Ascultând scandalurile și acuzațiile reciproce de corupție din ultimile săptămâni şi mai ales toată tevatura în urma condamnării la închisoare, îmi vine în minte o mărturisire a unui consilier din… opoziție… Adrian Năstase nu mai era la putere. Ecourile scandalului Mugur Ciuvică se stinseseră și la orizont apăreau primele semne ale afacerii Tamara. Chiar în perioada respectivă am fost invitați de consilier PSD să jucăm într-un orășel din nordul țări un spectacol. La final, după aplauze trupa a fost invitată la un restaurat. Din întâmplare la masă am stat lângă un necunoscut care s-a recomandat vesel că e consilier din opoziție.
- Cum este în opoziție, după ce ați fost la putere, m-am simțit obligat să-l întreb, așa ca să fac conversație .
- Am scăpat de multe griji. Să fii la putere e prosper, dar ai și enorm de multe obligații…unele chiar nesuferite rău de tot
- Normal…trebuie să puneți în practică ce ati promis la alegeri…
- Asta-i o nimica toată…faci sau nu faci…dar sunt altele nasoale de tot…
Consilierul s-a uitat la mine, căutând să ghicească în ce parte a spectrului politic mă situez și după ce s-a uitat în jur cu fereală, convingându-se că nu ne aude decât pereți și eventual minuscule microafoane instalate pe subt mese, cum citim că procedează pletora de servicii secrete finanțate de la bugetul de stat, mi-a spus: Ce vă zic acum trebuie să-mi promiteți că aicea va muri…
Nebănuind deloc ce va urma, am dat din cap a aprobare
- Una din obligațiile noastre era să trimitem lunar o valiză de bani…
- Cui?
- Șefului cel mare…
- Șeful cui?
- Al partidului.. Să mă trăznească D-zeu dacă mint. La fiecare sfârșit de lună pleca de aici spre București un om cu o valiză plină de bani. Dacă intârziam dădea imediat telefon. - Cine?
- Șeful ăl mare
- Șeful ăl mare, al cui?
- Al partidului
- Care partid?
- Ghiciți…Ultima oară a durat cam mult până am colectat suma și când a ajuns omul nostru cu valiza n-a mai găsit pe cel căruia i-o dădea întodeauna în primire și a fost preluat de alcineva, care la îndrumat spre o încăpere, unde a văzut ceva ce nu-i venea să creadă, ceva ce numai în basme se povestește: De la podea până la tavan erau teancuri cu bani. Bani și iar bani…În devălmășie…teancuri de bani unele peste alte…fără o ordine…fără să fie numărați…fără să fie preluați de cineva, fără să primească o chitanță. I s-a spus să descarce valiza și să plece și așa a făcut…să mă trăznească D-zeu dacă mint!
-Și l-ați crezut?
- E un om cu stagiu vechi în partid, să-l trăznească Dumnezeu dacă minte. Dar am impresa că nu mă credeți.
- Nici o iotă, i-am răspuns eu sincer. Să mă trăznească Dumnezeu dacă mint..
(Cu una na în urmă am mai postat pe blog materialul de mai sus dar n-a avut nici ecou fiind considerat inactual. Acum s-a dovedit, dacă mai era nevoie, absoluta lui actualitate)
vineri, 29 iunie 2012
luni, 25 iunie 2012
Adrian Năstase şi armele de foc
Pe vremea când era prim ministru şi preşedinte al asociaţiei vânătorilor, Adrian Năstase, a mers la o vânătoare de urşi însoţit de ministrul agriculturii, care s-a soldat cu un accident celebru: Adrian Năstase la împuscat, din greşală, pe ministrul agriculturii în…testicule!!!
În urma acestui accident au ieşit bancuri. Iată unul dintre ele:
- Ursul este un animal feroce. În momentul în care apare în faţa d-voastră trebuie să trageţi îmediat, altfel riscaţi să fiţi sfâşiat. Mergeţi, relaxat cu arma la ochi şi cum apare animalul, nu ezitaţi, trageţi imediat, îl dădăcea, îl învăţa ministrul agriculturii (I. Sârbu) care mergea prin pădure în urma sa.
La un moment dat a apărut subit, instantaneu, dintr-un tufiş, fiorosul animal chiar în faţa lui Adrian Năstase, care văzându-l, deodată s-a emoţionat, şi fâstâcit s-a întors cu arma la ochi, către povăţuitorul său întrebându-l disperat:
- Acum ce fac?
- Trage în p..a mea a răspuns prompt ministrul agriculturii
Şi Adrian Năstase a tras, lăsându-l pe ministrul Agriculturii fără testicule!
În urma acestui accident au ieşit bancuri. Iată unul dintre ele:
- Ursul este un animal feroce. În momentul în care apare în faţa d-voastră trebuie să trageţi îmediat, altfel riscaţi să fiţi sfâşiat. Mergeţi, relaxat cu arma la ochi şi cum apare animalul, nu ezitaţi, trageţi imediat, îl dădăcea, îl învăţa ministrul agriculturii (I. Sârbu) care mergea prin pădure în urma sa.
La un moment dat a apărut subit, instantaneu, dintr-un tufiş, fiorosul animal chiar în faţa lui Adrian Năstase, care văzându-l, deodată s-a emoţionat, şi fâstâcit s-a întors cu arma la ochi, către povăţuitorul său întrebându-l disperat:
- Acum ce fac?
- Trage în p..a mea a răspuns prompt ministrul agriculturii
Şi Adrian Năstase a tras, lăsându-l pe ministrul Agriculturii fără testicule!
duminică, 27 mai 2012
Poţi să mă săruţi...
(Sara Dan a plecat de lângă mine în lumea umbrelor în Iulie 2009…Vreme de doi ani deşi simţeam nevoia să-mi expim disperarea, desnădejdea şi jalea, n-am putut aşterne pe hârtie în dreptul numelui ei, nici un cuvânt. Dar ca un dar al celui de sus care ne vegheză, sau ca o adire a sufletului ei, de curând, a ţâşnit din mine tot ce ve-ţi citi mai departe. Nu fiţi prea asprii, cu ce am putut scrie, cu ce am putut aduna din inima mea rănită, care nu este decât un ţipăt a unei dureri adânci, un regret imens după o fiinţă care mi-a stat alături făcându-mi viaţa mai frumoasă. Înţelegeţi-mă şi nu mă judecaţi prea aspru. Ce citiţi nu sunt versuri ci sângele încă aburind care curge dintr-o rană…)
Poţi să mă săruţi…
Poţi să mă săruţi
Dacă vrei, dacă simţi nevoia
mi-a spus Sara după ce ne-am cunoscut
după ce pe străzi ne-am plimbat
după ce natura am admirat
după ce poezii i-am recitat
-“Dar trebuie să ştii, trebuie de aflat
Că tatăl meu obligat
Zăpada de pe străzi a curăţat
Pe unchiul Iser în Trasnistria l-au deportat
Pe alt unchi, Casapu, avocat
Din barou l-au demis
Şi să profeseze i-au interzis
Pe Finca, o verişoară
Un copil, o fecioară
Au dat-o afară din scoală,
pe mine la trei ani m-a furat
pentru câteva ore un descreierat
un soldat neamţ, că-i-am amintit
de copila din ţara sa
Germania
Si cu greu m-a recuperat
Tata ca un disperat.
Poţi să mă mângăi dacă vrei
Dacă simţi nevoia.
Dar sigur ai aflat
că am mai avut un un bărbat
pe care fără regrete l-a lăsat
pentru că era alcolului dedat
şi deşi era poet talentat
Deşi poeme de dragoste îmi scria,
l-am părăsit, l-am lăsat
pentru că alcolul în el când se dezlănţuia
nu mai era om, nu mai trăia…
mă înspăimânta,
mă neurasteniza…
şi încă ceva neaşteptat, am un uter retoversat
dar nu fi speriat
de ce ţi-am relatat
dacă mă iubeşti cu adevărat
ia-mă şi fără cerificat de cununie
care în fond nu e decât o hârtie.”
Am ascultat-o, n-am disperat
Am iubit-o mult şi dezinteresat
Ca un bărbat nebun şi apucat
Zi de zi, ceas de ceas, neîntârziat
Până cel de sus, gelos, ne-a dezmembrat ne-a rupt, ne-a despărţit
Pentru că prea mult ne-am iubit.
Ce păcat, doamne, ce păcat…
23. 05. 2012.
Poţi să mă săruţi…
Poţi să mă săruţi
Dacă vrei, dacă simţi nevoia
mi-a spus Sara după ce ne-am cunoscut
după ce pe străzi ne-am plimbat
după ce natura am admirat
după ce poezii i-am recitat
-“Dar trebuie să ştii, trebuie de aflat
Că tatăl meu obligat
Zăpada de pe străzi a curăţat
Pe unchiul Iser în Trasnistria l-au deportat
Pe alt unchi, Casapu, avocat
Din barou l-au demis
Şi să profeseze i-au interzis
Pe Finca, o verişoară
Un copil, o fecioară
Au dat-o afară din scoală,
pe mine la trei ani m-a furat
pentru câteva ore un descreierat
un soldat neamţ, că-i-am amintit
de copila din ţara sa
Germania
Si cu greu m-a recuperat
Tata ca un disperat.
Poţi să mă mângăi dacă vrei
Dacă simţi nevoia.
Dar sigur ai aflat
că am mai avut un un bărbat
pe care fără regrete l-a lăsat
pentru că era alcolului dedat
şi deşi era poet talentat
Deşi poeme de dragoste îmi scria,
l-am părăsit, l-am lăsat
pentru că alcolul în el când se dezlănţuia
nu mai era om, nu mai trăia…
mă înspăimânta,
mă neurasteniza…
şi încă ceva neaşteptat, am un uter retoversat
dar nu fi speriat
de ce ţi-am relatat
dacă mă iubeşti cu adevărat
ia-mă şi fără cerificat de cununie
care în fond nu e decât o hârtie.”
