candid Stoica

candid Stoica

marți, 29 octombrie 2013

După cinci zile la Festival Naâional de Teatru, trei superproducţii: Troienele după Euripide, regia Andrei Şerban, (Opera Naţională din Iaşi: Avarul de Moliere, regia Laszlo Bocsardi (Teatrul Tamasi Aron din Sf. Gheorghe): Pălăria Florentină de Eugene Labiche, regia Silviu Purcărete (Teatrul Naţional din Iaşi), Trei spectacole mamut, realizate de trei maeştri ai teatrului.

joi, 24 octombrie 2013

Miercuri 23 Oct. am jucat la Slobozia la noua şi cocheta casă de cultură piesa „Tânăra Italiancă” a dr. Jules Cohn Botea in faţa unei săli pline care a aplaudat spectacolul şi mai ales pe actorii Daniela Moldovan, Florina Luican, Constantin Duicu, Candid Stoica, Mircea Creţu (în dublă calitate, de actor şi de regizor) care au vrut să le ofere o seară de teatru adevărat. Dincolo de aplauze, felicitări, cu care generoşii spectatori din Slobozia au răsplătit spectacolul, toată trupa a descoperit în d-na directoare a casei de cultură Ionel Perlea, Doina Roşca o entuziastă gazdă de teatru pentru care nu avem cuvinte să-i mulţimim. Şi totuşi îi mulţumim şi-i urăm multă sănătate şi rămână tot aşa: iubitoare de teatruşi de actori.. I-am promis că vom revenii cu o piesă întitulată „Ah ce bine e să faci amor pe ploaie” a altui doctor profesorul Radu Iftimovici şi bineînţeles de câte ori ne va solicita. Până la Slobozia nu e decât o oră şi un sfert de mers cu maşina pe autostradă . De unde şi cântecul adecuat: Foaie verde matostat La Slobozia de ai jucat Ai succesul asigurat. entuziasm aplauze, flori, şi doamne care-ţi dau fiori. de sinceritate! Atenţie, Slobozia nu e departe E la oră şi jumătate… Şi acolo găseşti de toate Dar mai ales sinceritate…

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Cum i/a convins Fane Jeg pe Iurie Darie si pe Anca Pandrea sa pozeze goi.

Dezvăluire senzaţională ”Gata, gluma s-a terminat!. Sunt FANE JEG, am 25 de ani de carieră şi sute de mii de fotografii. Dar primul paparazzi din România mai are multe de demonstrat…Şi după cum ştiţi, o fotografie face cât o mie de cuvinte!” Fane Jeg a povestit cum a ajuns să-i fotografieze goi pe Iurie Darie și Anca Pandrea. Cei doi actori erau în căutare de senzațional. Se plângeau că nu mai au bani și că nu mai știe lumea de ei. Fotograful i-a propus Ancăi Pandrea un pictorial nud cu Iurie Darie, după care m-am dus la Adi Artene (fost-director editorial la National) și i-am zis că îi aduc un subiect senzațional. M-a întrebat despre cine este vorba. Eu i-am spus că sunt doi actori care vor face sex în fața mea și eu îi voi poza, doar atât. Mi-a promis că dacă fac chestia asta îmi dă 5.000 euro primă… Minciuni, o “bere cu lămâie” așa îi zic eu. Era supărată (Anca Pandrea n.r) că Iura al ei nu a primit o stea pe Bulevardul Celebrității, că nu-i mai bagă lumea în seamă, că nu au bani, că le cade tavanul în cap. Eu am început să-i explic că vreau să fac niște poze mai deosebite, care să-i scoată în față. După ce am băut o cafea și am fumat două țigări ne-am apucat de treabă. S-au băgat amândoi în pat, s-au dezbrăcat, au început să se sărute, să-i ia Iura sânul în gură și așa mai departe. Le-am făcut vreo 160 de poze. După, am ieșit un pic și prin curte, am mai făcut câteva poze și am plecat. După ce am publicat pozele astea, cei doi au fost chemați pe la toate emisiunile. Ca să apară într-o emisiune ei cereau între 8.000 și 10.000 de euro. Pictorialul ăsta i-a ajutat foarte mult, au câștigat aproximativ 140.000 de euro în total”, a spus Fane Jeg pentru ziarulring.ro.

marți, 15 octombrie 2013

Teatrul C. Tanase la faliment

Unde sunt textierii de odinioară? Nori negrii şi grei de ploaie ameniţau de pe cer, sâmbătă 27 Iulie spectaolul Teatrului C. Tănase de la Teatrul de vară din parcul Herestrău. (actualul nume al fostului parc de cultură şi odihnă I. V. Stalin, din timpul adolescenţei mele) redat circuitului teatral de actualul edil al oraşului, ploaie care însă a ocolit până la urmă partea asta a oraşului ducându-şi acţiunea răcoritoare spre alte zone, lăsând artiştilor de la un teatru care poartă un nume atât de glorios, posibilitatea să se producă, iar spectatorilor să vizioneze în aer liber un spectacol ce se anunţa agreabil, cum ne informa cu surle şi tromboane Televiziunea Română, spectacol intitulat: “ O comedie pe Titanic” Satiră, umor, muzică şi balet cu artiştii Teatrului de Revistă Constantin Tănase : Stela Popescu , Alexandru Arsinel, Vasile Muraru, Nae Lazarescu, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Adrian Enache, Valentina Fatu, Alexandru Lulescu, Ana Maria Donosa, Cristian Simion, Mihai Alexandru Nicole , Liliana Mocanu, Nicoleta Floroni, Bianca Sârbu, Alin Gheorghisan, Radu Ghencea, Daniela Tanase. Coragrafia - Cornel Popovici; Dirijor - Dan Dimitriu; Regia Cezar Ghioca. Transmisiune directă de la Teatrul de Vară din Parcul Herăstrau Producător Carmen Movileanu Spectatorii plătitori din frumoasa grădină restaurată şi redată marelui public însă au avut o mică surpriză: Au trebuit să aştepte - privind decorul creiat de arhitecta Dinulescu care s-ar vrea să fie puntea unui vapor, nu a unui vapor oarecare, ci a celebrului Titanic - o jumătate de oră (de la ora 21 cum era anunţat pe afiş până la ora 21.30) când organizatorii s-au decis să înceapă spectacolul. Întârzierea respectivă punctată muzical de orchestra teatrului dirijată voiniceşte de Dan Dimitriu pe ritmuri din anii 45, cauzată, pe deoparte din cauza timpului incert, iar pe de altă parte de eventualitatea de a mai aduna ceva spectatori, dar mai sigur de posibilitatea de a strânge artiştii risipiţi în spectacole personale pe tot întregul scumpei noastre patrii care nu mai este populară, ci o o ţară europeană plină de milionari prosperi dar şi de multă sărăcie. Însfârşit când enervarea publicului ajunsese la maximum un gong care a asurzit spectatorii a dat impresia că spectacolul e posibil să înceapă. Şi chiar a început, dar… cu stângul cum se spune, pentru că un domn care s-a prezentat a fi căpitanul vasului, a anunţat o pasageră că are cabina 69!!! O glumă pentru care oricare bărbat din cei prezenţi în grădina de spectacol, presupun, că ar fi fost dat afară de la grădiniţă! N-ar fi fost mai nimic, se întâmplă şi la case mai mari, dar ce a urmat a fost o incredibilă avalanşă de glume, de poante, de scheciuri cu aluzii mai voalate, mai directe la sex, la soacră, la nevastă, la căsnicie, la adultery, nu deocheate, dar vechi, roase, de prea multe întrebuinţări vetuste, asezonate din vechile spectacole de succes de altădată care făceau parte din categoria de humor sănătos, curajos, pozitiv din spectacolele din timpul comunismului. Capac la toate s-a pus când un un solist s-a apucat să cânte, Marina, Marina un şlagăr de acum 50 de aproximaţie …Atunci spectatorii au realizat că ce se întâmplă pe scenă ar putea fi chiar de pe timpul Titanicului Dar nimeni n-a protestat şi spectacolul s-a derulat lent bătraneste cu mici hopuri mai vioae date de bâţîielile cu care dansatorii acompaniau un solist sau altul, ducândune lent spre o aţipire a spiritului Chiar peste monologul Stelei Popescu, chiar şi peste a lui Arşinel, (cu sau despre homosexuali) chiar şi peste scheciul lui Nae şi Murariu (cu ţigani) plutea umbra numelor celebre de altă dată: Tănase, Maximilian, Mircea Crişan, Alex Andy, Fred Firea. Poate oleacă de noutate a fost în monologul Adrianei Trandafir, dar noutatea era dată de interpretarea marei artiste care e Adriana Trandafir, de fapt singura achiziţie valabilă a cuplului Arşinel Murariu care de ani de zile au blocat apariţia unor adevărate şi reale talente la teatrul C. Tănase. Este incredibil, dar adevătat De ce se opun oare cei doi directori improspătării trupei, cu mari şi autentice talente, e pentru marea masă a spectatorilor şi pentru mulţi comentatori de neînţeles. De ce atâta opacitate de a promova texte noi? Scritorul Turturică, prof Alexandru Lazăr probabil şi alţi textieri le-au le-a pus pe tavă texte excelente cu subiecte noi, îndrăzneţe, pline de haz dar ei recurg tot la textele roase de vreme ale vechilor textieri care au avut epoca lor de glorie? D-nii Arşinel şi Muraru nu se uită oare ce ploaie de talente explodează în emisiunile concurs a câtorva canale Tv Te poţi întreba de ce se întâmplă ce se-ntâmplă. De ce teatrul de revistă nu mai străluceşte ca altă dată? Unde este vigoarea acidă a textelor de altă dată care pe timpul comunismului clamau: Fără mănuşi sau jos masca. Unde e unda revoluţionară din spectacolele de după revoluţie ale trioului stela P. Arşinel, Mihai Maximilian care atacau cu un curaj incredibil puterea nou instalată prin jertfa a sute de mii de tineri S-a dus, s-a evaporat? Citind distribuţiile teatrului de când Arsinel e director nu se observă aproape nici un nume nou răsunător. Nici un vârf artistic Aceleaş şi aceleas nume. Câteodată se recurge din motive comerciale la nume ca Tamara Buciuceanu, Ileana Stana Ionescu sau V. Teodosiu, care sunt personalităţi de teatru nu de spectacol musical, gen revistă. Unde sunt noii Dan Spătaru, Aurelian Andrescu sau Anda Călugăreanu? La sfârsit am aplaudat şi eu ca tot ceilalţi glumele nesărate şi am apreciat baletul care e întinerit (nici nu se putea altfel şi pe Adriana Trandafiir care in ciuda textlui firav a reusit să facă un moment de teatru adevărat, şi spre iesire mă gândeam că deşi se strigă că „revista” nu e-ncriză că la public are priză, aş adăuga: spectacolul oricât ar fi de plicticos este aplaudat voios, pentru că publicul este generos!. Oare nu-i oare păcat de grădina asta mare în aer liber, de scena generoasă, de noile instalaţii, de publicul doritor să se aerisească audiind un spectacol la înalţi parametrii artistici? Ar fi bine ca duetul Alex. Arşinel (director) şi Vasile Muraru (director artistic ) să mai lase deoparte alte preocupări (reclamele la musaca, şi farmacii, şuşanelele) şi să se ocupe de problemele reale ale teatrului C. Tănase. La spectacolul din 3 August s-a mai dres busuiocul cu firavul „Aoleu”! interpretrat de Liliana Mocanu, Ana Maria Donosa şi Aurelia Fătu şi cu prestaţia Hard Rock şi a derivatelor sale, a lui Adrian Enache, solist de talent, maestru în bâţâirea excesivă a picioarelor în ritmurile sus amintite, dar care a reuşit să mai dezmorţească pentru câteva clipe atmosfera adormitoare a spectacolului „Arşinel, parşivel, coadă de purcel, mândru cocoşel, marilor averi, fidel. Din Dolhasca pornit şi la Bucureşti îmbogăţit ” am auzit un cor de câţiva copii care se zbenguiau bucuroşi că s-a terminat spectacolul, sărind treptele teatrului de vară din grădina Herăstrău care purta în vremea adolescenţei mele numele tătucului atât de iubit de mulţi români, care au plâns cu lacrimi şiroaie la moartea lui, iar unii îl mai plâng şi astăzi.

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Mesaj

Va rog insistent pe toti cei care imi vizitati blogul sa comentati ce va placut si ce nu va placut. Chiar daca aveti alta parere, comentati. Chiar daca nu vă place ceva, comentati. Aveţi toată libertatea. Folosiţi-o, nu vă sfiiţi.
Un spectacol marca Radu Beligan (Cronică entuziastă) A trecut vara cea fierbinte, a venit toamna şi ea destul de toridă, dar cu diluvii dezastroase în unele regiuni şi actorii s-au întors la scândura scenei, iar directorii în birourile lor, apăraţi de vajnice secretare, cocând, ţesând planurile unor viitoare succese: piese inedite, teribile, regizori să transforme piese anoste în spectacole remarcabile, actori formidabili, care să poată face faţă spectacolului mediatic…şi, bineînţeles, aranjamente profitabile pentru ei şi prietenii lor (a se citi gaşca) Prima, premieră a stagiunii care va începe sau care se va continua, depinde de unde începe numărătoarea, e a unui teatru insolit în peisajul teatral Bucureştean, Teatru Cafe Godot (care dealtfel a jucat toată vara) care s-a dovedit un spectacol rotund, bine finisat, proaspăt, un adevărat giuvaer de intenţii, de subtexte, toate duse la capăt cu o ştiinţă a amănuntului pe care numai marii maeştrii o posedă. Piesa „Fă-mi un loc” de Anthony Michineau, (o comedie amară despre două destine care se trezesc singure părăsite într-o cuşetă de tren) produsă de Asociaţia Inspira şi regizată de maestrul Beligan cu o rară artă a detaliului şi interpretată cu o frenezie greu de egalat, de Medeea Marinescu şi Marius Manole, de fapt doi artişti consacraţi, vrând în subsidiar, probabil, să surclaseze sau eventual să egaleze succesul obţinut de Florin Piersic cu al său „Străin în noapte”, regizat tot de maestrul Radu Beligan, care ne-a obişnuit ca la distanţe de timp, în ciuda vârstei înaintate, să „fabrice” succese autentice şi de durată. La mulţi ani iubite maestre şi la mai multe spectacole admirabile. Nimic în plus, nimic în minus, nici o concesie făcută publicului de duzină, doar rigoare, doar sinceritate, doar adevăr, iată o performanţă greu de egalat, astăzi când prostul gust şi vulgaritatea au invadat scenele bucureştene. cât şi casele oamenilor prin producţiile sub orice critică a unor televiziuni. Marius Manole, şi Medeea Marinescu sunt două exemplare de mare talent, doi artişti talentaţi cărora mai toţi oamenii de teatru, le doresc un mare viitor …Cinste lor şi profesorilor lor. Câteva cuvinte despre „Teatru Cafe Godot” care a fost infiinţat, cu câţiva ani în urmă, în localul unei foste berării, de pe strada Blănari, unde pe timpul împuşcatului funcţiona un club al oamenilor din arhitectură, de actorul Geo Remeş (fiulu fostului ministru al Finanţelor, poreclit de ziarişti, Caltaboş în urma unui scandal de luare de mită). E o cafenea, dar are şi o scenă unde de-a lungul timpului s-au jucat spectacole cu titlurile: Bărbaţii sunt pe Marte, Femeile pe Venus, Dragostea durează 3 ani, Ce ne spunem când nu vorbim, Mici crime conjugale, Un cuplu ciudat, Marea iubire a lui Sebastian, Monologurle vaginului (titlu care într-o revistă pudibondă a apărut ca : Monoloagele vecinului) şi au evoluat actori ca : Vlad Ivanov, Dorina Chiriac, Mihai Călin, Anca Sigartău, Ada Milea, Lia Bugnar, Florin Piersic Junior, Andreia Grămoşteanu,(recent laureiată a festivalui de teatru independent), Mirela Zeta, Alex. Conovaru, sau muzicieni, sau chiar trupe ca : A. G. Weinnberg, Irina Sârbu, Şue Paparude, Zdrob şi Zdup etc În declaraţia de pe site-ul localului se scrie că Godot Cafe Teatru aşteaptă proiecte noi din partea celor interesaţi de teatru independent, de spaţiu neconvenţional cărora astfel li se oferă un loc generos dotat tehnic Perioada interbelică era plină de asemenea localuri, iar în 1998 dramaturgul şi regizorul Puşi Dinulescu a înfiinţat şi întreţinut în strada Transilvaniei, colţ cu Virgiliu un local asemănător care purta numele de „Robert Calul”, dar care din varii motive după câteva luni a sucombat. Maestrul Radu Beligan a spus deseori că nu numai actorii trebuie să aibă talent, dar şi publicul, ceea ce cel de la Cafe Godot a reuşit cu prisosinţă, ascultând cu multă atenţie textul şi jocul interpreţilor, reacţionând prompt la situaţiile de haz şi aplaudând frenetic la final, deşi majoritatea aveau în faţă un pahar cu Burbon, cu vin sau cu bere şi în mod sigur o friptură apetisantă, dacă nu un pachet de grisine şi o sticlă cu apă minerală.

