Un dramaturg prolific, o sensibilă poetă, o admirabilă actriță și subsemnatul

S. R. I ÎNCOTRO

Jurnalistul Cristian Dogaru scrie pe blogul său despre ascensiunea rapidă a lui Hellvig în structurile de conducere ale unor organizaţii şi îşi pune câteva întrebări.

Nominalizarea de către preşedintele Klaus Iohannis a lui Eduard Hellvig la conducerea SRI a luat prin surprindere pe toată lumea. Eduard Hellvig a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. În timpul studiilor universitare a obținut o bursă a Fundației Soros pentru o Societate Deschisă pentru proiectul “Cine guvernează sau cine deține puterea în România?”. Eduard Hellvig a fost coordonator de programe în cadrul Fundației Soros, filiala Cluj (1995-1996) şi director de programe la Institutul de Analiză Politică Cluj-Napoca (1996-1997).

Eduard Hellvig va fi audiat, marţi, în comisiile de specialitate. Următorul pas va fi votul în plenul reunit al Parlamentului. Hellvig este susţinut de parlamentarii PNL, UNPR şi UDMR. Conducerea PSD a decis să propună grupurilor parlamentare susţinerea lui Eduard Hellvig, astfel că numirea sa este doar o formalitate.

„Nu-l cunosc, arunc doar un ochi pe CV (cel de pe mdrt.ro) si observ: la 20 de ani, student in Stiinte Politice, este consilier parlamentar; la 21 coordonator de programe la Fundatia Soros; la 22 director de programe Institutul de Analiza Politica Cluj-cercetare sociologica (buna experienta pentru servicii); la 23 de ani este in paralel broker si ziarist (Sfera Politicii); la 25 deja consilier politic al vicepresedintelui liberal Horia Rusu; la 26 consilier al ministrului de interne Dudu Ionescu si tot atunci consilier al candidatului la presedentie, Mugur Isarescu (!).Cu asemenea antecedente, un an mai tarziu, in 2001 devine deja director general al Institutului de Studii Sociale (studii de piata, sondari, ma rog, alta experienta utila) iar in 2004, la 30 de ani, este parlamentar umanist (o sa-i placa la Gadea!). Dupa inca 3 ani este europarlamentar PNL iar Antonescu il face secretar general in 2011 si ministru al Dezvoltarii Regionale (minister cu multi bani pe mana, succesor al Elenei Udrea) in 2012. Printre picaturi, a mai facut niste cursuri de securitate la institutul George Marshall si, evident, Colegiul National de Aparare.

Impresii? Ce cariera fulminanta, ce ascensiune din frageda pruncie si cum mai sarea junele Hellvig din job in job in fiecare an. N-am dovezi dar pute de la o Posta a omul serviciilor de mic, un fel de MRU (probabil vor face pereche SRI-SIE)-un arivist propulsat in fruntea bucatelor pe baza diferitelor apartenente. Autor al celebrei axe Washington-Berlin-Bucuresti, aparent impacarea verzei de Bruxelles cu tapul yankeu. Doar aparent. Bun de intors cu cheita de aliatii care apreciaza atat de mult SRI-ul, in contextul geopolitic atat de sensibil, etc, etc. Nu va place? Dar ce va asteptati de la Iohannis, alt parasutat in misiune…? O sa treaca de Parlament, n-am nicio emotie…

Din tablourile iubitorului de artă Darius  Vâlcov

Percheziţiile la Darius Vâlcov acasă au scos la iveală, în pereţi, 101 de tablouri semnate Renoir, Picasso, Balzac, Degasse, Grigorescu, Norica Neculai, Monica Tatoiu, Rodica Popescu-Bitănescu, H. Mălăiele, Maia Morgenstern şi alţii. Toate pânzele o imaginau pe Lavinia Şandru, imparţială cum e, ieşind pe porţile şcolii de la Băneasa. Se pare că acest zidit al tablourilor era doar un exerciţiu în vederea zidirii Laviniei în pereţi, rol pe care şi-l doreşte de când se ştie.(de pe blogul lui Denis)

Gâsca lui Stalin

Reţeta de condus popoare

 

După ce Rusia bolşevică a devenit, cu ajutorul puterilor occidentale, stăpână  pe jumătate din ţările Europei, Stalin - atotputernicul lider comunist - a convocat la Kremlin pe toţi şefii statelor comuniste, pentru un instructaj asupra metodelor de conducere a popoarelor.

Fiecare participant trebuia să aducă o gâscă. Imediat, noii conducători au procurat câte o gâscă, au pus-o la îngrăşat şi au făcut o colivie pe măsura situaţiei lor.

   La data stabilită s-au adunat în sala mare a Kremlinului toţi cei invitaţi şi gâştele lor.

Cu vreun sfert de oră întârziere a apărut pe uşa care ducea la tribună şi Stalin, însoţit de o gâscă slăbănoagă, fără nici un fel de colivie şi care era tot timpul cu gâtul întins la buzunarul de unde îi dădea din când în când câte un grăunte.

       După ce s-au ridicat toţi în picioare şi s-au gratulat reciproc, Stalin le-a cerut să deschidă coliviile şi să dea drumul la gâşte. Acestea, când s-au simţit libere au plecat care încotro neluând seama pe stăpânii lor.

Singură gâsca, cea a lui Stalin, a rămas credincioasă şi atentă la buzunarul din care i se dădea din când în când câte un grăunte.

 Atunci Stalin a tras următoarea concluzie:

 - Vedeţi ce se întâmplă dacă le-aţi dat mâncare pe săturate! nu vă mai recunosc. Gâsca mea, ţinută cu câteva grăunţe să nu moară de foame, este cea mai credincioasă fiinţă.La fel trebuie să vă purtaţi cu popoarele dacă vreţi să fie credincioase şi să nu vă creeze probleme."

Aseară la Teatrul de Comedie la ”…escu” de Tudor Mușatescu când un personaj a anunțat că ”a căzut guvernul”, au fost aplauze neobișnuit de entuziaste.

La spectacolul precedent la replica respectivă au fost la fel aplauze entuziaste, dar guvernul n-a căzut, decât pe scenă.

Sunt curios dacă la spectacolul următor replica de pe scenă se va dovedi și adevărată, adevărată….

Revolta actorilor de la Iași

O treime dintre cei circa 30 de actori ai Teatrului Naţional Iaşi (TNI) au organizat săptămîna trecută o conferinţă de presă, însoţită de trimiterea unui memoriu către Ministerul Culturii, în care îşi declarau nemulţumirea faţă de managementul instituţiei, directorul Cristian Hadji-Culea şi contabila-şefă/director economic, Luminiţa Condurache. Deşi revolte ale actorilor faţă de conducere au mai existat, în timp, în alte teatre, acesta e un caz rar, mai ales prin vizibilitatea acţiunii.

O altă parte dintre actorii Teatrului au ales ca, deşi recunosc problemele, mai ales de comunicare, ale managementului, să nu se alăture protestului, în principal din cauză că el nu i se adresa directorului general, care nu a putut citi memoriul trimis la Minister. Aflat în repetiţii – chiar cu unii dintre actorii protestatari –, Cristian Hadji-Culea a încercat să amîne discuţia despre nemulţumirile angajaţilor după premiera spectacolului la care lucrează acum (ceea ce e artistic explicabil).

Pe de altă parte, unele dintre afirmaţiile protestatarilor sînt factual incomplete: lunga perioadă în care spectacolul Golem nu s-a jucat nu s-a datorat unei decizii de programare, ci faptului că întîi unul dintre interpreţi, Doru Aftanasiu, a avut piciorul în ghips, iar ulterior o actriţă din distribuţie, Doina Deleanu, a avut altă problemă locomotorie. La fel, cazul Visului unei nopţi de vară nu e unul de eliminare aleatorie din repertoriu, ci unul de context de producţie deficitar: actori în distribuţie subplătiţi căci studenţi, contracte de colaborare pe un număr foarte limitat de reprezentaţii şi bugetare ulterioară a colaborărilor non-negociabilă. Altfel spus, Teatrul a produs un spectacol cu mulţi colaboratori, pe care nu era dispus să-i plătească şi fidelizeze pe termen lung. Şi, cel mai probabil, ştia asta de la bun început. La fel de complexă e şi chestiunea festivalurilor internaţionale (unde nu se participă, oricum, pe bază de înscrieri) – nu e ca şi cum Teatrul Naţional Iaşi ar fi o excepţie, iar „internaţionalizarea“ – o misiune a teatrului public, sînt puţine instituţii româneşti de spectacol care circulă în străinătate, din motive ce ţin de modul şi priorităţile de producţie din România.

În esenţă, departe de a fi o problemă strict locală de incompatibilitate între nişte actori şi un manager, conflictul de la Iaşi scoate în evidenţă cîteva hibe globale ale actualului sistem public al teatrelor de repertoriu: un regim juridic şi fiscal intens birocratic, ce face ca jumătate dintre angajaţii acestor instituţii să fie personal administrativ şi auxiliar; un tip de finanţare uşor haotic şi profund discreţionar, care, asociat birocraţiei anterior menţionate, face din contabili factori de decizie inclusiv artistică; un mod de producţie în cerc vicios, cu scene mari care impun spectacole de dimensiuni mari, cu timpi de repetiţie şi cheltuieli mari, dar ale căror costuri de deplasare fac participarea la festivaluri naţionale dificilă, iar la festivaluri internaţionale – imposibilă; diferenţa de statut între actorii angajaţi şi regizorii/scenografii invitaţi, ceea ce face ca, deşi primii sînt cei care se expun public, priorităţile instituţiei să fie setate după cei din urmă. Şi faptul că, oricît de egale în drepturi cu bărbaţii, pentru femeile-actriţe, timpul se măsoară, profesional, altfel.

 (din Observatorul Cultural)

Țăranii și tabloul lui Vâlcov care era a lui Renoir

În vreme ce o Românie întreagă e în stare de șoc, după ce a aflat ce comori demne de Ali Baba și cei 588 de hoți (cu imunitate) zăceau în seiful fostului ministru Darius Vâlcov, sătenii din Osica de Sus, unde a fost descoperit tezaurul nu par așa de impresionați. Dimpotrivă, ei au declarat că Vâlcov e unul dintre cei mai săraci politicieni care au seifuri pe la ei prin comună, de vreme ce n-a fost în stare să agonisească decât două tablouri mai acătării.

          Tabloul ministrului Darius Valcov semnat Renoir și ascuns

Alte bacuri cu bețivi

Trei betivi bat la usa unei doamne.

Femeia deschide usa , dar ramane surprinsa!

Unul dintre betivi raspunde:
- Am venit sa-l conducem pe sotul dvs. acasa dar nu stim care dintre noi este.

Doi betivi intr-un bar, unul dintre ei zice:
- De 2 saptamani nevasta ma tot da afara din casa cind vin beat. Ce sa fac?
- Cand ajungi in fata usii te dezbraci, si ea nu poate sa te lase afara ca doar vecinii ce or sa zica?
- OK
Zis si facut.

Dupa cateva zile se reintalnesc la bar:
- Ba, am facut cum ai zis tu…
- Da, si?
- Si am ajuns in fata usii, m-am dezbracat, s-a deschis usa , am  intrat si am auzit ‘Urmeaza statia Piata Sudului, cu peronul pe partea dreapta”!

        O piesă de rahat și un spectacol de...tot ”rahatul”

                                     

 

Din varii motive am ajuns târziu de tot să vizionez Șefele, spectacolul teatrului Act, preluat de  teatrul Odeon a cărui premieră a avut loc acum, oho, 9 ani!!!!  Citisem însă  pe site-ul teatrului lista impresionantă de premii obținute de cele trei protagoniste ale spectacolului (Dorina Lazăr, Coca Blos, Emilia Dobrin) la festivalirile de la  Baia Mare, Buzău, Galați.  Deasemenea, am fost informat de prezența spectacolului la festivalurile din Alba Iulia,  Arad, Baia Mare, Bacău, București, Buzău, Caracal, Craiova, Focșani Galați, Lugoj, Madrid, Piatra Neamț Plovdiv, Satu Mare, Sibiu, Timișoara, Tulcea, (le-am pus în ordine alfabetică)  și am venit în sală pregătit să asist la un spectacol dacă nu excepțional, cel puțin interesant ca să certifice premiile acordate și difuzarea lui masivă la atâtea festivaluri

Dar conform proverbului că nu trebuie să te duci cu sacul la pomul lăudat...

Mare mi-a fost dezamăgirea că  după o jumătate de oră de la începutul spectacolului în piesa austriacului  Werner Schwab cu tot efortul interpretativ a celor trei actrițe nu se întâmpla mai nimic decât lungi povestiri, amintiri ciudate, relatări precise și exacte despre două personaje care nu apar dar mai ales obsedante și triste litanii despre ...excremente și materii fecale și iar excremente, complectat iar cu ...materiale fecale într-o frenezie demnă de o cauză mai bună...Consternant!                                      După o oră și ceva de când urechile spectatorilor fuseseră bombardate cu descrieri ...ale defecării și credeam  că nu se mai poate întâmpla absolut nimic decât iar discuții despre...excremente și materii fecale două din cele trei bătrâne,  fără a avea vreun motiv cât de cât valabil, o omoară pe a treia.(pe blânda Mariendl ...) Consternant.                  Și așa zisa piesă însfârșit se termină. Și bineînțeles și spectacolul,  amintindu-mi fără să vreau, versurile celebre ale lui Emil Bota: ”...Când căzu cortina / toți se întrebau cine poartă vina / cine a înfăptuit omorul / cu sete / în cinci acte pe îndelete...”                     Am vrut să intitulez cronica respectivă: Materii fecale pe scenă. Dar am fost informat că Werner Schwab a scris o piesă cu titlul respectiv.                                            Am vrut să intitulez  cronica mea Excremente, dar am aflat că Werner Schwab. a scris o piesă cu titlul respectiv.  Nu pot decât să elogiez curajul actorițelor, dar mai ales al  spectatorilor  care au stat cuminți și au ascultat privind ca și mine siderați efortul celor trei actorițe ce  li se oferea contra cost...                                                                  Sunt spectatori și spectatori. Așteptările față de artă, nu neaparat față de teatru, diferă de la o vârstă la alta, de la o condiție socială la alta. Acestea sunt criterii aparent subiective, dar ele pot fi interpretate. Câteva cuvinte despre enigmaticul autor. Austriacul  Werner Schwab a avut o viață scurtă destul de chinuită și o evoluție sinuasă care deși a început cu încercări destul de minore la final după primirea unuia dintre cele mai  prestigioase premii germane a fost  considerat drept geniu...și în final  s-a  sinucis. La numai 36 de ani, alcolic. Consternant!

Lângă mine două tinere îmbujorate  m-au întrebat ce să înțeleagă  ele și colegele lor de generație din ce au văzut și au ascultat. Nu cumva ideia că viața e un...rahat? Dar pentru acest... truism de esență oarecum scatologică merita să vină oare la teatru? Cu ce curaj mai poate începe viața un tânăr după ce vede un asemenea spectacol? Respectivele persoane mi-au mărturisit că mai văzuseră și alte spectacole ale teatrului Odeon ca cel care se intitulează ”Contra Democrației” de Esteve Soler, regizat de Alex. Dabija unde  erau înfățișate aspecte exagerate dure ale vieții, spectatorii fiind pur și simplu torturați de atrocitățile ce se petrec pe scenă. Oare Teatrul Odeon și-a făcut un program în arăta neapărat aspectele  hidoase a vieții? Oare nu există piese cu viziune dacă nu optimistă, cel puțin cumpătată a vieții pe care o trăim și pe care trebuie s-o parcurgem cu destul curaj în ciuda multor greutăți pe care le întâmpină mai fiecare? Oare nu există și piese ale unor autori români pe care să nu le asculți cu stomacul răvășit, ca asta?                                                            Există, oho, cum să nu existe...sunt, sumedenie, dar cei care conduc destinele  teatrului Odeon, ca și pe cele ale majorității teatrelor din țară nu le cunosc. Mai mult, nu vor să știe de ele, le-am răspuns chinuitoarelor întrebri ale celor adolescente.                                                                                            Există, asemenea piese și le aduc la cunoștință și cititorilor revistei ”Viața Medicală” . Există în toată țara cenacluri de dramaturgie unde se citesc piese interesante, care nu sunt bâtuite de asemenea ”calamități lexicale”, cu personaje adevărate, cu acțune bine închegată, unele pline de humor, dar la lectura cărora  nu participă nimeni din cei care ar trebui să ia parte la asemenea manifestări: manageri, secretari literari, regizori.                  - De ce, m-au întrebat tinerele mele interlocutoare de ocazie.                                          - Pentru că...așa vor mușchii lor, ași putea să vă răspund.                                           Dar cauzele sunt mult mai profunde. Una dintre ele ar fi faptul că actualii directori, care acum se numesc managerii   nu dau socoteală nimănui pentru ceace fac și acționează după propriile lor interese,  și al oamenilor din  jurul lor care s-au constituit într-o adevărată mafie, nu  și ale spectatorilor, transformând teatrele în adevărate ghetouri.   Al doilea motiv ar fi faptul că nu-i controlează nimeni. Nu dau socoteală nimănui pentru ceea ce fac. Sunt cu alte cuvinte independenți...   Independenți pe banii cetățenilor!

