duminică, 27 decembrie 2015
Dublu
eveniment comic
Cu puțin timp în urmă, în holul Teatrului de Comedie,
actorul scriitorul, dramaturgul (încă nejucat), cronicarul dramatic la două
reviste bucureștene ”Viața Medicală” și ”Bucureștiul literar și artistic”), Candid Stoica, cu prilejul lansării
noilor sale cărți, ”Ridi Pagliacio” și ” Cronici cu spini de trandafiri”, și-a
sărbătorit serios, stând încă în picioare, fragila vârstă de 80 de ani de la
naștere. Au fost
prezenți, fără a se da în stambă, prieteni, viitori academicieni (Radu
Iftimovici), dramaturgi (Dinu Grigorescu, S. Ungureanu), autori (Vera Molea), profesori
(Zizi Munteanu, George Grigore), satirici (Denis Dinulescu), directori de trupe ( Adrian Fetecău),
funcționari bancari (A. Silberman), actori colegi (Eugen Racoți), cunoștințe
mai noi și mai vechi (Fl. Tănase, Sonia Negu, Rodica Dobre, Marina Panait), radiofoniști
(Violeta Berbiuc) pensionari anonimi încă valizi, pișcotari, nelipsiți de la
asemenea manifestări (nomen odiosa), militari în civil (Kuki Borislavski),
poeți (A. Capița)…și canalul Tv 2 care a și transmis ulterior evenimentul Au vorbit destul
de serios despre activitatea ”tânărului” sărbătorit, (în comparație cu vârstele
matusalemice a altor colegi de breaslă (R. Beligan, Carmen Stănescu) mai toți
cei menționați cu nume mai sus și chiar cel în cauză îmbrăcat în costumul
personajului lui Traian Necșulescu din piesa Escu de T. Mușatescu (care urma să
se joace), relevând atât talentul neobișnuit, indiscutabil al actorului și interpretului a atâtor roluri
interesante, dar și calitățile deosebite ale cărților respective adevărate
istorii (în anecdote) a vieți teatrale românești din ultimul timp. Unul dintre
vorbitori, mai șugubăț încercând o figură de stil mai neobișnută, la numit
chiar ”Smângălici”, dar asistența n-a reacționat, neînțelegând ironia. Actorul, autorul și cronicarul dramatic
în micul său discurs, după cea mulțumit cuviincios celor prezenți, n-a uitat
să-i amintească pe cei câțiva care l-au ajutat în carieră, în special pe Lucian
Giurchescu, fostul director al teatrului de Comedie, care l-a angajat,
ulterior lansându-se într-un atac destul
de virulent, deloc comic, la adresa
directorilor (managerilor) de teatru care ezită încă să-i joace piesele strânse
în volumul ” Șase piese în căutarea unui teatru”, piese care, la rândul lor
spun întâmplări reale, interesante,
chiar dramatice, trăite de autor, despre lumea teatrului care nu este, de multe
ori, chiar atât de feerică, cât se spune.
După care cei prezenti s-au împărțit în două: o parte a intrat la
spectacol în care joacă de 11 ani o echipă de elită în cap cu Vl. Găitan,
Gabriela Popescu, Ion Chelaru, Mihaela Teleoacă, etc, iar alți s-au împrăștiat
în orașul bubuind aproape ca de explozii,
de reclame, de invitații la întense manifestări
culturale cum ar fi ”Străin în noapte” cu infatigabilul Fl. Piersic și mai ales
de meetinguri politice împotriva lui Băsescu (deși Băsescu nu mai e demult la
conducerea țării), fiecare rumegând în tăcere posibilele adevăratele sentimente,
pro, dar mai ales contra, despre manifestarea respectivă, destul de ciudată la
care au asistat, fluturând pe buze zeflemeaua tipică a românilor: ”Mai dă-l în
brânză. Face atâta caz pentru niște cărți în care a copiat, ce-a văzut și el în
bătătură”
Un posibil epitaf pentru cei ce m-au felicitat
întrebându-mă ce mai fac.
Iar eu fac ce-am
mai făcut
De când mama m- a
născut
și viața am
început
nimănui nedând tribut.
Teatru fac și
teatru joc
fără să am pic de
șoc.
Teatru joc și
teatru fac
fără să am pic de
trac
Și tot așa m-am
menținut
Chiar din ziua de
debut
O clipă nu m-am
abătut
De la al meu
sfânt statut
De a face ce mi-a
plăcut
Nimănui nu m-am
vândut
Dar oricât m-am
zbătut
Oricâte roluri am
țesut
Oricâte piese am
străbătut
Tot n-am devenit
cunoscut
Dar am fost
recompensat
Pentru tot ce-am
îndurat
Cel de sus m-a
premiat
Cu o iubire de
invidiat
Cu o femeie
unicat
Ce m-a iubit
nelimitat
De aceia
nu-s abătut
și din Bolintin
până-n Sascut
cu mare bucurie vă salut
când încă n- am
dispărut
04. 12. 2015 Candid
Stoica
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu