O
moarte într-un spital Nu trăim vremuri nu prea bune. Teatrul românesc e iarăși în
suferință.. Ne mor valorile. Încă un creator al teatrului ne-a părăsit acum
câtva timp. Devenim din ce în ce mai săraci de personalități: Monica Ghiuță,
Ilinca Tomoroveanu, Damian Crâșmaru, Florina Cercel, Cătălina Buzoianu... O
falangă de mari artiști care s-au stins doar în câteva luni.
Ne părăsesc, se duc... spre
alte zări. Mai zilele trecute a plecat brusc, neașteptat și imprevizibil în
plină forță creatoare regizorul Alexandru Darie, directorul Teatrului „Lucia
Sturdza-Bulandra”. Ducu, cum a fost
alintat de mama sa ‒ frumoasa și modesta dansatoare-actriță Consuela Roșu ‒ și de tatăl său, marele actor,
Iurie Darie. Provenit dintr-o
interetnicitate fericită, a trăit, a copilărit în teatru, cum s-ar spune... a
mâncat teatru pe pâine, văzând spectacolele marilor regizori de la Teatrul de
Comedie David Esrig și Lucian Giurchescu, înconjurat de marii artiști ai scenei
care au avut asupra ființei lui o imensă înrâurire.
A murit într-un spital!!
Desigur
era grav bolnav. Dar a murit într-un spital! Un paradox!
A fost discipolul regizorului
Dinu Cernescu, apoi și-a făcut ucenicia la Teatrul din Oradea, realizând pe
cont proprii două spectacole care l-au anunțat a fi unul din cei mai
interesanți regizori al generației sale (Amadeus de P. Shaffer și Jolly Joker
de Tudor Popescu) după care „s-a
dezvoltat” ‒ firesc, ca artist ‒ în millocul colectivului Teatrului de Comedie,
spectacolele pe care le-a regizat (Iluzia
Comică de J. P. Corneille și Legături Primejdioase de Christopher Hampton după Chalderos Laclos) se remarcau printr-un limbaj teatral modern,
original mult deosebit de al colegilor lui de generație.... A evadat din trupa care l-a promovat
ca un mare tânăr regizor după un conflict destul de cotroversat cu conducerea
teatrului de atunci spre Teatrul Bulandra unde a realizat alte spectacole
interesante (Trei surori de A. P. Cehov, Iulius
Cezar de W. Shakespeare, Povestea unui necunoscut, după Dostoevski, etc) Dar
ce creator n-a avut conflicte? (De
exemplu, plecarea intepestivă prin demisie a lui C. Nottara de la Teatrul Național
în timpul directoratului lui I. L. Caragiale)
Am trăit lângă
el confirmarea internațională a excepționalelor sale calități artistice, cu
spectacolul Visul unei nopți de vară
de W. Shakespeare, (realizat cu actorii Teatrului de Comedie) în turneu, la
festivalurile de teatru din Anglia (Londra, Sheffield, Cambridge, Oxford),
Toronto, Caracas, Bogota, Istambul unde a fost invitat, recompensat ulterior pentru merite artistice deosebite Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor,
distincţie acordată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, Ordinul
Steaua Solidarităţii Italiene în grad de Cavaler şi Ordinul Naţional Serviciul
Credincios în grad de Ofițer și nu în ultimul rând Preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa. Numit la 43 de ani
directorul unui important teatru din Capitală care mai îmainte avusese doi
directori vestiți, (L S. Bulandra și Liviu Ciulei), a reușit alături de
spectacolele realizate de el, să adune
dar mai ales să statonicească în jurul său destule energii, destule personalități de mare valoare pentru a
duce mai departe această glorioasă corabie a teatrului românesc. Din 2002 când a fost numit director a reușit
să aducă alături de el în teatrul
respectiv personalități marcante al
regiei internaționale ca Andrei Șerban, Iuri Kordonski, Elie Malka care au realizar excelente spectacole făcând
din Teatrul Bulandra un teatru European în adevăratul înțeles al cuvântului...
Avea puterea să treacă
peste orgoliul personal al regizorului. redescoperind că unul
din marile secrete ale teatrului e... actorul și că în teatru foarte important, poate
primordial e textul autorului, dar n-a avut totuși șansa să descopere un dramaturg român
autentic, neavând flerul și poate și curajul la capitolul ăsta unde atâția alți
directori au excelat.
L-am cunoscut ca
adolescent, făcând figurație în spectacole alături de părinții săi și deși am
contribuit mai târziu un pic la aducerea lui la Teatrul de Comedie, n-am avut
ulterior relații de colaborare cu el, refuzându-mi în calitate de director
piesele mele pe motive destul de ciudate,
asta însă neștirbindu-mi cu nimic aprecierile mele, în cronicile pe care le-am
scris, despre activitatea sa sau a teatrului pe care-l conducea, care de multe
ori, ca să spunem adevărul acum la sfârșit de partidă...schiopăta. Dar oare ce
director de teatru nu a greșit vreodată? S-a mai întâmplat și la case mai
mari... Se spune că C. Tănase a trecut pe lângă Maria Tănase...fluerând... iar Andre Gide, a refuzat să publice cartea lui Marcel Proust În căutarea timpului pierdut, carte care
ulterior a devenit unul dintre cele mai citite romane. Extrapolând am putea
glosa că a murit la locul de muncă întocmai ca eroii preamăriți de literatura comunistă sau mult
mai aproape de adevăr ca un erou modern pasionat în exces de arta sa, care s-a
autodistrus. Exagerând un pic se poate spune că Ducu Darie,
într-un fel și-a pregătit ieșirea din scenă regizând (timp de un an jumate)
spectacolul cu Coriolan care nu este
numai apogeul carierei sale ci prin tot arsenalul de care îl dezvoltă, prin
creațiile care au loc în acest spectacol mamut, care poate fi considerat un moment important în istoria teatrului
românesc. Se mai poate spune că Alexandru Darie a murit în plină apoteoză creatoare.
19. 09. 2019 Candid
Stoica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu