O minunată și fermecătoare carte despre....Boemă !
Boemie, boemie, doar cine te-a iubit te știe....

Aimée Iacobescu a murit după o lungă dramă. I-a cerut plângând ajutorul lui Caramitru, dar a fost refuzată: „Nu vreau să mor, aşa cum mă condamnaţi“

Aimée Iacobescu a murit după o lungă dramă. I-a cerut plângând ajutorul lui Caramitru, dar a fost refuzată: „Nu vreau să mor, aşa cum mă condamnaţi“

Aimée Iacobescu a murit după o lungă dramă. I-a cerut plângând ajutorul lui Caramitru, dar a fost refuzată: „Nu vreau să mor, aşa cum mă condamnaţi“

Citeste mai mult: adev.ro/p68srr

La lectura piesei Ah, de ce mint femeile, mamă de Candid Stoica: Marta Luky, Florentina Tănase. Cornelia Mihulecea, Coca Popescu, Aneta Lipan, Sonia Neagu, Marilena Caragiau, Denis Dinulescu, Petre Moraru și...autorul la Muzeul Literaturii Române

Zaraza via Răzvan Mazilu, la Ploiești

           (Teatrul de Estradă din Ploiesti rupe gura târgului cu Zaraza)

        „În 1929, în Uruguay, s-a ținut un concurs de compoziții, iar premiul doi a fost câștigat de această melodie, compusă de un oarecare Benjamin Tagle Rara. De acolo, melodia a ajuns la Paris și a fost auzită de lăutarii români, care i-au cerut lui Nicolae Kirițescu să scrie niște versuri. Kirițescu a păstrat din textul inițial doar cuvantul Zaraza, care nu era, în original, decât un îndemn de mânat boii, un fel de «hăis, cea!» Nu știa el asta atunci, cum nu a știut nimeni. El a făcut din Zaraza «un poem de nebune dorinți», portretul unei femei irezistibile și apoi la un pahar, a  răspândit legenda ei: Cristian Vasile s-ar fi îndragostit nebunește de o femeie, pe care apoi cineva, într-o noapte, ar fi omorât-o. Scriitorul Mircea Cărtărescu a dus legenda la rafinament. Zaraza ar fi fost incinerată, iar urna cu cenușa ei ar fi fost furată de însuși Cristian Vasile, care, în amintirea iubirii lor, a înghițit câte o lingurița din ea, în fiecare zi, timp de un an de zile iar Zaraza a devenit celebră în interpretarea lui Cristian Vasile zileˮ, a declarat eminentul muzicolog Viorel Cosma într-un amplu interviu acordat ziarului Adevărul, cu puțin timp înainte de a ne părăsi, de unde reiese destul de clar că toată povestea Zarazei a fost produs fabricat...                         Se poate observa  în ultimul timp un interes deosebit pentru perioada anilor interbelici în primul rând prin povestirea Zaraza (culegerea de nuvele ale lui Mircea Cărtărescu intitulată De ce iubim femeile (Humanitas 2003), prin romanul Zaraza a lui Andrei Ruse (Ed. Polirom 2013) sau seria cărților  lui Dan-Silviu Boerescu întitulate Secretele Bucureștilor (Ed. Interval 2017)

            Spectacolul secției de revistă a Teatrului Toma Caragiu din Ploiești, regizat de cunoscutul coregraf Răzvan Mazilu (care semnează și schițele costumelor), se bazează în mare parte pe această mică povestioară, reinventată de Mircea Cărtărescu și plină de neadevăruri și invenții grosolane evidente,  la care Daniel Chirilă, semnatarul scenariului, a adaugat un colaj  amplu, în care apar, pe parcursul a două ore și jumătate, câteva personalități artistice ale vieții muzicale românești interbelice: Constantin Tănase, Maria Tănase, Ionel Fernic, Jean Moscopol, Silly Popescu, Zavaidoc, Titi Botez, la care se adaugă cuplul regal: Carol al doilea (Cosmin Șofron) și Elena Lupescu (Manuela Aliona Frâncu), care n-are, vorba aceia, nici în clin nici în mânecă cu acțiunea propriuzisă decât că au fost contemporani cu personajele ce alcătuiesc fauna scenariului respectiv, dar pe care interpreții au încearcat cu succes să ni-i arate într-o cheie sentimental ironică, pentru că, nu-i așa și ei s-au iubit... până la moarte...

Scenele cu tânărul Vasile Cristian, îndrăgostit de o frumoasă necunoscută mascată, care este talonată în permanență de un individ bizar, se amestecă într-un vârtej, ce se vrea amețitor, cu cele de la celebrul bordel Crucea de Piatră, ale căror protagoniste se numesc Mona Curdefier și Mimi Moft, cu altele, în care apare potentul și misteriosul Terente, cu explozivele cuplete din actualitatea imediată ale lui Tănase („davai ceas, davai palton”), cu cântecele debordante ale Mariei Tănase (Daniela Răduică) și Silly Popescu (Nico), precum și cu cântecele languroase ale lui Titi Botez (George Capanu)  sau cu tiradele anticomuniste al lui Jean Moscopol (Romeo Zaharia) și bineînțeles cu muzica lăutărească a lui Zavaidoc (Marius Bălan).                                Tot acest amalgam de situații disparate se vrea să fie încheiat într-un tot compozit, unitar cu contibuția scenografei Ioana Smara Popescu (care creează un cadru fix cu multiple posibilități de poziționare a personajelor) și mai ales a actorilor care interpretează unii mai potrivit (Ion Radu Burlan: C. Tănase), alții mai alăturea, unii mai la obiect alții mai pe de lături, mai cu voce (Iona Răduică: Maria Tănase), mai deabia auziți, unii mai timid (Andrei Radu: Cristian Vasile),, alți supra licitând (George Liviu Frâncu: I. Pribeagu)  ce li s-a oferit din belșug: un scenariu folosind din plin materialele din epocă, dar de multe ori dezlânat, mai tot timpul supra gonflat, peste care plutește în mai toate compartimentele amprenta kitch-ului.   E de admirat munca și abnegația artiștilor pentru aceste texte și e de mirare cum regizorul Răzvan Mazilu autorul a unor excelente spectacole  în alte teatre ca Dorian Gray la Teatrul Odeon sau Cabaret la Teatrul German din Timișoara) nu a avut curajul să taie măcar o jumătate de oră din acest spectacol care spre final devine tot mai obositor. Una peste alta totuși trebuie felicitată direcțiunea teatrului pentru aducerea pe scenă a unui subiect extrem de atractiv publicului larg.

L-am cunoscut și eu pe Cristian Vasile în 1961 la Teatrul de Stat din Piatra Neamț, unde era angajat ca regizor tehnic!!!. Îl vedeam seară de seară în culise încercând să facă o meserie pentru care nu avea nici o înclinație, dar pe care era obligat s-o facă pentru ași câștiga existența.    Nu mai putea să cânte, avea o față emaciată, era slab, uscat și bolnav, aproape o umbră din  ce fusese altădată, dar în pauze, la repetiții povestea celor ce vroiau să-l audă, despre extraordinara sa viață, care se petrecea între Paris, Viena, Berlin și Roma, unde se făceau înregistrările la celebrele case de discuri Odeon, Columbia, Recors, Pathe și despre extraordinarele sale succese europene, pe care poate nu le-a avut niciun cântăreț român, până la el, despre nesfârșitele nopți de chefuri la care a paricipat seară de seară înconjurat de femei frumoase și voluptoase, care i-au distrus sănătatea, povestiri pe care le ascultam uimit și sufocat de emoție, de multe ori neîncrezător, bănuindu-l că fantazează...      Printre altele am fost martor la căsătoria sa legală cu Rada Moldovan după ce divorțase de prima lui soție, Francesca Cristian, care, după propria-i mărturisire, îl devalizase de toată averea sa...  S-a stins din viață, sustin  unii comentatori la Predeal, alții la Sibiu în 1974...    Ulterior a devenit unul din protagoniștii piesei mele, intitulată Povestea unei trădări sau o scrisoare sustrasă apărută în volum în 2013 care așteaptă încă să fie jucată.

   03. 02. 2018.                                                                       Candid Stoica                                                                                                                                                                    

l

Așa a arătat standul României la Târgul de Carte de la Leipzig. În „cușca” încropită din țevi s-a vorbit și despre traducerea în limba germană a romanului „Mâța Vinerii”, autor Doina Ruști (în centrul imaginii)

USR a anuntat miercuri, in plenul Camerei Deputatilor, depunerea unei motiuni simple impotriva ministrului Culturii, George Ivascu, pentru lipsa totala de comunicare cu Parlamentul si refuzul de a participa la patru invitatii in comisia de Cultura. Deputatul USR Iulian Bulai a enumerat motivele pentru care a fost initiata .

Foile ministrului culturii

Urmând exemplul primului ministru Viorica Dăncilă, noul ministru al culturii, într-o recentă emisiune la un canal de televiziune, nu s-a putut  despărții și el de foile din care ar fi vrut să citească ce avea de zis. Dar foile i se învălmășiseră, i se încurcaseră și el, săracul, nu reușea de loc să-și găsească cât de cât suflul și se agita ca o găină speriată sau ca o marionetă dezarticulată, spunând obsedant: Nu mă pricep, nu mă pricep, nu mă pricep...deși era evident pentru toată lumea lucrul acesta.

