candid Stoica

candid Stoica

miercuri, 12 mai 2021

 

A apărut e caldă, fierbinte....așteaptă să fie devorată....Ehehei, dar ce nu veți găsi în paginile ei: Mirobolanta lume a teatrui, portrete de artiști, spectacole fabuloase și spectacole de ”rahat, spectacolul politic și politica teatrală, amantâlâcuri, bîrfe, intrigi, mitomani și demagogi, oportuniști și închipuiți, bâlbe geniale, ministeriabili eșuați, iubiri fatale, prieteniii neuitate, directori de teatru orbi, aspiranți la glorie și multe altele pe care nu le putați afla decât citind cartea...citiți-o, răsfoiți-o, vă așteaptă....Paiațe, Măști, Grimase, Găști!

 




 

miercuri, 14 aprilie 2021

 



Povestea unei iubiri de-o viaţa pierdută într-o clipă

                                          de Camelia Pantazi Tudor                                                                           Citind “Gânduri despre Sara” scrisă de Candid Stoica mi-am amintit despre marile iubiri evocate de atâţia creatori de frumos care şi-au obţinut nemurirea oferind lumii imaginea femeii vieţii lor şi a unei iubiri statornice. În secolul al XIX-lea, Petrarca s-a îndrăgostit de Laura şi şapte secole nu au fost suficiente pentru a trece în uitare iubirea dintre ei. Este o analogie pe care şi Candid Stoica o precizează în volumul său, fiind convins că frumuseţea acestui sentiment nu are legătură cu spaţiul, cu timpul, ci este doar un sentiment uman general valabil.
Lecturând acest volum, cuprinzând 32 de poeme, am avut plăcuta surpriză să constat că autorul Candid Stoica nu este doar om al scenei şi dramaturg, ci şi mânuitor sensibil al versului.“Misterul” nu îl reprezintă altceva decât durerea sufletului său care i-a îndrumat mâna, chiar dacă în poemul “De ziua ta Sara” afirmă că “nimic n-am scris/ Cu mâna mea” ci doar hârtia “înţeleaptă” “fiind pesemne simţitoare / A scris singură pe ea / Numele tău”. Este vorba despre numele femeii iubite care i-a stat alături aproape toată viaţa, Sara Dan. Sentimentul pierderii fiinţei dragi îl aruncă în braţele disperării de unde reuşeşte să se desprindă din când în când prin rememorarea clipelor petrecute împreună, prin revoltă, prin acceptarea, în cele din urmă, a suferinţei. Încă din primul poem, iubirea autorului răzbate cu putere prin emoţia provocată de discuţia cu îngerul care îi vorbeşte despre femeia destinată lui înainte de a o cunoaşte în realitate, pretext de a-şi exterioriza convingerea că Sara Dan a fost femeia sortită, femeia aşteptată de ani, ce îl aşteptase la rândul său. Cu delicateţe, prin intermediul “zânei iubirii” din al doilea poem, “Gânduri”, îşi mărturiseşte teama de a nu fi respins, avută la începutul poveştii de iubire. Cunoaştem astfel cele “trei magice cuvinte”-“Iubire, Speranţă şi Credinţă”- ce-l vor călăuzi pe tot parcursul vieţii în doi. Poemele continuă cu evocarea diferitelor momente trăite cu soţia sa, începând cu primul, în care s-au cunoscut şi finalizând cu ultimul, al dispariţiei ei, sub forma monologului, prin folosirea dialogului, dar şi prin adresarea către prieteni. Cunoaştem o Sara Dan aşa cum a văzut- o bărbatul îndrăgostit toată viaţa dar şi după moartea fiinţei iubite. Ea a fost şi este ”o stea luminoasă / şi mărinimoasă / femeia ideală / prietena loială / amanta credinciosă / şi iubită afectuoasă, femeia minunată a sufletului meu”, frumoasă, blândă şi înţeleaptă, caldă, căreia îi plăceau depărtările,”marea, stelele și luna”, care iubea teatrul și muzica de calitate și „avea adierea unui soare/ De primăvară”.

Purtat permanent pe aripile unei iubiri crescânde pe măsura trecerii timpului, autorul își plânge fericirea pierdută, se revoltă, își pune deseori întrebări referitoare la motivul pentru care ea l-a părăsit, fiindu-i greu să accepte inevitabila trecere în nefiinţă, cerând ajutor lui Dumnezeu pentru a fi din nou împreună prin propria moarte. În „Plânsete cu Sara”, veșnicul îndrăgostit discută cu îngerul trimis de Dumnezeu, rugându-l să-l ducă la ea, prin intermediul acestuia fiindu-ne dezvăluit motivul deciziei de a scrie poemele. Răspunsul la rugăminte este refuzul categoric, deoarece noua sa menire constă în a scrie versuri despre femeia iubită pentru că în felul acesta „ea le va auzi / Le va cunoaşte / şi la tine se va gândi”.
  În final, autorul înţelege că trebuie să scrie pentru a oferi lumii imaginea dragostei dintre el și soţia sa, simţindu-se întărit de noul scop al vieţii, convins fiind că puterea de a rezista, de a continua să trăiască, i-o datorează ei, celei care continuă după moarte să îl ajute și să-i fie alături. Cerând iertare iubitei pentru faptul că nu a știut să-și ascundă suferinţa, Candid Stoica încheie în mod emoţionant povestea unei iubiri de-o viaţa pierdută într-o clipă.                                           Camelia Pantazi Tudor      despre CANDID STOICA, Gânduri despre Sara, Bucureşti, Editura ZIP, iulie 2012. în Cervantes  Almanah de sărbători


miercuri, 31 martie 2021

 

Un regal actoricesc și regizoral

Romanul Dimineță Pierdută de Gabriela Adameșteanu apărut în 1983  premiat de Uniunea Scriitorilor, considerat de critica literară ca o realizare majoră a prozei românești, coagulând ediții succesive, poate, odată cu trecerea timpului,  ar fi trecut oarecum în uitare, ca atâtea alte cărți consemnate doar de istoriile literare, dacă n-ar fi existat spectacolul Teatrului Bulandra din 1986 realizat de marea regizoare Cătălina Buzoianu cu un grup de actori prodigioși care au făcut ca spectacolul respectiv înregistrat apoi de Televiziune să fie cunoscut, prin repetata lui programare, în toate ungherele țări.                                                                                                                      Romanul stufos în sine descrie cu lux de amănunte o lume în plină dezagregare, și poate fi considerat în ultimă instanță drept un roman al familiei care urmărește metodic declinul unor reprezentanți ai marei burghezii române interbelice.                                             Regizoarea, autoarea scenariului de la baza spectacolulul, impresionată de calitatea romanului, depăsind neîncrederea unora că dramatizările viciază opera literară, a reușit să selecteze din mulțimea de episoade al romanului nu numai acele secvențe centrate pe destinele  personajelor principale, ale  Vicăi Delcă (Tamara Buciuceanu) și Ivonei Scarlat (Gina Patrichi), exponente ale unor clanuri și a unor pături sociale diferite,  dar și cele  care  ne  duc inevitabil la ideia că   distrugerea unei anumite clase sociale este inevitabilă construind un spectacol de prolixitate reduntanță  de multe ori emoționantă  Dar în Dimineața Pierdută trecutul este adus constant în prezent, trecând printr-un secol de istorie privată, dezvăluind epoci, regimuri și mai ales tipologii umane.în lungi destăinui și mononologuri.                                                                                     ”Am pierdut timpul cu povești”  declară unul dintre personaje. Adică am pierdut prezentul pe care l-am încărcat cu trecutul, s-ar putea ”traduce” această expresie care în ultimă instanță ar putea fi ideia de bază a spectacolului.                                             Există în mai toate scenele din spectacolul cu Dimineața Pierdută o calitate a adevărului adus la zi greu de egalat, majoritatea actorilor depășindu-și cu mult creațiile anterioare. Gina Patrichi (Ivona), Rodica Tapalagă (Sophi), Irina Petrescu (Margot), Tora Vasilescu (Vica tânără), Lucia Mara (madam Cristide) sunt pur și simplu de nerecunoscut în personajele respective fiecare găsind modalități surprinzătoare de caracterizare a lor. Sunt absolut remarcabile  trecerile psihologice  de la o vârstă la alta ale Rodicăi Tapalagă dovedind încă odată înalta clasă pe care a avut-o, iar Gina Patrichi adaugă încă un personaj, încărcat de dramatism, realizat magistral în fructuasa-i carieră plină de atâte izbânzi scenice. Un tur de forță realizează Tamara Buciuceanu (Vica) pe parcursul celor trei ore și junătate de spectacol realizează cu cunoscuta-i vivacitate, compunând cu mult firesc un personaj complex, de natură balzaciană cum rar se găsește pe scenele românești și cum tot atât de rar se întâlnește în cariera unui actor. Mai apar în siluete bine caracterizate,  Victor Rebengiuc (Mironescu),  I. Besoiu (Niky), V. Uritescu (Delcă), Răzvan Ionescu (Titi Ialomițeanu), Mihai Constantin (Gelu). Sunt antologice scenele când unele personaje își pun pe încălțări ciorapi ca să nu alunece pe ghiață aducându-ne aminte de timpul când spectatorii veneau la teatru ca să scape de frigul de acasă. Decorul lui Mihai Mădescu (și el dispărut prematur) cu mobilă și materiale obținute de la dezmembrări (era epoca marilor demolări) e funcțional marcând sugestiv mai multe locuri de joc, iar costumele Liei Manțoc chiar  autentice, bine păstrate, provenind din garderoba unor doamne de pe vremuri din anturajul Palatului Regal.                    Scăpat surprinzător din furcile caudine ale celebrelor vizionări care au distrus atâtea valorase spectacole,  fără mai periclitări, realizat într-o stare de emulație artistică superioară, spectacolul  a avut premiera într-o iarnă friguroasă obținând instantaneu  un succes de public extraordinar, jucându-se ulterior, în câțiva ani,  89 de reprezentații, fiind apoi oprit inexplicabil după evenimentele din Dec. 89. Transpus ulterior telegenic ireproșabil  de Dan Necșulea, (cu concurul unei excelente echipe de operatori și a regizoarei de montaj Emilia Andreescu) reprezintă evident o victorie de necontestat a valorii teatrului românesc într-o epocă de costrângeri maxime a artei spectacolului și o probă fără tăgadă că oamenii creatori din teatre în ciuda multor lăudători de serviciu au avut întotdeauna o privire lucidă despre realitățile din timpul regimului comunist.  Ce păcat că majoritatea dintre ei, talente inimitabile  ne-au părăsit plecând spre alte zări. Pentru amatorii de teatru spectacolul poate fi vizionatși admirat  online.

21.03.2021.                                                                     Candid Stoica

Apărut în Viața medicală di 26 Martie 2021

luni, 22 martie 2021

 

Alexandu Repan la 81 de ani!


 

De curând, la 3 Martie, Alexandru Repan a împlinit 80 de ani și peste 55 de ani de carieră în lumea teatrului. Frumoasă aniversare! A fost croit parcă de natură cu calități pentru a apărea pe scenă și a delecta publicul spectator: fizic agreabil, glas melodios, inconfundabil, prezență elegantă, dicție perfectă  și a făcut parte încă de la începutul carierei sale dintr-o specie rară, cea de actori intelectuali, ilustrată de personalități ca: Mihai Popescu, Emil Botta, George Vraca etc. Bucureștean get-beget, a absolvit mai întâi Facultatea de Istorie, apoi pe cea de Teatru, fiind studentul marelui regizor Mony Ghelerter și al actriței Zoe Anghel, avându-i colegi pe Emil Hossu, Melania Cârje, Peter Paulhofer, Ştefan Sileanu, Olga Bucătaru sau Alexandru Bocăneţ, părea o pasăre rară printre studenții IATC-ului, majoritatea de extracție rurală. A colindat prin câteva teatre până s-a stabilit la Teatrul Nottara ‒ la invitația directorului și dramaturgului Horia Lovinescu, o întâlnire decisivă pentru cariera sa ‒ unde a desfășurat de-a lungul timpului, aproape o jumătate de secol, o  activitate densă, considerabilă și progidioasă, jucând nenumărate roluri principale în zeci de spectacole, înnobilându-le cu prezența sa catalizatoare. Shakespeare, Molière, Schiller, Dostoevski, Cehov, Matei Caragiale, Oscar Wilde, Mihail Sebastian, Eugen Ionescu, Anuilh, Bulgakov, G.M.Zamfirescu și bineînțeles Horia Lovinescu au fost autorii pieselor în care a jucat. A fost George din Cui e frică de Virginia Wolf de Albee, Alceste și Don Juan de Molière, Claudius din Hamlet,  Prințul Henric din Henric a IV-lea de Shakespeare și bineînțeles Ivan Karamazov din  Frații Karamazov de Dostoievski. A jucat sub bagheta regizorilor Dan Micu, Dan Nasta, L.Giurchescu Dinu Cernescu, Dominic Dembinski, Alexandru Dabija, Felix Alexa, Claudiu Goga etc. Un punct maxim al carierei sale este realizarea spectacolului on man show cu microromanul lu Matei Caragiale, Craii de curte veche, unde în timp de două ore, ce treceau pe neobservate, el , actorul Alexandru Rrepan se diversifica în celebrele personaje Mateine, Pantazi, Pașadia, Pârgu și Pena Corcodușa, oferind un recital, un adevărat miracol imagistic, evocând prin prezența sa elegantă, sobră, prin tonalitățile sale învăluitoare, prin privirea sa  cu o luminozitate specială, cu surâsul său discret, ușor obosit magia înaltă a creației mateine, vraja ei inconfundabilă atât de aplaudată în epocă de fani autorului                                                                                                         Dar paralel cu activitatea teatrală a desfășurat o harnică activitate în zeci de filme de diverse facturi, mai bune, mai rele, dar mai toate infestate de ideologia partidului comunist care controla toată activitatea artistică din țară, inclusiv producțiile cinematografice. În filmul Ciprian Porumbescu l-a întruchipat pe Mihail Eminescu. Un rol realizat minunat a fost Dimitrie Cantemir din filmul Cantemir, realizat în 1973 de Gh. Vitanidis, pe un scenariu de Mihnea Gheorghiu, cu o distribuție din care făcea parte tot ce era mai bun în lumea actorimii române. Timpul însă i-a oferit ocazia să revanșeze jucând după evenimentele din Decembrie 89  într-o altă serie de filme realizate de noii cineaști români sau străini, filme libere de orice constrângere și ideologie: Trahir (regizor Radu  Mihăileanu), Amen (regia Costa Gavras), Faimosul Paparazzi (regizor Nic. Mărgineanu), Tinerețe fără bătrânețe (regizat de Francisc Ford Copola), Sindromul Timișoara sau  Manipularea (regizor Marius  Barna) și Cardinalul (regia Nic. Mărgineanu unde Al. R. îl  înterpretează pe Iuliu Maniu în închisoare). De o modestie aproape exemplară a stat deoparte de marea reclamă, de tabloide, de experiențe bahice în care excelau mulți colegi ai săi, viața artistică acaparându-i toată activitatea. A fost și profesor, iar o vreme a cochetat și cu regia de teatru, dar n-a insistat. Cu toată prețuirea personală pentru artistul Repan, nu se poate trece cu vederea că în 2017 CNASAS a făcut cunoscut că din 1973  Alexandru Repan a fost colaborator al securității sub numele de Hans. CNSAS susţinând că activitatea informativă a lui „Hans” nu s-a limitat la motivul recrutării sale iniţiale, ci a cuprins şi informaţii referitoare la colegii de serviciu şi la cunoştinţele sale, iar Curtea de Apel a stabilit indubitabil că Alexandru Repan a fost colaborator al Securităţii, actorul nemaifăcând recurs.                                                                                       Revăzându-i biografia te poți întreba pe bună dreptate ce demon l-a îndemnat să facă pactul cu diavolul?  Pact pe care l-au făcut mulți în vremurile de tristă amintire. Acum, desigur sunt întrebări retorice, la care nu poate răspunde decât conștiința individului. Se poate afirma însă, fără a face ”teoria chibritului”, că de multe ori adevăratul talent n-are nevoie să fie impulsionat de ideologie care de multe ori îi poate dăuna și că tentațiile notorietăți cu orice preț sunt  extrem de periculoase                                                                                                       Căsătorit la 50 de ani, după o matură gândire, are doi copii reușiți și încă o postfafă de viață de urmat. Le urez ani mulți împreună, iar lui Alexandru Repan încă vânt în pupă pentru a realiza unul din visurile sale: Prospero din Furtuna, capodopera marelui Wili.

14. 03.2021.                                                                                        Candid Stoica                                                                                                                                                   

 

miercuri, 2 decembrie 2020

 

              Ba pila, ba-ranga!                                                                                     Sau avatarurile unui medic dramaturg 

Televiziunea română și-a continuat după o scurtă pauză  drumul său spectaculos de prezentare a unor spectecole de teatru produse cu ani în urmă sub egida sa, altele realizate de teatrele existente. Sfântul Mitică Blajinul de Aurel Baranga, prezentat de curând  e un spectacol din anul 1981 regizat de Nae Cosmescu cu o distribuție impresionantă din care mai trăiesc doar câțva (ultimi doi): Petre Gheorghiu, Stela Popescu, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Dan Damian, Dumitru Chesa, Hamdi Cerchez, Sorin Medeleni, Sorin Gheorghiu, Rodica Negrea, Gabriela Popescu, .                                                                                      A. Baranga a fost un dramaturg care a ocupat până la refuz cu producțiile sale toate scenele teatrelor româniei comuniste: Mielul Turbat, Siciliana, Adam și Eva, Pentru fericirea Poporului (în colaborare), Opinia Publică, Fii cuminte Cristofor, Sfântul Mitică Blajinul, Interesul General, Travesti, Viața unei Femei sunt câteva titluri din mult mai marele repertoriu al pieselor sale care au făcut sute de reprezentații la teatrele unde au fost montate. În câteva din piesele înșirate am jucat și eu.                                                                                                               Scrierile pentru scenă ale lui Baranga au fost jucate mult şi cu consecinţe pecuniare dintre cele mai consistente, el, Aurel Baranga şi Paul Everac fiind maeştrii incontestabili ai propagandei prin dramaturgie din vremea comunismului. Ahtiat ca și unul din personajele sale, după funcții a fost până la moarte membru în CC al PCR, megaloman având obiceiul de a se fotografia intodeauna lângă mai mari partidului și ai guvernului. Ridicat în slăvi de un cor de laudători, detestat de alți, invidiat de colegi de breaslă, acuzat că ar fi unul din inițiatori procesului de destituire  de la conducerea Teatrului Bulandra a  lui Liviu Ciulei și de interzicere a spectacolului cu Revizorul, trecut pe linie moartă de cerberii Partidului Comunist care i-au reproșat că fiul său a fugit în străinătate a răspuns că nu el de vină ci  scoala și organizația UTC care l-au educat!!!                                                    Şi totuşi acum la trecerea a 40 de ani la dispariția sa te poți întreba pe bună dreptate  Cine a fost Aurel Baranga? Odată cu mine s-au întrebat mai mulți cronicari actuali. Unii dintre ei ca Alex. Ștefănescu  a dat un răspuns tranșant  ”Un I. L Caragiale produs de cultura comunistă, dar un I.L. Caragiale cuminţel, decolorat şi previzibil”.                                                                                                                                               Da, se poate afirma că n-a fost un Caragiale, nici un Cehov, nici Breht, nici Ionescu, dar a fost un dramaturg acid, cam moralizator, nu cinic explicit, destul de echivoc și de multe ori prozaic sau cu alte cuvinte un dramaturg simptomatic pentru deceniile de comunism în care “să ai pantaloni de tergal, să mergi la teatru cu o Dacie, să bei un Cico şi să vezi un spectacol cu o piesă de Aurel Baranga era idealul multor români”, scrie același Alex Ștefănescu. Și totuși fără să fie propulsat, împins piesele lui atrăgeau ca un magnet spectatorii de toate categoriile și de multe ori replicile din piesele sale, celebrele ”șopârle” pe care așteptau ca un un fruct interzis,   circulau liber ca bancuri: ”Las-o să facă chiftele, să vedem din ce le face”: ”Eu n-am părinți. Sunt copil din flori”: ”Unde nu e organizare e haos”: ”Prima calitate a unui secret e că-l știe toată lumea”. Caracteristicile generale al pieselor sale vădesc deplina stăpânire a tehnici teatrului bulevardier: creșterea treptată a tensiunii dramatice, și simultan acumularea comicului, umorul natural aparent necăutat, cultul calamburului, al ticului verbal al clișeelor diurne.                                           În România comunistă, Mitică Blajinul este un bărbat care lucrează de 20 de ani la arhivele unei instituții de stat. În ziua  când împlineste 60 de ani directorul Ion Cristea, tipul  demagogului perfect, uns cu toate alfiile,  vrea să-l pensioneze împreună cu colega sa Adela Cosâmbescu, o  experimentată dactilografă pe care  vrea s-o transfere la o școală  îndepărtată, totul pentru a le face loc unor acoliți. Însă  cei doi  Mitică și Adela pun în aplicare un plan care  deturnează intențiile directorului inventând  o grotescă înscenare de tip polițist, că chipurile ar fi spioni și au transferat arhiva instituției unor forțe străine și cu un curaj nebun, în final,  îi demască pe ticăloși ….asta este pe scurt subiectul piesei pe care cei din generația mea sunt sigur că îl cunosc.                 Nae Cosmescu folosește în spectacolul său nume consacrate și actori experimentați, târșiți în ale scenei pentru care rolurile respective (unele extrem de suculente) mai ales ale lui Mitică (Petrică Gheorghiu), al Adelei (Stela Popescu), și al directorului Cristea (Amza Pellea)  n-au reprezentat  probleme și cu imensa lor  experiență scenică  reușesc să dea (rolurilor respective) o coloratura adecvată și personală pentru o comedie acidă. De remarcat o inedită scenă hazlie dacă n-ar fi dramatică despre rotirea cadrelor exersată la maximum de conducătorul României comunste.                               În jurul celor trei personaje pivotează uneeori excellent, alteori doar corect cu accente de multe ori hazlii marea actriță Tamara Buciuceanu (Frosa)  Dem Radulescu (Mitrofan), Sorin Gheorghiu (Mateescu), Dumitru Chesa (Ionescu), Dan Damian (Vasile Vasile),. Hamdi Cerchez (Gică), Gabriela Popescu (Doina), Rodica Negrea (Geta) făcându-ne pe noi spectatorii de azi să zâmbim de ce lucruri ne amuzam și ne bucuram în lipsa unor libertăți fundamentale. Cinste lor că au reușit să facă cu inteligență și talent, ceea se numește artă în rigorile unui regim mincinos.                                                                                        În altă ordine de idei  Aurel. Baranga, autorul care și-a denumit unele piese  ”farse atroce” în final a pus la cale, în cârdășie cu iubita sa soție, Marcela Rusu, o farsă, de data asta, macabră. A lăsat cu limbă de moarte să fie  incinerat și oficialitățile i-au aranjat o îmormântare...oficială, di granda.. plină de coroane dar mai ales cu discursuri pompoase despre activitatea  politică a decedatului în cadrul Partidului Comunist, (la care am fost martor ocular) dar în timp ce flăcările cuprindeau sicriul s-a răspândit svonul că...  cosciugul era gol, maestrul comediei românești decedase de o săptămână și fusese înmormântat fără onoruri, anonim sub numele de Leibovici la cimitirul Filantropia. (Fapt  consemnat și de Marian Popa în Istoria literaturii române de azi pe mâine) Deși A. Baranga a fost medic n-a profesat medicina niciodată!

P. S. Sintagma Ba pila ba ranga devenise un slogan popular (în folclorul teatral) odată cu spectacolul Teatrului C. Nottara ”Sonet pentru o păpușă” de Sergiu Fărcășan, regizat de Lucian Giurchescu în 1964        

                      20.07. 2020                                               Candid Stoica       

 

vineri, 27 noiembrie 2020

 

Doi pe o bancă la Tv...sau scena vieții!

Piesa Doi pe o bancă a cunoscutului  dramaturg născut în Moldova de peste Prut, Alexandr Ghelman a fost o mină de aur pentru actori și pentru teatrele din România fiind jucată în exces de majoritatea  lor  precum și a trupelor de teatru particular. A reprezentat o ofertă strașnică. Doar două personaje și o ...bancă! Înițial piesa se numea chiar BANCA! Două roluri complexe în care doi actori își puteau dezvolta  la maximum toată gama talentelor lor, jucând o piesă în care scenele de comedie alterau cu cele de dramă, scene care  parcă sunt rupte din viața de fiecare zi cu care mai toți ne-am putut  întâlni sau le-am  fi putut ...trăi.                   La Satu Mare, la Constanța, la Brașov (în 1985), la București s-a jucat de mai multe ori Doi pe o bancă cu sălile pline...V. Rebengiuc, Ion Mâinea, Costache Ababei, Fl. Zamfirescu, Mihai Bendeac, Luminița Gheorghiu, Melania Niculescu, Adela Popescu, Tania Filip și alți au încarnat dealungul timpului  pe cei doi protagoniști, Vera și Fedia, de fapt doi nefericiți care se regăsescc, după o lungă pauză în care fiecare a avut experiențe nefericite, două destine, două suflete care încearcă să-și regăseacă liniștea și să dea un sens nou vieții lor.                                            Regretatul Emil Hosu, dispărut prematur și Catrinel Dumitrescu precum și regizorul Tudor Mărăscu (și el dispărut prematur)..artiști în plină forță creatoare, în spectacolul difuzat  de curând de Televiziunea Română (de fapt o coproducție cu Teatrul C. Nottara)  au căutat și au reușit de multe ori cu succes să dea o cât mai credibilă autenticitate destinelor celor doi naufragiați de pe scena vieți, zeci de amănunte artistice populând jocul celor doi protagoniști într-un duel verbal încontinu în ciuda unor interente apropieri urmate de ieșiri violente iscate pe neașteptate relevând de fapt atât adevărata lor intimitate și mai ales toate ”motivele” care i-au despărțit în urmă cu ani: minciuni, vise și amăgiri de care se fac vinovați amândoi...                                   Dar independent de piesa respectivă poate tot atât interesant ca destinul  celor două personaje din piesă a fost soarta a două personaje din scena vieți: a autorului și al lui Emil Hossu, actori de data asta pe scena vieți, cu un text scris de soartă. Amândoi au fost  expulzați la un moment dat, în timpul copilăriei din... scena vieți...Alexandr Ghelman (evreu de origine fiind) a fost trimis cu toată familia într-un ghetou (la Berșad în Ukraina) de către autoritățile românești care reocupaseră Basarabia și administrau așa numită zonă a Transnistriei și de unde care nu s-a mai întors decât el, iar la rândul său Emil Hossu și familia sa a fost trimis, printr-un complex de împrejurări nefericite, la sfârșitul ultimului război, într-un lagăr de concentrare în Germania. Dar amândoi au avut forța, desigur și norocul sau șansa să revină cu succes în spectacolul vieții și să se realizeze plenar: Alexandr Ghelman după un lung șir de ocupați pasagere (soldat sovietic, tehnolog, ziarist, scenarist) a devenit un dramaturg cunoscut care trăiește actualmente  la Petersburg,  iar Emil Hossu. a devenit actor de succes jucând chiar de la începutul carierei la Teatrul Nottara și apărând în foarte multe filme, cel mai cunoscut fiind  Secretul lui Bachus, dar care din păcate  a decedat cu opt ani în urmă lăsând un gol mare în inima colegilor, a publicului larg și mai ales a soției sale Catrinel  Dumitrescu.    În final tot același canal de televiziune a prezentat un Portret In Memoriam Emil Hossu, realizat de Daniela Ciolan unde au povestit întâmplări emoționante și tulburătoare despre Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, Cristian Șofron, Constantin Dicu, Rareș Stoica, Adrian Răuță, mai ales episodul decesului brusc și neaștepat pe scenă la una din repetiții. O pioasă aducere aminte. Dumnezeu să-l odihnească!

 

01.11. 2020.                                            Candid Stoica  

miercuri, 18 noiembrie 2020

 

Vladimir  GĂITAN

A apărut ca o cometă strălucitoare în filmul Reconstituirea, al lui Lucian Pintilie, care i-a deschis instantaneu o minunată carieră în instituțiile artistice și mai puțin artistice, oficiale și mai puțin oficiale. Înzestrat de Cel de Sus cu un fizic plăcut,  cu o alură blândă, pe care vârsta s-a așezat cu greu, și cu un talent incontestabil, a atras ca un magnet multă simpatie, la mai toate nivelurile. A intuit poate ca nimeni altul că vremurile se vor schimba inerent şi şi-a luat unele  măsuri de siguranţă, măsuri ce se puteau lua pe vremea aceia....Rodul stăruințelor lui artistice sunt nenumăratele roluri atât în filme, cât și în teatru, ultimele fiind în două spectacole ale Teatrului de Comedie, care s-au jucat intens, ani de zile, cu sălile pline: ...escu de Tudor Mușatescu și Poker de Adrian Lustig. Dar Vladimir Găitan sau Duțu, cum îi spuneau apropiați, a fost atins la mijlocul vieți de o boală necruțătoare, care până la urmă l-a învins, în ciuda eforturilor sale disperate de a se salva, reușind să-l ia de lângă cea mai mare izbândă a sa, familia care a devenit în ultimă instanţă gloriia lui  incontestabilă!

Dumnezeu să-l odihnească!

Lui Duțu Găitan și tuturor colegilor mei dispăruți     

Acesta a fost sfârșitul, amicilor.

Acesta a fost sfărșitul, unicii mei prieteni,

sfârșitul planurilor noastre,

sfârșitul a tot ceea ce avem de spus,

și al trădărilor noastre,  

sfârșitul adânc.

Nu ne vom mai privi în ochi vreodată,

Acesta este sfârșitul,

dragii mei tovarăși de visuri, de avânturi și de suferință.

Mă doare că m-ați părăsit,

mă doare că ați plecat spre un necunoscut infinit.

Aș vrea să vă eliberez, să vă înviez,

dar nu sunt Crist, cel trimis de Dumnezeu

să ne lumineze, și să ne îmbuneze.         

Știu, nu veți mai veni lângă mine vreodată,

Sfârșitul veseliei noastre nebune

și al plânsului tăcut,

al trădărilor noastre.

Sfârșitul serilor și nopților,

când am încercat să murim pe scenă

cu inima și sufletul în mâini,

și apoi să reînviem,

și să ne bucurăm ca și copiii.

Acesta este... sfârșitul reînvieri noastre.

Și, Doamne, câte planuri au rămas,

în gândurile noastre fără sfârșit,

neîmplinite, doar visate...

Deși a căzut peste voi Cortina,

nu veți muri niciodată în sufletul meu.

Mergeți cu bine!

 

 

 

 

miercuri, 21 octombrie 2020

 

Deschidere de stagiune în Pandemie !

Teatrele din România au primit în 16 martie 2020 prin declararea stării de urgență  o lovitură extrem de dură. Aproape mortală. Lovitură care ar fi putut năuci o întreagă breaslă. Teatrele însă n-au capitulat nici o clipă, au continuat să existe, (bineânțeles suvenționate de la buget) publicul simțindu-le prezența online unde au putut să-și promoveze  nestigherite  spectacolele, propriile producții pe site-urile lor respective sau cu ajutorul televiziunii române care a transmis săptămânal (sâmbătă și duminică) spectalcole realizate de ea ca și cele ale teatrelor. Chiar anumite ziare și-au luat permisiunea de a trasmite unele  reprezentații (cum a fost cazul ziarului Gândul). Cel mai greu a fost încercată  salba de teatre particulare apărute în ultimii ani care neavând spectatori plătitori care să le asigure existența, au fost obligae să lase  cortina, unii actorii îndreptându-se spre alte activități cum ar fi politica (C. Bleonț, Magda Catone, Bogdan Stanoevici) sau comerțul și reclamele                                                                                      Dar după aproximativ șapte luni de izolare, de inactivitate când toți am urmărit creșterea de la o zi la alta a îmbolnăvirilor  populației, după anemiicile răzmerițe și luările de atitudine împotriva restricțiilor,  teatrelor li s-a permis să prezinte spectacole în condiții cu totul și cu totul speciale cum ar fi tot felul de  grădini improvizate unde s-au prezentat însă producții vechi, exemplul cel mai concludent fiind al teatrului Național din București care a deschis stagiunea cu spectacolul Noii Infractori, o piesă a unui autor Israelian, iar Teatrul de Comedie și o piesă arhicunoscută și jucată  până la epuizare, Doi pe o bancă!!! Spectacole noi probabil că mai așteaptă să apară. în curând vor  dacă Pandemia va mai ceda din intensitate..                                                                                   Pandemia privită la început cu neîncredere, luată chiar în derâdere de de anumite cercuri, adepți așa numitei oculte internaționale, care cred cu strășnicie, netulburată demnă de o cauză mai bună  că îmbolnăvirile sunt fictive  și decesele de covid neadevărate, trucate,  aserțiuni ce asaltează și combat viral acțiunile guvernului de protejare a populației, fiind necesar, printr-un joc al destinului să se îmbolnăvească nume celebre ca Adriana Trandafir și Horațiu  Mălăiele ca Pandemia să fie luată în serios.             Marele eveniment teatral al acestui început de stagiune a fost totuși Gala premiilor UNITER din care spicuim..                                                                                                                  Peste 250 de artiști, profesioniști din lumea culturală, apropiaţi ai fenomenului teatral, au fost prezenți la cea de-a 28-a ediție a Galei Premiilor UNITER. Gala a avut loc la Craiova, cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea teatrului craiovean „Marin Sorescu”, într-un spațiu deosebit, în aer liber, la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu”..Iată premiile

   Debut: Andrei Chifu, pentru rolul El din spectacolul „Casa de pe graniţa” de Slawomir Mrozek, un spectacol de Ada Lupu Hausvater la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara                                                                                                          Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

„Hamlet” de William Shakespeare, adaptarea radiofonică şi regia artistică Mihai Lungeanu, producţie a Societăţii Romane de Radiodifuziune                                           Cel mai bun spectacol de teatru TV „Manifest. Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţara” de Ruxandra Cesereanu, regia Cornel Mihalache, producţie a Societăţii Romane de Televiziune (Casa de Producţie a TVR)                                                            Cea mai bună scenografie: Cristina Milea, pentru scenografia spectacolului „Legături primejdioase” de Christopher Hampton, după romanul lui Choderlos de Laclos, regia Cristi Juncu la Teatrul Mic Bucureşti                                                               Cea mai bună actriţă în rol secundar: Pușa Darie, pentru rolul Mama din spectacolul „Dansul Delhi” de Ivan Viripaev, regia Radu Afrim la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi        Cel mai bun actor în rol secundar: Cristian Grosu, pentru rolul Caliban din spectacolul „Furtună” de William Shakespeare, regia Gabor Tompa la Teatrul Naţional Cluj-Napoca –                                                                                                                     Cea mai bună actriţă în rol principal: Anca Hanu, pentru rolul Chiritza Barzoi din spectacolul „Chiritza în concert”, după Vasile Alecsandri şi Matei Millo, un spectacol concert de Ada Milea la Teatrul Naţional Cluj-Napoca                                                     Cel mai bun actor în rol principal: Lucian Ionescu, pentru rolul Gomez Addams din spectacolul „Familia Addams”, regia, coregrafia şi costumele Răzvan Mazilu la Teatrul Excelsior Bucureşti                                                                                                                  Cea mai bună regie: Eugen Jebeleanu, pentru regia spectacolului „Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba” la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi Compagnie des Ogres                                                                                                              Cel mai bun spectacol: „Chiritza în concert”, după Vasile Alecsandri şi Matei Millo, un spectacol concert de Ada Milea la Teatrul Naţional Cluj-Napoca                                     Premii speciale UNITER 2020                                                                                Premiul pentru întreaga activitate actriţă – Rodica Mandache
Premiul pentru întreaga activitate actor – Mircea Rusu
Premiul special pentru video mapping – Andrei Cozlac
Premiul pentru întreaga activitate – scenograful Constantin Ciobotariu
Premiul special pentru teatru de păpuşi şi marionete: Festivalul „Puppets Occupy Street” / „Păpuşile ocupă strada”, Ediţia 2019 cu tema „Evoluţie prin Revoluţie” organizat de Teatrul pentru copii şi tineret Colibri Craiova
Premiul British Council – Compania de Teatru Giuvlipen
Cea mai bună piesă românească a anului – „Hai să vorbim despre viaţa”, de Ana Sorina Corneanu
Premiul de Excelenta – Festivalul Naţional de Teatru                                                              Premiul pentru întreaga activitate – Mia Liontescu                                                           Premiul special pentru machiaj de scena – Minela Popă                                                      Premiul special pentru activitatea de 6 decenii în editarea cărţii de teatru – Viorica Matei (Articol  apărut în săptămânalul Viața Mesicală Nr. 41 din 16 10 2020)

vineri, 9 octombrie 2020

 

Anul acesta, (2020) Premiul Nobel pentru Literatură i s-a decernat poetei  și eseiste de origine americană  Louise Glück:  pentru „vocea sa poetică inconfundabilă, care, cu o frumusețe austeră, transformă existența individuală într-una universal,”a fost motivația alegeri, Academiei  Suedeze.


vineri, 2 octombrie 2020

 

Mesagerul sau Securitatea și fantasticul față în față

 Dayan nuvela  care a stat la baza Teleplay-lui cu Mesagerul realizat de Televiziunea Română în 1995 și retransmis de curând, în plină Pandemie, este alături de nuvela Strada Mântuleasa, poate cel mai surprizător și direct atac al autorului celebrei Istorieii a Religiilor împotriva sinistrei securități române ambalat în terminologia și elementele specifice literaturii stiințifico fantastice din mai toate nuvelele sale, dovedind indubitabil că era conectat din plin la realitățile din România comunistă deși trăia  de  o jumătate de secol   departe de țară                                                                                                                  Nuvela, mai puțin cunoscută a fost  scrisă în mod sigur după 1968 când deja generalul Moshe Dayan  devenise, după așa numitul război de șase zile, eroul israelian al luptei împotriva arabilor. Mircea Eliade  imaginează în nuvela respectivă că un eminent student român la matematică Constantin Orobete în Bucureștii anilor 70 și-a luat obiceiul de ași acoperi ochiul stâng, ca și marele general, cu un bandaj negru, fapt care i-a deteminat pe uni dintre colegii săi să-l poreclească...DAYAN...iar pe altții, mai  ”grijulii” să anunțe forurile de resort, în speță securitatea, care, bineînțeles, se sezizează imediat urmărindu-l neîncetat, pas cu pas și în final intrigați de straniile călătorii efectuate de Dayan  și de „posibilitățile lui extrasenzoriale”, ofițerii de la Securitatea comunistă îl izolează într-un sanatoriu psihiatric special, ca suspect incurabil bântuit de întrebarea: când va fii sfârșitul lumi, întrebare care de secole bântuie omenirea și pe care studentul Dayan  i-o adresează unui personaj extrem de ciudat, de proveniență fantastică, care  declară cu de la sine putere că ar fi celebrul ”jidov rătăcitor” pe numele lui adevărat, Ahașverus, blestemat de Issus Cristos să colinde omenirea dealungul  veacurilor.              Scenariul scris de Constantin Dicu și filmat de Liviu Pojonii (director de imagine) în general bine articulat se diversifică de multe ori în detrimentul verbozități și prolixității textului cu accente strict filozofice având momente mai greu de înțeles pentru spectatorul obișnuit cu toate eforturile tânărului Dayan, alias Marius Stănescu de ași etala  atât teoria sa, cât și căutările sale, adevărate descoperiri, ce sunt declarate de savanți, epocale, dar considerate extrem de nocive de securitatea vremii reprezentată de un tip anonim (fără nume) interpretat cu aplob scenic de Ion Pavlescu care reușește în scurtele sale apariții o mică creație antologică (ce păcat că ne-a părăsit prea devreme). Constantin Dinulescu  cu facies-ul său nemachiat ne oferă cu generozitate un personaj  fictiv care vine din mitologia iudeo creștină deși istorici au stabilit că a existat mult mai inainte ca personaj real în persoana regele  persan Xerxes. Replicile personajului îi vin ca o mănușă actorului care de multe ori, fără un minim efort,  realizează un fel de magie  dându-ne impresia că vedem întradevăr un personaj real și nu o închipuire artistică.  Drumul ințiatic făcut de cei doi prin diverse spații simbolizând trecerea  timpului este un momennt de antologie care poate sta foarte bine alături de cel din  filmul ”Călăuza” lui Andrei Tarkovski. Mai apar creonând fugitiv personaje  Mircea Rusu (un decan), Ion Chelaru (un medic) și Carmen Stimeriu (o soră medicală) care îi prilejuiește regizorului și operatorului printr-o succesiune rapidă de imagini cu chipul sorei medicale în diverse ipostaze un mic moment cinematografic de antologie  pe care în mod sigur actrița nu-l  va mai întâlni.  Numai cuvinte de laudă pentru muzica Lidiei Danciu care însoțește permanent obsedant acțunea întâmplărilor creeind un halou 

misterios. Cred că tele–play-ul Mesagerul realizat în condiții libere create după evenimentele din Decembrie 89 (a primit premiul UNITER în 1995) este poate cea mai bună realizare a neobositului și meticulosului realizator al tcatrului de televiziune, Constantin Dicu, acum la vârstă respectabilă, care și-a închinat toată viața (de când a terminat IATC) televiziunii române realizând sute de spectacole, care de care mai diverse și mai interesante și cu care am colaborat de multe ori fructuos. Felicitări

20. 09. 2020.                                         Candid Stoica

Apărut în Viața Medicală din 02.10. 2020