Consternant, au murmurat interlocutoarele mele                                                  Directorul Teatrului Metropolis, stipendiat de primăria capitalei este atât de ocupat cu afacerile personale (inregistrări radio, filme, Tv, interviuri) nu pentru ceace este plătit de fapt, declarând  (prin secretară) că nu mai are timp de a sta de vorbă, de a intra în contact cu autorii români în viață. Managerul Teatrului Odeon, distinsa actriță Dorina Lazăr a declarat cu lacrimi în ochi că nu poate citi piese de teatru..                              ”Dacă nema putirința ce mai chichirez gâlceava” a zis Anton Pan. Consternant, părea că spun fețele celor două tinere

   Ca să nu se creadă că arunc vorbe în vânt dau o listă de câteva piese interesante citite în cenacluri: ”Nuntă cu Miliar...dar” și ”Foșnetul Banilor” de Dinu Grigorescu, ”Poftă bună canibali” și ”Ah, ce bine e să faci amor pe ploaie” de Radu iftimovici, ”Legea locatarului universale” de Denis Dinulescu, ”Învățăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său Zăhărel” și ”Tăiței” de Marilena Dumitrescu, ”Criminalii” de Florin Iordache, ”Bătrânii Diversioniști de C. Turturică, ”Cinci rendez-vous-uri mortale de Liviu Lucaci   ”Alo, alo, alo salvarea” și ”Dosarul Curvelor” ale subsemnatului...                              ...Și lista ar putea continua...spre consternarea multor oameni din teatre

Somn ușor și succes în afacerile voastre domnilor Manageri!

Informație importantă

Luni 23 Martie ora 17 va avea  loc la Casa de cultură a sectorul 2 din strada Calderon, ședinta cenaclului de dramaturgie Dragon 2 (dramaturgi goniți ), unde se va citi piesa prof. Florin Iordache, D-l fost tovarăș Vakarm divorțează.           

Își vor da concursul actorii Doina Ghițescu, Florentina Tănase, C-tin Duicu, Petre Moraru, Candid Stoica, Sonia Neagu, Isabella Drăghici, Cici Dumitrache - Caraman, Sergiu Ionescu. Vor fi prezenți și vor comenta după preferințe Dinu Grigorescu, Marilena Dumitrescu, Maria Timuc, Puși și Denis Dinulescu, Ioan Gabriel Pușcă, Coca Popescu, Claudia Voiculescu, C. Turturică, Constantin Kapița, Prof. Maftei - Buhăiești

Intrarea Liberă. Ieșirea așișderea. Bufet cvasiasortat.                   

Informație

Lume, lume....Pe site-ul Cimec se poate citi de astăzi integral cartea mea Ridi Paliaccio apărută de curând la  editura Tipo Moldova. Nu vă îmbulziți, are 550 de pagini și... e gratis!

Trei ani de la trecerea în neființă a lui Iurie Darie

De curând s-au împlinit 86 de ani de la nașterea lui Iurie Darie                        Filmele vieții unui om sau viața unui om în filme

                                   (Scurtă autobiografie)

Ne-a părăsit de curând omul, artistul, actorul, pictorul, designerul, care   a muncit o viață întreagă și a încântat sufletele multora dintre noi cu filmele sale…                                                 …L-am cunoscut destul de bine, anii în șir jucând alături de el în două spectacole: ”Curve de lux” și ”Patru pe o canapea plus valetul”Împreună am înființatîn 1996 fundația Maxim și teatrul Incomod și am făcut turnee în toate marile orașe ale țării ca și în  SUA, Canada, Germania, Israel și Republica Moldova. Turneie și spectacole pe care le-am descris cu lux de amănunte în cartea mea Culise, apărută în 2013 precum și Ridi Paliaccio apărută de curând. Acum când nu mai e îi simt dureros lipsa… Dumnezeu să-l odihnească

Deși n-a avut aptitudini muzicale și niciodată n-a cântat la vreun înstrument a fost solicitat în 1953  să sufle din goarnă pe Nepoții Gornistului și drept rezultat în anul următor, ”nepoții” l-au anunțat că Răsare Soarele.  Soarele răsărind doar pentru unii, s-a dat Alarmă în Munți, dar el nu s-a speriat și a telefonat la Directorul Nostru spunându-i răspicat: Alo, ați greșit numărul, la alarmă a participat doar Băieții Noștri de la Post Restant, declar asta Pe răspunderea mea.  Însă presimțind că se va afla că S-a furat o bombă și-a zis că dacă e bombă, bombă să fie…și a luat-o pe Lica Dej și-a plecat cu ea la Cannes.  Și într-adevăr bombă a fost, deși unii cârcotași au susținut că ea l-ar fi luat pe el…Dar când s-a întors a fost considerat ”înapoiat” și trimis la O vacanță la Mare să facă obligatoriu Dragoste la Zero grade cu Forentina Mosora care însă i-a dat papucii  și la trimis acasă în Calea Victoriei, unde de fapt locuia cu soția sa frumoasa Consuela Roșu. Șoptindu-i-se că se pregătește Procesul Alb, la sfatul lui Gopo, a îmbrăcat haina lui ”Faust XX  și a coborât în Subteranul unde a întâlnit-o pe Irina Petrescu de care s-a rugat: ”Mai lasă-mă un minut, mai lasă-mă o secundă, mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip, mai lasă-mă o briză, o undă”…dar ea  i-a spus clar că nu se încurcă cu Răutăciosul adolescent de vreme ce îl iubește pe Ogășanu… Revenund la suprafață, aa intrat în Alerta și în lipsă de altceva a acceptat să umble cu Caragiu, Puiu Călinescu și alți comici De la munte la mare cu Brigada diverse intră în acțiune. Dar  dându-și repede seama că toate-s  Mofturi 1900, a declarat textual: Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, bineînțeles în contumacie,  realizând   că de fapt totul nu-i decât un foc de paie al marelui mistificator Titus Popovici, prin stiloul căruia istoria României începuse să curgă direct din directivele C. C. ale partidului unic.   Și atunci neavând de ales i-a racolat pe Frații Jderi, pe  Ciprian Porumbescu, pe altul care-și zicea  Cantemir și a dat, sub conducerea lui Ștefan cel Mare, lupta care s-a numit, mult mai târziu, de la Vaslui 1474, deși ea se oranizase pe platourile de la Buftea.

Între timp, s-a gândit că un urmaș nu i-ar strica și având argument Buzduganul cu trei peceți, deghizându-se în Mușchetarul Român, în Ultima noapte a singurătății a rezolvat și problema succesiuni, ulterior născându-se  fiul său, Ducu, și a putut pleca să lupte Pentru Patrie în Războiul pentru Independență. Dar  Dragonul Dulea îi pregătea lui și altora, Cianură și picătură de ploaie și atunci a fost obligat să folosească Ringul ca  să-și ia Revanșa că după Drumul Oaselor ajunsese Galax, omul păpușă.  În situația asta a făcut un Viraj Periculos la nemți, potrivit dictonului: ”Fie pâinea cât de rea tot mai bine-i în ReFeGermania”.                                         Reîntors a câștigat Rămășagul cu Coana Chirița și a avut Cale Liberă pentru O zi la București unde se cocea marele film al televiziunii române Revoluția Română în direct la care a participat neremunerat și fără să obțină ulterior certificat de revoluționar, ajungând până la urmă în Punctul Zero de unde a fost salvat de o doamnă cu Zâmbet de Floare și de Sergiu Nicolaescu care la avansat la gradul de feldmareșal și la băgat în Triunghiul Morții,   unde a trecut prin cele mai grele clipe ale existenței sale fiind    sfătuit de cea mai apropiată persoană inimi lui  să facă filme Porno, că asta-i mai rămăsese, generând un scandal mediatic de proporții, de care nu avea nevoie, revoltând majoritatea persoanelor care l-au cunoscut și apreciat… …Dar  și-a dat seama că pentru asemenea filme  e nevoie și de altceva, decât de …voință și revenindu-și a renunțat la proect declarând presei într-un moment de mare sinceritate că a a fost doar o rătăcire de moment…cuzat de o nemilosă boală care-i sfârteca trupul, dar mai ales mintea. Atunci cu o ultimă svâcnire de luciditate a declarat:: Îmi este dor de viață, Îmi este dor de tine Consuela, Anca, Ducu, de tine Candid care ai fost ca și fratele meu, ca și de voi Jean Georgescu, Doru Năstase, Vitanidis, Manole Marcus ca și de tine dragul meu Gopo, de voi, de voi toți îmi este dor, dar ce păcat că am aflat de-abia acum la sfârșitul vieți, ceace voi, probabil, știați de mult, că până la urmă, cu toate strădaniile noastre, cu toată munca pe care am depus-o, ca niște nebuni, ca niște posedați, totul nu este decât…CELULOID!”

Bancuri cu bețivi

La un proces, un betiv cercetat pentru tulburarea ordinii publice se intoarce catre procuror:
- Sa ma pupi in cur !
- Afara ! zice judecatorul.
- Nuuu ! Aici, sa vada toata lumea !

 Miezul noptii. Un betiv se leagana din gard in gard, cand e oprit de un politist.
- Actele la control, va rog si sa-mi spuneti unde mergeti!

Betivul se uita lung si raspunde:
- Ma duc la o conferinta despre efectele nocive ale alcoolului si riscul betivilor de a deveni ratati. Politistul se uita la el fix si intreaba:
- La ora asta? Cine tine o conferinta despre asa ceva la miezul noptii?
- Nevasta-mea si mai mult ca sigur si soacra-mea!

 - Sa-ti fie rusine Mitica, zice nevasta. Iar ai venit beat acasa!
- Ca sa respectam adevarul nu eu am venit, m-au adus vecinii.

 Doi betivi scot un om pe jumatate inecat dintr-un lac.
- Vezi, asa patesti daca bei apa.

Un betiv, in drum spre casa, se impiedica si cade. Se ridica cu greu, porneste si iar cade.
- Daca stiam ca o sa mai cad o data, nu ma mai ridicam!

 (va urma)

Caricatura românilor din "Aferim!"

Cornel Nistorescu

M-am bucurat când am auzit de Ursul de Argint câştigat de Radu Jude cu ”Aferim!”. Nu prea sunt dese premiile cu care ne alegem prin lume. Nici în arte, nici în sport şi, cu excepţia muzicii clasice, nici în muzică. Filmul ce ne mai îmbucură cu câte o veste bună, chiar dacă amorul artei cinematografice din România este încă departe de amorul spectatorilor. Aşa că am urmărit ştirea şi tot ce a venit pe lângă ea după festivitatea de decernare a premiilor de la Berlin. Primul lucru care m-a surprins a fost aerul oareşcum teleleu al regizorului Radu Jude. Într-o sală la patru ace, la papion şi frac, la mare ştaif, la cel mai important eveniment de film al Germaniei, un premiat român urca pe scenă de parcă venea de la spălatul maşinii sau de la un greblat în grădină. Am înţeles repede gestul ironic, oarecum polemic (deşi asistenţa de acolo merita toată consideraţia exprimată conform canoanelor impuse de moment). Radu Jude se voia altfel şi modest, de pe stradă, cu un dress code al cotidianului sau al sictirului. De altfel, şi discursul său de la primirea premiului a fost cam în acelaşi stil. Oareşcum şugubăţ şi în dorul lelii, trecând ca un maxi taxi pe lângă staţia în care aştepta ocazia unei scurte profesiuni de credinţă.
Am trecut peste toate, cu gândul la film. La urma urmelor, Radu Jude putea merge la gală şi în pantaloni scurţi dacă ar fi semnat o capodoperă. Din păcate, Radu Jude este departe de metaforă cum este departe şi de un papion sau de un frac. Nici una, nici alta nu i se potrivesc. Discursul său are doar ironie şi sictir, băşcălie românească în toată regula şi o anume plăcere a naraţiunii. Se simte la acest regizor tânăr o aplecare spre poveste, spre istorioară, spre personajul aparte, într-o ureche.
Nu fac parte dintre cronicarii de film şi nici dintre teribiliştii consumatori de înjurături şi vulgarităţi (o adevărată pacoste adolescentină prin piese şi filme fără prea multă substanţă şi cu miză mică). Textul acesta nu depăşeşte ambiţiile unui comentariu de spectator. Poate să laude critica germană cât vrea acest ”Aferim!” şi să-i mai dea un Urs sau doi. Premiul de la Berlin poate fi trecut chiar între performanţele notabile ale filmului românesc. Dar pentru mine ”Aferim!” tot acolo rămâne. Un film premiat mai degrabă cu un strop de ironie şi din compasiune pentru soarta ţiganilor decât pentru valenţele sale artistice.
”Aferim!” are actori de talent, are secvenţe etnografice expresive doar pentru sălbăticia din Ţara Românească a începutului de secol XIX şi descrieri pitoreşti (unele rău de tot după ureche). Uneori decorurile sunt de efect, deşi sărace şi trase din pensulă, iar ţiganii şi iarmaroacele lasă să respire aerul de butaforie, de tuşă groasă.
Povestea lui Radu Jude e simplă. Un zapciu e trimis de boier după ţiganul care i-a cocoşit nevasta. Zapciul îl prinde, îl aduce iar boierul îl ”castrează”. O istorioară de spus la o masă într-un han. Nimic mai mult, mai ales că trecerea prin epocă este mai degrabă un pamflet decât o reconstituire. Iar alb-negrul folosit în această poveste este mai mult pentru ”culoarea” epocii decât pentru inexistentul tragism al personajelor.
Ideea folosirii perlelor de literatură populară şi includerii unor secvenţe din antologiile de paremiologie nu este rea. Din păcate, perlele de limbă se bat cap în cap cu grosolăniile şi cu înjurăturile. Uneori sunt minunate, alteori se potrivesc ca nuca în perete!
Exact aici se vede şi cârpeala filmului. Dintre antologii şi carte de tezaur, cel nepriceput şi cel grăbit încurcă nestematele cu grosolăniile şi înjurăturile.
Şi ce iese? Mare brânză cu tichie de mărgăritar!

