Până acum era la modă deviza : Nihil sine Șpaga!”
Acum a apărut la orizont sloganul: Sunt corupt dar mă tratez!”

setea de...Kant!

SRI încotro

Jurnalistul Cristian Dogaru scrie pe blogul său despre ascensiunea rapidă a lui Hellvig în structurile de conducere ale unor organizaţii şi îşi pune câteva întrebări.
Nominalizarea de către preşedintele Klaus Iohannis a lui Eduard Hellvig la conducerea SRI a luat prin surprindere pe toată lumea. Eduard Hellvig a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. În timpul studiilor universitare a obținut o bursă a Fundației Soros pentru o Societate Deschisă pentru proiectul “Cine guvernează sau cine deține puterea în România?”. Eduard Hellvig a fost coordonator de programe în cadrul Fundației Soros, filiala Cluj (1995-1996) şi director de programe la Institutul de Analiză Politică Cluj-Napoca (1996-1997).
Eduard Hellvig va fi audiat, marţi, în comisiile de specialitate. Următorul pas va fi votul în plenul reunit al Parlamentului. Hellvig este susţinut de parlamentarii PNL, UNPR şi UDMR. Conducerea PSD a decis să propună grupurilor parlamentare susţinerea lui Eduard Hellvig, astfel că numirea sa este doar o formalitate.
„Nu-l cunosc, arunc doar un ochi pe CV (cel de pe mdrt.ro) si observ: la 20 de ani, student in Stiinte Politice, este consilier parlamentar; la 21 coordonator de programe la Fundatia Soros; la 22 director de programe Institutul de Analiza Politica Cluj-cercetare sociologica (buna experienta pentru servicii); la 23 de ani este in paralel broker si ziarist (Sfera Politicii); la 25 deja consilier politic al vicepresedintelui liberal Horia Rusu; la 26 consilier al ministrului de interne Dudu Ionescu si tot atunci consilier al candidatului la presedentie, Mugur Isarescu (!).Cu asemenea antecedente, un an mai tarziu, in 2001 devine deja director general al Institutului de Studii Sociale (studii de piata, sondari, ma rog, alta experienta utila) iar in 2004, la 30 de ani, este parlamentar umanist (o sa-i placa la Gadea!). Dupa inca 3 ani este europarlamentar PNL iar Antonescu il face secretar general in 2011 si ministru al Dezvoltarii Regionale (minister cu multi bani pe mana, succesor al Elenei Udrea) in 2012. Printre picaturi, a mai facut niste cursuri de securitate la institutul George Marshall si, evident, Colegiul National de Aparare.
Impresii? Ce cariera fulminanta, ce ascensiune din frageda pruncie si cum mai sarea junele Hellvig din job in job in fiecare an. N-am dovezi dar pute de la o Posta a omul serviciilor de mic, un fel de MRU (probabil vor face pereche SRI-SIE)-un arivist propulsat in fruntea bucatelor pe baza diferitelor apartenente. Autor al celebrei axe Washington-Berlin-Bucuresti, aparent impacarea verzei de Bruxelles cu tapul yankeu. Doar aparent. Bun de intors cu cheita de aliatii care apreciaza atat de mult SRI-ul, in contextul geopolitic atat de sensibil, etc, etc. Nu va place? Dar ce va asteptati de la Iohannis, alt parasutat in misiune…? O sa treaca de Parlament, n-am nicio emotie…

Confiscarea Avocatului Poporului

de MELANIA CINCEA  

Suntem, din nou, la mâna unei majorităţi parlamentare iresponsabile. Care ignoră rolul major pe care Avocatul Poporului îl are, de jure, în privinţa calităţii procesului legislativ şi a echilibrului puterilor în stat. Şi dă întâietate rolului de facto pe care îl joacă, de avocat personal al lui Victor Ponta şi al PSD.
Din Revista 22  din 03.02.1015
Ehei, unde este d-l Paul Mitroi?

Luni 16 Februarie orele 17 va avea loc prima ședință pe anul 2015 a cenaclului de dramaturgie Dragon 2 (dramaturgi goniți), moderat de  scriitorii Candid Stoica și C. Turturică și de D-na Elena Scurtu, directoarea Centrului de Cultură Calderon, al Primăriei sectorului 2, când se va citi, în premieră piesa Bătrânii diversioniști de C. Turturică.                                   Își vor da concursul  Florentina Tănase, Candid Stoica, C-tin Duicu, Emil Lungeanu, Sergiu Ionescu (regizor TV), Denis Dinulescu. Regizor: Candid Stoica.   Vor fi prezenți la discuții: Dinu Grigorescu, Maria Timuc (autoarea rubricei de sex de la mai multe reviste), Inna Roman (realizatoare Tv. de la Paris), Sofia Neagu, I. Mitroi (fost avocat al Poporului), Mariana Caraghiaur (autoarea volumului de poezie ”Dooor”, Coca Popescu (autoarea poemului ”La brațul tău mă simt femeie”), General maior Dimitrie Bolislavski (în civil), C-tin Kapița, Marina Panait (expert în artă) Prof. Maftei Buhăiești, Ion Machidon (editor). Întrarea Liberă, Ieșirea fără nici o opreliște.                                                                                      

Radu Iftimovici dramaturg
(În loc de cronică dramatică)


