Politica şi Lady Gaga
Deşii stagiunea a fost închisă, teatrele având o vacanţă binemeritată, spectacolul mediatic a continuat amplificat la cote înalte cu contre acide şi dintr-o parte şi din alta a spectrului politic, cu mijloace din zona comediei burleşti, cu personaje politice noi, poate mai groteşti decât cele precedente, cu îndemnuri la revoltă, la nesupunere civică, cu imprecaţii dure la adresa liderilor mondial urechiaţi mai rău ca unii delicvenţi, cu declaraţii incendiare din care pare să reiasă că guvernul, preşedenţia şi mai toate organele ţării, la toate nivelurile, sunt terorizate de un omuleţ cu puteri malefice, care fiind alungat din locuinţă, îşi are sediul, pasager, până la noi reglementări, într-un garaj, din care cauză a fost denumit “omul din garaj, ca să fie deosebit de “omul nou” creaţia, pe cale de dispariţie, a lui N. Ceauşescu, sau de omul din Neanderthal, creaţie anonimă…
Şi totuşi în 16 August 30.000 de români au părăsit spectacolul mirific şi palpitant al televizoarelor şi au venit în Piaţa Conştituţiei să vadă, să audă, un show al unei cântăreţe care a a reuşit să vândă în cinci ani 20 de milioane de albune şi să cîştige 100.000.000 de dolari: pe Lady Gaga!
Publicul bucureştean a aşteptat-o cu nerăbdare şi a primit-o cu entuziasm în ciuda unor derapaje ale lui Gigi Becali care au făcut înconjurul mapamondului prin… idioţenia lor: „Satana în zilele noastre este în luptă cu Hristos şi lucrează prin Lady Gaga. Ca să-i demonstrezi ei cât e de zdreanţă şi de satanică e, nu te duce s-o vezi” ,îndemnându-i pe românii, care sunt deranjaţi de ţinutele ei stridente şi de atitudinea ei provocatoare, să semneze o petiţie prin care să se ceară suspendarea concertului.
Bineînţeles că din iniţiativa lui s-a ales praful şi publicul bucureştean a savurat un minunat concert sub mai toate aspectele. Printre miile de spectatori unii veniţi unii doar din curiozitate, alţi pentru etena cârcoteală, am întâlnit şi tineri exchibiţionişti îmbrăcaţi şi machiaţi excentrici, purtând peruci extravagante încercând naiv să facă concurenţă atât cântăreţei cât şi show-lui…exchibiţionism Deşi după majoritatea specialiştilor, nu este o mare frumuseţe, deşi nu este o mare dansatoare, deşi nu are, o voce unicat, Lady Gaga, a reuşit cu o forţă surprinzătoare să electrizeze spectatorii prezentând un spectacol, gândit şi pus la punct de o expresivitate artistică maximă. „Show-ul a fost întradevăr show, pe o scenă impresionant de mare, sunetul fără cusur, decorul fabulos, efectele năucitoare, dansatorii formidabili”, au apreciat specialiştii şi nu avem motive să nu-i credem. Nouă, ca să folosim pluralul majestăţii, (venit special din provincie de la o filmare) deşi nu suntem un fan înrăit al acestui gen de muzică, pe care mulţi specialişti o consideră un fals rock, sau un rock decăzut, caricatural, ne-a plăcut, ne-a deconectat, pe scurt, ne-am distrat, Lady Gaga oferindu-ne o seară pe care o s-o ţinem minte, aplaudând frenetic împreună cu ceilalţi spectatori piesa oferită la bis: Marry the Night (de fapt un videoclip regizat chiar de ea)
De fapt ea (L. G.) este într-un turneu intitulat „Born This Way” prin câteva ţări europene promovând albumul realizat în 2011 cu un eclatant şi uriaş succes de public. Lăsând la o parte detaliile tehnice majoritatea celor ce au comentat concertul eveniment au apreciat înainte de toate, la superlativ, prestaţia ei din zona moralei susţinută prin monologuri între diferitele cântece: „Fără voi, fanii mei, eu n-aş fi existat” , „Sunt aici pentru că voi m-aţi creat”, „Scena e casa mea”, „Voi sunteţi izvorul meu de inspiraţie”. „Pentru mine nimeni nu e mai important ca voi”. „Nu sunt o creaţie a guvernului”, „O să cânt şi o să dansez pe rupte pentru voi”, „Voi sunteţi viitorul României”. Ca un corolar, la ultima piesă strângând în braţe doi copii din public, a exclamat trimiţând, ca un adevărat lider politic, un mesaj tuturor: „La începutul carierei mele când cântam prin cluburi închideam ochii. Îi deschideam abia la sfârşit. Într-o seară am văzut 30 de oameni, în altă seară 300. În seara asta când am deschis ochii şi am văzut 30.000!”
Întradevăr, a cântat şi a dansat „pe rupte” pentru că la sfârşitul concertului, scriu ziarele de cancan, i s-a făcut rău, a vomat şi a trebuit să intervină medici, dar ea a depăşit momentul şi a doua zi s-a dus în parcul Herăstrău, însoţită de câinele Fozzi, s-a aerisit şi a consumat corn-flakes dintr-o pungă făcută cadou de un vânzător care a recunoscut-o, făcând la rândul ei, cu filmuleţul respectiv, prezentat pe mai toate canalele TV şi pe You Toube (bineînţeles că a fost filmată) o binemeritată reclamă atât firmei producătoare de Corn-Flakes, cât şi, implicit, României.
Lady Gaga, pe numele ei adevărat Stefani Ioanna Angelina Germanotta s-a născut în 1986 în Manhattan. dintr-o familie bogată şi a urmat cursurile unei şcoli celebre de artă ( Tisch Shool of Art de la N.Y. University) buchisind pianul pe care ulterior la abandonat în favoarea clapelor şi a început să colinde barurile mizere şi cluburile sordide din anumite cartiere rău famate ale New-York-ului, unde prizarea cocainei e la ordinea zilei, făcându-şi cum se zice, mâna, compunând în draci, intuind că muzica e o cale de aşi împlini ce a ce visează, având ca deviză: „Exagerează ca să fii ţinută minte”… Şi ca într-un basm frumos, fata ambiţioasă dar neobosită de muncitoare, a unor oameni avuţi a devenit peste noapte Lady Gaga reuşind să vândă milioane de albume şi câştigând alte milioane de dolari.
(mulţumesc pe această cale ziariştilor, mai bine informaţi de cât mine, de la câteva ziare, care au prizat fenomenul, de la care am preluat o serie de date pe care le-am folosit în cronica mea şi bineînţeles acestei minuni a secolului nostru, care este internetul)
22. 08. 2012.
miercuri, 22 august 2012
vineri, 17 august 2012
Stagiunea s-a închis, dar „anul Caragiale” continuă.
Da, e vară şi teatrele din capitală, conform unui vechi obicei, deşi au fost mai toate, dotate, prin grija primăriei, cu aer condiţionat, au tras cortina, iar actorii, dragii de ei, iubiţii de ei, au plecat în vacanţă şi au lăsat loc spectacolului politic, intens mediatizat de multiplele canale de televiziune, care au prezentat cu lux de amănunte, într-o sarabandă uluitoare, demnă de cele mai teribile romane Science - fiction, sau de spectacole în aer liber, mai întâi demisia unui ministru al culturi care s-a gândit că nu e rău să ia bani de la două instituţii ale statului, apoi condamnarea urmată de încercarea de sinucidere a lui Adrian Năstase, care nu a acceptat că el, fost prim ministru, fost ministru de externe, fost şef de partid să fie condamnat de cel mai mare for juridic al ţării…formidabilă telenovelă care ne-a ţinut treji câteva nopţi la rând…Spectacolul mediatic continuând într-o cascadorie nebună cu demascarea furtului intelectual săvârşit de primul ministru Victor Ponta, în viaţa civilă procuror, nu un conţopist modest care să nu cunoască ce sunt ghilimelele…apoi comedia atroce, demnă de pana unui scriitor satiric, cu suspendarea comisiei care deja stabilise calitatea de „copy paste” a plagiatului, urmată de terifianta, noapte în care au fost abrogate şi suspendate cu nonşalanţă legi şi cutume stabilite de constituţie, iar pe deasupra au fost ameninţaţi că vor fi puşi pe liber unii judecători ai curţii constituţionale, apoi daţi afară cu constituţia în cap, pe rând într-o singură zi şi o noapte, unul după altul avocatul poporului, preşedintele senatului şi al camerei deputaţilor, cu explicaţia că şi cei dinainte au fost înlocuiţi tot aşa prin rapt şi înşelăciune, şi, bomboana de pe colivă, chiar s-a reuşit a doua suspendare a preşedintelui ţării…construcţie care va intra sigur în Guiness-book… Veritabile spectacole emoţionale de mare anvergură, plasând, în comparaţie, reprezentaţiile teatrale pe un ultim loc. .. Ce act dramatic, ce piesă cu suspans a fost duelul din parlament dintre preşedintele suspendat ţării şi preşedinte interimar care a produs două replici memorabile, demn de teatrul romantic lui Victor Hugo:
Crin Antonescu: Dacă la referendum Băsescu nu va fi demis eu îmi dau demisia din viaţa politică!
Preşedintele suspendat T. Băsescu: Vă las aici o foaie ca să vă scrieţi demisia!
Ce dramaturg ar avea inspiraţia şi curajul să scrie asemenea replici?
Ce să mai mergi la teatru, ce să mai asişti la spectacole când spectacolul vieţii politice e grandios. Ce personaje, ce faună de mincinoşi, de linguşitori, ce liotă de arivişti, Caţavencu fiind în comparaţie un dulce copil. Ce personaj tenebros poate fi un simplu profesoraş ajuns interimar, doar pentru câteva zile care şi- a permis să ţipe la un grup de academicieni…ce Pristanda poate fi un ministru de interne care declară că toţi de la Platon şi Aristotel încoace, mai toţi au plagiat…
Cum să povăţuieşti copii să nu mai copieze la examene când au un exemplu de urmat într-un înalt demnitar al ţării?
Totuşi acum la sfârşit de stagiune, sau la spartul târgului cum se spune, după ce pe multe scene se juca „O scrisoare pierdută” şi spectatorii în sală vedeau „Năpasta”, cum observa un distins ziarist, am avut revelaţia unui spectacol eveniment pe teme caragialeşti realizat de… un balerin: Gigi Căciuleanu. Tot e bine. Chiar dacă nu e regizor de teatru. Chiar dacă nu e actor. E coreograf şi a realizat, nu cu vorbe, nu cu replici, ci cu idei cu paşi de dans, repet, un fascinant spectacol care a umplut inimile spectatorilor din sala mare a Teatrului Naţional, ce s-a dovedit prea mică, dovedind, dacă mai era nevoie, că îl putem comemora creator, inteligent pe Nenea Iancu, nu abracadabrant, nu apelând la vulgaritate, nu inventând mici amănunte nesemnificative ci descoperind esenţa spiritului său…
Sunt în spectacolul „De ale noastre” al lui Gigi Căciuleanu momente antologice pe care publicul le-a descoperit, le-a decriptat cu o plăcere nespusă, ca de exemplu jocul cu bileţele dintre Fănică Tipătescu şi Zoe, dar mai ales discursul fără cuvinte a lui Caţavencu realizat de Lari Georgescu …un moment terifiant în care poţi recunoaşte pe toţi marii demagogi ai lumii, începând cu Hitler, Musolini, Ceauşescu, până la emulii mai noi, de la noi, ca C. V. Tudor şi Ion Iliescu…Acelaşi Larii Georgescu mai are un moment extraordinar atunci când îl întruchipează pe Ion din Năpasta ca pe un înger nefericit, căzut… Spectacolul conţine, de fapt 21 de secvenţe cu sens conflictual, cum ar fi: „Fraţi de Partid”, „Cetăţean Be-at”, „Revoluţie în papuci”, „Mitici”, „De ale Mahalalei”, „Carnaval” care mi s-au părut excelente, mici bijuterii de teatru…coreografic şi altele care par alături de subiect, dar în Istvan Teglas, Ioana Marchidan, Adrian Nour, Rasmina Calbăjos, Ştefan Lupu, Vanda Ştefănescu, Ramona Bărbulescu, Cristian Niculescu, lipsa spaţiului mă împiedică să-i scriu pe toţi, toată trupa lui Căciuleanu are interpreţi care s-au dovedit extraordinari. Nu mai vorbesc de costumele create de Corina Grămoşteanu care sunt pur şi simplu electrizante, nu mai amintesc de coloana sonoră originală în care se îmbină compoziţii semnate Lucian Stan, Marius Mateşan, Dan şi Cristina Handabur, alături de inserturi muzicale din Vivaldi Johan Straus, Mozart, Beethoven, Verdi, Bizet, Enescu, Bach (enumerarea conform caietului program)…Bravo Gigi Căciuleanu, bravo trupei tale şi scenografului tău, am strigat şi eu alături de toată sala entuziasmată, când interpreţi au coborât în sală şi prin gesturile lor am înţeles că şi noi, cei din sală, face parte din lumea reprezentată pe scenă.
Crin Antonescu: Dacă la referendum Băsescu nu va fi demis eu îmi dau demisia din viaţa politică!
Preşedintele suspendat T. Băsescu: Vă las aici o foaie ca să vă scrieţi demisia!
Ce dramaturg ar avea inspiraţia şi curajul să scrie asemenea replici?
Ce să mai mergi la teatru, ce să mai asişti la spectacole când spectacolul vieţii politice e grandios. Ce personaje, ce faună de mincinoşi, de linguşitori, ce liotă de arivişti, Caţavencu fiind în comparaţie un dulce copil. Ce personaj tenebros poate fi un simplu profesoraş ajuns interimar, doar pentru câteva zile care şi- a permis să ţipe la un grup de academicieni…ce Pristanda poate fi un ministru de interne care declară că toţi de la Platon şi Aristotel încoace, mai toţi au plagiat…
Cum să povăţuieşti copii să nu mai copieze la examene când au un exemplu de urmat într-un înalt demnitar al ţării?
Totuşi acum la sfârşit de stagiune, sau la spartul târgului cum se spune, după ce pe multe scene se juca „O scrisoare pierdută” şi spectatorii în sală vedeau „Năpasta”, cum observa un distins ziarist, am avut revelaţia unui spectacol eveniment pe teme caragialeşti realizat de… un balerin: Gigi Căciuleanu. Tot e bine. Chiar dacă nu e regizor de teatru. Chiar dacă nu e actor. E coreograf şi a realizat, nu cu vorbe, nu cu replici, ci cu idei cu paşi de dans, repet, un fascinant spectacol care a umplut inimile spectatorilor din sala mare a Teatrului Naţional, ce s-a dovedit prea mică, dovedind, dacă mai era nevoie, că îl putem comemora creator, inteligent pe Nenea Iancu, nu abracadabrant, nu apelând la vulgaritate, nu inventând mici amănunte nesemnificative ci descoperind esenţa spiritului său…
Sunt în spectacolul „De ale noastre” al lui Gigi Căciuleanu momente antologice pe care publicul le-a descoperit, le-a decriptat cu o plăcere nespusă, ca de exemplu jocul cu bileţele dintre Fănică Tipătescu şi Zoe, dar mai ales discursul fără cuvinte a lui Caţavencu realizat de Lari Georgescu …un moment terifiant în care poţi recunoaşte pe toţi marii demagogi ai lumii, începând cu Hitler, Musolini, Ceauşescu, până la emulii mai noi, de la noi, ca C. V. Tudor şi Ion Iliescu…Acelaşi Larii Georgescu mai are un moment extraordinar atunci când îl întruchipează pe Ion din Năpasta ca pe un înger nefericit, căzut… Spectacolul conţine, de fapt 21 de secvenţe cu sens conflictual, cum ar fi: „Fraţi de Partid”, „Cetăţean Be-at”, „Revoluţie în papuci”, „Mitici”, „De ale Mahalalei”, „Carnaval” care mi s-au părut excelente, mici bijuterii de teatru…coreografic şi altele care par alături de subiect, dar în Istvan Teglas, Ioana Marchidan, Adrian Nour, Rasmina Calbăjos, Ştefan Lupu, Vanda Ştefănescu, Ramona Bărbulescu, Cristian Niculescu, lipsa spaţiului mă împiedică să-i scriu pe toţi, toată trupa lui Căciuleanu are interpreţi care s-au dovedit extraordinari. Nu mai vorbesc de costumele create de Corina Grămoşteanu care sunt pur şi simplu electrizante, nu mai amintesc de coloana sonoră originală în care se îmbină compoziţii semnate Lucian Stan, Marius Mateşan, Dan şi Cristina Handabur, alături de inserturi muzicale din Vivaldi Johan Straus, Mozart, Beethoven, Verdi, Bizet, Enescu, Bach (enumerarea conform caietului program)…Bravo Gigi Căciuleanu, bravo trupei tale şi scenografului tău, am strigat şi eu alături de toată sala entuziasmată, când interpreţi au coborât în sală şi prin gesturile lor am înţeles că şi noi, cei din sală, face parte din lumea reprezentată pe scenă.
miercuri, 1 august 2012
Victoraş Ponta pe vremea când era elev
D ale plagiatului
- Când era la gimnaziu Victor Ponta a fost prins copiind la dictare
- La şedinţele cu părinţii Ponta se dădea om mare şi se ducea în locul lui taică-su
- Când era în clasa patra, l-au prins copiind linia la dictare!
- Toţi copii aveau chei la gât, cu excepţia lui Ponta, căruia părinţii îi legau nişte ghilimele
- Când nu-şi făcea temele Ponta se scuza la învăţătoare că i-a mâncat Băsescu caietul.
- Când nu ştia lecţia, elevul Ponta, se temea că învăţătoarea o să-l încurce şi mai mult cu încurajarea: „Spune cu cuvintele tale”
- Cântecelul preferat al elevului Ponta ea: „Noi în anu 2000 când vom da pe text copy”
- Ponta era atât de înnebunit să copieze că odată a copiat şi nota 4 din lucrarea unui coleg.
- Lui Ponta i-a fi plăcut să fie lăsat repetent – pentru că el era ca şi cum ar fi plagiat anul.
- În prima zi de şcoală din clasa a doua Ponta s-a dus la tovarăşa învăţătoare şi i-a pârât pe toţi şefii de grupă şi pe şeful de detaşament cerând schimbarea lor.
- Ponta a luat odată patru la Chimie insistând că el a descoperit elementul pe care l-a şi botezat cu numele lui Po (Ponţiu)
- Lui Ponta i-a plăcut foarte mult nuvela „Prăvale Baba” crezând că e vorba de un puci împotriva unei babe.
- La orele de sport Ponta era cel care făcea echipele. De regulă împărţirea era: „Eu cu Crin şi cu Dănuţ şi restul lumii”
(din Kamikaze)
- Când era la gimnaziu Victor Ponta a fost prins copiind la dictare
- La şedinţele cu părinţii Ponta se dădea om mare şi se ducea în locul lui taică-su
- Când era în clasa patra, l-au prins copiind linia la dictare!