Am ascultat-o, n-am disperat
Am iubit-o mult şi dezinteresat
Ca un bărbat nebun şi apucat
Zi de zi, ceas de ceas, neîntârziat
Până cel de sus, gelos, ne-a dezmembrat ne-a rupt, ne-a despărţit
Pentru că prea mult ne-am iubit.
Ce păcat, doamne, ce păcat…
23. 05. 2012.
vineri, 25 mai 2012
profesiunea d-nei warren
O afacere de familie: Profesiunea d-nei Warren la Teatrul Mic.
G. B. Shaw (1856-1950) irlandezul, considerat de unii critici demn urmaş al lui Shakespeare, laureiat al premiului Nobel pentru literatură în anul 1925, dramaturg realist, incomod, incitant, prolific, provocator, inconfundabil, a dăruit teatrului de pretutindeni un număr de peste 70 de piese de mai toate genurile …majoritatea având ca temă…demascarea moravurilor puritane ale societăţii engleze victoriene,
G. B. Shaw a fost şi un ziarist incisiv, redutabil dar din păcate cu idei controversate, chiar discutabile…în care a susţinut, printre altele, că regimul bolşevic e poate unul din cele mai fericite, iar Stalin un dulce şi atent conducător, lăsând la latiudinea scormonitorilor de arhive să descopere dacă n-a fost, cumva, şi agent K.G.B acoperit, nu numai aşa numit „tovarăş de drum”. În compensaţie a lăsat posterităţii scânteietoare aforisme şi paradoxuri despre femei, despre căsnicie, onoare, teatru, existenţă, limbaj, artă, critici, prostie, pornografie, irlanda şi irlandezi, actori şi actriţe, despre moravuri şi bineînţeles despre sine ca autor dramatic.
Profesiunea d-nei Warren făcând parte din piesele intitulate incomode a avut premiera, în 1902, generând un scandal similar cu cel de la premiera Nopţii furtunoase de la noi, fiind interzisă ulterior în Anglia. Dar piesa ajunsă celebră a fost jucată pe mai toate marile scene ale lumii, făcându-l pe G. B. Shaw să exclame într-un celebru panseu: “Reputaţia mea de dramaturg creşte cu fiecare piesă care nu îmi este jucată”
Kitty Warren proprietara unui bordel, a ascuns acest fapt fiicei sale Vivie, pe al cărei tată nu vrea să-l deconspire, şi pe care, cu banii strânși din deplorabila ei afacerea, a educat-o la Cambridge. Vivie, fiinţă sinceră şi inocentă este oripilată când află adevărul despre meseria mamei sale care într-o scenă lacrimogenă de melodramă o lămureşte că necazurile cu care s-a confruntat în tinerețe au obligat-o să se ocupe cu de o asemenea profesiune dezonorantă, dar că ea niciodată nu şi-a vândut sufletul. Deșii înțeleage lucrurile, Vivie, femeie modernă, influenţată de ideile feministe ale vremii își va părăsi mama (la finalul piesei) când realizează că aceasta își continuă afacerea, respingând avansurile lubrice, impudice şi obscene ale bărbaţilor din anturajul mamei sale, având dorinţa să se realizeze, prin ea însăşi, prin muncă cinstită, devenind poate primul erou a ceace s-a numit ulterior, omul nou al teatrului de idei realist socialist!!!
Catalogată ca o piesă uricioasă, pentru vremea când a fost scrisă, dar actualmente când prostituţia şi pornografia a luat o amploare neobişnuită, veniturile obţinute din industria sexului fiind socotite cele mai rentabile, şi-a pierdut asperităţile şi incisivitateate atacului iniţial. Prostituţia, practicată din vremuri imemoriale a fost considerată una din cele mai vechi meserii, iar acum în unele ţări ea este legalizată. Adresele zeiţelor amorului se găsesc pretutindeni în ziare şi reviste de mare tiraj, iar internetul este invadat de pornografie, dar piesa a oferit şi mai oferă încă marilor actriţe o partitură de desfăşurare cu mare întindere şi combustie, L. S. Bulandra, Maria Filotti, şi mai aproape de noi (în 1975) Olga Tudorache, în acest acest rol (se spune, s-a scris) au oferit publicului românesc interpretări memorabile…
Spectacolul Teatrului Mic este pus în scenă de Claudiu Istodor, actor de talent (cu o traducere proprie), care încearcându-şi forţele şi norocul în arta regiei spectacolului…fiind, se pare la prima încercare de acest gen, probabil l-a apucat frica. Pe cine poţi să te bazezi mai întâi şi întâi într-o astfel de întreprindere, dacă nu pe familie? De aceia, bănuiesc, a distribuit-o în rolul principal, întradevăr, pe soţia sa, deşi soţia nu mai e demult soţie şi într-unul din roluri pe copilul rezultat din această căsnicie care actualmente e caducă…şi nemai având alte rude printere actori (unchi, veri, verişoare, mătuşi) a fost nevoit să apeleze totuşi la actorii Teatrului Mic. (Asta din cauză că s-a căsătorit de puţine ori spre deosebire de un alt coleg al său (Fl. Z) care atunci când ajunsese rectorul Institutului de Teatru şi-a angajat toate nevestele (trei) şi copii rezultaţi din căsătoriile respective, cărora nu le mai ştiu numărul) S-a dovedit, dacă mai era cazul, că la nevoie, fostele soţii se…cunosc. Nu ştiu de ce, cei trei, nu au înfiinţat încă un teatru de familie cum se practică oriunde în lume. Ar fi rentabil pentru că, se zice, conform unor norme actuale intreprinderea respectivă ar fi scutită de impozite. Spectacolul notabil, vioi, antrenant, simplu, clar, fără sofisticării şi încărcături dramatice inutile, cu seriose croşete ale textului, cu un decor pastelat având un ţel unic demascarea ipocriziei, filistinismului socetăţii secolului în care a trăit si a creiat marele dramaturg, se bucură de o distribuţie excelentă. Maia Morgenstern desvoltă în rolul d-nei Warren toată gama talentului ei neobişnuit. Ea, cu enorma ei experienţă, este pe rând seducătoare, faţă de bărbaţii din jur, apoi mamă insolentă, autoritară, uneori dându-ne impresia (prin declaraţii), că e foarte bună comerciantă, iar uneori …ştie să fie calină şi mângâietoare, chiar umană, făcând chiar şi o baie la picioare, care pe căldura asta, cred că îi prinde foarte bine. O secondează cu aplomb Dan Condurache, care încercând o suculentă compoziţie amintind de un personaj tot atât de odios al vechiului regim, un adulator profesionist, autor de incendiare omagii, obţine mult succes de public.
Ceilalţi, Radu Gheorghe (Praed) Sorin Medeleni (reverendul Gardner) , Aaron Istodor - fiul fostului cuplu- (Frank Gardner, trei acte cu şapcă pe cap, ultimul fără şapcă) şi în special tânăra Ilinca Manolache, cu o surprinzătoare maturitate şi siguranţă (în dificilul rol al lui Vivie) se străduiesc să ofere compoziţii credibile, să nu se ciocnească între ei sau de mobile, vorbind unii mai clar, alţi mai înăbuşit, într-un spectacol vioi, de multe ori antrenant, frumos colorat de scenografa Maria Miu, despre o lume aproape dispărută
Teatrul Mic prin Mihai Dinvale (nu am reţinut niciodată dacă numele său este format din trei sau două părţi) - unul dintre directorii săi - a oferit la sfârşitul spectacolului de premieră un alt spectacol poate mai emoţionat prin unicitatea sa. O întâlnire cu interpreţii spectacolului din anul 1975, care din păcate n-au putut fi decât doi: Const. Codrescu (interpretul lui Crofts) şi vesela, diafana Magda Popovici (interpreta lui Vivie Waren).
O parte din ei, sunt în ţara umbrelor de unde probabil ne privesc şi ne urmăresc: Sorana Coroamă (regizoarea spectacolului), Tudorel Popa (Praed), Jean Lorin (reverendul Gardner). D-na Olga Tudorache deţinătoarea rolului principal nu a putut fi prezentă din motive de sănătate, iar G. Mihăiţă interpretul tânărului Frank Garner fiind plecat “Undeva în Pallulia” lui Silviu Purcărete, nu a putut onora întâlnirea, dar a fost prezent Dan Condurache care preluaase rolul de la G. Mihăiţă, acum prezentându-se într-o altă formulă, interpretând cu aplomb dificilul rol al magnatului Crofts, arătându-ne pe viu imaginea trecerii implacabile a timpului… Maestrul Constantin Codrescu (poate unul din ultimii mohicani) care la venerabila vârstă de peste 80 de ani, pare încă în vigoare şi fragila şi nebunatica pe vremuri Magda Popovici acum mai tinerică decât maestrul Codrescu, cu un deceniu, la fel de veselă, la fel de atrăgătoare în ciuda anilor… Amândoi vizibil emoţionaţi au vorbit în cuvinte calde tulburătoare despre dragostea şi pasiunea lor pentru teatru, care i-au ţinut în viaţă în ciuda tuturor vicisitudinilor timpului pe care l-au traversat, îndemnând publicul tânăr din sala de spectacol să urmărească cu drag noile generaţii de actori, poate tot atât de talentaţi ca şi ei, şi au coborât de pe scenă demni şi plini de talent cum au fost toată viaţa, fără să li se întâmple vreun incident neplăcut, ajungând în înapoi sală în aplauzele spectatorilor şi în deplinătatea funcţiilor lor vitale.
Felicitări Mihai Dinvale!
Un actor nu e un bibelou
de porţelan, cum deobicei se spune
cu afecţiune
El e un fel de minune Un pachet de nervi
E un calculator
E o lume de sentimente
Un termometru
Un seismograf
o vorbă bună aruncată-n vânt
Îl poate ridica în slăvi de fericire
Sau în groapa desnădejdei îl aruncă
De mâhnire,
O nedreaptă batjocorire.
Aveţi grijă cu ei cum vă purtaţi
Într-o viaţă lungă
Unii, chiar miniştrii, pot să ajungă
11. 05. 2011.
G. B. Shaw (1856-1950) irlandezul, considerat de unii critici demn urmaş al lui Shakespeare, laureiat al premiului Nobel pentru literatură în anul 1925, dramaturg realist, incomod, incitant, prolific, provocator, inconfundabil, a dăruit teatrului de pretutindeni un număr de peste 70 de piese de mai toate genurile …majoritatea având ca temă…demascarea moravurilor puritane ale societăţii engleze victoriene,
G. B. Shaw a fost şi un ziarist incisiv, redutabil dar din păcate cu idei controversate, chiar discutabile…în care a susţinut, printre altele, că regimul bolşevic e poate unul din cele mai fericite, iar Stalin un dulce şi atent conducător, lăsând la latiudinea scormonitorilor de arhive să descopere dacă n-a fost, cumva, şi agent K.G.B acoperit, nu numai aşa numit „tovarăş de drum”. În compensaţie a lăsat posterităţii scânteietoare aforisme şi paradoxuri despre femei, despre căsnicie, onoare, teatru, existenţă, limbaj, artă, critici, prostie, pornografie, irlanda şi irlandezi, actori şi actriţe, despre moravuri şi bineînţeles despre sine ca autor dramatic.
Profesiunea d-nei Warren făcând parte din piesele intitulate incomode a avut premiera, în 1902, generând un scandal similar cu cel de la premiera Nopţii furtunoase de la noi, fiind interzisă ulterior în Anglia. Dar piesa ajunsă celebră a fost jucată pe mai toate marile scene ale lumii, făcându-l pe G. B. Shaw să exclame într-un celebru panseu: “Reputaţia mea de dramaturg creşte cu fiecare piesă care nu îmi este jucată”
Kitty Warren proprietara unui bordel, a ascuns acest fapt fiicei sale Vivie, pe al cărei tată nu vrea să-l deconspire, şi pe care, cu banii strânși din deplorabila ei afacerea, a educat-o la Cambridge. Vivie, fiinţă sinceră şi inocentă este oripilată când află adevărul despre meseria mamei sale care într-o scenă lacrimogenă de melodramă o lămureşte că necazurile cu care s-a confruntat în tinerețe au obligat-o să se ocupe cu de o asemenea profesiune dezonorantă, dar că ea niciodată nu şi-a vândut sufletul. Deșii înțeleage lucrurile, Vivie, femeie modernă, influenţată de ideile feministe ale vremii își va părăsi mama (la finalul piesei) când realizează că aceasta își continuă afacerea, respingând avansurile lubrice, impudice şi obscene ale bărbaţilor din anturajul mamei sale, având dorinţa să se realizeze, prin ea însăşi, prin muncă cinstită, devenind poate primul erou a ceace s-a numit ulterior, omul nou al teatrului de idei realist socialist!!!
Catalogată ca o piesă uricioasă, pentru vremea când a fost scrisă, dar actualmente când prostituţia şi pornografia a luat o amploare neobişnuită, veniturile obţinute din industria sexului fiind socotite cele mai rentabile, şi-a pierdut asperităţile şi incisivitateate atacului iniţial. Prostituţia, practicată din vremuri imemoriale a fost considerată una din cele mai vechi meserii, iar acum în unele ţări ea este legalizată. Adresele zeiţelor amorului se găsesc pretutindeni în ziare şi reviste de mare tiraj, iar internetul este invadat de pornografie, dar piesa a oferit şi mai oferă încă marilor actriţe o partitură de desfăşurare cu mare întindere şi combustie, L. S. Bulandra, Maria Filotti, şi mai aproape de noi (în 1975) Olga Tudorache, în acest acest rol (se spune, s-a scris) au oferit publicului românesc interpretări memorabile…
Spectacolul Teatrului Mic este pus în scenă de Claudiu Istodor, actor de talent (cu o traducere proprie), care încearcându-şi forţele şi norocul în arta regiei spectacolului…fiind, se pare la prima încercare de acest gen, probabil l-a apucat frica. Pe cine poţi să te bazezi mai întâi şi întâi într-o astfel de întreprindere, dacă nu pe familie? De aceia, bănuiesc, a distribuit-o în rolul principal, întradevăr, pe soţia sa, deşi soţia nu mai e demult soţie şi într-unul din roluri pe copilul rezultat din această căsnicie care actualmente e caducă…şi nemai având alte rude printere actori (unchi, veri, verişoare, mătuşi) a fost nevoit să apeleze totuşi la actorii Teatrului Mic. (Asta din cauză că s-a căsătorit de puţine ori spre deosebire de un alt coleg al său (Fl. Z) care atunci când ajunsese rectorul Institutului de Teatru şi-a angajat toate nevestele (trei) şi copii rezultaţi din căsătoriile respective, cărora nu le mai ştiu numărul) S-a dovedit, dacă mai era cazul, că la nevoie, fostele soţii se…cunosc. Nu ştiu de ce, cei trei, nu au înfiinţat încă un teatru de familie cum se practică oriunde în lume. Ar fi rentabil pentru că, se zice, conform unor norme actuale intreprinderea respectivă ar fi scutită de impozite. Spectacolul notabil, vioi, antrenant, simplu, clar, fără sofisticării şi încărcături dramatice inutile, cu seriose croşete ale textului, cu un decor pastelat având un ţel unic demascarea ipocriziei, filistinismului socetăţii secolului în care a trăit si a creiat marele dramaturg, se bucură de o distribuţie excelentă. Maia Morgenstern desvoltă în rolul d-nei Warren toată gama talentului ei neobişnuit. Ea, cu enorma ei experienţă, este pe rând seducătoare, faţă de bărbaţii din jur, apoi mamă insolentă, autoritară, uneori dându-ne impresia (prin declaraţii), că e foarte bună comerciantă, iar uneori …ştie să fie calină şi mângâietoare, chiar umană, făcând chiar şi o baie la picioare, care pe căldura asta, cred că îi prinde foarte bine. O secondează cu aplomb Dan Condurache, care încercând o suculentă compoziţie amintind de un personaj tot atât de odios al vechiului regim, un adulator profesionist, autor de incendiare omagii, obţine mult succes de public.
Ceilalţi, Radu Gheorghe (Praed) Sorin Medeleni (reverendul Gardner) , Aaron Istodor - fiul fostului cuplu- (Frank Gardner, trei acte cu şapcă pe cap, ultimul fără şapcă) şi în special tânăra Ilinca Manolache, cu o surprinzătoare maturitate şi siguranţă (în dificilul rol al lui Vivie) se străduiesc să ofere compoziţii credibile, să nu se ciocnească între ei sau de mobile, vorbind unii mai clar, alţi mai înăbuşit, într-un spectacol vioi, de multe ori antrenant, frumos colorat de scenografa Maria Miu, despre o lume aproape dispărută
Teatrul Mic prin Mihai Dinvale (nu am reţinut niciodată dacă numele său este format din trei sau două părţi) - unul dintre directorii săi - a oferit la sfârşitul spectacolului de premieră un alt spectacol poate mai emoţionat prin unicitatea sa. O întâlnire cu interpreţii spectacolului din anul 1975, care din păcate n-au putut fi decât doi: Const. Codrescu (interpretul lui Crofts) şi vesela, diafana Magda Popovici (interpreta lui Vivie Waren).
O parte din ei, sunt în ţara umbrelor de unde probabil ne privesc şi ne urmăresc: Sorana Coroamă (regizoarea spectacolului), Tudorel Popa (Praed), Jean Lorin (reverendul Gardner). D-na Olga Tudorache deţinătoarea rolului principal nu a putut fi prezentă din motive de sănătate, iar G. Mihăiţă interpretul tânărului Frank Garner fiind plecat “Undeva în Pallulia” lui Silviu Purcărete, nu a putut onora întâlnirea, dar a fost prezent Dan Condurache care preluaase rolul de la G. Mihăiţă, acum prezentându-se într-o altă formulă, interpretând cu aplomb dificilul rol al magnatului Crofts, arătându-ne pe viu imaginea trecerii implacabile a timpului… Maestrul Constantin Codrescu (poate unul din ultimii mohicani) care la venerabila vârstă de peste 80 de ani, pare încă în vigoare şi fragila şi nebunatica pe vremuri Magda Popovici acum mai tinerică decât maestrul Codrescu, cu un deceniu, la fel de veselă, la fel de atrăgătoare în ciuda anilor… Amândoi vizibil emoţionaţi au vorbit în cuvinte calde tulburătoare despre dragostea şi pasiunea lor pentru teatru, care i-au ţinut în viaţă în ciuda tuturor vicisitudinilor timpului pe care l-au traversat, îndemnând publicul tânăr din sala de spectacol să urmărească cu drag noile generaţii de actori, poate tot atât de talentaţi ca şi ei, şi au coborât de pe scenă demni şi plini de talent cum au fost toată viaţa, fără să li se întâmple vreun incident neplăcut, ajungând în înapoi sală în aplauzele spectatorilor şi în deplinătatea funcţiilor lor vitale.
Felicitări Mihai Dinvale!
Un actor nu e un bibelou
de porţelan, cum deobicei se spune
cu afecţiune
El e un fel de minune Un pachet de nervi
E un calculator
E o lume de sentimente
Un termometru
Un seismograf
o vorbă bună aruncată-n vânt
Îl poate ridica în slăvi de fericire
Sau în groapa desnădejdei îl aruncă
De mâhnire,
O nedreaptă batjocorire.
Aveţi grijă cu ei cum vă purtaţi
Într-o viaţă lungă
Unii, chiar miniştrii, pot să ajungă
11. 05. 2011.
sâmbătă, 28 aprilie 2012
luni, 23 aprilie 2012
Anul Caragiale
I.L. Caragiale atacat pe toate fronturile
Caragiale a fost transformat de politrucii regimului comunist într-un mit. Era sacrosanct, inatacabil, indestructibil, infailibil, indimenticabil, de neatins...
Au fost destule încercări de a revitaliza cu elemente noi piesele marelui satiric dar au fost rapid sancționate de mari mari zilei, la care s-au adăugat corul papagalilor de serviciu care le-au condamnat cu asprime cu severitate scoțând chiar și o lege nescrisă: Din Caragiale nimic nu-i în plus, nimic nu se schimbă, totul rămâne așa cum a fost de la început. Un spectacol cu o noapte furtunoasă la Bulandra, (regizor regretatul Dan Micu) interzis înainte de premieră și un altul la Comedie (la care am fost martor) luat rău în tărbacă de un comando demolator constituit ad-hoc (Eugen Barbu, Săraru și...respectabila Dina Cocea) l-a fel interzis...Spectacolul de la T. de Comedie (regizor Lucian Giurchescu) a fost după părerea mea antologic, scoţând pentru prima dată piesa din cutia italiană şi dându-i un spaţiu larg de desfăşoare rupând definitiv cu tradiţia, a fost un exemplu, de revigorare creatoare a „patrimoniului” clasic. Dar iată că după revoluția, sau mai bine zis după evenimentele din Decembrie 89, nemaiexistând consilii și comitete de cultură, comisii de vizionare, ceomeuri, directori înfricoșați pentru scaunul pe care-l ocupau, membrii de partid doctrinari, cenzori vigilenți, informatori de seviciu, observatori benevoli și alți oameni de bine care să raporteze ”neregulile” şi „grozăviile” care se întâmplau în domeniul artei teatrului, asta pe deoparte, iar pe de altă parte lipsa unor personalități intelectuale care să analizeze fenomenul în adevăratele sale dimensiuni, au dat undă verde atacului furibund asupra mitului...și rezultatele se văd în cele mai năstrușnice montări. Scrisoarea pierdută de la T. De Comedie se desfășoară într-o pivniță mizeră, unde prefectul doarme pe o amărâtă de bancă, iar la T. Nottara sala este transformată într-un apartament al Jupânului, care este constructor şi face parte dintr-o armată care nu există decât în mintea regizorului, iar la Iaşi scena cuprinde toată curtea jupânului în care la loc central se află privata unde Ipingescu citeşte ziarul…Pe vremuri un tânăr regizor azi destul de bătrân, a imaginat scena citirii ziarului în timp ce jupânul face baie într-un hârdău, normal în puţa goală (jupânul eram eu)…Nu vreau să fiu un bătrân urâcios care negă şi arătă cu degetul eventualele derogări de la textul sacrosanct - ca celebrii politruci de pe vremuri - care „înfierează” toate nebuniile, toate inovațiile, toate fanteziile regizorale, aplicate pieselor lui Caragiale, dar o reamintire a lor, spre amuzament cred că e utilă: Într-un spectacol studențesc, cu anii în urmă (1999) Spiridon era un extraterestru catapultat pentru o acţiune misterioasă ce urma să se desfăşoare ulterior, în casa jupânului…La Teatrul Mic, în 1988, Tipătescu se relaxa. cântând la flaut, iar Trahanache era chefliu şi umbla cu lăutari după el. Peste doar unsprezece ani, pe scena Naţionalului bucureştean apare o muziciană – fata lui Pristanda, care cântă la vioară şi primeşte un dolar de la Caţavencu, pe chestia asta, iar, bietul prefect este victima tuturor nebunilor lui Zoe, căci doar de-aia şi recunoaşte aceasta: ”da, sunt nebună!”(drept care aruncă-n el cu pantofi, apoi îl ameninţă cu arma), iar Agamiţă Dandanache devenise nici mai mult, nici mai puţin decât un ...vampir!!!…În acelaşi an (1999), la Satu-Mare, doamna Trahanache stătea într-o cadă transparentă, mascată-n ...sirenă, şi trăgea cu urechea la ce discută Fănică şi Caţavencu. Peste un an, la Chişinău, prefectul, în şort, se antrena la un sac de box, iar Caţavencu devenea...femeie…La Timişoara, Zoe se multiplica şi bietul Fănică nu se lupta cu una, ci cu trei doamne Trahanache!. În 2003, la Naţionalul bucureştean, cuplul Scrisorii era un duo de telenovelă, urmărit la televizor de Cetăţeanul turmentat.(care iniţial trebuiau să fie 13, eu fiind unul din cei 13) Peste trei ani, la Cluj, piesa era jucată de femei, singurul bărbat rămânând, fireşte, Zoe. În 2008, la Bulandra, nevasta prezidentului era...o fată din Moldova… în 2011 la Comedie Cetăţeanul Turmentat e femeie şi fredonează cântecele Adei Milea, iar în finalul piesei Caţavencu, (M. Iureş), cade pe jos de beat ce este…şi exemplele pot continua la nesfârşit… Acum, la Nottara, Spiridon cade victimă furiei geloziei și este omorât (împușcat) chiar la vedere și chiar ingropat în casă de asasini..(Chiriac şi Jupân Dumitrache), fără aviz de înmormântare…
Pe vremuri (anii 1966, la Ploești într-un spectacol pus în scenă de R. Vulpescu Zița făcea un adevărat striptis povestind întâlnirea cu Țârcădău, striptis care se oprea la un costum de baie, condamnat drastic de comisia de vizionare, dar aici, la Nottara, Chiriac și Veta fac sex la vedere în mai toate...pozițiile, iar Rică V. o ”penetrează” pe Veta în.. closet, pe la...spate!!! Tipătescu de la Comedie este găsit dormind pe o banchetă într-un subsolul mizer și murdar, iar la Nottara Jupân Dumitrache cu o cască de protecție în cap și cu o roabă în mâini umblă nervos prin sala G. Constantin povestind amicului Ipingescu, îmbrăcat într-o uniformă liliachie a unei armate imaginare (probabil a salvării) despre ce s-a întâmplat la „Union”, poveste întreruptă nu numai de desele și rapidele incursiuni cu roaba prin casă, ci chiar de o apariție fantomatică a Vetei care vine să-i ațâțe simțurile jupânului, aşezând-se în roaba pe care o manevrează, în poziţia „răscrăcărat” arătându-i sexul, ca şi cum Jupânul nu-l cunoştea
Nefiind de meserie pudibond mi-a plăcut în schimb, cum este decupată lunga scenă de dragoste dintre Veta și Chiriac...și chiar am râs, odată cu sala, la humorul involuntar pe care-l stîrnește, I. Haiduc când spune, că e un ”june”, dar la scena din closet când Veta este „penetrată” din greşeală n-am marşat. Dar, „De gustibus non…est disputandum”, a zis latinul şi poate n-a greşit, deşi românul a adăugat: „dă-ncolo că pre e prea e gogonată!”. Se întâmplă în spectacolul de la Nottara multe minuni, nu vreau să le devoalez, tânărul regizor Mâzgăreanu dovedind o abilitate cu totul ieşită din comun de a întoarce pe dos semnificaţia anumitor scene, mânuind cu iscusinţă actorii spre linia unei sexualităţi debordante, norocul lui fiind, ca şi a altor regizori din generaţia lui, că are la dispoziţie, o echipă de excelenți actori care execută cu o râvnă teribilă, demnă de o cauză mai bună și cu un talent cu totul ieșit din comun, indicaţiile, regizorale, aceştia fiind: Crenguța Hariton (Veta), Ion Haiduc (Rică), Dan Bordeianu (Chiriac), Raluca Vermeșan (Zița), Gabriel Răuță (Jupân Dumitrache), Alex. M. Gheorghiu (Ipingescu), Șt. Gomoi (Spiridon)…
Dar dacă anul e considerat ”Caragiale”, atunci hai să atacăm subiectul din toate pozițiile, având piesele lui la îndemână, la baionetă, şi-au zis unii regizori şi ce se întâmplă pe așa zisa scenă de la sala George Constantin nu știu dacă se poate numii tragedie cum a vrut, pornind de la replica lui Rică ”o ce noapte furtunoasă oribilă tragedie”, dar sigur este rodul imaginației debordanto-sexualo-masochiste ale regizorului Mâzgăreanu, deșii, paradoxal, se rostesc exact replicile lui Caragiale dar în altă...cheie. Ăsta cred, am mai scris-o, e marele noroc al tinerilor regizori care își fac mâna, cum se zice, cu o o generație de actori dotaţi cu un talent ieșit din comun capabil să umple toate „noutăţile” gândirii regizorale pe care publicul tânăr le privește înmărmurit.
P. S : Mă gândesc oarecum, cu groază, cum oare ar fi reacționat spectatorii la premiera absolută a piesei din anul 1886 dacă prin absurd ar fi fost martori unor asemenea scene? Probabil ar fi distrus teatrul s-au ar fi împuşcat, doamne fereşte, la rândul lor, pe săracii şi nevinovaţii actori…
04.04. 2012.
Caragiale a fost transformat de politrucii regimului comunist într-un mit. Era sacrosanct, inatacabil, indestructibil, infailibil, indimenticabil, de neatins...
Au fost destule încercări de a revitaliza cu elemente noi piesele marelui satiric dar au fost rapid sancționate de mari mari zilei, la care s-au adăugat corul papagalilor de serviciu care le-au condamnat cu asprime cu severitate scoțând chiar și o lege nescrisă: Din Caragiale nimic nu-i în plus, nimic nu se schimbă, totul rămâne așa cum a fost de la început. Un spectacol cu o noapte furtunoasă la Bulandra, (regizor regretatul Dan Micu) interzis înainte de premieră și un altul la Comedie (la care am fost martor) luat rău în tărbacă de un comando demolator constituit ad-hoc (Eugen Barbu, Săraru și...respectabila Dina Cocea) l-a fel interzis...Spectacolul de la T. de Comedie (regizor Lucian Giurchescu) a fost după părerea mea antologic, scoţând pentru prima dată piesa din cutia italiană şi dându-i un spaţiu larg de desfăşoare rupând definitiv cu tradiţia, a fost un exemplu, de revigorare creatoare a „patrimoniului” clasic. Dar iată că după revoluția, sau mai bine zis după evenimentele din Decembrie 89, nemaiexistând consilii și comitete de cultură, comisii de vizionare, ceomeuri, directori înfricoșați pentru scaunul pe care-l ocupau, membrii de partid doctrinari, cenzori vigilenți, informatori de seviciu, observatori benevoli și alți oameni de bine care să raporteze ”neregulile” şi „grozăviile” care se întâmplau în domeniul artei teatrului, asta pe deoparte, iar pe de altă parte lipsa unor personalități intelectuale care să analizeze fenomenul în adevăratele sale dimensiuni, au dat undă verde atacului furibund asupra mitului...și rezultatele se văd în cele mai năstrușnice montări. Scrisoarea pierdută de la T. De Comedie se desfășoară într-o pivniță mizeră, unde prefectul doarme pe o amărâtă de bancă, iar la T. Nottara sala este transformată într-un apartament al Jupânului, care este constructor şi face parte dintr-o armată care nu există decât în mintea regizorului, iar la Iaşi scena cuprinde toată curtea jupânului în care la loc central se află privata unde Ipingescu citeşte ziarul…Pe vremuri un tânăr regizor azi destul de bătrân, a imaginat scena citirii ziarului în timp ce jupânul face baie într-un hârdău, normal în puţa goală (jupânul eram eu)…Nu vreau să fiu un bătrân urâcios care negă şi arătă cu degetul eventualele derogări de la textul sacrosanct - ca celebrii politruci de pe vremuri - care „înfierează” toate nebuniile, toate inovațiile, toate fanteziile regizorale, aplicate pieselor lui Caragiale, dar o reamintire a lor, spre amuzament cred că e utilă: Într-un spectacol studențesc, cu anii în urmă (1999) Spiridon era un extraterestru catapultat pentru o acţiune misterioasă ce urma să se desfăşoare ulterior, în casa jupânului…La Teatrul Mic, în 1988, Tipătescu se relaxa. cântând la flaut, iar Trahanache era chefliu şi umbla cu lăutari după el. Peste doar unsprezece ani, pe scena Naţionalului bucureştean apare o muziciană – fata lui Pristanda, care cântă la vioară şi primeşte un dolar de la Caţavencu, pe chestia asta, iar, bietul prefect este victima tuturor nebunilor lui Zoe, căci doar de-aia şi recunoaşte aceasta: ”da, sunt nebună!”(drept care aruncă-n el cu pantofi, apoi îl ameninţă cu arma), iar Agamiţă Dandanache devenise nici mai mult, nici mai puţin decât un ...vampir!!!…În acelaşi an (1999), la Satu-Mare, doamna Trahanache stătea într-o cadă transparentă, mascată-n ...sirenă, şi trăgea cu urechea la ce discută Fănică şi Caţavencu. Peste un an, la Chişinău, prefectul, în şort, se antrena la un sac de box, iar Caţavencu devenea...femeie…La Timişoara, Zoe se multiplica şi bietul Fănică nu se lupta cu una, ci cu trei doamne Trahanache!. În 2003, la Naţionalul bucureştean, cuplul Scrisorii era un duo de telenovelă, urmărit la televizor de Cetăţeanul turmentat.(care iniţial trebuiau să fie 13, eu fiind unul din cei 13) Peste trei ani, la Cluj, piesa era jucată de femei, singurul bărbat rămânând, fireşte, Zoe. În 2008, la Bulandra, nevasta prezidentului era...o fată din Moldova… în 2011 la Comedie Cetăţeanul Turmentat e femeie şi fredonează cântecele Adei Milea, iar în finalul piesei Caţavencu, (M. Iureş), cade pe jos de beat ce este…şi exemplele pot continua la nesfârşit… Acum, la Nottara, Spiridon cade victimă furiei geloziei și este omorât (împușcat) chiar la vedere și chiar ingropat în casă de asasini..(Chiriac şi Jupân Dumitrache), fără aviz de înmormântare…
Pe vremuri (anii 1966, la Ploești într-un spectacol pus în scenă de R. Vulpescu Zița făcea un adevărat striptis povestind întâlnirea cu Țârcădău, striptis care se oprea la un costum de baie, condamnat drastic de comisia de vizionare, dar aici, la Nottara, Chiriac și Veta fac sex la vedere în mai toate...pozițiile, iar Rică V. o ”penetrează” pe Veta în.. closet, pe la...spate!!! Tipătescu de la Comedie este găsit dormind pe o banchetă într-un subsolul mizer și murdar, iar la Nottara Jupân Dumitrache cu o cască de protecție în cap și cu o roabă în mâini umblă nervos prin sala G. Constantin povestind amicului Ipingescu, îmbrăcat într-o uniformă liliachie a unei armate imaginare (probabil a salvării) despre ce s-a întâmplat la „Union”, poveste întreruptă nu numai de desele și rapidele incursiuni cu roaba prin casă, ci chiar de o apariție fantomatică a Vetei care vine să-i ațâțe simțurile jupânului, aşezând-se în roaba pe care o manevrează, în poziţia „răscrăcărat” arătându-i sexul, ca şi cum Jupânul nu-l cunoştea
Nefiind de meserie pudibond mi-a plăcut în schimb, cum este decupată lunga scenă de dragoste dintre Veta și Chiriac...și chiar am râs, odată cu sala, la humorul involuntar pe care-l stîrnește, I. Haiduc când spune, că e un ”june”, dar la scena din closet când Veta este „penetrată” din greşeală n-am marşat. Dar, „De gustibus non…est disputandum”, a zis latinul şi poate n-a greşit, deşi românul a adăugat: „dă-ncolo că pre e prea e gogonată!”. Se întâmplă în spectacolul de la Nottara multe minuni, nu vreau să le devoalez, tânărul regizor Mâzgăreanu dovedind o abilitate cu totul ieşită din comun de a întoarce pe dos semnificaţia anumitor scene, mânuind cu iscusinţă actorii spre linia unei sexualităţi debordante, norocul lui fiind, ca şi a altor regizori din generaţia lui, că are la dispoziţie, o echipă de excelenți actori care execută cu o râvnă teribilă, demnă de o cauză mai bună și cu un talent cu totul ieșit din comun, indicaţiile, regizorale, aceştia fiind: Crenguța Hariton (Veta), Ion Haiduc (Rică), Dan Bordeianu (Chiriac), Raluca Vermeșan (Zița), Gabriel Răuță (Jupân Dumitrache), Alex. M. Gheorghiu (Ipingescu), Șt. Gomoi (Spiridon)…
Dar dacă anul e considerat ”Caragiale”, atunci hai să atacăm subiectul din toate pozițiile, având piesele lui la îndemână, la baionetă, şi-au zis unii regizori şi ce se întâmplă pe așa zisa scenă de la sala George Constantin nu știu dacă se poate numii tragedie cum a vrut, pornind de la replica lui Rică ”o ce noapte furtunoasă oribilă tragedie”, dar sigur este rodul imaginației debordanto-sexualo-masochiste ale regizorului Mâzgăreanu, deșii, paradoxal, se rostesc exact replicile lui Caragiale dar în altă...cheie. Ăsta cred, am mai scris-o, e marele noroc al tinerilor regizori care își fac mâna, cum se zice, cu o o generație de actori dotaţi cu un talent ieșit din comun capabil să umple toate „noutăţile” gândirii regizorale pe care publicul tânăr le privește înmărmurit.
P. S : Mă gândesc oarecum, cu groază, cum oare ar fi reacționat spectatorii la premiera absolută a piesei din anul 1886 dacă prin absurd ar fi fost martori unor asemenea scene? Probabil ar fi distrus teatrul s-au ar fi împuşcat, doamne fereşte, la rândul lor, pe săracii şi nevinovaţii actori…
04.04. 2012.
miercuri, 18 aprilie 2012
O glumă a unui mare savant
O ciudăţenie. Printre atâtâte idei pe care le imprăştie cu generozitate, printe atâtea cărţi de filozofie commentate la un înalt nivel intelectual, marele cărturar, Mircea Eliade, are umoarea de a povestii în Jurnalul său apărut la Humanitas cu ani în urmă, o întâmplare care în România a circulat multă vreme ca… banc
Undeva în Spania a murit un bărbat cu un organ sexual enorm. Doctorul care i-a făcut autopsia l-a tăiat pentru al expune la un muzeu. Dar înainte de asta a vrut să il arate şi soţiei, care după ce l-a văzut a exclamat: “Vai, a murit Juan!”
În varianta Românească pe sexul enorm al bărbatul decedat pe care doctorul îl duce acasă să-l arate soţiei, ca o anomalie, se găseau doar două litere: Un G şi un U. După ce il arată, soţia exclamă: “Vai, a murit Georgescu!”, deducând logic că în erecţie pe membrul respectiv nu putea să scrie decât numele pe care l-a pronunţat: Georgescu!.
Undeva în Spania a murit un bărbat cu un organ sexual enorm. Doctorul care i-a făcut autopsia l-a tăiat pentru al expune la un muzeu. Dar înainte de asta a vrut să il arate şi soţiei, care după ce l-a văzut a exclamat: “Vai, a murit Juan!”
În varianta Românească pe sexul enorm al bărbatul decedat pe care doctorul îl duce acasă să-l arate soţiei, ca o anomalie, se găseau doar două litere: Un G şi un U. După ce il arată, soţia exclamă: “Vai, a murit Georgescu!”, deducând logic că în erecţie pe membrul respectiv nu putea să scrie decât numele pe care l-a pronunţat: Georgescu!.
miercuri, 11 aprilie 2012
În amintirea iubitei mele
Alte gânduri despre Sara
Când te-am zărit prima oară
Aerul dintre noi s-a rarefiat
Timpul s-a spart
Ora a fost lovită de catalepsie
Și minutele au dispărut
Era ca-n ziua cea dintâi
Când biblicul Adam
pe goala Eva în dar o primise
De la Dumnezeu
Și se fâstâcise.
Se năruise...
Eu aș fi vrut să te infior
Cu cuvinte calde
Și vorbe rebele
Aș fi vrut să-mi scot sângele
și să-l pun în fața ta
ca o salbă de mărgele
Ca o ofrandă
Dar zâmbet-ți îndepărtat
Părea-i plecată-n eter
Și inaccesibilă
Ca o clepsidră
De porțelan
Păreai picată din altă lume
Pustie, ca discul rece al lunii pline
Austeră ca anticul măslin
Și cu surâsul straniu al viitoarelor regine
Dar zâna iubiri mă pândise
Demult mă pândea
De multe ori îi scăpasem din gheare
Acum își înfipse colții
Adânc în măruntaiele mele hohotind
-Te-am prins, nu-mi mai scapi
Am trimis asupra ta simunul
Crivățul și taifunul
Acum nu-mi mai scapi
Acum ești la pământ
Acum iubesti
Acum vei iubi
Altfel vei muri
- Nu-mi e frică de iubire
Nu mie teamă de orbire
De rătăcire și de nălucire
Nu-mi e frică de moarte
Mi-e teamă să nu mă vrea
Mie teamă că nu se va uita
La un paria ca mine
Mi-e teamă că mă va respinge
- Scrie-i atunci
Trei versuri scelerate
Unde să-i dezvălui toate
Ale tale multe păcate
Că ești un slujitor de arte
Și-o dorești cu aviditate
Cu naivitate
Și cu gânduri curate
Și deși ești în etate
Ai căzut în captivitate
Pentru eternitate...
Spune-i că ești
O cadențare de bine și de rău
De repezi farandole
Și-n gesturi porți sfidarea a tot cei Dumnezeu
și-n râs impertinența sonorelor mandole
Spune- i că ești o încrucișare de trompete
ce porți minciuna vechilor regrete...
că ești o armonie de proză și de vers
de idile
si eres
În cap porți al vieți univers
Și-n inimă dorința ultimului neînțeles
Spunei trei magice cuvinte
Trei talismane
Iubire, Speranță și Credință
Și a ta va fi.
Plină de voință
De umilință
Și de căință
Așa am făcut
Ca într-o minune
în aceste trei cuvinte
Am adunat
Toată truda mea de ani
În care nu te-am întâlnit
În care nu te-am iubit
și-n care hai hui am umblat
Ca un destrăbălat.
Și nu ți-am cerut nimic
Dar dacă ai vrea
Aș vrea să-mi dai
O, dacă ai vrea...
Aș vrea ovalul frumuseți
Și calmul privirii tale
Dă-mi tălmăcirea buzelor fierbinți
Și avântul primelor dorinți
Dă-mi simfonia privirilor
Și aurora amăgirilor.
Dă-mi tot ce o femeie poate da
Ce poate oferii
Cu ușurință...
N-ai zis nimic
Doar m-ai ascultat
Ai tăcut
Cât mai intens
Fără ambigu sens
Și cu privirea ușor mi-ai mângîiat
Obraji
Si fruntea-ți albă ți-ai plecat
Pe pieptu-mi însângerat
De dragoste.
Și deodată am simțit cum secundele
Se nășteau una câte una
Alunecând întruna
Spre zarea întunecată
Și atunci luminat
năuc am urlat
- Ori voi muri
Ori a mea vei fi și eu al tău
Până în veacul cel mai nou
Când te-am zărit prima oară
Aerul dintre noi s-a rarefiat
Timpul s-a spart
Ora a fost lovită de catalepsie
Și minutele au dispărut
Era ca-n ziua cea dintâi
Când biblicul Adam
pe goala Eva în dar o primise
De la Dumnezeu
Și se fâstâcise.
Se năruise...
Eu aș fi vrut să te infior
Cu cuvinte calde
Și vorbe rebele
Aș fi vrut să-mi scot sângele
și să-l pun în fața ta
ca o salbă de mărgele
Ca o ofrandă
Dar zâmbet-ți îndepărtat
Părea-i plecată-n eter
Și inaccesibilă
Ca o clepsidră
De porțelan
Păreai picată din altă lume
Pustie, ca discul rece al lunii pline
Austeră ca anticul măslin
Și cu surâsul straniu al viitoarelor regine
Dar zâna iubiri mă pândise
Demult mă pândea
De multe ori îi scăpasem din gheare
Acum își înfipse colții
Adânc în măruntaiele mele hohotind
-Te-am prins, nu-mi mai scapi
Am trimis asupra ta simunul
Crivățul și taifunul
Acum nu-mi mai scapi
Acum ești la pământ
Acum iubesti
Acum vei iubi
Altfel vei muri
- Nu-mi e frică de iubire
Nu mie teamă de orbire
De rătăcire și de nălucire
Nu-mi e frică de moarte
Mi-e teamă să nu mă vrea
Mie teamă că nu se va uita
La un paria ca mine
Mi-e teamă că mă va respinge
- Scrie-i atunci
Trei versuri scelerate
Unde să-i dezvălui toate
Ale tale multe păcate
Că ești un slujitor de arte
Și-o dorești cu aviditate
Cu naivitate
Și cu gânduri curate
Și deși ești în etate
Ai căzut în captivitate
Pentru eternitate...
Spune-i că ești
O cadențare de bine și de rău
De repezi farandole
Și-n gesturi porți sfidarea a tot cei Dumnezeu
și-n râs impertinența sonorelor mandole
Spune- i că ești o încrucișare de trompete
ce porți minciuna vechilor regrete...
că ești o armonie de proză și de vers
de idile
si eres
În cap porți al vieți univers
Și-n inimă dorința ultimului neînțeles
Spunei trei magice cuvinte
Trei talismane
Iubire, Speranță și Credință
Și a ta va fi.
Plină de voință
De umilință
Și de căință
Așa am făcut
Ca într-o minune
în aceste trei cuvinte
Am adunat
Toată truda mea de ani
În care nu te-am întâlnit
În care nu te-am iubit
și-n care hai hui am umblat
Ca un destrăbălat.
Și nu ți-am cerut nimic
Dar dacă ai vrea
Aș vrea să-mi dai
O, dacă ai vrea...
Aș vrea ovalul frumuseți
Și calmul privirii tale
Dă-mi tălmăcirea buzelor fierbinți
Și avântul primelor dorinți
Dă-mi simfonia privirilor
Și aurora amăgirilor.
Dă-mi tot ce o femeie poate da
Ce poate oferii
Cu ușurință...
N-ai zis nimic
Doar m-ai ascultat
Ai tăcut
Cât mai intens
Fără ambigu sens
Și cu privirea ușor mi-ai mângîiat
Obraji
Si fruntea-ți albă ți-ai plecat
Pe pieptu-mi însângerat
De dragoste.
Și deodată am simțit cum secundele
Se nășteau una câte una
Alunecând întruna
Spre zarea întunecată
Și atunci luminat
năuc am urlat
- Ori voi muri
Ori a mea vei fi și eu al tău
Până în veacul cel mai nou
marți, 10 aprilie 2012
O PRODUCTIE ORIGINALA
O rețetă de succes garantat
Vrei să ai succes în teatru? Cauți o piesă neapărat de Neil Simons. Găsești regizorul care va alcătui viitoarea distribuție cu actorii cei mai potriviți, cei mai talentați și mai ales cei mai liberi la ora respectivă și...încă cineva foarte important: Omul cu banii, adică sponsorul. Restul vine de la sine. O reclamă inteligent susținută prin ziare tabloide și prin canalele Tv. și publicul va da năvală. E ceace se-ntâmplă actualmente la Teatrul de Comedie cu cooproducția Un cuplu ciudat.
Să o luăm metodic.
Autorul născut în 1927, cum am mai spus, este un fabricant de succese sigure. Are zeci, dacă nu sute de piese. (mii nu, mii n-are, scriu istoricii, decât Lope de Vega) Mai noi și mai vechi. Dar, lucru ciudat, deși are puzderie de piese, o istorie al literaturi americane apărută anii trecuți nu-l menționează (Peter Conn: O istorie a literaturii Americane: Ed. Univers 1996) A avut nenumărate și sigur va mai avea nenumărate premii de toate categoriile: Pulitzer, Tony, Mark Twain, Golden Globe, Emy și a avut nenumărate nominalizări la Oscar, dar niciodată n-a câștigat efectiv...(e și acolo o mafie...) În vremea ”împușcatului” maestrul Beligan i-a jucat la Național ”Prizonierul din Manhattan”
Odd Cuple (scrisă în 1965), jucată în acelaș an pe Brodway, ulterior ecranizată cu doi ași ai comediei, (Jack Lemmon și Walter Mathaw) a fost considerată de responsabilii de marketing teatral ca ”e cea mai faimoasă comedie americană a secolului XX. O poveste frumoasă despre prietenie, despre tabieturile bărbaţilor, despre problemele de cuplu, despre diferenţele esenţiale de percepţie a vieţii dintre oameni.”
Autorul, la cererea publicului, a scris și o variantă femenină a ”ciudatului cuplu”, care deja se joacă atât în teatrele din țară cât și de unele trupe particulare din capitală. (Teatrele românești au luat obiceiul de a relua succese vechi dar sigure din urmă cu peste cinzeci de ani de pe întreg mapamondul și în special de pe Brodwway)
Spectacolul care se joacă la Teatrul de Comedie, are o distribuție excelentă în care evoluează cu mult aplomb, cu mult farmec, cu excesivă inteligență, amintind de marii juni primi comici ai teatrului românesc antebelic, doi reprezentanți ai noii generații de actori, Alex Conovaru și Angel Niculescu, de care sigur vom mai auzii, care reușesc un tur de forță uimitor de a nu plictisii publicul nici o clipă pe toată durata spectacolului (2 ore și zece minite).... Sunt secondați de G. Georgevici, Marius Drogeanu și Bogdan Ghițulescu...(prietenii celor doi protagoniști), fiecare căutând, ca adevărați profesioniști, să-și portretizeze succint, dar adecvat, prin mici ticuri de comportament, fiecare personaj în parte. Desigur, fiecare cronicar după ce vede un spectacol, are preferințele sale. Fără să diminuiez sau să minimalizez performanțele celorlalți, simpatiile mele merg spre celălalt cuplu al piesei, cuplu feminin, care apare în partea doua, înterpretat de Delia Nartea și Gloria Găitan, (ce nume fabulos) care, jucând ca două mari actrițe, au reușit deodată să creieze un halou de inedit în amalgamul de locuri comune ale piesei...propunând atît prin diferența de statură a interpretelor cît și prin vioiciunea și istețimea cu care sunt spuse replicile, un cuplu original care ar trebui valorificat și în alte situații.... Spectacolul este regizat de Liviu Lucaci, cunoscut, până acum publicului în primul rând ca actor, căruia îi reușește performanța de a lăsa impresia că a lăsat atât piesa cât și pe interpreți să se desfășoare în voie (deși sunt indicii că a lucrat atent mai fiecare detaliu, nestigherind însă prin truvaiuri regizorale sau amputări desfășurarea acțiunii obținând la final un rezultat excelent pentru care-l felicit...
Dar, până la urmă, trebuie să recunoaștem, că toate strădaniile tinerilor artiști, nu s-ar fi materializat plenar fără susținera financiară a grupurilor Tam – Tam, Balantaine s și Rocheta și fără mărinimoasa găzduire a teatrului e Comedie.
Toată producția spectacolul este o întreprindere temerară și poate fi un exemplu, de cum se poate construi cu succes pe un segment în care concurența este la ordinea zilei
În final vreau să asigur cititorii revistei Bucureștiului literar și artistic că rândurile entuziaste despre spectacol nu au fost generate în nici un caz de o sponsorizare nici în valută, nici în Balaintaine s juice de asociații Tam-Tam și respectiv Balentaine s...
Candid Stoica
.(articol apărut în revista Bucureştiul literar şi artistic nr.4 Aprielie 2012.
Vrei să ai succes în teatru? Cauți o piesă neapărat de Neil Simons. Găsești regizorul care va alcătui viitoarea distribuție cu actorii cei mai potriviți, cei mai talentați și mai ales cei mai liberi la ora respectivă și...încă cineva foarte important: Omul cu banii, adică sponsorul. Restul vine de la sine. O reclamă inteligent susținută prin ziare tabloide și prin canalele Tv. și publicul va da năvală. E ceace se-ntâmplă actualmente la Teatrul de Comedie cu cooproducția Un cuplu ciudat.
Să o luăm metodic.
Autorul născut în 1927, cum am mai spus, este un fabricant de succese sigure. Are zeci, dacă nu sute de piese. (mii nu, mii n-are, scriu istoricii, decât Lope de Vega) Mai noi și mai vechi. Dar, lucru ciudat, deși are puzderie de piese, o istorie al literaturi americane apărută anii trecuți nu-l menționează (Peter Conn: O istorie a literaturii Americane: Ed. Univers 1996) A avut nenumărate și sigur va mai avea nenumărate premii de toate categoriile: Pulitzer, Tony, Mark Twain, Golden Globe, Emy și a avut nenumărate nominalizări la Oscar, dar niciodată n-a câștigat efectiv...(e și acolo o mafie...) În vremea ”împușcatului” maestrul Beligan i-a jucat la Național ”Prizonierul din Manhattan”
Odd Cuple (scrisă în 1965), jucată în acelaș an pe Brodway, ulterior ecranizată cu doi ași ai comediei, (Jack Lemmon și Walter Mathaw) a fost considerată de responsabilii de marketing teatral ca ”e cea mai faimoasă comedie americană a secolului XX. O poveste frumoasă despre prietenie, despre tabieturile bărbaţilor, despre problemele de cuplu, despre diferenţele esenţiale de percepţie a vieţii dintre oameni.”
Autorul, la cererea publicului, a scris și o variantă femenină a ”ciudatului cuplu”, care deja se joacă atât în teatrele din țară cât și de unele trupe particulare din capitală. (Teatrele românești au luat obiceiul de a relua succese vechi dar sigure din urmă cu peste cinzeci de ani de pe întreg mapamondul și în special de pe Brodwway)
Spectacolul care se joacă la Teatrul de Comedie, are o distribuție excelentă în care evoluează cu mult aplomb, cu mult farmec, cu excesivă inteligență, amintind de marii juni primi comici ai teatrului românesc antebelic, doi reprezentanți ai noii generații de actori, Alex Conovaru și Angel Niculescu, de care sigur vom mai auzii, care reușesc un tur de forță uimitor de a nu plictisii publicul nici o clipă pe toată durata spectacolului (2 ore și zece minite).... Sunt secondați de G. Georgevici, Marius Drogeanu și Bogdan Ghițulescu...(prietenii celor doi protagoniști), fiecare căutând, ca adevărați profesioniști, să-și portretizeze succint, dar adecvat, prin mici ticuri de comportament, fiecare personaj în parte. Desigur, fiecare cronicar după ce vede un spectacol, are preferințele sale. Fără să diminuiez sau să minimalizez performanțele celorlalți, simpatiile mele merg spre celălalt cuplu al piesei, cuplu feminin, care apare în partea doua, înterpretat de Delia Nartea și Gloria Găitan, (ce nume fabulos) care, jucând ca două mari actrițe, au reușit deodată să creieze un halou de inedit în amalgamul de locuri comune ale piesei...propunând atît prin diferența de statură a interpretelor cît și prin vioiciunea și istețimea cu care sunt spuse replicile, un cuplu original care ar trebui valorificat și în alte situații.... Spectacolul este regizat de Liviu Lucaci, cunoscut, până acum publicului în primul rând ca actor, căruia îi reușește performanța de a lăsa impresia că a lăsat atât piesa cât și pe interpreți să se desfășoare în voie (deși sunt indicii că a lucrat atent mai fiecare detaliu, nestigherind însă prin truvaiuri regizorale sau amputări desfășurarea acțiunii obținând la final un rezultat excelent pentru care-l felicit...
Dar, până la urmă, trebuie să recunoaștem, că toate strădaniile tinerilor artiști, nu s-ar fi materializat plenar fără susținera financiară a grupurilor Tam – Tam, Balantaine s și Rocheta și fără mărinimoasa găzduire a teatrului e Comedie.
Toată producția spectacolul este o întreprindere temerară și poate fi un exemplu, de cum se poate construi cu succes pe un segment în care concurența este la ordinea zilei
În final vreau să asigur cititorii revistei Bucureștiului literar și artistic că rândurile entuziaste despre spectacol nu au fost generate în nici un caz de o sponsorizare nici în valută, nici în Balaintaine s juice de asociații Tam-Tam și respectiv Balentaine s...
Candid Stoica
.(articol apărut în revista Bucureştiul literar şi artistic nr.4 Aprielie 2012.
joi, 5 aprilie 2012
Ne-a părăsit un monstru sacru,
A plecat de lângă noi trist, agitat, revoltat, cu grijea zilei de mâine în buzunar un mare şi autentic actor. Personalitate plurivalentă, proteicâ a acaparat cu talent mai toate genurile artelor: dramaturg, poet, regizor, traducător, director şi făuritor de teatre, repet, actor al unor roluri de referinţă, unele antologice,în film şi în teatru, prezent în zeci, sute de emisiuni Tv, animator, deschizător de drumuri spre alte zări de la Tokio la Sao-Paulo, a fost un neobosit călător obţinând succese ori unde juca, pe orice scenă, fiind ca la el acasă: Paris, Bruxelles, Moskova, Roma, Osaka, Tel-Aviv, Caen circulând cu o viteză ameţitoare…Are deasemenea o colecţie de decoraţii şi de aprecieri impresionante din partea contemporanilor şi autorităţilor de toate nuanţele: ordinul munci, ambele clase, artist emerit, societar de onoare a Teatrului Naţional, ordinul serviciu credincios şi în sfârşit distincţia la care ţinea foarte mult: ofiţer al legiunii de onoare
A muncit ca un salahor scriind şi traducând zeci de piese, jucând sute de spectacole şi a fost iubit de public şi mai ales de copii poate ca nimeni altul
Cu o lună înainte de a se îmbolnăvii am jucat împreună la T. de Comedie în „Escu” de T. Muşatescu şi, în ciuda unui baston care-l ajuta la mers, părea perfect, dar de multe ori actorii ştiu să pară ceace nu sunt. Ştiu să pară şi prinţi şi regi şi câteodată şi… sănătoşi…
maestre scump n-ai părăsit
A plecat trist şi dezamăgit
D-ta care alergai neobosit
De la polul sud la polul nord
De la tropice la Ecuator
Fiind un adevărat ambasador
Al artelor
Nerămânând cu nimic dator
Micilor spectatori
Pe care atât de mult i-ai îndrăgit
Şi încontinu i-ai înveselit
Într-un moment de exaltare
Ai declarat că Teatrul pentru mine a fost mai mult decât viaţa
Şi iată că te-a auzit D-zeu
care Te-a chemat la el
Să-l înveseleşti niţel
Să-i povesteşti de Moliere
amândoi râzând în cor
De Cocoşelul neascultător
Şi de teatrul Excelsior
Care în viitor
va purta nume de actor
pentru că e inuman
să dispară Ion Lucian
05.04. 2012
A muncit ca un salahor scriind şi traducând zeci de piese, jucând sute de spectacole şi a fost iubit de public şi mai ales de copii poate ca nimeni altul
Cu o lună înainte de a se îmbolnăvii am jucat împreună la T. de Comedie în „Escu” de T. Muşatescu şi, în ciuda unui baston care-l ajuta la mers, părea perfect, dar de multe ori actorii ştiu să pară ceace nu sunt. Ştiu să pară şi prinţi şi regi şi câteodată şi… sănătoşi…
maestre scump n-ai părăsit
A plecat trist şi dezamăgit
D-ta care alergai neobosit
De la polul sud la polul nord
De la tropice la Ecuator
Fiind un adevărat ambasador
Al artelor
Nerămânând cu nimic dator
Micilor spectatori
Pe care atât de mult i-ai îndrăgit
Şi încontinu i-ai înveselit
Într-un moment de exaltare
Ai declarat că Teatrul pentru mine a fost mai mult decât viaţa
Şi iată că te-a auzit D-zeu
care Te-a chemat la el
Să-l înveseleşti niţel
Să-i povesteşti de Moliere
amândoi râzând în cor
De Cocoşelul neascultător
Şi de teatrul Excelsior
Care în viitor
va purta nume de actor
pentru că e inuman
să dispară Ion Lucian
05.04. 2012
marți, 3 aprilie 2012
Gânduri despre Sara
Gânduri despre Sara (1)
Azi noapte te-am visat Dulce și târzie floare a sufletului meu Îngerul din mine,
m-a luat cu vorba încet, încet și m-a îndemnat
să fiu poet
să-n încerc să scriu ceva
Ce n-am făcut, jur, aevea
Niciodată.
Să așez pe hârtie
Fără nostalgie,
Sau poliloghie
Fiziologie și pornografie
Dar cu bărbăție,
Autografic,
Chiar biografic,
Cât mai serafic numai ce trupul tău îmi transmitea
Cumplite efluvii binevenite, necontenite și însuflețite
Numai ce ochi tăi mă-ndeamnau...
Numai ce buzele-ți freamătau
Te-am văzut mai demult!
De fapt Îngerul mi-a te-a arătat,
m-a dus spre tine
- Ea este, mi-a spus!
E palidă, ca pagina albă ce așteaptă
Cuvintele! E albă de ani de adăstare
Ca un palimpsest, care așteaptă să se scrie
Pe el o nouă poveste, o nouă istorie
Și ea te va vrea
Dar ea nu știe incă
Și ea te caută
Când te va găsi îți va da un semnal
Zâmbește-i
Tot ce este viu în ea te - așteaptă
Dar ea nu știe incă
Și ea e bolnavă de stele
Și ea simte din când în când o săgeată
Care-i seceră ființa.
Când se va lămuri îți va da un semnal
Ai curaj, întinde-i o privire
Și ea te așteaptă
Și ea e singură doar cu sufletul ei
Trupul ei te așteaptă de ani
Dar ea nu știe
Și ea e cuprinsă de febra stelei polare
Ca și tine care ai creierul
Fiert de simunuri...
Pe acest culuoar al nebuniei
Spune-i ceace vrei prin destin să-i spui,
Mi-a șoptit îngerul...
- Uite-te la tine, ești electric, ești albastru ciel
Ești lihnit de dragoste, ești o javră râioasă
Care te târăști spre clitorisul (inima) ei
Cu limba scoasă de un cot...
Dorind să te lăfăiești în măruntaiele ei,
Să-i umpli trupul curat cu balele tale
(Să-i despici cu limba vulvele vaginului),
Porc de câine ce ești,
Rupeți memoria și mărturisește-i,
Porc libidinos de câine ce ești!
- Îngere, dacă-mi rup memoria cu ce mai rămân, am urlat?
- Cu ea! E ultimul dar pe care ți-l dau. Iubește-o!
Mi-a mai spus îngerul
Și-a dispărut m-a părăsit
Lăsându-mă să găsesc singur
Culuoarul îngust spre trupul şi sufletul ei....
Dar Îngerul din când în când, revenea, îl vedeam mereu
Când mă pierdeam privind în ochii ei
Când ciocul de barză al inimi
Începea să-mi ciugulească secundele
Când năvăleam peste trupul ei
Ca un barbar, ca un hotentot
Și când buzele ei se împreună cu ale mele
Amândoi regăsind într-o clipă,
Fără efort nectarul și misterul pierdut al iubirii...
Fi binecuvântată ființă
Care mi te-ai oferit
Cu atâta bunăvoință!
Șimțeam că spre mine ai să vii
Cu buzele-ți arămii
Și simțeam că nu mă minți
Cu cei zece dinți
Cu care m-ai sărutat
Și pe sub sprincene
m-ai evaluat
Și deși nu m-am jurat solemn
Pe icoanele de lemn
I-am promis lui Dumnezeu
C-am să te iubesc mereu.
Azi noapte te-am visat Dulce și târzie floare a sufletului meu Îngerul din mine,
m-a luat cu vorba încet, încet și m-a îndemnat
să fiu poet
să-n încerc să scriu ceva
Ce n-am făcut, jur, aevea
Niciodată.
Să așez pe hârtie
Fără nostalgie,
Sau poliloghie
Fiziologie și pornografie
Dar cu bărbăție,
Autografic,
Chiar biografic,
Cât mai serafic numai ce trupul tău îmi transmitea
Cumplite efluvii binevenite, necontenite și însuflețite
Numai ce ochi tăi mă-ndeamnau...
Numai ce buzele-ți freamătau
Te-am văzut mai demult!
De fapt Îngerul mi-a te-a arătat,
m-a dus spre tine
- Ea este, mi-a spus!
E palidă, ca pagina albă ce așteaptă
Cuvintele! E albă de ani de adăstare
Ca un palimpsest, care așteaptă să se scrie
Pe el o nouă poveste, o nouă istorie
Și ea te va vrea
Dar ea nu știe incă
Și ea te caută
Când te va găsi îți va da un semnal
Zâmbește-i
Tot ce este viu în ea te - așteaptă
Dar ea nu știe incă
Și ea e bolnavă de stele
Și ea simte din când în când o săgeată
Care-i seceră ființa.
Când se va lămuri îți va da un semnal
Ai curaj, întinde-i o privire
Și ea te așteaptă
Și ea e singură doar cu sufletul ei
Trupul ei te așteaptă de ani
Dar ea nu știe
Și ea e cuprinsă de febra stelei polare
Ca și tine care ai creierul
Fiert de simunuri...
Pe acest culuoar al nebuniei
Spune-i ceace vrei prin destin să-i spui,
Mi-a șoptit îngerul...
- Uite-te la tine, ești electric, ești albastru ciel
Ești lihnit de dragoste, ești o javră râioasă
Care te târăști spre clitorisul (inima) ei
Cu limba scoasă de un cot...
Dorind să te lăfăiești în măruntaiele ei,
Să-i umpli trupul curat cu balele tale
(Să-i despici cu limba vulvele vaginului),
Porc de câine ce ești,
Rupeți memoria și mărturisește-i,
Porc libidinos de câine ce ești!
- Îngere, dacă-mi rup memoria cu ce mai rămân, am urlat?
- Cu ea! E ultimul dar pe care ți-l dau. Iubește-o!
Mi-a mai spus îngerul
Și-a dispărut m-a părăsit
Lăsându-mă să găsesc singur
Culuoarul îngust spre trupul şi sufletul ei....
Dar Îngerul din când în când, revenea, îl vedeam mereu
Când mă pierdeam privind în ochii ei
Când ciocul de barză al inimi
Începea să-mi ciugulească secundele
Când năvăleam peste trupul ei
Ca un barbar, ca un hotentot
Și când buzele ei se împreună cu ale mele
Amândoi regăsind într-o clipă,
Fără efort nectarul și misterul pierdut al iubirii...
Fi binecuvântată ființă
Care mi te-ai oferit
Cu atâta bunăvoință!
Șimțeam că spre mine ai să vii
Cu buzele-ți arămii
Și simțeam că nu mă minți
Cu cei zece dinți
Cu care m-ai sărutat
Și pe sub sprincene
m-ai evaluat
Și deși nu m-am jurat solemn
Pe icoanele de lemn
I-am promis lui Dumnezeu
C-am să te iubesc mereu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
