Fraterniteatru

 

Avariția  - o maladie fără leac

Din când în când teatrele lasă deoparte piesele bulevardiere, axate în special pe problemele cuplului, sau pe a unor texte clasice, remaniate după gustul  atotștiutorilor regizori și au curajul de a aduce pe scenă câte o comedie clasică sănătoasă în straiele ei originale, de care generații întregi s-au amuzat, dar au putut trage și învățăminte. Avarul nu-i o piesă ușor de îngurgitat de către un anumit segment de public, pentru care bogăția, banul, aurul a fost idealul lor de viață Cuvântul avarul a devenind de-a lungul vremii adjectiv sau sudalmă, replica „banii mei, bănișorii mei”, repetată de Harpagon cu lacrimi în ochi, a devenit subiect de parodie, iar avariția excesivă este astăzi declarată de unele centre medicale, boală psihică..                                                                                                                                      De-a lungul timpului, piesa lui Molière a generat spectacole foarte izbutite pe scenele teatrelor din România, rolul lui Harpagon oferind actorilor o partitură excelentă.

„Măi,  avarule, o să înnebunești strângând, acumulând atâtea averi!” ‒ e o replică pe care o auzim deseori pe stradă sau în unele familii.

 Și totuși, lumea e plină de strângători avizi de imense averi. Desigur că noii Harpagoni, noii Hagi Tudose (un avar autohton) nu își mai îngroapă bogățiile, nu le mai ascund sub pat sau în saltele, ci le tezaurizează la adăpost, în Bănci de mare siguranță.

Avarul în perioada postbelică s-a montat o singură dată, în 1954, la Teatrul C. Nottara, în regia lui Gherghe Jora, într-un spectacol destul de bun pentru vremea respectivă,  prilejuind actorului Constantin  Ramadan  o creație impresionantă.

 Au trecut de atunci aproape 50 de ani și niciun regizor, niciun actor, niciun teatru n-a mai îndrăznit să se apropie de Avarul lui Molière, afară de o adaptaree a piesei făcută de Cristian Juncu (regia Masaci) ....care se joacă de câțva ani la Teatrul de Comedie sub titlul Avarul Îndrăgostit.                                                                                          Și totuși  regizorul Mircea Cornișteanu se încumetă  să realizeze în 1994  un spectacol modern, folosind o traducere a lui Romulus Vulpescu, (care îi adaugă câteva cânticele)  cu o echipă de exelenți actori din care strălucește  C-tin Cotimanis în dificilul rol al lui Harpagon, realizare  transmisă  de curând de  Televiziunea Română. Actorul  atacă cu mult curaj partitura molierească, dovedind reale calități de mare actor de compoziție. Cotimanis e când vesel, când dramatic, când froce, când liric mimând chiar sentimente omenești cum ar fi dragostea pentru cineva apropiat, dar pasiunea sa pentru banii, pentru avere îi întunecă iremediabil mintea, golindu-l de orice sentiment uman, cazul  lui Harpagon pentru Cotimanis fiind închis. Este de nerecuperat. Ca și alți strângători de averi uriașe de astăzi.                         Îl secondează o echipă bine strunită de regizor, bine sudată  și bine aleasă pentru rolurile celelalte. Și George Alexandru (fiul), și Cerasela Iosifescu (fiica), dar mai ales Sorin Cociș și  Clara Voda, precum și  Petrică Popa, Ruxandra Sireteanu, Ion Porsila, Stelian Nistor, Ion Haiduc, Rareș Stoica, Daniel Constantinescu, complectează decorul într-un spectacol dulce amărui în care totul se termină cu bine, cum îi stă bine unei comedii clasice. de care  spectatorul de azi, năpădit de marile  griji ale Pandemiei are mare nevoie.

 

09.01. 2022.                                                   Candid Stoica

Apărut în Viața Medicală din 14. 01. 2022