La priveghiul unui mare artist

Pe 14 marie s-au împlinit  89 de ani de la nașterea lui Iurie Darie. A fost  un mare artist cu un chip fermecător care ne-a făcut fericiţi de multe ori în tinereţe…Omul, artistul, actorul, pictorul, designerul,  a muncit o viață întreagă și ne-a   încântat sufletelei cu filmele sale…pe care le-am adunat aici ca să nu-l uităm.

Deși n-a avut aptitudini muzicale  a fost solicitat în 1953  să-i sufle din goarnă pe Nepoții Gornistului  anunțând că Răsare Soarele, care răsărind doar pentru unii, s-a dat Alarmă în Munți. Nu s-a speriat și a telefonat la Directorul Nostru spunându-i: Alo, ați greșit numărul, la alarmă a participat Băieții Noștri de la Post Restant, declar asta Pe răspunderea mea.  Presimțind  că se va afla că S-a furat o bombă și-a zis că dacă e bombă, bombă să fie…și a luat-o pe Lica Dej și-a plecat cu ea la Cannes…Când s-a întors a fost considerat ”înapoiat” și trimis la O vacanță la Mare să facă  Dragoste la Zero grade cu Forentina Mosora care  la trimis acasă în Calea Victoriei, unde de fapt locuia.  Șoptindui-se că se pregătește Procesul Alb, a îmbrăcat haina lui ”Faust XX  și a coborât în Subteranul unde a întâlnit-o pe Irina Petrescu de care s-a rugat: ”Mai lasă-mă un minut, mai lasă-mă o secundă, mai lasă-mă o briză, o undă”…dar ea  i-a spus clar că nu se încurcă cu Răutăciosul adolescent … Revenund la suprafață a acceptat să umble cu câţiva comici  De la munte la mare cu Brigada diverse intră în acțiune. Dar  dându-și seama că toate-s  Mofturi 1900, a declarat textual: Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, bineînțeles în contumacie,  realizând  că totul nu-i decât un foc de paie al marelui mistificator Titus Popovici, prin stiloul căruia istoria României începuse să curgă direct din directivele C. C. ale partidului unic,  i-a racolat pe Frații Jderi, pe Ciprian Porumbescu, pe   Cantemir și a dat, sub conducerea lui Ștefan cel Mare, lupta care s-a numit, mult mai târziu, de la Vaslui 1474 dar care a fost filmată la Buftea

Având argument Buzduganul cu trei peceți, deghizându-se în Mușchetarul Român în Ultima noapte a singurătății a rezolvat și problema succesiuni, ulterior născându-se  fiul său, Ducu, iar el a putut pleca să lupte Pentru Patrie în Războiul pentru Independență, cu toate că Dragonul Dulea îi pregătea lui și altora, Cianură și picătură de ploaie   obligându-l să folosească Ringul ca  să-și ia Revanșa că după Drumul Oaselor ajunsese Galax, omul păpușă. Atunci a făcut un Viraj Periculos la nemți, potrivit dictonului: ”Fie pâinea cât de rea tot mai bine-i în ReFeGermania”.                Reîntors a câștigat Rămășagul cu Coana Chirița și a avut Cale Liberă pentru O zi la București unde se cocea marele film al televiziunii române Revoluția Română în direct la care a participat neremunerat și fără să obțină ulterior certificat de revoluționar, ajungând în Punctul Zero de unde a fost salvat de o doamnă cu Zâmbet de Floare și de Sergiu Nicolaescu care i-a dat gradul de feldmareșal și l-a băgat în Triunghiul Morții, de unde a scăpat ca prin minune ajutat de prietenii Candid Stoica, Radu Iftimovici şi Anca Pandrea cu ajutorul cărora a făcut teatrul, Incomod  prezentând pe diverse scene  Curve de lux și mai apoi Patru pe o canapea plus valetul....Dar deşi mulţi denumesc filmul, în comparaţie cu teatrul, doar o conservă, gândul  şi inima lui,  tot la film a rămas  declarând unor ziarişti: ”Îmi este dor de tine” Jean Georgescu, ca și de tine dragul meu Gopo, de voi, Doru Năstase, Vitanidis, Manole Marcus, dar ce păcat că am aflat de-abia la sfârșitul vieți, ceace voi știați de mult, că până la urmă, cu toate strădaniile noastre, cu toată munca pe care am depus-o, ca niște nebuni, ca niște posedați, totul nu este decât…CELULOID!”

                                                                                            Candid Stoica