Teatrul de Comedie şi-a sărbătorit 50 de ani de existenţă. 50 de ani e o cifră de bilanţ, la care se poate trage o linie şi se poate privi înapoi, dacă nu cu mânie cel puţin cu o Iluzie comică, altfel vom avea parte doar de Zvonuri, Bârfe Flecăreli, pentru că Teatrul de Comedie evitând cu grijă Rinocerii, Legături Primejdioase, Scadalul în culise, dar mai ales pe Strigoii de la Kitahama, care se ţineau Noaptea la Madrid ca ”Scaiul”, ca Umbra după Peţitoarea şi după Aceşti nebuni făţarnici, dar nevrând să ajungă în Turnul de Fildeş, ocolind cu grijă Fata Morgana, ştiind că posedă Măseaua de minte, având aliaţi pe Celebrul 702, pe Mutter Couraj, pe Bufallo Bill, pe Volpone, şi pe Cher Antoine, pe Prietena mea Pix, pe Burghezul gentilom, pe Şeful sectorului suflete, pe cele Trei Surori, pe cei 12 oameni furioşi, pe Don Juan, pe Amfitrion pe Sfântul Mitică Blajinul, pe Fizicienii, şi chiar pe Regele Ioan, Teatrul de Comedie, cum ziceam, folosindu-se de Mireasa Mută, de Trei Havel, de Doi tineri din Verona, de Croitorii cei mari din Valahia, şi posedând Arma secretă a lui Arhimede, şi un serios Pachet de Acţiuni, dar şi Două pistoale cu ochi negri şi albi, şi conform cu D’ale protocolului, colaborând în secret cu Revizorul, invocând Interesul General, având grijă să nu se şteargă nimeni pe Preşu teatrului, deşi se ştia că în această problemă, Există Nervi, totuşi având O dragoste nebună, nebună, nebună, după O noapte furtunoasă, cu toate riscurile, a organizat un faimos Concurs de Frumuseţe, susţinând că un om este egal un om, fapt care a supărat foc juriul central, care a trimis Ucigaşul fără simbrie să extermine Jocul dragostei şi al întâmplării, şi să oblige teatrul să fie Slugă la doi stăpâni, dar scăpând ca prin minune de Procesul ce i se pregătea de Cârtiţele vremii şi dezlegând Misterul lui Agamemnon i-a salutat pe tovarăşii din juriu cu Pălăria, trecând de multe ori peste câte o Capcană pentru un om singur, şi fără a avea Plicul cu aprobare de la cei care îl dădeau, a reuşit, totuşi, ca multora să li se îndeplinească Visul unei nopţi de vară, ca după atâtea Mofturi şi atâtea Râsete în Labirint, cumpărând Casa Zoicăi, a reuşit zic să-l aducă, în sfârşit pe … Moliere la Teatrul de Comedie!
Luat cu Fuga am încercat o de trecere în revistă a unor spectacole ale teatrului, nu exahustivă, din motive de potrivire… nu de rimă, nici de caracter ci de…haz.
Vorbind mai serios, sintetizând, am încercat de un opus unu singur ca aruncând o privire peste ani… peste momentele de vârf dar şi peste unele mai dureroase, când au existat şi scăderi de tensiune artistică şi blancuri şi pagini albe şi mulţi care prin activitatea lor nebunească erau cât pe aici să-l desfiinţeze, şi să-l transforme într-o Colivie a Nebunelor, cei care au condus corabia Teatrului de Comedie au îndreptat-o întodeauna spre polul plus. Cred că s-au perindat cam trei generaţii de actori care de care mai interesante, mai pline de farmec şi de idei indrăzneţe, iar acum cu ultima generaţie, cea mai tânără, teatrul, condus cu pricepere, cu îndemânare şi îndrăzneală de George Mihăiţă şi-a regăsit linia de plutire revenind în eşalonul celor mai interesante teatre din Europa, dându-şi maxima lui valoare.
Pot să relatez la nesfârşit istoria în anecdote a Teatrului de Comedie, o parte din ele găsindu-se în cartea mea Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei, dar cum ştiu că istorisirile, oricât ar fi de amuzante, ajung până la urmă să plictisească şi cel mai atent public, închei, mulţumind, celui de sus că mi-a oferit acest cadou ca patruzeci de ani să trăiesc şi să muncesc în mijlocul unor excepţionali artişti şi între zidurile acestui locaş care pentru mine a devenit sfânt, spunând doar trei cuvinte: A fost frumos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu