marți, 30 mai 2017
sâmbătă, 27 mai 2017

luni, 15 mai 2017
Şi a venit Stăpânul, iar trepăduşii noştri au intrat în trepidaţie. A
venit șeful ăl mare de la Bruxelles. Ca de obicei, politicienii
dâmbovițeni au început să facă „sluj“ și să se gudure pe lângă manșetele
pantalonilor ștabului european. În servilismul lor bolnav nici nu și-au
dat seama că au ratat o mare șansă pentru România. Poate ultima. De ce
s-a întâmplat acest lucru, ne vom lămuri în continuare. Intrarea
României în Uniunea Europeană a avut și are profitorii ei. Primii dintre
ei sunt politicienii și rudele lor. Sau amantele…(din Cotidianul)
Eurovizion 2017. Juriul de specialitate din România format din Luminiţa Anghel,
Mihai Trăistariu, Tavi Colen, Paula Seling şi Cezar Ouatu, toți cinci
cântăreți care știu foarte bine ce înseamnă Eurovision, au acordat
punctaje care i-au șocat pe telespectatorii votanți.
Aceștia au văzut prestația olandezelor ca fiind cea mai bună, în timp ce publicul care a votat prin sms a ales să nu acorde niciun punct Olandei.
Românii au votat masiv piesa Moldovei, care a fost una foarte apreciată de absolut toate țările participante la concurs, însă juriul a ales să dea doar 8 puncte moldovenilor de la SunStroke Project.
Olanda a terminat pe locul 11 concursul.
Vezi și Ce țări au acordat României puncte la Eurovision
Luminiţa Anghel: „Beautiful Mess“ (Bulgaria), „Hey Mamma“ (Moldova) şi „Lights and Shadows“ (Olanda)
Mihai Trăistariu: „Hey Mamma“ (Moldova), „Lights and Shadows“ (Olanda) şi „Beautiful Mess“ (Bulgaria)
Tavi Colen: „Lights and Shadows“ (Olanda), „Hey Mamma“ (Moldova) şi „Beautiful Mess“ (Bulgaria)
Cezar Ouatu: „Beautiful Mess“ (Bulgaria), „Lights and Shadows“ (Olanda) şi „Hey Mamma“ (Moldova)
Ungaria: Joci Pápai – „Origo“ (10 puncte)
Bulgaria: Kristian Kostov – „Beautiful Mess“ (8 puncte)
Portugalia: Salvador Sobral – „Amar Pelos Dois“ (7 puncte)
Italia: Francesco Gabbani – „Occidentali’s Karma“ (6 puncte)
Belgia: Blanche – „City Lights“ (5 puncte)
Franţa: Alma – „Requiem“ (4 puncte)
Croaţia: Jacques Houdek – „My Friend“ (3 puncte)
Suedia: Robin Bengtsson – „I Can’t Go On“ (2 puncte)
Grecia: Demy – „This Is Love“ (1 punct)
Aceștia au văzut prestația olandezelor ca fiind cea mai bună, în timp ce publicul care a votat prin sms a ales să nu acorde niciun punct Olandei.
Românii au votat masiv piesa Moldovei, care a fost una foarte apreciată de absolut toate țările participante la concurs, însă juriul a ales să dea doar 8 puncte moldovenilor de la SunStroke Project.
Olanda a terminat pe locul 11 concursul.
Vezi și Ce țări au acordat României puncte la Eurovision
Iată preferințele juriului național, potrivit Adevarul:
Paula Seling: „Lights and Shadows“ (Olanda), „Beautiful Mess“ (Bulgaria) şi „Where I Am“ (Danemarca)Luminiţa Anghel: „Beautiful Mess“ (Bulgaria), „Hey Mamma“ (Moldova) şi „Lights and Shadows“ (Olanda)
Mihai Trăistariu: „Hey Mamma“ (Moldova), „Lights and Shadows“ (Olanda) şi „Beautiful Mess“ (Bulgaria)
Tavi Colen: „Lights and Shadows“ (Olanda), „Hey Mamma“ (Moldova) şi „Beautiful Mess“ (Bulgaria)
Cezar Ouatu: „Beautiful Mess“ (Bulgaria), „Lights and Shadows“ (Olanda) şi „Hey Mamma“ (Moldova)
Iată cum a ales publicul din România:
Moldova: Sunstroke Project – „Hey Mamma“ (12 puncte)Ungaria: Joci Pápai – „Origo“ (10 puncte)
Bulgaria: Kristian Kostov – „Beautiful Mess“ (8 puncte)
Portugalia: Salvador Sobral – „Amar Pelos Dois“ (7 puncte)
Italia: Francesco Gabbani – „Occidentali’s Karma“ (6 puncte)
Belgia: Blanche – „City Lights“ (5 puncte)
Franţa: Alma – „Requiem“ (4 puncte)
Croaţia: Jacques Houdek – „My Friend“ (3 puncte)
Suedia: Robin Bengtsson – „I Can’t Go On“ (2 puncte)
Grecia: Demy – „This Is Love“ (1 punct)
duminică, 14 mai 2017
marți, 9 mai 2017
vineri, 5 mai 2017
Niciunul dintre cei trei candidați la postul de director al Teatrului din Brașov nu a luat notă de trecere din partea comisiei de examinare. Minimul ar fi fost nota 7.
