc oarecum, cu groază, cum oare ar fi reacționat spectatorii la premiera absolută a piesei din anul 1886 dacă prin absurd ar fi fost martori unor asemenea scene? Probabil ar fi distrus teatrul s-au ar fi împuşcat, doamne fereşte, la rândul lor, pe săracii şi nevinovaţii actori…


04.04. 2012.