Autorul masivului tratat de istorie universală a medicinii și farmaciei, premiat anul trecut de Academia Română, și a multor cărți de popularizare științifică (unele în colaborare) precum și a inflamantului volum de amintiri intitulat ”Veșnica mea pomenire” care a stârnit destul comentari negative în media, paradoxal scrie și teatru. S-au mai precis, a scris. Când părăsește microscopul și studiile despe istoria Celulei se ocupă și de…dramaturgie care i-a devenit un fel de Violon D Ingres. Scenarii radiofonice, piese scurte, o piesă mai mare (”Nu împușcați caii verzi”) jucată pe vremea Împușcatului cu un succes incendiar la Tg. Mureș și ulterior interzisă.
După evenimentele din Dec, 89 a recidivat cu explozivul pamflet dramatic ”Curve de Lux” un atac fulminant anti ilescian și anti fesenist jucat de un teatru particular (Incomod) la înființarea căruia a contribuit, ca un nabab în mizerie, atât financiar cât și organizatoric. Spectacolul ”curvelor de lux” regizat de Mihai Lungeanu, cu o distribuție din care făcea parte Iurie Darie, Monica Ghiuță, V. Teodosiu și subsemnatul s-a jucat cu săli pline în Capitală, la Iași, Timișoara și Chișinău. La București s-a jucat în sălile teatrelor Național, Nottara, Giulești, Operetă, Comedie, C. Tănase stârnind aplauze entuziaste cât și animozitatea unor spirite podibonde, revoltate, siderate de titlul incomod atât al textului, cât și al conținutului. La unele spectacole, în unele săli publicul era împărțit: o parte striga bravo, altă parte, huo. La Chișinău am fost nevoiți să intrerupem spectacolul, rugând respectuos publicul să nu mai aplaude la fiecare replică, rugăminte acceptată tacit, dar când, peste câteva minute, am rostit replica: ”Numai când UDMR va deveni UNIUNEA DEMOCRATĂ A MARILOR ROMÂNI”, am crezut că se dărâmă sala de aplauze…(desigur există mult subiectivism în această afirmație). Dar după o piesă cam leșinată dar cu un titlul incitant, ”Poftă bună canibali” care se ocupa de privatizările frauduloase, un fel de Vizita bătrânei doamne” nefinalizată, a dispărut inexplicabil din peisajul teatral cufundându-se total în ce a ce va devenii opera sa capitală, ”Istoria universală a medicinei și a farmaciei” De curând, însă, la inițiativa mea, la Clubul Dramaturgilor patronat de ICR și implicit de neobositul și infatigabilul dramaturg Horia Gârbea președintele secției de dramaturgie a uniunii Scriitorilor, autorul piesei ”Funcționarul Destinului”… și al romanului ”Crime la Elsinore”, a avut loc lectura piesei Ah, ce grozav e să faci amor pe ploaie, titlu schimbat de organizatori de frică să nu fie acuzați că la ICR SE PRACTICĂ PORNOGRAFIA. Piesa a fost numită mai blând Iubind în Ploaie, crezându-se că în felul acesta vor adormi vigilența cenzorilor prezuntivi de care suntem asigurați că există!!!! Cazul poate fi catalogat ca aparținând de domeniul teatrului absurdului. ”Ah, ce grozav e să faci amor pe ploaie” este un text la fel de incomod, apărut în revista Teatrul în 1996, la fel de acid, axat tot pe realitățile amare din România post decembristă: într-o cabană părăsită, undeva pe lângă Bușteni se întâlnesc printr-un ”malatadu de neînțelegere”, cum ar zice Mușatescu, o reporteră de televiziune, participantă fără voia ei la ceea ce s-a numit ulterior îmbulzeala din Dec. 89, și un fost informator al securități căruia în zilele acelea fierbinți i-a fost împușcat din greșală fiul. După ce se lămurește așa zisa neînțelegere și modestul informator al securități declară brusc că a atras-o pe distinsa reporteră acolo ca s-o… omoare, făcând-o vinovată de moartea fiului său, care la apelul disperat al ei, pe postul Tv a plecat să apere televiziunea care era atacată de așa ziși teroriști, cei doi încep să-și arunce acuzații reciproce și discuția dintre ei i-a forme paroxistice, fiecare aruncându-i celulalt acuzații incendiare care până la urmă se termină cu o scurtă încercare de sinucidere a tatălui îndurerarat de moartea propriului său fiu, care… își taie vinele, sinucidere întreruptă de un telefon ”anonim” care chiamă înformatorul, subaltern, la ordine…piesa se termină printr-un lung monolog al mamei