Fraterniteatru

Un spectacol marca Radu Beligan (Cronică entuziastă) A trecut vara cea fierbinte, a venit toamna şi ea destul de toridă, dar cu diluvii dezastroase în unele regiuni şi actorii s-au întors la scândura scenei, iar directorii în birourile lor, apăraţi de vajnice secretare, cocând, ţesând planurile unor viitoare succese: piese inedite, teribile, regizori să transforme piese anoste în spectacole remarcabile, actori formidabili, care să poată face faţă spectacolului mediatic…şi, bineînţeles, aranjamente profitabile pentru ei şi prietenii lor (a se citi gaşca) Prima, premieră a stagiunii care va începe sau care se va continua, depinde de unde începe numărătoarea, e a unui teatru insolit în peisajul teatral Bucureştean, Teatru Cafe Godot (care dealtfel a jucat toată vara) care s-a dovedit un spectacol rotund, bine finisat, proaspăt, un adevărat giuvaer de intenţii, de subtexte, toate duse la capăt cu o ştiinţă a amănuntului pe care numai marii maeştrii o posedă. Piesa „Fă-mi un loc” de Anthony Michineau, (o comedie amară despre două destine care se trezesc singure părăsite într-o cuşetă de tren) produsă de Asociaţia Inspira şi regizată de maestrul Beligan cu o rară artă a detaliului şi interpretată cu o frenezie greu de egalat, de Medeea Marinescu şi Marius Manole, de fapt doi artişti consacraţi, vrând în subsidiar, probabil, să surclaseze sau eventual să egaleze succesul obţinut de Florin Piersic cu al său „Străin în noapte”, regizat tot de maestrul Radu Beligan, care ne-a obişnuit ca la distanţe de timp, în ciuda vârstei înaintate, să „fabrice” succese autentice şi de durată. La mulţi ani iubite maestre şi la mai multe spectacole admirabile. Nimic în plus, nimic în minus, nici o concesie făcută publicului de duzină, doar rigoare, doar sinceritate, doar adevăr, iată o performanţă greu de egalat, astăzi când prostul gust şi vulgaritatea au invadat scenele bucureştene. cât şi casele oamenilor prin producţiile sub orice critică a unor televiziuni. Marius Manole, şi Medeea Marinescu sunt două exemplare de mare talent, doi artişti talentaţi cărora mai toţi oamenii de teatru, le doresc un mare viitor …Cinste lor şi profesorilor lor. Câteva cuvinte despre „Teatru Cafe Godot” care a fost infiinţat, cu câţiva ani în urmă, în localul unei foste berării, de pe strada Blănari, unde pe timpul împuşcatului funcţiona un club al oamenilor din arhitectură, de actorul Geo Remeş (fiulu fostului ministru al Finanţelor, poreclit de ziarişti, Caltaboş în urma unui scandal de luare de mită). E o cafenea, dar are şi o scenă unde de-a lungul timpului s-au jucat spectacole cu titlurile: Bărbaţii sunt pe Marte, Femeile pe Venus, Dragostea durează 3 ani, Ce ne spunem când nu vorbim, Mici crime conjugale, Un cuplu ciudat, Marea iubire a lui Sebastian, Monologurle vaginului (titlu care într-o revistă pudibondă a apărut ca : Monoloagele vecinului) şi au evoluat actori ca : Vlad Ivanov, Dorina Chiriac, Mihai Călin, Anca Sigartău, Ada Milea, Lia Bugnar, Florin Piersic Junior, Andreia Grămoşteanu,(recent laureiată a festivalui de teatru independent), Mirela Zeta, Alex. Conovaru, sau muzicieni, sau chiar trupe ca : A. G. Weinnberg, Irina Sârbu, Şue Paparude, Zdrob şi Zdup etc În declaraţia de pe site-ul localului se scrie că Godot Cafe Teatru aşteaptă proiecte noi din partea celor interesaţi de teatru independent, de spaţiu neconvenţional cărora astfel li se oferă un loc generos dotat tehnic Perioada interbelică era plină de asemenea localuri, iar în 1998 dramaturgul şi regizorul Puşi Dinulescu a înfiinţat şi întreţinut în strada Transilvaniei, colţ cu Virgiliu un local asemănător care purta numele de „Robert Calul”, dar care din varii motive după câteva luni a sucombat. Maestrul Radu Beligan a spus deseori că nu numai actorii trebuie să aibă talent, dar şi publicul, ceea ce cel de la Cafe Godot a reuşit cu prisosinţă, ascultând cu multă atenţie textul şi jocul interpreţilor, reacţionând prompt la situaţiile de haz şi aplaudând frenetic la final, deşi majoritatea aveau în faţă un pahar cu Burbon, cu vin sau cu bere şi în mod sigur o friptură apetisantă, dacă nu un pachet de grisine şi o sticlă cu apă minerală.