marți, 14 mai 2013
sâmbătă, 27 aprilie 2013
O "crimă la Teatrul de Comedie
“Cine-i autotul care a făptuit omorul
În cinci acte cu sete
Ca o crimă pe-ndelete?”
(Emil Botta: Spectacol
O "crimă" la Teatrul de Comedie
O piesă scrisă de un medic conţinând cinci puduri de dragoste: Pescăruşul!
A. P. Cehov, fiu de mic negustor, ajuns medic, trecând prin stadiul de ucenic cismar şi apoi, printr-o perseverenţă de invidiat, scriitor admirat de toată lumea, divinizat de actori şi regizori. Piesă emblematică a teatrului modern, Pescăruşul constituie, împreună cu celelalte trei (Unchiul Vanea, Trei surori, Livada de vişini) una din pietrele de temelie ale teatrului modern.
Scrisă în 1898 (la 38 da ani), după un insucces, la un teatru din Petersburg, apoi reluată cu un succces imens (scriu martorii oculari) de Teatrul de Artă din Moscova, piesa devine un fetiş al teatrului modern, divinizată de actori si mai ales de regizori, fiecare vrând să aibă la activ, un Pescăruş al său: Stanislavski, (cu Stanislavski in rolul lui Trigorin), Ciulei, (Teatrul Bulandra în 1975 cu Clody Bertola, I. Besoiu, Adrian Pintea) Pintilie, (la Theatre de la Ville, Paris, 1975 şi Gutherie Theater, Mineapolis, 1983, supranumind spectacolul “Un Hamlet în zdrenţe”), Cătălina Buzoianu, (la Teatrul Mic cu V. Seciu, Cristi Iacob, Gh Visu în 1996) l-au avut în palmares. Există scriitori tulburaţi în asemenea hal de opera lui Cehov încât au scris, la rândul lor, piese cu subiect cehovian: Matei Vişnec, “Maşinăria Cehov”, Horia Gârbea, “Pescăruşul din Livada cu vişini”, Puşi Dinulescu, “Pescăruşul lui Hamlet”!
Spectacolul Teatrului de Comedie regizat de Claudiu Goga, care foloseşte o traducere a Maei Dinescu, un décor minimalist semnat de Lia Dogaru şi costumele moderne ale Lilianei Cenan, curge lent, ca o apă de câmpie, fără praguri, fără vâltori, decât accidental si se audiază cu plăcere, distribuţia fiind corectă, actori sunt distribuiţi adecvat, deşi mulţi dintre ei sunt adevărate vedete: Emilia Popescu, Ştefan Bănică Jr, Vl. Găitan
Asta dacă n-am cunoaşte piesa. Cu riscul de a fi categorisit drept pudibond voi comenta câteva derapaje observate la o privire atentă a textului, când am descoperit cu surprindere multe lucruri ciudate. Bineînţeles, că nu se putea, fără anumite “artificii”, făcând parte, incontestabil, din moda timpului şi din arsenalul teatrului “modern”. Nu era posibil ca într-o piesă în care se vorbeşte până dincolo de linia orizontului, până la saţietate de dragoste, să nu existe scene de sex. De aceia regizorul introduce chiar două! Şi dacă prima poate trece neobservată, petrecându-se într-o barcă, între doi oameni tineri, în care se presupune că sângele fierbe nestăvilit (Maşa şi Medvedenko) .cel de al doilea se petrece în plină scenă între doi oameni maturi, (Arkadina şi Trigorin), la ţară, unde oamenii rar îşi pun fustele în cap. Sau dacă şi le pun riscă oprobiul public…Primul moment de sex se petrece chiar la începutul piesei, dar regizorului fiindu-i, probabil, teamă, că momentul ar putea să treacă neobservat de către spectatorul abia aşezat în scaun, o pune pe excelenta actiţă Mirela Oprişor să-şi pună chiloţii sub rochie, iar pe minunatul actot Huluba să se încheie la prohab. Cel de al doilea moment de sex se produce cu lenjeria intimă pe cei doi protagonişti, (Arcadina şi Trigorin) doar cu mişcările copulatorii, adecuate, ale eroinei. Nici violenţa nu poate lipsi dintr-un spectacol modern. Ar fi prea plictisitor. De aceea regizorul îl pune pe timidul, învăţător Medvedenco s-o bumbăcească, în văzul tuturor pe nevastă-sa! Dar astea pot părea fleacuri pe lângă scena în care Nina contrar oricărei logici este omorâtă (de regizor) şi îngropată la vedere pe scenă de către omul care o iubea, când ea de fapt trebuia să plece conform indicaţiilor autorului piesei, la Elţ, unde urma să joace un spectacol. Şi chiar ar fi plecat, dacă ar fi lăsat-o regizorul…
Mă întreb, în absurd, amestecând realitatea cu ficţiunea, ce oare va face impresarul de la Elţ dacă Nina nu va ajunge acolo, din cauză de deces la Bucureşti? Desigur va anunţa publicul că din motive independente de voinţa lui, este nevoit să suspende spectacolul şi să dea banii înapoi. Un fapt la care regizorul ar fi trebuit să mediteze, dacă nu a fost suficientă îndicaţia autorului că Nina pleacă, şi mai ales că declară clar (citez din memorie) ”Acum ştiu că ceace facem noi, ori că am juca pe scenă, ori că am scrie, nu e gloria, ci puterea noastră de a îndura, de a ne duce crucea…deaceia nu mă mai tem de viaţă”. Dar probabil că D-l Goga e adeptul formulei argheziene, că una declarăm şi alta fumăm.
Încolo numai lucruri bune despe absolut toţi interpreţi dintre care se detaşează prin înţelegere deosebită a rolului şi prin eleganţa cu care-l rosteşte Vl. Găitan (Dorn). Desigur Emilia Popescu e prea severă cu Arkadina, (are şi două toalete care o desavantajează) golind-o excesiv de sentimentalism. Şt. Bănică se vede că încearcă cu sinceritate să afle tainele rolului, lui Trigorin, dar e încă la poarta cetăţii. Cred, fără ironie, că l-ar ajuta mult, dacă atunci când vorbeşte de Tolstoi şi Turgheniev, mental le-ar înlocui numele cu cele ale lui Pristley şi Tom Jones. Fl. Dobrovici, e simplu de tot şi prea puţin din Sorin. Gh. Dănilă e uneori prea mitocan decât era necesar, (Şamraev) alminteri excelent distribuit, dar Carmen Tănase (Polina) şi Mirela Oprişor (Maşa) m-au încântat prin, originalitatea şi în acelaşi timp, simplitatea, cu care au abordat rolurile, iar tinerii, Alexandru Pavel şi Anca Dumitru sunt foarte tinerii, tineri si promiţători …şi de care, desigur, vom mai auzi.
Ce se mai poate adăuga? E Treplev un adevărat talent, creator de forme noi, sau un ratat cum îl categoriseşte mama sa, care e, oare, o mare actriţă sau o comediană de duzină aclamată doar de unii studenţii “entuziaşti”, iar Nina are întradevăr talent sau e doar ispitită de chemările gloriei? Trigorin este un scriitor mediocru, un cabotin al simţămintelor, sau poartă această mască ca să-ţi ascundă sensibilitatea, iată intrebări pe care critica şi le-a pus cu obstinaţie dealungul vremii, întrebări tulburătoare la care spectacolul de la Teatrul de Comedie nu ne dă nici un răspuns. Dar, poate, că nici nu trebuie.
Eu îi felicit pe toţi, char şi pe regizor şi mai ales Teatrul de Comedie care oferindu-le această nestemată, perlă a Pescăruşului, le-a pus talentul la încercare!
*Un pud = 16, 38 kg.
21. 04. 2013. Candid Stoica
duminică, 14 aprilie 2013
CANDID STOICA : CULISE 1990-2000
Referitor la carte d-lui Candid Stoica, Culise 1990-2000.
SPRE INFORMAREA PUBLICULUI CETITOR SPUN CĂ AM AJUNS CU LECTURA LA ANUL DE GRAŢIE 1992. ŞI AFIRM CU TĂRIE:
1. DACĂ IN PRIMA CARTE CINSTITUL AUTOR FACEA O FRESCĂ A LUMII TEATRALE, DE DATA ASTA MAESTRUL CU CONDEIUL MUIAT ÎN ACID SCOATE LA IVEALA ŢIGNEALA DE DUPA 1989.
2. ZĂPACEALA DECRISĂ NU SE REFERĂ NUMAI LA LUMEA TEATRULUI CI ŞI LA AMBIENTUL ROMÂNESC ÎN CONTEXTUL MONDIAL.
3. POLITICA STRICĂ MINŢILE OAMENILOR - CHIAR ŞI LA CEI CARE LUCREAZĂ ÎN CULTURĂ; DAR SĂ SE PIARDĂ PRIETENII VECHI, SĂ SE DESFACĂ CĂSĂTORII ŞI CHIAR SĂ SE AJUNGĂ LA BĂTAIE LA REPETIŢII ESTE INCALIFICABIL
4. CE AM CITIT PÂNĂ ACUM STĂ SUB OBLĂDUIREA SPIRITUALĂ A DOAMNEI SARA-DUMNEZEU S-O ODIHNEASCĂ!
Voi continua CU MULT CURAJ lectura. Cartea are 800 de pagini!
Dr. Mihai Mătasă
SPRE INFORMAREA PUBLICULUI CETITOR SPUN CĂ AM AJUNS CU LECTURA LA ANUL DE GRAŢIE 1992. ŞI AFIRM CU TĂRIE:
1. DACĂ IN PRIMA CARTE CINSTITUL AUTOR FACEA O FRESCĂ A LUMII TEATRALE, DE DATA ASTA MAESTRUL CU CONDEIUL MUIAT ÎN ACID SCOATE LA IVEALA ŢIGNEALA DE DUPA 1989.
2. ZĂPACEALA DECRISĂ NU SE REFERĂ NUMAI LA LUMEA TEATRULUI CI ŞI LA AMBIENTUL ROMÂNESC ÎN CONTEXTUL MONDIAL.
3. POLITICA STRICĂ MINŢILE OAMENILOR - CHIAR ŞI LA CEI CARE LUCREAZĂ ÎN CULTURĂ; DAR SĂ SE PIARDĂ PRIETENII VECHI, SĂ SE DESFACĂ CĂSĂTORII ŞI CHIAR SĂ SE AJUNGĂ LA BĂTAIE LA REPETIŢII ESTE INCALIFICABIL
4. CE AM CITIT PÂNĂ ACUM STĂ SUB OBLĂDUIREA SPIRITUALĂ A DOAMNEI SARA-DUMNEZEU S-O ODIHNEASCĂ!
Voi continua CU MULT CURAJ lectura. Cartea are 800 de pagini!
Dr. Mihai Mătasă
vineri, 5 aprilie 2013
Unele legi ale vieţii
" atunci când ai nevoie sădescui o uşă, cu mâinile ocupate de zece pungi mari si grele.... cheia se va află in buzunarul opus mâinii pe care cu greu ţti-ai eliberat-o ". ( Legea Degeabasuni)
"singura dată când poarta sau uşa se închide singură e atunci când ai lăsat cheile pe dinauntru ". ( Legea Futuipaştelemasiidecheie)
"când ai mâinile pline de unsoare începe să te gâdile nasul".. (Legea Nasuvreauntura )
" când ţi se pare ca totul merge foarte bine... e pentru că ai trecut cu vederea ceva important... ". ( Legea imitragopalmă)
" dacă reuşesti să-ţi păstrezi calmul când toti din jurul tău sunt disperaţi... e pentru că nu ai priceput pe deplin gravitatea problemei ".( Legea încănapicatfisa)
" problemele nu se crează, nici nu se rezolvă, ele doar se transformă!".
( legea astanueviată)
"vei ajunge fugind la telefon exact cât să mai auzi cum cineva închide receptorul ". ( Legea ghicicineafost)
" mereu sunt doua filme bune pe doua programe diferite la televizor....dar mereu la aceaşi ora". ( Legea işibatjocdenoi )
" Probabilitatea de a te păta in timpul mesei creşte direct proporţional cu necesitatea de a-ţi păstra haina curată! (Legea numaiplescai)
" orice corp omenesc scufundat într-o cadă făcând o baie relaxantă cu spumă face să sune telefonul! ". (legea cinedracusunăloraasta)
" orice corp omenesc asezat pe WC face sa sune soneria de la intrare!". (Legea nicisamacac--inlinistenupot)
"viteza vântului creşte direct proportional cu preţul coafurii recent făcute!".. (Legea chelulnuseagita)
"daca, dupa multi ani, te decizi si arunci ceva ce nu ai folosit demult..... nu vor trece nici trei zile si vei avea absoluta si urgenta nevoie exact de acel obiect!". (legea sa-mibagpiciorul)
" Mereu când ajungi punctual nu va fi nimeni să te vadă, dar când întirzii doar 5 minute.... vor fi toţi deja prezenţi ... si toţi se vor uita la ceas şi vor clatina din cap! (Legea namaripilapicioare)
Nu lua aşa de în serios viaţa, până la urmă oricum nu scapi nefutut.
vineri, 22 martie 2013
LANSARE DE CARTE
Luni 1 Aprilie la ora 17. 30 la Teatrul de Comedie va avea loc lansarea volumului: Culise (1990-2000) de Candid Stoica. Editura Tipo Moldova. 800 de pagini.
Volumul cuprinde viaţa teatrală şi a Teatrului de Comedie în special, din perioada respectivă, spectacole, personalităţi, relatări de la repetiţii, mici crochiuri, interviuri, scandaluri şi controverse teatrale, iubiri ascunse şi declarate, pasiuni, amintiri, fapte şi întâmplări din viaţa actorilor etc…
Este volumul doi dintr-o frescă mai amplă. Primul volum apărut la editura Zip în 2009, se numea: Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei. (Nu-i o păcăleală!) Participă:
Alex Ştefănescu.
Alice Georgescu.
Marina Constantinescu.
Ileana Lucaciu.
Aurel Ştefanachi (Tipo-Moldova)
Dinu Grigorescu.
Victor Ioan Frunză
Const. Turturică
Emil Lungeanu.
Kuki Bolevlavschi: general maior.(pensionar)
Mihai Petrovici: teatralist.
Teodora Pleşa: fostă caseriţă le T. C. Actualmente om de afaceri.
Intrarea liberă: bufet asortat!
Volumul cuprinde viaţa teatrală şi a Teatrului de Comedie în special, din perioada respectivă, spectacole, personalităţi, relatări de la repetiţii, mici crochiuri, interviuri, scandaluri şi controverse teatrale, iubiri ascunse şi declarate, pasiuni, amintiri, fapte şi întâmplări din viaţa actorilor etc…
Este volumul doi dintr-o frescă mai amplă. Primul volum apărut la editura Zip în 2009, se numea: Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei. (Nu-i o păcăleală!) Participă:
Alex Ştefănescu.
Alice Georgescu.
Marina Constantinescu.
Ileana Lucaciu.
Aurel Ştefanachi (Tipo-Moldova)
Dinu Grigorescu.
Victor Ioan Frunză
Const. Turturică
Emil Lungeanu.
Kuki Bolevlavschi: general maior.(pensionar)
Mihai Petrovici: teatralist.
Teodora Pleşa: fostă caseriţă le T. C. Actualmente om de afaceri.
Intrarea liberă: bufet asortat!
sâmbătă, 16 martie 2013
A apărut : Candid Stoica: CULISE (anii 1990-2000). Editura TIPO MOLDOVA. 800 DE pagini
Volumul cuprinde viaţa teatrală şi a Teatrului de Comedie în special, în perioada respectivă, spectacole, personalităţi, relatări de la repetiţii, mici crochiuri, interviuri, scandaluri şi controverse teatrale, iubiri ascunse şi declarate, pasiuni, amintiri, fapte şi întâmplări din viaţa actorilor etc…
Este volumul doi dintr-o frescă mai amplă. Primul volum apărut la editura Zip în 2009 se numea: Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei, care se găseşte la vânzare la librăria M. Eminescu şi la casieria Teatrului de Comedie. Informaţii suplimentare găsiţi în revista„Bucureştiul literar şi artistic" unde semnez cronica teatrală
Volumul cuprinde viaţa teatrală şi a Teatrului de Comedie în special, în perioada respectivă, spectacole, personalităţi, relatări de la repetiţii, mici crochiuri, interviuri, scandaluri şi controverse teatrale, iubiri ascunse şi declarate, pasiuni, amintiri, fapte şi întâmplări din viaţa actorilor etc…
Este volumul doi dintr-o frescă mai amplă. Primul volum apărut la editura Zip în 2009 se numea: Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei, care se găseşte la vânzare la librăria M. Eminescu şi la casieria Teatrului de Comedie. Informaţii suplimentare găsiţi în revista„Bucureştiul literar şi artistic" unde semnez cronica teatrală
luni, 11 martie 2013
Cronică teatrală
Reportaj de la un succes al Teatrului Naţional şi al dramaturgiei originale
“Cinci femei de tranziţie” de Rodica Popescu-Bitănescu (şarjă amicală!)
02. 03. O familie prietenă, din provincie (tată, mamă, fiică), m-a invitat să petrec împreună cu ei, o seară culturală la Teatrul Naţional! Era programată o piesă pe care din varii motive n-o văzusem în ciuda intensei şi zgomotoasei mediatizări a septuagenarei autoare. Sau poate de aceia. Un proverb românesc spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Am nesocotit averistmentul gândindu-mă că nimic nu se poate compara cu o seară la Teatru Naţional la o piesă românească. Intervenţia mea pentru bilet s-a soldat însă cu un eşec. Legitimaţia eliberată de Ministerul Culturi (ministru Răzvan Teodorescu) care-mi asigura un bilet gratis nu a avut succes. Tot ce legiferează un guvern nu este recunoscut de succesivul Trebuia să mă înscriu pentru o invitaţie cu zece zile înainte. Persoane amiabile însă m-au sfătuit să-mi incerc norocul la un loc liber, ceace şi fac cu sprijinul celor de la intrare cărora le arăt, legitimaţia de ziarist, dar care nu le face nici o impresie, mai mult decât mutra mea recunoscută cu promtitudine. Mi se spune zâmbind larg: Întraţi d-le Jean Constantin!
- Nu vă supăraţi, Jean a murit cam de multişor.
- Ieraţi-mă, m-am zăpăcit, cum să nu vă recunosc pe d-voastră, d-le Arşinel
Era un timp agreabil, 2 grade Celsius, avusesem drum liber cu maşina şi printr-un miracol găsisem un loc de parcare, aşa că nu m-a afectat confuzia, chiar m-a onorat. E mare lucru să fii confundat cu marii comici!
Ora 19. 30: Ajunsesem mai devreme, strecurându-mă printere macarale, schele, garduri de fier, spre intrarea sălii mici a teatrului, observând cum fac acelaş slalom, viitoarele spectatoare, rar însoţie de bărbaţi cu figuri placide şi indispuse, dând impresia că venind la teatru au pierdut un şpriţ cu prieteni, sau un thriller la TV. 19. 45: După ce mi-am depus pardesiul la garderobă, am cumpărat un program şi instalat într-un fotoliu l-am răsfoit. Am aflat cu această ocazie anul absolviiri Institutului de Teatru, al actriţelor, deducând astfel, printr-un exerciţiu de probabilitate, şi vârsta lor. L-am pus pe măsuţa din faţa mea. O doamnă a văzut programul l-a răsfoit şi a vrut să plece cu el. A rămas surprinsă când i-am spus că e al meu şi a plecat supărată. Încă un amănunt: am citit ceva ce m-a înfiorat: costumele celor cinci, sunt desenate de Zina Dumitrescu! Sunt scuturat de un suspin. Săraca! Acolo, unde e ea, luptându-se cu vitregia sorţii, a avut totuşi luciditatea să conceapă cinci costume de scenă. E de felicitat
Ora 20. 01. Imediat ce m-am strecurat în sală, neexistând cortină, am luat cunoştinţă imediat, cu decorul piesei, (Diana Dan) care se vrea o cameră de zi a unui apartanent care are tot ce se putea oferii celor cinci actriţe, care vor interpreta cele cinci femei de tranziţie, cum anunţă titlul piesei, un sejur confortabil, de o oră şi jumătate, durata maximă a unui spectacol modern, (exceptând cele ale lui Alex. Tocilescu care ţin patru (4) ore: a se vedea Casa Zoikăi de la T. Comedie şi “Oblomov” de la T. Bulandra), adică patru scaune tapisate, o canapea, o masă centrală, alta pe fundal plină cu sticle de băuturi din care, probabil se vor servi, mimând că vor bea, probabil, Wischi, Gin, Hennesy, Martell, Courvoasier. etc. În timp ce fotografiam mental decorul şi mă instalam pe un scaun rămas, printr-un miracol, liber, s-a făcut auzită la un difuzor o voce monotonă, care după ce s-a prezentat (era o tânără şi încântătoare actriţă pe vremuri) ne-a invitat să închidem telefoanele mobile, anunţ care s-a repetat de încă două ori în acelaşi fel, creendu-mi o intrebare logică: de ce era nevoie să se prezinte de trei ori?
20.10. În fine în scenă apare, pe o melodie a unui vechi tango septuagenara autoare, absolventă în 1960 a IATC, care, am dedus, va juca una din cele cinci femei, anunţate, de tranziţie, care în caietul program poartă numele de Gazda, şi care, vioae, în ciuda vârstei, printre, cunoscutele-i cascade de râs, a anunţat că asteptă vizita a patru prietene, după care, aşa, tam-nisam, a dat un telefon lui bărbată-su. Hait, mi-am zis: ăsta va fi mărul discordiei! Între timp prietenele sosesc şi în minutele următoare se produc cunoscutele banalităţi care se găsesc din belşug în manualele de bună cuviinţă. Face o impresie deosebită toaleta femei de tranziţie, intitulată în caietul program Profesoara (interpretată de Giliola Motoi care a absolvit în 1996 Academia de Arte “Luceafărul” avându-l ca profesor pe nimeni altul decât pe George Motoi, actualul ei soţ).
20. 14. Urmează un prim impas: una dintre prietenele de tranziţie şi-a trimis în locul ei, fiica, ceea ce o enervează pe Gazdă şi-i arde o lungă povestire despre moarte în care apare chiar Moartea! (poveste ciupită identic din Cercul Mincinoşilor de Jean Claude Carriere). Terfiant. Sunt sguduit. Mă uit în sala: impasibilă. Unele feţe par nedumerite. Veniseră la o comedie…
20.18. Începând o sporovăială tipic femenină, despre sex, imediat, Gazda îi arde o poveste despre sex, (de fapt un vis) după care urmează o partidă de ghicit în cărţi din care aceiaşi personă află că o înşală bărbatul…Hait mi-am zis, vom asista la o dramă de adulter. Dar minutele trec şi după ce mai toate personajele declară că vor să bârfească, să bea, chiar să se îmbete, iar Gazda care evoluează printere scaune ca pe papainoage (cum se exprimă despre ea, o invitată) declară iar, tam-nisam, că îi e dor de ruşi, ceea ce produce în scenă o linişte totală iar în sală o minimă rumoare. Sunt îngrozit: Ce personaj ciudat este Gazda. Ce curaj are să declarea asta., tocmai acum când suntem în Nato! Tare piesă! Dar după un moment de pauză în care se aude o muzică rusească, Gazda, începe o lungă peroraţie, în care explică faptul că ei îi e dor, de fapt, de muzica rusească şi-i arde iar o povestire despre cât şi cum a suferit ea şi familia ei din cauza ruşilor, cum i s-a confiscat tot avutul, cum a fost nevoiţi să se refugieze într-o cocioabă, si totuşi ei îi e dor de ruşi!
20.25. Gazda îşi continuă lungul monolog în care vorbeşte de închisori, de americani, de droguri, de faptul că după ce românii am fost slugi la ruşi, o să ajungă slugi la americani, de primele ei experienţe sentimentale cu un tânăr care, îndrăgosit de ea, trece neatent strada şi este călcat de o maşină, recită chiar o poezie, care se termină cu versurile (citat din memorie): să trăiască măta care te-a născut, datorită mătii, noi te-am…şi a facut o pauză, sugerând că versul se termină cu un cuvânt de argou, pe care Dex-ul nu-l menţionează, la care sala jubilează, evidenţiind că a înţeles depre ce e vorba în propoziţie, de Cioran, specificând, că noi l-am făcut mare pentru că în Franţa nu se ştie mai nimic de el, de hotărârea lui Brâncoveanu de a rămâne creştin cu preţul vieţii lui şi al copiilor lui, de revoluţia din Decembrie ’89, unde au murit atâţia tineri, ca să profite alţii… Atenţia de la piesă îmi e abătută de o spectatoare care a părăsit scaunul, a traversat spaţiul dintre scenă şi sală şi a disparut într-o direcţie necunoscută…Mă uit la ceas: deja s-a făcut 20.45. Zăpăcit, bulversat de atâta vorbăraie nu mă mai emoţionează faptul că una dintre femeile de tranziţie, cea numită Bibliotecara face o mărturisire şocantă, că ar fi mitomană, nici că altă femeie de tranziţie, Afacerista, care fusese acuzată că fură la cărţi, a aruncat spre sală o replică teribilă : “Te iei de mine, dar de ăia care fură milioane cine se ia?, după care işi exprimă dorinţa că ar vrea să i se taie capul, ca să i se pună altul în loc, nici că tânara, venită în locul mamei, primeşte, după ce se plânge că este terorizată de mamă, care n-o lasă să se mărite cu cel pe care îl iubeste, o palmă de la Bibliotecară, nu mai reţin de ce, nici de faptul că cele cinci au chef să se sărute, şi nici că încercă să facă antren, dansând după muzică italienească. Atenţia începând să-mi slăbească, nu prind ideia de ce Gazda declară, la ora 21.20 că vrea să se sinucidă, iar una dintre prietene îi oferă un pistol, pe care îl avea în dotare, ca să procedeze în consecinţă. Aici am redevenit atent, zicându-mi că, însfârşit, după atâta vorbărie, am să asist, însfârşit, la o scenă, dramatică. Sub privirile impasibile ale celorlate patru femei, Gazda, duce la tâmplă micul pistol şi după câteva secunde bine calculate, când chiar crezi că va apăsa pe trăgaci, scoate, din buze un sunet care ar imita glonţul!!! Aş mai putea continua să narez ce se mai întâmplă în aşa zisa piesă de teatru, multe lucruri, printre care faptul că Gazda află la ora 21. 25 de la Afaceristă că bărbătul ei o înşală de 9 ani, cu Profesoara , dar presiunea exercitată asupra mea de redactorul şef al revistei, cu privire la faptul că articolele mele sunt prea lungi, mă îndeamnă să închei aici reportajul meu despre un succes al al autoarei şi al Teatrului Naţional. La final m-am întâlnit cu familia prietenă _
Doamna: Aşa piesă mai rar: extraordinară! Când a adus vorba de imbogăţiiţi din zilele de azi, m-a uns pe inimă. Ce curaj!
Fiica: (17 ani) Asta e o piesă scrisă pe timpul lui nea Nicu şi asezonată.
Domnul: (grav) E posibil ca aşa ceva să se prezinte la Teatrul Naţional unde este director nimeni altul decât revoluţionarul Caramitru. El să nu fi auzit de conflict dramatic, de catarsis, de intrigă, într-o piesă de teatru?
Eu: În mod sigur a auzit..
Domnul: Şi atunci? Taci? (chiar am tăcut). Insinuezi, cumva, că distinsa autoare, n-a auzit de conflict? Taci în continuare? (chiar tăceam în continuare) Doamna: O fi auzit, dar a uitat, că are o vârstă, deşi arată minunat. N-aveţi dreptate. Când a făcut-o pe profesoară proastă, a fost un moment dramatic, mi-a îngheţat sângele-n vine, doamne ce i-aş fi făcut eu, si când i-a aruncat cu palincă pe faţă, la fel a fost îngrozitor de dramatic. Ce tărăboi s-ar fi iscat dacă la mine la serviciu s-ar fi întâmplat aşa ceva. Nu ştiu ce aş fi făcut eu, dar colegele mele sigur ar fi păruit-o, iar când tipa care se lăuda că e bogată, i-a spus că bărbatul profesoarei o înşală, a fost dedreptul tragic.
Fiica: Mie mi-a venit să râd.
Domnul: Cred că ai înţeles greşit: bărbatul Gazdei o înşeală cu Profesoara.
Fiica: Lasaţi controversa că totul e cam aiurea. Nu mai vorbesc de scena când tânăra se plânge că nu e lăsată de mamă să se mărite. Ce prostie. Când vrei aşa ceva apoi o faci nu te lamentezi…
Doamna: Ce vorbeşti? Ai face aşa ceva?
Fiica: Sigur că da. Dar tu ce ai face dacă ai afla că tata te-nşală? Doamna: Ai devenit obraznică (îi arde o palmă) Domnul: (către soţie) Numai tu eşti de vină. Tu ai crescut-o aşa.
Doamna: Mă acuzi pe mine? Nu tu a alintat-o şi a îndemnat-o să aibă personalitate? Să ştii că m-ai supărat şi am plecat. Ne vedem la gară. Hai fata mea cu mine.
Fiica: N-am chef de voi. Sunteţi naşpa. Am întâlnire cu nişte colegi super. Vom merge la discotecă să dansăm. Ne vedem mâine acasă.
Doamul: Nu vrei să mergi cu noi? Vrei să-ţi faci de cap? (Îi arde o palmă)
Fiica: Aţi dat în mine, aţi dat în fabrici şi uzine!
……………………………………………………………………..
(o clipă am avut impresia că în holul teatrului se prelungeste acţiunea piesei)
Cum trenul lor pleca la ora 11.30, m-am dus cu prietenul meu la o bere vorbind în continuare despre ce roluri interesante ar fi putut juca talentatele actriţe începând cu Catarina, Porţia, Lady Macbeth, şi terminând cu Nora, Hedda Gabler, Columbina, Ranevskaia, şi mai ales despre lipsa unui conflict dramatic puternic în dramaturgia actuală.
PS: Am vizionat spectacolul de două ori
10. 03. 2013 Candid Stoica
“Cinci femei de tranziţie” de Rodica Popescu-Bitănescu (şarjă amicală!)
02. 03. O familie prietenă, din provincie (tată, mamă, fiică), m-a invitat să petrec împreună cu ei, o seară culturală la Teatrul Naţional! Era programată o piesă pe care din varii motive n-o văzusem în ciuda intensei şi zgomotoasei mediatizări a septuagenarei autoare. Sau poate de aceia. Un proverb românesc spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Am nesocotit averistmentul gândindu-mă că nimic nu se poate compara cu o seară la Teatru Naţional la o piesă românească. Intervenţia mea pentru bilet s-a soldat însă cu un eşec. Legitimaţia eliberată de Ministerul Culturi (ministru Răzvan Teodorescu) care-mi asigura un bilet gratis nu a avut succes. Tot ce legiferează un guvern nu este recunoscut de succesivul Trebuia să mă înscriu pentru o invitaţie cu zece zile înainte. Persoane amiabile însă m-au sfătuit să-mi incerc norocul la un loc liber, ceace şi fac cu sprijinul celor de la intrare cărora le arăt, legitimaţia de ziarist, dar care nu le face nici o impresie, mai mult decât mutra mea recunoscută cu promtitudine. Mi se spune zâmbind larg: Întraţi d-le Jean Constantin!
- Nu vă supăraţi, Jean a murit cam de multişor.
- Ieraţi-mă, m-am zăpăcit, cum să nu vă recunosc pe d-voastră, d-le Arşinel
Era un timp agreabil, 2 grade Celsius, avusesem drum liber cu maşina şi printr-un miracol găsisem un loc de parcare, aşa că nu m-a afectat confuzia, chiar m-a onorat. E mare lucru să fii confundat cu marii comici!
Ora 19. 30: Ajunsesem mai devreme, strecurându-mă printere macarale, schele, garduri de fier, spre intrarea sălii mici a teatrului, observând cum fac acelaş slalom, viitoarele spectatoare, rar însoţie de bărbaţi cu figuri placide şi indispuse, dând impresia că venind la teatru au pierdut un şpriţ cu prieteni, sau un thriller la TV. 19. 45: După ce mi-am depus pardesiul la garderobă, am cumpărat un program şi instalat într-un fotoliu l-am răsfoit. Am aflat cu această ocazie anul absolviiri Institutului de Teatru, al actriţelor, deducând astfel, printr-un exerciţiu de probabilitate, şi vârsta lor. L-am pus pe măsuţa din faţa mea. O doamnă a văzut programul l-a răsfoit şi a vrut să plece cu el. A rămas surprinsă când i-am spus că e al meu şi a plecat supărată. Încă un amănunt: am citit ceva ce m-a înfiorat: costumele celor cinci, sunt desenate de Zina Dumitrescu! Sunt scuturat de un suspin. Săraca! Acolo, unde e ea, luptându-se cu vitregia sorţii, a avut totuşi luciditatea să conceapă cinci costume de scenă. E de felicitat
Ora 20. 01. Imediat ce m-am strecurat în sală, neexistând cortină, am luat cunoştinţă imediat, cu decorul piesei, (Diana Dan) care se vrea o cameră de zi a unui apartanent care are tot ce se putea oferii celor cinci actriţe, care vor interpreta cele cinci femei de tranziţie, cum anunţă titlul piesei, un sejur confortabil, de o oră şi jumătate, durata maximă a unui spectacol modern, (exceptând cele ale lui Alex. Tocilescu care ţin patru (4) ore: a se vedea Casa Zoikăi de la T. Comedie şi “Oblomov” de la T. Bulandra), adică patru scaune tapisate, o canapea, o masă centrală, alta pe fundal plină cu sticle de băuturi din care, probabil se vor servi, mimând că vor bea, probabil, Wischi, Gin, Hennesy, Martell, Courvoasier. etc. În timp ce fotografiam mental decorul şi mă instalam pe un scaun rămas, printr-un miracol, liber, s-a făcut auzită la un difuzor o voce monotonă, care după ce s-a prezentat (era o tânără şi încântătoare actriţă pe vremuri) ne-a invitat să închidem telefoanele mobile, anunţ care s-a repetat de încă două ori în acelaşi fel, creendu-mi o intrebare logică: de ce era nevoie să se prezinte de trei ori?
20.10. În fine în scenă apare, pe o melodie a unui vechi tango septuagenara autoare, absolventă în 1960 a IATC, care, am dedus, va juca una din cele cinci femei, anunţate, de tranziţie, care în caietul program poartă numele de Gazda, şi care, vioae, în ciuda vârstei, printre, cunoscutele-i cascade de râs, a anunţat că asteptă vizita a patru prietene, după care, aşa, tam-nisam, a dat un telefon lui bărbată-su. Hait, mi-am zis: ăsta va fi mărul discordiei! Între timp prietenele sosesc şi în minutele următoare se produc cunoscutele banalităţi care se găsesc din belşug în manualele de bună cuviinţă. Face o impresie deosebită toaleta femei de tranziţie, intitulată în caietul program Profesoara (interpretată de Giliola Motoi care a absolvit în 1996 Academia de Arte “Luceafărul” avându-l ca profesor pe nimeni altul decât pe George Motoi, actualul ei soţ).
20. 14. Urmează un prim impas: una dintre prietenele de tranziţie şi-a trimis în locul ei, fiica, ceea ce o enervează pe Gazdă şi-i arde o lungă povestire despre moarte în care apare chiar Moartea! (poveste ciupită identic din Cercul Mincinoşilor de Jean Claude Carriere). Terfiant. Sunt sguduit. Mă uit în sala: impasibilă. Unele feţe par nedumerite. Veniseră la o comedie…
20.18. Începând o sporovăială tipic femenină, despre sex, imediat, Gazda îi arde o poveste despre sex, (de fapt un vis) după care urmează o partidă de ghicit în cărţi din care aceiaşi personă află că o înşală bărbatul…Hait mi-am zis, vom asista la o dramă de adulter. Dar minutele trec şi după ce mai toate personajele declară că vor să bârfească, să bea, chiar să se îmbete, iar Gazda care evoluează printere scaune ca pe papainoage (cum se exprimă despre ea, o invitată) declară iar, tam-nisam, că îi e dor de ruşi, ceea ce produce în scenă o linişte totală iar în sală o minimă rumoare. Sunt îngrozit: Ce personaj ciudat este Gazda. Ce curaj are să declarea asta., tocmai acum când suntem în Nato! Tare piesă! Dar după un moment de pauză în care se aude o muzică rusească, Gazda, începe o lungă peroraţie, în care explică faptul că ei îi e dor, de fapt, de muzica rusească şi-i arde iar o povestire despre cât şi cum a suferit ea şi familia ei din cauza ruşilor, cum i s-a confiscat tot avutul, cum a fost nevoiţi să se refugieze într-o cocioabă, si totuşi ei îi e dor de ruşi!
20.25. Gazda îşi continuă lungul monolog în care vorbeşte de închisori, de americani, de droguri, de faptul că după ce românii am fost slugi la ruşi, o să ajungă slugi la americani, de primele ei experienţe sentimentale cu un tânăr care, îndrăgosit de ea, trece neatent strada şi este călcat de o maşină, recită chiar o poezie, care se termină cu versurile (citat din memorie): să trăiască măta care te-a născut, datorită mătii, noi te-am…şi a facut o pauză, sugerând că versul se termină cu un cuvânt de argou, pe care Dex-ul nu-l menţionează, la care sala jubilează, evidenţiind că a înţeles depre ce e vorba în propoziţie, de Cioran, specificând, că noi l-am făcut mare pentru că în Franţa nu se ştie mai nimic de el, de hotărârea lui Brâncoveanu de a rămâne creştin cu preţul vieţii lui şi al copiilor lui, de revoluţia din Decembrie ’89, unde au murit atâţia tineri, ca să profite alţii… Atenţia de la piesă îmi e abătută de o spectatoare care a părăsit scaunul, a traversat spaţiul dintre scenă şi sală şi a disparut într-o direcţie necunoscută…Mă uit la ceas: deja s-a făcut 20.45. Zăpăcit, bulversat de atâta vorbăraie nu mă mai emoţionează faptul că una dintre femeile de tranziţie, cea numită Bibliotecara face o mărturisire şocantă, că ar fi mitomană, nici că altă femeie de tranziţie, Afacerista, care fusese acuzată că fură la cărţi, a aruncat spre sală o replică teribilă : “Te iei de mine, dar de ăia care fură milioane cine se ia?, după care işi exprimă dorinţa că ar vrea să i se taie capul, ca să i se pună altul în loc, nici că tânara, venită în locul mamei, primeşte, după ce se plânge că este terorizată de mamă, care n-o lasă să se mărite cu cel pe care îl iubeste, o palmă de la Bibliotecară, nu mai reţin de ce, nici de faptul că cele cinci au chef să se sărute, şi nici că încercă să facă antren, dansând după muzică italienească. Atenţia începând să-mi slăbească, nu prind ideia de ce Gazda declară, la ora 21.20 că vrea să se sinucidă, iar una dintre prietene îi oferă un pistol, pe care îl avea în dotare, ca să procedeze în consecinţă. Aici am redevenit atent, zicându-mi că, însfârşit, după atâta vorbărie, am să asist, însfârşit, la o scenă, dramatică. Sub privirile impasibile ale celorlate patru femei, Gazda, duce la tâmplă micul pistol şi după câteva secunde bine calculate, când chiar crezi că va apăsa pe trăgaci, scoate, din buze un sunet care ar imita glonţul!!! Aş mai putea continua să narez ce se mai întâmplă în aşa zisa piesă de teatru, multe lucruri, printre care faptul că Gazda află la ora 21. 25 de la Afaceristă că bărbătul ei o înşală de 9 ani, cu Profesoara , dar presiunea exercitată asupra mea de redactorul şef al revistei, cu privire la faptul că articolele mele sunt prea lungi, mă îndeamnă să închei aici reportajul meu despre un succes al al autoarei şi al Teatrului Naţional. La final m-am întâlnit cu familia prietenă _
Doamna: Aşa piesă mai rar: extraordinară! Când a adus vorba de imbogăţiiţi din zilele de azi, m-a uns pe inimă. Ce curaj!
Fiica: (17 ani) Asta e o piesă scrisă pe timpul lui nea Nicu şi asezonată.
Domnul: (grav) E posibil ca aşa ceva să se prezinte la Teatrul Naţional unde este director nimeni altul decât revoluţionarul Caramitru. El să nu fi auzit de conflict dramatic, de catarsis, de intrigă, într-o piesă de teatru?
Eu: În mod sigur a auzit..
Domnul: Şi atunci? Taci? (chiar am tăcut). Insinuezi, cumva, că distinsa autoare, n-a auzit de conflict? Taci în continuare? (chiar tăceam în continuare) Doamna: O fi auzit, dar a uitat, că are o vârstă, deşi arată minunat. N-aveţi dreptate. Când a făcut-o pe profesoară proastă, a fost un moment dramatic, mi-a îngheţat sângele-n vine, doamne ce i-aş fi făcut eu, si când i-a aruncat cu palincă pe faţă, la fel a fost îngrozitor de dramatic. Ce tărăboi s-ar fi iscat dacă la mine la serviciu s-ar fi întâmplat aşa ceva. Nu ştiu ce aş fi făcut eu, dar colegele mele sigur ar fi păruit-o, iar când tipa care se lăuda că e bogată, i-a spus că bărbatul profesoarei o înşală, a fost dedreptul tragic.
Fiica: Mie mi-a venit să râd.
Domnul: Cred că ai înţeles greşit: bărbatul Gazdei o înşeală cu Profesoara.
Fiica: Lasaţi controversa că totul e cam aiurea. Nu mai vorbesc de scena când tânăra se plânge că nu e lăsată de mamă să se mărite. Ce prostie. Când vrei aşa ceva apoi o faci nu te lamentezi…
Doamna: Ce vorbeşti? Ai face aşa ceva?
Fiica: Sigur că da. Dar tu ce ai face dacă ai afla că tata te-nşală? Doamna: Ai devenit obraznică (îi arde o palmă) Domnul: (către soţie) Numai tu eşti de vină. Tu ai crescut-o aşa.
Doamna: Mă acuzi pe mine? Nu tu a alintat-o şi a îndemnat-o să aibă personalitate? Să ştii că m-ai supărat şi am plecat. Ne vedem la gară. Hai fata mea cu mine.
Fiica: N-am chef de voi. Sunteţi naşpa. Am întâlnire cu nişte colegi super. Vom merge la discotecă să dansăm. Ne vedem mâine acasă.
Doamul: Nu vrei să mergi cu noi? Vrei să-ţi faci de cap? (Îi arde o palmă)
Fiica: Aţi dat în mine, aţi dat în fabrici şi uzine!
……………………………………………………………………..
(o clipă am avut impresia că în holul teatrului se prelungeste acţiunea piesei)
Cum trenul lor pleca la ora 11.30, m-am dus cu prietenul meu la o bere vorbind în continuare despre ce roluri interesante ar fi putut juca talentatele actriţe începând cu Catarina, Porţia, Lady Macbeth, şi terminând cu Nora, Hedda Gabler, Columbina, Ranevskaia, şi mai ales despre lipsa unui conflict dramatic puternic în dramaturgia actuală.
PS: Am vizionat spectacolul de două ori
10. 03. 2013 Candid Stoica
joi, 7 martie 2013
A plecat dintre noi ultimul artist boem
Ne-a părăsit ultimul artist boem…
S-a dus dintre noi un… rispitor…un fel de pasăre rară. Cu totul aparte. Nu semăna cu nimeni. Era unicat. Era conştient de lucrul acesta şi se purta ca atare. A avut două mari plăceri: Viaţa şi Teatrul! Când se alinta îi plăcea să spună că şi-a greşit cariera: trebuia să se facă muzician.
Într-adevăr avea o ureche cu un înalt grad de percepere şi mânuia acordeonul ca un acrobat. Ciudat: în viaţă se cam bâlbîia, ceea ce pe scenă nu se-ntâmpla: Nnu mmă bâl bâl bâi, am o exex pri vorbire mai lentă, el explica el, cui se nimerea. Restaurantele Berlin, Athene-Palace, Cina, Capşa, Ambasador, Mon Jardin, Carul cu Bere, Singapore, Peştera, Pescăruş, Mărul de aur, Podgoria, Mignion sau Fraţii Chivu, Mc. Monis, Şarpele Roşu, au fost sediile unde trona, oficia, cânta împreună cu prietenul său Gigi Dinică, duios acrişorul şlagăr, unde recunoştea, fără să-l oblige nimeni că: “Am mai făcut câte-o beţie / am mai iubit nişte femei / m-am vândut la galerie / pentr-un bilet de câţiva lei” Nu frecventa bombele. Avea oroare de sordid. Părea şi era deasupra coteriilor, bârfelor, intrigilor. Părea că n-are ambiţii. Da impresia că nu-l intersează succesul. Era singurul care lângă Mircea Şeptilici nu părea şofer sau electrician. Deşi era din Ghimbav, avea o eleganţă înnăscută englezească. A făcut în tinerereţe o pasiune devastatoare pentru o tânără olteancă năbădăioasă ce l-a părăsit pentru un superb gay, ceea ce i-a distrus pentru o periodă de timp moralul, găsind uitarea în alcool. Nu scria poezii, dar ar fi putut. Îi plăcea să joace rolul cinicului. A avut de toate: haine elegante, conturi bancare, roluri, femei, prieteni, bicicletă, motoretă, chiar şi o puşcă, cu care se lăuda că îl aşteptă pe propietarul apartamentului unde locuia, dar mai ales simpatie unanimă ceea ce nu l-a făcut să fie nici sufficient, nici îngâmfat. Părea comod şi totuşi a fost extrem de autentic intr-un rol ingrat: Solonâi din Trei Surori” şi a făcut un mare success cu un rol ce până la el părea ingrat: Arzăreanu din Plicul de L. Rebreanu. Şi-a cheltuit, cu zâmbetul pe buze, talentul în nenumărate emisiuni efemere Tv. unde cânta cu nonşalantă, alteor patetic diverse efemeride, iar în nenumărate şi neintersante filme şi-a arătat mustaţa
Ai plecat, te-ai dus Titică
fără nici un pic de pică
pe buze cu un zâmbet cinic
care părea că spune cam şoltic
- Nu trebuie să regretăm nimic
într-un loc aparte ne vom întâlni
Toţi ce teatrul l-am iubit
Si viaţa lui ne-am dăruit
Să ştiţi că nu v-am părăsit.
Dar un mesaj am primit
De la Gigi, Ahoe şi Stănculescu
de la Rauţchi, Amza, Niţulescu,
de la Pâcă, Pucă şi Nicolaescu
La apel să fiu prezent La un spectacol permanent
În al cerului departament
De aceia vă las testament
Beţi, cât timp mai aveţi \
Viaţa e frumoasă băieţi
Să nu aveti un aer afanisit
De gânduri triste bântuit
Să ştiţi că v-am iubit!
S-a dus ca un domn de viaţă plictisitNu pot să cred că ne-a părăsit
S-a dus dintre noi un… rispitor…un fel de pasăre rară. Cu totul aparte. Nu semăna cu nimeni. Era unicat. Era conştient de lucrul acesta şi se purta ca atare. A avut două mari plăceri: Viaţa şi Teatrul! Când se alinta îi plăcea să spună că şi-a greşit cariera: trebuia să se facă muzician.
Într-adevăr avea o ureche cu un înalt grad de percepere şi mânuia acordeonul ca un acrobat. Ciudat: în viaţă se cam bâlbîia, ceea ce pe scenă nu se-ntâmpla: Nnu mmă bâl bâl bâi, am o exex pri vorbire mai lentă, el explica el, cui se nimerea. Restaurantele Berlin, Athene-Palace, Cina, Capşa, Ambasador, Mon Jardin, Carul cu Bere, Singapore, Peştera, Pescăruş, Mărul de aur, Podgoria, Mignion sau Fraţii Chivu, Mc. Monis, Şarpele Roşu, au fost sediile unde trona, oficia, cânta împreună cu prietenul său Gigi Dinică, duios acrişorul şlagăr, unde recunoştea, fără să-l oblige nimeni că: “Am mai făcut câte-o beţie / am mai iubit nişte femei / m-am vândut la galerie / pentr-un bilet de câţiva lei” Nu frecventa bombele. Avea oroare de sordid. Părea şi era deasupra coteriilor, bârfelor, intrigilor. Părea că n-are ambiţii. Da impresia că nu-l intersează succesul. Era singurul care lângă Mircea Şeptilici nu părea şofer sau electrician. Deşi era din Ghimbav, avea o eleganţă înnăscută englezească. A făcut în tinerereţe o pasiune devastatoare pentru o tânără olteancă năbădăioasă ce l-a părăsit pentru un superb gay, ceea ce i-a distrus pentru o periodă de timp moralul, găsind uitarea în alcool. Nu scria poezii, dar ar fi putut. Îi plăcea să joace rolul cinicului. A avut de toate: haine elegante, conturi bancare, roluri, femei, prieteni, bicicletă, motoretă, chiar şi o puşcă, cu care se lăuda că îl aşteptă pe propietarul apartamentului unde locuia, dar mai ales simpatie unanimă ceea ce nu l-a făcut să fie nici sufficient, nici îngâmfat. Părea comod şi totuşi a fost extrem de autentic intr-un rol ingrat: Solonâi din Trei Surori” şi a făcut un mare success cu un rol ce până la el părea ingrat: Arzăreanu din Plicul de L. Rebreanu. Şi-a cheltuit, cu zâmbetul pe buze, talentul în nenumărate emisiuni efemere Tv. unde cânta cu nonşalantă, alteor patetic diverse efemeride, iar în nenumărate şi neintersante filme şi-a arătat mustaţa
Ai plecat, te-ai dus Titică
fără nici un pic de pică
pe buze cu un zâmbet cinic
care părea că spune cam şoltic
- Nu trebuie să regretăm nimic
într-un loc aparte ne vom întâlni
Toţi ce teatrul l-am iubit
Si viaţa lui ne-am dăruit
Să ştiţi că nu v-am părăsit.
Dar un mesaj am primit
De la Gigi, Ahoe şi Stănculescu
de la Rauţchi, Amza, Niţulescu,
de la Pâcă, Pucă şi Nicolaescu
La apel să fiu prezent La un spectacol permanent
În al cerului departament
De aceia vă las testament
Beţi, cât timp mai aveţi \
Viaţa e frumoasă băieţi
Să nu aveti un aer afanisit
De gânduri triste bântuit
Să ştiţi că v-am iubit!
S-a dus ca un domn de viaţă plictisitNu pot să cred că ne-a părăsit
marți, 5 martie 2013
„Tânăra italiancă” de Jules Cohn Botea-1.03.2013 (10 fotografii)
Spectacolul cu piesa „Tânăra italiancă” de Jules Cohn Botea este organizat de Compania Teatrală Cişmeaua Roşie aparţinând Asociaţiei pentru Cultură, Artă şi Turism „Sabin Făgărăşanu”, având ca temă imigraţia şi dorul de ţară. Distribuţia: Constantin Duicu, Candid Stoica, Florina Luican, , Daniela Moldovan, Creţu Mircea, regia Creţu Mircea.Invitat de onoare Jules Cohn Botea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



