duminică, 27 decembrie 2015
Dublu
eveniment comic
Cu puțin timp în urmă, în holul Teatrului de Comedie,
actorul scriitorul, dramaturgul (încă nejucat), cronicarul dramatic la două
reviste bucureștene ”Viața Medicală” și ”Bucureștiul literar și artistic”), Candid Stoica, cu prilejul lansării
noilor sale cărți, ”Ridi Pagliacio” și ” Cronici cu spini de trandafiri”, și-a
sărbătorit serios, stând încă în picioare, fragila vârstă de 80 de ani de la
naștere. Au fost
prezenți, fără a se da în stambă, prieteni, viitori academicieni (Radu
Iftimovici), dramaturgi (Dinu Grigorescu, S. Ungureanu), autori (Vera Molea), profesori
(Zizi Munteanu, George Grigore), satirici (Denis Dinulescu), directori de trupe ( Adrian Fetecău),
funcționari bancari (A. Silberman), actori colegi (Eugen Racoți), cunoștințe
mai noi și mai vechi (Fl. Tănase, Sonia Negu, Rodica Dobre, Marina Panait), radiofoniști
(Violeta Berbiuc) pensionari anonimi încă valizi, pișcotari, nelipsiți de la
asemenea manifestări (nomen odiosa), militari în civil (Kuki Borislavski),
poeți (A. Capița)…și canalul Tv 2 care a și transmis ulterior evenimentul Au vorbit destul
de serios despre activitatea ”tânărului” sărbătorit, (în comparație cu vârstele
matusalemice a altor colegi de breaslă (R. Beligan, Carmen Stănescu) mai toți
cei menționați cu nume mai sus și chiar cel în cauză îmbrăcat în costumul
personajului lui Traian Necșulescu din piesa Escu de T. Mușatescu (care urma să
se joace), relevând atât talentul neobișnuit, indiscutabil al actorului și interpretului a atâtor roluri
interesante, dar și calitățile deosebite ale cărților respective adevărate
istorii (în anecdote) a vieți teatrale românești din ultimul timp. Unul dintre
vorbitori, mai șugubăț încercând o figură de stil mai neobișnută, la numit
chiar ”Smângălici”, dar asistența n-a reacționat, neînțelegând ironia. Actorul, autorul și cronicarul dramatic
în micul său discurs, după cea mulțumit cuviincios celor prezenți, n-a uitat
să-i amintească pe cei câțiva care l-au ajutat în carieră, în special pe Lucian
Giurchescu, fostul director al teatrului de Comedie, care l-a angajat,
ulterior lansându-se într-un atac destul
de virulent, deloc comic, la adresa
directorilor (managerilor) de teatru care ezită încă să-i joace piesele strânse
în volumul ” Șase piese în căutarea unui teatru”, piese care, la rândul lor
spun întâmplări reale, interesante,
chiar dramatice, trăite de autor, despre lumea teatrului care nu este, de multe
ori, chiar atât de feerică, cât se spune.
După care cei prezenti s-au împărțit în două: o parte a intrat la
spectacol în care joacă de 11 ani o echipă de elită în cap cu Vl. Găitan,
Gabriela Popescu, Ion Chelaru, Mihaela Teleoacă, etc, iar alți s-au împrăștiat
în orașul bubuind aproape ca de explozii,
de reclame, de invitații la întense manifestări
culturale cum ar fi ”Străin în noapte” cu infatigabilul Fl. Piersic și mai ales
de meetinguri politice împotriva lui Băsescu (deși Băsescu nu mai e demult la
conducerea țării), fiecare rumegând în tăcere posibilele adevăratele sentimente,
pro, dar mai ales contra, despre manifestarea respectivă, destul de ciudată la
care au asistat, fluturând pe buze zeflemeaua tipică a românilor: ”Mai dă-l în
brânză. Face atâta caz pentru niște cărți în care a copiat, ce-a văzut și el în
bătătură”
Un posibil epitaf pentru cei ce m-au felicitat
întrebându-mă ce mai fac.
Iar eu fac ce-am
mai făcut
De când mama m- a
născut
și viața am
început
nimănui nedând tribut.
Teatru fac și
teatru joc
fără să am pic de
șoc.
Teatru joc și
teatru fac
fără să am pic de
trac
Și tot așa m-am
menținut
Chiar din ziua de
debut
O clipă nu m-am
abătut
De la al meu
sfânt statut
De a face ce mi-a
plăcut
Nimănui nu m-am
vândut
Dar oricât m-am
zbătut
Oricâte roluri am
țesut
Oricâte piese am
străbătut
Tot n-am devenit
cunoscut
Dar am fost
recompensat
Pentru tot ce-am
îndurat
Cel de sus m-a
premiat
Cu o iubire de
invidiat
Cu o femeie
unicat
Ce m-a iubit
nelimitat
De aceia
nu-s abătut
și din Bolintin
până-n Sascut
cu mare bucurie vă salut
când încă n- am
dispărut
04. 12. 2015 Candid
Stoica
Dăm ca sigură știrea că în comunele limitrofe al orașului București se strâng adeziuni pentru înființarea partidului omunist român. Nu e nici o greșală. Nu Comunist ci OMUNIST! Din surse tot atât de sigure se estimează că după ce va fi înființat PARTIDUL OMUNIST va fi cel de al treilea partid numeros din țara noastră după PSD și PNL. Deja foarte mulți membri ai celor două partide și-au exprimat adeziunea de a face parte din noua formațiune politică căruia i se prevede un viitor strălucit
marți, 17 noiembrie 2015
CANDID STOICA VĂ INVITĂ VINERI 4 deceMBRIE
ac. ORA 17.30 În foaierul teatrului de comedie LA
LANSAREA noilor SALE VOLUME: RIDI PAGLIACCIO
(Jurnal vol. 3) ȘI
Cronici cu spini de
trandafiri.
Tipărite la Editura
Tipo Moldova
Vor fi prezenti personalităti ale teatrului românesc, (care își vor
aminti) ziaristi, poeți, profesori, dramaturgi, militari în termen, pensionari,
colegi, civili, amici si prietene, admiratori
loiali, precum si adversari înrăiți. Tinuta lejeră. Buna
dispozitie obligatorie. Va urma spectacolul Teatrului de Comedie cu piesa ”...escu” de Tudor Musatescu unde artistul
cu ”două vocatii” va juca pe scenă rolul
lui Traian Necsulescu. (comitetul de
organizare)
joi, 5 noiembrie 2015
Presa atacă Curge transpiraţia pe la toate ţâţânile statului de drept. Pe unde te
uiţi pe la încheieturile sale picură spaima de pierdere a dulcii puteri
stăpânite în chip bizantin. Tot felul de miniştri, goarne, trompete,
ofiţeri acoperiţi şi rahaţi închipuiţi se chinuie să demonstreze că n-a
fost decât iresponsabilitatea unor cârciumari. Eventual şi a unui primar
stupid, răsărit din paznic de piaţă şi dintr-un caraghios ghicitor în
tigăi. Câteva zile, Ponta, Oprea şi Piedone au făcut ciocul mic şi au
apărut cu modestie şi umilinţă în faţa oamenilor. La vorbitorul cu
poporul au fost împinşi Bănicioiu şi Arafat, cu bruma lor de
credibilitate rămasă pe la periferie. Că facem totul, că este caz
special, că avem tot ce ne trebuie, că efortul medicilor, ca şi cum
medicii ar fi fost membrii guvernului. Primele zile de spaimă ale lumii
politice s-au tradus în declaraţii penibile. Să fie găsiţi vinovaţii, să
pornim o schimbare radicală. Dacă şi Elena Udrea, pe drumul ei spre DNA
cu ale sale multe milioane învârtite dubios, s-a gândit să ceară
pedepsirea vinovaţilor! Şi Zgonea, un soi de simbol al gândirii politice
neputincioase, s-a grăbit să propună schimbări de atitudine. Până şi
caraghiosul acela de Piedone şi-a imaginat că poate păcăli România cu un
proiect de statuie. Micimea lui de pieţar speriat de moarte ne arată
cam ce gândesc politicienii români. Impostorii şi idioţii naţiei încă
mai cred că pot linişti populaţia cu două trei-vorbe de complezenţă.
Mărim amenzile, dăm câteva sute de lei la salarii, trimitem ajutoare
familiilor îndoliate, plătim coşciugele, ridicăm statui şi ne vedem de
putere. Până şi Ludovic Orban a dat fuga în faţa camerelor de luat
vederi (foscotindu-se sau fiind considerat cel mai credibil din ce-a
rămas în PNL) să ne anunţe că se impun ”măsuri radicale”, lăsând să se
înţeleagă că ele îl privesc pe Victor Ponta şi UNPR-ul lui Gabi Oprea.
Bine că măsurile radicale n-au fost invocate de tripleta
Gorghiu-Blaga-Predoiu! Bietul Orban, mandolinar exersat, dansator şi
voce de spot politic român, nu a priceput că ar fi vorba în egală măsură
şi despre el, şi despre mai mult de jumătate din PNL. În fapt, toţi
mahării politicii româneşti s-au înghesuit să ne anunţe că vor schimbare
pentru căţei, dar nu şi pentru dulăii din structurile de putere!
Anunţul lui Liviu Dragnea cu depunerea mandatului s-a auzit ca o
şoaptă vinovată. A ieşit el, nu premierul, ca să mai dea o şansă
PSD-ului, de parcă ar fi spus, priviţi, tovarăşi, că noi suntem
responsabili! Cică au avut discuţii şi au stabilit că Victor Ponta îşi
”depune mandatul” pentru că ”aliaţii noştri” nu îşi asumă nici o
responsabilitate. Ştiţi ce înseamnă asta? Că Gabriel Oprea a ţinut-o
langa că el nu este vinovat cu nimic! Şi că speră ca tot el să conteze
şi să decidă negocierile pentru noul guvern. El n-a înţeles nimic din
enormul sictir scandat de manifestanţi în faţa sediului MAI! El a rămas
pe lozinca ”interesul naţional” fără să se simtă nici ridicol, nici
inutil în repetarea discursului său găunos (chestiune de potenţial
intelectual). Eventual să demisioneze Piedone, că tot a venit recent în
UNPR, după ce a fost pudrat şi parfumat vreme de vreo 10 ani de Antena 3
şi de Dan Voiculescu.Curge transpiraţia pe statul mafiot şi pe structurile serviciilor secrete descinse din fosta securitate. Probabil că unii s-au dus la Piedone şi l-au strâns cu uşa cerându-i să demisioneze.
- Eşti nebun! Vrei să ne nenoroceşti pe toţi? Demisionează, dracului, că dacă nu îţi scoatem pe nas toate afacerile şi te înfundăm la DNA!
Şi Piedone, sărac de înger şi speriat de mesajele divine din tigăile sale, şi-a anunţat şi el demisia, bucuros că mai are o şansă să scape de o condamnare.
De la gloria candidatului la Primăria Sectorului 4, gata să preia şi conducerea campaniei de alegeri pe Bucureşti, la un prăbuşit politic însoţit de fluierături şi înjurături până la uşa DNA-ului şi a arestului central, iată că n-a fost decât un pas. Şi pentru Piedone, şi pentru Elena Udrea, şi pentru Sorin Oprescu, şi pentru mulţi alţii. În aceste zile se fac pulbere încă vreo două grupuri importante de putere. Cel mai periculos, cel al lui Gabriel Oprea, alcătuit din generali, ofiţeri din armată şi din serviciile secrete, membri ai guvernului plus un serviciu secret întreg, se clatină şi este pe cale să dea ortul popii. Şi PSD-ul este pus la mare încercare şi s-ar putea să treacă prin clipe şi mai grele. Grupul Elenei Udrea şi al lui Cocoş geme şi el din răsputeri. Mai e un pas până la Traian Băsescu şi se duce dracului şi acest clan diabolic. Abia acum se vede prăpastia dintre succesele de paradă ale mandatelor lui Traian Băsescu şi furturile uriaşe din buget, dintre succesele Guvernului Ponta, construite pe măsuri grăbite, dar şi pe ignorarea cancerului din instituţiile publice şi din economie, şi falimentul instituţiilor statului.
Demonstraţia tinerilor rămâne semnul revoltei şi al unui început de schimbare. Morţii din clubul bucureştean precum şi toţi ceilalţi nevinovaţi pieriţi în prostia, neglijenţa şi incompetenţa instituţiilor româneşti din ultimii ani impun o socoteală mai serioasă. Mă refer la o schimbare profundă pe care nu prea avem cu cine o face şi pe cine să ne bazăm în demararea ei. Din nefericire, zecile de mii de tineri nu au un program clar. Şi nici un partid în care să se regăsească dorinţa lor de curăţire a societăţii româneşti. O vreme, ei s-au putut regăsi în varianta Iohannis. În acest moment, mă îndoiesc. Iohannis, în primul rând din felul său de a fi, nu mai arată decât ca o soluţie de salvare temporară şi de tranziţie spre altceva. Nici alţii şi nici eu nu ştim spre ce.
Cel mai periculos lucru însă ar fi ca acest elan al schimbării, răbufnit în mai multe oraşe din ţară, să încapă pe mâna unor forţe extremiste, a unor nemernici sau să fie preluat tot de structurile de forţă ale statului român. Adică de SRI, SIE şi DGIPI (fostul 02015). Să înceapă schimbarea gestionată tot de băieţii care sub diferite acoperiri şi denumiri conduc şi dezastrul de acum. Nu se poate recurge nici la un guvern construit pe susţinerea UNPR-ului şi nici pe unul iniţiat de liberali, după cum nici o relansare pe baza unui guvern PSD nu reprezintă o soluţie.
Cornel Nistorescu
marți, 3 noiembrie 2015
Să trăiești într- țară în care.....
Să trăiești într-o țară în care pe TVR, luni 2 nov, se discută o seară întreagă despre minutajul ambulanțelor lui Arafat și nimic despre vinovatul principal, Piedone.
Să trăiești într-o țară în care prim ministrul, Viorel Ponta, promite că face autostrada Comarnic Brașov, iar dacă nu, își dă demisia imediat.
Să trăiești într-o țară în care Gabriel Arafat îl spală pe Gabriel Oprea spunând despre el că: Domnul vicepremier a făcut și a dres și că din cauza lui sinistrul din Colectiv își va reduce victimele.
Să trăiești într-o țară în care un tren face de la București la Arad 16 zile, iar de la București la Constanța la fel, încât îți e indiferent dacă te duci la mare sau te duci să tai frunză la câini în Arad.
Să trăiești într-o țară în care o anexă a spitalului Floreasca, specială pentru arși, este nefolosită din nu știm care cauze.
Să trăiești într-o țară în care dacă sinistrul se producea la ora 19 n-aveai cum să ajungi la Colectiv, întrucât orașul este blocat.
Să trăiești într-o țară în care Rareș Bogdan ne chiamă în stradă ca să-l dăm jos pe Piedone.
Să trăiești într-o țară în care în ciuda acestor evidențe poporul tot pe ei îi votează.
Să trăiești într-o țară în care o autostradă nouă trebuie dată jos.
Să trăiești într-o țară în care, probabil, nu se mai poate schimba nimic.
Să trăiești într-o țară în care dacă aprinzi teveul pe orice canal recunoști impostura.
Deci să trăiești într-o țară în care din cauza lucrului bine făcut trebuie s-o părăsești, luând drumul migrației siriene.
(De pe blogul Călimara de cerneală al lui Denis Dinulescu)
vineri, 23 octombrie 2015
Luni 26
0ctombrie 2015 ora 17
va avea loc, la sediul clubului Calderon al Primăriei sectorului 2, în
cadrul cenaclului de dramaturgie Dragon
2 (”Dramaturgi goniți”) în prezența autorului, lectura piesei Maidanezii de Dinu Grigorescu în
interpretarea actorilor: Vali Pena, Florentina Tănase, Mircea N. Crețu, Ina
Roman, George Grigore, Candid Stoica, Sonia Neagu, C-tin Duicu. Regia Candid
Stoica.
Intrarea și discuțiile vor fi libere, ieșirea la
fel, iar bufetul asortat.
sâmbătă, 19 septembrie 2015
Cenaclul de
dramaturgie Dragon 2 își deschide stagiunea de toamnă, Luni 28 Septembrie 2015
ora 17 la Clubul Calderon cu parodia Procesul
lui Othello de C. Turturică.
Își vor da
concursul actorii Victor Yila, Doina Ghițescu, Vali Pena, Isabella Drăghici, Mircea
N. Crețu, Candid Stoica, C-tin Duicu:
Regia: Candid Stoica
Întrarea
liberă, discuțiile așișderea!
marți, 15 septembrie 2015
interviu cu un om care a împlinit 80 de ani
Am impresia că ați vrea să mă
întrebați, distinse d-le ziarist, cine
sunt de fapt și nu îndrăzniți? Vă relatez pe scurt: M-am născut, oho, în 1935 în
mahalaua Ferentarilor ca fiu a unor oameni modești şi mânat de demonul teatrului am absolvit
Institutul de Teatru în, oho, 1961 după ce am dat examen de 4 ori. Am avut
colegi pe Gh. Dinică, Marin Moraru, Dorina Lazăr și alții… de la care m-am ales
cu diverse nume: Momâie, Molia, Candid, etc…Pe ultimul l-a păstrat devenit
printr-o întâmplare fericită numele meu de afiș, numele meu de botez fiind de
fapt, Dumitru. Mânat de acelaşi demon am ajuns actor de comedie la Piatra Neamţ
şi apoi la Ploieşti, eşuând în 1969 ca actor de dramă la Teatrul de Comedie, la
porţile căruia mai bat şi azi… ÎÎnsă Evenimentele din Decembrie ’89,
descătuşând în mine forţe creatoare am înfiinţat îîn 1996 împreună cu I. Darie,
Anca Pandrea şi dramaturgul Radu Iftimovici, Teatrul IÎncomod, realizând spectacolele Curve de Lux şi ulterior Patru
pe o canapea plus valetul, pe care le-am jucat în capitală, în
provincie, USA, Germania, Israel. Dar paralel cu
activitatea de actor încep să dezvolt o activitate mai laborioasă: scrisul și în
2004 îmi apare în culegerea Desant 2,
coordonată de prozatorul C. Stan povestirea, Lulu, iar în revista
”Harababura” o altă schiță intitulată ”Rudele de la Băilești. În
2009 editorul I. G. Puşcă prin Editura ZIP îmi tipăreşte masivul volum de 530
de pagini intitulat: Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele
scenei. (de fapt un Jurnal cu notații care încep imediat ce am fost angajat la Teatrul de Comedie,
când am primit ”sarcina sindicală” de a înființa un stand de cărți pentru
actori. Au urmat succesiv volumele ”Culise” și Ridi Pagliccio, precum și volumele
de teatru: ”Mircea Șeptilici sau ultimile două ore din viața unui actor”,
”Dosarul Curvelor” și ” 6 piese în căutarea unui teatru”, care cuprinde cum
spune și titlul, 6 șase piese. În
acelaşi an realizez pentru Fundaţia Cişmeaua Roşie spectacolul Gin cu
scandal şi-mi pierd cel mai apropiat suflet: Soţia mea, Sara Dan! După ce ai aflat toate astea, probabil, auzind de vârsta mea
matusalemică, ai vrea să știi cum începe o zi de muncă
din viața unui om care împlinește vârsta de 80 de ani? - Ca
orice pensionar valid, dimineața după ce mă scol fac, așa, cum ne recomandă
Ministerul Sănătății, timp de o jumătate de oră, gimnastică, apoi beau o bună parte din cele două kg de apă care
ne sunt recomandate de mai toate îndreptarele de sănătate, după care îmi iau
medicația prescrisă de medicul meu iridolog, (citește afecțiunile în Iris),
apoi îmi consult agenda să văd dacă n-am
cumva spectaol la Teatrul de Comedie
(joc în spectacolul Escu)…pentru că deși am memoria intactă mai și uit…după
care mă așez în fața calculatorului și mă informez asupra situației politice la
zi. Și după ce am aflat ce a zis Obama, ce mai zice Putin, câți demnitari, parlamentari și
miniștrii au intrat la închisoare, cine și ce a mai plagiat, ce cărți au mai
scris în detenție penalii din diverse partide, ce mai zice Gigi Becali după ce
a ieșit din închisoare și cum a mai
schimonosit limba română primarul sectorului 5 Marian Vanghelie mă apuc să
scriu cronicile pentru revista ”Viața
Medicală și ”Bucureștiul literar și artistic” . Datorită neobosiților
domni ce conduc cele două reviste am
devenit un aparat de scris cronici. În anul care s-a scurs am scris 8. Toate publicate:
La grande Magia (Teatrul. Bulandra), Noul
Locatar (Teatrul. Nottara), Poveste
despre tatăl meu (T. Odeon), Spectacol
Caragiale de N. Urs, Sunt un Orb (H.
Mălăiele), Funcționarul destinului (T. Nottara), Contra Democrației (T. Odeon),
Titanic Vals (T. Odeon), Lecția de Violoncel (T. Metropolis), Început de
Stagiune, Sfârșit de an.
Operația
asta am făcut-o după ce, în prealabil am vizionat spectacolele respective. Pentru că trebuie să mărturisesc, un lucru de bază: e absolut obligatoriu
pentru cineva care scrie cronică
dramatică să vizioneze mai întâi spectacolele cu pricina și apoi să scrie
cronica respectivă, deși sunt cronicari
care nu țin seamă de regula asta...
După ce am terminat de scris cronica deschid Inboxul și iau cunoștință de
e-mail-urile care îmi sunt adresate de pretutindeni pentru activitatea mea de
cronicar dramatic, care în marea lor
majoritatea lor sunt laudative, deși
unele sună cam așa: ”te treziși cronicar
dramatic, renunță, până nu te faci de râs definitiv”. Unele e-mail-uri sunt
însă încurajatoare urându-mi: ”calomniază, calomniază…până se alege praful!” După care deschid blogul meu personal (Frateniteatru) unde scriu gândurile din ziua respectivă, nelăsând să se piardă
mai nimic din tot ce cuget, ca de exemplu: ”Când am dreptate, vreau să fiu
logic, când n-am, îmi propun să fiu evaziv”.
Mă
întrebați de proiecte…N-am fire de păr în cap câte am. Enorm de multe. Pentru cea
mai rămas din 2015 și pentru anul următor. Ca să le realizez pe toate ar trebui
să mai trăiesc încă 50 de ani, ceea ce, sincer,
nu mi-ar convenii, când mă uit la modificările pe care le face vârsta în
fizionomia unor oameni. În primul rând vreau să învăț să îmbătrânesc…Nu m-am
obișnuit cu vârsta pe care o am. N-am fost un tânăr fremătător. Dar nici un
molâu… De aceia mă feresc ca dracul de tămâie de tentațile alcolulului care a
făcut atâtea ravagii în rândurile generației mele, sau ale gastronomiei și mai
ales de abuzurile sexuale…
În luna Septembrie voi organiza lansarea pe piață
a ultimului meu volum, Ridi Paliagci,
deja apărut (ed. Tipo Moldova) care e al treia din ciclul Jurnal care cuprinde, cum am
mai spus și volumele Acele lucruri
aiuritoare care se petrec în spatele scenei (anii 1971-89) și Culise (1989- 2000), care
se vrea un fel de panoramă a vieții artistice teatrale autohtone. În altă ordine de idei ași dorii ca măcar una
din cele șase piese pe care le-am scris, apărute deja în volumul 6 piese în căutarea unui teatru (Editura Tipo Moldova: 2013) să vadă lumina rampei. Pentru aceasta zilnic,
ceas de ceas, sunt angrenat într-o luptă nemiloasă și inegală cu directorii de
teatre care s-au constituit în adevărate cazemate în care nu pot pătrunde decât
prietenii lor, creatori de insipide piese care ocolesc cu bună știință
realitatea, care le-ar putea periclita scaunul…Una dintre piese, Mircea Șeptilici sau ultimile două ore din
viața unui actor este de 4 ani în vederea Teatrului de Comedie, al cărui
director G. Mihăiță mi-a promis că o va pune în scenă în anul acesta, alta Alo, alo, alo Salvarea am dat-o spre
lectură Teatrului Național din București și Teatrului Național din Iași, dar
d-l Caramitru mi-a declarat telefonic că nu știe cum să o pună în scenă, iar directorul
teatrului din Iași, de o jumătate de an mă roagă să mai aștept că… se
citește…A treia Dosarul curvelor, (un episod amoros din
viața lui dramaturgului Teodor Mazilu) după
ce directoarea Teatrului Odeon, fosta
mea colegă Dorina Lazăr mi-a declarat cu lacrimi în ochi că nu poate să
citească piese de teatru, actualmente se găsește la Teatrul Mic și era gata, gata să fie pusă
în scenă, dar între timp schimbându-se
directorul (Fl Călinescu) nu știu
dacă cel nou, Mișu Dinvale, o să vrea să preia programul celui de dinaintea sa.
Altă piesă, a cărei acțiune se petrece la Piatra Neamț, scrisă special pentru
teatrul din orașul respectiv, Povestea
unei trădări se află de mult timp în sertarele teatrului pietrean, fără nici un ecou…Cu ultima piesă O Afacere sau tot tacâmul pentru tot
românul sunt în discuții cu cei de la Radio, care s-ar putea s-o
înregistreze anul viitor dacă se…aprobă! Ași
mai putea adăuga că de curând mi-a
apărut la Editura Tippo Moldova un alt
volum cu titlul:
Cronici
cu ȚEPI DE
TRANDAFIRI
(publicate în revistele
”Viața Medicală și în ”Bucureștiul literar și artistic”), care va apărea,
probabil, în toamnă cu subtitlul: 80 de ani, 80 de cronici . Ca
să nu dau impresia că lâncezesc, în cadrul Cenaclului de dramaturgie Dragon 2 (dramaturgi goniți) pe care
l-am înființat în urmă cu doi ani, împreună cu UN GRUP DE dramaturgi, (C.
Turturică Puși Dinulescu, Dinu
Grigorescu) am organizat la Clubul Calderon al sectorului 2 al
capitalei, lecturile mai multor piese ale unor autori români nejucați
(Fl. Iordache) și a altor deja consacrați (Dinu Grigorescu, C. Turturică, Denis
și Dumitru Dinulescu, Marilena Dumitrescu) precum și a piesei mele O afacere cu tot tacâmul pentru
tot românul…. De asemenea la Cenaclul Dramaturgilor de la
ICR am citit piesa lui Radu Iftimovici despre revoluția din Decembrie 89, Ah, ce bine e să faci amor pe ploaie, (cu
care ulterior, în toamnă, vom pleca la Paris) și piesa mea Prologul sau
o repetiție cu o piesă interzisă de cenzura comunistă. (un episod absolut
autentic de la reluarea piesei ”Concurs de frumusețe”)
Prologul
sau o repetiție cu o piesă interzisă de cenzura comunsto- ceaușistă,
este o piesă cu iz pirandelian, care prezintă în fapt, ”teatru în teatru”, o întâmplare
dramatică adevărată, în care protagoniștii, interpreții piesei ”Concurs de
frumusețe” de Tudor Popescu, se războiesc cu trecutul și mentalitățile
comuniste încă existente în conștiința multora dintre ei. Deși majoritatea au urât în fundul
sufletului lor regimul comunist și ideologia lui, ca o furtună într-un pahar cu
apă, trecutul năvălește peste ei și sechelele Cântării României, a ideologiei
de partid, și a învățământului de partid, cu totul neprevăzut, izbucnește în
conștiința lor generând drame…divizândui, învrăjbindu-i…
Să mai spun că acum repet cu
excelenta actriță Floretina Tănase piesa lui Denis Dinulescu Legea locatarului universale a cărei
premieră va avea loc, probabil, în toamnă pe scena de la Green Hours.
Mai lucrez de zor, zilnic, la un roman intitulat: Isprăvile lui Mitică Marafet, căruia
în spațiul Româno-Dunărean i se mai spunea Molia, care se vrea un roman de
colportaj, un fel de panoramă comic dramatică a vieții artistice a ultimului
deceniu … dar nu mai deconspir alte planuri că îmi e teamă să nu apar ca un bătrân
lăudăros…Îmi e și rușine de câte planuri și proiecte am și mă întreb ce se va
întâmpla cu ele dacă, doamne ferește, din varii motive, nu voi mai avea timp de
ele, sau… nu voi mai fi. De aceia, asemenea marelui meu coleg de peste
ocean, Woody Allen, mă gândesc asiduu, bineînțeles în glumă, nu la intenția de
a deveni nemuritor după ce voi dispărea, ci la posibilitatatea de a evita la nesfârșit moartea. Deși dealungul vieții am avut nenumărate succese am fost toată viaţa un actor modest ocolit de premiii şi de publicitate, singurul interviu pe care l-am dat dealungul timpului
fiind cel de față, avavând mereu dorinţa
de a sta în teatru şi de a juca împreună cu marii mei colegii, alături de mmarile nume ale teatrului
românesc, dorinţă care mi s-a îndeplinit şi pentru care îi mulţumesc Ccelui de Sus.
Mă mai întrebați cum îmi explic
refuzul teatrelor de a-mi juca piesele? Nu e nici măcar un refuz în care să
mi se spună clar că piesa respectivă nu
le place sau că e slabă, sau pu proastă, ca cei de la secretariatul literar al
Teatrului Național cărora le-am cerut un răspunsns scris de ce nu înscriu în
repertoriu ”Dosarul Curvelor”! Răspuns pe care l-au refuzat să mi-l-l dea. Aici e
vorba de frică și de birocrație. Pe vremuri dacă un secretar literar greșea eraa
criticat. Acum e dat pur și simplu afară. Un post de secretar literar la un
teatru a devenit u fel n fel de sinecură
oferită prietenilor, iubitelor, cunoscuților apropiați.
Și mai este ceva: sunt pur și simplu uluiți de
noutatea și îndrăzneala temelor abordate de mine. În Piesa ”Mircea Șeptilici
sau ultimile două ore din viața unui actor”
apar personaje din elita teteatrului românesc, colaboraționiști notorii ai
regimului comunist ca de exemplu d-na Lucia Sturza Bulandra descrișă nu
encomiastic, ci conform principiului: despre morți numai de bine, dar adevărat. De o asemenea reevaluare etică le e frică, la
fel ca pe timpul împușcatului....(chiar
directorul Teatrului Bulandra mi-a declarat că nu poate pune în scenă la
teatrul care poartă numele marei artiste, a un text în care o arată, după
părerea lui, destul de...neavantajos) . Exemplele
pot continua: piesa care stă în sertarele biroului directorului de la Piatra
Neamț se ocupă de un caz care s-a întâmplat acolo, în teatrul respectiv, în
anii împușcatului când un coleg de al nostru a fost infierat cu mânie proletară
pentru o crimă imaginară, o scrisoare interceptată și predată autorităților în
care se vorbea despre viața grea pe care o trăiam toți, despre frigul pe care-l
suportam, despre teroarea morală la care eram supușii...Trebuie să spun un
lucru f. important. Eu nu scriu pentru bani sau din imaginație. Eu scriu despre
lucruri și fapte trăite de mine sau cum s-a exprimat o distinsă critică
literară: ca să opresc și reînviu timpul
Mă întrebi
de Distincții? Am una singură oferită de Teatrul de Comedie care mă condamnă la prietenie pe viaţă, să
fiu amic cu această instituţie
Modele
artistice? Generaţia mea a fost
marcată de prezenţa pe scenă a lui Radu
Beligan cu care toată generaţia mea dorea să semene: să aibă firescul şi
inteligenţa lui artistică care şi acum la vârsta venerabilă pe care o are dă
dovadă de vigoare artistică. Am avut multe modele artistice în special marii
actori ai Teatrului de Comedie, dar oamenii care mi-au influenţat viaţa au fost
Radu Beligan şi Lucian Giurchescu, care cu generozitate m-au angajat la Teatrul
de Comedie…
Cu
mulțumirile de rigoare pentru interesul arătat, Candid
Stoica, prin voința celui de sus, actor, scriitor, dramaturg, cronicar teatral.
Celor ce m-au felicitat la
împlinirea vârstei de 80 de ani
Iar eu fac ce-am
mai făcut
De când mama m- a
născut
și viața am
început
nimănui nedând tribut
teatru fac și
teatru joc
fără să am pic de
șoc
teatru joc și
teatru fac
fără să am pic de
trac
Și tot așa m-am
menținut
Chiar din ziua de
debut
O clipă nu m-am
abătut
De la al meu
sfânt statut
De a face ce mi-a
plăcut
Nimănui nu m-am
vândut
Dar oricât m-am
zbătut
Oricâte roluri am
țesut
Oricâte piese am
străbătut
Oricât de mult am
combătut
Tot n-am devenit
cunoscut
Dar am fost
recompensat
Pentru tot ce-am
îndurat
Cel de sus m-a
premiat
Cu o iubire de
invidiat
Cu o femeie
unicat
Ce m-a iubit
nelimitat
De aceia
nu-s abătut
și din Bolintin
până-n Sascut
cu mare bucurie vă salut
și vă doresc să
aveți de străbătut
aceilași drum
neprevăzut, neabătut
de necrezut
împlinind aceeași vârstă absolut
joi, 10 septembrie 2015
BUNA DIMINEATA CANDID,
ITI MULTUMESC MULT PENTRU ZIUA DE IERI, PENTRU CADOURILE PRIMITE, PENTRU ATENTIA PRIMITA, PENTRU TOT.
MA
GANDESC, IN CONVINGERILE MELE, CA PE LANGA POMENIREA CUVENITA, INTR-UN
FEL, I-A FOST INCALZIT SI BUCURAT SPIRITUL INAINTE DE ANUL NOU EVREIESC.
SA FIE TOTUL PRIMIT SI AMINTIREA BINECUVANTATA ! AMEN !
IMPORTANTA
ESTE POMENIREA SUFLETEASCA, FAPTUL CA AICI RAMAI IN CONTINUARE PREZENT,
FARA A FI CA O OBLIGATIE, CA I SE ASIGURA ECHILIBRUL INTRE SUS SI JOS,
INTRE ACASA SI AICI, TU FIINDU-I TATAL DE JOS, ASIGURANDU-I-SE EI
VESNICIA, IAR TIE VIATA DE AICI LUNGA !
ESTE FOARTE IMPORTANT !
CHIAR DACA NU-MI TRANSPAR SENTIMENTELE, DE MULTE ORI REUSESC SA PAREZ, SUNT FOARTE STRICTA INTR-ALE SUFLETULUI, RESPECTAREA
CELUI SFANT, IMPLICIT A CELOR INTORSI "ACASA", CACI AICI SUNTEM
INTR-O SCURTA VIZITA DE LECTII SI PLATI.
SA-TI FIE NUMAI BINE, SA PRIMESTI O VIATA BINECUVANTATA !
AMEN !
SA NE VEDEM CU BINE IN CURAND,
TE PUP SI SA AI O ZI LUMINATA,
CU DRAG,
MARINA
luni, 31 august 2015
duminică, 23 august 2015
Replicile copiilor mai bune decat bancurile
Ce este răscoala?Răscoala înseamnă, când părinții noștri nu găsesc bani și atunci răscolesc ca să găsească. (8 ani)
Ce este economia?
Economie înseamnă sa nu mai cheltuim din salariu, ca sa-l punem la banca. Cheltuim numai din ciubucul pe care ni-l da seful. (7 ani)
Ce sunt amprentele?
Amprentele e când punem mâna pe o clanta și rămân degetele acolo și le găsește poliția. (8 ani)
Ce este tristetea?
Tristețe înseamnă când un om vine la altul si bea mult. (7 ani)
Ce este respectul?
Respect înseamnă să te scoli si să stea babele pe scaun. (9 ani)
Ce înseamnă cuvântul "modern"?
Modern e când vezi ceva frumos și e scump și n-ai bani. (7 ani)
HORA HOŢIEI de Dan Puric
Hai să dăm mână cu mână
Să furăm tot ce s-adună,
Să-nvârtim hora hoţiei
Pe pământul României !
Ordinea şi cinstea piară !
Piară fraierii din ţară !
Între noi să nu mai fie
Decât jaf şi smecherie !
Contu-n bancă de te ţine
Vino să te prinzi cu mine,
La hoţie cu unire
Şi pe funcţii cu-nfrăţire !
Unde-i unul nu-i putere
Să se pună de-o avere,
Unde-s doi puterea creşte
Şi ţara se prăduieşte !
P-amândoi în fund ne doare
Că în haos ţara moare.
Eu ţi-s frate, tu-mi eşti frate,
Să furăm cât se mai poate !
În guvern hai cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să crească banul mare
Mai rapid în buzunare.
Dăm pomană ş-un pişcot
Prostului cu drept de vot,
Că oricum în România
Noi facem paranghelia.
miercuri, 15 iulie 2015
S-au împlinit cinci ani de la plecarea spre alte zări a iubitei mele Sara Dan-Meerovici. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul ei luminos
Când nori
negri s-au adunat asupra mea
Am crezut
că te pot uita
Iubita
mea, iubita mea !
N-am știut
că dragostea
Când se
abate asupra ta
Viața
nu-ți mai aparține
Ci deodată
devine
Ceva ce
mereu revine
Cu înverşunare
Cu
încrâncenare
Fără
alinare
Ceva ce
sfântul Dumnezeu
m-a
pedepsit pentru vecie
ca să nu
te pot uita
iubita
mea, iubita mea !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)