Ravagiile fumatului

Pericolele fumatului Un avocat din SUA a cumparat o cutie de tigari, foarte rare sideosebit de scumpe. Pe urma le-a asigurat, printre altele si impotriva incendiului. In decurs de o luna, fumand toate tigarile din cutie si fara sa fi facut nici macar prima plata pentru polita de asigurare, avocatul a solicitat companiei de asigurari sa fie despagubit, aratand ca tigarile au fost distruse intr-o serie de "mici focuri". Compania de asigurari a refuzat plata, invocand motivul evident si anume ca avocatul a fumat tigarile. Avocatul a chemat in judecata compania de asigurari si A CASTIGAT. Administrand probatoriul, judecatorul a fost de acord cu societatea de asigurari si anume ca cererea de despagubire era cel putin "neserioasa". Totusi, judecatorul a retinut faptul ca avocatul detinea o polita de asigurare pentru tigari care garanta ca acestea erau asigurate inclusiv impotriva foculului, fara a defini ce este considerat a fi "foc acceptabil", iar societatea de asigurari a fost obligata sa-l despagubeasca pe asigurat. Decat sa treaca printr-un proces lung si costisitor, societatea de asigurare a acceptat sentinta si a platit 15.000 $ avocatului pentru pierderea tigarilor in "incendiu". ACUM URMEAZA FAZA TARE Dupa ce avocatul si-a incasat cecul, compania de asigurari a cerut ca acesta sa fie arestat pentru 24 de cazuri de incendiere. In urma propriei cereri de despagubire si a declaratiei de la procesul anterior (folosite acum impotriva lui), avocatul a fost condamnat pentru incendiere intentionata a bunurilor sale asigurate si a fost condamnat la 24 de luni de inchisoare si o amenda de 24.000$ P.S. Aceasta este o povestire adevarata si a castigat Locul I la concursul : "Recent Criminal Lawyers Award Contest"

joi, 10 octombrie 2013

Nobel 2013 pentru literatura

Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2013 a fost acordat scritoarei canadiene Alice Munro, al cărei nume real este Alice Ann Laidlaw, s-a născut pe 10 iulie 1931, este canadiană şi scrie în limba engleză. Alice Munro scrie în principal nuvele, uneori asociate între ele, centrate adeseori pe personaje feminine, cu o acţiune situată în provinciile canadiene Ontario şi Columbia Britanică, din anii '40 până în prezent. Pentru calitatea textelor sale, scriitoarea a fost supranumită "Cehov al Canadei rurale". Volumul „Too Much Happiness/Prea multă fericire“ a fost publicat în 2009 şi tradus la noi în 2011 de către Editura Litera. Acesta a fost foarte bine primit de presa internaţională: „Cu dezvăluirile ei despre vremelnicia şi precaritatea existenţei confortabile de zi cu zi, această carte îţi dă fiori... o capodoperă a ficţiunii contemporane”, Sunday Times; „Cea mai recentă colecţie de proză scurtă a lui Alice Munro îi reafirmă intuiţia pătrunzătoare... Una dintre cele mai oneste şi mai exigente proze ale timpului nostru“, The Times; „Un stil deopotrivă calm şi deliberat, fluid, dar bine controlat, puternic, dar plin de compasiune, iată ceea ce dă profunzime privirii ei asupra condiţiei umane“, The Scotsman Premiul Nobel pentru Literatură este acordat în fiecare an, din 1901, excepţie făcând anii 1914, 1918, 1935, 1940, 1941, 1942, şi 1943, iar până anul acesta au fost primite 105 premii. 12 de femei au câştigat până în prezent Premiul Nobel pentru literatură, trei dintre acestea în deceniul anterior (Elfriede Jelinek - 2004, Doris Lessing - 2007 şi Herta Muller - 2009). Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 930.000 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie. Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în cadrul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului distincţiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.
Şi marele favorit Vosganian? A luat plasă? Incredibil

marți, 8 octombrie 2013

SPECTACOL DE FESTIVAL

Viena, Parisul, Roma, Berlinul, Praga îşi au festivalurile lor. Până şi Chişinăul îşi are festivalulurile sale. În acest context nu era posibil ca oraşul capitală a României, ţară UE să nu aibă festivalurile lui. Ca orice capitală europeană care se vrea respectată Bucureştiul şi-a făurit, şi-a desăvârşit, dealungul timpului, pe ale sale ca de exemplu cele culinare, ca al celui mai mare cârnat, a celei mai mari piţa, ale celei mai gustoase, mai amare beri, publicul bucureştean a fost pur şi simplu invadat de festivaluri artistice. Şi oraşele mai mici pentru a atrage turişti s-au molipsit de “festivalită” Luând exemplu străinătăţi, unde într-un mic sat din Campania, unde a murit filozoful Plotin, în cinstea celui care a descoperit că dincolo de Rău şi Bine nu există nimic, se organizează un festival al nimicului, la Pătârlagele există un festival al ţuicii, ceea ce în ultimă instanţă nu e deloc rău. E chiar benefic. Se testează atât calităţile nimicului cât şi cele ale tuici de prune.. Nici nu s-au stins bine ecourile festivalului filmului Anonimul, ale filmului Latino American, ale teatrului independent Undercloud, că deja s-au auzit primele acorduri majore ale festivalulul George Enescu-ajuns la 21-a ediţie- care de aproximativ două săptămâni a ocupat atenţia melomanilor cu concertele, expoziţiile, filmele şi manifestările sale extra muzicale din piaţa Palatului. Lăsând deoparte concertele de la Ateneul Român şi de la Sala Palatului, de care s-au ocupat şi se vor ocupa în continuare cronicari specializaţi, am să vorbesc (scriu) de un minunat şi original spectacol de teatru vizual, radiofonic, filmic, de fapt un scenariu cu titlul “Ce ştia oraşul” după piesa dramaturgului I. Valjan, “Ce ştia satul”, prezentat pe imensa scena metalică din Piaţa Palatului, construită pentru spectacole concert ale diverselor trupe de rock, hard rock şi eventual manele, care de data asta şi-a găsit o excelentă intrebuinţare pentru un spectacol amplu, polifonic. Ştiam piesa. Paricipasem la o înregistrare făcută cu ani în urmă de regizorul Dan Puican, în care citisem, înregistrasem, micul rol al lui Niculai, feciorul casei, iar protagoniştii au fost nimeni alţi decât Stela Popescu şi Alex. Arşinel, ajunşi printr-un ciudat mister, un fel de Stan şi Bran ai României. “Ce ştia satul” e o mică dramoletă (o piesă într-un act) petrecută între doi soţi într-un moment de criză: de fapt în urma divorţului care se pronunţase şi care urma să se transcrie şi în cadrul căreia soţul regizează o mică excrocherie ca să afle dacă a a fost întradevăr înşelat sau nu, gând care, asemeni celebrului personaj shakesperian, Othelo, simbol al geloziei feroce, îl torturează zi şi noapte. Desigur d-l Marinescu, personajul piesei nu atinge profunzimile eroului shakesperian, dar este, cum se poate spune, cam pe aproape, fiind până la urmă un fel de, nici prea profound, nici prea vesel, nici prea prea, nici foarte foarte, cum spune nenea Iancu Caragiale…fiind, ca tot românul obişnuit un fel de Mitică redivivus. Deşi ingenioasa smecherie, un truc simplu, copilăresc îi reuşeşete, până la urmă nu se poate bucura de rezultat pentru că descoperă, cu stupoare că a fost înşelat nu simplu ci vârtos şi a fost de râsul oraşului mult timp, ceea ce nu e un lucru de laudă pentru oricare bărbat care oricât ar fi de ghebos, sfrijit, chel, pitic, alcolic, bâlbâit, el are, totuşi, o părere extrem de favorabilă despre persoana sa, despre fiinţa sa unică, şi faptul de de a purta coarne, metaforic vorbind, îl consideră cel mai înjositor epitet pentru calitatea de bărbat, de mascul, de stâlp al casei, întemeietor de familie şi eventual de dinastie. George Mihăiţă interpretul d-lui Marinescu, ilustrează cu prisosinţă aceste ipostaze, creind, la faza asta de lectură, căci cei doi interpreţi de fapt citesc replicile, un personaj complex plin de resentimente, dar în acelaş timp mânat de dorinţa aprigă de a afla adevărul, pe care în străfundurile sufletului lui nu-l bănuie şi de fapt nici nu-l agreia în forma care i se dezvăluie în final. Parcurge toată gama de incertitudini de la simpla bănuială, la aflarea adevărului crud, până la împăcarea filozofică, care se traduce, de fapt, prin vorba devenită celebră a fiecărui om din România: Asta e! O observaţie de alt ordin, mai personal: Am jucat în multe spectacole alături de G. Mihăiţă, dar acum văzându-l pe scenă în actuala lui înfăţişare, cu părul alb, eu care îl văzusem, cu ani în urmă, şi îl admirasem în filmul lui Lucian Pintilie “Reconstituirea”, am avut o strângere de inimă, gândindu-mă, asemeni lui Bulă, că timpul trece peste toţi oameni vertiginos, fie actor, fie muzician sau simplu muncitor. Mergând cu argumentaţia până la capăt mărturisesc că acasă n-am avut curajul să mă uit în oglindă La fel Virginica Mirea, interpreta soţiei, stăpâneşte cu virtuozitate cele două ipostaze ale rolului: când femeia caldă, iubitoare, soţia atentă şi grijulie la toate dorinţele bărbatului iubit, adulat, dar şi înverşunarea, dezamăgirea, furia interioară pe care o arată în toate dezvăluirile pe care le face despre multiplul ei adulter. Ea joacă aceste destăinuiri cu sinceritate, cu o încărcătură dramatică copleşitoare, mai ales când vorbeşte de un amant pe care l-a iubit sincer, cât de sincer poate fi o femeie adulterină, dar şi cu un soi de detaşare care te face uneori să crezi că totul nu e decât o înscenare din partea ei, ca să-l necăjească pe cel ce i-a stat alături opt ani de zile, i-a făcut cafeaua dimineaţa, precum şi alte servituţi nocturne, i-a şters biroul de praf, i-a primit musafirii, şi că, la sfârşit, îi va spune că totul n-a fost, de fapt, decât o glumă… .Regizorul Mihai Lungeanu, schimbând nu numai titlui piesei, dar mutând şi locul de acţiune al ei, anume într-un local restaurant, pe care l-a umplut cu o figuraţie, formată din actori şi colaboratori ai Teatrului de Comedie, activă, atentă la discuţia celor doi soţi, la destăinuirile şi răbufnirile lor, la dezvăluirile, devoalările celor doi protagonişti, a realizat un spectacol complex, original, cu concursul mai multor arte pentru care merită multe, felicitări. I-aşi putea sugera că scenariul actual ar putea fi baza pentru un viitor film pe marele ecran sau Tv. Alături de ceilalţi interpreţi “actorul” Lungeanu a fost un bun povestitor, un inteligent dirijor, al ochestraţiei pusă în scenă de el, intervenind deseori pentru a corecta unel erori ale unor interpreţi, dar mai ales pentru a anuţa interludiile musicale ale o În concluzie am asistat într-o ţară a scenariilor improvizate că se poate face şi lucruri de calitate ca acest minunat, excelent moment festivalier lucrat cu îndrăzneală, fantezie şi mai ales cu talent. Nu pot încheia fără să copiez caseta tehnică a acestui inedit spectacol: Alături de protagonişti au evoluat: Delia Nartea, George Grigore, Alex Conovaru, Ana Maria Lazăr, Marius Drogeanu, Bogdan Ghiţulescu, au fost mult mai mulţi, dar spaţiul nu-mi permite să-I numesc pe toţi. Regia tehnică, Vasile Manta: regia de studio, Janina Dicu: regia muzicală, Stelică Muscalu, scenariu şi regia artistică, Mihai Lungeanu. P. S: I. Valjean pe adevăratul său nume Vasilescu Al. Ion (1881-1960) a fost magistrat şi autor dramatic, autor a mai multor piese jucate cu succes la Teatrul Naţional, dintre care una “Generaţie de sacrificiu”, o capodoperă, este foarte actuală actuală, azi, prezentând situaţii similare celor de astăzi, când tineri care nu-si găsesc de lucru îngroaşă rândurile şomerilor, fie emigrând, fie obligaţi, pentru a putea tră,i să facă munci sub capacităţile lor intelectuale. Dar managerii teatrelor actuale, speriaţi de virulenţa mesajului piesei, se fac că n-au auzit de ea.    23. 09. 2013

miercuri, 2 octombrie 2013

DIN CARTEA ALBA A SECURITATI

Din cartea albă a securităţii :"Cum tov Leontin. Sălăjan după operaţia suferită era în comă tov. Ceauşescu Nicolae l-a vizitat şi luând cunoştinţă de starea bolnavului i-a spus tovarăşului doctor Făgărăşanu, care la operat pe tov. Leontin Sălăjan că trebuie „luată o hotărâre eroică“ la care tov. Doctor Făgărăşanu a spus că el nu cunoaşte decât „Eroica de Beethoven“ – indispunându-l rău prin aceasta pe tov secretar general Ceauşescu Niculae, care a părăsit încăperea".. : Din informarea scrisă a unui informator din spitalul Elias