- Toţi copii aveau chei la gât, cu excepţia lui Ponta, căruia părinţii îi legau nişte ghilimele
- Când nu-şi făcea temele Ponta se scuza la învăţătoare că i-a mâncat Băsescu caietul.
- Când nu ştia lecţia, elevul Ponta, se temea că învăţătoarea o să-l încurce şi mai mult cu încurajarea: „Spune cu cuvintele tale”
- Cântecelul preferat al elevului Ponta ea: „Noi în anu 2000 când vom da pe text copy”
- Ponta era atât de înnebunit să copieze că odată a copiat şi nota 4 din lucrarea unui coleg.
- Lui Ponta i-a fi plăcut să fie lăsat repetent – pentru că el era ca şi cum ar fi plagiat anul.
- În prima zi de şcoală din clasa a doua Ponta s-a dus la tovarăşa învăţătoare şi i-a pârât pe toţi şefii de grupă şi pe şeful de detaşament cerând schimbarea lor.
- Ponta a luat odată patru la Chimie insistând că el a descoperit elementul pe care l-a şi botezat cu numele lui Po (Ponţiu)
- Lui Ponta i-a plăcut foarte mult nuvela „Prăvale Baba” crezând că e vorba de un puci împotriva unei babe.
- La orele de sport Ponta era cel care făcea echipele. De regulă împărţirea era: „Eu cu Crin şi cu Dănuţ şi restul lumii”
(din Kamikaze)
sâmbătă, 21 iulie 2012
NU E TOTUL PIERDUT
Nu e totul pierdut! Mai există în ţara asta şi oameni curajoşi, demni, admirabili. Mai există şi oameni de onoare, care menţin vie speranţa de a trăi într-o ţară normală.
Datorită lor, mica lovitură de stat de la plagiat - manifestată prin desfiinţarea ori „repopularea" comisiilor ministeriale care urmau să se pronunţe în „cazul Ponta" - a fost anihilată, paralizată, ridiculizată.
Vă propun să le facem o reverenţă celor zece profesori de la Universitatea Bucureşti care, în ciuda presiunilor imense şi a şantajului practicat de ministrul Ecaterina Andronescu, au avut puterea de a decide, în unanimitate, că teza de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat de tip copy-paste. Aşadar:
Ovidiu Bozgan - profesor doctor la Facultatea de Istorie;
Georgeta Ghebrea - profesor doctor la Facultatea de Ştiinte Politice;
Adrian P. Iliescu - şeful catedrei de Filozofie politică şi morală din cadrul Facultăţii de Filozofie;
Cristian Mărunţeanu - profesor la Facultatea de Geologie şi Geofizică;
Marian Popescu - profesor doctor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiintele Comunicării;
Vasile Preda - profesor doctor la Facultatea de Matematică şi Informatică;
Tudor Roşu - profesor doctor la Facultatea de Chimie;
Dumitru Sandu - profesor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială;
Sterea Tache - profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă;
Liliana Zaharia - profesor doctor la Facultatea de Geografie.
Acestor dascăli admirabili li se adaugă alţi doi oameni de caracter:
Mircea Dumitru - rectorul Universităţii Bucureşti;
Flavius Baias, decanul Facultăţii de Drept (demisionar).
Pentru aceşti dascăli, prestigiul Universităţii Bucureşti şi al învăţământului superior românesc este mai important decât apărarea unui scaun sau avantajele otrăvite ale unui "blat" politic.
Comisia de Etică a Univeristăţii a studiat temeinic şi profesionist teza de doctorat a lui Victor Ponta, apelând inclusiv la specialişti străini. Prezentarea concluziilor, făcută ieri într-o conferinţă de presă, a răspuns la toate întrebările ridicate de un asemenea caz.
(preluat de la G. Cartianu din Adevărul )
Datorită lor, mica lovitură de stat de la plagiat - manifestată prin desfiinţarea ori „repopularea" comisiilor ministeriale care urmau să se pronunţe în „cazul Ponta" - a fost anihilată, paralizată, ridiculizată.
Vă propun să le facem o reverenţă celor zece profesori de la Universitatea Bucureşti care, în ciuda presiunilor imense şi a şantajului practicat de ministrul Ecaterina Andronescu, au avut puterea de a decide, în unanimitate, că teza de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat de tip copy-paste. Aşadar:
Ovidiu Bozgan - profesor doctor la Facultatea de Istorie;
Georgeta Ghebrea - profesor doctor la Facultatea de Ştiinte Politice;
Adrian P. Iliescu - şeful catedrei de Filozofie politică şi morală din cadrul Facultăţii de Filozofie;
Cristian Mărunţeanu - profesor la Facultatea de Geologie şi Geofizică;
Marian Popescu - profesor doctor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiintele Comunicării;
Vasile Preda - profesor doctor la Facultatea de Matematică şi Informatică;
Tudor Roşu - profesor doctor la Facultatea de Chimie;
Dumitru Sandu - profesor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială;
Sterea Tache - profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă;
Liliana Zaharia - profesor doctor la Facultatea de Geografie.
Acestor dascăli admirabili li se adaugă alţi doi oameni de caracter:
Mircea Dumitru - rectorul Universităţii Bucureşti;
Flavius Baias, decanul Facultăţii de Drept (demisionar).
Pentru aceşti dascăli, prestigiul Universităţii Bucureşti şi al învăţământului superior românesc este mai important decât apărarea unui scaun sau avantajele otrăvite ale unui "blat" politic.
Comisia de Etică a Univeristăţii a studiat temeinic şi profesionist teza de doctorat a lui Victor Ponta, apelând inclusiv la specialişti străini. Prezentarea concluziilor, făcută ieri într-o conferinţă de presă, a răspuns la toate întrebările ridicate de un asemenea caz.
(preluat de la G. Cartianu din Adevărul )
vineri, 29 iunie 2012
Cazul Năstase
Ascultând scandalurile și acuzațiile reciproce de corupție din ultimile săptămâni şi mai ales toată tevatura în urma condamnării la închisoare, îmi vine în minte o mărturisire a unui consilier din… opoziție… Adrian Năstase nu mai era la putere. Ecourile scandalului Mugur Ciuvică se stinseseră și la orizont apăreau primele semne ale afacerii Tamara. Chiar în perioada respectivă am fost invitați de consilier PSD să jucăm într-un orășel din nordul țări un spectacol. La final, după aplauze trupa a fost invitată la un restaurat. Din întâmplare la masă am stat lângă un necunoscut care s-a recomandat vesel că e consilier din opoziție.
- Cum este în opoziție, după ce ați fost la putere, m-am simțit obligat să-l întreb, așa ca să fac conversație .
- Am scăpat de multe griji. Să fii la putere e prosper, dar ai și enorm de multe obligații…unele chiar nesuferite rău de tot
- Normal…trebuie să puneți în practică ce ati promis la alegeri…
- Asta-i o nimica toată…faci sau nu faci…dar sunt altele nasoale de tot…
Consilierul s-a uitat la mine, căutând să ghicească în ce parte a spectrului politic mă situez și după ce s-a uitat în jur cu fereală, convingându-se că nu ne aude decât pereți și eventual minuscule microafoane instalate pe subt mese, cum citim că procedează pletora de servicii secrete finanțate de la bugetul de stat, mi-a spus: Ce vă zic acum trebuie să-mi promiteți că aicea va muri…
Nebănuind deloc ce va urma, am dat din cap a aprobare
- Una din obligațiile noastre era să trimitem lunar o valiză de bani…
- Cui?
- Șefului cel mare…
- Șeful cui?
- Al partidului.. Să mă trăznească D-zeu dacă mint. La fiecare sfârșit de lună pleca de aici spre București un om cu o valiză plină de bani. Dacă intârziam dădea imediat telefon. - Cine?
- Șeful ăl mare
- Șeful ăl mare, al cui?
- Al partidului
- Care partid?
- Ghiciți…Ultima oară a durat cam mult până am colectat suma și când a ajuns omul nostru cu valiza n-a mai găsit pe cel căruia i-o dădea întodeauna în primire și a fost preluat de alcineva, care la îndrumat spre o încăpere, unde a văzut ceva ce nu-i venea să creadă, ceva ce numai în basme se povestește: De la podea până la tavan erau teancuri cu bani. Bani și iar bani…În devălmășie…teancuri de bani unele peste alte…fără o ordine…fără să fie numărați…fără să fie preluați de cineva, fără să primească o chitanță. I s-a spus să descarce valiza și să plece și așa a făcut…să mă trăznească D-zeu dacă mint!
-Și l-ați crezut?
- E un om cu stagiu vechi în partid, să-l trăznească Dumnezeu dacă minte. Dar am impresa că nu mă credeți.
- Nici o iotă, i-am răspuns eu sincer. Să mă trăznească Dumnezeu dacă mint..
(Cu una na în urmă am mai postat pe blog materialul de mai sus dar n-a avut nici ecou fiind considerat inactual. Acum s-a dovedit, dacă mai era nevoie, absoluta lui actualitate)
- Cum este în opoziție, după ce ați fost la putere, m-am simțit obligat să-l întreb, așa ca să fac conversație .
- Am scăpat de multe griji. Să fii la putere e prosper, dar ai și enorm de multe obligații…unele chiar nesuferite rău de tot
- Normal…trebuie să puneți în practică ce ati promis la alegeri…
- Asta-i o nimica toată…faci sau nu faci…dar sunt altele nasoale de tot…
Consilierul s-a uitat la mine, căutând să ghicească în ce parte a spectrului politic mă situez și după ce s-a uitat în jur cu fereală, convingându-se că nu ne aude decât pereți și eventual minuscule microafoane instalate pe subt mese, cum citim că procedează pletora de servicii secrete finanțate de la bugetul de stat, mi-a spus: Ce vă zic acum trebuie să-mi promiteți că aicea va muri…
Nebănuind deloc ce va urma, am dat din cap a aprobare
- Una din obligațiile noastre era să trimitem lunar o valiză de bani…
- Cui?
