candid Stoica

candid Stoica

luni, 15 noiembrie 2021

 Festivalul Național de Teatru ediția 2021

 

Festivalul Național de Teatru 2021 debutează cu o mare surpriză. Un spectacol realizat de Teatrul Național din Craiova, cu un text în premieră care are un titlu neobișnuit, Inimă și alte preparate din carne, semnat de un scriitor aparent cvasinecunoscut marelui public de teatru, regizat în stilul său caracteristic de Radu Afrim.

Dan Coman este un scriitor, poet care are până acum la activ 9 cărți de proză și poezii și a primit premiul „Mihail Eminescu” și premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut și ... este plin internetul cu aprecieri despre cărțile sale. Inimă și preparate din carne nu este, ori cât ne-am strădui, un text de teatru în sensul obișnut al cuvântului, ci mai mult un montaj de diverse scenete, mai bune, mai cu conținut, alături de pasaje de trecere care vor să spună ceva, dar de multe ori înțelesul lor dispare se disipează din dorința regizorului de a le da un înțeles poetic, sensibil și de a fi neapărat la zi, și a spune ceva despre vremurile de „Pandemie”, care evident naște specimene umane ciudate și situații echivoce... și poate ar fi mai nimerit, mai adevărat, mai cinstit ca spectacolul să se numească Fapte diverse. De-a lungul a două ore și jumătate, ni se prezină, uneori fără nici o legătură cosubstanțială, fulgurante scene de viață, pe care de multe ori, deși le obsevăm, nu le luă în seamă și trecem mai departe pe lângă ele. Intenția ascusă a celor doi creatori ‒ care se poate observa la o privire mai atentă a întregului ‒ este de a dinamita cu bună știință ceea ce s-a consolidat de câteva secole, teatrul cu un conflict central și cu personaje bine definite prinse într-o interacțiune din care nu pot ieși, acțiunea lor fiind autodistrugătoare. Personajele din Inimă și preparate din carne au umanitate, dar n-au înălțimea morală a unor adevărați eroi, sunt  doar niște plângăreți care își expun liniar suferița lor în lungi monologuri și de aceea reprezentația s-ar mai putea numi și Monologuri despre viață. O tânără cu defecte de vorbire este abuzată, filmată și apoi fragmentul abuzului este  dezvăluit public, două tinere se iubesc și se simt bine într-un apartament sau într-un mediu acvatic; alți tineri, de data asta el și ea, fac dragoste fără să aibă un sentiment valabil de iubire, scene pe care regizorul le-a mai dezvoltat și în alte spectacole cu alți interpreți și în condiții diferite. Un tânăr cară un cărucior de la supermarket plin cu hârtie igenică, cu o semnificație care îmi scapă, sau pur și simplu fără nicio explicație decât aceea de a face din rahat bici, conform dictonului popular. Sau poate că este o trimitere la debutul pandemiei, când la noi, ca și în țările europene, lumea a dat năvală la supermarket să-și facă provizii de hârtie igienică.    

Dar... există un dar, tot „ambalajul” este privit, chiar online, cu plăcere și cu interes datorită colectivului de actori care joacă modern sincer, simplu, nesofisticat mai toate întâmplările pe care le-au pus la dispoziția lor scenaristul și regizorul. Ei se numesc: Alex Calangiu,  Ramona Drăgulescu, Flavia Giurgiu, Romaniţa Ionescu, Ştefan Cepoi, Geni Macsim, Ioana Florentina Manciu, Cătălin-Mihai Miculeasa, Claudiu Mihail, Raluca Păun, Vlad Udrescu, Costinela Ungureanu, Petronela Zurba, Irina Danciu, pe care îi felicit din toată inima.

 

11.07. 2021                      

luni, 25 octombrie 2021


 

MAGDA CATONE

Magda Catone a împlinit 63 de ani! Nu-mi vine să cred! Parcă mai ieri a venit la Teatrul de Comedie ‒ proaspăt absolventă deja, cu renumele de viitoare mare comediană ‒și am jucat împreună în celebrul, de acum, spectacol Concurs de frumusețe. Parcă mai ieri am jucat Perinița la nunta ei, cu carismaticul Șerban Ionescu, la Cercul Militar, parcă mai ieri am străbătut lumea cu Visul une nopți de vară (Anglia, Canada, Istambul, Venezuela, Columbia, Guyana), parcă mai ieri am aplaudat-o pe scena Naționalui bucureștean întruchipând cu dezinvoltură de mare artistă pe Zoe Trahanache, sub bagheta unui mare regizor, și multe alte izbânzi artistice...  Ultima oară am zărit-o „ciripind” în Papagalul Mut, de la Naționalul bucureștean.

La vârsta pe care  acum o aniversezi, Magda Catone, îți urez noroc și sănătate pe mai departe și, de ce nu, și în noul rol de politiciană  în care te-ai distribuit singură.

LA MULȚI ANI!

 

 

joi, 21 octombrie 2021

 


 Teatrul, adevărata artă !

Acum câteva zile încercând să scriu destul de greu despre un spectacol slab, văzut de curând, într-o pauză, ochii mi-au căzut din întâmplare pe un spectacol realizat  pentru Tv cu ani în urmă și fermecat, încântat de ce vedeam nu mi-am mai putut lua privirea de  pe micul ecran. Ceea ce vedeam era   ceva ce nu mai văzuzem cam de multișor pe scenele de teatru și era ceva după care tânjeam în subconștient de ani de zile. Adică Teatru adevărat!  Teatru de calitate. Așa că am abandonat rapid cronica respectivă și m-am apuca să scriu, să  vă împătrtășesc impresiile ce mi le-au transmis un adevărat spectaol de teatru. E vorba de spectacolul „Regina Mamă” de Manlo Santinellii, un autor jucat pe mai toate scenele din lume, demn urmaș a lui Eduardo de Filippo, realizat de Gelu Colceag în 1997 la Teatrul Național din București cu doi mari artiști: Olga Tudorache și Marius Bodochii. Piesa lui Santinelli în ultimă instanță o melodramă atroce ce se petrece între o mamă extrem de autoritară și ambițioasă și fiul ei, un ziarist nerealizat care vine acasă să realizeze un reportaj despre ultimile zile ale mamei sale. Zece de acuze reciproce, zeci de sfâșieri lăuntrice dintre o mamă care n-a știut să aibă minimă tandrețe față de un copil rebel. Situație care s-a mai văzut și s-a mai scris. Dar ceace face ca  piesa repectivă să emoționeze întradevăr este jocul sclipitor, absolut sincer a celor doi protagoniști  că uneori ai impresia că cele două persoajele, mamă și fiu, aflate într-un conflict acut, nu sunt doi artiști care interpretează niște roluri într-o piesă de teatru, ci oameni vii care trăiesc aevea, senzați pe care o dau numai marii artiști. Marea artistă, ajunsă atunci la senectute se arată fără sfială în postura de om în vârstă atacat fără cruțare de diverse maladii, uimindu-ne cu zecile de reacți umane extrem de adevărate, marea artistă dând aici o lecție inimitabilă de teatru autentic, totul culminând cu scena finală, de un dramatism autentic. Marius Bodochi în rolul fiului ratat dovedește că nu e un partener marionetă ci îi dă o replică credibilă marei artiste, uneori la același nivel dovedind un talent remarcabis. Gelu Colceag a știut cum să canalizeze chimia produsă între cei doi protagoniști obținând un spectacol de referință. Felicitări operatorului șef Cristi Stoian care le-a urmărit cu avididate reacțiile, uneori infime ale celor doi proragoniști și încă odată, felicitări televiziunii române care programează spectacolele de calitate ale Teatrului Românesc. Spectacolul s-a jucat timp de 15 ani pe scena Teatrului Național iar acum poate fi vizionat pe You Toube de milioane de telespectatori.

miercuri, 29 septembrie 2021

 Paul Goma: „Toți securiștii, toți activiștii, toți beliții ăștia care ne-au chinuit timp de peste patru decenii, care ne-au supt de vlagă, ne-au supt sufletul... au devenit mari patrioți...”

luni, 27 septembrie 2021

 

CINE, CINE, CINE ESTE BĂRBATUL RESPECTIV?

 

                Amor amar la Teatrul „Teatrelli”

Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului București (CREART), din Piața Lahovari, deține o mică și elegantă sală de teatru, numită „Teatrelli”, pe scena căreia sunt prezentate săptămânal spectacole de interes pentru marele public. Unul dintre acestea este și Amor amar de Pierre Seuvil, pus de scenă Mircea Cornișteanu.

Cred că nu mai e nevoie să povestesc subiectul pe larg, pentru că, evident, din titlul se poate înțelege ușor despre ce e vorba: Marina are un iubit, pe Antoine, dar se îndrăgostește de Joachim, iubitul Rozaliei, și de aici, bineînțeles, zeci de încurcături, unele imprevizibile, altele chiar  surprinzătoare, făcând din Amor amar ‒ în ultimă instanță ‒ o piesuță construită ca să amuze sau ca să ne arate unele inconveniente ale amorului în trei. Dar Amor amar devine o mică bijuterie în mâna unor actori excepționali, așa cum sunt cei care formează distribuția: Monica Davidescu, Mircea Constantinescu, Liviu Lucaci, Simona Popescu. Sunt actori cu mari disponibilități artistice, mânuiți cu inteligență și pricepere de Mircea Cornișteanu, un vajnic artizan al teatrului, autor a nenumărate montări scenice.

Monica Davidescu  joacă cu inteligență și cu multă feminitate pe Rozalie, o femeie încă tânără, care nu intră în panică când hârșitul și urâciosul ei iubit, Joachim (pe care-l găzduiește în casa sa), acceptă avansurile Marinei (prietena bună a Rozaliei) și chiar se despart. Până la urmă, Rozalie ‒ grație unor trucuri feminine sugerate de de o amică psiholoagă ‒ îl recâștigă. Monica Davidescu are o biografie de actor american: a fost învățătoare, dansatoare, model, secretară, manechin și studentă la clasa lui Grigore Gonța. Din1998 joacă cu brio pe scena Naționalului bucureștean, remarcându-se prin jocul ei în roluri importante (Goneril din Regele Lear și Helena din Visul unei nopți de vară de W.Shakespeare, Ranevskaia din Livada de vișini de Cehov.  Monica Davidescu, ca orice mare actriță, are prestanță, are feminitate, are umor, are un glas plăcut și melodios, un trup de sirenă  și e capabilă să atace și alte mari roluri ale dramaturgiei universale.

Dar surpriza spectacolului o reprezintă Mircea  Constantinescu ‒un talent autentic capabil să atace cu succes o diversitate - în micul rol Antoine, iubitul Marinei ‒ care, cu o mască caraghioasă și un joc „chaplinian”, reușește să ne convingă că e un actor de comedie autentic, amintind pe alocuri de Gr.Vasiliu-Birlic și chiar de Marin Moraru.

Liviu Lucaci, în rolul ursuzului Joachim, se străduiește, cu farmec, să nu pară chiar un necioplit, un posomorât, ceea ce de multe ori îi reușește de minune.

Tânăra Simona Popescu, jucând între „moștri sacrii”, se străduiește timidsă facă față unui rol dificil, de îndrăgostită perpetuă, de multe ori reușind, alteori trecând pe lângă rol cu nonșalanță.

Unicul decor, semnat de Ștefan Caragiu, e funcțional, iar costumele Lilianei Cenan adecvate (mai ales cele ale Rosaliei), pastelate și realiste.

 

24.09. 2021                                                                       Candid Stoica

 

Va apare vineri 1 Oct. 2021 în ziarul Viața Medicală

 

A group of people posing for a picture

Description automatically generated with medium confidence

vineri, 10 septembrie 2021

 

Adio,  Ion Caramitru!

Duminică seara eram în sala Teatrului Național la un spectacol, la al cărui final un actor a anunțat trista, incredibila și insuportabila veste. A fost un șoc teribil. Nu numai eu, dar întreaga sală a înmărmurit. Mai toți îl credeam aproape fără vârstă, veșnic tânăr și încărcat de glorie, străbătând deceniile cu glasul lui melodios. Vestea a părut atât de incredibilă încât, la un moment dat, am crezut că n-am înțeles bine ce s-a întâmplat sau că este o glumă proastă, sau o greșeală de exprimare. Numai când sala, înțelegând bine momentul, s-a ridicat în picioare și a ținut un minut de reculegere, am înțeles pe deplin că s-a întâmplat, un fapt ireparabil: Caramitru nu mai există! Sufletul lui a zburat spre alte zări, spre alte stele.