celui împușcat care și-a făcut din moartea fiului, declarat erou al revoluției, o profesiune. Am încercat cu umilele mele posibilități, secondat de excelentele mele colege Florentina Tănase și Florina Luican, să dau cât de cât viață și adevăr acestui text stufos, plin de meandre și invective la adresa celor care au deturnat și acaparat idealurile sincere al revoluției, care s-a lansat ca una anti ceaușistă, ajungând în final, spre disperarea foștilor nomenclaturiști, o mișcare anticomunistă Discuțiile animate ce au urmat au apreciat pe lângă calitățile insolite ale textului față de evenimentul care a schimbat soarta României și realizarea cu totul și cu totul ieșită din comun a spectacolului lectură care n-a fost o citire simplă a textului, ci aproape un spectacol de teatru, deși interpreții țineau textul în mână. Spectacolul a avut multe momente de suspans, neobișnuite pentru asemenea reprezentații. Primul: declar că interpretul unuia dintre roluri din varii motive (repetiții) nu a venit și că în lipsa lui mă sacrific eu să-l suplinesc.
Al doilea: H. Gârbea mărturisește că el a schimbat titlul piesei de frica delațiunilor unor răvoitori invidioși
Al treilea: Un moment sexi: reportera din piesă excitată la culme dorește să fie neapărat violată și cere imperios să i se scoată pantaloni, cee a ce partenerul său care o ademenise în acest bârlog se execută cu toată vârsta înaintată a interpretului.
Un moment ultra naturalist creând chiar oroare în asistență, dar fără a provoca leșinuri, a fost încercarea de sinucidere, când sîngele a șiroit abundent din vena mâinii drepte a personajului principal, efect obținut cu cerneală roșie de bună calitate. Horia Gârbea, Dinu Grigorescu, Dan Puican, Marilena Dumitrescu, confratele în ale criticii teatrale N. Havriliuc, Marilena Caraghiaur (autoarea recentului volum: Doooor) precum și alți spectatori ocazionali a lăudat decent calitățile textului, unicitatea lui în peisajul dramatic actual, observând fără dificultate că totuși în final există o fisură între prima parte și cea de a doua. Toți au remarcat calitățile de regizor ale subsemnatului, care a reușit să animeze acest text insolit, poate primul de acest fel despre subiectul revoluției române, cât și interpretarea mea vibrantă a ca și a celor două actrițe: Fl. Tănase și Florina Luican în care au recunoscut cu plăcere pe frumoasa interpretă a filmelor cu Păcală, acum la vârsta senectuții. Alți spectatori, ca excesiv de frumoasele poete Coca Popescu (autoarea volumului ”Încertitudine”) și Maria Timuc, sau funanbulescul și nebunaticul Denis Dinulescu, din varii motive au preferat să tacă expresiv, aducând prinosul de laude în mod personal. Un om de specialitate, interesantul regizor al Teatrului Național, Răzvan Popa autorul recentei premiere cu piesa lui I. Minulescu ”Alegro ma non tropo” m-a felicitat personal atât pentru regie cât și pentru interpretare. O spectatoare care a preferat să rămână anonimă mi-a comunicat a doua zi telefonic că din cauza tensiuni dezvoltate în timpul reprezentației lectură, la sfârșitul ei, se aștepta să fie arestată. Dramaturgul C. Turturică, autorul piesei ”Comedie Roșie” jucată la Teatrul Național cufundat în amintirile sale de urmărire operativă a trio-ului Cuclin, Carandino, Țuțea, pe care le-a evocat în cartea sa ”Scula Securității” a preferat să nu se pronunțe și evitând discuțiile a șters-o englezește Împresionată, de scena veristă a sinuciderii în care sângele a șiroit abundent, o dramaturgă, autoare ocazională de romane polițiste (Lucia Verona) mi-a sugerat un final palpitant: după ce o omoară pe reportera tv. fostul informator, prinzând gustul sângelui, invită în același loc, cu același pretext - asasinarea cuplului Ceaușescu la Târgoviște n-ar fi fost efectuată de plutonul de execuție, ci de un căpitan - o altă reporteră Tv pe care, și pe aceasta, o… omoară… În lipsa unui cronicar avizat care să consemneze evenimentul (care a lipsit din motive de boală) iarăși a căzut ”măgăreața” pe mine sacrificându-mă (pentru a doua oară) ca să scriu un fel de cronică subiectivă a evenimentului.
29. 01. 2015. Candid Stoica

Ziua de ieri e istorie, ziua de mâine e un mister (panseu dintr-un film american sau, eventual, dintr-un manual de istorie scris de un român)

DRUMUL TABEREI TIMES George Maior îşi dă demisia din fruntea SRI. Societatea civilă în frunte cu Elena Udrea, Sorin Oprescu, Bogdan Chirieac, Mugur Ciuvică şi Robert Turcescu se întreabă dacă odată cu această demisie dispar şi acoperiţii din teatre, edituri, cârciumi, film, întreprinderi, televiziuni, sănătate şi media ca să lase loc altora noi, mai pregătiţi, mai cu limba engleză, mai tineri, mai frumoşi da' la fel în gândire şi comportament.(din ”Călimara cu cerneală” al lui Denis Dinulescu

Un ultim ”disperat”

un teatru care trăiește din amintiri

Tănase, Stroe, Mircea Crișan, Maximilian, doar câteva nume care au dat rezonanță și au făcut din teatru de revistă o tribună de atac împotriva nedreptăților timpului. Cuplete lui Tănase (Și cu asta ce am făcut?, Nu-s Parale!, Cu ce, pe nce?...) parcă ar fi fost scrise astăzi. Chiar regimul comunist a încurajat demagogic critica. Chiar se lăuda cu ea. Erau criticați aspru, în nesfârșite monoloage și scheciuri, chelnerii care încărcau notele de plată, frizeri care cereau bacșiș, cei care întârziau la serviciu, coafezele guralive, cosmopoliții, malagambiștii, infumurații, dar mai ales soții care își înșelau soțiile, încălcând morala proletară…tot ce se putea critica fără a supără protipendada. Sloganul fără mănuși al lui Stroe, apoi cupletele pline de miez ale lui Maximilian în care ataca mascat demagogia, minciuna și pofta de îmbogățire a liderilor atât comuniști cât și a urmașilor lor post revoluționari. Îmi este clar în amintire, ca un cristal, cupletul Stelei Popescu scris de Puiu Maximilian despre revoluționarul anonim împușcat în decembrie 89, moment unic de adevăr pe scenele românești atât de maculate de demagogia și minciunile regimului comunist. Dar Puiu Maximilian nu mai e. O vreme teatrul Tănase și implicit Arșinel și Stela Popescu au trăit din zestre lăsată de el ca și de ceilalți
Dar după ani de zile de când a fost numit și s-au autonumit cuplul Arșinel, Moraru au reușit prin neperformanțe să lustruiască mesajul înaintașilor până la anulare. Aproape nu mai există nimic din tot curajul cu care se atacau altădată, tarele societății…Frica celor doi directori de a nu supăra autoritățile și implicit ași pierde scaunule a dat naștere la un repertoriu sălciu, fără strălucire, fără imaginație, anodin care reia cu obstinație vechile teme, vechile texte, care odată cu timpul și-au mai pierdut din acuitate
Pentru a arăta că totuși mai au activitate au apelat la piesă minoră a lui T. Mușatescu, când maestrul de mai târziu își făcea, cum se zice mâna, în care criticul acid al societății deabia se întrevedea.
Sosesc diseară e până la urmă o …glumă scrisă cu talent pentru prietenul său de o viață, marele actor Ion Iancovescu, pe care împreună au și regizat-o, jucată prima oară la Teatrul ”Regina Maria” cu o distribuție care cuprindea pe Vl. Maximilian, I. Talianu, Ion Manta, Elvira Petreanu, Angela Mateescu și după cum scrie I. Masoff și alți cronicari ai vremii, n-a fost un mare succes dar nici o cădere răsunătoare. Lumea a venit că în piesă juca Iancovescu!
Spectacolul actual regizat de Nae Cosmescu, versat om de televiziune, autorul cărții de poezie ”Arca lui Nae” ilustrată de Iurie Darie, pentru o vreme, ocupat cu afacei, era dispărut din câmpul muncii artistice, este o ”cosmetizare” a piesei, scrisă în 1932 și adusă la zi, în dorința de a face un spectacol popular, pe gustul marelui puplic. O parte din ”asperitățile” piesei despre viața de provincie sunt date la o parte făcând loc unor bufonerii unele de bună calitate, alte atingând sfera grotescului. Dar în afară de tel. mobil al lui Puiu, de toaletele doamnelor, de perdelele și canapelele din scenă, mai nimic nu amintește că acțiunea piesei s-ar petrece în zilele noastre.
Vasile Muraru, ajuns și el la o vârstă înaintată, puțin speriat că trebuie să ducă în spate o partitură atât de mare, singur, fără colegul său, Nae Lăzărescu, cu care s-a lansat în atâtea scenete, ar putea juca cu succes pe Harpagon dacă și-ar propune. Aici însă încearcă de multe ori să-l facă veridic pe chițibușarul Olimpiu. El duce în spate un întreg eșafodaj de atitudini, de scheme, de ticuri care în mare parte sunt aplaudate de public obținând în final un un tip grotesc prin neverosimilul unor atitudini. L-am cunoscut, cu ani în urmă, când tânăr fiind, negăsindu-și un loc care să-i convină în teatrele din provincie, bătea la porțile teatrelor bucureștene oferinu-și talentul, statornicindu-se în final la umbra unui textier travestit în actor și s-a…clasicizat. Îl secondează cu un aplomb deosebit de duenă cu o fermecătoare prestanță scenică Valentina Fătu, o demnă urmașă a rolurilor jucate de Tamara Buciuceanu, sau de I. Stana Ionescu, poate singura achiziți valoroasă a teatrului, care cu modesteie, urmând o pistă numai de ea cunoscută, a reușit să se strecoare prin plasa antitanc instituită de cei doi directori contra tinerelor talente. Scena seducerii lui Olimpiu, prin neverosimilul ei poate e cea mai reușită scenă a spectacolului. Într-un rol de farmec, de explozie de simpatie, de licheluță simpatică, rol în care altădată excelau Radu Beligan sau Florin Vasiliu, Cristian Simion…se străduiește cu resursele pe care le are să fie la înălțimea predecesorului său ceace, recunoaștem, este greu de realizat. Dar de multe ori și intenția contează. Deabia acum cu un înterpret mai puțin briant se observă că rolul nu e nici pe departe ofertant, fiind chiar anodin. Rolul pentru care ar merita să vezi actualul spectacol e însă cel al tinerei Ana Maria Donosa (nepoata lui Olimpiu) o apariție scenică diafană, o siluetă de neobișnuită sensibilitate. Tânăra actriță, pătrunsă și ea printr-un miracol în contextul rutinier și revuistic, iși interpretează rolul cu o neobișnuită și debordantă sinceritate. Sunt convins că vom mai auzi de ea. Lucrurile se cam încurcă cu personajul Sache, croit de regizor după modelul personajului Ilie din Take Ianke și Cadâr de V. I. Popa, jucat cu deosebit aplomb, pe vremuri, de inimitabilul Karol Kron, unde cusăturile se văd în mod evident, tânărul actor, Nae Alexandru, altfel harnic și sârgiuncios fiind depășit de alura pe care regizorul a dat-o rolului. Și cu toate astea mijlocul piesei datorită lui, dar mai ales lui Moraru duce piesa într-o zonă de vârf al grotescului. Înspirată soluția telegramei care anunța sosirea fiului rătăcitor la finalul piese și nu la sfârșitul actului doi, ca în textul original.
Paula Rădulescu, acum la vârsta pe care o are creează cu modestia care o caracterizează un personaj ce prilejuiește apariții simpatice. În final ceva despre decorul semnat de Ana Iulie Popov care e funcțional, are ușile camerelor respectiv afară de cea de la intrare, dar n-are personalitate. Nu îl reprezintă pe Olimpiu. Nu e nici Kitch, nu e nici stilizat. E un interior cu perdele de la un mic magazin. Reprezintă eventual un hol de la o casă de cultură. Din cauză că intrarea propriu zisă în casă este mascată, neinspirat așezată, scena sosiri lui Puiu, noaptea, care trezește groază în locatarii casei devine nulă, iar efectele, factice. Pe cât de inspirate sunt costumele personajelor feminine pe atât de urâte, de insipide sunt cele al bărbaților, în special al lui Olimpiu Una peste alta, la finalul spectacolului când pe scenă se joacă, tam nesam, Perinița și totuși publicul generos aplaudă eforturile interpreților care le-au oferit o seară cât de cât plăcută, împreună cu alți colegi de breaslă preocupați de soarta teatrului, mă întreb până când cuplul Arșinel, Moraru vor ține teatrul de revistă în starea de mediocritate în care se complace, trăind din amintirile succeselor de altădată

19. 01. 2015. apărut în revista ”Viața Medicală”

Final de festival

Final de Festival


Desfășurat, anul acesta la concurență accerbă cu propunerile partidelor de dinaintea alegerilor prezidențiale a celor 14 candidați, dar mai ales cu sgomotul mediatic făcut de multiplele arestări și trimiterea spre anchetare a unor foști și actuali mari demnitari acuzați de corupție, teatrul și-a dovedit încă odată, dacă mai era nevoie, marea puterea de seducție a artei teatrale. Știrile despre desvăluirile făcute de afacerea Microsoft și EADS, imaginile cu arestarea a celor doi componenți ai familiei Hrebenciuc (tatăl și fiul) și altele, care au ocupat ecranele canalelor TV de dimineață până seara, oricât de palpitante și pline de neprăvăzut au fost, n-au reușit totuși să țină acasă în fața televizoarelor mare public care au umplut până la refuz sălile de desfășurare a celei de a 24 edițiii a Festivalului Național de Teatru organizat de Ministerului Culturi, UNITER și prin ARCUB, de Primăria Municipiului orașului București

Selecționerul unic și directorul FNT, Marina Constantinescu, a încercat și de multe ori a reușit urmărind atent producțiile teatrale ale stagiunii 2013 - 2014 să dea actualei ediții o nouă fațetă de cele precedente. Pentru asta ales 44 de spectacole ce i s-au părut deosebite ce au fost prezentate, la un calcul sumar, în 83 de reprezentați, făcând posibilă participarea la FNT, a 26 de teatre din Capitală și 17 din țară. Orice s-ar zice e o performanță, deși au fost voci critice care au catalogat selecția ca ”un fel de toate pentru toți” Ar lua un spațiu prea mare ca să pomenesc toate teatrele, toate trupele, toate spectacolele. Pot să scriu doar că lângă un spectacol datorat unui mare maestru al scenei, Silviu Purcărete, intitulat Oidip, (scenario original) sau cel al Teatrului Național cu ”Furtuna” de W. Shakespeare (regizor Alex. Morfov) cu I. Caramitru în rolul lui Prospero, s-a putut vedea spectacolul ”Trafic” al tinerei Alina Nelega, aparținând Companiei Liviu Rebreanu a teatrului Național din Tg. Mureș, sau excelenta realizare a Teatrului German din Timișoara cu muzicalul ”Cabaret” de Joe Masteroff realizat de coreograful Răzvan Mazilu cu o echipă de excepționali actori și dansatori Spre deosebire de edițiile precedente au fost introduse în selecție și trupe independente, iar ca invitat special a fost spectacolul lui Daniele Finzi Pasca “Donka – O scrisoare către Cehov”, o excelentă coproducție internațională care, pur și simplu, a ridicat sala în picioare
Programul a mai cuprins o serie de lansări de cărți, ca aceia a volumului ”Scrieri despre teatru” a lui Tadeus Kantor, considerat de specialiști, eveniment editorial, sau cele prezentate de editura Nemira: K. S. Stanislavski: ”Munca actorului cu sine însuși” : Peter Brook: ”Spațiul gol” : Jerzy Grotowski: ”Teatrul și ritual. Scrieri esențiale” : George Banu: ”Scena Modernă. Miniaturi și Mitologii”. Toate în colecția Yorick. Au avut loc conferințe cu subiecte teatrale precum și expoziții dedicate unor mari creatori – Doina Levintza, Ion Manu și George Constantin. S-au mai prezentat și o serie de “ateliere” de “Jurnalism teatral – Lecție de anatomie a spectacolului” susținut de George Banu și Marian Popescu, lucrări necesare celor preocupați de analiza mișcării teatrale. FNT a mai realizat în premieră la un festival, un excelent spectacol cu o producție propie – “West Side Story” concepută de Răzvan Mazilu. Tot în sprijinul tinerilor actori programul include pentru prima oară și un spectacol special cu participanții la ultima ediție a Galei “Hop” de la Costinești. Nu au fost uitați din program spectacolele memorabile și mai puțin memorabile ale MAEȘTRILOR, ce susțin de mai multe stagiuni repertoriile unor teatre. O noutate este și extinderea spațiilor de desfășurare a FNT, dar și aici au fost voci ironice. spectatorii fiind obligați să alerge de la o sală la alta și în ultimă instanță de la un oraș la altul (Otopeni, Craiova) În 15 săli ale teatrelor bucureștene, devenite gazde împreună Centrul Cultural “Ion Manu” din Otopeni, și Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, și Central Club, Galeriile Artmark care au organizat în ultima zi a festivalului, o licitație cu obiecte de artă și personale ce au aparținut unor mari artiști. Dar finalul FNT se va desfășura la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova cu spectacolul “Rinocerii” în regia lui Robert Wilson, reprezentația fiind transmisă în direct la Grand Cinema Băneasa Shoping Sity. N-a lipsit din program nici spectacolele teatrului radiofonic și nici cele ale teatrului tv.
Deși stagiunea 2013 – 2014 nu a fost prea bogată în spectacole de valoare, selecționerul unic a reușit să aducă totuși, în FNT, cele mai reușite spectacole prețuite de spectatori, oferind o șansă de afirmare generațiilor noi de actori.
O întrebare legitimă: cum poate fi apreciat de marele public un spectacol ca cel cu ”Rinocerii,”, a cărei regie este semnată de Robert Wilson, a cărui reprezentație este doar la Craiova? Prin metemsihoză? Și totuși, fatal, au rămas pe dinafară multe spectacole înteresante ca de exemplu cel al teatrului Bulandra cu piesa Yasminei Reza intitulată ”Artă”, comentat la superlative în paginile revistei, care sigur ar fi meritat un premiu, sau cel al Teatrului Național, realizat de Alex. Dabija, după nuvela lui I. L. Caragiale, ”Două loturi”. Și poate ar fi fost foarte interesant de a semnala printr-un premiu simbolic cel mai prost sau neinspirat spectacol, echivalentul premiului ”Smeura de aur” din SUA, cum a putut fi considerat cel cu ”Scrisoarea” realizat la Teatrul Național de H. Mălăiele.

Dar abia s-au încheiat Festivalul Național de Teatru că exact din 3 Noembrie s-a anunțat că va începe Festivalul Teatrului Independent, organizat de Fundaţia Godot, în parteneriat cu Teatrul Luni de la Green Hours, UnTeatru, Teatrul de Artă Bucureşti, Teatrul ARCA, In Culise Teatru Pub, Teatrul de pe Lipscani, Teatrul de Sufragerie, Teatrul Mignon și Teatrul Coquette. Organizatori anunță că FNTi este cel mai important eveniment adresat artiștilor independenți din Romania

01. 11. 2004. Candid Stoica