Cronică optimistă

Alegro ma non troppo sau…tropăind prin clasici

                     (Ion Minulescu la Teatrul Național)

                                                                                 

                                                                                            ” Bate miezul nopții

                                                                                                E ora când amanți – alt dată

                                                                                                Sorbeau cu amantele-mreună

                                                                                                Otrava binecuvântată”      

                                                                                                 (celei care minte)

Care actor nu s-a emoționat spunând  ”Romanța tinereții? Ce spectator n-a lăcrimat ascultând-o recitată?

Autorul ”Romanțelor de mai târziu” și a romanului autobiografic ”Corigent la limba română” a avut ambiția să scrie și teatru. 11 piese, poartă semnătura sa. Mai toate au fost jucate, mai toate au fost tipărite,  autorul fiind, într-o vreme ministrul Educației și Școalelor,  girând pentru câteva luni chiar direcția Teatrului Național.                             Dar dacă poezia sa de esență simbolistă  a avut un real succes, ”romanțele” sale fiind pe buzele tinerelor generații, nu de același aprecieri s-a bucurat teatrul său care a enervat și contrariat multă lume cu subiectele  sale  în care apăreau obsesiv atât  amante cât și amanți,.

Piesa ”Amantul anonimm” a iscat  un scandal în urma căruia chiar autorul a cerut, nici mai mult nici mai puțin, scoaterea piesei de pe afiș, pentru că atenta la…bunele moravuri!!! Se poate observa că la distanță de ani  se repeta același scenariu ca  în  incidentul cu ”O Noapte furtunoasă” acuzată, la rândul ei, de același viciu. Se mai poate afirma că dacă francezii au inventat ”triunghiul conjugal”, românii, sincronici, au patentat ”patrulaterul conjugal”. (caz real) Tony era căsătorit cu Migry. Migry însă îl iubea pe Val. iar Tony pe Tanța!

După subiectele pieselor sale, mulți oameni în epocă  s-au întrebat dacă sub aspectul de burghez cumsecade, nu cumva s-a ascuns în persoana lui I. Minulescu, un amant feroce, un Don Juan  priapic?                                                                      Întrebare, desigur, retorică, pentru că mai toți știau că de fapt  lumea amantelor și a amanților, a Don Juanilor, din piesele sale era doar o temă literar…teatrală. 

Înfluențat cu bună știință de  teatrul pirandelian, de  teatrul francez de bulevard, dar mai ales de teoria sincretismului literar elaborată de Eugen Lovinescu, tema predilectă  pieselor sale este dualitatea, ficțiune, realitate ilustrată prin celebrul triunghi conjugal: soția, soțul, amantul soției, amanta soțului și eventual amantul amantei soțului. În mai toate exista o actriță  volitivă, plină de farmec și temperament pe care o juca Marioara Voiculescu, un soț înșelat interpretat în permanență de marele actor I. Sârbu, un milionar, un îmbogățit peste noapte și un dramaturg sărac jucat de tinerii de atunci N. Bălțățeanu și A. Pop Marțian.

Alegro ma non troppo nu face excepție. Subiectul, deși insolit pentru dramaturgia românească din vremea respectivă, pare tras la xerox în mai toate piesele sale: un milionar are ambiția să scrie o piesă de teatru împreună cu un dramaturg, susținând, sus și tare, că neapărat e necesar, chiar veridic, ca în finalul piesei la care lucrează amândoi, după ce cei doi amanți sunt surprinși de soțul înșelat, să fie uciși (împușcați) chiar de el, soluție pe care dramaturgul nu o agreiază defel…

Milionarul întreprinde în problema respectivă chiar un fel de interviu cu apropiații lui: soția, servitoarea, alt prieten și  mai toți refuză soluția extremă, care se dovedește  imediat că  realitatea o neagă.

Dramaturgul din piesă profesionist se opune soluției extreme propuse de milionar, nu din motive etice sau morale, ci pentru că el și soția milionarului… se iubesc. Pam-pam!

Spectacolul tânărului regizor, care nu mai e demult tânăr, e cuminte, calm   desfășurând linear parametrii descriși de autor, fără inovații regizorale insolite  și are  o distribuție cât de cât potrivită. Regizorul și echipa cu care a lucrat și-a propus ca spectatorul de azi să asculte în liniște cu zâmbetul pe buze o istorioară care cu anii în urmă a scandalizat publicul și cronicarii pudibonzi. Și Marius Rizea (milionarul) și Gavril Pătru (dramaturgul), excelenți în alte spectacole, chiar și Eugen Cristea (proaspăt pensionat) sunt tipologic personajele respective din piesă și n-ar trebui să facă mai nimic, dar parcă le lipsește ceva, un clenci, o nebunie, un plus de participare, care să emoționeze. Sunt prea liniștiți și le ghicești și gesturile și replicile. L-aș ruga pe Marius Rizea să își aducă aminte de derapajele de infatuare ale latifundiarului din Pipera care în ciuda agramatismului ajunsese șeful comisiei juridice din parlament. De la Eugen Cristea cu experiența pe care acumulat-o jucând alături de marii monștri sacri ai naționalului ași fi așteptat la mai mult. Se revanșează însă cu un farmec inedit, cu o voce clară, cu o distincție scenică remarcabilă și cu o siluetă de invidiat Costina Ciuciulică în ciuda numelui  imposibil cel poartă, demn mai curând de o subretă la un teatru comic de cât de o actriță la primul teatru al țării. Ea, jucând, drama  personajului îndrăgostită sincer,  de un alt bărbat decât soțul ei legitim, cu vigoare și profunzime, dovedește calități de mare artistă cu care se va impune în mod sigur în prim planul tinerei generații de actori. Asta dacă va vrea și Grivei!!!                                                                                      Grivei fiind personificarea mai multor ”personaje”, reprezentând atât regizorii cât și directorii manageri.                                                                                                   La fel o surpriză plăcută într-un rol mai mic realizează Victoria Dicu. De fapt o mică bijuterie de intenții puse cap la cap. Este și o izbândă a regizorului care a reușit să compună împreună cu Victoria Dicu din mici amănunte un rol  de plan doi dar care iese puternic în evidență. Dovada se observă după simpatia cu care actrița a fost aplaudată la scenă deschisă. Alyn Cadir în rolul destul de ingrat al amantei milionarului și-a etalat costumul și a debitat corect cele ce avea de spus ca să înțelegem mai bine trama piesei, jucând corect o tânără frivolă, atrasă de mirajul bărbatului milionar, iar Costică Lupșa având  un dublu rol s-a achitat conștiincios de amândouă. Este și regizorul tehnic al spectacolului este și Jandarmul care  în final îl arestează pe ucigașul altor  doi amanți surprinși, cărora li s-a aplicat pedeapsa extremă, preconizată de milionarul improvizat în dramaturg,   când a fost la obiect și în  uniformă. Una peste alta, Răzvan Popa prin intuiția cu care și-a conceput distribuția și prin multe momente ale spectacolului realizate cu bun gust și fantezie, cred că a trecut cu brio hopul debutului în arta regizorală sau dacă deja a debutat are cale liberă spre alte texte interesante. Dece nu un nou Minulescu?                                      

Florentina Popescu Fărcășanu și Maxim Corciovă au realizat  un decor de fațadă utilitar preîntâmpinând ca actorii nu cumva să se ciocnească de mobile sau de pereți Împreună cu publicul am ascultat cu interes o piesă despre moravurile ale unei lumi de altădată, despre care astăzi se vorbește cu zâmbetul pe buze, și despre teorii teatrale pe care realitatea întotdeuna le depășește și care, în ultimă instanță, se potrivesc foarte bine ca două picături de apă, lumii actuale. În altă ordine de idei, teoriile din piesă despre conflict dezacord, opoziție de idei, dispută, luptă între două sau mai multe personaje, sau catharsis, dintr-o operă literară, reprezentând diverse sentimente, opinii, rațiuni, ar fi bine să le asculte și d-na Rodica Popescu – Bitănescu, autoarea piesei ”Cinci femei de tranziție” jucată cu succes de Teatrul Național. Felicitări Teatrului Național care a readus în atenția publicului pe autorul  versurilor care au făcut epocă și au fost recitate de generații întregi de bărbați, adolescenți îndrăgostiți înșelați sau neînșelați     și pe un dramaturg interesant, prin ideație, aproape uitat, de  generațiile comuniste cărora cuvântul amant le producea panică și fibrilații,

                                                                       ”Eu știu că ai să mă-nșeli chiar mâine

                                                                                     Dar pentru că azi mi te dai toată

                                                                                     Am să te iert, e vechi păcatul

                                                                                     și nu ești prima vinovată

1

Dilemă

Luni este ultima zi în care procurorii din toată țara își pot depune candidatura la Ministerul Justiției pentru ocuparea funcției de procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Nu știu ce să fac: să mi-o depun? 

O ”bucurie” Jubilatorie

Toată presa din România a anunţat că Mircea Cărtărescu a obţinut „Premiul pentru cea mai bună carte” la Tîrgul de la Leipzig, încheiat duminică. Ziarele din Germania, însă, îl anunţă pe scriitorul Jan Wagner drept cîştigător al acestei distincţii! Următoarele premii au fost acordate traducătoarei Mirjam Pressler şi scriitorului austriac de literatură SF Philipp Ther!

Mircea Cărtărescu a primit doar un premiu oarecum simbolic al acestui Tîrg de carte, Premiu al Cărţii pentru Înţelegere Europeană al Oraşului Leipzig, ceea ce este cu totul altceva decît „Premiul pentru cea mai bună carte”, pe care eronat l-a anunţat întreaga presă de la noi! Totul a început din luna decembrie a anului trecut, cînd, într-un Comunicat al Edituii Humanitas, a fost lansată voit această confuzie, anunţînd în limba română că Mircea Cărtărescu va primi „Premiul pentru cea mai bună carte”, iar în paranteză a fost trecut în limba germană numele real al premiului, adică Leipziger Buchpreis zur Europäischen Verständigung”, lăsîndu-se să se înţeleagă că acesta este numele premiului pentru cea mai bună carte!

