Fraterniteatru

                Dramaturgia Națională la Teatrul Național

D-l Caramitru n-a mai fost nevoit să caute textele autorilor dramatici  români în viață prin taxiuri, sau să trimită cohortele de secretari literari pe la cenaclurile dramatice, (cum dealtfel nici nu face) nici să joace piesele pe care le premiază la UNITER, (care rar ajung pe scenă) a găsit una, o piesuță, care a văzut lumina rampei acum două zeci și mai bine de ani, cu doar trei personaje, a cărei acțiune se poate petrece oriunde în lume, a unui autor căruia i se joacă piesele de către mai toatele europene, care  face frecvent cursa Paris - București și retur și o repune în scenă cu mare tam tam cu tineri actori aproape sau parțial necunoscuți. Normal că lăudătorii de seviciu vor suna din goarnele lor alămite, normal că prietenii îi vor înălța imnuri de slavă, iar salariații de frica ori a pensionării, ori a disponibilizării la fel îl vor lăuda. În schimb nenumărații actori (și actrițe) neîntrebuițați din trupă vor aștepta în continiare să fie distribuiți, iar autorii dramatici români vor visa în continuare ca marele director, înconjurat de  ceata lui de subdirectori, să se milostivească pentru piesele lor, dacă nu cumva unii mai slabi de înger nu vor deceda între timp. Curve de Lux și Poftă bună canibali, ale  lui Radu Radu Iftimovici, Foșnetul Banilor sau Nuntă cu miliar...dar, ale lui Dinu Grigoresccu, Concurs pentru un post de rege, a lui C. Turturică. piesele mele și ale altor autori vor mai mai aștepta până când se va termina directoratul d-lui Caramitru și a altor menegeri teatrali, (G. Mih[iță, G. Ivașcu, Dorina Lazăr ) ca să vadă luminile rampei, insensibili la dramaturgia originală. A trebuit să vină teatrul Național din Chișinău ca să readucă la lumina rampei un dramaturg valoros uitat, Gib Mihăescu. Și câți or mai fi năpăsptuiți de soartă?