Caramitru a apărut la ani distanță de marii săi înaintași, care au făurit gloria autentică a teatrului româmesc (Aristide Demetiad, George Vraca, N. Bălțățeanu...), citez la întâmplare, ca un produs autentic al școlii românești de teatru, pe care spirtul ideologiei comuniste, caz rar,  nu l-a atins, nu l-a devorat cum s-a întâmplat cu o întreagă generație.

A interpretat  cele mai importante roluri pe care și le-ar fi dorit orice actor de talent. A fost Romeo, a fost Eminescu, a fost Hamlet, iar la senectute a fost Prospero. Dar ce n-a fost? A fost chiar revoluționar autentic într-o piesă la care a participat întreaga țară și într-o vreme a jucat pe „adevăratelea” rolul de al doilea om în stat... A fost și ministru, și director de teatre, și regizor, dar ce n-a fost... A purtat versul eminescian în zeci de recitaluri, a adus pe scenă prima piesă anticomunistă (Comedie Roșie). Dar marile lui realizări sunt extrateatrale: a înființat Uniter-ul, strângând laolaltă breasla LUMII TEATRALE, încercând să-i ajute pe cei mai nevoiași și a reabilitat clădirea Teatrului Național, făcând din ea un edificiu remarcabil de cultură, de fapt, un imperiu al domeniului teatral pe care l-a păstorit cu înțelepciune, după cum au fost timpurile, după cum au „bătut vânturile” și, MAI ALES, după posibilități. Moștenirea lui este încă o „ladă” necunoscută, pe care generațiile viitoare au datoria de a o aduce la lumină. Pentru toată lumea însă e vie silueta lui în balconul defunctului Comitete Central strigând: NU MAI TRAGEȚI! VĂ VORBEȘTE ION CARAMITRU!

Când o națiune a reușit să nască un asemenea exemplar, înseamnă că are viitor.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul.

 

05. 09. 2021                                               Candid Stoica

duminică, 20 iunie 2021

 

O lansare cu... bucluc!

          (În loc de cronică teatrală)                                                    

Pentru lansarea cărții melePaiațe, Măști, grimase, găști care a avut loc acum câteva zile la sala nouă a Teatrului de Comedie ‒ am dat zeci de telefoane și am invitat oameni de teatru, profesori, cunoștințe, oameni de afaceri, dramaturgi, regizori, actori, profesori, ziariști, economiști, pensionari, sportivii, rude,  oameni fără ocupație... Am dat, ca să zic așa,  peste o sută de telefoane.

Zece prieteni m-au asigurat că vor veni neapărat și să nu-mi fac nici o problemă. Nu mi-am făcut. Lansarea a decurs destul de bine, a fost scurtă și la obiect, deși... cei care au vorbit au amintit mai mult de ei decât de mine, trecând în revistă mai mult evenimentele vieții lor decât pe cele din carte. Dar cei zece amici ai mei, care m-au asigurat solemn să n-am nici o grijă că vor veni, n-au au fost, au lipsit.

Cu alte cuvinte au absentat! Niciunul n-a venit. Absolut niciunul.

Puțin supărat, intrigat le-am telefonat imediat după ce s-a terminat lansarea, vrând să aflu motivul  care i-a făcut să nu-și țină promisiunea, pentru că mi s-a părut că totul e ca un fel de  conspirație bine pusă la punct împotriva mea. Chiar toți zece?!   Dă-o-ncolo de treabă!

Ce am aflat?

La primul telefon, colega ‒ care mă asigurase chiar în dimineța respectivă că vine ‒ s-a împiedicat pe balcon în așa hal încât s-a julit la nas și genunchi, curgându-i abundent sânge din nas, nu s-a simțit în stare să vină în situația în care se afla, adică, așa,  mutilată.

La al doilea telefon, am aflat că altă colegă a alunecat pe scări și și-a dislocat un șold fiind obligată să se deplaseze prin casă cu un cadru.

La al treilea telefon n-a răspuns mimeni. În  schimb am primit un SMS care mă anunța  că persoana respectivă care promisese că vine era undeva  prin Moldova și că nu poate ajunge la timp din cauză că i s-a defectat mașina și că vor sosi cu trenul a doua zi. 

La al patrulea telefon am aflat că persoana respectivă, fostă caseriță a Teatrului de Comedie, care și ea era nerăbdătoare să aibă cartea, zace imobilizată în pat în urma unei crize de spondiloză.

La al cincilea telefon, care aparținea propietarului fabricii de pâine Dâmbovița, am aflat că a avut două decese în familie și... normal, nu a putut onora invitația.

La al șaselea  telefon... n-a  răspun nimeni. În schimb am primt un SMS: „Află că nu pot veni sunt până pe 10 iunie  (inclusiv) – adică de Înălțare – în pelerinaj la mânăstiri”.

 La al șaptelea telefon, persoana respectivă m-a anunțat că în drum spre lansare i s-a furat buletinul și cardurile și a trebuit să se ducă la poliție să reclame...

 La al opulea telefon, colega care îmi telefonase chiar înainte cu o oră de a pleca de acasă să mă asigure că vine, mi-a mărturisit că soțul ei ‒ care are 90 de ani ‒ a făcut un puseu de tensiune și a fost obligată să rămână să-l supravecheze.

La al noulea telefon am aflat că persoana respectivă, prieten vechi, un cetățean israelian, care venise special pentru lansarea cărți mele, e la spital   în urma unui infarct și medici îi dau doar 6 % șanse de supraviețuire!!!!(ulterior am aflat că a murit).

 Al zecilea telefon pe care mă gândeam să-l dau unui alt  prieten apropiat, care promisese că vine și la fel... n-a venit,  nu l-am mai dat de frică să nu mai aflu cine știe ce grozăvie. Și mai ales că începusem să mă cam clatin simțind o ușoară amețeală. Atunci am exclamat cu voce tare: 

‒ Doamne, nu acum, nu azi! Mâine, poimâine, dar nu acum! Dă-mi posibilitatea să mă bucur de apariția cărții mele măcar o zi!

 

08.09.2021                                 Candid Stoica

 

Ps: Asigur cititorii că totul este absolut adevărat, nu este nimic, dar nimic inventat cum s-ar putea crede.

miercuri, 12 mai 2021

 

A apărut e caldă, fierbinte....așteaptă să fie devorată....Ehehei, dar ce nu veți găsi în paginile ei: Mirobolanta lume a teatrui, portrete de artiști, spectacole fabuloase și spectacole de ”rahat, spectacolul politic și politica teatrală, amantâlâcuri, bîrfe, intrigi, mitomani și demagogi, oportuniști și închipuiți, bâlbe geniale, ministeriabili eșuați, iubiri fatale, prieteniii neuitate, directori de teatru orbi, aspiranți la glorie și multe altele pe care nu le putați afla decât citind cartea...citiți-o, răsfoiți-o, vă așteaptă....Paiațe, Măști, Grimase, Găști!

 




 

miercuri, 14 aprilie 2021

 



Povestea unei iubiri de-o viaţa pierdută într-o clipă

                                          de Camelia Pantazi Tudor                                                                           Citind “Gânduri despre Sara” scrisă de Candid Stoica mi-am amintit despre marile iubiri evocate de atâţia creatori de frumos care şi-au obţinut nemurirea oferind lumii imaginea femeii vieţii lor şi a unei iubiri statornice. În secolul al XIX-lea, Petrarca s-a îndrăgostit de Laura şi şapte secole nu au fost suficiente pentru a trece în uitare iubirea dintre ei. Este o analogie pe care şi Candid Stoica o precizează în volumul său, fiind convins că frumuseţea acestui sentiment nu are legătură cu spaţiul, cu timpul, ci este doar un sentiment uman general valabil.
Lecturând acest volum, cuprinzând 32 de poeme, am avut plăcuta surpriză să constat că autorul Candid Stoica nu este doar om al scenei şi dramaturg, ci şi mânuitor sensibil al versului.“Misterul” nu îl reprezintă altceva decât durerea sufletului său care i-a îndrumat mâna, chiar dacă în poemul “De ziua ta Sara” afirmă că “nimic n-am scris/ Cu mâna mea” ci doar hârtia “înţeleaptă” “fiind pesemne simţitoare / A scris singură pe ea / Numele tău”. Este vorba despre numele femeii iubite care i-a stat alături aproape toată viaţa, Sara Dan. Sentimentul pierderii fiinţei dragi îl aruncă în braţele disperării de unde reuşeşte să se desprindă din când în când prin rememorarea clipelor petrecute împreună, prin revoltă, prin acceptarea, în cele din urmă, a suferinţei. Încă din primul poem, iubirea autorului răzbate cu putere prin emoţia provocată de discuţia cu îngerul care îi vorbeşte despre femeia destinată lui înainte de a o cunoaşte în realitate, pretext de a-şi exterioriza convingerea că Sara Dan a fost femeia sortită, femeia aşteptată de ani, ce îl aşteptase la rândul său. Cu delicateţe, prin intermediul “zânei iubirii” din al doilea poem, “Gânduri”, îşi mărturiseşte teama de a nu fi respins, avută la începutul poveştii de iubire. Cunoaştem astfel cele “trei magice cuvinte”-“Iubire, Speranţă şi Credinţă”- ce-l vor călăuzi pe tot parcursul vieţii în doi. Poemele continuă cu evocarea diferitelor momente trăite cu soţia sa, începând cu primul, în care s-au cunoscut şi finalizând cu ultimul, al dispariţiei ei, sub forma monologului, prin folosirea dialogului, dar şi prin adresarea către prieteni. Cunoaştem o Sara Dan aşa cum a văzut- o bărbatul îndrăgostit toată viaţa dar şi după moartea fiinţei iubite. Ea a fost şi este ”o stea luminoasă / şi mărinimoasă / femeia ideală / prietena loială / amanta credinciosă / şi iubită afectuoasă, femeia minunată a sufletului meu”, frumoasă, blândă şi înţeleaptă, caldă, căreia îi plăceau depărtările,”marea, stelele și luna”, care iubea teatrul și muzica de calitate și „avea adierea unui soare/ De primăvară”.

Purtat permanent pe aripile unei iubiri crescânde pe măsura trecerii timpului, autorul își plânge fericirea pierdută, se revoltă, își pune deseori întrebări referitoare la motivul pentru care ea l-a părăsit, fiindu-i greu să accepte inevitabila trecere în nefiinţă, cerând ajutor lui Dumnezeu pentru a fi din nou împreună prin propria moarte. În „Plânsete cu Sara”, veșnicul îndrăgostit discută cu îngerul trimis de Dumnezeu, rugându-l să-l ducă la ea, prin intermediul acestuia fiindu-ne dezvăluit motivul deciziei de a scrie poemele. Răspunsul la rugăminte este refuzul categoric, deoarece noua sa menire constă în a scrie versuri despre femeia iubită pentru că în felul acesta „ea le va auzi / Le va cunoaşte / şi la tine se va gândi”.
  În final, autorul înţelege că trebuie să scrie pentru a oferi lumii imaginea dragostei dintre el și soţia sa, simţindu-se întărit de noul scop al vieţii, convins fiind că puterea de a rezista, de a continua să trăiască, i-o datorează ei, celei care continuă după moarte să îl ajute și să-i fie alături. Cerând iertare iubitei pentru faptul că nu a știut să-și ascundă suferinţa, Candid Stoica încheie în mod emoţionant povestea unei iubiri de-o viaţa pierdută într-o clipă.                                           Camelia Pantazi Tudor      despre CANDID STOICA, Gânduri despre Sara, Bucureşti, Editura ZIP, iulie 2012. în Cervantes  Almanah de sărbători


miercuri, 31 martie 2021

 

Un regal actoricesc și regizoral

Romanul Dimineță Pierdută de Gabriela Adameșteanu apărut în 1983  premiat de Uniunea Scriitorilor, considerat de critica literară ca o realizare majoră a prozei românești, coagulând ediții succesive, poate, odată cu trecerea timpului,  ar fi trecut oarecum în uitare, ca atâtea alte cărți consemnate doar de istoriile literare, dacă n-ar fi existat spectacolul Teatrului Bulandra din 1986 realizat de marea regizoare Cătălina Buzoianu cu un grup de actori prodigioși care au făcut ca spectacolul respectiv înregistrat apoi de Televiziune să fie cunoscut, prin repetata lui programare, în toate ungherele țări.                                                                                                                      Romanul stufos în sine descrie cu lux de amănunte o lume în plină dezagregare, și poate fi considerat în ultimă instanță drept un roman al familiei care urmărește metodic declinul unor reprezentanți ai marei burghezii române interbelice.                                             Regizoarea, autoarea scenariului de la baza spectacolulul, impresionată de calitatea romanului, depăsind neîncrederea unora că dramatizările viciază opera literară, a reușit să selecteze din mulțimea de episoade al romanului nu numai acele secvențe centrate pe destinele  personajelor principale, ale  Vicăi Delcă (Tamara Buciuceanu) și Ivonei Scarlat (Gina Patrichi), exponente ale unor clanuri și a unor pături sociale diferite,  dar și cele  care  ne  duc inevitabil la ideia că   distrugerea unei anumite clase sociale este inevitabilă construind un spectacol de prolixitate reduntanță  de multe ori emoționantă  Dar în Dimineața Pierdută trecutul este adus constant în prezent, trecând printr-un secol de istorie privată, dezvăluind epoci, regimuri și mai ales tipologii umane.în lungi destăinui și mononologuri.                                                                                     ”Am pierdut timpul cu povești”  declară unul dintre personaje. Adică am pierdut prezentul pe care l-am încărcat cu trecutul, s-ar putea ”traduce” această expresie care în ultimă instanță ar putea fi ideia de bază a spectacolului.                                             Există în mai toate scenele din spectacolul cu Dimineața Pierdută o calitate a adevărului adus la zi greu de egalat, majoritatea actorilor depășindu-și cu mult creațiile anterioare. Gina Patrichi (Ivona), Rodica Tapalagă (Sophi), Irina Petrescu (Margot), Tora Vasilescu (Vica tânără), Lucia Mara (madam Cristide) sunt pur și simplu de nerecunoscut în personajele respective fiecare găsind modalități surprinzătoare de caracterizare a lor. Sunt absolut remarcabile  trecerile psihologice  de la o vârstă la alta ale Rodicăi Tapalagă dovedind încă odată înalta clasă pe care a avut-o, iar Gina Patrichi adaugă încă un personaj, încărcat de dramatism, realizat magistral în fructuasa-i carieră plină de atâte izbânzi scenice. Un tur de forță realizează Tamara Buciuceanu (Vica) pe parcursul celor trei ore și junătate de spectacol realizează cu cunoscuta-i vivacitate, compunând cu mult firesc un personaj complex, de natură balzaciană cum rar se găsește pe scenele românești și cum tot atât de rar se întâlnește în cariera unui actor. Mai apar în siluete bine caracterizate,  Victor Rebengiuc (Mironescu),  I. Besoiu (Niky), V. Uritescu (Delcă), Răzvan Ionescu (Titi Ialomițeanu), Mihai Constantin (Gelu). Sunt antologice scenele când unele personaje își pun pe încălțări ciorapi ca să nu alunece pe ghiață aducându-ne aminte de timpul când spectatorii veneau la teatru ca să scape de frigul de acasă. Decorul lui Mihai Mădescu (și el dispărut prematur) cu mobilă și materiale obținute de la dezmembrări (era epoca marilor demolări) e funcțional marcând sugestiv mai multe locuri de joc, iar costumele Liei Manțoc chiar  autentice, bine păstrate, provenind din garderoba unor doamne de pe vremuri din anturajul Palatului Regal.                    Scăpat surprinzător din furcile caudine ale celebrelor vizionări care au distrus atâtea valorase spectacole,  fără mai periclitări, realizat într-o stare de emulație artistică superioară, spectacolul  a avut premiera într-o iarnă friguroasă obținând instantaneu  un succes de public extraordinar, jucându-se ulterior, în câțiva ani,  89 de reprezentații, fiind apoi oprit inexplicabil după evenimentele din Dec. 89. Transpus ulterior telegenic ireproșabil  de Dan Necșulea, (cu concurul unei excelente echipe de operatori și a regizoarei de montaj Emilia Andreescu) reprezintă evident o victorie de necontestat a valorii teatrului românesc într-o epocă de costrângeri maxime a artei spectacolului și o probă fără tăgadă că oamenii creatori din teatre în ciuda multor lăudători de serviciu au avut întotdeauna o privire lucidă despre realitățile din timpul regimului comunist.  Ce păcat că majoritatea dintre ei, talente inimitabile  ne-au părăsit plecând spre alte zări. Pentru amatorii de teatru spectacolul poate fi vizionatși admirat  online.

21.03.2021.                                                                     Candid Stoica

Apărut în Viața medicală di 26 Martie 2021