Cele mai importante agenţii de ştiri din România, Mediafax şi HotNews, au difuzat în 6 decembrie 2014 aproape aceeaşi ştire, precizînd ca sursă Editura Humanitas:

- Mediafax (Dorina Calin, 6 dec 2014): „Scriitorul Mircea Cărtărescu va primi prestigiosul premiu pentru cea mai bună carte la Târgul de la Leipzig 2015 (Leipziger Buchpreis zur Europäischen Verständigung), pentru trilogia "Orbitor", informează editura Humanitas” .

- HotNews (I.R., 6 decembrie 2014), articolul „Mircea Cartarescu va primi prestigiosul premiu pentru cea mai buna carte la Targul de la Leipzig 2015”: „Scriitorul Mircea Cartarescu va primi prestigiosul premiu pentru cea mai buna carte la Targul de la Leipzig 2015 (Leipziger Buchpreis zur Europaischen Verstandigung), pentru trilogia "Orbitor", informeaza editura Humanitas, citata de Mediafax”.

Tîrgul de carte de la Leipzig s-a desfăşurat în perioada 12-15 martie 2015. Pe timpul derulării acţiunii, presa din România a difuzat din nou ştirea privind premiul obţinut de Mircea Cărtărescu, reluînd aceeaşi confuzie lansată în decembrie de către Editura Humanitas, anunţînd de această dată că autorul romanului „Orbitor” a primit deja „Premiul pentru cea mai bună carte”, citînd site-ul „Deutsche Welle”, unde, cum veţi vedea mai jos, nu se spunea acest lucru! Să vedem însă cum stau lucrurile în realitate.

Iată cum a fost difuzată ştirea pe site-urile televiziunilor „Realitatea TV” şi „Digi 24”, care au precizat sursa „Deutsche Welle”:

- „Realitatea TV”, 12 Martie 2015: sub titlul „Mircea Cărtărescu a primit premiul pentru "Cea mai bună carte" la Târgul de Carte de la Leipzig”: „Scriitorul român a primit această distincție ieri, în deschiderea Târgului de carte de la Leipzig, pentru trilogia "Orbitor", iar discursul prezentare a premiului a fost ținut de scriitorul german Uwe Tellkamp, relatează Deutsche Welle”.

- „Digi 24”, 11.03.15, articolul „Mircea Cărtărescu, recompensat pentru cea mai bună carte la Târgul de la Leipzig”: „Trilogia „Orbitor” a scriitorului Mircea Cărtărescu a fost considerată cea mai bună carte a ediției de anul acesta a Târgului de carte de la Leipzig, informează Deutsche Welle”.

Verificînd însă ştirea de pe site-ul „Deutsche Welle” citim însă că Mircea Cărtărescu a primit „Premiul pentru înţelegere europeană”! Iată textul original: „Mircea Cartarescu is the winner of this year's Leipzig Book Award for European Understanding. His trilogy "Blinding" ventures into the world of the surreal and reveals the absurdities of communism in Romania”. Observăm că nu se precizează în nici un fel că Mircea Cărtărescu ar fi obţinut „Premiul pentru cea mai bună carte”, ci doar pe acela „pentru înţelegere europeană”!

Celelalte publicaţii care au difuzat ştirea nu s-au mai obosit nici măcar să scrie în limba germană numele premiului, ci au scris direct că Mircea Cărtărescu a luat premiul cel mare al Tîrgului, adică „Premiul pentru cea mai bună carte la Târgul de la Leipzig”, pe care l-au botezat „Premiu al Cărţii pentru Înţelegere Europeană al Oraşului Leipzig”! Iată, spre exemplificare, două dintre articolele apărute:

- „Evenimentul zilei”, 12 martie 2015, articolul semnat de Ana-Maria Adamoae are titlul „Mircea Cărtărescu a primit premiul pentru cea mai bună carte la Târgul de la Leipzig”.

- Radio România Cultural, „Mircea Cărtărescu a primit premiul pentru cea mai bună carte la Târgul de la Leipzig”: „Mircea Cărtărescu a primit miercuri seară prestigiosul Premiu al Cărţii pentru Înţelegere Europeană al Oraşului Leipzig. Această recunoaştere literară din spaţiul german i-a fost atribuită scriitorului român de un juriu internaţional, pentru trilogia “Orbitor”, tradusă în limba în limba germană anul trecut”.

În aceste zile, aproape toate ziarele, televiziunile şi publicaţiile online au difuzat această ştire falsă, rostogolind teribil dezinformarea lansată încă din luna decembrie a anului trecut de către Editura Humanitas, fără a o corecta, lăsînd astfel să se înţeleagă că Mircea Cărtărescu ar fi obţinut „Premiul pentru cea mai bună carte” la Tîrgul de la Leipzig! Cu excepţia articolului semnat de Magdalenei Popa Buluc în cotidianul.ro, în care au fost prezentaţi chiar şi autorii nominalizaţi pentru „Premiul pentru cea mai bună carte”: Ursula Ackrill: „Zeiden, im Januar" (Verlag Klaus Wagenbach), Teresa Präauer: "Johnny und Jean" (Wallstein Verlag), Norbert Scheuer: "Die Sprache der Vögel" (Verlag C.H. Beck) Jan Wagner: "Regentonnenvariationen" (Hanser Berlin), Michael Wildenhain: "Das Lächeln der Alligatoren" (Klett-Cotta Verlag).

Cititorul din România a fost, în acest fel, dezinformat în mod grosolan. Citind însă articolele din presa străină, aflăm cum au stat lucrurile în realitate. Astfel, prestigioasa publicaţie germană „Der Spiegel” anunţă cît se poate de clar că „Premiul pentru cea mai bună carte”, în valoare de 45.000 euro, a fost obţinut de poetul german Jan Wagner pentru volumul „Regentonnenvariationen”, fiind urmat de traducătoarea Mirjam Pressler şi scriitorul austriac Philipp Ther. Laureatul din acest an a decis chiar să împartă suma de 45.000 euro cu ceilalţi doi premiaţi! Vă prezentăm mai jos întreg articolul din „Der Spiegel”: