marți, 15 septembrie 2015
interviu cu un om care a împlinit 80 de ani
Am impresia că ați vrea să mă
întrebați, distinse d-le ziarist, cine
sunt de fapt și nu îndrăzniți? Vă relatez pe scurt: M-am născut, oho, în 1935 în
mahalaua Ferentarilor ca fiu a unor oameni modești şi mânat de demonul teatrului am absolvit
Institutul de Teatru în, oho, 1961 după ce am dat examen de 4 ori. Am avut
colegi pe Gh. Dinică, Marin Moraru, Dorina Lazăr și alții… de la care m-am ales
cu diverse nume: Momâie, Molia, Candid, etc…Pe ultimul l-a păstrat devenit
printr-o întâmplare fericită numele meu de afiș, numele meu de botez fiind de
fapt, Dumitru. Mânat de acelaşi demon am ajuns actor de comedie la Piatra Neamţ
şi apoi la Ploieşti, eşuând în 1969 ca actor de dramă la Teatrul de Comedie, la
porţile căruia mai bat şi azi… ÎÎnsă Evenimentele din Decembrie ’89,
descătuşând în mine forţe creatoare am înfiinţat îîn 1996 împreună cu I. Darie,
Anca Pandrea şi dramaturgul Radu Iftimovici, Teatrul IÎncomod, realizând spectacolele Curve de Lux şi ulterior Patru
pe o canapea plus valetul, pe care le-am jucat în capitală, în
provincie, USA, Germania, Israel. Dar paralel cu
activitatea de actor încep să dezvolt o activitate mai laborioasă: scrisul și în
2004 îmi apare în culegerea Desant 2,
coordonată de prozatorul C. Stan povestirea, Lulu, iar în revista
”Harababura” o altă schiță intitulată ”Rudele de la Băilești. În
2009 editorul I. G. Puşcă prin Editura ZIP îmi tipăreşte masivul volum de 530
de pagini intitulat: Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele
scenei. (de fapt un Jurnal cu notații care încep imediat ce am fost angajat la Teatrul de Comedie,
când am primit ”sarcina sindicală” de a înființa un stand de cărți pentru
actori. Au urmat succesiv volumele ”Culise” și Ridi Pagliccio, precum și volumele
de teatru: ”Mircea Șeptilici sau ultimile două ore din viața unui actor”,
”Dosarul Curvelor” și ” 6 piese în căutarea unui teatru”, care cuprinde cum
spune și titlul, 6 șase piese. În
acelaşi an realizez pentru Fundaţia Cişmeaua Roşie spectacolul Gin cu
scandal şi-mi pierd cel mai apropiat suflet: Soţia mea, Sara Dan! După ce ai aflat toate astea, probabil, auzind de vârsta mea
matusalemică, ai vrea să știi cum începe o zi de muncă
din viața unui om care împlinește vârsta de 80 de ani? - Ca
orice pensionar valid, dimineața după ce mă scol fac, așa, cum ne recomandă
Ministerul Sănătății, timp de o jumătate de oră, gimnastică, apoi beau o bună parte din cele două kg de apă care
ne sunt recomandate de mai toate îndreptarele de sănătate, după care îmi iau
medicația prescrisă de medicul meu iridolog, (citește afecțiunile în Iris),
apoi îmi consult agenda să văd dacă n-am
cumva spectaol la Teatrul de Comedie
(joc în spectacolul Escu)…pentru că deși am memoria intactă mai și uit…după
care mă așez în fața calculatorului și mă informez asupra situației politice la
zi. Și după ce am aflat ce a zis Obama, ce mai zice Putin, câți demnitari, parlamentari și
miniștrii au intrat la închisoare, cine și ce a mai plagiat, ce cărți au mai
scris în detenție penalii din diverse partide, ce mai zice Gigi Becali după ce
a ieșit din închisoare și cum a mai
schimonosit limba română primarul sectorului 5 Marian Vanghelie mă apuc să
scriu cronicile pentru revista ”Viața
Medicală și ”Bucureștiul literar și artistic” . Datorită neobosiților
domni ce conduc cele două reviste am
devenit un aparat de scris cronici. În anul care s-a scurs am scris 8. Toate publicate:
La grande Magia (Teatrul. Bulandra), Noul
Locatar (Teatrul. Nottara), Poveste
despre tatăl meu (T. Odeon), Spectacol
Caragiale de N. Urs, Sunt un Orb (H.
Mălăiele), Funcționarul destinului (T. Nottara), Contra Democrației (T. Odeon),
Titanic Vals (T. Odeon), Lecția de Violoncel (T. Metropolis), Început de
Stagiune, Sfârșit de an.
Operația
asta am făcut-o după ce, în prealabil am vizionat spectacolele respective. Pentru că trebuie să mărturisesc, un lucru de bază: e absolut obligatoriu
pentru cineva care scrie cronică
dramatică să vizioneze mai întâi spectacolele cu pricina și apoi să scrie
cronica respectivă, deși sunt cronicari
care nu țin seamă de regula asta...
După ce am terminat de scris cronica deschid Inboxul și iau cunoștință de
e-mail-urile care îmi sunt adresate de pretutindeni pentru activitatea mea de
cronicar dramatic, care în marea lor
majoritatea lor sunt laudative, deși
unele sună cam așa: ”te treziși cronicar
dramatic, renunță, până nu te faci de râs definitiv”. Unele e-mail-uri sunt
însă încurajatoare urându-mi: ”calomniază, calomniază…până se alege praful!” După care deschid blogul meu personal (Frateniteatru) unde scriu gândurile din ziua respectivă, nelăsând să se piardă
mai nimic din tot ce cuget, ca de exemplu: ”Când am dreptate, vreau să fiu
logic, când n-am, îmi propun să fiu evaziv”.
Mă
întrebați de proiecte…N-am fire de păr în cap câte am. Enorm de multe. Pentru cea
mai rămas din 2015 și pentru anul următor. Ca să le realizez pe toate ar trebui
să mai trăiesc încă 50 de ani, ceea ce, sincer,
nu mi-ar convenii, când mă uit la modificările pe care le face vârsta în
fizionomia unor oameni. În primul rând vreau să învăț să îmbătrânesc…Nu m-am
obișnuit cu vârsta pe care o am. N-am fost un tânăr fremătător. Dar nici un
molâu… De aceia mă feresc ca dracul de tămâie de tentațile alcolulului care a
făcut atâtea ravagii în rândurile generației mele, sau ale gastronomiei și mai
ales de abuzurile sexuale…
În luna Septembrie voi organiza lansarea pe piață
a ultimului meu volum, Ridi Paliagci,
deja apărut (ed. Tipo Moldova) care e al treia din ciclul Jurnal care cuprinde, cum am
mai spus și volumele Acele lucruri
aiuritoare care se petrec în spatele scenei (anii 1971-89) și Culise (1989- 2000), care
se vrea un fel de panoramă a vieții artistice teatrale autohtone. În altă ordine de idei ași dorii ca măcar una
din cele șase piese pe care le-am scris, apărute deja în volumul 6 piese în căutarea unui teatru (Editura Tipo Moldova: 2013) să vadă lumina rampei. Pentru aceasta zilnic,
ceas de ceas, sunt angrenat într-o luptă nemiloasă și inegală cu directorii de
teatre care s-au constituit în adevărate cazemate în care nu pot pătrunde decât
prietenii lor, creatori de insipide piese care ocolesc cu bună știință
realitatea, care le-ar putea periclita scaunul…Una dintre piese, Mircea Șeptilici sau ultimile două ore din
viața unui actor este de 4 ani în vederea Teatrului de Comedie, al cărui
director G. Mihăiță mi-a promis că o va pune în scenă în anul acesta, alta Alo, alo, alo Salvarea am dat-o spre
lectură Teatrului Național din București și Teatrului Național din Iași, dar
d-l Caramitru mi-a declarat telefonic că nu știe cum să o pună în scenă, iar directorul
teatrului din Iași, de o jumătate de an mă roagă să mai aștept că… se
citește…A treia Dosarul curvelor, (un episod amoros din
viața lui dramaturgului Teodor Mazilu) după
ce directoarea Teatrului Odeon, fosta
mea colegă Dorina Lazăr mi-a declarat cu lacrimi în ochi că nu poate să
citească piese de teatru, actualmente se găsește la Teatrul Mic și era gata, gata să fie pusă
în scenă, dar între timp schimbându-se
directorul (Fl Călinescu) nu știu
dacă cel nou, Mișu Dinvale, o să vrea să preia programul celui de dinaintea sa.
Altă piesă, a cărei acțiune se petrece la Piatra Neamț, scrisă special pentru
teatrul din orașul respectiv, Povestea
unei trădări se află de mult timp în sertarele teatrului pietrean, fără nici un ecou…Cu ultima piesă O Afacere sau tot tacâmul pentru tot
românul sunt în discuții cu cei de la Radio, care s-ar putea s-o
înregistreze anul viitor dacă se…aprobă! Ași
mai putea adăuga că de curând mi-a
apărut la Editura Tippo Moldova un alt
volum cu titlul:
Cronici
cu ȚEPI DE
TRANDAFIRI
(publicate în revistele
”Viața Medicală și în ”Bucureștiul literar și artistic”), care va apărea,
probabil, în toamnă cu subtitlul: 80 de ani, 80 de cronici . Ca
să nu dau impresia că lâncezesc, în cadrul Cenaclului de dramaturgie Dragon 2 (dramaturgi goniți) pe care
l-am înființat în urmă cu doi ani, împreună cu UN GRUP DE dramaturgi, (C.
Turturică Puși Dinulescu, Dinu
Grigorescu) am organizat la Clubul Calderon al sectorului 2 al
capitalei, lecturile mai multor piese ale unor autori români nejucați
(Fl. Iordache) și a altor deja consacrați (Dinu Grigorescu, C. Turturică, Denis
și Dumitru Dinulescu, Marilena Dumitrescu) precum și a piesei mele O afacere cu tot tacâmul pentru
tot românul…. De asemenea la Cenaclul Dramaturgilor de la
ICR am citit piesa lui Radu Iftimovici despre revoluția din Decembrie 89, Ah, ce bine e să faci amor pe ploaie, (cu
care ulterior, în toamnă, vom pleca la Paris) și piesa mea Prologul sau
o repetiție cu o piesă interzisă de cenzura comunistă. (un episod absolut
autentic de la reluarea piesei ”Concurs de frumusețe”)
Prologul
sau o repetiție cu o piesă interzisă de cenzura comunsto- ceaușistă,
este o piesă cu iz pirandelian, care prezintă în fapt, ”teatru în teatru”, o întâmplare
dramatică adevărată, în care protagoniștii, interpreții piesei ”Concurs de
frumusețe” de Tudor Popescu, se războiesc cu trecutul și mentalitățile
comuniste încă existente în conștiința multora dintre ei. Deși majoritatea au urât în fundul
sufletului lor regimul comunist și ideologia lui, ca o furtună într-un pahar cu
apă, trecutul năvălește peste ei și sechelele Cântării României, a ideologiei
de partid, și a învățământului de partid, cu totul neprevăzut, izbucnește în
conștiința lor generând drame…divizândui, învrăjbindu-i…
Să mai spun că acum repet cu
excelenta actriță Floretina Tănase piesa lui Denis Dinulescu Legea locatarului universale a cărei
premieră va avea loc, probabil, în toamnă pe scena de la Green Hours.
Mai lucrez de zor, zilnic, la un roman intitulat: Isprăvile lui Mitică Marafet, căruia
în spațiul Româno-Dunărean i se mai spunea Molia, care se vrea un roman de
colportaj, un fel de panoramă comic dramatică a vieții artistice a ultimului
deceniu … dar nu mai deconspir alte planuri că îmi e teamă să nu apar ca un bătrân
lăudăros…Îmi e și rușine de câte planuri și proiecte am și mă întreb ce se va
întâmpla cu ele dacă, doamne ferește, din varii motive, nu voi mai avea timp de
ele, sau… nu voi mai fi. De aceia, asemenea marelui meu coleg de peste
ocean, Woody Allen, mă gândesc asiduu, bineînțeles în glumă, nu la intenția de
a deveni nemuritor după ce voi dispărea, ci la posibilitatatea de a evita la nesfârșit moartea. Deși dealungul vieții am avut nenumărate succese am fost toată viaţa un actor modest ocolit de premiii şi de publicitate, singurul interviu pe care l-am dat dealungul timpului
fiind cel de față, avavând mereu dorinţa
de a sta în teatru şi de a juca împreună cu marii mei colegii, alături de mmarile nume ale teatrului
românesc, dorinţă care mi s-a îndeplinit şi pentru care îi mulţumesc Ccelui de Sus.
Mă mai întrebați cum îmi explic
refuzul teatrelor de a-mi juca piesele? Nu e nici măcar un refuz în care să
mi se spună clar că piesa respectivă nu
le place sau că e slabă, sau pu proastă, ca cei de la secretariatul literar al
Teatrului Național cărora le-am cerut un răspunsns scris de ce nu înscriu în
repertoriu ”Dosarul Curvelor”! Răspuns pe care l-au refuzat să mi-l-l dea. Aici e
vorba de frică și de birocrație. Pe vremuri dacă un secretar literar greșea eraa
criticat. Acum e dat pur și simplu afară. Un post de secretar literar la un
teatru a devenit u fel n fel de sinecură
oferită prietenilor, iubitelor, cunoscuților apropiați.
Și mai este ceva: sunt pur și simplu uluiți de
noutatea și îndrăzneala temelor abordate de mine. În Piesa ”Mircea Șeptilici
sau ultimile două ore din viața unui actor”
apar personaje din elita teteatrului românesc, colaboraționiști notorii ai
regimului comunist ca de exemplu d-na Lucia Sturza Bulandra descrișă nu
encomiastic, ci conform principiului: despre morți numai de bine, dar adevărat. De o asemenea reevaluare etică le e frică, la
fel ca pe timpul împușcatului....(chiar
directorul Teatrului Bulandra mi-a declarat că nu poate pune în scenă la
teatrul care poartă numele marei artiste, a un text în care o arată, după
părerea lui, destul de...neavantajos) . Exemplele
pot continua: piesa care stă în sertarele biroului directorului de la Piatra
Neamț se ocupă de un caz care s-a întâmplat acolo, în teatrul respectiv, în
anii împușcatului când un coleg de al nostru a fost infierat cu mânie proletară
pentru o crimă imaginară, o scrisoare interceptată și predată autorităților în
care se vorbea despre viața grea pe care o trăiam toți, despre frigul pe care-l
suportam, despre teroarea morală la care eram supușii...Trebuie să spun un
lucru f. important. Eu nu scriu pentru bani sau din imaginație. Eu scriu despre
lucruri și fapte trăite de mine sau cum s-a exprimat o distinsă critică
literară: ca să opresc și reînviu timpul
Mă întrebi
de Distincții? Am una singură oferită de Teatrul de Comedie care mă condamnă la prietenie pe viaţă, să
fiu amic cu această instituţie
Modele
artistice? Generaţia mea a fost
marcată de prezenţa pe scenă a lui Radu
Beligan cu care toată generaţia mea dorea să semene: să aibă firescul şi
inteligenţa lui artistică care şi acum la vârsta venerabilă pe care o are dă
dovadă de vigoare artistică. Am avut multe modele artistice în special marii
actori ai Teatrului de Comedie, dar oamenii care mi-au influenţat viaţa au fost
Radu Beligan şi Lucian Giurchescu, care cu generozitate m-au angajat la Teatrul
de Comedie…
Cu
mulțumirile de rigoare pentru interesul arătat, Candid
Stoica, prin voința celui de sus, actor, scriitor, dramaturg, cronicar teatral.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu