O fotografie inedită a Stelei Popescu: in turneu la Krakuevăț cu Mircea Șeptilici, Val. Plătăreanu, Natalia Stancu, Milan (traducător) Septembrie 1979

       Un interviu înainte de moarte cu Vasilica Tastaman…..                                        

                                                                                                        “…o floare unei flori..”

                                                                                                      ( Hamlet : actul 5 scena 1 )

                      Vasilica Tastaman (  1933 – 2003  ) a fost una din revelaţiile teatrului românesc . O actriţă excepţională ! . O comediană înăscută, care sub masca unei adolescente sugubeţe ascundea un temperament focos şi o senzualitate ardentă  . Descoperită la Brăila  de marele artist Ion Manolescu, preluată de D-na Bulandra şi apoi de maestrul Beligan, şi-a dat măsura talentului ei pe scena teatrului de Comedie în anii 1961- 85. A  jucat cu mult succes, pe scena Teatrului Mic  - creînd cu această ocazie în jurul ei un fel de mit - o piesă emblematică prin similitudinile pe care le creia între viaţa e , cu cea a marelui star american care a fost Marylin Monroe : “După Cădere” de Arhur Miller . Era nelipsită din emisiunile de varietăţi ale televiziuni împrăştiind mult humor şi bună dispoziţie  . Ultimul ei mare rol a fost Ranevskaia din “Livada cu Vişini” la Teatrul de Comedie            A plecat din ţară, stabilindu-se în Suedia, în urmă cu optsprezece de ani, în plină forţă creatoare lăsând în urma ei un gol… şi multă nedumerire ! A avut  în viaţă o conduită controversată  şi un limbaj, poate pentru unii, scandalos de frust .                                            

Auzind că e în ţară  şi că repetă într-o piesă  la Teatrul de Comedie,  am luat cu mine un buchet de flori, am scris în grabă câteva cuvinte pe un bileţel  şi am plecat spre teatru cu intenţia de ai lua un interviu….      Vasilica cum m-a zărit, m-a îmbrăţişat, ne-am sărutat. Nu o mai văzusem de peste cinsprezece ani, dar arăta de parcă timpul n-a fi trecut peste ea. I-am spus-o, înmânându-i florile

- Ai, că m-ai topit, a spus ea luând buchetul…doamne, ce mult e de când n-am mai primit flori la teatru…  E şi un  un bilet, a exclamat ea sincer surprinsă.  Îmi închipui că trebuie să scrie ceva frumos, la asta te pricepi, puşlama bătrână  (după ce a citit, faţa-i parcă îi căzuse şi  se citea pe ea o  tristeţe blândă) O doamne, m-ai făcut să plâng…o doamne ! (Deodată se uită speriată în jur )…Oare acum e voie să pomenim cuvântul ăsta, că pe vremuri nici n-aveam voie să ne închinăm? Când treceam pe lângă biserica din faţa teatrului îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii să nu mă vadă cineva că mă-nchin şi să mă toarne la partid ..că aveam destule bube-n cap de cap… că nu veneam la şedinţe şi la invăţământul politic şi la alte căcatutri de astea, aoleu, dar  poate că am fost  vulgară…o să mă certe şi Stela. Parcă ieri mă  criticaţi toţi…dar nu mint…tu nu mai criticat ( mă mângâie  pe obraz ). Dar alţi…nişte iude. În faţă ni, ni, ni şi în spate harşt, ardeo nae la cotoaie… Vrei să-ţi spun de ce nu veneam la şedinţe şi  la învăţământul politic ? Pentru că vream să-i sfidez…futu-i în gât să-i fut (Băgai-a-şi în măsa ), că prea mult rahat au mâncat pe seama mea…iar o să mă certe Stela că n-am lacăt la gură…Spuneau că, adică vezi doamne, nu aş fi uşă de biserică. Dar în acelaşi timp  se chiorau la ţâţele mele şi la fundul meu, fira-ar ai dracului de împuţiţi, de japiţe de…labagii, că în şedinţe  îţi împuiau capul cu morala proletară dar în schimbi toţi vreau să se culce cu mine…Ei cine ? Toţi !  De la Beligan până la portar. Într-un turneu în Israel, nu mai scăpam de un maşinist. Zor nevoie să mă fut (culc) cu el….              - Dacă umblai, am auzit, cu ţâţele goale prin spatele scenei….                                                     - Dacă era cald ce să fac?…Dar ce-i chestia asta…dacă vezi o femeie cu ţâţele goale trebuie să taberi pe ea? Dar dă-i în pizda (aia a măsii) pe toţi că ne-au făcut viaţa imposibilă, deşi pe mine mă durea-n cur (fund) de ei…ai că spun prostii. Nu e bine să te doară acolo, la găurică…e chiar rău de tot…În momentul când m-am măritat cu Ienei însă le-am închis  clonţul, că bozgorul i-a ameniţat că dacă mai aude pe vreunul spunând porcăria aia  care ieşise pe socoteala mea, îi bate până-i omoară…Ai că o ştii şi tu…Vasilitca Tastaman  ciugulea banana!  I-a să văd rahat  ai scris pe bilețelul ăsta… (a început să citescă biletul.) O floare unei flori ! Un timp n-a mai spus nimic.                 - Special ai scris aşa, a întrebat cu glas scăzut. Adică la fel ca în biletul pe care mi l-ai scris la premieră la Mamauret, acum câţi ani dragă ?

- Nu mai ştiu …poate treizeci şi cinci de ani…eram student..

- Nu erai student, prostule, erai tânăr. Şi eu eram tânără…şi  nebună! ….( E rândul meu să mă mir că ea a ţinut minte, gestul meu de atunci.….Ce ţi-e şi cu memoria femeilor…)

- Ştiu ce vrei să mă mai întrebi… că aşa sunt românii. Vor să ştie tot şi ce mănânci şi ce te …nu nu mai spun că sigur o mă certe Stela…ca apoi să te fută ei cu sula indoită  (foarfece ei, cum le vine la gură)

- Ţi-e frică de Stela ? Cum o să afle ce, ai vorbit cu mine ?

- N-o cunoşti, asta află tot. E ca un câine   poliţist pe urmele mele. Mă trage de limbă. Şi eu, ca proasta, mă dau de gol, pentru că sunt zăpăcită,  și că nu-mi place să mint. Eu îi spui omului verde-n faţă ce cred despre el. Nu mă crezi ? Crezi că vreau să mă dau mare ? (S-a înroşit deodată  uitându-se urât la mine).  Mie toată viaţa mi   s-a rupt în paişpe de toate. Şi de  de oamenii cu  funcţii şi de oamenii cu bani, chiar şi de directorii de teatre. Eu am răspuns  odată d-nei ,Bulandra, căreia  nimeni nu-i sufla în ciorbă, ceva de pomină ….Lipseam  de acasă de vreo trei zile. Ai că şti. Mă căutau înebuniţi că d-na Bulandra vrea să intru peste noapte într-o piesă şi nu mă găseau. Eram la un iubit secret al meu în Ferentari (Se uită galeş la mine şi-mi face cu ochiul ), și m-au ridicat ca din oală şi m-au dus direct în faţa D-nei Bulandra care m-a întrebat răspicat :”Unde ai fost Vasilico ?”. Iar eu i-am răspuns tot atât de răspicat: Să mă fut, doamnă!  Ai auzit de chestia asta? (Am dat din cap afirmativ ) Şi mă laşi să vorbesc, ca proasta-n sulă…Trebuie să plec, dar am promis unui amărât de ziarist să-i dau un interviu…Că la voi acum  e moda interviurilor. Nici tu bună ziua nici tu fute-n cur…trebuie  să stai drepţi şi să le dai lor un interviu, ca să scrie acolo, baliverne…Dar poate că n-am chef, poate nu mă  simt bine, poate…apropo, chiar nu mă simt bine. Cred că v-a trebui să mă internez să fac nişte analize…

- Unui ziarist care te-a intrebat ce studii ai, i-ai răspuns că ai scoala vieţi, curs seral .

- Nu-i adevărat. Oricât de scârbavnică aş fi la gură,  totuşi mă consider o doamnă şi o doamnă nu poate răspunde aşa….Cred că n-am să-l mai aştept pe ziaristul ăsta…Dacă cumva il vezi spunei că-l bag în aia măsii de nesimţit…

- Nu te mai obosii. Nesimţitul sunt eu…

- Aoleu,  nenică. Inainte vă făceaţi membri de partid, acum toţi  v-aţi făcut ziarişti. Nu mai poţi  să tragi un pârţ că dai de un ziarist ! …Şi de când eşti tu ziarist?  Măi copile, acolo de unde vin eu, ziariştii sunt oameni serioşi, nu nişte terchea - berchea ca tine, improvizaţi… ( brusc a început să râdă )  Ascultă, nu cumva ai imprimat pe şest ce am vorbit? Dar de fapt n-am vorbit nimic, aşa că n-ai ce să scrii…n-ai nici casetofon cum au ziariştii, nici un carneţel să notezi…

- Am reţinut jumătate  aici   şi jumătate  aici (Arăt cu degetul fruntea şi  locul inimi )

- Alea sunt locuri perisabile neică. Se dereglează. Cele mai sfinte jurăminte din inimă se uită. N-ai tu fire de păr în cap câte jurăminte mi-au făcut mie bărbaţii…

- Ca să nu se uite,  totuși, am imprimat  discuţia noastră(  A izbucnit  ca o petardă )..

- Porcule, excrocule, prefăcutule…M-ai făcut să vorbesc cum îmi vine la gură şi m-ai imprimat…nu vreau să te mai văd...doamne, dece mi se-ntâmplă mie aşa ceva…oh, ce ai putut să mă enervezi….te rog chiamă-mi un taxi şi lasă-mă în plata domnului. (I-am chemat un taxi şi până când a venit am stat, fără să vorbim, aruncându-mi  priviri ucigaşe )

- Iartă-mă, te-am minţit. N-am imprimat nimic, i-am spus eu,  neştiind cum s-o împac. Ştii ce mi-a plăcut  mie întodeauna la tine?   Tu ai făcut întodeuna ce ai vrut şi întradevăr ţi s-a rupt în paişpe de toţi, i-am spus după o mică pauză .

-  Nu chiar de toţi. De copilul meu  mi s-a rupt inima! Că am o inimă tare păcătoasă. Aşa la suprafaţă  par indiferentă,  dar mă oftic de multe. De fapt adevărul e că  pentru copil  am plecat din ţară. Ca să aibă şi el o viaţă mai uşoară. Să nu trudească din greu, ca mine, pentru fiecare lucru agonisit…Nu mai eu ştiu cum l-am crescut. Tat-su’ şi pus palma în fund şi a plecat…vezi doamne era ocupat cu meciuri, cu antrenamente …şi eu o biată femeie  a trebuit să-l cresc singură, să nu ducă lipsă de nimic..că ştiam, pe pielea mea ce înseamnă să fii un copil sărac…Să ştii că nici acolo nu mi-a fost uşor. Aici, chipurile că eram mare sculă de artistă, dar acolo nu ştia nici dracu’ de mine. Şi asta e tare nasol. Şi limba e foarte grea Ţi se stâlcesc cuvintele-n gură.  La început am  jucat  roluri de străină care vorbeau, sanchi, cu accent. Ei, dar pâna la urmă, m-am descurcat. Am învăţat şi limba. Nu foarte bine, dar ceeac, pac, merge.     ( A inceput deodată să vorbească într-o limbă  care am  bănuit că e daneza )                                             - Ghici ce am spus? Nu ştii ! Am spus: Te iubesc, prostule ! ( Râde ca un copil care a făcut o şotie )  Dar duc în continuare dorul publicului. Nicăeri în lume nu e un public ca în România! Tu nu ştii ce simte un actor care a primit atâtea aplauze câte am primit eu, când nu le mai are…Îţi vine câteodată să-ţi pui capăt zilelor…Mi-a fost tare greu… Şi cu asta am terminat…m-am răscolit fără să vreau,   (Între timp a venit şi taxiul) Şi mai vreau să-ţi mai spun ceva, dar te rog să nu scrii asta…Deşi n-ai să mă crezi, m-am gândit de multe ori la tine, la soarte ta şi de multe ori te invidiam.     Eu şi alţi ca mine, ne dădeam de ceasul morţi să facem cât mai multe filme. Unu două, trei, zece, să câştigăm cât mai mulţi bani. N-avea importanţă ce fel de filme. Cu Ceauşescu, fără Ceauşescu, cu dracu’ cu lacu’ că am obosit şi nu mai ştiu ce spun.  Nu ne mai ajungea. Şi ce am făcut ? Am făcut rahatul praf ! Acum banii s-au dus, tinereţea s-a dus şi ea, sănătatea la fel… şi sunt săracă, săracă, nu am de nici  unele.. nici casă, nici tu maşină.... stau pe la Stela…că Stela mă bate la cap, zor nevoie, să vin înapoi. Bine, bine vin şi unde o să stau ? Că doar n-o să stau toată viaţa cât mai am de trăit la Stela. …Nu ?

- De ce zici că mă invidiai ? (Vorbind, am ajuns la Taxi, care aştepta în faţa teatrului )

- Am zis eu asta ? ( Stă o clipă şi se gândeşte. Nu se grăbeşte. Nici eu ) A, da, uite… pe tine nu te interesa prea mult chestia cu filmele,  la teatru jucai din an în paşte, că uneori mă întrebam ce faci în restul  timpului. Citeşte, îmi răspundeau ăia care îi întrebam, alde Fane Tapalagă sau Rucăreanu!    Acum îmi dau seama că de fapt, tu eşti mai câştigat. Eşti la fel de sărac, ca noi toţi, dealtfel, dar sunt sigură, mai bogat sufleteşte, știu că o să mă întrebi dacă ajută ? Să știi că ajută. Deabia când eşti singur, cum am fost eu, acolo în pribegie, îţi dai seama. Acolo m-am apucat şi eu de citit.  N-ai să crezi! Biblia ! N-ai ideie ce carte grozavă e !  Pe vremuri, din înfumurare,  le luam peste picior pe unele colege care făceau mare caz de citit şi le întrebam: Cititul vă ajută să daţi mai bine din cur (fund)  când vă  culcaţi cu bărbaţi voștri?  Na, că iar am dat cu mucii în fasole. Nu mai vreau stau de vorbă cu tine. Ai un dar de a  mă de  face să vorbesc aiurea…M-ai enervat, m-ai făcut să plâng cu biletul ăla…(A intrat în maşină )

- Nu lua în seamă. E din Shakaspeare!

- De unde ?                                                                                                                                   N-am mai apucat să-i răspund. Între timp maşina pornise….

                                                              *

Am transcris ceace  am reuşit să-mi amintesc din convorbirea noastră, câteva pagini pe care le încropisem ca un  proect de interviu şi i le-am trimis, dar nu ştiu dacă a ajuns să le  citească . După câteva zile  am aflat că repetiţiile la teatru s-au  întrerupt şi că ea se internase pentru analize. Am căutat-o la spital, dar n-am găsit-o . Plecase pentru câteva zile la Oradea fără ştirea doctorul ei curant, care era  în străinătate.  A revenit  de la Oradea la cerea expresă a acestuia.

Peste câteva zile însă s-a stins brusc  din viaţă.

Proectatul interviu de fapt a  rămas neterminat .

Aş fi vrut să o întreb atât de multe…

D-zeu s-o odihnească !

Nici un ziar n-a vrut să tipărească interviul, doar revista Husler

                                                                                                    Candid Stoica

Fotografia asta a apărut trunchiată pe coperta unei cărți a lui Dan Silviu Boierescu.