- Șefului cel mare…
- Șeful cui?
- Al partidului.. Să mă trăznească D-zeu dacă mint. La fiecare sfârșit de lună pleca de aici spre București un om cu o valiză plină de bani. Dacă intârziam dădea imediat telefon. - Cine?
- Șeful ăl mare
- Șeful ăl mare, al cui?
- Al partidului
- Care partid?
- Ghiciți…Ultima oară a durat cam mult până am colectat suma și când a ajuns omul nostru cu valiza n-a mai găsit pe cel căruia i-o dădea întodeauna în primire și a fost preluat de alcineva, care la îndrumat spre o încăpere, unde a văzut ceva ce nu-i venea să creadă, ceva ce numai în basme se povestește: De la podea până la tavan erau teancuri cu bani. Bani și iar bani…În devălmășie…teancuri de bani unele peste alte…fără o ordine…fără să fie numărați…fără să fie preluați de cineva, fără să primească o chitanță. I s-a spus să descarce valiza și să plece și așa a făcut…să mă trăznească D-zeu dacă mint!
-Și l-ați crezut?
- E un om cu stagiu vechi în partid, să-l trăznească Dumnezeu dacă minte. Dar am impresa că nu mă credeți.
- Nici o iotă, i-am răspuns eu sincer. Să mă trăznească Dumnezeu dacă mint..
(Cu una na în urmă am mai postat pe blog materialul de mai sus dar n-a avut nici ecou fiind considerat inactual. Acum s-a dovedit, dacă mai era nevoie, absoluta lui actualitate)
luni, 25 iunie 2012
Adrian Năstase şi armele de foc
Pe vremea când era prim ministru şi preşedinte al asociaţiei vânătorilor, Adrian Năstase, a mers la o vânătoare de urşi însoţit de ministrul agriculturii, care s-a soldat cu un accident celebru: Adrian Năstase la împuscat, din greşală, pe ministrul agriculturii în…testicule!!!
În urma acestui accident au ieşit bancuri. Iată unul dintre ele:
- Ursul este un animal feroce. În momentul în care apare în faţa d-voastră trebuie să trageţi îmediat, altfel riscaţi să fiţi sfâşiat. Mergeţi, relaxat cu arma la ochi şi cum apare animalul, nu ezitaţi, trageţi imediat, îl dădăcea, îl învăţa ministrul agriculturii (I. Sârbu) care mergea prin pădure în urma sa.
La un moment dat a apărut subit, instantaneu, dintr-un tufiş, fiorosul animal chiar în faţa lui Adrian Năstase, care văzându-l, deodată s-a emoţionat, şi fâstâcit s-a întors cu arma la ochi, către povăţuitorul său întrebându-l disperat:
- Acum ce fac?
- Trage în p..a mea a răspuns prompt ministrul agriculturii
Şi Adrian Năstase a tras, lăsându-l pe ministrul Agriculturii fără testicule!
În urma acestui accident au ieşit bancuri. Iată unul dintre ele:
- Ursul este un animal feroce. În momentul în care apare în faţa d-voastră trebuie să trageţi îmediat, altfel riscaţi să fiţi sfâşiat. Mergeţi, relaxat cu arma la ochi şi cum apare animalul, nu ezitaţi, trageţi imediat, îl dădăcea, îl învăţa ministrul agriculturii (I. Sârbu) care mergea prin pădure în urma sa.
La un moment dat a apărut subit, instantaneu, dintr-un tufiş, fiorosul animal chiar în faţa lui Adrian Năstase, care văzându-l, deodată s-a emoţionat, şi fâstâcit s-a întors cu arma la ochi, către povăţuitorul său întrebându-l disperat:
- Acum ce fac?
- Trage în p..a mea a răspuns prompt ministrul agriculturii
Şi Adrian Năstase a tras, lăsându-l pe ministrul Agriculturii fără testicule!
duminică, 27 mai 2012
Poţi să mă săruţi...
(Sara Dan a plecat de lângă mine în lumea umbrelor în Iulie 2009…Vreme de doi ani deşi simţeam nevoia să-mi expim disperarea, desnădejdea şi jalea, n-am putut aşterne pe hârtie în dreptul numelui ei, nici un cuvânt. Dar ca un dar al celui de sus care ne vegheză, sau ca o adire a sufletului ei, de curând, a ţâşnit din mine tot ce ve-ţi citi mai departe. Nu fiţi prea asprii, cu ce am putut scrie, cu ce am putut aduna din inima mea rănită, care nu este decât un ţipăt a unei dureri adânci, un regret imens după o fiinţă care mi-a stat alături făcându-mi viaţa mai frumoasă. Înţelegeţi-mă şi nu mă judecaţi prea aspru. Ce citiţi nu sunt versuri ci sângele încă aburind care curge dintr-o rană…)
Poţi să mă săruţi…
Poţi să mă săruţi
Dacă vrei, dacă simţi nevoia
mi-a spus Sara după ce ne-am cunoscut
după ce pe străzi ne-am plimbat
după ce natura am admirat
după ce poezii i-am recitat
-“Dar trebuie să ştii, trebuie de aflat
Că tatăl meu obligat
Zăpada de pe străzi a curăţat
Pe unchiul Iser în Trasnistria l-au deportat
Pe alt unchi, Casapu, avocat
Din barou l-au demis
Şi să profeseze i-au interzis
Pe Finca, o verişoară
Un copil, o fecioară
Au dat-o afară din scoală,
pe mine la trei ani m-a furat
pentru câteva ore un descreierat
un soldat neamţ, că-i-am amintit
de copila din ţara sa
Germania
Si cu greu m-a recuperat
Tata ca un disperat.
Poţi să mă mângăi dacă vrei
Dacă simţi nevoia.
Dar sigur ai aflat
că am mai avut un un bărbat
pe care fără regrete l-a lăsat
pentru că era alcolului dedat
şi deşi era poet talentat
Deşi poeme de dragoste îmi scria,
l-am părăsit, l-am lăsat
pentru că alcolul în el când se dezlănţuia
nu mai era om, nu mai trăia…
mă înspăimânta,
mă neurasteniza…
şi încă ceva neaşteptat, am un uter retoversat
dar nu fi speriat
de ce ţi-am relatat
dacă mă iubeşti cu adevărat
ia-mă şi fără cerificat de cununie
care în fond nu e decât o hârtie.”
Am ascultat-o, n-am disperat
Am iubit-o mult şi dezinteresat
Ca un bărbat nebun şi apucat
Zi de zi, ceas de ceas, neîntârziat
Până cel de sus, gelos, ne-a dezmembrat ne-a rupt, ne-a despărţit
Pentru că prea mult ne-am iubit.
Ce păcat, doamne, ce păcat…
23. 05. 2012.
Poţi să mă săruţi…
Poţi să mă săruţi
Dacă vrei, dacă simţi nevoia
mi-a spus Sara după ce ne-am cunoscut
după ce pe străzi ne-am plimbat
după ce natura am admirat
după ce poezii i-am recitat
-“Dar trebuie să ştii, trebuie de aflat
Că tatăl meu obligat
Zăpada de pe străzi a curăţat
Pe unchiul Iser în Trasnistria l-au deportat
Pe alt unchi, Casapu, avocat
Din barou l-au demis
Şi să profeseze i-au interzis
Pe Finca, o verişoară
Un copil, o fecioară
Au dat-o afară din scoală,
pe mine la trei ani m-a furat
pentru câteva ore un descreierat
un soldat neamţ, că-i-am amintit
de copila din ţara sa
Germania
Si cu greu m-a recuperat
Tata ca un disperat.
Poţi să mă mângăi dacă vrei
Dacă simţi nevoia.
Dar sigur ai aflat
că am mai avut un un bărbat
pe care fără regrete l-a lăsat
pentru că era alcolului dedat
şi deşi era poet talentat
Deşi poeme de dragoste îmi scria,
l-am părăsit, l-am lăsat
pentru că alcolul în el când se dezlănţuia
nu mai era om, nu mai trăia…
mă înspăimânta,
mă neurasteniza…
şi încă ceva neaşteptat, am un uter retoversat
dar nu fi speriat
de ce ţi-am relatat
dacă mă iubeşti cu adevărat
ia-mă şi fără cerificat de cununie
care în fond nu e decât o hârtie.”
Am ascultat-o, n-am disperat
Am iubit-o mult şi dezinteresat
Ca un bărbat nebun şi apucat
Zi de zi, ceas de ceas, neîntârziat
Până cel de sus, gelos, ne-a dezmembrat ne-a rupt, ne-a despărţit
Pentru că prea mult ne-am iubit.
Ce păcat, doamne, ce păcat…
23. 05. 2012.
vineri, 25 mai 2012
profesiunea d-nei warren
O afacere de familie: Profesiunea d-nei Warren la Teatrul Mic.
G. B. Shaw (1856-1950) irlandezul, considerat de unii critici demn urmaş al lui Shakespeare, laureiat al premiului Nobel pentru literatură în anul 1925, dramaturg realist, incomod, incitant, prolific, provocator, inconfundabil, a dăruit teatrului de pretutindeni un număr de peste 70 de piese de mai toate genurile …majoritatea având ca temă…demascarea moravurilor puritane ale societăţii engleze victoriene,
G. B. Shaw a fost şi un ziarist incisiv, redutabil dar din păcate cu idei controversate, chiar discutabile…în care a susţinut, printre altele, că regimul bolşevic e poate unul din cele mai fericite, iar Stalin un dulce şi atent conducător, lăsând la latiudinea scormonitorilor de arhive să descopere dacă n-a fost, cumva, şi agent K.G.B acoperit, nu numai aşa numit „tovarăş de drum”. În compensaţie a lăsat posterităţii scânteietoare aforisme şi paradoxuri despre femei, despre căsnicie, onoare, teatru, existenţă, limbaj, artă, critici, prostie, pornografie, irlanda şi irlandezi, actori şi actriţe, despre moravuri şi bineînţeles despre sine ca autor dramatic.
Profesiunea d-nei Warren făcând parte din piesele intitulate incomode a avut premiera, în 1902, generând un scandal similar cu cel de la premiera Nopţii furtunoase de la noi, fiind interzisă ulterior în Anglia. Dar piesa ajunsă celebră a fost jucată pe mai toate marile scene ale lumii, făcându-l pe G. B. Shaw să exclame într-un celebru panseu: “Reputaţia mea de dramaturg creşte cu fiecare piesă care nu îmi este jucată”
Kitty Warren proprietara unui bordel, a ascuns acest fapt fiicei sale Vivie, pe al cărei tată nu vrea să-l deconspire, şi pe care, cu banii strânși din deplorabila ei afacerea, a educat-o la Cambridge. Vivie, fiinţă sinceră şi inocentă este oripilată când află adevărul despre meseria mamei sale care într-o scenă lacrimogenă de melodramă o lămureşte că necazurile cu care s-a confruntat în tinerețe au obligat-o să se ocupe cu de o asemenea profesiune dezonorantă, dar că ea niciodată nu şi-a vândut sufletul. Deșii înțeleage lucrurile, Vivie, femeie modernă, influenţată de ideile feministe ale vremii își va părăsi mama (la finalul piesei) când realizează că aceasta își continuă afacerea, respingând avansurile lubrice, impudice şi obscene ale bărbaţilor din anturajul mamei sale, având dorinţa să se realizeze, prin ea însăşi, prin muncă cinstită, devenind poate primul erou a ceace s-a numit ulterior, omul nou al teatrului de idei realist socialist!!!
Catalogată ca o piesă uricioasă, pentru vremea când a fost scrisă, dar actualmente când prostituţia şi pornografia a luat o amploare neobişnuită, veniturile obţinute din industria sexului fiind socotite cele mai rentabile, şi-a pierdut asperităţile şi incisivitateate atacului iniţial. Prostituţia, practicată din vremuri imemoriale a fost considerată una din cele mai vechi meserii, iar acum în unele ţări ea este legalizată. Adresele zeiţelor amorului se găsesc pretutindeni în ziare şi reviste de mare tiraj, iar internetul este invadat de pornografie, dar piesa a oferit şi mai oferă încă marilor actriţe o partitură de desfăşurare cu mare întindere şi combustie, L. S. Bulandra, Maria Filotti, şi mai aproape de noi (în 1975) Olga Tudorache, în acest acest rol (se spune, s-a scris) au oferit publicului românesc interpretări memorabile…
Spectacolul Teatrului Mic este pus în scenă de Claudiu Istodor, actor de talent (cu o traducere proprie), care încearcându-şi forţele şi norocul în arta regiei spectacolului…fiind, se pare la prima încercare de acest gen, probabil l-a apucat frica. Pe cine poţi să te bazezi mai întâi şi întâi într-o astfel de întreprindere, dacă nu pe familie? De aceia, bănuiesc, a distribuit-o în rolul principal, întradevăr, pe soţia sa, deşi soţia nu mai e demult soţie şi într-unul din roluri pe copilul rezultat din această căsnicie care actualmente e caducă…şi nemai având alte rude printere actori (unchi, veri, verişoare, mătuşi) a fost nevoit să apeleze totuşi la actorii Teatrului Mic. (Asta din cauză că s-a căsătorit de puţine ori spre deosebire de un alt coleg al său (Fl. Z) care atunci când ajunsese rectorul Institutului de Teatru şi-a angajat toate nevestele (trei) şi copii rezultaţi din căsătoriile respective, cărora nu le mai ştiu numărul) S-a dovedit, dacă mai era cazul, că la nevoie, fostele soţii se…cunosc. Nu ştiu de ce, cei trei, nu au înfiinţat încă un teatru de familie cum se practică oriunde în lume. Ar fi rentabil pentru că, se zice, conform unor norme actuale intreprinderea respectivă ar fi scutită de impozite. Spectacolul notabil, vioi, antrenant, simplu, clar, fără sofisticării şi încărcături dramatice inutile, cu seriose croşete ale textului, cu un decor pastelat având un ţel unic demascarea ipocriziei, filistinismului socetăţii secolului în care a trăit si a creiat marele dramaturg, se bucură de o distribuţie excelentă. Maia Morgenstern desvoltă în rolul d-nei Warren toată gama talentului ei neobişnuit. Ea, cu enorma ei experienţă, este pe rând seducătoare, faţă de bărbaţii din jur, apoi mamă insolentă, autoritară, uneori dându-ne impresia (prin declaraţii), că e foarte bună comerciantă, iar uneori …ştie să fie calină şi mângâietoare, chiar umană, făcând chiar şi o baie la picioare, care pe căldura asta, cred că îi prinde foarte bine. O secondează cu aplomb Dan Condurache, care încercând o suculentă compoziţie amintind de un personaj tot atât de odios al vechiului regim, un adulator profesionist, autor de incendiare omagii, obţine mult succes de public.
Ceilalţi, Radu Gheorghe (Praed) Sorin Medeleni (reverendul Gardner) , Aaron Istodor - fiul fostului cuplu- (Frank Gardner, trei acte cu şapcă pe cap, ultimul fără şapcă) şi în special tânăra Ilinca Manolache, cu o surprinzătoare maturitate şi siguranţă (în dificilul rol al lui Vivie) se străduiesc să ofere compoziţii credibile, să nu se ciocnească între ei sau de mobile, vorbind unii mai clar, alţi mai înăbuşit, într-un spectacol vioi, de multe ori antrenant, frumos colorat de scenografa Maria Miu, despre o lume aproape dispărută
Teatrul Mic prin Mihai Dinvale (nu am reţinut niciodată dacă numele său este format din trei sau două părţi) - unul dintre directorii săi - a oferit la sfârşitul spectacolului de premieră un alt spectacol poate mai emoţionat prin unicitatea sa. O întâlnire cu interpreţii spectacolului din anul 1975, care din păcate n-au putut fi decât doi: Const. Codrescu (interpretul lui Crofts) şi vesela, diafana Magda Popovici (interpreta lui Vivie Waren).
O parte din ei, sunt în ţara umbrelor de unde probabil ne privesc şi ne urmăresc: Sorana Coroamă (regizoarea spectacolului), Tudorel Popa (Praed), Jean Lorin (reverendul Gardner). D-na Olga Tudorache deţinătoarea rolului principal nu a putut fi prezentă din motive de sănătate, iar G. Mihăiţă interpretul tânărului Frank Garner fiind plecat “Undeva în Pallulia” lui Silviu Purcărete, nu a putut onora întâlnirea, dar a fost prezent Dan Condurache care preluaase rolul de la G. Mihăiţă, acum prezentându-se într-o altă formulă, interpretând cu aplomb dificilul rol al magnatului Crofts, arătându-ne pe viu imaginea trecerii implacabile a timpului… Maestrul Constantin Codrescu (poate unul din ultimii mohicani) care la venerabila vârstă de peste 80 de ani, pare încă în vigoare şi fragila şi nebunatica pe vremuri Magda Popovici acum mai tinerică decât maestrul Codrescu, cu un deceniu, la fel de veselă, la fel de atrăgătoare în ciuda anilor… Amândoi vizibil emoţionaţi au vorbit în cuvinte calde tulburătoare despre dragostea şi pasiunea lor pentru teatru, care i-au ţinut în viaţă în ciuda tuturor vicisitudinilor timpului pe care l-au traversat, îndemnând publicul tânăr din sala de spectacol să urmărească cu drag noile generaţii de actori, poate tot atât de talentaţi ca şi ei, şi au coborât de pe scenă demni şi plini de talent cum au fost toată viaţa, fără să li se întâmple vreun incident neplăcut, ajungând în înapoi sală în aplauzele spectatorilor şi în deplinătatea funcţiilor lor vitale.
Felicitări Mihai Dinvale!
Un actor nu e un bibelou
de porţelan, cum deobicei se spune
cu afecţiune
El e un fel de minune Un pachet de nervi
E un calculator
E o lume de sentimente
Un termometru
Un seismograf
o vorbă bună aruncată-n vânt
Îl poate ridica în slăvi de fericire
Sau în groapa desnădejdei îl aruncă
De mâhnire,
O nedreaptă batjocorire.
Aveţi grijă cu ei cum vă purtaţi
Într-o viaţă lungă
Unii, chiar miniştrii, pot să ajungă
11. 05. 2011.
G. B. Shaw (1856-1950) irlandezul, considerat de unii critici demn urmaş al lui Shakespeare, laureiat al premiului Nobel pentru literatură în anul 1925, dramaturg realist, incomod, incitant, prolific, provocator, inconfundabil, a dăruit teatrului de pretutindeni un număr de peste 70 de piese de mai toate genurile …majoritatea având ca temă…demascarea moravurilor puritane ale societăţii engleze victoriene,
G. B. Shaw a fost şi un ziarist incisiv, redutabil dar din păcate cu idei controversate, chiar discutabile…în care a susţinut, printre altele, că regimul bolşevic e poate unul din cele mai fericite, iar Stalin un dulce şi atent conducător, lăsând la latiudinea scormonitorilor de arhive să descopere dacă n-a fost, cumva, şi agent K.G.B acoperit, nu numai aşa numit „tovarăş de drum”. În compensaţie a lăsat posterităţii scânteietoare aforisme şi paradoxuri despre femei, despre căsnicie, onoare, teatru, existenţă, limbaj, artă, critici, prostie, pornografie, irlanda şi irlandezi, actori şi actriţe, despre moravuri şi bineînţeles despre sine ca autor dramatic.
Profesiunea d-nei Warren făcând parte din piesele intitulate incomode a avut premiera, în 1902, generând un scandal similar cu cel de la premiera Nopţii furtunoase de la noi, fiind interzisă ulterior în Anglia. Dar piesa ajunsă celebră a fost jucată pe mai toate marile scene ale lumii, făcându-l pe G. B. Shaw să exclame într-un celebru panseu: “Reputaţia mea de dramaturg creşte cu fiecare piesă care nu îmi este jucată”
Kitty Warren proprietara unui bordel, a ascuns acest fapt fiicei sale Vivie, pe al cărei tată nu vrea să-l deconspire, şi pe care, cu banii strânși din deplorabila ei afacerea, a educat-o la Cambridge. Vivie, fiinţă sinceră şi inocentă este oripilată când află adevărul despre meseria mamei sale care într-o scenă lacrimogenă de melodramă o lămureşte că necazurile cu care s-a confruntat în tinerețe au obligat-o să se ocupe cu de o asemenea profesiune dezonorantă, dar că ea niciodată nu şi-a vândut sufletul. Deșii înțeleage lucrurile, Vivie, femeie modernă, influenţată de ideile feministe ale vremii își va părăsi mama (la finalul piesei) când realizează că aceasta își continuă afacerea, respingând avansurile lubrice, impudice şi obscene ale bărbaţilor din anturajul mamei sale, având dorinţa să se realizeze, prin ea însăşi, prin muncă cinstită, devenind poate primul erou a ceace s-a numit ulterior, omul nou al teatrului de idei realist socialist!!!
Catalogată ca o piesă uricioasă, pentru vremea când a fost scrisă, dar actualmente când prostituţia şi pornografia a luat o amploare neobişnuită, veniturile obţinute din industria sexului fiind socotite cele mai rentabile, şi-a pierdut asperităţile şi incisivitateate atacului iniţial. Prostituţia, practicată din vremuri imemoriale a fost considerată una din cele mai vechi meserii, iar acum în unele ţări ea este legalizată. Adresele zeiţelor amorului se găsesc pretutindeni în ziare şi reviste de mare tiraj, iar internetul este invadat de pornografie, dar piesa a oferit şi mai oferă încă marilor actriţe o partitură de desfăşurare cu mare întindere şi combustie, L. S. Bulandra, Maria Filotti, şi mai aproape de noi (în 1975) Olga Tudorache, în acest acest rol (se spune, s-a scris) au oferit publicului românesc interpretări memorabile…
Spectacolul Teatrului Mic este pus în scenă de Claudiu Istodor, actor de talent (cu o traducere proprie), care încearcându-şi forţele şi norocul în arta regiei spectacolului…fiind, se pare la prima încercare de acest gen, probabil l-a apucat frica. Pe cine poţi să te bazezi mai întâi şi întâi într-o astfel de întreprindere, dacă nu pe familie? De aceia, bănuiesc, a distribuit-o în rolul principal, întradevăr, pe soţia sa, deşi soţia nu mai e demult soţie şi într-unul din roluri pe copilul rezultat din această căsnicie care actualmente e caducă…şi nemai având alte rude printere actori (unchi, veri, verişoare, mătuşi) a fost nevoit să apeleze totuşi la actorii Teatrului Mic. (Asta din cauză că s-a căsătorit de puţine ori spre deosebire de un alt coleg al său (Fl. Z) care atunci când ajunsese rectorul Institutului de Teatru şi-a angajat toate nevestele (trei) şi copii rezultaţi din căsătoriile respective, cărora nu le mai ştiu numărul) S-a dovedit, dacă mai era cazul, că la nevoie, fostele soţii se…cunosc. Nu ştiu de ce, cei trei, nu au înfiinţat încă un teatru de familie cum se practică oriunde în lume. Ar fi rentabil pentru că, se zice, conform unor norme actuale intreprinderea respectivă ar fi scutită de impozite. Spectacolul notabil, vioi, antrenant, simplu, clar, fără sofisticării şi încărcături dramatice inutile, cu seriose croşete ale textului, cu un decor pastelat având un ţel unic demascarea ipocriziei, filistinismului socetăţii secolului în care a trăit si a creiat marele dramaturg, se bucură de o distribuţie excelentă. Maia Morgenstern desvoltă în rolul d-nei Warren toată gama talentului ei neobişnuit. Ea, cu enorma ei experienţă, este pe rând seducătoare, faţă de bărbaţii din jur, apoi mamă insolentă, autoritară, uneori dându-ne impresia (prin declaraţii), că e foarte bună comerciantă, iar uneori …ştie să fie calină şi mângâietoare, chiar umană, făcând chiar şi o baie la picioare, care pe căldura asta, cred că îi prinde foarte bine. O secondează cu aplomb Dan Condurache, care încercând o suculentă compoziţie amintind de un personaj tot atât de odios al vechiului regim, un adulator profesionist, autor de incendiare omagii, obţine mult succes de public.
Ceilalţi, Radu Gheorghe (Praed) Sorin Medeleni (reverendul Gardner) , Aaron Istodor - fiul fostului cuplu- (Frank Gardner, trei acte cu şapcă pe cap, ultimul fără şapcă) şi în special tânăra Ilinca Manolache, cu o surprinzătoare maturitate şi siguranţă (în dificilul rol al lui Vivie) se străduiesc să ofere compoziţii credibile, să nu se ciocnească între ei sau de mobile, vorbind unii mai clar, alţi mai înăbuşit, într-un spectacol vioi, de multe ori antrenant, frumos colorat de scenografa Maria Miu, despre o lume aproape dispărută
Teatrul Mic prin Mihai Dinvale (nu am reţinut niciodată dacă numele său este format din trei sau două părţi) - unul dintre directorii săi - a oferit la sfârşitul spectacolului de premieră un alt spectacol poate mai emoţionat prin unicitatea sa. O întâlnire cu interpreţii spectacolului din anul 1975, care din păcate n-au putut fi decât doi: Const. Codrescu (interpretul lui Crofts) şi vesela, diafana Magda Popovici (interpreta lui Vivie Waren).
O parte din ei, sunt în ţara umbrelor de unde probabil ne privesc şi ne urmăresc: Sorana Coroamă (regizoarea spectacolului), Tudorel Popa (Praed), Jean Lorin (reverendul Gardner). D-na Olga Tudorache deţinătoarea rolului principal nu a putut fi prezentă din motive de sănătate, iar G. Mihăiţă interpretul tânărului Frank Garner fiind plecat “Undeva în Pallulia” lui Silviu Purcărete, nu a putut onora întâlnirea, dar a fost prezent Dan Condurache care preluaase rolul de la G. Mihăiţă, acum prezentându-se într-o altă formulă, interpretând cu aplomb dificilul rol al magnatului Crofts, arătându-ne pe viu imaginea trecerii implacabile a timpului… Maestrul Constantin Codrescu (poate unul din ultimii mohicani) care la venerabila vârstă de peste 80 de ani, pare încă în vigoare şi fragila şi nebunatica pe vremuri Magda Popovici acum mai tinerică decât maestrul Codrescu, cu un deceniu, la fel de veselă, la fel de atrăgătoare în ciuda anilor… Amândoi vizibil emoţionaţi au vorbit în cuvinte calde tulburătoare despre dragostea şi pasiunea lor pentru teatru, care i-au ţinut în viaţă în ciuda tuturor vicisitudinilor timpului pe care l-au traversat, îndemnând publicul tânăr din sala de spectacol să urmărească cu drag noile generaţii de actori, poate tot atât de talentaţi ca şi ei, şi au coborât de pe scenă demni şi plini de talent cum au fost toată viaţa, fără să li se întâmple vreun incident neplăcut, ajungând în înapoi sală în aplauzele spectatorilor şi în deplinătatea funcţiilor lor vitale.
Felicitări Mihai Dinvale!
Un actor nu e un bibelou
de porţelan, cum deobicei se spune
cu afecţiune
El e un fel de minune Un pachet de nervi
E un calculator
E o lume de sentimente
Un termometru
Un seismograf
o vorbă bună aruncată-n vânt
Îl poate ridica în slăvi de fericire
Sau în groapa desnădejdei îl aruncă
De mâhnire,
O nedreaptă batjocorire.
Aveţi grijă cu ei cum vă purtaţi
Într-o viaţă lungă
Unii, chiar miniştrii, pot să ajungă
11. 05. 2011.
sâmbătă, 28 aprilie 2012
luni, 23 aprilie 2012
Anul Caragiale
I.L. Caragiale atacat pe toate fronturile
Caragiale a fost transformat de politrucii regimului comunist într-un mit. Era sacrosanct, inatacabil, indestructibil, infailibil, indimenticabil, de neatins...
Au fost destule încercări de a revitaliza cu elemente noi piesele marelui satiric dar au fost rapid sancționate de mari mari zilei, la care s-au adăugat corul papagalilor de serviciu care le-au condamnat cu asprime cu severitate scoțând chiar și o lege nescrisă: Din Caragiale nimic nu-i în plus, nimic nu se schimbă, totul rămâne așa cum a fost de la început. Un spectacol cu o noapte furtunoasă la Bulandra, (regizor regretatul Dan Micu) interzis înainte de premieră și un altul la Comedie (la care am fost martor) luat rău în tărbacă de un comando demolator constituit ad-hoc (Eugen Barbu, Săraru și...respectabila Dina Cocea) l-a fel interzis...Spectacolul de la T. de Comedie (regizor Lucian Giurchescu) a fost după părerea mea antologic, scoţând pentru prima dată piesa din cutia italiană şi dându-i un spaţiu larg de desfăşoare rupând definitiv cu tradiţia, a fost un exemplu, de revigorare creatoare a „patrimoniului” clasic. Dar iată că după revoluția, sau mai bine zis după evenimentele din Decembrie 89, nemaiexistând consilii și comitete de cultură, comisii de vizionare, ceomeuri, directori înfricoșați pentru scaunul pe care-l ocupau, membrii de partid doctrinari, cenzori vigilenți, informatori de seviciu, observatori benevoli și alți oameni de bine care să raporteze ”neregulile” şi „grozăviile” care se întâmplau în domeniul artei teatrului, asta pe deoparte, iar pe de altă parte lipsa unor personalități intelectuale care să analizeze fenomenul în adevăratele sale dimensiuni, au dat undă verde atacului furibund asupra mitului...și rezultatele se văd în cele mai năstrușnice montări. Scrisoarea pierdută de la T. De Comedie se desfășoară într-o pivniță mizeră, unde prefectul doarme pe o amărâtă de bancă, iar la T. Nottara sala este transformată într-un apartament al Jupânului, care este constructor şi face parte dintr-o armată care nu există decât în mintea regizorului, iar la Iaşi scena cuprinde toată curtea jupânului în care la loc central se află privata unde Ipingescu citeşte ziarul…Pe vremuri un tânăr regizor azi destul de bătrân, a imaginat scena citirii ziarului în timp ce jupânul face baie într-un hârdău, normal în puţa goală (jupânul eram eu)…Nu vreau să fiu un bătrân urâcios care negă şi arătă cu degetul eventualele derogări de la textul sacrosanct - ca celebrii politruci de pe vremuri - care „înfierează” toate nebuniile, toate inovațiile, toate fanteziile regizorale, aplicate pieselor lui Caragiale, dar o reamintire a lor, spre amuzament cred că e utilă: Într-un spectacol studențesc, cu anii în urmă (1999) Spiridon era un extraterestru catapultat pentru o acţiune misterioasă ce urma să se desfăşoare ulterior, în casa jupânului…La Teatrul Mic, în 1988, Tipătescu se relaxa. cântând la flaut, iar Trahanache era chefliu şi umbla cu lăutari după el. Peste doar unsprezece ani, pe scena Naţionalului bucureştean apare o muziciană – fata lui Pristanda, care cântă la vioară şi primeşte un dolar de la Caţavencu, pe chestia asta, iar, bietul prefect este victima tuturor nebunilor lui Zoe, căci doar de-aia şi recunoaşte aceasta: ”da, sunt nebună!”(drept care aruncă-n el cu pantofi, apoi îl ameninţă cu arma), iar Agamiţă Dandanache devenise nici mai mult, nici mai puţin decât un ...vampir!!!…În acelaşi an (1999), la Satu-Mare, doamna Trahanache stătea într-o cadă transparentă, mascată-n ...sirenă, şi trăgea cu urechea la ce discută Fănică şi Caţavencu. Peste un an, la Chişinău, prefectul, în şort, se antrena la un sac de box, iar Caţavencu devenea...femeie…La Timişoara, Zoe se multiplica şi bietul Fănică nu se lupta cu una, ci cu trei doamne Trahanache!. În 2003, la Naţionalul bucureştean, cuplul Scrisorii era un duo de telenovelă, urmărit la televizor de Cetăţeanul turmentat.(care iniţial trebuiau să fie 13, eu fiind unul din cei 13) Peste trei ani, la Cluj, piesa era jucată de femei, singurul bărbat rămânând, fireşte, Zoe. În 2008, la Bulandra, nevasta prezidentului era...o fată din Moldova… în 2011 la Comedie Cetăţeanul Turmentat e femeie şi fredonează cântecele Adei Milea, iar în finalul piesei Caţavencu, (M. Iureş), cade pe jos de beat ce este…şi exemplele pot continua la nesfârşit… Acum, la Nottara, Spiridon cade victimă furiei geloziei și este omorât (împușcat) chiar la vedere și chiar ingropat în casă de asasini..(Chiriac şi Jupân Dumitrache), fără aviz de înmormântare…
Pe vremuri (anii 1966, la Ploești într-un spectacol pus în scenă de R. Vulpescu Zița făcea un adevărat striptis povestind întâlnirea cu Țârcădău, striptis care se oprea la un costum de baie, condamnat drastic de comisia de vizionare, dar aici, la Nottara, Chiriac și Veta fac sex la vedere în mai toate...pozițiile, iar Rică V. o ”penetrează” pe Veta în.. closet, pe la...spate!!! Tipătescu de la Comedie este găsit dormind pe o banchetă într-un subsolul mizer și murdar, iar la Nottara Jupân Dumitrache cu o cască de protecție în cap și cu o roabă în mâini umblă nervos prin sala G. Constantin povestind amicului Ipingescu, îmbrăcat într-o uniformă liliachie a unei armate imaginare (probabil a salvării) despre ce s-a întâmplat la „Union”, poveste întreruptă nu numai de desele și rapidele incursiuni cu roaba prin casă, ci chiar de o apariție fantomatică a Vetei care vine să-i ațâțe simțurile jupânului, aşezând-se în roaba pe care o manevrează, în poziţia „răscrăcărat” arătându-i sexul, ca şi cum Jupânul nu-l cunoştea
Nefiind de meserie pudibond mi-a plăcut în schimb, cum este decupată lunga scenă de dragoste dintre Veta și Chiriac...și chiar am râs, odată cu sala, la humorul involuntar pe care-l stîrnește, I. Haiduc când spune, că e un ”june”, dar la scena din closet când Veta este „penetrată” din greşeală n-am marşat. Dar, „De gustibus non…est disputandum”, a zis latinul şi poate n-a greşit, deşi românul a adăugat: „dă-ncolo că pre e prea e gogonată!”. Se întâmplă în spectacolul de la Nottara multe minuni, nu vreau să le devoalez, tânărul regizor Mâzgăreanu dovedind o abilitate cu totul ieşită din comun de a întoarce pe dos semnificaţia anumitor scene, mânuind cu iscusinţă actorii spre linia unei sexualităţi debordante, norocul lui fiind, ca şi a altor regizori din generaţia lui, că are la dispoziţie, o echipă de excelenți actori care execută cu o râvnă teribilă, demnă de o cauză mai bună și cu un talent cu totul ieșit din comun, indicaţiile, regizorale, aceştia fiind: Crenguța Hariton (Veta), Ion Haiduc (Rică), Dan Bordeianu (Chiriac), Raluca Vermeșan (Zița), Gabriel Răuță (Jupân Dumitrache), Alex. M. Gheorghiu (Ipingescu), Șt. Gomoi (Spiridon)…
Dar dacă anul e considerat ”Caragiale”, atunci hai să atacăm subiectul din toate pozițiile, având piesele lui la îndemână, la baionetă, şi-au zis unii regizori şi ce se întâmplă pe așa zisa scenă de la sala George Constantin nu știu dacă se poate numii tragedie cum a vrut, pornind de la replica lui Rică ”o ce noapte furtunoasă oribilă tragedie”, dar sigur este rodul imaginației debordanto-sexualo-masochiste ale regizorului Mâzgăreanu, deșii, paradoxal, se rostesc exact replicile lui Caragiale dar în altă...cheie. Ăsta cred, am mai scris-o, e marele noroc al tinerilor regizori care își fac mâna, cum se zice, cu o o generație de actori dotaţi cu un talent ieșit din comun capabil să umple toate „noutăţile” gândirii regizorale pe care publicul tânăr le privește înmărmurit.
P. S : Mă gândesc oarecum, cu groază, cum oare ar fi reacționat spectatorii la premiera absolută a piesei din anul 1886 dacă prin absurd ar fi fost martori unor asemenea scene? Probabil ar fi distrus teatrul s-au ar fi împuşcat, doamne fereşte, la rândul lor, pe săracii şi nevinovaţii actori…
04.04. 2012.
Caragiale a fost transformat de politrucii regimului comunist într-un mit. Era sacrosanct, inatacabil, indestructibil, infailibil, indimenticabil, de neatins...
Au fost destule încercări de a revitaliza cu elemente noi piesele marelui satiric dar au fost rapid sancționate de mari mari zilei, la care s-au adăugat corul papagalilor de serviciu care le-au condamnat cu asprime cu severitate scoțând chiar și o lege nescrisă: Din Caragiale nimic nu-i în plus, nimic nu se schimbă, totul rămâne așa cum a fost de la început. Un spectacol cu o noapte furtunoasă la Bulandra, (regizor regretatul Dan Micu) interzis înainte de premieră și un altul la Comedie (la care am fost martor) luat rău în tărbacă de un comando demolator constituit ad-hoc (Eugen Barbu, Săraru și...respectabila Dina Cocea) l-a fel interzis...Spectacolul de la T. de Comedie (regizor Lucian Giurchescu) a fost după părerea mea antologic, scoţând pentru prima dată piesa din cutia italiană şi dându-i un spaţiu larg de desfăşoare rupând definitiv cu tradiţia, a fost un exemplu, de revigorare creatoare a „patrimoniului” clasic. Dar iată că după revoluția, sau mai bine zis după evenimentele din Decembrie 89, nemaiexistând consilii și comitete de cultură, comisii de vizionare, ceomeuri, directori înfricoșați pentru scaunul pe care-l ocupau, membrii de partid doctrinari, cenzori vigilenți, informatori de seviciu, observatori benevoli și alți oameni de bine care să raporteze ”neregulile” şi „grozăviile” care se întâmplau în domeniul artei teatrului, asta pe deoparte, iar pe de altă parte lipsa unor personalități intelectuale care să analizeze fenomenul în adevăratele sale dimensiuni, au dat undă verde atacului furibund asupra mitului...și rezultatele se văd în cele mai năstrușnice montări. Scrisoarea pierdută de la T. De Comedie se desfășoară într-o pivniță mizeră, unde prefectul doarme pe o amărâtă de bancă, iar la T. Nottara sala este transformată într-un apartament al Jupânului, care este constructor şi face parte dintr-o armată care nu există decât în mintea regizorului, iar la Iaşi scena cuprinde toată curtea jupânului în care la loc central se află privata unde Ipingescu citeşte ziarul…Pe vremuri un tânăr regizor azi destul de bătrân, a imaginat scena citirii ziarului în timp ce jupânul face baie într-un hârdău, normal în puţa goală (jupânul eram eu)…Nu vreau să fiu un bătrân urâcios care negă şi arătă cu degetul eventualele derogări de la textul sacrosanct - ca celebrii politruci de pe vremuri - care „înfierează” toate nebuniile, toate inovațiile, toate fanteziile regizorale, aplicate pieselor lui Caragiale, dar o reamintire a lor, spre amuzament cred că e utilă: Într-un spectacol studențesc, cu anii în urmă (1999) Spiridon era un extraterestru catapultat pentru o acţiune misterioasă ce urma să se desfăşoare ulterior, în casa jupânului…La Teatrul Mic, în 1988, Tipătescu se relaxa. cântând la flaut, iar Trahanache era chefliu şi umbla cu lăutari după el. Peste doar unsprezece ani, pe scena Naţionalului bucureştean apare o muziciană – fata lui Pristanda, care cântă la vioară şi primeşte un dolar de la Caţavencu, pe chestia asta, iar, bietul prefect este victima tuturor nebunilor lui Zoe, căci doar de-aia şi recunoaşte aceasta: ”da, sunt nebună!”(drept care aruncă-n el cu pantofi, apoi îl ameninţă cu arma), iar Agamiţă Dandanache devenise nici mai mult, nici mai puţin decât un ...vampir!!!…În acelaşi an (1999), la Satu-Mare, doamna Trahanache stătea într-o cadă transparentă, mascată-n ...sirenă, şi trăgea cu urechea la ce discută Fănică şi Caţavencu. Peste un an, la Chişinău, prefectul, în şort, se antrena la un sac de box, iar Caţavencu devenea...femeie…La Timişoara, Zoe se multiplica şi bietul Fănică nu se lupta cu una, ci cu trei doamne Trahanache!. În 2003, la Naţionalul bucureştean, cuplul Scrisorii era un duo de telenovelă, urmărit la televizor de Cetăţeanul turmentat.(care iniţial trebuiau să fie 13, eu fiind unul din cei 13) Peste trei ani, la Cluj, piesa era jucată de femei, singurul bărbat rămânând, fireşte, Zoe. În 2008, la Bulandra, nevasta prezidentului era...o fată din Moldova… în 2011 la Comedie Cetăţeanul Turmentat e femeie şi fredonează cântecele Adei Milea, iar în finalul piesei Caţavencu, (M. Iureş), cade pe jos de beat ce este…şi exemplele pot continua la nesfârşit… Acum, la Nottara, Spiridon cade victimă furiei geloziei și este omorât (împușcat) chiar la vedere și chiar ingropat în casă de asasini..(Chiriac şi Jupân Dumitrache), fără aviz de înmormântare…
Pe vremuri (anii 1966, la Ploești într-un spectacol pus în scenă de R. Vulpescu Zița făcea un adevărat striptis povestind întâlnirea cu Țârcădău, striptis care se oprea la un costum de baie, condamnat drastic de comisia de vizionare, dar aici, la Nottara, Chiriac și Veta fac sex la vedere în mai toate...pozițiile, iar Rică V. o ”penetrează” pe Veta în.. closet, pe la...spate!!! Tipătescu de la Comedie este găsit dormind pe o banchetă într-un subsolul mizer și murdar, iar la Nottara Jupân Dumitrache cu o cască de protecție în cap și cu o roabă în mâini umblă nervos prin sala G. Constantin povestind amicului Ipingescu, îmbrăcat într-o uniformă liliachie a unei armate imaginare (probabil a salvării) despre ce s-a întâmplat la „Union”, poveste întreruptă nu numai de desele și rapidele incursiuni cu roaba prin casă, ci chiar de o apariție fantomatică a Vetei care vine să-i ațâțe simțurile jupânului, aşezând-se în roaba pe care o manevrează, în poziţia „răscrăcărat” arătându-i sexul, ca şi cum Jupânul nu-l cunoştea
Nefiind de meserie pudibond mi-a plăcut în schimb, cum este decupată lunga scenă de dragoste dintre Veta și Chiriac...și chiar am râs, odată cu sala, la humorul involuntar pe care-l stîrnește, I. Haiduc când spune, că e un ”june”, dar la scena din closet când Veta este „penetrată” din greşeală n-am marşat. Dar, „De gustibus non…est disputandum”, a zis latinul şi poate n-a greşit, deşi românul a adăugat: „dă-ncolo că pre e prea e gogonată!”. Se întâmplă în spectacolul de la Nottara multe minuni, nu vreau să le devoalez, tânărul regizor Mâzgăreanu dovedind o abilitate cu totul ieşită din comun de a întoarce pe dos semnificaţia anumitor scene, mânuind cu iscusinţă actorii spre linia unei sexualităţi debordante, norocul lui fiind, ca şi a altor regizori din generaţia lui, că are la dispoziţie, o echipă de excelenți actori care execută cu o râvnă teribilă, demnă de o cauză mai bună și cu un talent cu totul ieșit din comun, indicaţiile, regizorale, aceştia fiind: Crenguța Hariton (Veta), Ion Haiduc (Rică), Dan Bordeianu (Chiriac), Raluca Vermeșan (Zița), Gabriel Răuță (Jupân Dumitrache), Alex. M. Gheorghiu (Ipingescu), Șt. Gomoi (Spiridon)…
Dar dacă anul e considerat ”Caragiale”, atunci hai să atacăm subiectul din toate pozițiile, având piesele lui la îndemână, la baionetă, şi-au zis unii regizori şi ce se întâmplă pe așa zisa scenă de la sala George Constantin nu știu dacă se poate numii tragedie cum a vrut, pornind de la replica lui Rică ”o ce noapte furtunoasă oribilă tragedie”, dar sigur este rodul imaginației debordanto-sexualo-masochiste ale regizorului Mâzgăreanu, deșii, paradoxal, se rostesc exact replicile lui Caragiale dar în altă...cheie. Ăsta cred, am mai scris-o, e marele noroc al tinerilor regizori care își fac mâna, cum se zice, cu o o generație de actori dotaţi cu un talent ieșit din comun capabil să umple toate „noutăţile” gândirii regizorale pe care publicul tânăr le privește înmărmurit.
P. S : Mă gândesc oarecum, cu groază, cum oare ar fi reacționat spectatorii la premiera absolută a piesei din anul 1886 dacă prin absurd ar fi fost martori unor asemenea scene? Probabil ar fi distrus teatrul s-au ar fi împuşcat, doamne fereşte, la rândul lor, pe săracii şi nevinovaţii actori…
04.04. 2012.
miercuri, 18 aprilie 2012
O glumă a unui mare savant
O ciudăţenie. Printre atâtâte idei pe care le imprăştie cu generozitate, printe atâtea cărţi de filozofie commentate la un înalt nivel intelectual, marele cărturar, Mircea Eliade, are umoarea de a povestii în Jurnalul său apărut la Humanitas cu ani în urmă, o întâmplare care în România a circulat multă vreme ca… banc
Undeva în Spania a murit un bărbat cu un organ sexual enorm. Doctorul care i-a făcut autopsia l-a tăiat pentru al expune la un muzeu. Dar înainte de asta a vrut să il arate şi soţiei, care după ce l-a văzut a exclamat: “Vai, a murit Juan!”
În varianta Românească pe sexul enorm al bărbatul decedat pe care doctorul îl duce acasă să-l arate soţiei, ca o anomalie, se găseau doar două litere: Un G şi un U. După ce il arată, soţia exclamă: “Vai, a murit Georgescu!”, deducând logic că în erecţie pe membrul respectiv nu putea să scrie decât numele pe care l-a pronunţat: Georgescu!.
Undeva în Spania a murit un bărbat cu un organ sexual enorm. Doctorul care i-a făcut autopsia l-a tăiat pentru al expune la un muzeu. Dar înainte de asta a vrut să il arate şi soţiei, care după ce l-a văzut a exclamat: “Vai, a murit Juan!”
În varianta Românească pe sexul enorm al bărbatul decedat pe care doctorul îl duce acasă să-l arate soţiei, ca o anomalie, se găseau doar două litere: Un G şi un U. După ce il arată, soţia exclamă: “Vai, a murit Georgescu!”, deducând logic că în erecţie pe membrul respectiv nu putea să scrie decât numele pe care l-a pronunţat: Georgescu!.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
