candid Stoica

candid Stoica

luni, 23 aprilie 2012

Anul Caragiale

I.L. Caragiale atacat pe toate fronturile



Caragiale a fost transformat de politrucii regimului comunist într-un mit. Era sacrosanct, inatacabil, indestructibil, infailibil, indimenticabil, de neatins...
Au fost destule încercări de a revitaliza cu elemente noi piesele marelui satiric dar au fost rapid sancționate de mari mari zilei, la care s-au adăugat corul papagalilor de serviciu care le-au condamnat cu asprime cu severitate scoțând chiar și o lege nescrisă: Din Caragiale nimic nu-i în plus, nimic nu se schimbă, totul rămâne așa cum a fost de la început. Un spectacol cu o noapte furtunoasă la Bulandra, (regizor regretatul Dan Micu) interzis înainte de premieră și un altul la Comedie (la care am fost martor) luat rău în tărbacă de un comando demolator constituit ad-hoc (Eugen Barbu, Săraru și...respectabila Dina Cocea) l-a fel interzis...Spectacolul de la T. de Comedie (regizor Lucian Giurchescu) a fost după părerea mea antologic, scoţând pentru prima dată piesa din cutia italiană şi dându-i un spaţiu larg de desfăşoare rupând definitiv cu tradiţia, a fost un exemplu, de revigorare creatoare a „patrimoniului” clasic. Dar iată că după revoluția, sau mai bine zis după evenimentele din Decembrie 89, nemaiexistând consilii și comitete de cultură, comisii de vizionare, ceomeuri, directori înfricoșați pentru scaunul pe care-l ocupau, membrii de partid doctrinari, cenzori vigilenți, informatori de seviciu, observatori benevoli și alți oameni de bine care să raporteze ”neregulile” şi „grozăviile” care se întâmplau în domeniul artei teatrului, asta pe deoparte, iar pe de altă parte lipsa unor personalități intelectuale care să analizeze fenomenul în adevăratele sale dimensiuni, au dat undă verde atacului furibund asupra mitului...și rezultatele se văd în cele mai năstrușnice montări. Scrisoarea pierdută de la T. De Comedie se desfășoară într-o pivniță mizeră, unde prefectul doarme pe o amărâtă de bancă, iar la T. Nottara sala este transformată într-un apartament al Jupânului, care este constructor şi face parte dintr-o armată care nu există decât în mintea regizorului, iar la Iaşi scena cuprinde toată curtea jupânului în care la loc central se află privata unde Ipingescu citeşte ziarul…Pe vremuri un tânăr regizor azi destul de bătrân, a imaginat scena citirii ziarului în timp ce jupânul face baie într-un hârdău, normal în puţa goală (jupânul eram eu)…Nu vreau să fiu un bătrân urâcios care negă şi arătă cu degetul eventualele derogări de la textul sacrosanct - ca celebrii politruci de pe vremuri - care „înfierează” toate nebuniile, toate inovațiile, toate fanteziile regizorale, aplicate pieselor lui Caragiale, dar o reamintire a lor, spre amuzament cred că e utilă: Într-un spectacol studențesc, cu anii în urmă (1999) Spiridon era un extraterestru catapultat pentru o acţiune misterioasă ce urma să se desfăşoare ulterior, în casa jupânului…La Teatrul Mic, în 1988, Tipătescu se relaxa. cântând la flaut, iar Trahanache era chefliu şi umbla cu lăutari după el. Peste doar unsprezece ani, pe scena Naţionalului bucureştean apare o muziciană – fata lui Pristanda, care cântă la vioară şi primeşte un dolar de la Caţavencu, pe chestia asta, iar, bietul prefect este victima tuturor nebunilor lui Zoe, căci doar de-aia şi recunoaşte aceasta: ”da, sunt nebună!”(drept care aruncă-n el cu pantofi, apoi îl ameninţă cu arma), iar Agamiţă Dandanache devenise nici mai mult, nici mai puţin decât un ...vampir!!!…În acelaşi an (1999), la Satu-Mare, doamna Trahanache stătea într-o cadă transparentă, mascată-n ...sirenă, şi trăgea cu urechea la ce discută Fănică şi Caţavencu. Peste un an, la Chişinău, prefectul, în şort, se antrena la un sac de box, iar Caţavencu devenea...femeie…La Timişoara, Zoe se multiplica şi bietul Fănică nu se lupta cu una, ci cu trei doamne Trahanache!. În 2003, la Naţionalul bucureştean, cuplul Scrisorii era un duo de telenovelă, urmărit la televizor de Cetăţeanul turmentat.(care iniţial trebuiau să fie 13, eu fiind unul din cei 13) Peste trei ani, la Cluj, piesa era jucată de femei, singurul bărbat rămânând, fireşte, Zoe. În 2008, la Bulandra, nevasta prezidentului era...o fată din Moldova… în 2011 la Comedie Cetăţeanul Turmentat e femeie şi fredonează cântecele Adei Milea, iar în finalul piesei Caţavencu, (M. Iureş), cade pe jos de beat ce este…şi exemplele pot continua la nesfârşit… Acum, la Nottara, Spiridon cade victimă furiei geloziei și este omorât (împușcat) chiar la vedere și chiar ingropat în casă de asasini..(Chiriac şi Jupân Dumitrache), fără aviz de înmormântare…
Pe vremuri (anii 1966, la Ploești într-un spectacol pus în scenă de R. Vulpescu Zița făcea un adevărat striptis povestind întâlnirea cu Țârcădău, striptis care se oprea la un costum de baie, condamnat drastic de comisia de vizionare, dar aici, la Nottara, Chiriac și Veta fac sex la vedere în mai toate...pozițiile, iar Rică V. o ”penetrează” pe Veta în.. closet, pe la...spate!!! Tipătescu de la Comedie este găsit dormind pe o banchetă într-un subsolul mizer și murdar, iar la Nottara Jupân Dumitrache cu o cască de protecție în cap și cu o roabă în mâini umblă nervos prin sala G. Constantin povestind amicului Ipingescu, îmbrăcat într-o uniformă liliachie a unei armate imaginare (probabil a salvării) despre ce s-a întâmplat la „Union”, poveste întreruptă nu numai de desele și rapidele incursiuni cu roaba prin casă, ci chiar de o apariție fantomatică a Vetei care vine să-i ațâțe simțurile jupânului, aşezând-se în roaba pe care o manevrează, în poziţia „răscrăcărat” arătându-i sexul, ca şi cum Jupânul nu-l cunoştea
Nefiind de meserie pudibond mi-a plăcut în schimb, cum este decupată lunga scenă de dragoste dintre Veta și Chiriac...și chiar am râs, odată cu sala, la humorul involuntar pe care-l stîrnește, I. Haiduc când spune, că e un ”june”, dar la scena din closet când Veta este „penetrată” din greşeală n-am marşat. Dar, „De gustibus non…est disputandum”, a zis latinul şi poate n-a greşit, deşi românul a adăugat: „dă-ncolo că pre e prea e gogonată!”. Se întâmplă în spectacolul de la Nottara multe minuni, nu vreau să le devoalez, tânărul regizor Mâzgăreanu dovedind o abilitate cu totul ieşită din comun de a întoarce pe dos semnificaţia anumitor scene, mânuind cu iscusinţă actorii spre linia unei sexualităţi debordante, norocul lui fiind, ca şi a altor regizori din generaţia lui, că are la dispoziţie, o echipă de excelenți actori care execută cu o râvnă teribilă, demnă de o cauză mai bună și cu un talent cu totul ieșit din comun, indicaţiile, regizorale, aceştia fiind: Crenguța Hariton (Veta), Ion Haiduc (Rică), Dan Bordeianu (Chiriac), Raluca Vermeșan (Zița), Gabriel Răuță (Jupân Dumitrache), Alex. M. Gheorghiu (Ipingescu), Șt. Gomoi (Spiridon)…
Dar dacă anul e considerat ”Caragiale”, atunci hai să atacăm subiectul din toate pozițiile, având piesele lui la îndemână, la baionetă, şi-au zis unii regizori şi ce se întâmplă pe așa zisa scenă de la sala George Constantin nu știu dacă se poate numii tragedie cum a vrut, pornind de la replica lui Rică ”o ce noapte furtunoasă oribilă tragedie”, dar sigur este rodul imaginației debordanto-sexualo-masochiste ale regizorului Mâzgăreanu, deșii, paradoxal, se rostesc exact replicile lui Caragiale dar în altă...cheie. Ăsta cred, am mai scris-o, e marele noroc al tinerilor regizori care își fac mâna, cum se zice, cu o o generație de actori dotaţi cu un talent ieșit din comun capabil să umple toate „noutăţile” gândirii regizorale pe care publicul tânăr le privește înmărmurit.


P. S : Mă gândesc oarecum, cu groază, cum oare ar fi reacționat spectatorii la premiera absolută a piesei din anul 1886 dacă prin absurd ar fi fost martori unor asemenea scene? Probabil ar fi distrus teatrul s-au ar fi împuşcat, doamne fereşte, la rândul lor, pe săracii şi nevinovaţii actori…


04.04. 2012.






miercuri, 18 aprilie 2012

O glumă a unui mare savant

O ciudăţenie. Printre atâtâte idei pe care le imprăştie cu generozitate, printe atâtea cărţi de filozofie commentate la un înalt nivel intelectual, marele cărturar, Mircea Eliade, are umoarea de a povestii în Jurnalul său apărut la Humanitas cu ani în urmă, o întâmplare care în România a circulat multă vreme ca… banc

Undeva în Spania a murit un bărbat cu un organ sexual enorm. Doctorul care i-a făcut autopsia l-a tăiat pentru al expune la un muzeu. Dar înainte de asta a vrut să il arate şi soţiei, care după ce l-a văzut a exclamat: “Vai, a murit Juan!”
În varianta Românească pe sexul enorm al bărbatul decedat pe care doctorul îl duce acasă să-l arate soţiei, ca o anomalie, se găseau doar două litere: Un G şi un U. După ce il arată, soţia exclamă: “Vai, a murit Georgescu!”, deducând logic că în erecţie pe membrul respectiv nu putea să scrie decât numele pe care l-a pronunţat: Georgescu!.

miercuri, 11 aprilie 2012

În amintirea iubitei mele

Alte gânduri despre Sara


Când te-am zărit prima oară
Aerul dintre noi s-a rarefiat
Timpul s-a spart
Ora a fost lovită de catalepsie
Și minutele au dispărut
Era ca-n ziua cea dintâi
Când biblicul Adam
pe goala Eva în dar o primise
De la Dumnezeu
Și se fâstâcise.
Se năruise...
Eu aș fi vrut să te infior
Cu cuvinte calde
Și vorbe rebele
Aș fi vrut să-mi scot sângele
și să-l pun în fața ta
ca o salbă de mărgele
Ca o ofrandă
Dar zâmbet-ți îndepărtat
Părea-i plecată-n eter
Și inaccesibilă
Ca o clepsidră
De porțelan
Păreai picată din altă lume
Pustie, ca discul rece al lunii pline
Austeră ca anticul măslin
Și cu surâsul straniu al viitoarelor regine

Dar zâna iubiri mă pândise
Demult mă pândea
De multe ori îi scăpasem din gheare
Acum își înfipse colții
Adânc în măruntaiele mele hohotind
-Te-am prins, nu-mi mai scapi
Am trimis asupra ta simunul
Crivățul și taifunul
Acum nu-mi mai scapi
Acum ești la pământ
Acum iubesti
Acum vei iubi
Altfel vei muri
- Nu-mi e frică de iubire
Nu mie teamă de orbire
De rătăcire și de nălucire
Nu-mi e frică de moarte
Mi-e teamă să nu mă vrea
Mie teamă că nu se va uita
La un paria ca mine
Mi-e teamă că mă va respinge
- Scrie-i atunci
Trei versuri scelerate
Unde să-i dezvălui toate
Ale tale multe păcate
Că ești un slujitor de arte
Și-o dorești cu aviditate
Cu naivitate
Și cu gânduri curate
Și deși ești în etate
Ai căzut în captivitate
Pentru eternitate...
Spune-i că ești
O cadențare de bine și de rău
De repezi farandole
Și-n gesturi porți sfidarea a tot cei Dumnezeu
și-n râs impertinența sonorelor mandole
Spune- i că ești o încrucișare de trompete
ce porți minciuna vechilor regrete...
că ești o armonie de proză și de vers
de idile
si eres
În cap porți al vieți univers
Și-n inimă dorința ultimului neînțeles
Spunei trei magice cuvinte
Trei talismane
Iubire, Speranță și Credință
Și a ta va fi.
Plină de voință
De umilință
Și de căință
Așa am făcut
Ca într-o minune
în aceste trei cuvinte
Am adunat
Toată truda mea de ani
În care nu te-am întâlnit
În care nu te-am iubit
și-n care hai hui am umblat
Ca un destrăbălat.
Și nu ți-am cerut nimic
Dar dacă ai vrea
Aș vrea să-mi dai
O, dacă ai vrea...
Aș vrea ovalul frumuseți
Și calmul privirii tale
Dă-mi tălmăcirea buzelor fierbinți
Și avântul primelor dorinți
Dă-mi simfonia privirilor
Și aurora amăgirilor.
Dă-mi tot ce o femeie poate da
Ce poate oferii
Cu ușurință...

N-ai zis nimic
Doar m-ai ascultat
Ai tăcut
Cât mai intens
Fără ambigu sens
Și cu privirea ușor mi-ai mângîiat
Obraji
Si fruntea-ți albă ți-ai plecat
Pe pieptu-mi însângerat
De dragoste.
Și deodată am simțit cum secundele
Se nășteau una câte una
Alunecând întruna
Spre zarea întunecată
Și atunci luminat
năuc am urlat
- Ori voi muri
Ori a mea vei fi și eu al tău
Până în veacul cel mai nou

marți, 10 aprilie 2012

O PRODUCTIE ORIGINALA

 O rețetă de succes garantat

Vrei să ai succes în teatru? Cauți o piesă neapărat de Neil Simons. Găsești regizorul care va alcătui viitoarea distribuție cu actorii cei mai potriviți, cei mai talentați și mai ales cei mai liberi la ora respectivă și...încă cineva foarte important: Omul cu banii, adică sponsorul. Restul vine de la sine. O reclamă inteligent susținută prin ziare tabloide și prin canalele Tv. și publicul va da năvală. E ceace se-ntâmplă actualmente la Teatrul de Comedie cu cooproducția Un cuplu ciudat.
Să o luăm metodic.
Autorul născut în 1927, cum am mai spus, este un fabricant de succese sigure. Are zeci, dacă nu sute de piese. (mii nu, mii n-are, scriu istoricii, decât Lope de Vega) Mai noi și mai vechi. Dar, lucru ciudat, deși are puzderie de piese, o istorie al literaturi americane apărută anii trecuți nu-l menționează (Peter Conn: O istorie a literaturii Americane: Ed. Univers 1996) A avut nenumărate și sigur va mai avea nenumărate premii de toate categoriile: Pulitzer, Tony, Mark Twain, Golden Globe, Emy și a avut nenumărate nominalizări la Oscar, dar niciodată n-a câștigat efectiv...(e și acolo o mafie...) În vremea ”împușcatului” maestrul Beligan i-a jucat la Național ”Prizonierul din Manhattan”
Odd Cuple (scrisă în 1965), jucată în acelaș an pe Brodway, ulterior ecranizată cu doi ași ai comediei, (Jack Lemmon și Walter Mathaw) a fost considerată de responsabilii de marketing teatral ca ”e cea mai faimoasă comedie americană a secolului XX. O poveste frumoasă despre prietenie, despre tabieturile bărbaţilor, despre problemele de cuplu, despre diferenţele esenţiale de percepţie a vieţii dintre oameni.”
Autorul, la cererea publicului, a scris și o variantă femenină a ”ciudatului cuplu”, care deja se joacă atât în teatrele din țară cât și de unele trupe particulare din capitală. (Teatrele românești au luat obiceiul de a relua succese vechi dar sigure din urmă cu peste cinzeci de ani de pe întreg mapamondul și în special de pe Brodwway)
Spectacolul care se joacă la Teatrul de Comedie, are o distribuție excelentă în care evoluează cu mult aplomb, cu mult farmec, cu excesivă inteligență, amintind de marii juni primi comici ai teatrului românesc antebelic, doi reprezentanți ai noii generații de actori, Alex Conovaru și Angel Niculescu, de care sigur vom mai auzii, care reușesc un tur de forță uimitor de a nu plictisii publicul nici o clipă pe toată durata spectacolului (2 ore și zece minite).... Sunt secondați de G. Georgevici, Marius Drogeanu și Bogdan Ghițulescu...(prietenii celor doi protagoniști), fiecare căutând, ca adevărați profesioniști, să-și portretizeze succint, dar adecvat, prin mici ticuri de comportament, fiecare personaj în parte. Desigur, fiecare cronicar după ce vede un spectacol, are preferințele sale. Fără să diminuiez sau să minimalizez performanțele celorlalți, simpatiile mele merg spre celălalt cuplu al piesei, cuplu feminin, care apare în partea doua, înterpretat de Delia Nartea și Gloria Găitan, (ce nume fabulos) care, jucând ca două mari actrițe, au reușit deodată să creieze un halou de inedit în amalgamul de locuri comune ale piesei...propunând atît prin diferența de statură a interpretelor cît și prin vioiciunea și istețimea cu care sunt spuse replicile, un cuplu original care ar trebui valorificat și în alte situații.... Spectacolul este regizat de Liviu Lucaci, cunoscut, până acum publicului în primul rând ca actor, căruia îi reușește performanța de a lăsa impresia că a lăsat atât piesa cât și pe interpreți să se desfășoare în voie (deși sunt indicii că a lucrat atent mai fiecare detaliu, nestigherind însă prin truvaiuri regizorale sau amputări desfășurarea acțiunii obținând la final un rezultat excelent pentru care-l felicit...
Dar, până la urmă, trebuie să recunoaștem, că toate strădaniile tinerilor artiști, nu s-ar fi materializat plenar fără susținera financiară a grupurilor Tam – Tam, Balantaine s și Rocheta și fără mărinimoasa găzduire a teatrului e Comedie.
Toată producția spectacolul este o întreprindere temerară și poate fi un exemplu, de cum se poate construi cu succes pe un segment în care concurența este la ordinea zilei
În final vreau să asigur cititorii revistei Bucureștiului literar și artistic că rândurile entuziaste despre spectacol nu au fost generate în nici un caz de o sponsorizare nici în valută, nici în Balaintaine s juice de asociații Tam-Tam și respectiv Balentaine s...
Candid Stoica
.(articol apărut în revista Bucureştiul literar şi artistic nr.4 Aprielie 2012.