În
urma celei de a doua etape din cadrul concursului pentru ocuparea
postului de director al Teatrului „Sică Alexandrescu“, Comisia de
evaluare a stabilit că nici unul dintre cei trei candidați, care s-au
calificat în această etapă, nu a reuşit să susţină proiectul de
management la nivelul aşteptat.
Astfel,
cei trei finaliști - Dan Cogălniceanu, Mihai Giurițan și Dan-Marius
Zarafescu - care au susţinut această probă în data de 26 aprilie, au
obţinut note care nu le-au permis ca media finală să fie peste 7, nota
minimă de trecere.
„În
urma evaluării de la proba de susținere a proiectului de management,
membrii comisiei au stabilit că aceste prezentări nu sunt pe măsura
nivelului proiectelor analizate în prima etapă, astfel că notele din cea
de a doua etapă sunt semnificativ mai mici decât cele din prima etapă“,
a declarat preşedintele comisiei de evaluare, Bogdan Stanoevici
Comisia
a fost alcătuită din actorul Bogdan Stanoevici (fost ministru delegat
pentru Românii de Pretutindeni şi fost secretar de stat în Ministerul
Culturii), Romeo Pop (de la Teatrul Bulandra din Bucureşti), Mihai
Constantin (managerul Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte) şi Nicolae
Boghir (managerul Teatrului Alexandru Davila din Piteşti), alături de
doi reprezentanţi din partea Primăriei Brașov.
În
perioada următoare va fi numit un director interimar, urmând ca
procedura pentru angajarea unui manager al Teatrului Sică Alexandrescu
să fie reluată.
Teatrul
„Sică Alexandrescu” din Brașov a rămas fără director în luna noiembrie
2015, când Claudiu Goga a demisionat. De atunci, concursul
pentru ocuparea locului rămas vacant s-a organizat de trei ori, de fiecare
dată fiind contestat prin proteste în fața teatrului sau a Primăriei.
Interimatul este asigurat, acum, de actrița Viorica Geantă-Chelbea, după
ce actorul bucureștean Doru Ana, propus de Primăria Brașov pentru a
asigura interimatul, a fost înlăturat de aceiași protestatari.
miercuri, 3 mai 2017
ACTUALITATEA
unei PIESE DE SERTAR
După 1989 s-a
scris și s-a vorbit enorm despre romanul și poezia de sertar, despre teatrul de
sertar. Lucrări care nu au putut fi publicate sau jucate, din cauza
conținutului lor considerat reacționar, dar în afara piesei lui Titus Popovici O noapte nefurtunoasă (care lua în
răspăr politica culturală a lui Nic. Ceaușescu, text rămas până azi în
manuscris) și a poemului lui Radu Gyr,
Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane,
scris în închisoare, până la ora actuală nu s-a semnalat niciun asemenea text.
Cenaclul de dramaturgie Dragon 2
(Dramaturgi Goniți) găzduit de Casa de
Cultură a sectorului 2 (Calderon) își face o
datorie de onoare, de a prezenta în premieră un asemenea text iconoclast
venit din lumea întunecată a comunismului autohton.
Dan Psatta,
cercetător științific la Institutul de Neurologie al Academiei Române (născut
în 1935), n-a avut deloc simpatie pentru
regimul comunist, dându-și seama de la
început de minciuna pe care s-a constituit. N-a fost membru de partid și mai
toată rezerva și antipatia lui față de regimul instalat cu ajutorul tancurilor sovietice
s-a canalizat scriind piese care să reflecte realitatea așa cum o vedea el. Ani
de zile a scris fără să se gândească la faptul că piesele ar putea fi jucate. Era conștient de conținutul
lor periculos, în răspăr cu mai toată literatura angajată de partid, în
contradicție cu așa zisele capodopere ale literaturii dramatice, care
preamăreau realitatea socialistă și regimul ceaușist. Dar după evenimentele din Decembrie ʼ89, nemaiexistând
restricții și cenzură și-a tipărit în anul 2008, la o editură particulară (Anamarol),
două volume care conțin cinsprezece
piese de teatru. Toate conținând adevăruri crude ale realități societății socialist multilateral dezvoltate,
destul de dureroase despre care nu se vorbea , așa cum le percepea Dan Psatta și foarte
mulți dintre noi. Așa cum poate nimeni nu a avut curajul să scrie, pentru că de
publicat nici nu putea să fie vorba. Sigur că din când în când, în anumite
texte ale unor anumiți autori consacrați, apăreau diverse, așa zise, șopârle dure
la adresa regimului ca de exemplu în piesele Nu ucideți cai verzi de Radu
Iftimovici sau Concurs de Frumusețe
de Tudor Popescu (spectacol considerat un atac împotriva șefului statului), dar
care erau în ultimă instanță ca un strop de apă într-un ocean, față de enormitatea de maculatură partinică
care apărea pe scenele teatrelor din România.
Sfânta Ioana corupției, este o piesă, un text dramatic care se petrece în mare
parte într-un spital. Dar nu în saloanele cu bolnavi. Personajele sunt medicii
spitalului care uneori sunt mai bolnavi decât cei din saloane. Lectura
textului dirijată de subsemnatul a avut norocul de o echipă senzațională de
actori care s-au dăruit textului, eliminându-i de
multe ori inabilitățile, scoțându-i în evidență
subtilitățile și mai ales aducând la iveală critica acerbă a realităților pe
care, în ultimă instanță, le-am trăit majoritatea dintre noi, dar mai ales a
mentalităților care s-au prelungit până în zilele noastre ajungându-se la
catastrofala situație existentă în spitalele de azi, când mor pe capete
pacienți din cauza proastei gospodăriri, situație semnalată de foarte multe ori
de paginile ziarului Viața Medicală.
Petre Moraru, Radu Zetu, Romeo Tudor, Valeriu Păunescu, Ina Roman, Sonia Neagu, Gabriela
Tănase, actori de mare
anvergură, cu o bună carieră în spate, au reușit să redea cu adevărat „fauna”
celor care atunci când ne îmbolnăvim se străduiesc să ne repună pe picioare,
dar care în viața lor particulară fiecare dintre ei au micile lor obiceiuri, micile
lor marote și mai ales, nu pot să se dezbare de obiceiul milenar de a lua, ceea
ce se numește în mod obișnuit sfânta Șpagă!
George Grigore și Doina
Ghițescu creionează cu vervă două crochiuri de nomenclaturiști, care știu
foarte bine să se folosească de situația lor privilegiată, deși, oameni
modești, vin și ei înarmați cu micul plic
cu care vor să li se garanteze sănătatea. Sonia
Neagu, o prezență extrem de agreabilă și subsemnatul reușesc un cuplu
amuzant, răsplătit cu aplauzele celor prezenți: el nu crede că e bolnav și nu vrea să se opereze, fiind
convins că soția vrea să-l omoare ca să-i mica avere agonisită din greu, iar soția
e convinsă că e bolnav și insistă să fie operat, amândoi fiind înarmați,
bineînțeles, cu ceace este înrădăcinat de zeci de ani să ai și să dai atunci
când mergi la medic. Cu un fizic extrem de plăcut, cu o voce
caldă, ademenitoare, cu o prezență plină de feminitate, cu o drăgălășenie greu
de imitat, în rolul principal al piesei, secretara spitalului, tânăra actriță a
Teatrului Țăndărică Petronela Tănase (Purima)a produs o impresie excelentă printr-un
joc inteligent, matur, dozându-și efectele, reușind printr-un tur de forță să
redea imaginea unei tinere femei ariviste,
care se luptă să supraviețuiască folosind și ea armele mediului ce o
înconjoară. Petronela Tănase (Purima) a interpretatat rolul respectiv cu argumentele
și modestia unei mari artiste. Și pentru această interpretare merită, alături
de ceilalți, toată admirația. În final, în discuțiile care au urmat,
cunoscutul dramaturg, Dinu Grigorescu, autor a peste cinzeci de piese, directorul
revistei de cultură Ciripit de păsărele,
care apare lunar, nelipsit de la ședințele cenaclului, a punctat calitățile
atât ale piesei, cât și ale autorului printr-o frază lapidară: Dan Psatta în Sfânta Ioana corupției a realizat o
serie de portrete excepționale, pentru care merită multe felicitări. El ar
trebuit să-și numească piesa: Spitalul
bolnav!
O piesă cu sperieturi la Teatrul Naţional
Spectatorii pot învăţa cum se pot speria de o
bonetă, de o perucă, de un pantof de femeie, de o umbrelă cu cap de
maimuţă si de o bucată de cărbune dacă merg la spectacolul Teatrului Naţional din
Bucureşti cu piesa Crimă din strada Lourcine de
Eugene Labiche…E şi asta o artă… Pe
vremuri era un capitol care se exersa neapărat la conservatoarele particulare.
