candid Stoica

candid Stoica

duminică, 27 decembrie 2015



Dublu eveniment comic
                                                                                                                                                 Cu puțin timp în urmă, în holul Teatrului de Comedie, actorul scriitorul, dramaturgul (încă nejucat), cronicarul dramatic la două reviste bucureștene ”Viața Medicală” și ”Bucureștiul literar și artistic”), Candid Stoica, cu prilejul lansării noilor sale cărți, ”Ridi Pagliacio” și ” Cronici cu spini de trandafiri”, și-a sărbătorit serios, stând încă în picioare, fragila vârstă de 80 de ani de la naștere.                                                          Au fost prezenți, fără a se da în stambă, prieteni, viitori academicieni (Radu Iftimovici), dramaturgi (Dinu Grigorescu, S. Ungureanu), autori (Vera Molea), profesori (Zizi Munteanu, George Grigore), satirici (Denis Dinulescu),  directori de trupe ( Adrian Fetecău), funcționari bancari (A. Silberman), actori colegi (Eugen Racoți), cunoștințe mai noi și mai vechi (Fl. Tănase, Sonia Negu, Rodica Dobre, Marina Panait), radiofoniști (Violeta Berbiuc) pensionari anonimi încă valizi, pișcotari, nelipsiți de la asemenea manifestări (nomen odiosa), militari în civil (Kuki Borislavski), poeți (A. Capița)…și canalul Tv 2 care a și transmis ulterior evenimentul                                       Au vorbit destul de serios despre activitatea ”tânărului” sărbătorit, (în comparație cu vârstele matusalemice a altor colegi de breaslă (R. Beligan, Carmen Stănescu) mai toți cei menționați cu nume mai sus și chiar cel în cauză îmbrăcat în costumul personajului lui Traian Necșulescu din piesa Escu de T. Mușatescu (care urma să se joace), relevând atât talentul neobișnuit, indiscutabil al  actorului și interpretului a atâtor roluri interesante, dar și calitățile deosebite ale cărților respective adevărate istorii (în anecdote) a vieți teatrale românești din ultimul timp. Unul dintre vorbitori, mai șugubăț încercând o figură de stil mai neobișnută, la numit chiar ”Smângălici”, dar asistența n-a reacționat, neînțelegând ironia.        Actorul, autorul și cronicarul dramatic în micul său discurs, după cea mulțumit cuviincios celor prezenți, n-a uitat să-i amintească pe cei câțiva care l-au ajutat în carieră, în special pe Lucian Giurchescu, fostul director al teatrului de Comedie, care l-a angajat, ulterior  lansându-se într-un atac destul de  virulent, deloc comic, la adresa directorilor (managerilor) de teatru care ezită încă să-i joace piesele strânse în volumul ” Șase piese în căutarea unui teatru”, piese care, la rândul lor spun întâmplări reale,  interesante, chiar dramatice, trăite de autor, despre lumea teatrului care nu este, de multe ori, chiar atât de feerică, cât se spune.                                          După care cei prezenti s-au împărțit în două: o parte a intrat la spectacol în care joacă de 11 ani o echipă de elită în cap cu Vl. Găitan, Gabriela Popescu, Ion Chelaru, Mihaela Teleoacă, etc, iar alți s-au împrăștiat în orașul  bubuind aproape ca de explozii, de reclame, de invitații la  întense manifestări culturale cum ar fi ”Străin în noapte” cu infatigabilul Fl. Piersic și mai ales de meetinguri politice împotriva lui Băsescu (deși Băsescu nu mai e demult la conducerea țării), fiecare rumegând în tăcere posibilele adevăratele sentimente, pro, dar mai ales contra, despre manifestarea respectivă, destul de ciudată la care au asistat, fluturând pe buze zeflemeaua tipică a românilor: ”Mai dă-l în brânză. Face atâta caz pentru niște cărți în care a copiat, ce-a văzut și el în bătătură”

Un posibil epitaf pentru cei ce m-au felicitat întrebându-mă ce mai fac.                                                Iar eu fac ce-am mai făcut
De când mama m- a născut
și viața am început
 nimănui nedând tribut.
Teatru fac și teatru joc
fără să am pic de șoc.
Teatru joc și teatru fac
fără să am pic de trac
Și tot așa m-am menținut
Chiar din ziua de debut
O clipă nu m-am abătut
De la al meu sfânt statut
De a face ce mi-a plăcut
Nimănui nu m-am vândut
Dar oricât m-am zbătut
Oricâte roluri am țesut
Oricâte piese am străbătut
Tot n-am devenit cunoscut
Dar am fost recompensat
Pentru tot ce-am îndurat
Cel de sus m-a premiat
Cu o iubire de invidiat
Cu o femeie unicat
Ce m-a iubit nelimitat
De aceia nu-s  abătut
și din Bolintin până-n Sascut
cu mare  bucurie vă salut
când încă n- am dispărut

04. 12. 2015                                    Candid Stoica
Dăm ca sigură știrea că în comunele limitrofe al orașului București se strâng adeziuni pentru înființarea partidului omunist român. Nu e nici o greșală. Nu Comunist ci OMUNIST! Din surse tot atât de sigure se estimează că după ce va fi înființat PARTIDUL OMUNIST va fi cel de al treilea partid numeros din țara noastră după PSD și PNL. Deja foarte mulți membri ai celor două partide și-au exprimat adeziunea de a face parte din noua formațiune politică căruia i se prevede un viitor strălucit

marți, 17 noiembrie 2015



CANDID STOICA                 VĂ INVITĂ VINERI 4 deceMBRIE ac. ORA 17.30 În foaierul teatrului de comedie LA LANSAREA noilor SALE VOLUME:                                                                  RIDI PAGLIACCIO
(Jurnal vol. 3) ȘI
Cronici cu spini de trandafiri.
Tipărite la Editura Tipo Moldova
Vor fi prezenti personalităti ale teatrului românesc, (care își vor aminti) ziaristi, poeți, profesori, dramaturgi, militari în termen, pensionari, colegi, civili, amici si prietene,  admiratori loiali, precum si adversari înrăiți. Tinuta lejeră. Buna dispozitie obligatorie. Va urma  spectacolul Teatrului de Comedie cu piesa ”...escu” de Tudor Musatescu unde artistul cu ”două vocatii” va juca pe scenă  rolul lui Traian Necsulescu. (comitetul de organizare)

joi, 5 noiembrie 2015

Presa atacă  Curge transpiraţia pe la toate ţâţânile statului de drept. Pe unde te uiţi pe la încheieturile sale picură spaima de pierdere a dulcii puteri stăpânite în chip bizantin. Tot felul de miniştri, goarne, trompete, ofiţeri acoperiţi şi rahaţi închipuiţi se chinuie să demonstreze că n-a fost decât iresponsabilitatea unor cârciumari. Eventual şi a unui primar stupid, răsărit din paznic de piaţă şi dintr-un caraghios ghicitor în tigăi. Câteva zile, Ponta, Oprea şi Piedone au făcut ciocul mic şi au apărut cu modestie şi umilinţă în faţa oamenilor. La vorbitorul cu poporul au fost împinşi Bănicioiu şi Arafat, cu bruma lor de credibilitate rămasă pe la periferie. Că facem totul, că este caz special, că avem tot ce ne trebuie, că efortul medicilor, ca şi cum medicii ar fi fost membrii guvernului. Primele zile de spaimă ale lumii politice s-au tradus în declaraţii penibile. Să fie găsiţi vinovaţii, să pornim o schimbare radicală. Dacă şi Elena Udrea, pe drumul ei spre DNA cu ale sale multe milioane învârtite dubios, s-a gândit să ceară pedepsirea vinovaţilor! Şi Zgonea, un soi de simbol al gândirii politice neputincioase, s-a grăbit să propună schimbări de atitudine. Până şi caraghiosul acela de Piedone şi-a imaginat că poate păcăli România cu un proiect de statuie. Micimea lui de pieţar speriat de moarte ne arată cam ce gândesc politicienii români. Impostorii şi idioţii naţiei încă mai cred că pot linişti populaţia cu două trei-vorbe de complezenţă. Mărim amenzile, dăm câteva sute de lei la salarii, trimitem ajutoare familiilor îndoliate, plătim coşciugele, ridicăm statui şi ne vedem de putere. Până şi Ludovic Orban a dat fuga în faţa camerelor de luat vederi (foscotindu-se sau fiind considerat cel mai credibil din ce-a rămas în PNL) să ne anunţe că se impun ”măsuri radicale”, lăsând să se înţeleagă că ele îl privesc pe Victor Ponta şi UNPR-ul lui Gabi Oprea. Bine că măsurile radicale n-au fost invocate de tripleta Gorghiu-Blaga-Predoiu! Bietul Orban, mandolinar exersat, dansator şi voce de spot politic român, nu a priceput că ar fi vorba în egală măsură şi despre el, şi despre mai mult de jumătate din PNL. În fapt, toţi mahării politicii româneşti s-au înghesuit să ne anunţe că vor schimbare pentru căţei, dar nu şi pentru dulăii din structurile de putere!
Anunţul lui Liviu Dragnea cu depunerea mandatului s-a auzit ca o şoaptă vinovată. A ieşit el, nu premierul, ca să mai dea o şansă PSD-ului, de parcă ar fi spus, priviţi, tovarăşi, că noi suntem responsabili! Cică au avut discuţii şi au stabilit că Victor Ponta îşi ”depune mandatul” pentru că ”aliaţii noştri” nu îşi asumă nici o responsabilitate. Ştiţi ce înseamnă asta? Că Gabriel Oprea a ţinut-o langa că el nu este vinovat cu nimic! Şi că speră ca tot el să conteze şi să decidă negocierile pentru noul guvern. El n-a înţeles nimic din enormul sictir scandat de manifestanţi în faţa sediului MAI! El a rămas pe lozinca ”interesul naţional” fără să se simtă nici ridicol, nici inutil în repetarea discursului său găunos (chestiune de potenţial intelectual). Eventual să demisioneze Piedone, că tot a venit recent în UNPR, după ce a fost pudrat şi parfumat vreme de vreo 10 ani de Antena 3 şi de Dan Voiculescu.
Curge transpiraţia pe statul mafiot şi pe structurile serviciilor secrete descinse din fosta securitate. Probabil că unii s-au dus la Piedone şi l-au strâns cu uşa cerându-i să demisioneze.
- Eşti nebun! Vrei să ne nenoroceşti pe toţi? Demisionează, dracului, că dacă nu îţi scoatem pe nas toate afacerile şi te înfundăm la DNA!
Şi Piedone, sărac de înger şi speriat de mesajele divine din tigăile sale, şi-a anunţat şi el demisia, bucuros că mai are o şansă să scape de o condamnare.
De la gloria candidatului la Primăria Sectorului 4, gata să preia şi conducerea campaniei de alegeri pe Bucureşti, la un prăbuşit politic însoţit de fluierături şi înjurături până la uşa DNA-ului şi a arestului central, iată că n-a fost decât un pas. Şi pentru Piedone, şi pentru Elena Udrea, şi pentru Sorin Oprescu, şi pentru mulţi alţii. În aceste zile se fac pulbere încă vreo două grupuri importante de putere. Cel mai periculos, cel al lui Gabriel Oprea, alcătuit din generali, ofiţeri din armată şi din serviciile secrete, membri ai guvernului plus un serviciu secret întreg, se clatină şi este pe cale să dea ortul popii. Şi PSD-ul este pus la mare încercare şi s-ar putea să treacă prin clipe şi mai grele. Grupul Elenei Udrea şi al lui Cocoş geme şi el din răsputeri. Mai e un pas până la Traian Băsescu şi se duce dracului şi acest clan diabolic. Abia acum se vede prăpastia dintre succesele de paradă ale mandatelor lui Traian Băsescu şi furturile uriaşe din buget, dintre succesele Guvernului Ponta, construite pe măsuri grăbite, dar şi pe ignorarea cancerului din instituţiile publice şi din economie, şi falimentul instituţiilor statului.
Demonstraţia tinerilor rămâne semnul revoltei şi al unui început de schimbare. Morţii din clubul bucureştean precum şi toţi ceilalţi nevinovaţi pieriţi în prostia, neglijenţa şi incompetenţa instituţiilor româneşti din ultimii ani impun o socoteală mai serioasă. Mă refer la o schimbare profundă pe care nu prea avem cu cine o face şi pe cine să ne bazăm în demararea ei. Din nefericire, zecile de mii de tineri nu au un program clar. Şi nici un partid în care să se regăsească dorinţa lor de curăţire a societăţii româneşti. O vreme, ei s-au putut regăsi în varianta Iohannis. În acest moment, mă îndoiesc. Iohannis, în primul rând din felul său de a fi, nu mai arată decât ca o soluţie de salvare temporară şi de tranziţie spre altceva. Nici alţii şi nici eu nu ştim spre ce.
Cel mai periculos lucru însă ar fi ca acest elan al schimbării, răbufnit în mai multe oraşe din ţară, să încapă pe mâna unor forţe extremiste, a unor nemernici sau să fie preluat tot de structurile de forţă ale statului român. Adică de SRI, SIE şi DGIPI (fostul 02015). Să înceapă schimbarea gestionată tot de băieţii care sub diferite acoperiri şi denumiri conduc şi dezastrul de acum. Nu se poate recurge nici la un guvern construit pe susţinerea UNPR-ului şi nici pe unul iniţiat de liberali, după cum nici o relansare pe baza unui guvern PSD nu reprezintă o soluţie.
 Cornel Nistorescu

marți, 3 noiembrie 2015

Să trăiești într- țară în care.....

Să trăiești într-o țară în care s-a întâmplat cea mai frumoasă poveste de dragoste din toate timpurile: În toiul sinistrului de la Colectiv, ea reușește să iasă afară, să se salveze. Își dă seama că este singură, fără iubitul ei. Se întoarce în club, pentru că fără el nu poate concepe viața și rămân acolo împreună. Pentru totdeauna.

Să trăiești într-o țară în care pe TVR, luni 2 nov, se discută o seară întreagă despre minutajul ambulanțelor lui Arafat și nimic despre vinovatul principal, Piedone.

Să trăiești într-o țară în care prim ministrul, Viorel Ponta, promite că face autostrada Comarnic Brașov, iar dacă nu, își dă demisia imediat.

Să trăiești într-o țară în care Gabriel Arafat îl spală pe Gabriel Oprea spunând despre el că: Domnul vicepremier a făcut și a dres și că din cauza lui sinistrul din Colectiv își va reduce victimele.

Să trăiești într-o țară în care un tren face de la București la Arad 16 zile, iar de la București la Constanța la fel, încât îți e indiferent dacă te duci la mare sau te duci să tai frunză la câini în Arad.

Să trăiești într-o țară în care o anexă a spitalului Floreasca, specială pentru arși, este nefolosită din nu știm care cauze.

Să trăiești într-o țară în care dacă sinistrul se producea la ora 19 n-aveai cum să ajungi la Colectiv, întrucât orașul este blocat.

Să trăiești într-o țară în care Rareș Bogdan ne chiamă în stradă ca să-l dăm jos pe Piedone.

Să trăiești într-o țară în care în ciuda acestor evidențe poporul tot pe ei îi votează.

Să trăiești într-o țară în care o autostradă nouă trebuie dată jos.

Să trăiești într-o țară în care, probabil, nu se mai poate schimba nimic.

Să trăiești într-o țară în care dacă aprinzi teveul pe orice canal recunoști impostura.

Deci să trăiești într-o țară în care din cauza lucrului bine făcut trebuie s-o părăsești, luând drumul migrației siriene.

(De pe blogul Călimara de cerneală al lui Denis Dinulescu)

vineri, 23 octombrie 2015



Luni 26 0ctombrie 2015 ora 17  va avea loc, la sediul clubului Calderon al Primăriei sectorului 2, în cadrul cenaclului de dramaturgie Dragon 2 (”Dramaturgi goniți”) în prezența autorului, lectura piesei Maidanezii de Dinu Grigorescu în interpretarea actorilor: Vali Pena, Florentina Tănase, Mircea N. Crețu, Ina Roman, George Grigore, Candid Stoica, Sonia Neagu, C-tin Duicu. Regia Candid Stoica.
Intrarea și discuțiile vor fi libere, ieșirea la fel, iar  bufetul asortat. 

sâmbătă, 19 septembrie 2015



Cenaclul de dramaturgie Dragon 2 își deschide stagiunea de toamnă, Luni 28 Septembrie 2015 ora 17 la Clubul Calderon cu parodia Procesul lui Othello de C. Turturică.
Își vor da concursul actorii Victor Yila, Doina Ghițescu, Vali Pena, Isabella Drăghici, Mircea N. Crețu,  Candid Stoica, C-tin Duicu: Regia: Candid Stoica
Întrarea liberă, discuțiile așișderea!

marți, 15 septembrie 2015



interviu cu un om care a împlinit 80 de ani

Am impresia că ați vrea să mă întrebați, distinse  d-le ziarist, cine sunt de fapt și nu îndrăzniți? Vă relatez pe scurt: M-am născut, oho, în 1935 în mahalaua Ferentarilor ca fiu a unor oameni modești  şi mânat de demonul teatrului am absolvit Institutul de Teatru în, oho, 1961 după ce am dat examen de 4 ori. Am avut colegi pe Gh. Dinică, Marin Moraru, Dorina Lazăr și alții… de la care m-am ales cu diverse nume: Momâie, Molia, Candid, etc…Pe ultimul l-a păstrat devenit printr-o întâmplare fericită numele meu de afiș, numele meu de botez fiind de fapt, Dumitru. Mânat de acelaşi demon am ajuns actor de comedie la Piatra Neamţ şi apoi la Ploieşti, eşuând în 1969 ca actor de dramă la Teatrul de Comedie, la porţile căruia mai bat şi azi…                                                                                                                                        ÎÎnsă Evenimentele din Decembrie ’89, descătuşând în mine forţe creatoare am înfiinţat îîn 1996 împreună cu I. Darie, Anca Pandrea şi dramaturgul Radu Iftimovici, Teatrul IÎncomod,  realizând spectacolele Curve de Lux şi ulterior Patru pe o canapea plus valetul, pe care le-am jucat în capitală, în provincie, USA, Germania, Israel.                  Dar paralel cu activitatea de actor încep să dezvolt o activitate mai laborioasă: scrisul și în 2004 îmi apare în culegerea Desant 2, coordonată de prozatorul C. Stan povestirea, Lulu, iar în revista ”Harababura” o altă schiță intitulată ”Rudele de la Băilești.  În 2009 editorul I. G. Puşcă prin Editura ZIP îmi tipăreşte masivul volum de 530 de pagini intitulat: Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei. (de fapt un Jurnal cu notații care încep  imediat ce am fost angajat la Teatrul de Comedie, când am primit ”sarcina sindicală” de a înființa un stand de cărți pentru actori. Au urmat succesiv volumele ”Culise” și Ridi Pagliccio, precum și volumele de teatru: ”Mircea Șeptilici sau ultimile două ore din viața unui actor”, ”Dosarul Curvelor” și ” 6 piese în căutarea unui teatru”, care cuprinde cum spune și titlul, 6 șase piese.  În acelaşi an realizez pentru Fundaţia Cişmeaua Roşie spectacolul Gin cu scandal şi-mi pierd cel mai apropiat suflet: Soţia mea, Sara Dan!  După ce ai aflat toate astea, probabil, auzind de vârsta mea matusalemică, ai vrea să știi cum începe o zi de muncă din viața unui om care împlinește vârsta de 80 de ani?                                                              - Ca orice pensionar valid, dimineața după ce mă scol fac, așa, cum ne recomandă Ministerul Sănătății, timp de o jumătate de oră, gimnastică, apoi  beau o bună parte din cele două kg de apă care ne sunt recomandate de mai toate îndreptarele de sănătate, după care îmi iau medicația prescrisă de medicul meu iridolog, (citește afecțiunile în Iris), apoi îmi  consult agenda să văd dacă n-am  cumva spectaol la Teatrul de Comedie (joc în spectacolul Escu)…pentru că deși am memoria intactă mai și uit…după care mă așez în fața calculatorului și mă informez asupra situației politice la zi. Și după ce am aflat ce a zis Obama, ce mai zice  Putin, câți demnitari, parlamentari și miniștrii au intrat la închisoare, cine și ce a mai plagiat, ce cărți au mai scris în detenție penalii din diverse partide, ce mai zice Gigi Becali după ce a ieșit din închisoare și  cum a mai schimonosit limba română primarul sectorului 5 Marian Vanghelie mă apuc să scriu cronicile  pentru revista ”Viața Medicală și ”Bucureștiul literar și artistic” . Datorită neobosiților domni  ce conduc cele două reviste am devenit un aparat de scris cronici. În anul care s-a scurs am scris 8. Toate publicate: La grande Magia (Teatrul. Bulandra), Noul Locatar (Teatrul. Nottara),  Poveste despre tatăl meu (T. Odeon),  Spectacol Caragiale de N. Urs,  Sunt un Orb (H. Mălăiele), Funcționarul destinului (T. Nottara), Contra Democrației (T. Odeon), Titanic Vals (T. Odeon), Lecția de Violoncel (T. Metropolis), Început de Stagiune, Sfârșit de an.
  Operația asta am făcut-o după ce, în prealabil am vizionat  spectacolele respective. Pentru că trebuie să  mărturisesc, un lucru de bază: e absolut obligatoriu pentru cineva care  scrie cronică dramatică să vizioneze mai întâi spectacolele cu pricina și apoi să scrie cronica  respectivă, deși sunt cronicari care nu țin seamă de regula asta...            După ce am terminat de scris cronica  deschid Inboxul și iau cunoștință de e-mail-urile care îmi sunt adresate de pretutindeni pentru activitatea mea de cronicar dramatic, care  în marea lor majoritatea lor sunt  laudative, deși unele sună cam așa:  ”te treziși cronicar dramatic, renunță, până nu te faci de râs definitiv”. Unele e-mail-uri sunt însă încurajatoare urându-mi: ”calomniază, calomniază…până se alege praful!”                      După care deschid blogul meu personal (Frateniteatru) unde scriu  gândurile din ziua respectivă, nelăsând să se piardă mai nimic din tot ce cuget, ca de exemplu: ”Când am dreptate, vreau să fiu logic, când n-am, îmi propun să fiu evaziv”.
Mă întrebați de proiecte…N-am fire de păr în cap câte am. Enorm de multe. Pentru cea mai rămas din 2015  și pentru anul  următor. Ca să le realizez pe toate ar trebui să mai trăiesc încă 50 de ani, ceea ce, sincer,  nu mi-ar convenii, când mă uit la  modificările pe care le face vârsta în fizionomia unor oameni. În primul rând vreau să învăț să îmbătrânesc…Nu m-am obișnuit cu vârsta pe care o am. N-am fost un tânăr fremătător. Dar nici un molâu… De aceia mă feresc ca dracul de tămâie de tentațile alcolulului care a făcut atâtea ravagii în rândurile generației mele, sau ale gastronomiei și mai ales de abuzurile sexuale…
În luna Septembrie voi organiza lansarea pe piață a ultimului meu volum, Ridi Paliagci, deja apărut (ed. Tipo Moldova) care e al treia din ciclul Jurnal care  cuprinde, cum am mai spus și volumele Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei (anii 1971-89) și Culise (1989- 2000), care se vrea un fel de panoramă a vieții artistice teatrale autohtone. În altă ordine de idei ași dorii ca măcar una din cele șase piese pe care le-am scris, apărute deja în volumul 6 piese în căutarea unui teatru (Editura Tipo Moldova: 2013)   să vadă lumina rampei. Pentru aceasta zilnic, ceas de ceas, sunt angrenat într-o luptă nemiloasă și inegală cu directorii de teatre care s-au constituit în adevărate cazemate în care nu pot pătrunde decât prietenii lor, creatori de insipide piese care ocolesc cu bună știință realitatea, care le-ar putea periclita scaunul…Una dintre piese, Mircea Șeptilici sau ultimile două ore din viața unui actor este de 4 ani în vederea Teatrului de Comedie, al cărui director G. Mihăiță mi-a promis că o va pune în scenă în anul acesta, alta Alo, alo, alo Salvarea am dat-o spre lectură Teatrului Național din București și Teatrului Național din Iași, dar d-l Caramitru mi-a declarat telefonic că nu știe cum să o pună în scenă, iar directorul teatrului din Iași, de o jumătate de an mă roagă să mai aștept   că… se citește…A treia Dosarul curvelor, (un episod amoros din viața lui dramaturgului Teodor Mazilu) după ce  directoarea Teatrului Odeon, fosta mea colegă Dorina Lazăr mi-a declarat cu lacrimi în ochi că nu poate să citească piese de teatru, actualmente se găsește  la Teatrul Mic și era gata, gata să fie pusă în scenă, dar între timp schimbându-se  directorul (Fl Călinescu)  nu știu dacă cel nou, Mișu Dinvale, o să vrea să preia programul celui de dinaintea sa. Altă piesă, a cărei acțiune se petrece la Piatra Neamț, scrisă special pentru teatrul din orașul respectiv, Povestea unei trădări se află de mult timp în sertarele teatrului  pietrean, fără nici un ecou…Cu ultima piesă O Afacere sau tot tacâmul pentru tot românul sunt în discuții cu cei de la Radio, care s-ar putea s-o înregistreze anul viitor dacă se…aprobă! Ași mai putea adăuga că  de curând mi-a apărut la Editura Tippo Moldova un  alt volum cu titlul:  
         Cronici cu ȚEPI DE TRANDAFIRI
                 
(publicate în revistele ”Viața Medicală și în ”Bucureștiul literar și artistic”), care va apărea, probabil, în toamnă  cu subtitlul: 80 de ani, 80 de cronici .                               Ca să nu dau impresia că lâncezesc, în cadrul Cenaclului de dramaturgie Dragon 2 (dramaturgi goniți) pe care l-am înființat în urmă cu doi ani, împreună cu UN GRUP DE dramaturgi, (C. Turturică Puși Dinulescu, Dinu  Grigorescu) am organizat la Clubul Calderon al sectorului 2 al capitalei, lecturile   mai multor piese ale unor autori români nejucați (Fl. Iordache) și a altor deja consacrați (Dinu Grigorescu, C. Turturică, Denis și Dumitru Dinulescu, Marilena Dumitrescu) precum  și a piesei mele O afacere cu tot tacâmul  pentru tot românul….                                                                             De asemenea la Cenaclul Dramaturgilor de la ICR am citit piesa lui Radu Iftimovici despre revoluția din Decembrie 89, Ah, ce bine e să faci amor pe ploaie, (cu care ulterior, în toamnă, vom pleca la Paris) și piesa mea Prologul sau o repetiție cu o piesă interzisă de cenzura comunistă. (un episod absolut autentic de la reluarea piesei ”Concurs de frumusețe”)
Prologul sau o repetiție cu o piesă interzisă de cenzura comunsto- ceaușistă,  este o piesă cu iz pirandelian, care prezintă  în fapt, ”teatru în teatru”, o întâmplare dramatică adevărată, în care protagoniștii, interpreții piesei ”Concurs de frumusețe” de Tudor Popescu, se războiesc cu trecutul și mentalitățile comuniste încă existente în conștiința multora dintre ei.    Deși majoritatea au urât în fundul sufletului lor regimul comunist și ideologia lui, ca o furtună într-un pahar cu apă, trecutul năvălește peste ei și sechelele Cântării României, a ideologiei de partid, și a învățământului de partid, cu totul neprevăzut, izbucnește în conștiința lor generând drame…divizândui, învrăjbindu-i…
  Să mai spun că acum repet cu excelenta actriță Floretina Tănase piesa lui Denis Dinulescu Legea locatarului universale a cărei premieră va avea loc, probabil, în toamnă pe scena de la Green Hours.
 Mai lucrez de zor, zilnic, la un roman intitulat: Isprăvile lui Mitică Marafet, căruia în spațiul Româno-Dunărean i se mai spunea Molia, care se vrea un roman de colportaj, un fel de panoramă comic dramatică a vieții artistice a ultimului deceniu … dar nu mai deconspir alte  planuri că îmi e teamă să nu apar ca un bătrân lăudăros…Îmi e și rușine de câte planuri și proiecte am și mă întreb ce se va întâmpla cu ele dacă, doamne ferește, din varii motive, nu voi mai avea timp de ele, sau… nu voi mai fi.   De aceia, asemenea marelui meu coleg de peste ocean, Woody Allen, mă gândesc asiduu, bineînțeles în glumă, nu la intenția de a deveni nemuritor după ce voi dispărea, ci la posibilitatatea de a evita la nesfârșit moartea. Deși  dealungul vieții am avut nenumărate succese  am fost toată viaţa un actor modest ocolit de premiii şi de publicitate, singurul interviu pe care l-am dat dealungul timpului fiind cel de față, avavând  mereu dorinţa de a sta în teatru şi de a juca împreună cu marii mei colegii,  alături de mmarile nume ale teatrului românesc, dorinţă care mi s-a îndeplinit şi pentru care îi mulţumesc Ccelui de Sus.
Mă mai întrebați cum îmi explic refuzul teatrelor de a-mi juca piesele? Nu e nici măcar un refuz în care să mi se spună  clar că piesa respectivă nu le place sau că e slabă, sau pu proastă, ca cei de la secretariatul literar al Teatrului Național cărora le-am cerut un răspunsns scris de ce nu înscriu în repertoriu ”Dosarul Curvelor”! Răspuns pe care l-au refuzat să mi-l-l dea. Aici e vorba de frică și de birocrație. Pe vremuri dacă un secretar literar greșea eraa criticat. Acum e dat pur și simplu afară. Un post de secretar literar la un teatru  a devenit u fel n fel  de sinecură oferită prietenilor, iubitelor, cunoscuților apropiați.
Și mai este ceva: sunt pur și simplu uluiți de noutatea și îndrăzneala temelor abordate de mine. În Piesa ”Mircea Șeptilici sau ultimile două ore din viața unui actor”  apar personaje din elita teteatrului românesc, colaboraționiști notorii ai regimului comunist ca de exemplu d-na Lucia Sturza Bulandra descrișă nu encomiastic, ci conform principiului: despre morți numai de bine, dar adevărat.  De o asemenea reevaluare etică le e frică, la fel ca pe timpul împușcatului....(chiar  directorul Teatrului Bulandra mi-a declarat că nu poate pune în scenă la teatrul care poartă numele marei artiste, a un text în care o arată, după părerea lui, destul de...neavantajos)  . Exemplele pot continua: piesa care stă în sertarele biroului directorului de la Piatra Neamț se ocupă de un caz care s-a întâmplat acolo, în teatrul respectiv, în anii împușcatului când un coleg de al nostru a fost infierat cu mânie proletară pentru o crimă imaginară, o scrisoare interceptată și predată autorităților în care se vorbea despre viața grea pe care o trăiam toți, despre frigul pe care-l suportam, despre teroarea morală la care eram supușii...Trebuie să spun un lucru f. important. Eu nu scriu pentru bani sau din imaginație. Eu scriu despre lucruri și fapte trăite de mine sau cum s-a exprimat o distinsă critică literară: ca să opresc și reînviu timpul  
Mă întrebi de Distincții? Am una singură oferită de Teatrul de Comedie  care mă condamnă la prietenie pe viaţă, să fiu amic cu această instituţie

Modele artistice? Generaţia mea a fost marcată de prezenţa pe scenă a lui Radu Beligan cu care toată generaţia mea dorea să semene: să aibă firescul şi inteligenţa lui artistică care şi acum la vârsta venerabilă pe care o are dă dovadă de vigoare artistică. Am avut multe modele artistice în special marii actori ai Teatrului de Comedie, dar oamenii care mi-au influenţat viaţa au fost Radu Beligan şi Lucian Giurchescu, care cu generozitate m-au angajat la Teatrul de Comedie…

Cu mulțumirile de rigoare pentru interesul arătat, Candid Stoica, prin voința celui de sus, actor, scriitor, dramaturg, cronicar teatral.                                                                            


Celor ce m-au felicitat la împlinirea vârstei de 80 de ani                                                                                                                                                          Iar eu fac ce-am mai făcut
De când mama m- a născut
și viața am început
 nimănui nedând tribut
teatru fac și teatru joc
fără să am pic de șoc
teatru joc și teatru fac
fără să am pic de trac
Și tot așa m-am menținut
Chiar din ziua de debut
O clipă nu m-am abătut
De la al meu sfânt statut
De a face ce mi-a plăcut
Nimănui nu m-am vândut
Dar oricât m-am zbătut
Oricâte roluri am țesut
Oricâte piese am străbătut
Oricât de mult am combătut
Tot n-am devenit cunoscut
Dar am fost recompensat
Pentru tot ce-am îndurat
Cel de sus m-a premiat
Cu o iubire de invidiat
Cu o femeie unicat
Ce m-a iubit nelimitat
De aceia nu-s  abătut
și din Bolintin până-n Sascut
cu mare  bucurie vă salut
și vă doresc să aveți de străbătut
aceilași drum neprevăzut, neabătut    
  de necrezut                                                                                                                                     împlinind  aceeași vârstă absolut

joi, 10 septembrie 2015

BUNA DIMINEATA CANDID,

ITI MULTUMESC MULT PENTRU ZIUA DE IERI, PENTRU CADOURILE PRIMITE, PENTRU ATENTIA PRIMITA, PENTRU TOT. 
MA GANDESC, IN CONVINGERILE MELE, CA PE LANGA POMENIREA CUVENITA, INTR-UN FEL, I-A FOST INCALZIT SI BUCURAT SPIRITUL INAINTE DE ANUL NOU EVREIESC.
SA FIE TOTUL PRIMIT SI AMINTIREA BINECUVANTATA ! AMEN !
IMPORTANTA ESTE POMENIREA SUFLETEASCA, FAPTUL CA AICI RAMAI IN CONTINUARE PREZENT, FARA A FI CA O OBLIGATIE, CA I SE ASIGURA ECHILIBRUL INTRE SUS SI JOS, INTRE ACASA SI AICI, TU FIINDU-I TATAL DE JOS, ASIGURANDU-I-SE EI VESNICIA, IAR TIE VIATA DE AICI LUNGA ! 
ESTE FOARTE IMPORTANT !
CHIAR DACA NU-MI TRANSPAR SENTIMENTELE, DE MULTE ORI REUSESC SA PAREZ, SUNT FOARTE STRICTA INTR-ALE SUFLETULUI, RESPECTAREA 
CELUI SFANT, IMPLICIT A CELOR INTORSI "ACASA", CACI AICI SUNTEM 
INTR-O SCURTA VIZITA DE LECTII SI PLATI. 
SA-TI FIE NUMAI BINE, SA PRIMESTI O VIATA BINECUVANTATA !
AMEN !
SA NE VEDEM CU BINE IN CURAND,
TE PUP SI SA AI O ZI LUMINATA,
CU DRAG,
MARINA

luni, 31 august 2015

OARE CU CE O SĂ UMPLU CELE CINCI SĂLI PE CARE M-AM-STRĂDUIT SĂ ÎNZESTREZ TEATRULUI NAȚIONAL, PARE A SE ÎNTREBA I. CARAMITRU

Doi ”moșnegi” s-au întâlnit după 40 de ani la festivalul NETA (Radu Penciulescu și Candid Stoica) și parcă nu trecuse printre ei ”Vioara timpului fugar”

miercuri, 26 august 2015

Doar la New-York? Pe când și la noi o paradă Toples?

duminică, 23 august 2015



 Replicile copiilor mai bune decat bancurile
Ce este răscoala?
Răscoala înseamnă, când părinții noștri nu găsesc bani și atunci răscolesc ca să găsească. (8 ani)
Ce este economia?
Economie înseamnă sa nu mai cheltuim din salariu, ca sa-l punem la banca. Cheltuim numai din ciubucul pe care ni-l da  seful. (7 ani)
Ce sunt amprentele?
Amprentele e când punem mâna pe o clanta și rămân degetele acolo și le găsește poliția. (8 ani)
Ce este tristetea?
Tristețe înseamnă când un om vine la altul si bea mult. (7 ani)
Ce este respectul?
Respect înseamnă să te scoli si să stea babele pe scaun. (9 ani)
Ce înseamnă cuvântul "modern"?
Modern e când vezi ceva frumos și e scump și n-ai bani. (7 ani)


HORA HOŢIEI de Dan Puric

Hai să dăm mână cu mână
Să furăm tot ce s-adună,
Să-nvârtim hora hoţiei
Pe pământul României !
Ordinea şi cinstea piară !
Piară fraierii din ţară !
Între noi să nu mai fie
Decât jaf şi smecherie !
Contu-n bancă de te ţine
Vino să te prinzi cu mine,
La hoţie cu unire
Şi pe funcţii cu-nfrăţire !
Unde-i unul nu-i putere
Să se pună de-o avere,
Unde-s doi puterea creşte
Şi ţara se prăduieşte !
P-amândoi în fund ne doare
Că în haos ţara moare.
Eu ţi-s frate, tu-mi eşti frate,
Să furăm cât se mai poate !
În guvern hai cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să crească banul mare
Mai rapid în buzunare.
Dăm pomană ş-un pişcot
Prostului cu drept de vot,
Că oricum în România
Noi facem paranghelia.


luni, 3 august 2015

Candid Stoica se antrenează la aparate de unul singur
Schwartzenneger se antrenează la aparate sub privirile admirative ale Nadiei Comăneci

miercuri, 15 iulie 2015


S-au împlinit cinci ani de la plecarea spre alte zări a iubitei mele Sara Dan-Meerovici. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul ei luminos

Când nori negri s-au adunat asupra mea
Am crezut că te pot uita
Iubita mea, iubita mea !
N-am știut că dragostea
Când se abate asupra ta
Viața nu-ți mai aparține
Ci deodată devine
Ceva ce mereu revine
Cu înverşunare
Cu încrâncenare
Fără alinare
Ceva ce sfântul Dumnezeu
m-a pedepsit pentru vecie
ca să nu te pot uita
iubita mea, iubita mea !