joi, 5 aprilie 2012

Ne-a părăsit un monstru sacru,

A plecat de lângă noi trist, agitat, revoltat, cu grijea zilei de mâine în buzunar un mare şi autentic actor. Personalitate plurivalentă, proteicâ a acaparat cu talent mai toate genurile artelor: dramaturg, poet, regizor, traducător, director şi făuritor de teatre, repet, actor al unor roluri de referinţă, unele antologice,în film şi în teatru, prezent în zeci, sute de emisiuni Tv, animator, deschizător de drumuri spre alte zări de la Tokio la Sao-Paulo, a fost un neobosit călător obţinând succese ori unde juca, pe orice scenă, fiind ca la el acasă: Paris, Bruxelles, Moskova, Roma, Osaka, Tel-Aviv, Caen circulând cu o viteză ameţitoare…Are deasemenea o colecţie de decoraţii şi de aprecieri impresionante din partea contemporanilor şi autorităţilor de toate nuanţele: ordinul munci, ambele clase, artist emerit, societar de onoare a Teatrului Naţional, ordinul serviciu credincios şi în sfârşit distincţia la care ţinea foarte mult: ofiţer al legiunii de onoare
A muncit ca un salahor scriind şi traducând zeci de piese, jucând sute de spectacole şi a fost iubit de public şi mai ales de copii poate ca nimeni altul
Cu o lună înainte de a se îmbolnăvii am jucat împreună la T. de Comedie în „Escu” de T. Muşatescu şi, în ciuda unui baston care-l ajuta la mers, părea perfect, dar de multe ori actorii ştiu să pară ceace nu sunt. Ştiu să pară şi prinţi şi regi şi câteodată şi… sănătoşi…

maestre scump n-ai părăsit
A plecat trist şi dezamăgit
D-ta care alergai neobosit
De la polul sud la polul nord
De la tropice la Ecuator
Fiind un adevărat ambasador
Al artelor
Nerămânând cu nimic dator
Micilor spectatori
Pe care atât de mult i-ai îndrăgit
Şi încontinu i-ai înveselit
Într-un moment de exaltare
Ai declarat că Teatrul pentru mine a fost mai mult decât viaţa
Şi iată că te-a auzit D-zeu
care Te-a chemat la el
Să-l înveseleşti niţel
Să-i povesteşti de Moliere
amândoi râzând în cor
De Cocoşelul neascultător
Şi de teatrul Excelsior
Care în viitor
va purta nume de actor
pentru că e inuman
să dispară Ion Lucian

05.04. 2012

marți, 3 aprilie 2012

Gânduri despre Sara

Gânduri despre Sara (1)


Azi noapte te-am visat Dulce și târzie floare a sufletului meu Îngerul din mine,
m-a luat cu vorba încet, încet și m-a îndemnat
să fiu poet
să-n încerc să scriu ceva
Ce n-am făcut, jur, aevea
Niciodată.
Să așez pe hârtie
Fără nostalgie,
Sau poliloghie
Fiziologie și pornografie
Dar cu bărbăție,
Autografic,
Chiar biografic,
Cât mai serafic numai ce trupul tău îmi transmitea
Cumplite efluvii binevenite, necontenite și însuflețite
Numai ce ochi tăi mă-ndeamnau...
Numai ce buzele-ți freamătau
Te-am văzut mai demult!
De fapt Îngerul mi-a te-a arătat,
m-a dus spre tine
- Ea este, mi-a spus!
E palidă, ca pagina albă ce așteaptă
Cuvintele! E albă de ani de adăstare
Ca un palimpsest, care așteaptă să se scrie
Pe el o nouă poveste, o nouă istorie
Și ea te va vrea
Dar ea nu știe incă
Și ea te caută
Când te va găsi îți va da un semnal
Zâmbește-i
Tot ce este viu în ea te - așteaptă
Dar ea nu știe incă
Și ea e bolnavă de stele
Și ea simte din când în când o săgeată
Care-i seceră ființa.
Când se va lămuri îți va da un semnal
Ai curaj, întinde-i o privire
Și ea te așteaptă
Și ea e singură doar cu sufletul ei
Trupul ei te așteaptă de ani
Dar ea nu știe
Și ea e cuprinsă de febra stelei polare
Ca și tine care ai creierul
Fiert de simunuri...
Pe acest culuoar al nebuniei
Spune-i ceace vrei prin destin să-i spui,
Mi-a șoptit îngerul...
- Uite-te la tine, ești electric, ești albastru ciel
Ești lihnit de dragoste, ești o javră râioasă
Care te târăști spre clitorisul (inima) ei
Cu limba scoasă de un cot...
Dorind să te lăfăiești în măruntaiele ei,
Să-i umpli trupul curat cu balele tale
(Să-i despici cu limba vulvele vaginului),
Porc de câine ce ești,
Rupeți memoria și mărturisește-i,
Porc libidinos de câine ce ești!
- Îngere, dacă-mi rup memoria cu ce mai rămân, am urlat?
- Cu ea! E ultimul dar pe care ți-l dau. Iubește-o!
Mi-a mai spus îngerul
Și-a dispărut m-a părăsit
Lăsându-mă să găsesc singur
Culuoarul îngust spre trupul şi sufletul ei....
Dar Îngerul din când în când, revenea, îl vedeam mereu
Când mă pierdeam privind în ochii ei
Când ciocul de barză al inimi
Începea să-mi ciugulească secundele
Când năvăleam peste trupul ei
Ca un barbar, ca un hotentot
Și când buzele ei se împreună cu ale mele
Amândoi regăsind într-o clipă,
Fără efort nectarul și misterul pierdut al iubirii...


Fi binecuvântată ființă
Care mi te-ai oferit
Cu atâta bunăvoință!
Șimțeam că spre mine ai să vii
Cu buzele-ți arămii
Și simțeam că nu mă minți
Cu cei zece dinți
Cu care m-ai sărutat
Și pe sub sprincene
m-ai evaluat
Și deși nu m-am jurat solemn
Pe icoanele de lemn
I-am promis lui Dumnezeu
C-am să te iubesc mereu.