Se povesteşte chiar că un bătrân actor adus din provincie în capitală după nenorocitul
eveniment de la 23 August 1944 i-ar fi
spus unui tânăr regizor care îi explica respectivului actor supra tema piesei
pe care o repetau: -Lasă asta, mie să-mi spui de
cine să mă sperii în piesa asta!
Prolificului
dramaturg francez Eugen-Marin Labiche
(1815-1889) un fin și lucid observator
al moravurilor, gusturilor, viiciilor micii burghezii din vremea celui de al
doilea imperiu și de la începutul celei
de a treia republici, scriu invariabil mai toate istoriile literaturii franceze
a fost autorul a peste 100 de piese, comedii, vodeviluri, (unele compuse în
colaborare). Celebru în epocă pentru arta sa de a încâlci și de a descâlci
ițele și intriga pieselor sale adevărate capodopere sau mici bijuterii de
tehnică și artă teatrală, care au prilejuit multor teatre și multor actori succese de public enorme, piesele lui fiind permanent în repertoriul mai
tuturor teatre din lume. Labiche e poate autorul cel mai jucat
în România comunistă. Celebra Pălărie Florentină a făcut parte din programul de
liberalizare a repertoriului teatrelor care jucaseră până atunci numai piese
sovietice, anti americane și bineînțeles piesele unor autori români care
machiau realitatea. O pălărie de pai din Italia (Un chapeau de paille din I.) a devenit
în românește Pălăria Florentină și
spectacolul pus în scenă de L. Giurchescu cu Cornel Vulpe în rolul principal
din anul 1965 la fostul Teatru din Giulești a făcut mii de reprezentații
(ulterior refăcut de T. Mărăscu cu altă distribuție mai tânără
jucându-se în continuare cu același mare succes) Cu titlul scurtat, doar Pălăria și cu G. Mihăiță în rolul
principal H. Mălăiele a dat o variantă originală a piesei dar care trunchiată,
”măcelărită”, după un obicei patentat de regizor, s-a jucat doar câteva stagiuni
Marius Manole, Istvan Teglas, Mihai Calotă şi Rodica Aprodu, protagoniștii spectacolului
regizat de Felix Alexa, cu ajutorul autorului, au găsit diverse modalităţi de a face spectatorii să
râdă speriindu-se în diverse moduri destul de variate. Şi totuşi spectatorii nu
râd, mai deloc deşi actorii respectiv se sperie
cu talent şi credinţă. E un
paradox. Te apucă, dacă nu jalea, în orice caz jena. Deşi Marius Manole se
sperie ca un petrecăreţ intelectual, Teglas ca un apucat, ca un acrobat, Rodica
Aprodu ca o frumosă doamnă cu educaţie, când posesiv, când drăgăstos, Mihai
Calotă cu moderaţia şi blândeţea
falitului. (Singurul care nu se sperie e Victor Ţepeanu., valetul Justine,
fiind foarte serios, care de fapt ar fi trebuit să se sperie ca un ţap
ispăşitor ce devine, dar care demn şi trist nu se sperie.) Se întâmplă un
fenomen de care se pare n-a ţinut seamă regizorul. Se întâmplă ca o sperietură
să treacă dincolo de normal, să devină spaimă şi atunci râsul încetează
matematic. Aglomerarea de prea multe sperieturi a produs în public spaima că
ele nu se vor mai termina şi atunci el, publicul, s-a retras înfricoşat în
carapacea sa urmărind plictisit acţiunea totuşi banală a piesei…
Ca să dăm până la urmă cei al cezarului, trebuie să amintim că regizorul
simţind totuși că subiectul e destul de
anemic iar sperieturile foarte multe, s-a gândit că nu are decât o singură
soluție:s să schimbe registrul. Piesa numindu-se vodevil, cel mai nimerit lucru
ar fi să-i facă pe actori să cânte, ceea
ce ei cu totul şi cu totul neaşteptat au
făcut cu mare vioiciune şi spontaneitate ridicând sala-n picioare după ce timp de oră asistase la enorm de plicticoase sperieturi. Am aplaudat și eu gândinu-mă în același timp cu tristețe la
faptul că talentul exceptional al unor
actori români este pus în slujba unei simple comedioare. Dar citind excelentul program
alcătuit de Anca Mocanu misterul aducerii în repertoriu acestei piesuţe se
desleagă ușor: Regia, versiunea scenică, ilustraţia muzicală şi lichting design
sunt semnate de o singură persoană: Felix Alexa! Se
naște o întrebare legitimă: Oare câți bani a plătit Teatrul Național ca să aducă
pe scenă acest… spanac?
19. 03. 2017
Candid Stoica
Abonați-vă la:
Postări (Atom)