Fraterniteatru

                     LUPTA CU TRECUTUL ȘI CU...ISTORIA

Ștefan al IV-lea cunoscut în cronici  ca Ștefan cel Tînăr, (născut în 1507) a fost fiul lui Bogdan III-lea și nepotul lui Ștefan cel Mare urmează la domnia Moldovei după moartea tatălui. La 1518, (la vârsta de 12 ani)...  Ștefăniță încheie un tratat cu polonezii, tratat care era potrivnic turcilor, dar ulterior a stricat relațiile cu ei fiind ofensat că  regele Sigismund, a refuzat să-i dea una din fete de soție. În același an oprește o invazie a tătarilor de peste Nistru, iar peste 3 ani, domnitorul, îl execută  pentru trădare pe hatmanul Luca Arbore (conducătorul Divanului pe timpul când el era minor) și pe feciorii acestuia. Un complot nereușit a boierilor moldoveni împotriva domnitorilui, după executarea lui Arbore generat de frica de răzbunare a domnitorului, complot ce se soldează cu fuga din țară a multor boieri și cu decapitarea rebelilor.                                                                                              Între timp Ștefan cel Tînăr  înfrînge o armata turcescă  ce se refugiase în Moldova, respinsă fiind de polonezi luând o pradă bogată, dar  relatiile cu polonezii nu au mai putut fi restabilite. Din acest motiv  nobilii de la curtea poloneză,  temându-se că domnitorul moldovean s-ar putea alia cu turcii, se crede că au pus-o pe soția lui să-l otrăvească și la 14 ianuarie 1527 Ștefan cel Tînăr moare la Hotin la vârsta de 21 de ani.                                                                                                                               Cam astea sunt faptele istorice a ultimilor ani de domnie ale lui Ștefăniță Vodă descrise în piesa Viforul de Barbu Ștefănescu Delavrancea, a doua parte dintr-o trilogie care mai cuprinde piesele Apus de Soare și Luceafărul

Dar săptămâna trecută la Teatrul Național un grup destul de mare de actori, Marius Manole, Marius Rizea, Dorin Andone, Dragoș Ionescu, Alex. Voicu, Mihai Calotă, Eduard Adam, G. Piștereanu, Emil Mârnea, Ionuț Toader, Mihai Calotă, îmbrăcați în haine de lucru (maieu și trening)  având în mâini când toiege, când ciomege, când topoare, și actrițele Ilona Brezoianu și Afrodita Andone, îmbrăcate însă  în costume tradiționale, pe o scenă în care nu se găsea decât o masă mare, două bănci lungi de culoare roșu aprins și un ecran mare pe care din când în când se proiectau imagini (alb negru) cu aceiași actori însă în decor natural și îmbrăcați în costume de epocă (decor și costume Alex. Dabija),  s-au ˮluptatˮ timp de două ore  cu textul piesei Viforul de Barbu Ștefănescu Delavrancea, considerată de către critici o capodoperă  literaturii istorice românești (acum ușor sfârtecată de un dramaturg de ocazie, Mașa Dinescu) și pusă în scenă cu evidentă neplăcere de Alex. Dabija, autorul multor spectacole controversate ale unor piese clasice (O noapte furtunoasă la Teatrul Național din Iași și O scrisoare Piedută la Teatrul de Comedie, unde celebrul cetățean turmentat  era... femeie!!!)                                                                     Pentru orice ochi cât de cât avizat și de o vârsă mai înaintată  toate   încercările de a reînvia, de revitaliza textul Viforului, noul spectacol al Teatrului Național, stă oarecum sub presiunea excepționalului spectacol din 1970 tot al Teatrului Național regizat de Radu Penciulescu în care, tot așa, un grup de actori intrau, la vedere, în pielea unor personaje celebre.                                                                                                  Personajele pe care le interptează actori actuali, citați mai sus, sunt Ștefăniță Vodă, Doamna Tana, Luca Arbore, Vornicul Cărăbăț care au identitate istorică, iar altele ca Mogârdici, Moghilă, contele Irmsky, Oana, Niculina,  Cătălin, Nichita sunt invenții literare fiecare interpret străduindu-se, în limitele lăsate de regizor să aducă  oarecare autenticitate atât în acțiunile lor  desfășurate la vedere, chiar deosebit de crude (bătăi și încleștări  sub îndrumarea maestrului Florin Fieroiu) alteori să joace cu mult dramatism unele scene ca cea a nebuniei iubitei lui Cătălin (Afrodita Andone) foarte bine decupată de rest.. dar prin reduceri succesive de text rolul lui Luca Arbore a fost trunchiat nedându-i aproape nici o posibilitate  lui Dorin Andone să exceleze în vreo scenă: La fel se întâmplă și cu rolurile celorlați boieri unele dispărând definitiv din distribuție altele fiind reduse la minim, procedeu ce evident le sărăcește devenind simple fantoșe care spun doar niște simple replici...fără să fie adevărate caractere...                                                                            În schimb se remarcă, având o piesă întreagă la dispoziție Marius Manole (cel mai tânăr interpret al rolului) care mergând pe urmele înaintașilor săi celebri, Petre Liciu și Tony Bulandra, realizează cu mijloace extrem de simple, dar concludente un personaj nevrotic, bântuit de stihii, de mari invidii,  epileptic, debusolat intens de umbra marelui său înaintaș, cât se poate de credibil. Are multe scene excelente susținute cu un tremur nervos autentic. Marius Manole a avut în ultimul timp multe realizări. Amintesc doar de excepțional rol al bufonului realizat în spectacolul cu Regele Lear de la Teatrul Național. El_Manole  deja a spart  zidul anonimatului devenind un actor care are la ora actuală publicul lui. Mă opresc să folosesc cuvântul vedetă.... ...Manole la rândul său e bântuit de fantoma lui Laurence Oliver și multe scene are ambiția de a le rezolvă în stilui marelui actor englez din cebrul film cu Richard al III-lea. Sau își închipuie. Marius Manole are în orce ce joacă comunitivitatea actorului de mare talent modern făcându-l pe spectator să simtă ca și dânsul, chiar într-un rol care oferă de multe ori situații imposibile.   

Desigur nu se mai poate juca teatrul istoric la modul cum se juca la vremea premierei Viforului, (premiera în 1910) pentru care autorul scrisese lungi monoloage atât de îndrăgite de actori ca și de publicul vremii și dacă Viforul nu are truculența vizionară a unor replici memorabile ca cele din Apus de Soare, precum acea că Moldova nu-i a voastră...ci a urmașilor urmașilor voștri   nu este de acceptat, cred eu nici varianta asta sălcie epurată de dramatism dar mai ales de caractere. Afară de faptul că domnitorul e un tip holeric cu o accentuată sete de sânge problema care se dezbate și dezlănțuie de fapt  conflictul major  este aceia a tratatului cu Polonia pe care domnitorul nu-l vrea având impresia că i se impune. Ori cât am încerca să demistificăm să simplificăm nu se poate ca discutarea unui tratat să ia aspectul unei simple conversațiii. Sau se poate și așa...

26. 02. 2018.                                                     Candid Stoica

Ps. Fiul Lui Ștefăniță Vodă a fost...Ion Vodă cel Cumplit!!!