candid Stoica

candid Stoica

joi, 29 noiembrie 2012

SITUATIA ROMANIEI LA 1 DEC. 2012

SITUATIA ROMÂNIEI LA 1 DECEMBRIE 2012.




România lui Vanghelie încă n-a luat BAC-ul

România lui Victor Ponta e COPY- PASTE după România lui Adrian Năstase.

România lui Piţurcă e în urna a 4-a valorică.
România lui Mircea Badea stă în şpagat şi-şi pupă şeful în fund
România Elenei Udrea: nici nu mai spunem no ice face, că e urât.
România lui Băsescu votează cu Videanu
România lui Remus Cernea a dat anunţ la ziar că îşi caută gazdă
România lui Dinu Patriciu a dat faliment.
PymbInia lui Ion Iliescu a împlinit 82 de ani, deşi doar de 65 a început să-i placă
România lui Crin, trezeşte-te
(din Kamikaze)

joi, 22 noiembrie 2012

Editura Zip si Candid Stoica va invita Luni 26 Noembrie ora 17

In foaerul Teatrului de Comedie la lansarea volumului: Gînduri despre Sara de Candid Stoica.

Invitati:

Iolanda Malamen
Dinu Grigorescu
C. Turturică
Ştefan Dorgoşan
Kuki Bolevlavski
Florentin Popescu

Vor citi actorii:

Magda Popovici
Florentina Tănase.
Aurora Leonte

Partea doua a programului…
Prezentarea câtorva scenete umoristice de C. Turturica care fac parte din ciclul: “Se poate teatru scurt şi fără vulgaritati”_
Lectura textelor va fi făcută de autor şi de Candid Stoica.


Intrarea liberă, bufet asortat, ieşirea la cerere…
Vă aşteptăm cu plăcere



duminică, 11 noiembrie 2012

Priveghi la un mare artist


Ne-a părăsit un mare artist cu un chip fermecător care ne-a făcut fericiţi de multe ori în tinereţe…Omul, artistul, actorul, pictorul, designerul, care a apărut, în ultimul timp în niște fotografii hulite de majoritatea oamenilor este totuși un om care a muncit o viață întreagă și a încântat sufletele multora dintre noi cu filmele sale…le-am adunat aici ca să nu-l uităm.

Deși n-a avut aptitudini muzicale și niciodată n-a cântat la vreun înstrument a fost solicitat în 1953 să-i sufle din goarnă pe Nepoții Gornistului și drept rezultat în anul următor, ”nepoții” l-au anunțat că Răsare Soarele, care Soare răsărind doar pentru unii, s-a dat Alarmă în Munți. Dar nu s-a speriat și a telefonat la Directorul Nostru spunându-i răspicat: Alo, ați greșit numărul, la alarmă a participat doar Băieții Noștri de la Post Restant, declar asta Pe răspunderea mea. Presimțind însă că se va afla că S-a furat o bombă și-a zis că dacă e bombă, bombă să fie…și a luat-o pe Lica Dej și-a plecat cu ea la Cannes și întradevăr bombă a fost, deși unii cârcotași au susținut că ea l-ar fi luat pe el…Când s-a întors a fost considerat ”înapoiat” și trimis la O vacanță la Mare să facă obligatoriu Dragoste la Zero grade cu Forentina Mosora care i-a dat papucii și la trimis acasă în Calea Victoriei, unde de fapt locuia. Șoptindui-se că se pregătește Procesul Alb, la sfatul lui Gopo, a îmbrăcat haina lui Faust XX și a coborât în Subteranul unde a întâlnit-o pe Irina Petrescu de care s-a rugat: ”Mai lasă-mă un minut, mai lasă-mă o secundă, mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip, mai lasă-mă o briză, o undă”…dar ea i-a spus clar că nu se încurcă cu Răutăciosul adolescent de vreme ce îl iubește pe Ogășanu… Revenund la suprafață, a intrat în Alerta și în lipsă de altceva a acceptat să umble cu Caragiu, Puiu Călinescu și alți comici De la munte la mare cu Brigada diverse intră în acțiune. Dar dându-și repede seama că toate-s Mofturi 1900, a declarat textual: Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, bineînțeles în contumacie, realizând întradevăr că totul nu-i decât un foc de paie al marelui mistificator Titus Popovici, prin stiloul căruia istoria României începuse să curgă direct din directivele C. C. ale partidului unic. Și atunci neavând de ales i-a racolat pe Frații Jderi, pe unul Ciprian Porumbescu, pe altul care-și zicea Cantemir și a dat, sub conducerea lui Ștefan cel Mare, lupta care s-a numit, mult mai târziu, de la Vaslui 1474.
Între timp, s-a gândit că un urmaș nu i-ar strica și având argument Buzduganul cu trei peceți, deghizându-se în Mușchetarul Român în Ultima noapte a singurătății a rezolvat și problema succesiuni, ulterior născându-se fiul său, Ducu, iar el a putut pleca să lupte Pentru Patrie în Războiul pentru Independență. Dar Dragonul Dulea îi pregătea lui și altora, Cianură și picătură de ploaie și atunci a fost obligat să folosească Ringul ca să-și ia Revanșa că după Drumul Oaselor ajunsese Galax, omul păpușă. În situația asta a făcut un Viraj Periculos la nemți, potrivit dictonului: ”Fie pâinea cât de rea tot mai bine-i în ReFeGermania”. Reîntors a câștigat Rămășagul cu Coana Chirița și a avut Cale Liberă pentru O zi la București unde se cocea marele film al televiziunii române Revoluția Română în direct la care a participat neremunerat și fără să obțină ulterior certificat de revoluționar, ajungând până la urmă în Punctul Zero de unde a fost salvat de o doamnă cu Zâmbet de Floare și de Sergiu Nicolaescu care l-a avansat la gradul de feldmareșal și l-a băgat în Triunghiul Morții unde a fost îndemnat de unele persoane să facă filme Porno, că asta-i mai rămăsese. Dar și-a dat seama că pentru asemenea filme e nevoie și de altceva, decât de …voință, și a renunțat la proect declarând presei: ”Îmi este dor de tine Jean Georgescu, ca și de tine dragul meu Gopo, de voi, Doru Năstase, Vitanidis, Manole Marcus, de voi toți îmi este dor, dar ce păcat că am aflat de-abia acum la sfârșitul vieți, ceace voi, probabil, știați de mult, că până la urmă, cu toate strădaniile noastre, cu toată munca pe care am depus-o, ca niște nebuni, ca niște posedați, totul nu este decât…CELULOID!”



sâmbătă, 3 noiembrie 2012

O intamplare cu Rucareanu

O întâmplare circulă de câtva timp prin boema bucureşteană, zguduind de râs burţile băutorilor de bere şi stârnind ironiile oamenilor serioşi

O transcriu aşa cum am auzit-o.
Gigi Dinică şi Titică Rucăreanu aveau bani de luat de la film a cărui producţie se prelungise din varii motive peste aşteptări. Cum ajunseseră la fundul sacului, cum se spune, trăiseră până atunci din împrumuturi făcând datorii la mai toţi prietenii, dar mai ales la chelneri de la Athene Palace care îi creditaseră seară de seară timp de mai multe luni…
Dar într-o zi calvarul aşteptării a luat sfârşit. Au fost anunţaţi că un casier de la producţia filmului, va venii la Athene Palace şi va distribui banii la toţi cei care au filmat. Bucurie mare. Au sărbătorit evenimentul „avant la letres” acasă la Titică cu o sticlă de votcă Rasputin luată pe datorie de la buticul deschis în garajul blocului unde locuieşte Titică din strada Polonă, hotărând ca Gigi să nu se mai ducă acasă, să doarmă acolo şi a doua zi dimineaţă să meargă împreună la Athene Palace, unde lor mult le place, cum se spunea într-o piesă de A. Baranga, pentru a încasa banii mult aşteptaţi…,
În timp ce degustau pe îndelete votca se spune au avut o discuţie intelectuală. Nu e de mirare. Actorii sunt şi ei oameni şi asemenea lui Hamlet evoluţia lumii îi frământă.
- Aavevem o exi exi st st tră tră im ti ti mpuri de rarahat dra dragăgă Gigigi, i-ar fi spus, iluminat, Titică la un moment dat, neprecizându-se când.
- Pardon, tu eşti un rahat, i-a replicat imediat Gigi, punând punct discuţiei.
Titică nu s-a supărat. Îl iubeşte mult pe Gigi. Gigi e idolul său, dar obosiţi de efortul făcut în urma discuţiei intelectuale avute, s-au dus la culcare. A doua zi Titică s-a trezit mahmur pe la zece, dar Gigi nu mai era în casă. Nervos, că fusese părăsit, s-a îmbrăcat cât a putut el de repede şi tot repede, cât a putut el, a pornit cu bicicleta, spre Athene Palace, dar a constatat lipsa casierului care nu mai era, fiind plecat spre alte ţinte. Era doar Gigi care distribuia meticulos şi atent dintr-un maldăr de bancnote, bani, datornicilor săi. Titică somnoros, nervos, s-a aşezat la coada respectivă decis să-i reproşeze lui Gigi faptul că a plecat fără să-l scoale. După o aşteptare destul de lungă, coada datornicilor fiind mare, a ajuns lângă Gigi.
-Ţie cît am să-ţi dau, l-a întrebat Gigi, fără să se uite la el?
- Aaaa, pă pă păi, vvreau ssăă, a îngăimat Titică, plin de indignare.
- Ţie nu-ţi mai dau nimic, tu au mai luat odată, i-a spus Gigi sec după ce l-a descoperit pe Titică.
Adevărată s-au inventată întâmplarea, cred, îi reflectă îndeaproape.





miercuri, 31 octombrie 2012

Un interviu cu Silviu Stanculescu

Acum o lună s-au împlinit 12 ani de la plecarea din lumea noastră a lui Silviu Stănculescu. (23 Oct. 1998). Public în premieră ultimul lui interviu.

08.07. 1998. Îl întâlnesc în cabină pe Silviu Stănculescu. Scria de zor. Obținuse de câteva luni o rubrică permanentă la ziarul Prosport pe care și-o intitulase Sport și artă. Printre altele mi-a spus că va pleca într-o vacanță la Kushadashi (A plătit deja biletele) și că se simte fericit și liber. Copii, Catrinel și Radu, sunt mari și pentru prima oară pleacă într-o vacanță cu Corina (cu care e căsătorit din 1957). N-au fost niciodată în vacanță în străinătate. I s-a spus că stațiunea respectivă e excelentă și pentru un preț mediu vor petrece două săptămâni departe de tot și de toate.
A fost de acord să-mi dea un interviu pe care de mult timp il cer. Am apăsat pe tasta Play a micului reportofon Sony și un beculeț roșu îmi indica faptul că funcționează... Prima întrebare:
- E adevărat că ți se spune Lulu?… - Da, era un joc cu mine însumi: mă exprimam eliptic. Câteodată. Înlocuiam un cuvânt uzual cu… Lulu…Adică cam așa: Am fost la sesiunea… Lulu (M.A.N) și am ascultat cuvântarea lui Lulu …(N. Ceaușescu ) și am bătut din… Lulu (palme) împreună cu toți Lulu (deputații), că altfel ar fi fost lulu…(nasulie)
- Ai faima un mare cuceritor. Umblă vorba prin târg că zeci de femei au fost îndrăgostie lulea de tine…
- Nu recunosc. Lulu, fabulații.
- S-a povestit că două tinere îndrăgostite de tine, te-au urmărit zile întregi, chiar cu mașina, și până la urmă, cuprinse de pasiune, au intrat intempestiv într-o ședință cu Învățământul de partid, aici în teatru, doar am fost martor…
- Ha, ha, Ha, (râde cu capul dat pe spate)…e adevărat, dar a fost o lulu, neînțelegere: Fetele mă căutau pentru o asigurare la mașină și voi ați crezut că erau moarte după mine... Ce se întâmplase? Eram vecin de scaun la lulu…scuză-mă, la MAN cu directorul de la Lulu, asta Adas, căruia m-am plâns că nu am timp să-mi fac lulu la mașină, adică asigurare și el, atunci, le-a ordonat, era general, subalternelor, să mă lulu, urmărească până când vor reușii să-mi facă lulu, asigurarea.
-Ai întruchipat pe scenă mulţi eroi, de la Miroiu, la Avram Iancu, care ți-a fost mai drag? Dar renunţă la lulu că mă zăpăceşti..
- Cel pe care nu l-am jucat niciodată deși l-am repetat îndelung din ”Avea două pistoale cu doi ochi albi și negri , pentru că eu doar i-am ținut locul lui Șerban Ionescu, care filma ...
-Detailează ca să se înțeleagă. Eu cunosc, dar trebuie să știe și lulu, cititorul.
- Regizorul Gonța făcuse lulu, distribuția: l-a vrut pe Şerban Ionescu în rolul respectiv (era un rol dublu), dar la prima repetiție n-a venit că începuse mai de mult să filmeze la Ion. I-am promis că o să-l înlocuiesc eu în perioada când va lipsi şi așa am făcut. Dar filmările la Ion s-au prelungit și el n-a venit decât cu o săptămână înainte de premieră. Din povestea asta m-am ales cu mustrările regizorului şi cu bârfele împrăştiate de Ionescu că i-am luat rolul, de unde şi proverbul că facerea de bine e…complectează tu restul
- Ai fost director la Teatrul de Comedie 20 de ani…
- Recunosc, dar de unde știi?
- Eram angajat în teatru, când ai fost adus de L. Giurchescu în 1970 pentru spectacolul cu ”Cher Antoine” de J. Anouilh, în locul maestrului Beligan.
- Acum aflu, evident lulu, glumesc, deși sunt etichetat actor de lulu, dramă.
- Se zice-n târg că ai fost numit director chiar de Elena Ceaușescu. Ea te-ar fi arătat cu degetul pe un ecran de televizor în timp ce recitai poezii care le preamăreau personalitatea, dar te rog fără lulu
- Nu recunosc, lulu, scorneli, dar e lulu, posibil… ieşise un lulu, zvon
- Unii colegii declară că de multe ori te-au rugat să-ți dai demisia
- Am auzit, recunosc. Am vrut de multe ori să-mi dau lulu, demisia dar lulu, „tovarăşi” de la primărie n-au vrut să mi-o primească din cauza zvonului de care ai vorbit mai înainte, pe care ei erau convinşi că e lulu, real.
- Ai fost deputat în M A N unde aplaudai împreună cu ceilalți
- La fiecare capăt de rând stăteau, lulu, tovarășii care comandau aplauzele
- Se zice-n târg că ai prezis revoluția…există martori care au declarat că ai fi zis: o revoluție nu se face cu o piesă sau cu o poezie ci atunci când miile de muncitori din marile uzine ale capitalei vor ocupa piața din fața Comitetului Central ….
- Recunosc, am zis și…ca să vezi, așa lulu, s-a întâmplat
- Cum a fost cu profesoara de la Liceul Sf. Sava care la sfârsitul unui recital al tău de ziua femeii, la liceul amintit, unde învăța fiul tău, a declarat că: ”a fost prezent unul din maeștrii teatrului românesc care ne bântuie nopțile noastre extraconjugale”…A zis sau n-a zis?
- Recunosc, aşa a zis. Ce nu zic femeile în anumite situaţii (privește melancolic spre portretele lui R. Beligan și L. Oliver, fixate pe perete deasupra oglinzii de machiaj)
- Dar cu poeziile pe care le recitai la zilele de aniversare ale celor doi?
- Recunosc, aveam doi copii de crescut.
- Martori povestesc că te scuipau oamenii pe stradă
- Mă ștergeam și mergeam mai departe, aveam doi copii de crescut…
- Alți martori declară că nu prea veneai prin teatru cu zilele și că te căutau disperați când trebuia să semnezi statele de plată
- Nu recunosc, lulu, minciuni
- Este adevărat că în 1974 la un spectacol cu Noaptea Furtunoasă la teatrul de Comedie, unde jucai rolul lui Chiriac, ai venit beat cui și că ai jucat , vorbind cam așa: Jne tr sș mdt de arstr ptr. tke pantfru dla sf. lefri, text care ar fi însemnat spus normal: Jupâne trebuie să facem mandat de arestare pentru Tache Pantofaru de la Sfântul Elefterie
- Recunosc, dar n-a fost un spectacol cu public. A fost un spectacol special pentru un lulu, impresar din străinătate, cu sala aproape goală…
- Un an mai târziu, la spectacolul cu ”Trei surori” de Cehov, sala plină când trebuia să intri în scenă, chiar la începutul spectacolului - jucai rolul lui Verșinin - tu nu erai și ai venit după câteva minute în timp ce în scenă colegii improvizau…recunoști? - Lulu, asta, recunosc…
- Într-o jumătate de minut, cabinierele te-au dezbrăcat de hainele tale și te-au îmbrăcat cu cele ale personajului și când ai intrat în scenă s-a pornit un hohot de râs, homeric?
- Nu știu, nu-mi mai amintesc…de ce?
- Pentru că intra-se-și cu șapca cu cozorocul la spate și cu sabia la umăr în locul epoletului care stătea la șold în locul sabiei…
- E lulu, posibil, nu-mi mai amintesc…a fost lulu, zăpăceală mare
- Iar în scena cu Stela Popescu, deșii erai beat vroiai să-i faci totuși declarația de dragoste și de teamă să nu vorbești ca un bețiv și publicul să-și dea seama de asta, Stela, ți-a pus o mână pe gură împiedicându-te să vorbești spunând ea tot textul tău: că știe că esti îndrăgostit de ea, că simte că o iubești, că ești nefericit în căsnicie, că ai o soţie care se sinucide regulat?
- Recunosc, dar te rog nu-mi mai aminti, a fost un lulu… - Adică, fii mai lulu, na, că m-am molipsit şi eu. Fii mai explicit? - Adică un coșmar…
- Și că trei ani mai târziu la teatrul Mic s-a întâmplat mai rău la spectacolul ”Cititorul de Contor” de P. Everac și că, acolo, spectacolul s-a suspendat
- Recunosc, dar fii lulu, amabil și treci peste lulu, subiectul ăsta
- Dar cum a fost cu profesoara de limba franceză de la Fălticeni îndrăgostită de tine lulea care s-a dus la soția ta și i-a spus: ”Haideți să-l prindem că ne ne înșeală pe amândouă!” Persoana respectivă, mi-a mărturisit chestia asta, de curând, când la un vernisaj ne-m întâlnit şi mi-ai ars o scatoalcă
- Nu recunosc. Sunt lulu, adică falsuri, fabulații…
- Dar cu telefonul de la Pitești când ai format greșit numărul de telefon de acasă, fiind convins că suni la o iubită …invitând-o să petreacă o noapte de vis…și de fapt ai vorbit cu soția ta, tot fabulaţii au fost?
- În lulu, povestea asta… s-ar putea să fie ceva lulu, adevărat, că erai lângă mine când am dat lulu, telefoanele cu pricina…
- Dar când ai anunțat că pleci de acasă într-o deplasare de trei zile și chiar a doua zi ai intrat în apartament în pijama și cu găleata de gunoi pe care o dusese-și la ghenă, pentru că erai la o iubită chiar în blocul în care locuiai?
- Ha, ha, ha, (râde copios, dând capul pe spate).. e bună…bună rău de tot, dar nu mi s-a întâmplat mie ci, sunt sigur, că lui Vulpe…
- Dar când la un spectacol în deplasare la URMOAS, cu ”Măseaua de minte” ai făcut prima apariție, după care ai plecat și n-ai mai venit și am întrat eu în locul tău și în rolul meu, regizorul tehnic, recunoști?
- Gata, am recunoscut prea multe și nu mai am lulu, timp. Observ că ai un întreg pomelnic cu acuzații…Astă seară am ultimul spectacol cu ”My Faire Lady” la Operetă și mâine plec într-un lulu, concediu într-o stațiune din Turcia Este primul meu concediu cu Corina, după ani de zile, singuri, singuri şi sunt lulu, fericit. Am apăsat pe butonul Stop şi micul reportofon Sony s-a oprit.
Era ziua de 8 Iulie…
Lulu s-a întors mai repede de la Kușhadashi. Se povestește, că în avion, spre staţiunea respectivă, un medic din grupul de turiști, i-ar fi spus lui Lulu că nu-i place cum arată, că după părerea lui Lulu e f. bolnav și ar trebui să se întoarcă de urgență în țară să se trateze…N.a fost luat în seamă. Dar după câteva zile i s-a făcut întradevăr rău, a leșinat și atunci a hotărât să se întoarcă neapărat în țară, lucru care la făcut internându-se de urgență la Institutul de inframicrobiologie Victor Babeş, suspectat de leucemie
23. 10. Silviu Stănculescu a părăsit această lume. Cu o zi înainte a cerut să mănânce o friptură. I s-a dat, a mâncat cu poftă şi cei din jurul lui au fost siguri că se va însănătoşii, dar a doua zi, în zori, Lulu, s-a stins din viaţă… A fost înmormântat la cimitirul Bellu, pe aleia artiștilor cu multă lume, cu colegi, prieteni și mai ales oameni care l-au văzut și la admirat în atâtea filme unde juca deobicei rolul bărbatului calm, iubitor de poezie și de frumos, măsurat, cu caracter integru… La mormânt un coleg inspirat a rostit câteva cuvinte reproducând unul din gândurile defunctului: ”Existăm ca artiști câtă vreme suntem pe scenă. Restul sunt mărturii mai mult sau mai puțin fidele”…Pe marginea mormântului, Corina, soția îndurerată, un fel de Penelopă care i-a suportat cu stoicism mai toate infidelitățile, copii care au rămas acum, când aveau nevoie mai mult, fără un sprijin patern. Dumnezeu să-l odihnească și să-i ierte păcatele. A fost un suflet bun, de multe ori curajos, cunoscând sistemul dinăuntru știa că nu se poate opune și a acceptat tacit de dragul accensiunii sociale mai toate servituțile ce i se ofereau și cărora i se supunea nu fără cârtelile de rigoare…A fost îmbrăţişat de majoritatea publicului feminin care vedea în el un model de iubit… Era măsurat în atitudini deşi și-a dat obolul servituțiilor sociale. A fost un recitator perpetuu la toate manifestările oficiale și a învățat fără să crâcnească tone de poezie agitatorică și encomiastică…A fost numit director la cererea expresă a Elenei Ceaușescu, din cauza căreia funcționarii obedienți din ministerul culturii le era frică să-i primească demisia pe care el a încercat să și-o dea de mai multe ori…
A căutat să se strecoare printre furcile caudine ale ideologiei și moralei de partid câteodată cu succes de multe ori schiopătând. Dorea din tot sufletul să satisfacă cerințele câtor mai mulți …am întâlnit oameni care vorbeau despre el ca despre un sfânt. Am jucat amândoi în mai multe spectacole, Concurs de frumusețe și Agamemnon, pe care amândoi le-am iubit tare mult…A căutat să conducă teatru cu blândețe și eleganța pe care o inspira dar, târziu, și-a dat seama că în teatru ca să fii ascultat îți trebuie neapărat un bici (a mărturisit asta)…mergi liniștit în lumea de umbre, dragul meu personaj cu a cărui personalitate am înnegrit multe file de amintiri…eu n-o să te uit până când voi închide ochii….și am să mai scriu multe din multele întâmplări pe care le-ai înfăptuit…încăodată Dumnezeu să te odihnească…. Am participat cu Silviu, Lulu, cum îl alintam noi la multe înmormântări ale colegilor noștri. De fiecare dată el găsea să spună cuvinte calde despre cei decedați. Și iată că acum asist plin de mâhnire la plecarea lui din lumea asta. Deși jurăm că nu îi uităm pe cei decedați, odată intrați în vălmășagul vieții ne aducem aminte de ei doar când avem ceva de povestit… nu mai pot scrie, mă podidesc lacrimile deși mi-am jurat de multe ori să nu devin sentimental…
Interviul, din varii motive, n-a apărut. L-am tinut ascuns într-o tainiţă a sufletului meu.

joi, 25 octombrie 2012

Cenaclul Dramaturgilor

Dragi prieteni,

Clubul dramaturgilor îşi începe stagiunea 2012-2013 în ziua de 29 Oct. ora 18 în sala oglinzilor a Uniunii Scriitorilor cu piesa Bătrânii din teatru să meargă în curte să facă pipi, un incident real dramatizat de Candid Stoica.
Vor citi actorii: Mircea Creţu, Eugen Racoţi, Alex. Conovaru, Liviu Lucaci, Şerban Georgevici, Const. Duicu, Vlad Tănase, George Raiu, Mihai Savu, Candid Stoica, Narcis.
Regia: Candid Stoica.
Spectacolul lectură va fi urmat de discuţii moderate de Emil Lungeanu

miercuri, 10 octombrie 2012

Inceput de stagiune 2012

Început de Stagiune 2012


Da, a venit toamna, concediile s-au sfârşit şi teatrele şi-au reluat activitatea încercând să facă faţă spectacolul mediatic al canalelolor de televiziune amplificat la cote înalte, cu contre acide şi dintr-o parte şi din alta a spectrului politic, cu mijloace din zona comediei burleşti, cu personaje politice noi, cu îndemnuri la revoltă, la nesupunere civică, cu imprecaţii dure la adresa liderilor mondiali urechiaţi mai rău ca unii delicvenţi. Milioane de spectatori români a putut urmării cu sufletul la gură, pe micile ecrane două spectacole de mare anvergură: unul care a durat două ore, oferit de echipa de teatru a parlamentului (având ca protagonist, pe post de clovn pe Ion Ghişe) din care a reieşit că guvernul şi toate organele ţării, au fost terorizate de un omuleţ cu puteri malefice, care fiind alungat din locuinţă, îşi avea sediul, pasager, într-un garaj, din care cauză a fost denumit “omul din garaj, ca să fie deosebit de “omul nou” creaţia, lui N. Ceauşescu Al doilea spectacol care a durat aproximativ zece zile la rand (şi se pare că va mai dura) a fost oferit de guvern, şi s-a întitulat Privatizarea Oltchim şi a avut, incontestabil, ca vedetă un actor de prim rang, în persoana teleastului D. D. pre numele lui întreg: Dan Diaconescu!

Sârguincios, harnic, Teatrul de Comedie a ieşit la rampă înaintea tuturor cu o premieră, “Zăpezile de altădată”, (de fapt o rămăşiţă a stagiuni trecute) o piesă a regretatului Dumitru Solomon (1932-2003) eseist, romancier, cronicar dramatic, dramaturg prolific, împătimit de teatru, redactor şef al defunctei reviste Teatru şi al revistei Teatru Azi, autor a multor piese scrise în anii comunismului, în care a încercat să se strecoare cu inteligenţă printre furcile caudine ale realismului socialist: Fata Morgana, Iluzia Optică, Transfer de Personalitate, Scene din viaţa unui bădăran, Arma Secretă a lui Arhimede, Socrate, Platon, Diogene Câinele, doar câteva dintre piesele care au făcut parte din repertoriul mai tuturor teatrelor din ţară…etc, iar după evenimentele din Decembrie 89: Repetabila scenă a balconului şi Ţara lui Abuliu au ţinut afişul multor stagiuni teatrale. Teatrul de Comedie i-a jucat dealungul anilor trei piese. Una dintre ele, în 1971, Fata Morgana, aparent o farsă pseudopoliţistă, de fapt o satiră la adresa practicilor “neprincipiale” la examenul de bacalauraiat, a fost prima victimă a noii orientări ideologice a lui N. Ceauşescu, spectacolul fiind interzis personal de mai marele diriguitor al culturii din vremea aceia, Dumitru Popescu, supra numit şi Dumnezeu. Alta, Ţara lui Abuliu, n-a avut success, având puţine reprezentaţii, deşi spectacolulul regizat de Mălăiele a fost premiat, la mai mai toate festivalurile posibile, …
Zăpezile de altădată, o comedie modestă, despre ce se putea vorbi şi reprezenta pe scenă în socetatea socialistă multilateral dezvoltată (cu două aplicuri anoste) s-a bucurat şi se bucură încă de atenţia teatrelor din ţară şi mai ales de cea a trupelor particulare, (datorită numărului mic de actori) a prilejuit regizorului M. Cornişteanu un excelent spectacol, iar actorilor teatrului de Comedie un regal actoricesc. … Pe scurt, timp de o oră şi ceva asistăm la o dramă atroce generată, nu de condiţiile mizere de viaţă, nu de creşterea îngrijorătoare a preţurilor, nu şomaj, nu de tăierea pensiilor sau a salariilor bugetarilor, nu de impozitele împovorătoare pe capul omului simplu, nu de adulter, nu de diferenţele politice de opinie, nu de o boală necruţătoare ci de…ţineţi-vă respiraţia, de un spectacol cu o piesă romantică de dragoste la care soţia unui cuplu a fost spectatoare, neînsoţită de soţ şi în consecinţă, când se reîntoarce acasă, nu are chef să doarmă, cum ar fi normal, cum o invită firesc, correct, soţul, având în vedere ora înaintată, ci are poftă să i se facă declaraţii de dragoste, ca atunci, altădată, când nu erau căsătoriţi, când se iubeau platonic şi când el, soţul actual, îi jura iubire şi credinţă veşnică. Dar cum soţul refuză să redevină subit romantic pentru că… îi este somn şi vrea să doarmă, apelează la un truc: Se dezbracă (doar pe jumătate, ceace altă dată nu ar fi fost posibil) şi telefonează maică-si, dând impresia că vorbeşte cu un prezumtiv iubit. Soţul însă (în pijama) excedat, insensibil, nervos, că nu este lăsat să… doarmă, scoală şi el din somn pe altcineva care nu este decât soacră-sa, plângândui-se că…nu este lăsat să… doarmă, şi în consecinţă anunţă că va părăsi domiciliul conjugal. Lucrurile se complică când cei doi încep să se fugărească prin scenă, soţia fiind nevoită să se refugieze…sub pat! În toiul tărăboiului intervine printr-un chepeng (aflat în podeaua scenei) un vecin extrem de nervos şi iritat că nu este lăsat să… doarmă. Lucrurile se complică paroxistic, lăsând spectatori cu respiraţia tăiată, atunci când apare la locuinţa soţilor în plină noapte, o statuie (care în primul act doar vorbea de pe un soclu pe care scria mare şi citeţ Dolphi) emiţând asemenea marilor filozofi, concluzii, sentinte, decrete despre dragoste, fericire, dispărând în final, tot aşa cum a apărut, (adică în culise) dând impresia publicului că asistă la un basm sau la o piesă cu subiect ştinţifico-fantastic Întradevăr Gabriela Popescu interpretează, până la urmă acest scheci (jucat pe vremuri până la saţietate de cuplul Stela Popescu- Arşinel) cu o varietate de mijloace artistice, cu un aplomb de mare comediană amintind de marile actriţe de altădată. Ce păcat că este întrebuinţată atât de puţin.
Este secondată cu success de restul distribuţiei din care se remarcă prin hazul neaşteptat, ca o bombă artizanală, Eugen Racoţi, amintind şi el de maestrul rolurilor mici, de altă dată, care a fost Mircea Constantinescu.
Aurora Leonte, cu ani în urmă o fermecătoare “Mireasă din tren” acum maturizată (imobilizată, undeva, deasupra) creionează cu surprinzătoare siguranţă scenică, în acelaşi timp o mamă sculată din somn şi o soacră îngrijorată de soarta căsniciei fiicei ei.
E. Grumăzescu în rolul statuii a fost o… stană, care, totuşi, vorbeşte.
Alexandru Pop a fost prea mult “Săndel” de la un canal periferic de televiziune, arătând prea puţin din autenticul talent pe care îl posedă.
Una peste alta regizorul, M. Cornişteanu, şi Teatrul de Comedie au dovedit că se poate face un costum cu care să poţi ieşi în lume şi dintr-o haină veche şi roasă pe la colţuri…în timp ce piesele cu “problemele timpului” mai aşteaptă, ca dramaturgi actuali să devină clasici.

miercuri, 12 septembrie 2012

Interviuri la început de stagiune

A trecut vara cea fierbinte, a venit toamna care se anunţă şi ea destul de toridă şi actorii s-au întors la scândura scenei, iar directorii în birourile lor, apăraţi de vajnice secretare, cocând, ţesând planurile unor viitoare succese: piese inedite, teribile, regizori să transforme piese anoste în spectacole remarcabile, actori formidabili, care să poată face faţă spectacolului mediatic ce încă nu s-a încheiat şi mai ales a politicienilor improvizaţi în actori …
Primul meu interlocutor a fost, George Mihăiţă colegul meu de la Teatrul de Comedie, autor moral al redresării artistice a Teatrului de Comedie, întors de la Mangalia (de la festivalul tânărului actor) care m-a primit cu bunăvoinţă şi care, isteţ de felul lui, a intuit imediat ce vreau de la el : - Stagiunea va începe, conform obiceiului, cu o piesă românească: “Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon, pusă în scenă de Mircea Cornişteanu cu o distribuţie în care Gabriela Popescu realizează un rol excelent (alături de Sandu Pop, Aurora Leonte, Eugen Racoţi, E . Grumăzescu), care e deja gata. Primul spectacol va avea loc mâine…(am fost, am văzut, mi-a plăcut, întradevăr Gaby Popescu interpretează ca o veritabilă mare artistă, voi scrie o cronică specială, dar mă întreb unde sunt Zăpezile, vreau să zic, piesele de altădată?), va urma o premieră pe ţară cu Războiul Calicilor de Vaclav Havel (o piesă scrisă în 1995) care va fi pusă în scenă de Vlad Masaci…va urma Gelu Colgeag şi Victor Frunză…cu câte o piesă de Shakespeare neprecizată încă…Mă întrebi ce va juca actorul Mihăiţă…Ei bine, el joacă deja în destule spectacole Casa Zoikăi, Poker, Femeia care şi-a pierdut jartiera) şi mi s-a părut oportun să-i amân prezenţa în stagiunea următoare, în schimb am promis câştigătorului concursului tânărului actor de la Mangalia, un rol important în viitoarele spectacole…. Mă mai întrebi de buget, (banii de la primărie) care actalmente este mai mic ca cel de anul trecut, dar ne vom descurca, sunt optimist…
Discuţia optimistă, amicală a devenit subit anxioasă şi destul de vagă, din momntul când l-am întrebat ce gânduri are cu piesa mea “Mircea Şeptilici sau ultimile două ore din viaţa unui actor” (citită în primăvară la Cenaclul Dramaturgilor) pe care iniţial o programase în anul 2014 dacă cumva Cătălina Buzoianu o va pune în scenă aflând cu stupoare că că ar avea intenţia să se ocupe de ea în 2015!!!

- Dacă mai trăiesc până atunci, i-am replicat eu, şi ne-am despărţit sub zodiac serenităţi absolute, cu zâmbete de circumstanţă şi cu urări de sănătate reciproce. Aşa e în teatru: Câştigi un interviu dar pierzi o programare de…piesă în repertoriu curent.
Mi-am îndreptat paşii liniştit spre Teatrul Mic, unde n-aveam nici o piesă dată spre lectură, din cele cinci scrise şi două tipărite, şi unde l-am avut interlocutor benevol pe Mihai Dinvale. (pe Călinescu, recunosc, n-am avut curajul să-l derajez) care de mai mulţi ani păstoreşte cu modestie alături de mareale Flooooorin Căăăliiinescu destinele acestui teatru, care m-a primit cu bunăvoinţă, colocvial, amical, colegial, locvace dar şi puţin timorat de “greua sarcină” de a-mi comunica verbal cu ce piese va începe stagiunea, până nu are învoirea marelui Floriiin Călinescuuu, dar redresându-se, totuşi mi-a comunicatt că la Teatrul Mic problema e simplă: “Sala mare a teatrului va intra peste câteva zile în reparaţii generale, aşa că nu putem vorbi decât despre sala Teatrului foarte Mic unde va avea loc o premiră cu “Aventurile unui bărbat extrem de serios” de Teodor Mazilu (ale cărei repetiţii deja au început) cu Cristian şi Gabriela Iacob, Oana Albu, Avram Birău, Radu Zetu…de fapt un alt titlu pentru “Somnoroasa Aventură”, iar pe actorul Dinvale l-am lăsat deocamdată în suspensie pentru că am primit o invitaţie de a juca un rol important într-o viitoare producţie particulară despre care nu vreau să vorbesc. Colaborez foarte bine cu Florin care a reuşit să se înţeleagă excelent cu trupa…este omenos, îi ajută pe cei cu necazuri cu sporuri salariale, cu adausuri substanţiale din veniturile proprii, cu distribuiri în roluri la un “Sitcom” pe care îl produce la un canal de Televiziune.(n-a fost încă programat), dar în acelaş timp le pune în vedere să nu-l trimită cu căciula pe la primării pentru case, butelii de aragaz, sau alte aprobări. Despre o piesă românească inedită, e cam greu să-ţi vorbesc pentru că… nu se mai scrie, interesant, adevărat, tinerii dramaturgi fiind bântuiţi ori de schemele teatrului absurdului, ori de probleme politice la zi.
În final, i-am urat success iar el mi-a lăudat cartea mea “Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei”, mărturisindu-mi că în fiecare zi se distreză citind câteva pagini din ea (Am zărit-o pe biroul său), iar eu i-am oferit în contra partidă textul ultimei mele piese, dedicată generaţiei din care fac parte, intitulată: “Între două nu te plouă”



miercuri, 22 august 2012

Sfârsit de stagiune 2:

 Politica şi Lady Gaga

Deşii stagiunea a fost închisă, teatrele având o vacanţă binemeritată, spectacolul mediatic a continuat amplificat la cote înalte cu contre acide şi dintr-o parte şi din alta a spectrului politic, cu mijloace din zona comediei burleşti, cu personaje politice noi, poate mai groteşti decât cele precedente, cu îndemnuri la revoltă, la nesupunere civică, cu imprecaţii dure la adresa liderilor mondial urechiaţi mai rău ca unii delicvenţi, cu declaraţii incendiare din care pare să reiasă că guvernul, preşedenţia şi mai toate organele ţării, la toate nivelurile, sunt terorizate de un omuleţ cu puteri malefice, care fiind alungat din locuinţă, îşi are sediul, pasager, până la noi reglementări, într-un garaj, din care cauză a fost denumit “omul din garaj, ca să fie deosebit de “omul nou” creaţia, pe cale de dispariţie, a lui N. Ceauşescu, sau de omul din Neanderthal, creaţie anonimă…
Şi totuşi în 16 August 30.000 de români au părăsit spectacolul mirific şi palpitant al televizoarelor şi au venit în Piaţa Conştituţiei să vadă, să audă, un show al unei cântăreţe care a a reuşit să vândă în cinci ani 20 de milioane de albune şi să cîştige 100.000.000 de dolari: pe Lady Gaga!
Publicul bucureştean a aşteptat-o cu nerăbdare şi a primit-o cu entuziasm în ciuda unor derapaje ale lui Gigi Becali care au făcut înconjurul mapamondului prin… idioţenia lor: „Satana în zilele noastre este în luptă cu Hristos şi lucrează prin Lady Gaga. Ca să-i demonstrezi ei cât e de zdreanţă şi de satanică e, nu te duce s-o vezi” ,îndemnându-i pe românii, care sunt deranjaţi de ţinutele ei stridente şi de atitudinea ei provocatoare, să semneze o petiţie prin care să se ceară suspendarea concertului.
Bineînţeles că din iniţiativa lui s-a ales praful şi publicul bucureştean a savurat un minunat concert sub mai toate aspectele. Printre miile de spectatori unii veniţi unii doar din curiozitate, alţi pentru etena cârcoteală, am întâlnit şi tineri exchibiţionişti îmbrăcaţi şi machiaţi excentrici, purtând peruci extravagante încercând naiv să facă concurenţă atât cântăreţei cât şi show-lui…exchibiţionism Deşi după majoritatea specialiştilor, nu este o mare frumuseţe, deşi nu este o mare dansatoare, deşi nu are, o voce unicat, Lady Gaga, a reuşit cu o forţă surprinzătoare să electrizeze spectatorii prezentând un spectacol, gândit şi pus la punct de o expresivitate artistică maximă. „Show-ul a fost întradevăr show, pe o scenă impresionant de mare, sunetul fără cusur, decorul fabulos, efectele năucitoare, dansatorii formidabili”, au apreciat specialiştii şi nu avem motive să nu-i credem. Nouă, ca să folosim pluralul majestăţii, (venit special din provincie de la o filmare) deşi nu suntem un fan înrăit al acestui gen de muzică, pe care mulţi specialişti o consideră un fals rock, sau un rock decăzut, caricatural, ne-a plăcut, ne-a deconectat, pe scurt, ne-am distrat, Lady Gaga oferindu-ne o seară pe care o s-o ţinem minte, aplaudând frenetic împreună cu ceilalţi spectatori piesa oferită la bis: Marry the Night (de fapt un videoclip regizat chiar de ea)
De  fapt ea (L. G.) este într-un turneu intitulat „Born This Way” prin câteva ţări europene promovând albumul realizat în 2011 cu un eclatant şi uriaş succes de public. Lăsând la o parte detaliile tehnice majoritatea celor ce au comentat concertul eveniment au apreciat înainte de toate, la superlativ, prestaţia ei din zona moralei susţinută prin monologuri între diferitele cântece: „Fără voi, fanii mei, eu n-aş fi existat” , „Sunt aici pentru că voi m-aţi creat”, „Scena e casa mea”, „Voi sunteţi izvorul meu de inspiraţie”. „Pentru mine nimeni nu e mai important ca voi”. „Nu sunt o creaţie a guvernului”, „O să cânt şi o să dansez pe rupte pentru voi”, „Voi sunteţi viitorul României”. Ca un corolar, la ultima piesă strângând în braţe doi copii din public, a exclamat trimiţând, ca un adevărat lider politic, un mesaj tuturor: „La începutul carierei mele când cântam prin cluburi închideam ochii. Îi deschideam abia la sfârşit. Într-o seară am văzut 30 de oameni, în altă seară 300. În seara asta când am deschis ochii şi am văzut 30.000!”
Întradevăr, a cântat şi a dansat „pe rupte” pentru că la sfârşitul concertului, scriu ziarele de cancan, i s-a făcut rău, a vomat şi a trebuit să intervină medici, dar ea a depăşit momentul şi a doua zi s-a dus în parcul Herăstrău, însoţită de câinele Fozzi, s-a aerisit şi a consumat corn-flakes dintr-o pungă făcută cadou de un vânzător care a recunoscut-o, făcând la rândul ei, cu filmuleţul respectiv, prezentat pe mai toate canalele TV şi pe You Toube (bineînţeles că a fost filmată) o binemeritată reclamă atât firmei producătoare de Corn-Flakes, cât şi, implicit, României.

Lady Gaga, pe numele ei adevărat Stefani Ioanna Angelina Germanotta s-a născut în 1986 în Manhattan. dintr-o familie bogată şi a urmat cursurile unei şcoli celebre de artă ( Tisch Shool of Art de la N.Y. University) buchisind pianul pe care ulterior la abandonat în favoarea clapelor şi a început să colinde barurile mizere şi cluburile sordide din anumite cartiere rău famate ale New-York-ului, unde prizarea cocainei e la ordinea zilei, făcându-şi cum se zice, mâna, compunând în draci, intuind că muzica e o cale de aşi împlini ce a ce visează, având ca deviză: „Exagerează ca să fii ţinută minte”… Şi ca într-un basm frumos, fata ambiţioasă dar neobosită de muncitoare, a unor oameni avuţi a devenit peste noapte Lady Gaga reuşind să vândă milioane de albume şi câştigând alte milioane de dolari.

(mulţumesc pe această cale ziariştilor, mai bine informaţi de cât mine, de la câteva ziare, care au prizat fenomenul, de la care am preluat o serie de date pe care le-am folosit în cronica mea şi bineînţeles acestei minuni a secolului nostru, care este internetul)

22. 08. 2012.



vineri, 17 august 2012

Stagiunea s-a închis, dar „anul Caragiale” continuă.

Da, e vară şi teatrele din capitală, conform unui vechi obicei, deşi au fost mai toate, dotate, prin grija primăriei, cu aer condiţionat, au tras cortina, iar actorii, dragii de ei, iubiţii de ei, au plecat în vacanţă şi au lăsat loc spectacolului politic, intens mediatizat de multiplele canale de televiziune, care au prezentat cu lux de amănunte, într-o sarabandă uluitoare, demnă de cele mai teribile romane Science - fiction, sau de spectacole în aer liber, mai întâi demisia unui ministru al culturi care s-a gândit că nu e rău să ia bani de la două instituţii ale statului, apoi condamnarea urmată de încercarea de sinucidere a lui Adrian Năstase, care nu a acceptat că el, fost prim ministru, fost ministru de externe, fost şef de partid să fie condamnat de cel mai mare for juridic al ţării…formidabilă telenovelă care ne-a ţinut treji câteva nopţi la rând…Spectacolul mediatic continuând într-o cascadorie nebună cu demascarea furtului intelectual săvârşit de primul ministru Victor Ponta, în viaţa civilă procuror, nu un conţopist modest care să nu cunoască ce sunt ghilimelele…apoi comedia atroce, demnă de pana unui scriitor satiric, cu suspendarea comisiei care deja stabilise calitatea de „copy paste” a plagiatului, urmată de terifianta, noapte în care au fost abrogate şi suspendate cu nonşalanţă legi şi cutume stabilite de constituţie, iar pe deasupra au fost ameninţaţi că vor fi puşi pe liber unii judecători ai curţii constituţionale, apoi daţi afară cu constituţia în cap, pe rând într-o singură zi şi o noapte, unul după altul avocatul poporului, preşedintele senatului şi al camerei deputaţilor, cu explicaţia că şi cei dinainte au fost înlocuiţi tot aşa prin rapt şi înşelăciune, şi, bomboana de pe colivă, chiar s-a reuşit a doua suspendare a preşedintelui ţării…construcţie care va intra sigur în Guiness-book… Veritabile spectacole emoţionale de mare anvergură, plasând, în comparaţie, reprezentaţiile teatrale pe un ultim loc. .. Ce act dramatic, ce piesă cu suspans a fost duelul din parlament dintre preşedintele suspendat ţării şi preşedinte interimar care a produs două replici memorabile, demn de teatrul romantic lui Victor Hugo:
Crin Antonescu: Dacă la referendum Băsescu nu va fi demis eu îmi dau demisia din viaţa politică!
Preşedintele suspendat T. Băsescu: Vă las aici o foaie ca să vă scrieţi demisia!
Ce dramaturg ar avea inspiraţia şi curajul să scrie asemenea replici?
Ce să mai mergi la teatru, ce să mai asişti la spectacole când spectacolul vieţii politice e grandios. Ce personaje, ce faună de mincinoşi, de linguşitori, ce liotă de arivişti, Caţavencu fiind în comparaţie un dulce copil. Ce personaj tenebros poate fi un simplu profesoraş ajuns interimar, doar pentru câteva zile care şi- a permis să ţipe la un grup de academicieni…ce Pristanda poate fi un ministru de interne care declară că toţi de la Platon şi Aristotel încoace, mai toţi au plagiat…
Cum să povăţuieşti copii să nu mai copieze la examene când au un exemplu de urmat într-un înalt demnitar al ţării?
Totuşi acum la sfârşit de stagiune, sau la spartul târgului cum se spune, după ce pe multe scene se juca „O scrisoare pierdută” şi spectatorii în sală vedeau „Năpasta”, cum observa un distins ziarist, am avut revelaţia unui spectacol eveniment pe teme caragialeşti realizat de… un balerin: Gigi Căciuleanu. Tot e bine. Chiar dacă nu e regizor de teatru. Chiar dacă nu e actor. E coreograf şi a realizat, nu cu vorbe, nu cu replici, ci cu idei cu paşi de dans, repet, un fascinant spectacol care a umplut inimile spectatorilor din sala mare a Teatrului Naţional, ce s-a dovedit prea mică, dovedind, dacă mai era nevoie, că îl putem comemora creator, inteligent pe Nenea Iancu, nu abracadabrant, nu apelând la vulgaritate, nu inventând mici amănunte nesemnificative ci descoperind esenţa spiritului său…
Sunt în spectacolul „De ale noastre” al lui Gigi Căciuleanu momente antologice pe care publicul le-a descoperit, le-a decriptat cu o plăcere nespusă, ca de exemplu jocul cu bileţele dintre Fănică Tipătescu şi Zoe, dar mai ales discursul fără cuvinte a lui Caţavencu realizat de Lari Georgescu …un moment terifiant în care poţi recunoaşte pe toţi marii demagogi ai lumii, începând cu Hitler, Musolini, Ceauşescu, până la emulii mai noi, de la noi, ca C. V. Tudor şi Ion Iliescu…Acelaşi Larii Georgescu mai are un moment extraordinar atunci când îl întruchipează pe Ion din Năpasta ca pe un înger nefericit, căzut… Spectacolul conţine, de fapt 21 de secvenţe cu sens conflictual, cum ar fi: „Fraţi de Partid”, „Cetăţean Be-at”, „Revoluţie în papuci”, „Mitici”, „De ale Mahalalei”, „Carnaval” care mi s-au părut excelente, mici bijuterii de teatru…coreografic şi altele care par alături de subiect, dar în Istvan Teglas, Ioana Marchidan, Adrian Nour, Rasmina Calbăjos, Ştefan Lupu, Vanda Ştefănescu, Ramona Bărbulescu, Cristian Niculescu, lipsa spaţiului mă împiedică să-i scriu pe toţi, toată trupa lui Căciuleanu are interpreţi care s-au dovedit extraordinari. Nu mai vorbesc de costumele create de Corina Grămoşteanu care sunt pur şi simplu electrizante, nu mai amintesc de coloana sonoră originală în care se îmbină compoziţii semnate Lucian Stan, Marius Mateşan, Dan şi Cristina Handabur, alături de inserturi muzicale din Vivaldi Johan Straus, Mozart, Beethoven, Verdi, Bizet, Enescu, Bach (enumerarea conform caietului program)…Bravo Gigi Căciuleanu, bravo trupei tale şi scenografului tău, am strigat şi eu alături de toată sala entuziasmată, când interpreţi au coborât în sală şi prin gesturile lor am înţeles că şi noi, cei din sală, face parte din lumea reprezentată pe scenă.

miercuri, 1 august 2012

Victoraş Ponta pe vremea când era elev

D ale plagiatului


- Când era la gimnaziu Victor Ponta a fost prins copiind la dictare
- La şedinţele cu părinţii Ponta se dădea om mare şi se ducea în locul lui taică-su
- Când era în clasa patra, l-au prins copiind linia la dictare!
- Toţi copii aveau chei la gât, cu excepţia lui Ponta, căruia părinţii îi legau nişte ghilimele
- Când nu-şi făcea temele Ponta se scuza la învăţătoare că i-a mâncat Băsescu caietul.
- Când nu ştia lecţia, elevul Ponta, se temea că învăţătoarea o să-l încurce şi mai mult cu încurajarea: „Spune cu cuvintele tale”
- Cântecelul preferat al elevului Ponta ea: „Noi în anu 2000 când vom da pe text copy”
- Ponta era atât de înnebunit să copieze că odată a copiat şi nota 4 din lucrarea unui coleg.
- Lui Ponta i-a fi plăcut să fie lăsat repetent – pentru că el era ca şi cum ar fi plagiat anul.
- În prima zi de şcoală din clasa a doua Ponta s-a dus la tovarăşa învăţătoare şi i-a pârât pe toţi şefii de grupă şi pe şeful de detaşament cerând schimbarea lor.
- Ponta a luat odată patru la Chimie insistând că el a descoperit elementul pe care l-a şi botezat cu numele lui Po (Ponţiu)
- Lui Ponta i-a plăcut foarte mult nuvela „Prăvale Baba” crezând că e vorba de un puci împotriva unei babe.
- La orele de sport Ponta era cel care făcea echipele. De regulă împărţirea era: „Eu cu Crin şi cu Dănuţ şi restul lumii”
(din Kamikaze)

sâmbătă, 21 iulie 2012

NU E TOTUL PIERDUT

Nu e totul pierdut! Mai există în ţara asta şi oameni curajoşi, demni, admirabili. Mai există şi oameni de onoare, care menţin vie speranţa de a trăi într-o ţară normală.

Datorită lor, mica lovitură de stat de la plagiat - manifestată prin desfiinţarea ori „repopularea" comisiilor ministeriale care urmau să se pronunţe în „cazul Ponta" - a fost anihilată, paralizată, ridiculizată.
Vă propun să le facem o reverenţă celor zece profesori de la Universitatea Bucureşti care, în ciuda presiunilor imense şi a şantajului practicat de ministrul Ecaterina Andronescu, au avut puterea de a decide, în unanimitate, că teza de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat de tip copy-paste. Aşadar:
Ovidiu Bozgan - profesor doctor la Facultatea de Istorie;
Georgeta Ghebrea - profesor doctor la Facultatea de Ştiinte Politice;
Adrian P. Iliescu - şeful catedrei de Filozofie politică şi morală din cadrul Facultăţii de Filozofie;
Cristian Mărunţeanu - profesor la Facultatea de Geologie şi Geofizică;
Marian Popescu - profesor doctor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiintele Comunicării;
Vasile Preda - profesor doctor la Facultatea de Matematică şi Informatică;
Tudor Roşu - profesor doctor la Facultatea de Chimie;
Dumitru Sandu - profesor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială;
Sterea Tache - profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă;
Liliana Zaharia - profesor doctor la Facultatea de Geografie.
Acestor dascăli admirabili li se adaugă alţi doi oameni de caracter:
Mircea Dumitru - rectorul Universităţii Bucureşti;
Flavius Baias, decanul Facultăţii de Drept (demisionar).
Pentru aceşti dascăli, prestigiul Universităţii Bucureşti şi al învăţământului superior românesc este mai important decât apărarea unui scaun sau avantajele otrăvite ale unui "blat" politic.
Comisia de Etică a Univeristăţii a studiat temeinic şi profesionist teza de doctorat a lui Victor Ponta, apelând inclusiv la specialişti străini. Prezentarea concluziilor, făcută ieri într-o conferinţă de presă, a răspuns la toate întrebările ridicate de un asemenea caz.
(preluat de la G. Cartianu din Adevărul )



vineri, 29 iunie 2012

Cazul Năstase

 Ascultând scandalurile și acuzațiile reciproce de corupție din ultimile săptămâni şi mai ales toată tevatura în urma condamnării la închisoare, îmi vine în minte o mărturisire a unui consilier din… opoziție… Adrian Năstase nu mai era la putere. Ecourile scandalului Mugur Ciuvică se stinseseră și la orizont apăreau primele semne ale afacerii Tamara. Chiar în perioada respectivă am fost invitați de consilier PSD să jucăm într-un orășel din nordul țări un spectacol. La final, după aplauze trupa a fost invitată la un restaurat. Din întâmplare la masă am stat lângă un necunoscut care s-a recomandat vesel că e consilier din opoziție.

- Cum este în opoziție, după ce ați fost la putere, m-am simțit obligat să-l întreb, așa ca să fac conversație .
- Am scăpat de multe griji. Să fii la putere e prosper, dar ai și enorm de multe obligații…unele chiar nesuferite rău de tot
- Normal…trebuie să puneți în practică ce ati promis la alegeri…
- Asta-i o nimica toată…faci sau nu faci…dar sunt altele nasoale de tot…
Consilierul s-a uitat la mine, căutând să ghicească în ce parte a spectrului politic mă situez și după ce s-a uitat în jur cu fereală, convingându-se că nu ne aude decât pereți și eventual minuscule microafoane instalate pe subt mese, cum citim că procedează pletora de servicii secrete finanțate de la bugetul de stat, mi-a spus: Ce vă zic acum trebuie să-mi promiteți că aicea va muri…
Nebănuind deloc ce va urma, am dat din cap a aprobare
- Una din obligațiile noastre era să trimitem lunar o valiză de bani…
- Cui?
- Șefului cel mare…
- Șeful cui?
- Al partidului.. Să mă trăznească D-zeu dacă mint. La fiecare sfârșit de lună pleca de aici spre București un om cu o valiză plină de bani. Dacă intârziam dădea imediat telefon. - Cine?
- Șeful ăl mare
- Șeful ăl mare, al cui?
- Al partidului
- Care partid?
- Ghiciți…Ultima oară a durat cam mult până am colectat suma și când a ajuns omul nostru cu valiza n-a mai găsit pe cel căruia i-o dădea întodeauna în primire și a fost preluat de alcineva, care la îndrumat spre o încăpere, unde a văzut ceva ce nu-i venea să creadă, ceva ce numai în basme se povestește: De la podea până la tavan erau teancuri cu bani. Bani și iar bani…În devălmășie…teancuri de bani unele peste alte…fără o ordine…fără să fie numărați…fără să fie preluați de cineva, fără să primească o chitanță. I s-a spus să descarce valiza și să plece și așa a făcut…să mă trăznească D-zeu dacă mint!
-Și l-ați crezut?
- E un om cu stagiu vechi în partid, să-l trăznească Dumnezeu dacă minte. Dar am impresa că nu mă credeți.
- Nici o iotă, i-am răspuns eu sincer. Să mă trăznească Dumnezeu dacă mint..
(Cu una na în urmă am mai postat pe blog materialul de mai sus dar n-a avut nici ecou fiind considerat inactual. Acum s-a dovedit, dacă mai era nevoie, absoluta lui actualitate)






luni, 25 iunie 2012

Adrian Năstase şi armele de foc

Pe vremea când era prim ministru şi preşedinte al asociaţiei vânătorilor, Adrian Năstase, a mers la o vânătoare de urşi însoţit de ministrul agriculturii, care s-a soldat cu un accident celebru: Adrian Năstase la împuscat, din greşală, pe ministrul agriculturii în…testicule!!!

În urma acestui accident au ieşit bancuri. Iată unul dintre ele:
- Ursul este un animal feroce. În momentul în care apare în faţa d-voastră trebuie să trageţi îmediat, altfel riscaţi să fiţi sfâşiat. Mergeţi, relaxat cu arma la ochi şi cum apare animalul, nu ezitaţi, trageţi imediat, îl dădăcea, îl învăţa ministrul agriculturii (I. Sârbu) care mergea prin pădure în urma sa.
La un moment dat a apărut subit, instantaneu, dintr-un tufiş, fiorosul animal chiar în faţa lui Adrian Năstase, care văzându-l, deodată s-a emoţionat, şi fâstâcit s-a întors cu arma la ochi, către povăţuitorul său întrebându-l disperat:
- Acum ce fac?
- Trage în p..a mea a răspuns prompt ministrul agriculturii
Şi Adrian Năstase a tras, lăsându-l pe ministrul Agriculturii fără testicule!

duminică, 27 mai 2012

Poţi să mă săruţi...

(Sara Dan a plecat de lângă mine în lumea umbrelor în Iulie 2009…Vreme de doi ani deşi simţeam nevoia să-mi expim disperarea, desnădejdea şi jalea, n-am putut aşterne pe hârtie în dreptul numelui ei, nici un cuvânt. Dar ca un dar al celui de sus care ne vegheză, sau ca o adire a sufletului ei, de curând, a ţâşnit din mine tot ce ve-ţi citi mai departe. Nu fiţi prea asprii, cu ce am putut scrie, cu ce am putut aduna din inima mea rănită, care nu este decât un ţipăt a unei dureri adânci, un regret imens după o fiinţă care mi-a stat alături făcându-mi viaţa mai frumoasă. Înţelegeţi-mă şi nu mă judecaţi prea aspru. Ce citiţi nu sunt versuri ci sângele încă aburind care curge dintr-o rană…)


Poţi să mă săruţi…

Poţi să mă săruţi
Dacă vrei, dacă simţi nevoia
mi-a spus Sara după ce ne-am cunoscut
după ce pe străzi ne-am plimbat
după ce natura am admirat
după ce poezii i-am recitat
-“Dar trebuie să ştii, trebuie de aflat
Că tatăl meu obligat
Zăpada de pe străzi a curăţat
Pe unchiul Iser în Trasnistria l-au deportat
Pe alt unchi, Casapu, avocat
Din barou l-au demis
Şi să profeseze i-au interzis
Pe Finca, o verişoară
Un copil, o fecioară
Au dat-o afară din scoală,
pe mine la trei ani m-a furat
pentru câteva ore un descreierat
un soldat neamţ, că-i-am amintit
de copila din ţara sa
Germania
Si cu greu m-a recuperat
Tata ca un disperat.
Poţi să mă mângăi dacă vrei
Dacă simţi nevoia.
Dar sigur ai aflat
că am mai avut un un bărbat
pe care fără regrete l-a lăsat
pentru că era alcolului dedat
şi deşi era poet talentat
Deşi poeme de dragoste îmi scria,
l-am părăsit, l-am lăsat
pentru că alcolul în el când se dezlănţuia
nu mai era om, nu mai trăia…
mă înspăimânta,
mă neurasteniza…
şi încă ceva neaşteptat, am un uter retoversat
dar nu fi speriat
de ce ţi-am relatat
dacă mă iubeşti cu adevărat
ia-mă şi fără cerificat de cununie
care în fond nu e decât o hârtie.”
Am ascultat-o, n-am disperat
Am iubit-o mult şi dezinteresat
Ca un bărbat nebun şi apucat
Zi de zi, ceas de ceas, neîntârziat
Până cel de sus, gelos, ne-a dezmembrat ne-a rupt, ne-a despărţit
Pentru că prea mult ne-am iubit.
Ce păcat, doamne, ce păcat…

23. 05. 2012.

vineri, 25 mai 2012

profesiunea d-nei warren

O afacere de familie: Profesiunea d-nei Warren la Teatrul Mic.


G. B. Shaw (1856-1950) irlandezul, considerat de unii critici demn urmaş al lui Shakespeare, laureiat al premiului Nobel pentru literatură în anul 1925, dramaturg realist, incomod, incitant, prolific, provocator, inconfundabil, a dăruit teatrului de pretutindeni un număr de peste 70 de piese de mai toate genurile …majoritatea având ca temă…demascarea moravurilor puritane ale societăţii engleze victoriene,
G. B. Shaw a fost şi un ziarist incisiv, redutabil dar din păcate cu idei controversate, chiar discutabile…în care a susţinut, printre altele, că regimul bolşevic e poate unul din cele mai fericite, iar Stalin un dulce şi atent conducător, lăsând la latiudinea scormonitorilor de arhive să descopere dacă n-a fost, cumva, şi agent K.G.B acoperit, nu numai aşa numit „tovarăş de drum”. În compensaţie a lăsat posterităţii scânteietoare aforisme şi paradoxuri despre femei, despre căsnicie, onoare, teatru, existenţă, limbaj, artă, critici, prostie, pornografie, irlanda şi irlandezi, actori şi actriţe, despre moravuri şi bineînţeles despre sine ca autor dramatic.
Profesiunea d-nei Warren făcând parte din piesele intitulate incomode a avut premiera, în 1902, generând un scandal similar cu cel de la premiera Nopţii furtunoase de la noi, fiind interzisă ulterior în Anglia. Dar piesa ajunsă celebră a fost jucată pe mai toate marile scene ale lumii, făcându-l pe G. B. Shaw să exclame într-un celebru panseu: “Reputaţia mea de dramaturg creşte cu fiecare piesă care nu îmi este jucată”
Kitty Warren proprietara unui bordel, a ascuns acest fapt fiicei sale Vivie, pe al cărei tată nu vrea să-l deconspire, şi pe care, cu banii strânși din deplorabila ei afacerea, a educat-o la Cambridge. Vivie, fiinţă sinceră şi inocentă este oripilată când află adevărul despre meseria mamei sale care într-o scenă lacrimogenă de melodramă o lămureşte că necazurile cu care s-a confruntat în tinerețe au obligat-o să se ocupe cu de o asemenea profesiune dezonorantă, dar că ea niciodată nu şi-a vândut sufletul. Deșii înțeleage lucrurile, Vivie, femeie modernă, influenţată de ideile feministe ale vremii își va părăsi mama (la finalul piesei) când realizează că aceasta își continuă afacerea, respingând avansurile lubrice, impudice şi obscene ale bărbaţilor din anturajul mamei sale, având dorinţa să se realizeze, prin ea însăşi, prin muncă cinstită, devenind poate primul erou a ceace s-a numit ulterior, omul nou al teatrului de idei realist socialist!!!
Catalogată ca o piesă uricioasă, pentru vremea când a fost scrisă, dar actualmente când prostituţia şi pornografia a luat o amploare neobişnuită, veniturile obţinute din industria sexului fiind socotite cele mai rentabile, şi-a pierdut asperităţile şi incisivitateate atacului iniţial. Prostituţia, practicată din vremuri imemoriale a fost considerată una din cele mai vechi meserii, iar acum în unele ţări ea este legalizată. Adresele zeiţelor amorului se găsesc pretutindeni în ziare şi reviste de mare tiraj, iar internetul este invadat de pornografie, dar piesa a oferit şi mai oferă încă marilor actriţe o partitură de desfăşurare cu mare întindere şi combustie, L. S. Bulandra, Maria Filotti, şi mai aproape de noi (în 1975) Olga Tudorache, în acest acest rol (se spune, s-a scris) au oferit publicului românesc interpretări memorabile…
Spectacolul Teatrului Mic este pus în scenă de Claudiu Istodor, actor de talent (cu o traducere proprie), care încearcându-şi forţele şi norocul în arta regiei spectacolului…fiind, se pare la prima încercare de acest gen, probabil l-a apucat frica. Pe cine poţi să te bazezi mai întâi şi întâi într-o astfel de întreprindere, dacă nu pe familie? De aceia, bănuiesc, a distribuit-o în rolul principal, întradevăr, pe soţia sa, deşi soţia nu mai e demult soţie şi într-unul din roluri pe copilul rezultat din această căsnicie care actualmente e caducă…şi nemai având alte rude printere actori (unchi, veri, verişoare, mătuşi) a fost nevoit să apeleze totuşi la actorii Teatrului Mic. (Asta din cauză că s-a căsătorit de puţine ori spre deosebire de un alt coleg al său (Fl. Z) care atunci când ajunsese rectorul Institutului de Teatru şi-a angajat toate nevestele (trei) şi copii rezultaţi din căsătoriile respective, cărora nu le mai ştiu numărul) S-a dovedit, dacă mai era cazul, că la nevoie, fostele soţii se…cunosc. Nu ştiu de ce, cei trei, nu au înfiinţat încă un teatru de familie cum se practică oriunde în lume. Ar fi rentabil pentru că, se zice, conform unor norme actuale intreprinderea respectivă ar fi scutită de impozite. Spectacolul notabil, vioi, antrenant, simplu, clar, fără sofisticării şi încărcături dramatice inutile, cu seriose croşete ale textului, cu un decor pastelat având un ţel unic demascarea ipocriziei, filistinismului socetăţii secolului în care a trăit si a creiat marele dramaturg, se bucură de o distribuţie excelentă. Maia Morgenstern desvoltă în rolul d-nei Warren toată gama talentului ei neobişnuit. Ea, cu enorma ei experienţă, este pe rând seducătoare, faţă de bărbaţii din jur, apoi mamă insolentă, autoritară, uneori dându-ne impresia (prin declaraţii), că e foarte bună comerciantă, iar uneori …ştie să fie calină şi mângâietoare, chiar umană, făcând chiar şi o baie la picioare, care pe căldura asta, cred că îi prinde foarte bine. O secondează cu aplomb Dan Condurache, care încercând o suculentă compoziţie amintind de un personaj tot atât de odios al vechiului regim, un adulator profesionist, autor de incendiare omagii, obţine mult succes de public.
Ceilalţi, Radu Gheorghe (Praed) Sorin Medeleni (reverendul Gardner) , Aaron Istodor - fiul fostului cuplu- (Frank Gardner, trei acte cu şapcă pe cap, ultimul fără şapcă) şi în special tânăra Ilinca Manolache, cu o surprinzătoare maturitate şi siguranţă (în dificilul rol al lui Vivie) se străduiesc să ofere compoziţii credibile, să nu se ciocnească între ei sau de mobile, vorbind unii mai clar, alţi mai înăbuşit, într-un spectacol vioi, de multe ori antrenant, frumos colorat de scenografa Maria Miu, despre o lume aproape dispărută
Teatrul Mic prin Mihai Dinvale (nu am reţinut niciodată dacă numele său este format din trei sau două părţi) - unul dintre directorii săi - a oferit la sfârşitul spectacolului de premieră un alt spectacol poate mai emoţionat prin unicitatea sa. O întâlnire cu interpreţii spectacolului din anul 1975, care din păcate n-au putut fi decât doi: Const. Codrescu (interpretul lui Crofts) şi vesela, diafana Magda Popovici (interpreta lui Vivie Waren).
O parte din ei, sunt în ţara umbrelor de unde probabil ne privesc şi ne urmăresc: Sorana Coroamă (regizoarea spectacolului), Tudorel Popa (Praed), Jean Lorin (reverendul Gardner). D-na Olga Tudorache deţinătoarea rolului principal nu a putut fi prezentă din motive de sănătate, iar G. Mihăiţă interpretul tânărului Frank Garner fiind plecat “Undeva în Pallulia” lui Silviu Purcărete, nu a putut onora întâlnirea, dar a fost prezent Dan Condurache care preluaase rolul de la G. Mihăiţă, acum prezentându-se într-o altă formulă, interpretând cu aplomb dificilul rol al magnatului Crofts, arătându-ne pe viu imaginea trecerii implacabile a timpului… Maestrul Constantin Codrescu (poate unul din ultimii mohicani) care la venerabila vârstă de peste 80 de ani, pare încă în vigoare şi fragila şi nebunatica pe vremuri Magda Popovici acum mai tinerică decât maestrul Codrescu, cu un deceniu, la fel de veselă, la fel de atrăgătoare în ciuda anilor… Amândoi vizibil emoţionaţi au vorbit în cuvinte calde tulburătoare despre dragostea şi pasiunea lor pentru teatru, care i-au ţinut în viaţă în ciuda tuturor vicisitudinilor timpului pe care l-au traversat, îndemnând publicul tânăr din sala de spectacol să urmărească cu drag noile generaţii de actori, poate tot atât de talentaţi ca şi ei, şi au coborât de pe scenă demni şi plini de talent cum au fost toată viaţa, fără să li se întâmple vreun incident neplăcut, ajungând în înapoi sală în aplauzele spectatorilor şi în deplinătatea funcţiilor lor vitale.
Felicitări Mihai Dinvale!

Un actor nu e un bibelou
de porţelan, cum deobicei se spune
cu afecţiune
El e un fel de minune Un pachet de nervi
E un calculator
E o lume de sentimente
Un termometru
Un seismograf
o vorbă bună aruncată-n vânt
Îl poate ridica în slăvi de fericire
Sau în groapa desnădejdei îl aruncă
De mâhnire,
O nedreaptă batjocorire.
Aveţi grijă cu ei cum vă purtaţi
Într-o viaţă lungă
Unii, chiar miniştrii, pot să ajungă

11. 05. 2011.



luni, 23 aprilie 2012

Anul Caragiale

I.L. Caragiale atacat pe toate fronturile



Caragiale a fost transformat de politrucii regimului comunist într-un mit. Era sacrosanct, inatacabil, indestructibil, infailibil, indimenticabil, de neatins...
Au fost destule încercări de a revitaliza cu elemente noi piesele marelui satiric dar au fost rapid sancționate de mari mari zilei, la care s-au adăugat corul papagalilor de serviciu care le-au condamnat cu asprime cu severitate scoțând chiar și o lege nescrisă: Din Caragiale nimic nu-i în plus, nimic nu se schimbă, totul rămâne așa cum a fost de la început. Un spectacol cu o noapte furtunoasă la Bulandra, (regizor regretatul Dan Micu) interzis înainte de premieră și un altul la Comedie (la care am fost martor) luat rău în tărbacă de un comando demolator constituit ad-hoc (Eugen Barbu, Săraru și...respectabila Dina Cocea) l-a fel interzis...Spectacolul de la T. de Comedie (regizor Lucian Giurchescu) a fost după părerea mea antologic, scoţând pentru prima dată piesa din cutia italiană şi dându-i un spaţiu larg de desfăşoare rupând definitiv cu tradiţia, a fost un exemplu, de revigorare creatoare a „patrimoniului” clasic. Dar iată că după revoluția, sau mai bine zis după evenimentele din Decembrie 89, nemaiexistând consilii și comitete de cultură, comisii de vizionare, ceomeuri, directori înfricoșați pentru scaunul pe care-l ocupau, membrii de partid doctrinari, cenzori vigilenți, informatori de seviciu, observatori benevoli și alți oameni de bine care să raporteze ”neregulile” şi „grozăviile” care se întâmplau în domeniul artei teatrului, asta pe deoparte, iar pe de altă parte lipsa unor personalități intelectuale care să analizeze fenomenul în adevăratele sale dimensiuni, au dat undă verde atacului furibund asupra mitului...și rezultatele se văd în cele mai năstrușnice montări. Scrisoarea pierdută de la T. De Comedie se desfășoară într-o pivniță mizeră, unde prefectul doarme pe o amărâtă de bancă, iar la T. Nottara sala este transformată într-un apartament al Jupânului, care este constructor şi face parte dintr-o armată care nu există decât în mintea regizorului, iar la Iaşi scena cuprinde toată curtea jupânului în care la loc central se află privata unde Ipingescu citeşte ziarul…Pe vremuri un tânăr regizor azi destul de bătrân, a imaginat scena citirii ziarului în timp ce jupânul face baie într-un hârdău, normal în puţa goală (jupânul eram eu)…Nu vreau să fiu un bătrân urâcios care negă şi arătă cu degetul eventualele derogări de la textul sacrosanct - ca celebrii politruci de pe vremuri - care „înfierează” toate nebuniile, toate inovațiile, toate fanteziile regizorale, aplicate pieselor lui Caragiale, dar o reamintire a lor, spre amuzament cred că e utilă: Într-un spectacol studențesc, cu anii în urmă (1999) Spiridon era un extraterestru catapultat pentru o acţiune misterioasă ce urma să se desfăşoare ulterior, în casa jupânului…La Teatrul Mic, în 1988, Tipătescu se relaxa. cântând la flaut, iar Trahanache era chefliu şi umbla cu lăutari după el. Peste doar unsprezece ani, pe scena Naţionalului bucureştean apare o muziciană – fata lui Pristanda, care cântă la vioară şi primeşte un dolar de la Caţavencu, pe chestia asta, iar, bietul prefect este victima tuturor nebunilor lui Zoe, căci doar de-aia şi recunoaşte aceasta: ”da, sunt nebună!”(drept care aruncă-n el cu pantofi, apoi îl ameninţă cu arma), iar Agamiţă Dandanache devenise nici mai mult, nici mai puţin decât un ...vampir!!!…În acelaşi an (1999), la Satu-Mare, doamna Trahanache stătea într-o cadă transparentă, mascată-n ...sirenă, şi trăgea cu urechea la ce discută Fănică şi Caţavencu. Peste un an, la Chişinău, prefectul, în şort, se antrena la un sac de box, iar Caţavencu devenea...femeie…La Timişoara, Zoe se multiplica şi bietul Fănică nu se lupta cu una, ci cu trei doamne Trahanache!. În 2003, la Naţionalul bucureştean, cuplul Scrisorii era un duo de telenovelă, urmărit la televizor de Cetăţeanul turmentat.(care iniţial trebuiau să fie 13, eu fiind unul din cei 13) Peste trei ani, la Cluj, piesa era jucată de femei, singurul bărbat rămânând, fireşte, Zoe. În 2008, la Bulandra, nevasta prezidentului era...o fată din Moldova… în 2011 la Comedie Cetăţeanul Turmentat e femeie şi fredonează cântecele Adei Milea, iar în finalul piesei Caţavencu, (M. Iureş), cade pe jos de beat ce este…şi exemplele pot continua la nesfârşit… Acum, la Nottara, Spiridon cade victimă furiei geloziei și este omorât (împușcat) chiar la vedere și chiar ingropat în casă de asasini..(Chiriac şi Jupân Dumitrache), fără aviz de înmormântare…
Pe vremuri (anii 1966, la Ploești într-un spectacol pus în scenă de R. Vulpescu Zița făcea un adevărat striptis povestind întâlnirea cu Țârcădău, striptis care se oprea la un costum de baie, condamnat drastic de comisia de vizionare, dar aici, la Nottara, Chiriac și Veta fac sex la vedere în mai toate...pozițiile, iar Rică V. o ”penetrează” pe Veta în.. closet, pe la...spate!!! Tipătescu de la Comedie este găsit dormind pe o banchetă într-un subsolul mizer și murdar, iar la Nottara Jupân Dumitrache cu o cască de protecție în cap și cu o roabă în mâini umblă nervos prin sala G. Constantin povestind amicului Ipingescu, îmbrăcat într-o uniformă liliachie a unei armate imaginare (probabil a salvării) despre ce s-a întâmplat la „Union”, poveste întreruptă nu numai de desele și rapidele incursiuni cu roaba prin casă, ci chiar de o apariție fantomatică a Vetei care vine să-i ațâțe simțurile jupânului, aşezând-se în roaba pe care o manevrează, în poziţia „răscrăcărat” arătându-i sexul, ca şi cum Jupânul nu-l cunoştea
Nefiind de meserie pudibond mi-a plăcut în schimb, cum este decupată lunga scenă de dragoste dintre Veta și Chiriac...și chiar am râs, odată cu sala, la humorul involuntar pe care-l stîrnește, I. Haiduc când spune, că e un ”june”, dar la scena din closet când Veta este „penetrată” din greşeală n-am marşat. Dar, „De gustibus non…est disputandum”, a zis latinul şi poate n-a greşit, deşi românul a adăugat: „dă-ncolo că pre e prea e gogonată!”. Se întâmplă în spectacolul de la Nottara multe minuni, nu vreau să le devoalez, tânărul regizor Mâzgăreanu dovedind o abilitate cu totul ieşită din comun de a întoarce pe dos semnificaţia anumitor scene, mânuind cu iscusinţă actorii spre linia unei sexualităţi debordante, norocul lui fiind, ca şi a altor regizori din generaţia lui, că are la dispoziţie, o echipă de excelenți actori care execută cu o râvnă teribilă, demnă de o cauză mai bună și cu un talent cu totul ieșit din comun, indicaţiile, regizorale, aceştia fiind: Crenguța Hariton (Veta), Ion Haiduc (Rică), Dan Bordeianu (Chiriac), Raluca Vermeșan (Zița), Gabriel Răuță (Jupân Dumitrache), Alex. M. Gheorghiu (Ipingescu), Șt. Gomoi (Spiridon)…
Dar dacă anul e considerat ”Caragiale”, atunci hai să atacăm subiectul din toate pozițiile, având piesele lui la îndemână, la baionetă, şi-au zis unii regizori şi ce se întâmplă pe așa zisa scenă de la sala George Constantin nu știu dacă se poate numii tragedie cum a vrut, pornind de la replica lui Rică ”o ce noapte furtunoasă oribilă tragedie”, dar sigur este rodul imaginației debordanto-sexualo-masochiste ale regizorului Mâzgăreanu, deșii, paradoxal, se rostesc exact replicile lui Caragiale dar în altă...cheie. Ăsta cred, am mai scris-o, e marele noroc al tinerilor regizori care își fac mâna, cum se zice, cu o o generație de actori dotaţi cu un talent ieșit din comun capabil să umple toate „noutăţile” gândirii regizorale pe care publicul tânăr le privește înmărmurit.


P. S : Mă gândesc oarecum, cu groază, cum oare ar fi reacționat spectatorii la premiera absolută a piesei din anul 1886 dacă prin absurd ar fi fost martori unor asemenea scene? Probabil ar fi distrus teatrul s-au ar fi împuşcat, doamne fereşte, la rândul lor, pe săracii şi nevinovaţii actori…


04.04. 2012.






miercuri, 18 aprilie 2012

O glumă a unui mare savant

O ciudăţenie. Printre atâtâte idei pe care le imprăştie cu generozitate, printe atâtea cărţi de filozofie commentate la un înalt nivel intelectual, marele cărturar, Mircea Eliade, are umoarea de a povestii în Jurnalul său apărut la Humanitas cu ani în urmă, o întâmplare care în România a circulat multă vreme ca… banc

Undeva în Spania a murit un bărbat cu un organ sexual enorm. Doctorul care i-a făcut autopsia l-a tăiat pentru al expune la un muzeu. Dar înainte de asta a vrut să il arate şi soţiei, care după ce l-a văzut a exclamat: “Vai, a murit Juan!”
În varianta Românească pe sexul enorm al bărbatul decedat pe care doctorul îl duce acasă să-l arate soţiei, ca o anomalie, se găseau doar două litere: Un G şi un U. După ce il arată, soţia exclamă: “Vai, a murit Georgescu!”, deducând logic că în erecţie pe membrul respectiv nu putea să scrie decât numele pe care l-a pronunţat: Georgescu!.

miercuri, 11 aprilie 2012

În amintirea iubitei mele

Alte gânduri despre Sara


Când te-am zărit prima oară
Aerul dintre noi s-a rarefiat
Timpul s-a spart
Ora a fost lovită de catalepsie
Și minutele au dispărut
Era ca-n ziua cea dintâi
Când biblicul Adam
pe goala Eva în dar o primise
De la Dumnezeu
Și se fâstâcise.
Se năruise...
Eu aș fi vrut să te infior
Cu cuvinte calde
Și vorbe rebele
Aș fi vrut să-mi scot sângele
și să-l pun în fața ta
ca o salbă de mărgele
Ca o ofrandă
Dar zâmbet-ți îndepărtat
Părea-i plecată-n eter
Și inaccesibilă
Ca o clepsidră
De porțelan
Păreai picată din altă lume
Pustie, ca discul rece al lunii pline
Austeră ca anticul măslin
Și cu surâsul straniu al viitoarelor regine

Dar zâna iubiri mă pândise
Demult mă pândea
De multe ori îi scăpasem din gheare
Acum își înfipse colții
Adânc în măruntaiele mele hohotind
-Te-am prins, nu-mi mai scapi
Am trimis asupra ta simunul
Crivățul și taifunul
Acum nu-mi mai scapi
Acum ești la pământ
Acum iubesti
Acum vei iubi
Altfel vei muri
- Nu-mi e frică de iubire
Nu mie teamă de orbire
De rătăcire și de nălucire
Nu-mi e frică de moarte
Mi-e teamă să nu mă vrea
Mie teamă că nu se va uita
La un paria ca mine
Mi-e teamă că mă va respinge
- Scrie-i atunci
Trei versuri scelerate
Unde să-i dezvălui toate
Ale tale multe păcate
Că ești un slujitor de arte
Și-o dorești cu aviditate
Cu naivitate
Și cu gânduri curate
Și deși ești în etate
Ai căzut în captivitate
Pentru eternitate...
Spune-i că ești
O cadențare de bine și de rău
De repezi farandole
Și-n gesturi porți sfidarea a tot cei Dumnezeu
și-n râs impertinența sonorelor mandole
Spune- i că ești o încrucișare de trompete
ce porți minciuna vechilor regrete...
că ești o armonie de proză și de vers
de idile
si eres
În cap porți al vieți univers
Și-n inimă dorința ultimului neînțeles
Spunei trei magice cuvinte
Trei talismane
Iubire, Speranță și Credință
Și a ta va fi.
Plină de voință
De umilință
Și de căință
Așa am făcut
Ca într-o minune
în aceste trei cuvinte
Am adunat
Toată truda mea de ani
În care nu te-am întâlnit
În care nu te-am iubit
și-n care hai hui am umblat
Ca un destrăbălat.
Și nu ți-am cerut nimic
Dar dacă ai vrea
Aș vrea să-mi dai
O, dacă ai vrea...
Aș vrea ovalul frumuseți
Și calmul privirii tale
Dă-mi tălmăcirea buzelor fierbinți
Și avântul primelor dorinți
Dă-mi simfonia privirilor
Și aurora amăgirilor.
Dă-mi tot ce o femeie poate da
Ce poate oferii
Cu ușurință...

N-ai zis nimic
Doar m-ai ascultat
Ai tăcut
Cât mai intens
Fără ambigu sens
Și cu privirea ușor mi-ai mângîiat
Obraji
Si fruntea-ți albă ți-ai plecat
Pe pieptu-mi însângerat
De dragoste.
Și deodată am simțit cum secundele
Se nășteau una câte una
Alunecând întruna
Spre zarea întunecată
Și atunci luminat
năuc am urlat
- Ori voi muri
Ori a mea vei fi și eu al tău
Până în veacul cel mai nou

marți, 10 aprilie 2012

O PRODUCTIE ORIGINALA

 O rețetă de succes garantat

Vrei să ai succes în teatru? Cauți o piesă neapărat de Neil Simons. Găsești regizorul care va alcătui viitoarea distribuție cu actorii cei mai potriviți, cei mai talentați și mai ales cei mai liberi la ora respectivă și...încă cineva foarte important: Omul cu banii, adică sponsorul. Restul vine de la sine. O reclamă inteligent susținută prin ziare tabloide și prin canalele Tv. și publicul va da năvală. E ceace se-ntâmplă actualmente la Teatrul de Comedie cu cooproducția Un cuplu ciudat.
Să o luăm metodic.
Autorul născut în 1927, cum am mai spus, este un fabricant de succese sigure. Are zeci, dacă nu sute de piese. (mii nu, mii n-are, scriu istoricii, decât Lope de Vega) Mai noi și mai vechi. Dar, lucru ciudat, deși are puzderie de piese, o istorie al literaturi americane apărută anii trecuți nu-l menționează (Peter Conn: O istorie a literaturii Americane: Ed. Univers 1996) A avut nenumărate și sigur va mai avea nenumărate premii de toate categoriile: Pulitzer, Tony, Mark Twain, Golden Globe, Emy și a avut nenumărate nominalizări la Oscar, dar niciodată n-a câștigat efectiv...(e și acolo o mafie...) În vremea ”împușcatului” maestrul Beligan i-a jucat la Național ”Prizonierul din Manhattan”
Odd Cuple (scrisă în 1965), jucată în acelaș an pe Brodway, ulterior ecranizată cu doi ași ai comediei, (Jack Lemmon și Walter Mathaw) a fost considerată de responsabilii de marketing teatral ca ”e cea mai faimoasă comedie americană a secolului XX. O poveste frumoasă despre prietenie, despre tabieturile bărbaţilor, despre problemele de cuplu, despre diferenţele esenţiale de percepţie a vieţii dintre oameni.”
Autorul, la cererea publicului, a scris și o variantă femenină a ”ciudatului cuplu”, care deja se joacă atât în teatrele din țară cât și de unele trupe particulare din capitală. (Teatrele românești au luat obiceiul de a relua succese vechi dar sigure din urmă cu peste cinzeci de ani de pe întreg mapamondul și în special de pe Brodwway)
Spectacolul care se joacă la Teatrul de Comedie, are o distribuție excelentă în care evoluează cu mult aplomb, cu mult farmec, cu excesivă inteligență, amintind de marii juni primi comici ai teatrului românesc antebelic, doi reprezentanți ai noii generații de actori, Alex Conovaru și Angel Niculescu, de care sigur vom mai auzii, care reușesc un tur de forță uimitor de a nu plictisii publicul nici o clipă pe toată durata spectacolului (2 ore și zece minite).... Sunt secondați de G. Georgevici, Marius Drogeanu și Bogdan Ghițulescu...(prietenii celor doi protagoniști), fiecare căutând, ca adevărați profesioniști, să-și portretizeze succint, dar adecvat, prin mici ticuri de comportament, fiecare personaj în parte. Desigur, fiecare cronicar după ce vede un spectacol, are preferințele sale. Fără să diminuiez sau să minimalizez performanțele celorlalți, simpatiile mele merg spre celălalt cuplu al piesei, cuplu feminin, care apare în partea doua, înterpretat de Delia Nartea și Gloria Găitan, (ce nume fabulos) care, jucând ca două mari actrițe, au reușit deodată să creieze un halou de inedit în amalgamul de locuri comune ale piesei...propunând atît prin diferența de statură a interpretelor cît și prin vioiciunea și istețimea cu care sunt spuse replicile, un cuplu original care ar trebui valorificat și în alte situații.... Spectacolul este regizat de Liviu Lucaci, cunoscut, până acum publicului în primul rând ca actor, căruia îi reușește performanța de a lăsa impresia că a lăsat atât piesa cât și pe interpreți să se desfășoare în voie (deși sunt indicii că a lucrat atent mai fiecare detaliu, nestigherind însă prin truvaiuri regizorale sau amputări desfășurarea acțiunii obținând la final un rezultat excelent pentru care-l felicit...
Dar, până la urmă, trebuie să recunoaștem, că toate strădaniile tinerilor artiști, nu s-ar fi materializat plenar fără susținera financiară a grupurilor Tam – Tam, Balantaine s și Rocheta și fără mărinimoasa găzduire a teatrului e Comedie.
Toată producția spectacolul este o întreprindere temerară și poate fi un exemplu, de cum se poate construi cu succes pe un segment în care concurența este la ordinea zilei
În final vreau să asigur cititorii revistei Bucureștiului literar și artistic că rândurile entuziaste despre spectacol nu au fost generate în nici un caz de o sponsorizare nici în valută, nici în Balaintaine s juice de asociații Tam-Tam și respectiv Balentaine s...
Candid Stoica
.(articol apărut în revista Bucureştiul literar şi artistic nr.4 Aprielie 2012.

joi, 5 aprilie 2012

Ne-a părăsit un monstru sacru,

A plecat de lângă noi trist, agitat, revoltat, cu grijea zilei de mâine în buzunar un mare şi autentic actor. Personalitate plurivalentă, proteicâ a acaparat cu talent mai toate genurile artelor: dramaturg, poet, regizor, traducător, director şi făuritor de teatre, repet, actor al unor roluri de referinţă, unele antologice,în film şi în teatru, prezent în zeci, sute de emisiuni Tv, animator, deschizător de drumuri spre alte zări de la Tokio la Sao-Paulo, a fost un neobosit călător obţinând succese ori unde juca, pe orice scenă, fiind ca la el acasă: Paris, Bruxelles, Moskova, Roma, Osaka, Tel-Aviv, Caen circulând cu o viteză ameţitoare…Are deasemenea o colecţie de decoraţii şi de aprecieri impresionante din partea contemporanilor şi autorităţilor de toate nuanţele: ordinul munci, ambele clase, artist emerit, societar de onoare a Teatrului Naţional, ordinul serviciu credincios şi în sfârşit distincţia la care ţinea foarte mult: ofiţer al legiunii de onoare
A muncit ca un salahor scriind şi traducând zeci de piese, jucând sute de spectacole şi a fost iubit de public şi mai ales de copii poate ca nimeni altul
Cu o lună înainte de a se îmbolnăvii am jucat împreună la T. de Comedie în „Escu” de T. Muşatescu şi, în ciuda unui baston care-l ajuta la mers, părea perfect, dar de multe ori actorii ştiu să pară ceace nu sunt. Ştiu să pară şi prinţi şi regi şi câteodată şi… sănătoşi…

maestre scump n-ai părăsit
A plecat trist şi dezamăgit
D-ta care alergai neobosit
De la polul sud la polul nord
De la tropice la Ecuator
Fiind un adevărat ambasador
Al artelor
Nerămânând cu nimic dator
Micilor spectatori
Pe care atât de mult i-ai îndrăgit
Şi încontinu i-ai înveselit
Într-un moment de exaltare
Ai declarat că Teatrul pentru mine a fost mai mult decât viaţa
Şi iată că te-a auzit D-zeu
care Te-a chemat la el
Să-l înveseleşti niţel
Să-i povesteşti de Moliere
amândoi râzând în cor
De Cocoşelul neascultător
Şi de teatrul Excelsior
Care în viitor
va purta nume de actor
pentru că e inuman
să dispară Ion Lucian

05.04. 2012

marți, 3 aprilie 2012

Gânduri despre Sara

Gânduri despre Sara (1)


Azi noapte te-am visat Dulce și târzie floare a sufletului meu Îngerul din mine,
m-a luat cu vorba încet, încet și m-a îndemnat
să fiu poet
să-n încerc să scriu ceva
Ce n-am făcut, jur, aevea
Niciodată.
Să așez pe hârtie
Fără nostalgie,
Sau poliloghie
Fiziologie și pornografie
Dar cu bărbăție,
Autografic,
Chiar biografic,
Cât mai serafic numai ce trupul tău îmi transmitea
Cumplite efluvii binevenite, necontenite și însuflețite
Numai ce ochi tăi mă-ndeamnau...
Numai ce buzele-ți freamătau
Te-am văzut mai demult!
De fapt Îngerul mi-a te-a arătat,
m-a dus spre tine
- Ea este, mi-a spus!
E palidă, ca pagina albă ce așteaptă
Cuvintele! E albă de ani de adăstare
Ca un palimpsest, care așteaptă să se scrie
Pe el o nouă poveste, o nouă istorie
Și ea te va vrea
Dar ea nu știe incă
Și ea te caută
Când te va găsi îți va da un semnal
Zâmbește-i
Tot ce este viu în ea te - așteaptă
Dar ea nu știe incă
Și ea e bolnavă de stele
Și ea simte din când în când o săgeată
Care-i seceră ființa.
Când se va lămuri îți va da un semnal
Ai curaj, întinde-i o privire
Și ea te așteaptă
Și ea e singură doar cu sufletul ei
Trupul ei te așteaptă de ani
Dar ea nu știe
Și ea e cuprinsă de febra stelei polare
Ca și tine care ai creierul
Fiert de simunuri...
Pe acest culuoar al nebuniei
Spune-i ceace vrei prin destin să-i spui,
Mi-a șoptit îngerul...
- Uite-te la tine, ești electric, ești albastru ciel
Ești lihnit de dragoste, ești o javră râioasă
Care te târăști spre clitorisul (inima) ei
Cu limba scoasă de un cot...
Dorind să te lăfăiești în măruntaiele ei,
Să-i umpli trupul curat cu balele tale
(Să-i despici cu limba vulvele vaginului),
Porc de câine ce ești,
Rupeți memoria și mărturisește-i,
Porc libidinos de câine ce ești!
- Îngere, dacă-mi rup memoria cu ce mai rămân, am urlat?
- Cu ea! E ultimul dar pe care ți-l dau. Iubește-o!
Mi-a mai spus îngerul
Și-a dispărut m-a părăsit
Lăsându-mă să găsesc singur
Culuoarul îngust spre trupul şi sufletul ei....
Dar Îngerul din când în când, revenea, îl vedeam mereu
Când mă pierdeam privind în ochii ei
Când ciocul de barză al inimi
Începea să-mi ciugulească secundele
Când năvăleam peste trupul ei
Ca un barbar, ca un hotentot
Și când buzele ei se împreună cu ale mele
Amândoi regăsind într-o clipă,
Fără efort nectarul și misterul pierdut al iubirii...


Fi binecuvântată ființă
Care mi te-ai oferit
Cu atâta bunăvoință!
Șimțeam că spre mine ai să vii
Cu buzele-ți arămii
Și simțeam că nu mă minți
Cu cei zece dinți
Cu care m-ai sărutat
Și pe sub sprincene
m-ai evaluat
Și deși nu m-am jurat solemn
Pe icoanele de lemn
I-am promis lui Dumnezeu
C-am să te iubesc mereu.









sâmbătă, 3 martie 2012

.un document important

G. I. P intră în acțiune
Grupul de Investigatii Politice (GIP) a sesizat Parchetul General in legatura cu conflictul de interese in care s-a aflat fostul director SIE, Mihai Razvan Ungureanu, a carui familie a primit 170.000 de euro in 2009 si 2010 de la firma austriaca OMV AG.
GIP considera, de asemenea, ca era de datoria Comisiei Parlamentare de control al SIE sa il ancheteze pe Mihai Razvan Ungureanu cu privire la problemele de securitate nationala pe care le implica relatia sa cu OMV AG.
Potrivit declaratiilor de avere ale lui Mihai Razvan Ungureanu, in perioada in care a fost director al SIE principala sursa de venit a familiei sale a fost firma austriaca OMV AG. Daniela Ungureanu, sotia lui Mihai Razvan Ungureanu, a primit, in 2009 si in 2010, in baza unui contract de "servicii de consultanta medicala" suma totala de 711.866 RON, adica 170.000 de euro, de la firma austriaca.
1. GIP a sesizat Parchetului General faptul ca fostul director al SIE s-a aflat in conflict de interese incepind cu anul 2009, cind sotia sa a inceput sa fie platita de OMV. Potrivit art. 70 din Legea 161/2003 (Legea Anticoruptie), "prin conflict de interese se intelege situatia in care persoana ce exercita o demnitate publica sau o functie publica are un interes personal de natura patrimoniala, care ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate a atributiilor care ii revin potrivit Constitutiei si altor acte normative".
In decembrie 2007 Mihai Razvan Ungureanu a fost numit director al SIE, functie de demnitate publica asimilata rangului de ministru. Incepind cu 2009, firma OMV a devenit principala sursa de venit a familiei Ungureanu, Daniela Ungureanu incasind de la aceasta cite 85.000 de euro pe an (7000 de euro pe luna), de aproape 6 ori mai mult decit incasa Mihai Razvan Ungureanu de la SIE.
Potrivit Art. 1 din Legea nr. 1/1998 privind organizarea si functionarea Serviciului de Informatii Externe, "Serviciul de Informatii Externe este organul de stat specializat in domeniul informatiilor externe privind siguranta nationala si apararea Romaniei si a intereselor sale". Firma austriaca OMV AG face parte din zona de interes a SIE deoarece este proprietara Petrom, fiind una dintre firmele straine cu cele mai importante interese in Romania, cu rol strategic in domeniul energiei.
Prin urmare, Mihai Razvan Ungureanu s-a aflat in conflict de interese. Pe perioada in care a exercitat demnitatea publica de director SIE, Mihai Razvan Ungureanu a avut un interes personal de natura patrimoniala (cei 7.000 de euro pe luna primiti de la OMV) care ar fi putut influenta indeplinirea cu obiectivitate a atributiilor sale (activitatea SIE referitoare la firma austriaca).
2. Pe de alta parte, GIP cere Comisiei comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului Parlamentar asupra Serviciului de Informatii Externe sa explice de ce nu a realizat o ancheta cu privire la problemele de securitate nationala pe care le implica relatia dintre fostul director al SIE si OMV AG.
Activitatea si actionariatul OMV AG sint probleme care tin de securitatea nationala a Romaniei. In noiembrie 2006, de pilda, presedintele Traian Basescu declara ca a cerut Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) sa analizeze actionariatul OMV, deoarece "avem riscul de a nu sti, de fapt, cine este actionarul majoritar al OMV Petrom". Presedintele Basescu se declara ingrijorat de faptul ca compania rusa Gazprom "cumpara masiv actiuni OMV". Potrivit lui Traian Basescu, "nu am vindut OMV-ului nici productia de ace, nici productia de brice, ci am vindut, pur si simplu, exploatarea resurselor energetice".
La un an de la aceste declaratii, presedintele Traian Basescu l-a numit in functia de director al SIE pe Mihai Razvan Ungureanu. Ulterior, sotia directorului SIE a inceput sa primeasca sume foarte mari de bani de la o companie care face obiectul activitatii institutiei conduse de sotul ei. Acest fapt poate crea probleme care tin de securitatea nationala.
Comisia de control a SIE trebuie sa explice de ce nu l-a audiat pe Mihai Razvan Ungureanu referitor la problemele pe care le implica relatia dintre familia Ungureanu si OMV:
1. Cum este posibil ca sotia directorului SIE sa primeasca bani de la o companie straina cu interese strategice in Romania?
2. Ce servicii a prestat Daniela Ungureanu firmei din Austria in schimbul unei sume de aproximativ 7.000 de euro pe luna?
3. Cum se explica faptul ca sotia directorului SIE este cel mai bine platit medic din Romania? Spre comparatie, Irinel Popescu, la acea vreme director medical al Institutului Fundeni, a avut in 2009 un salariu de 81.825 RON pe an, adica de 4 ori mai putin decit suma incasata de Daniela Ungureanu de la OMV.
4. Daniela Ungureanu este medic anestezist. Ce fel de "consultanta medicala" poate acorda un medic cu aceasta specializare unei firme austriece?
5. In ce tara si-a desfasurat Daniela Ungureanu activitatea de consultanta medicala pentru firma austriaca OMV?
29 februarie 2012
Mugur Ciuvica
presedintele GIP
Declaratiile de avere din 2010 si 2011 ale lui Mihai Razvan Ungureanu si sesizarea facuta de GIP la Parchetul General se gasesc pe site-ul: www.grupul.ro